Fenomenul Noul Ierusalim de la Pucioasa

[mariamargareta]

236. “Fenomenul PUCIOASA” văzut de preotul Cloşcă Ciprian Marius (IV)

O lucrare apărută în anul 2006, foarte vehementă împotriva B.O.R., a fost scrisă de un oarecare părinte Nicodim. (Observaţia 36.: Această “lucrare” este un fals pucioşesc. Nu există şi nu a existat niciodată vreun “părinte Nicodim”) Lucrarea se intitulează "Quo vadis Ecclesia" . Autorul vine să demonteze istoria bimilenară a Bisericii Ortodoxe Române, precum şi a Tradiţiei şi a ierarhiei. El afirmă că membrii Bisericii Noului Ierusalim "respectă pe preoţi, în general, şi pe episcopi, în special" (Observaţia 37.: Ceea ce nu-i adevărat!) dar cu toate acestea nu ezită să-i numească pe preoţi şi pe teologi "ucenici vrăjitori şi samsari de cuvinte ai filosofiei religiilor!" (Observaţia 38.:Cea mai bună dovadă a aprecierii anterioare)

În viziunea acestui adept al grupării Bisericii Noului Ierusalim, Biserica Ortodoxă este atât de coruptă încât nu mai păstrează nimic sfânt în ea, fiind doar o simplă instituţie omenească, care nu poate conduce oamenii pe calea adevăratei mântuiri. (Observaţia 39.:Dacă ar fi aşa, nici sfinţirea bisericii de la Glodeni, nu ar fi validă, şi nici botezul pucioşilor, deşi ei se consideră creştini. Cine i-a creştinat? Oare nu preoţii BOR?) Atunci când face referire la Biserica Ortodoxă, autorul scrie cu iniţială minusculă "biserică", iar când se referă la mişcarea Noului Ierusalim, notează cu iniţială majusculă. (Observaţia 40.: O dovadă vie a caracterului meschin al autorilor anonimi ai acestei cărţi) Biserica Ortodoxă este o "gazdă a circului lumii", iar păcătoşii din ea au cucerit Biserica. Numai Noul Ierusalim este cu adevărat "Biserica cea sfântă" sau "Biserica Sfinţilor".(Observaţia 41.: Dacă ar fi fost aşa, această biserică ar fi fost guvernată numai de pace şi de armonie. Or, istoria ei e plină de lupte intestine pentru putere, de invidie, ură, dezmăţ, dezertări şi inconsecvenţă crasă în ideologia religioasă) Biserica Ortodoxă este numită "biserica din lume" , iar slujitorii ei "sunt personal consacrat", funcţionari publici, care au denaturat rânduielile apostolice, simplificând nepermis unele slujbe, abandonând canoane valide şi schimbând rânduieli tradiţionale sau canonice. (Observaţia 42.: Pucioşii nu sunt cu nimic mai prejos,ci dimpotrivă: ei au desfiinţat unele Sfinte Taine, le-au desfigurat pe altele, au modificat canonul slujbelor tradiţionale, au renunţat la cinstirea publică a ierarhilor prin ectenii şi, pe deasupra, au inventat tot felul de restricţii absurde care dau aparenţă de sfinţenie. Un singur exemplu: “dezlegarea la peşte”, care a devenit la ei pentru veşnicie “legarea la peşte”)

Concluzie. Dincolo de o serie de inexactităţi, datorate în special dezinformării bine orchestrate din timp de către pucioşi, capitolul despre Noul Ierusalim de la Pucioasa scris de către preotul Cloşcă se constituie într-o încercare îndrăzneaţă de a îndepărta vălul de mister aşezat cu dibăcie interesată peste secta pucioşilor, chiar de către liderii lor.

[vsovivi]

Poate că m-oi unge mai târziu cu porcii de slănină din textele postate de MM ca să îngecteze puișorii gălbiori ca să se lase târâiți de găină prin grădină, ca să mă bronzeuz mai bine... și poate că am să-i citesc și concluziuniunea... dar mi-e frică de punctul negru al desfrânării... căci vom ajunge la un punct MORT... și dacă n-ai priceput punctul acela... atunci e în zadar, e zădărnicie, căci o să ne începeM iar la ceartă, ce artă? Artă marțială, arta desfrânărilor, desfrânarea mică atrăgându-se cu desfrânarea mare și pismuindu-se una pe alta cu stoicism pentru duhul minciunii măririi de sine, și se vor duela ca uitucii, uitând voit și cu încăpățâțânare pe clipa viitoare, pe ziua de mâine... căci își fac misiunea de azi cu ardoareoare și supunere iar apoi se sinucid de frică, udând noaptea canapeaua... toți iepârașii și slujitorii lor beroici, zicând că e un fel de demnitate, de libertate... iată, au slujit stăpânul... da de unde! Era spânul deghizat în harapalb! Cpci au slujit lăcomia binelui ca să fie ei plin și de lăcomia răului, tot din lăcomie să le aibă ei pe amîndouă exact ca semnul ăla chinezesc... că le place lor numai văruit așa orice ar mânca, așa le place ca într-o artă tragică a grimaselor... le place răzbubunarea sadică... și sigur că e o plăcere... e plăcerea de a născoci... și născocești, și născocești, și știi și știi, căci ai răspunsul... iar răspunsul nu e altceva decât planul ăla scurt pe care l-ai pus la cale exact ca pe o întrebare... iar dacă știi răspunsul, atunci ceea ce faci ce este? Educație? Păi cum poți face educația altora cu răspunsul tău? Păi nu Dumnezeu trebuia să fie Cel ce ar fi fost nevoit să dea toate răspunsurile? Nu în Cartea Sfântă? Nu în Cuvântul lui Dumnezeu găsim Calea Vieții? Nu în Cer? Nu în dragostea curată din noi? Nu în sinceritate? Voi ziceți că în minteresul artistic? În ceartă? În arta marțieului? Păi dacă e Marți e Belgia, dar moșii și strămoșii noștri marți sau joi nu făceau nimic decât se rugau și sărbătoreau pe Domnul, deci noi de ce ne ocupăm cu grozăvia toată săptămâna? Până și Duminica...

Căci ce se întâmplă nu este altceva decât grozăvia, doar că la om e viceversa față de aia sfântă a Lui Dumnezeu... la om se bazează pe lăudăroșenii și pe minciună, pe minteresul viclean... La Dumnezeu pe sfânta Cruce.

Deci ce aș putea să-i cânt vulpii altceva decât că dacă iar îmi deschid gura, pliscul, o să vă omor... și chiar o să ziceți că și eu sunt prooroc deși v-am mărturisit mereu că nu sunt altceva decât un mic mare păcătos mirean mare păcătos din poBor ce Crede în Cuvântul lui Dumnezeu și-L ascultă, ca Dar de la Domnul, și a ajuns așa exact ca tânărul moșul putregaiul, un bătrân rău și tânăr putred, tânărul moșul putregaiul mâncav-ar raiul, deci Raiul să vă mănânce de vii!

Și poate am să citesc grozăviile postate mai sus, deși e pericol de intoxicare... e pericol mortal. Dar până atunci n-aveți decât să stați în așteptare că iar vin și o să mă dau mare... deși nu vă e clar că eu sunt mic cât un punctuleț roșu?

[vsovivi]

Răbdare că vine imediat Costiclă... deși îi este cam frică... de ispisisikăă.

[mariamargareta]

237. “Talibanii” pucioşi relansează mania milenaristă, după o reţetă originală (I)

Ultimul număr al ficţiunii pucioşeşti intitulată „Cuvântul lui Dumnezeu” relansează în forţă un subiect care are rădăcini adânci în istoria bisericească: milenarismul.

În accepţiunea clasică, milenarismul (numit uneori şi hiliasm) este o viziune eretică asupra viitorului omenirii, apărută în sânul Bisericii primare. Ea propunea o interpretare literală a epilogului Apocalipsei, care s-ar putea condensa în următoarea frază: “Dumnezeu va întemeia o împărăţie terestră de o mie de ani, iar drepţii vor domni alături de Iisus Hristos”. Condamnată ulterior, la al doilea Sinod Ecumenic (în anul 381), această teză deviaţionistă pleca de la o interpretare greşită a unor versete din Apocalipsă, viu disputate printre slujitorii Bisericii din primele secole ale erei creştine:

„ 1 Şi am văzut un înger, pogorându-se din cer, având cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui.
2 Şi a prins pe balaur, şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana, şi l-a legat pe mii de ani,
3 Şi l-a aruncat în adânc şi l-a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile, până ce se vor sfârşi miile de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat câtăva vreme.
4 Şi am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei, şi nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani.
5 Iar ceilalţi morţi nu înviază până ce nu se vor sfârşi miile de ani. Aceasta este învierea cea dintâi.
6 Fericit şi sfânt este cel ce are parte de învierea cea dintâi. Peste aceştia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El mii de ani.
7 Şi către sfârşitul miilor de ani, satana va fi dezlegat din închisoarea lui. ” (Apocalipsa 20, 1-8).

O primă observaţie: Există versiuni ale Bibliei care transcriu textul original astfel încât peste tot în loc de “mii de ani” apare expresia “o mie de ani”. Alte versiuni folosesc în acest text, în mod alternatv, ambele exprimări (“o mie de ani” şi “mii de ani”). De exemplu, Biblia-traducerea ecumenică (TOB) foloseşte traducerea “o mie de ani” în versetele 2 şi 4, dar şi “miile de ani” în versetele 3, 5 şi 6. Această anomalie, care a favorizat teza milenaristă, provine de la traducerea greşită a originalului, unde se vorbeşte doar despre ta hilia eti (mii de ani). O analiză gramaticală a acestei expresii se impune, pentru a limpezi lucrurile.
Textul original nu a folosit nici expresia o hiliasmos-ou = o mie, în sens aritmetic (tradusă de teologi prin hiliasm, ca valoare numerică), nici expresia i hilia-ados = mişcarea hiliastă (tradusă prin hiliasm , luat ca ideologie) , nici expresia i hilietis-eos = împărăţia hiliastă, de 1000 de ani (tradusă de teologi prin mileniu, sau parcursul de 1000 de ani), ci expresia ta hilia eti = mii de ani ( tradusă de teologi ca Împărăţia harului cea veşnică şi nemărginită, şi anunţată de Sfânta Scriptură ca Împărăţia cerurilor).

Interpretând însă ad litteram acest text, unii exegeţi ai primelor secole din era creştină au ajuns la concluzia că Hristos va întemeia o împărăţie de o mie de ani pe pământ, iar drepţii vor domni împreună cu El. În concepţia milenaristă, imediat după sfârşitul acestei împărăţii ar urma să vină învierea şi judecata tuturor oamenilor.

[mariamargareta]

237. “Talibanii” pucioşi relansează mania milenaristă, după o reţetă originală (II)

Neo-hiliasmul pucios vine cu inovaţii spectaculoase, care se armonizează cu celelalte fabulaţii pucioşeşti. Pucioşii pretind că Hristos a venit deja încă din anul 1955, în Duh şi în Cuvânt, folosindu-se de trupul adormit al “proorociţei” Virginia, şi este prezent şi astăzi prin “Cuvântul” său care se actualizează periodic la Pucioasa prin servii săi, “proorocii” Mihaela Tărcuţă şi Nicuşor Nedelcu. Mai pretind că textul biblic de la Apocalipsa, cap.20 trebuie interpretat astfel:

- peste tot, în toate versetele din acest capitol, este vorba de o mie de ani, nu de mii de ani;
- se vorbeşte de două ori despre 1000 de ani, deci 1000+1000=2000 ani. Aşadar, Hristos trebuie să revină pe pământ după 2000 de ani de la Învierea Sa. Se pare însă că s-a grăbit şi a venit un pic mai devreme, în 1955, anul în care a început „proorociţa” Virginia să vorbească, dar nu ea vorbea, ci Duhul „Dumnezeului” Pucios vorbea prin gura ei.

Înseamnă că „Hristos” este venit de 55 de ani la Pucioasa, deci Apocalipsa este în deplină desfăşurare. Deja şase dintre cele 7 „trâmbiţe” apocaliptice reclamate de către pucioşi ( Iosif Trifa, Petrache Lupu, Arsenie Boca, Ioan Iovan, Veronica Barbu-Gurău şi şfânta Virginia Tudorache-Stoica) şi-au încheiat activitatea, iar acum, cu puţină şansă, ar putea fi deja oale şi ulcele. A şaptea şi a opta „trâmbiţă” (nerecunoscute ca atare de pucioşi, dar recunoscute de ucenicii lor) sunt şi ele materie primă pentru oale şi ulcele: lelica Maria Tudorache şi şfântul Nicu Gabriel. A noua şi a zecea trâmbiţă le-au luat locul şi strigă în pustie de vreo 20 de ani, dar fără prea mare succes la public: Mihaela Tărcuţă şi Nicuşor Nedelcu, servii şi proorocii „Domnului” lor.

Recent (la 12-07-2010), aceşti doi „talibani” pseudo-ortodocşi care mai trâmbiţează cu ultimele puteri la Pucioasa au conceput un „mesaj din cer” (atribuit „Dumnezeului” lor imaginar) încărcat de invective la adresa preoţilor şi episcopilor din BOR, la adresa Papei de la Roma şi la adresa tuturor „necredincioşilor” (prin asta ei înţeleg pe creştinii care dispreţuiesc sau ignoră pur şi simplu doctrina pucioşească a Noului Ierusalim). Ca garnitură la acest ghiveci de invective, „talibanii” pucioşi servesc o erezie veche cu arome noi: „Neo-hiliasmul de la Pucioasa”.

Pentru început, ca să fie lucrurile „clare”, în acest ultim mesaj pucioşesc se afirmă că ameninţările care apar la sfârşitul Revelaţiei Sfântului Ioan Teologul, fiind adresate celor care ar avea de gând să adauge (ca din partea lui Dumnezeu) (sau eventual să scoată) la canonul Scripturii cuvinte sau texte, se referă numai şi numai la Cartea Apocalipsei, şi nu la Sfânta Scriptură în ansamblul ei. Numai acea „carte” e tabu, dar cu celelalte „cărţi” ale Bibliei se poate face orice vrei cu ele: se pot adăuga alte şi „cărţi” sau mesaje din cer, sau eventual se poate scoate ceea ce nu mai corespunde. Aşa că, adăugarea pe care o fac în mod sistematic pucioşii la canonul Sfintei Scripturi, îngroşând-o cu cele 7 Kg ale cărţii lor (intitulată „Cuvântul lui Dumnezeul de la Pucioasa”), dar şi cu celelate „Cuvinte” pucioşeşti care au mai apărut, din anul 2006 încoace, plus cele care stau să vină, este permisă şi chiar necesară şi de dorit; asta deoarece Dumnezeu mai are multe de spus prin proorocii Lui, şi cine ar putea să-I îngrădească Lui acest drept? De asemenea, scoaterea unor pasaje incomode din mesajele mai vechi ale pucioşilor este şi ea permisă, pentru o mai bună armonizare cu mersul lucrurilor şi pentru corectarea unor greşeli grave desoperite de alţii. În schimb, îndărătnicii care nu primesc aceste adăugiri deuterocanonice la Biblie fac mare păcat:

“O, mare păcat face omul îndărătnic, omul cu mintea scurtă prin ceea ce dă el să zică atunci când zice că Scriptura de pe pământ, cartea căreia i se zice Scriptură, numai ea are menirea să măsoare grăirea lui Dumnezeu toată. Dar dacă Eu Mă fac acum carte pe pământ şi-Mi aşez în ea cuvântul Meu cel din vremea aceasta, aşa cum este scris în Scripturi să vin iar şi să Mă fac cuvânt şi carte pentru judecata faptelor oamenilor şi să dau prin ea fiecăruia după cum este fapta sa, nu mai are Dumnezeu voie să facă această împlinire? O, cât de mult Mă aşteaptă îngerii şi oştirile de sfinţi toate şi toţi cei morţi cu glasul cuvântului Meu cel de azi, despre care este scris că îl vor auzi cerul şi pământul şi morţii din morminte, şi spun aceasta ca să aduc aminte celor ce Mă închid în filele Scripturii că Eu, Domnul, grăiesc azi pe pământ pentru că este scris în Scripturi să împlinesc aşa, că a venit vremea judecăţii, şi a venit vremea să vin şi să judec viii şi morţii, şi aceasta fac Eu prin cuvântul Meu cel de azi, şi îi spun omului cel cu mintea scurtă, care zice că a învăţat carte multă, îi spun că lucrarea Mea este cuvântul, şi este din veac şi până în veac lucrarea cuvântului Meu. Îi mai spun o dată omului care se bate în piept cu Scriptura în mână că dacă în cartea Apocalipsei lui Ioan este scris că va primi blestemele cele scrise în cartea aceea cel ce va îndrăzni să scoată sau să adauge în ea ceva la cele scrise în ea, Eu, Domnul, îi mai spun o dată omului îndărătnic în felul acesta că despre cartea Apocalipsei este vorba, despre Apocalipsa lui Ioan să nu adauge în ea sau să scoată ceva din ea careva [...]” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

[mariamargareta]

237. “Talibanii” pucioşi relansează mania milenaristă, după o reţetă originală (III)



Venirea “Hristosului” de la Pucioasa este aşadar anunţată ca fiind deja împlinită, deci aceia care Îl mai aşteaptă încă pe Hristosul biblic, ca să vină pe norii cerului, sunt total anacronici. Pe lângă “lucrările” pucioşeşti începute deja odată cu “A Doua Lui Venire” (zidiri de case, de hambare şi de garaje, săpări de fântâni, amenajări de grădini ne-suspendate şi de corturi suspendate) mai sunt şi alte “lucrări” care îşi aşteaptă împlinirea, printre care zidirea unui “cer nou şi pământ nou”:

“ [...] sunt zilele venirii Mele iarăşi de la Tatăl la oameni, şi am venit să judec viii şi morţii, precum este scris să împlinesc [...] şi apoi să sfârşesc de lucrat cele ce au mai rămas pentru vremea de acum, după spusele cele din Scripturi pentru cele ce am Eu, Domnul, de împlinit, încununându-Mi lucrarea cu împlinirea cerului cel nou şi a pământului cel nou [...] ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

Curios este însă faptul că, în urmă cu exact şase ani, se aniversau deja 13 ani de când cerul cel nou şi pământul cel nou fuseseră deja (!!) aşezate pe pământ, la Pucioasa, locul cel “ales dintru început”. Este vorba de sărbătoarea pucioşilor intitulată “Treisprezece ani de la punerea pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim”:

“O, poporul Meu, e sărbătoarea cerului pe pământ cu tine. E ziua cea de sărbătoare când Eu, Domnul, am despărţit veacurile, cel ceresc de cel pământesc, şi am făcut în loc ales de Mine dintru început cer nou şi pământ nou, împărăţie a cerurilor. [...]Sfinţeşte zilele venirii Mele la tine cuvânt [...] Fă-te sărbătoarea Mea şi odihna Mea, Ierusalime, şi binecuvântată să fie de Mine şi de tine ziua când Eu şi cu tine şi cu martorul Meu cel din biserica lumii, arhiereul Irineu, am scris pe pământ, pe piatră, veac nou, împărăţie a cerurilor, cer nou şi pământ nou pe pământ[...]” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 22-07-2004)

Contradicţia din ideologia pucioşilor este evidentă. Ei anunţă că mai au de realizat o “lucrare” pe care o anunţaseră ceva mai înainte că fusese deja făcută. Deşi în zeci de alte locuri pucioşii afirmă sistematic că cerul cel nou şi pământul cel nou urmează să fie lucrate, există câteva mesaje contrazic această declaraţie. Acestea pretind că însăşi alegerea Noului Ierusalim de la Pucioasa a însemnat aşezarea pe pământ a cerului celui nou şi a pământului celui nou. Cerul cel nou şi pământul cel nou sunt aşadar când împlinite la pucioşi, când urmează să se împlinească. În plus, chiar şi Judecata de Apoi “a început” deja, în chip tainic, (adică, nevăzută de nimeni) , odată cu deschiderea cerurilor şi aşezarea pe pământ a “Cuvântului” pucios, căci “Cuvântul” Pucios este Judecătorul care face, de 55 de ani încoace, judecata oamenilor:

“Binecuvântată să fie ziua aceasta şi lucrarea ei, căci astăzi desfac cerurile ca să se vadă scaunul de judecată, cuvântul Meu care adună înaintea Mea toate neamurile de pe pământ, ca să le arăt lucrarea Mea, cea de a doua venire a Mea, tainica Mea împărăţie peste ucenicii Mei din mijlocul neamului român, căci pământul român a fost ales dintru început ca să împlinesc pe el taina Noului Ierusalim, taină păstrată în Tatăl pentru facerea din nou a lumii, pentru împlinirea Scripturilor de cer nou şi de pământ nou, taina venirii Fiului Omului după şapte veacuri de la facerea cea dintâi a lumii. Amin. Iată, vin şi scriu pe pământ şi în cer, cer nou şi pământ nou pe pământul român, căci am spus prin prooroci: "încă o dată voi clătina cerul şi pământul, încă o dată voi alege Ierusalimul". Amin. Ierusalimul este locul Meu de odihnă. Ierusalimul este taină a venirii Mele. Aceasta înseamnă Ierusalimul, aşa cum a însemnat acum două mii de ani taina aceasta. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 2-08-2003)

[mariamargareta]

237. “Talibanii” pucioşi relansează mania milenaristă, după o reţetă originală (IV)

Deasupra “ieslei” de la “Noul Ierusalim” cerul s-a deschis şi aşa a fost localizat cerul cel nou şi pământul cel nou al Pucioasei:

“Pace vouă, fiii Mei de la iesle, străjerii Mei cei mititei! Pace vouă, că Mi-aţi făcut sălaşul păcii la voi, că Mi-aţi dat voie să-Mi fac prin voi sălaş de pace şi de cuvânt peste pământ. Iată cer nou şi pământ nou, căci deasupra ieslei de la voi am cerul deschis, tată. Deschid mereu şi cuvintez şi Îmi las glasul peste pământul acesta nou.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 7-01-1995)

În anul 1995 se consemnează 40 de ani de la aşezarea cerului cel nou şi a pământului cel nou la Pucioasa:

“O, fiule român, stau înaintea ta cu începutul cel dintâi, şi unesc sfârşitul cu începutul şi grăiesc cu cuvântul din cele cereşti, şi fac cer nou şi pământ nou, şi voiesc să-ţi dau de veste ce fac. De patruzeci de ani se scriu pe pământ cele ce Eu grăiesc din cer, şi am poruncit martorilor Mei să pună pe masa ta cuvânt din masa Mea, Românie, poporul Meu cel de două mii de ani.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 14-05-1995)

În 11 iunie 1995, cerul cel nou şi pământul cel nou sunt o realitate palpabilă la Pucioasa:

“Duhul Sfânt să Se bucure în voi, şi din voi spre mulţimi. Pace vouă întru Duhul Sfânt al nădejdii! Nu vă potriviţi la veacul acesta, la glasul veacului acesta. E veacul cel nou şi cel sfânt cu voi. E împărăţia cerurilor cu voi pe pământ. E cer nou şi pământ nou. Amin, amin, amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 11-06-1995)

Consemnăm aşadar cel puţin 5 (cinci) referinţe concrete care pretind că cerul cel nou şi pământul cel nou au fost definitiv aşezate pe făgaşul lor la Pucioasa. Cinci luni mai târziu de la ultima referinţă (cea din 11-06-1995), cele ce erau, nu mai sunt, căci odrăslirea cerului celui nou şi pământului celui nou sunt din nou reprogramate pentru viitor, semn că afirmaţiile anterioare care vorbeau de împlinirea acestei proorocii erau profund mincinoase:

“Creşti, copile, creşti, şi sub creşterea ta va odrăsli cer nou şi pământ nou, căci toate înviază şi se fac noi sub paşii tăi când tu creşti. Amin, amin, amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 21-11-1995)

Deşi pucioşii sunt numiţi de unii teologi “sectă”, ei se consideră de fapt “cei aleşi”, căci pentru ei orice sectă înseamnă alegere bună pentru Dumnezeu, înseamnă turmă mică şi aleasă după merite, aleasă din turma cea mare care s-a depărtat între timp cu totul de ascultarea Stăpânului şi de credinţă:

“[...] ca şi cei din vremea Mea mari în ranguri şi care vă numeau pe voi, ucenicii Mei, secta Nazarineanului, [...] Iată, aceştia te numesc pe tine sectă, poporul Meu, că atât ştiu ei să zică şi să înţeleagă, aşa cum şi cei din vremea Mea făceau. Tu însă eşti cules de Mine dintre spini şi dintre ciulini şi ţi-am dat faţă şi ţi-am dat viaţă zi de zi să ai din Mine, şi aşa eşti tu un trup cu Mine şi un duh cu Mine şi eşti templul Meu şi eşti casa Mea de oaspeţi[...]”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

Nu există în Biblie sintagma “secta Nazarineanului”, aceasta fiind o invenţie calificată a liderilor pucioşi, pentru a şi susţine sofismele cu falsuri şi cu pretenţii de raţionament inductiv. Pucioşii fac aici în mod forţat asocierea dintre “secta pucioşilor” şi expresia biblică “eresul nazarinenilor” (v. Faptele Ap. 24,5), eludând deosebirile majore dintre cele două situaţii:
1. Nu e totuna secta cu eresul. Secta este accentuarea calificată a eresului, iar corijarea ei devine aproape imposibilă, îndată ce s-a înregistrat desprinderea efectivă a sectarilor de trupul Bisericii. Un simplu eretic este în continuare în trupul bisericii şi ar putea fi eventual convins că greşeşte şi întors la dreapta credinţă; un sectar este ieşit din trupul Bisericii şi este practic imposibil să-l întorci acolo unde el a dezertat de bunăvoie. Ereticul nu este neapărat sectar, dar sectarul este întotdeauna eretic.
2. Nazarinenii îl aveau în mijlocul lor pe Iisus Nazarineanul, deci acuzaţiile ce li se aduceau aveau pe undeva un suport real. Pucioşii pretind că sunt şi ei “nazarineni”, dar nu-L au pe Hristos între ei, ci au un duh care pretinde că este Hristos şi care vorbeşte în numele Lui. Or, Hristos nu S-a mai despărţit de trupul Său după înviere, aşadar toţi cei care pretind că sunt “Hristoşi” vorbitori din cer, dar nu au trupul lui Hristos cu rănile Sale care pecetluiesc şi vădesc acest trup, sunt nişte impostori, sunt nişte Antihrişti.

[mariamargareta]

237. “Talibanii” pucioşi relansează mania milenaristă, după o reţetă originală (V)

Pentru pucioşi, impostura duce la formalism livresc , astfel încât însăşi răstignirea lui Iisus a fost un act dintr-o piesă tragică a antichităţii:

“[...] şi mai ales învierea Mea, după ce actul răstignirii Mele de către Caiafa a pecetluit judecata răstignitorilor Mei şi a tuturor celor încăpăţânaţi pentru credinţă [...]”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

Pucioşii consideră că A doua Venire a lui Hristos este însăşi venirea “Cuvântului” de la Pucioasa, care începe cu anul 1955. Înseamnă că Hristos este deja venit pe pământ de 55 de ani (!!) chiar dacă în acest interval nu L-a văzut nimeni. Pucioşii înşişi îmbracă într-o taină mincinoasă şi misterioasă această “venire”, ei pretinzând sistematic faptul că 14 pucioşi îl primesc pe Hristos-Cuvântul (ceea ce nu e adevărat! Niciodată n-au existat 14 “primitori”, ci întotdeauna una):

“ O, ce este grăirea Mea cea de azi? Ea este venirea Mea iarăşi de la Tatăl la om ca să clatin încă o dată cerul şi pământul sub mărirea cuvântului Meu [...]”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

Această afirmaţie a pucioşilor este contrazisă de însăşi proorocia Scripturii, care anunţă prin doi îngeri o venire triumfală a lui Hristos pe norii cerului, venire pe care toţi oamenii o vor vedea, aşa cum au văzut şi Înălţarea lui Hristos la cer:

10 Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe,
11 Care au şi zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer. (Faptele Ap. 1, 10-11)

Liderii pucioşi îi acuză pe păstorii din BOR că mint din zi în zi mai mult, că nu-L iubesc pe Dumnezeu şi că îi păstoresc pe enoriaşi doar din interes personal:

“ Uitaţi-vă în Scripturi, o, fii ai oamenilor, că dacă nu veţi asculta aşa, veţi fi minţiţi din zi în zi mai mult, căci nu iubesc pe Dumnezeu cei ce vă păstoresc pe voi, că pentru ei şi nu pentru Mine vă păstoresc ei, şi ei nu vă trag spre Mine, ci spre ei vă trag.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

Pucioşii mai pretind că cei care îi contestă sunt aceiaşi care “au falsificat” cartea Apocalipsei, “umblând la ea” şi traducând cu sintagma “mii de ani” locul pe care pucioşii îl traduc “o mie de ani”. Ei mai pretind că A Doua Venire a lui Hristos ar fi fost proorocită să aibă loc după 2000 de ani de la Înălţarea Lui la ceruri, iar Hristos ar fi venit deja, în anul 1955, atunci când nimeni nu se mai aştepta:

“O, aşa merg Eu în zilele acestea cu lucrarea cuvântului Meu prin ucenicii Mei cei de azi şi se scutură de Mine şi de ei cei ce fug de venirea Mea, şi care s-au încumetat să umble în cartea lui Ioan, cartea Apocalipsei, despre care Ioan a scris să nu se scoată şi să nu se adauge la ea, iar ei au umblat şi au scris lungime de vreme şi au tras de firul numărului scris şi n-au mai scris un număr, şi au scris fără de număr anii împărăţiei omului, şi au îndepărtat fără de număr vremea învierii morţilor şi au stricat omul la minte şi la aşteptare şi la nădejde şi la credinţă, şi l-au învăţat pe om să se culce şi să doarmă liniştit şi să nu mai aştepte venirea Mea cea scrisă în Scripturi să se împlinească după două mii de ani de la înălţarea Mea la Tatăl, număr scris de apostolul Ioan, după descoperirea lui Dumnezeu arătată lui, dar care cu taină mare s-a împlinit pe pământ, iar Eu am venit când nimeni nu se aştepta şi nu se aşteaptă să mai vin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

[mariamargareta]

237. “Talibanii” pucioşi relansează mania milenaristă, după o reţetă originală (VI)

Pucioşii îi critică pe ierarhii din BOR pentru că poartă pe cap mitră cu pietre scumpe, asemuindu-i cu papa de la Roma, care şi-a pus chiar trei coroane pe cap. Toţi sunt criticaţi aspru pentru diverse preocupări lumeşti care chipurile, le-ar fi dragi, dintre care pe primele locuri se află sportul, vacanţele, vizitele oficiale reciproce între capii mari ai lumii, politica de toate felurile:

“Ba, din contra, staţi în faţa oamenilor cu coroană pe cap, bătută cu pietre scumpe, şi staţi aşa faţă în faţă cu Mine, Cel încoronat cu cununiţă de spini sângeroşi frunţii Mele dumnezeieşti, şi iată, mai aveţi un pic şi vă veţi pierde de tot mintea, ca papa de la Roma, care nu s-a mulţumit ca voi, numai cu o coroană, ci şi-a pus una peste alta trei coroane, ca să se teamă omul de el ca de o ameninţare şi să aibă putere peste inima omului blestemul lui că va arde în focul cel veşnic cel ce nu se închină lui cu supunere ca lui Dumnezeu pe pământ, când el slujeşte la mulţi idoli, ca şi voi, la mulţi dumnezei, cărora le zice: sport, vacanţă, vizite între capii mari ai lumii, politică pe toate laturile [...]” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

Fini observatori ai spectrului electromagnetic în general şi a spectrului optic în special, Pucioşii au mai descoperit un delict grav în BOR: preoţii şi episcopii din BOR s-au îmbrăcat în roşu, şi tot în roşu au învelit şi cărţile lor de slujbă. Cămaşa roşie îmbrăcată de unii creştini este un afront impardonabil adus lui Hristos:

“V-aţi îmbrăcat în roşu şi nu vă temeţi să faceţi aşa, căci voi faceţi ascultare de satana şi de culoarea lui aleasă lui, şi până şi cartea Evangheliei aţi băgat-o sub învelitoare roşie, şi toate cărţile bisericeşti le înveliţi aşa! O, cine-ţi dă ţie să faci aşa dacă te-ai aşezat să stai cel mai mare peste biserica neamului român? O, de ce, tată, nu-ţi place să fii român? Unde s-a pomenit român îmbrăcat în cămaşă roşie, când el a fost mereu după cuvântul Scripturii îmbrăcat, în cămăşuţă albă, de in curat, şi cu cingătoare de creştin încins, semn al puterii sfinte peste coapsele lui?” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

Cei care “au umblat” la cartea Apocalipsei traducând ta hilia eti cu mii de ani sunt aceiaşi care şi-au numit peste ei un ierarh cu numele de “tată” pe pământ, deşi un singur Tată este în ceruri:

“ O, iată cine a umblat în cartea Apocalipsei, în care ucenicul Meu a scris pentru vreme o mie şi iarăşi o mie de ani, cale măsurată de Dumnezeu pentru venirea Lui iarăşi pe pământ, iar cei ce n-au iubit să stea ucenici, s-au sculat din timp şi şi-au făcut aşezare tare şi aparte şi au ieşit şi şi-au pus peste ei tată şi aşa l-au numit şi-l numesc, după ce Eu am spus cuvânt proorocesc acum două mii de ani ucenicilor Mei şi le-am spus lor: "Voi pe nimeni să nu numiţi tată pe pământ, că Unul este Tatăl vostru, Cel din ceruri este", şi aşa i-am învăţat Eu pe ei să stea ucenici, şi să nu stea mari pe pământ peste oameni, ci doar să-i înveţe de la Dumnezeu calea. O, nu este tată pe pământ, ci numai în cer este, şi Unul este, şi Se numeşte Dumnezeu, iar cei ce-I sunt fii, Îi spun Lui: Tată. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

[mariamargareta]

237. “Talibanii” pucioşi relansează mania milenaristă, după o reţetă originală (VII)

Duhurile care se dau drept “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” grăiesc şi ele, întregind mesajul pucioşesc cu acuzaţii la adresa felului în care se hirotonesc preoţii în Biserică. Aceşti falşi “apostoli” pretind că vrednicia candidatului la preoţie nu mai este verificată prin întrebare de la episcop către popor, ci impusă cu forţa de către episcop poporului, prin cuvintele “Vrednic este!” :

“ Pe vremea când noi, ucenicii Tăi, mergeam şi ridicam spre Tine din loc în loc fii credincioşi venirii Tale, biserică a Ta pe pământ şi cu slujirea Ta prin ea, şi nu a omului, noi ridicam şi ungeam cu mirul sfinţeniei şi prin punerea mâinilor preoţi şi diaconi peste credincioşi, ca să aibă pe masă prin slujitori trupul şi sângele Tău de hrană cei ce se făceau fii ai Tăi pe pământ, şi întrebam pe toţi credincioşii dacă ştiu ei de e vrednic sau nu de preoţie cel ce avea să fie aşezat să facă hrană din cer pe Dumnezeu la creştini, iar creştinii ne vesteau după adevăr dacă este sau nu vrednic de preoţie cel ce urma să se facă slujitor credincios bisericii Tale. O, de multă, multă vreme nu s-a mai lucrat ca şi noi pentru felul alegerii slujitorilor, şi iată, altfel se întâmplă, căci taie şi spânzură, după cum spune vorba înţeleaptă, numai cei ce stau mari peste gloate, şi cu puterea toată stau, şi altfel zic aceştia şi nu mai zic cum ziceam noi, întrebându-i pe cei ce erau biserica Ta dacă e sau nu vrednic cel ce urma să fie slujitor. Acum zic ei, ei singuri peste capul celui ales de ei şi îl vestesc ei vrednic pe acela şi zic tuturora: „Vrednic este!“, şi toţi se apucă să cânte la fel: „Vrednic este!“, şi aşa răspund, dar nu la întrebare răspund, ci cu hotărârea luată sub cheie de către ei, şi aşa folosesc ei cheile, ca să încuie şi ca să descuie cu ele şi zic că Tu ai dat cheile ca să se lucreze cu ele aşa.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

Observaţia mea: nu este adevărat ceea ce spun aceste duhuri referitor la “impunerea candidatului”! (măcar la un episcop pe care îl cunosc!) La câte hirotonii am asistat eu, acolo unde hirotonea Î.P.S. Teofan al Moldovei, se auzea limpede cum întreabă: “Vrednic este?” “Dignus est?” “Axios?”; presupun că şi ceilalţi episcopi intonează la fel aceste strigări, în sensul unei interogări, nu a unei impuneri forţate. Deci, ce duhuri sunt acestea care mint?

Dacă reflectăm însă la fraza: “[...] noi ridicam şi ungeam cu mirul sfinţeniei şi prin punerea mâinilor preoţi şi diaconi peste credincioşi [...] “, ne întrebăm de ce nu se raportează şi pucioşii la ea, ei care şi-au ridicat dintre ei “preoţi”, “diaconi” şi “arhierei” fără punerea mâinilor episcopului, deci fără horotonie canonică, validă. Aspectul acesta este mult mai important şi mai grav decât a scormoni nuanţele unei simple intonaţii a unei fraze. Vorba proverbului: “Râde ciob de oală spartă”.

Dar acuzaţiile ce vin de la aceste duhuri, care se legitimează singure cu numele de “Petru şi Pavel”, nu mai contenesc. Preoţii şi episcopii sunt acuzaţi la grămadă că “sug de puteri casele şi avuturile oamenilor” – deşi pucioşii înşişi sunt specialişti în “recuperarea” caselor văduvelor bătrâne pe care apoi le “internează” în chibuţurile lor, unde este adevărat că le îngrijesc, dar şi aşteaptă să moară; tot ei sunt specialişti şi în chivernisirea avuturilor sustrase prin fraudă de intermediari (vezi “cazul” Viorel P.). Clericii mai sunt acuzaţi că au haine cusute cu fir strălucitor, că n-au milă de cei necăjiţi, că se preocupă doar de cununii şi de înmormântări. În realitate, hainele strălucitoare se folosesc doar la slujbe, iar în rest se folosesc haine cernite, lungi şi incomode, pe care puţini dintre laici le-ar agrea ca să le poarte măcar de curiozitate, nicidecum toată viaţa. Pucioşii în schimb nu folosesc haine negre, lungi şi incomode, ci haine albe şi răcoroase, cu chimire late, iar la slujbe se îmbracă numai în haine albe ca patriarhii, ceea ce poate fi o formă de mândrie echivalentă cu cea pe care o simt cei care – eventual – se mândresc cu hainele lor strălucitoare. Există destui preoţi care au milă de cei necăjiţi şi destui (cei mai mulţi) care fac toate slujbele conştiincios, nu numai pe cele de cununie sau de înmormântare. Aşa că generalizarea aceasta n-are nici un rost, decât acela de a aduce acuzaţii nefondate întregului cler al BOR:

“[...] aşa vă spunem noi vouă, slujitorilor care staţi azi sub nume de preoţi şi de episcopi pe pământ. Voi sugeţi de puteri casele şi avuturile oamenilor zdrobiţi de valurile vremii. Voi luaţi pe voi haine cusute cu fir ca să străluciţi şi să atrageţi privirile şi inimile celor slabi şi necăjiţi şi n-aveţi milă de ei, şi ar trebui să aveţi dacă v-aţi ales să fiţi slujitori pentru ei, dar nu numai să-i cununaţi şi să-i înmormântaţi, o, nu numai atât, ci trebuie să le puneţi sub picioare calea care-l duce în rai pe om, nu în lumea aceasta, şi dacă nu aşa faceţi voi, ce slujiţi voi pentru plată de la Dumnezeu?” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

Ortodocşii sunt căinaţi că au rămas puţini după Marea Schismă prin care a luat fiinţă catolicismul, doctrină rătăcită ce a impus un “sfânt părinte” al întregii lumi:

“O, învăţaţi lucrarea ucenicilor, voi, slujitori de peste biserici! E mititică turma ortodoxă, dar dacă eşti trează, nu te teme, turmă mică, aşa a zis Domnul. Cei mulţi au ieşit afară şi şi-au ales tată de pe pământ, împotriva învăţăturii lui Hristos, Care ne-a spus să nu numim pe nimeni tată pe pământ, ca să-L avem de tată pe Tatăl Cel din cer.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

Duhurile pucioşeşti cu pretenţia de “apostoli” concluzionează că toţi preoţii de pe pământ (cu excepţia “preoţilor” pucioşi, desigur) sunt lupi îmbrăcaţi în piei de oaie, ca să pară păstori şi ca să înşele oile şi să le ucidă cât mai bine:

“ [...] noi, ucenicii Domnului acum două mii de ani, ne-am aşezat, şi am aşezat-o pe ea apoi de viaţă a bisericii lui Hristos pe pământ, biserica dintr-o mie văzută, şi să fiţi nădejde mare de biserică sfântă şi nebiruită în zilele ce vin, când toate luminile de la toate ferestrele se vor stinge de la vijelia lepădării de credinţă, care va sufla peste tot prin omul cel îmbrăcat în haină de păstor ca să poată el ucide cât mai bine turma, cât mai mult.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, din 12-07-2010)

Concluzie: Speculând o erezie clasică, milenarismul, liderii pucioşi o adaptează la doctrina lor şi se lansează apoi în invective lipsite de temei la adresa Bisericii majoritare şi a slujitorilor ei. Doctrina neo-hiliastă a “talibanilor” pucioşi este menită să creeze confuzie, angoasă şi servilism necontrolat în rândul supuşilor lor. Duhurile întunericului sunt chemate în ajutor, cu identităţi celebre dar false, pentru a da credibilitate “proorocilor” antihrişti, care vorbesc cu îndrăzneală, se contrazic şi mint în numele lui Hristos, fără măsură şi fără teama ridicolului.