cuvinte de folos

[cristiboss56]

Eşti dator să-L iubeşti pe "Domnul Dumnezeul Tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, şi din tot cugetul tău. Aceasta este prima şi cea mai mare poruncă" ( Matei 22,37 ). "Dacă Mă iubiţi , păziţi poruncile Mele " ( Ioan 14, 15 ). " Cel ce are poruncile Mele, şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte ; Iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu, şi-L voi iubi şi Eu, şi mă voi arăta lui " ( Ioan 14, 21 ) . " Cine nu mă iubeşte nu ţine poruncile Mele " ( Ioan 14,24 ) . "Iubiţi-L pe Hristos, chiar dacă nu L-aţi văzut. " ( I Petru 1,8 ) . "Oricine iubeşte pe Cel Care a născut, iubeşte şi pe Cel Care S-a născut din El ." ( I Ioan 5, 1 ) .

[cristiboss56]

"Dumnezeu nu este nedrept" ne incredinţează Sfântul Pavel, un apostol care a suferit mult pentru mărturisirea şi răspândirea dreptei credinţe. Poate ni se pare că jertfim multe pentru credinţă, renunţăm la câteva ore de odihnă duminica dimineaţa, suntem în post şi ne impunem restricţii alimentare. Ne-am gândit să inşirăm cândva toate aceste renunţări, daoar vom primi ceva. Spunem cu uşurinţă câte facem noi pentru Dumnezeu ( de parcă El are nevoie de osteneala noastră) , dar tot atât de uşor ascundem încălcările şi ignorările ce le săvârsim. O persoană care ţine legătura cu Dumnezeu priveşte toate aceste "eforturi" ale sale ca o jertfă, oferită cu drgoste Celui ce şi-a jertfit viaţa pe Cruce pentru noi. Nu vom găsi oameni sfinţi care să afirme că au făcut nevoinţă pentru Dumnezeu, însă nu lor le adresează Sf. Pavel aceste rânduri. Ei ştiu că Dumnezeu nu este nedrept, că Dumnezeu nu îşi uită slujitorii. Nouă, celor ce avem nevoie la tot pasul de asigurări şi ne temem să nu fim minţiţi sau înşelaţi , ni se spune că Dumnezeul pe care îl slujim nu uită lucrul şi dragostea pn care o arătăm pentru numele Lui.

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

"Dumnezeu nu este nedrept" ne incredinţează Sfântul Pavel, un apostol care a suferit mult pentru mărturisirea şi răspândirea dreptei credinţe. Poate ni se pare că jertfim multe pentru credinţă, renunţăm la câteva ore de odihnă duminica dimineaţa, suntem în post şi ne impunem restricţii alimentare. Ne-am gândit să inşirăm cândva toate aceste renunţări, daoar vom primi ceva. Spunem cu uşurinţă câte facem noi pentru Dumnezeu ( de parcă El are nevoie de osteneala noastră) , dar tot atât de uşor ascundem încălcările şi ignorările ce le săvârsim. O persoană care ţine legătura cu Dumnezeu priveşte toate aceste "eforturi" ale sale ca o jertfă, oferită cu drgoste Celui ce şi-a jertfit viaţa pe Cruce pentru noi. Nu vom găsi oameni sfinţi care să afirme că au făcut nevoinţă pentru Dumnezeu, însă nu lor le adresează Sf. Pavel aceste rânduri. Ei ştiu că Dumnezeu nu este nedrept, că Dumnezeu nu îşi uită slujitorii. Nouă, celor ce avem nevoie la tot pasul de asigurări şi ne temem să nu fim minţiţi sau înşelaţi , ni se spune că Dumnezeul pe care îl slujim nu uită lucrul şi dragostea pn care o arătăm pentru numele Lui.

"Despre voi , iubiţilor, deşi vorbim astfel, suntem incredinţaţi de lucruri mai bune şi aducătoare de mântuire. Căci Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrul vostru şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru numele Lui, voi, care aţi slujit şi slujiţi sfinţilor. Dorind dar, ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi râvnă spre adeverirea nădejdii, până la sfârşit, ca să nu fiţi greoi, ci următori ai celor ce , prin credinţă şi indelungă-răbdare, moştenesc făgăduinţele.
{ Evrei 6 , 9 - 12 }

[cristiboss56]

"Dacă soţii convieţuiesc în bună înţelegere, atunci şi copiii lor vor creşte bine şi vecinii se vor desfăta de mireasma vieţii lor creştine şi prietenii lor se vor bucura şi rudele se vor mândri. Dacă se intâmplă invers, toate se vor invălmăşi, toate vor fi tulburi şi confuze. Se întâmplă adică şi aici ce se intâmplă intr-o armată : când generalii au legături liniştite şi conlucrează armonios, armata merge bine şi poartă biruinţe, însă când aceştia nu se înţeleg şi se ceartă, toată armata se întoarce cu susu-n jos ."

[cristiboss56]

Patimile reprezintă cel mai jos nivel la care poate cobori fiinţa omenească.
Păcatul are un caracter accidental, spre deosebire de patimă, care este un păcat generalizat, devenit obicei sau obişnuinţă. Omul pătimaş este intr-o stare de pasivitate, de robie, o realitate psihologică şi morală a vieţii duhovniceşti in care funcţiile spirituale ale omului sunt paralizate. Cu toate acestea, nu doar din punct de vedere psihologic , ci şi duhovnicesc, sub aparenţa acestei activităţi sau inţepeniri în rău, patimile au o dinamică şi o lucrare violentă. O altă caracteristică a patimilor este că în ele se manifestă o sete fără margini, care-şi caută stâmpărarea şi nu şi-o poate găsi ; iar ceea ce spune Nil Ascetul despre stomac, că devine , prin lăcomie, o mare ce nu poate fi umplută, se potriveşte oricărei patimi. Setea infinită a patimilor în sine se explică prin faptul că fiinţa umană, având o bază spirituală, are tendinţa spre infinit, care se manifestă şi în patimi. ; dar , în patimi, această tendinţă este întoarsă de la autenticul infinit, care este de ordin spiritual, spre lume, care dă numai iluzia infinitului , ne învaţă Sfântul Maxim Mărturisitorul. Firea omului, prin structura pe care o are, este caracterizată de tendinţa de a-şi căuta un centru în afara ei. Prin patimi, acest centru este mutat de la Dumnezeu la lume. Părinţii duhovniceşti definesc patimile drept boli ale sufletului care pătrund în fire şi o scot din sănătatea ei. Când lucrează potrivit firii, sufletul este curat, dar , odată cu apariţia gândurilor păcătoase în minte, se produce o întinare a sufletului.

[cristiboss56]

Priveşte un chip de copil şi vezi un înger. Vezi în zâmbetul lui o rază de lumină cerească. Ochii lui oglindesc curat bucuria de a trăi. Vezi dincolo de oceanul care se revarsă o dată cu privirea caldă pe care ţi-o dă în dar, parcă mulţumindu-ţi pentru clipele în care ai uitat de tine şi ai plâns rugându-te pentru el. I-ai dăruit viaţă, iar el îţi dăruieşte lumină. Toţi norii fug din calea ta când te apucă de mână şi când te priveşte în ochi, şi îţi dă energie şi căldură pur şi simplu, îţi dă un motiv să trăieşti şi să te bucuri că ai adus pe lume un vlăstar binecuvântat.
Dar să nu uiţi niciodată că fără voia Domnului el ar fi putut să rămână doar un vlăstar fără ramuri. Şi de tine depinde dacă va înflori şi va da roade. Ai grijă şi roagă-te lui Dumnezeu să nu fie o frunză în vânt, purtată la întâmplare pe valurile vieţii. Ai grijă să uzi rădăcina vlăstarului cu apă vie, care nu poate izvorî decât din ochii tăi de mamă. Dăruieşte-i speranţă, sădeşte-i în suflet dragostea de oameni şi frica de Dumnezeu, căci aceasta este începutul înţelepciunii. Fii tu întâi pildă de înţelepciune şi creşte-l în credinţa în Dumnezeu, în nădejdea cea adevărată, în dragostea fără de care nimic nu e. Să vedem lumea prin ochi de copil, căci aşa vom rămâne veşnic tineri şi valurile vieţii ne vor duce la limanul liniştit, lângă Dumnezeu, lângă Maica Sa şi lângă toţi Sfinţii. A m i n !

[cristiboss56]

"Domnul ne iubeşte foarte mult. Am aflat acest lucru de la Duhul Sfânt pe care mi l-a dat Acela, după marea mila Lui. Am imbătrânit şi mă pregătesc de moarte şi scriu adevărul din iubire pentru oameni. Duhul Sfânt pe care mi L-a dat Domnul vrea să se mântuiască toţi, impreună să- L cunoască pe Dumnezeu. Am fost mai rău şi decât un câine împuţit, din pricina păcatelor mele, dar când am inceput să cer iertare de la Dumnezeu, Acela mi-a dat nu numai iertarea, ci şi pe Duhul Sfânt. Astfel în Duhul Sfânt L-am cunoscut pe Dumnezeu . Vezi iubirea pe care o are Dumnezeu pentru noi ? Intr-adevăr, cine ar putea să descrie milostivirea Lui ?
Fraţii mei , cad în genunchi şi vă rog să credeţi în Dumnezeu ! Să credeţi că există Duhul Sfânt care mărturiseşte despre Dumnezeu în toate bisericile noastre, dar şi în sufletul meu. Duhul Sfânt este iubire, şi iubirea aceasta umple toate sufletele sfinţilor cetăţeni ai cerului. Şi Insuşi Duhul Sfânt este pe pământ, în sufletele celor care-L iubesc pe Dumnezeu. In Duhul Sfânt cerurile privesc cele de pe pământ, ascultă rugăciunile noastre şi le duc lui Dumnezeu. Trăim pe pământ şi nu-L vedem Pe Dumnezeu. Nu putem să-L primim ! Dar când vine Duhul Sfânt în suflet, atunci Il vom vedea pe Dumnezeu, aşa cum L-a văzut Sfântul Ştefan ( Fapte 7, 55-56 ). Sufletul şi mintea recunosc imediat prin Duhul Sfânt că Acesta este Domnul. Astfel , Sfântul Simeon, de Dumnezeu purtătorul, prin Duhul Sfânt, l-a recunoscut în micul Prunc pe Domnul . ( Luca 2, 25-32 ) . La fel şi Sfântul Ioan Botezătorul, prin Duhul Sfânt L-a recunoscut pe Domnul şi L-a arătat oamenilor. Şi in cer şi pe pământ, Dumnezeu Se face cunoscut doar prin Duhul Sfânt, nu prin ştiinţă. Şi copiii care nu au studiat deloc, Il cunosc pe Domnul prin Duhul Sfânt. Fără Duhul Sfânt nimeni nu poate să- L cunoască pe Dumnezeu, şi cât de mult ne iubeşte El. Chiar dacă citit că ne-a iubit şi a pătimit din iubire pentru noi, cugetăm despre acestea, doar cu mintea, dar nu înţelegem aşa cum trebuie , cu sufletul, iubirea lui Hristos. Când ne invaţă însă, atunci cunoaştem limpede şi palpabil iubirea, atunci devenim asemenea Domnului. . . . O, fraţilor, vă implor în numele milostivirii lui Dumnezeu : credeţi în Evanghelie şi în mărturia Sfintei Biserici , şi atunci veţi gusta deja de pe acest pământ fericirea Raiului. Intr-adevăr, Impărăţia lui Dumnezeu este inlăuntrul nostru ; iubirea lui Dumnezeu dăruieşte sufletui Raiul.

[cristiboss56]

Sfinţii Părinţi ne arată că şi lumea în care trăim şi experienţa noastră nu sunt lipsite de înţelesuri care să trimită cu gândul la moartea şi învierea lui Hristos ca început al învierii noastre. Sfinţii ne desluşesc în Creaţie şi in Scriptură fapte care preinchipuie intreaga lucrare restauratoare a lui Hristos arătată în Cruce, Moarte şi Inviere.
Spre exemplu, în natură viaţa revine mereu, primăvara, după anotimpul îngheţului. Teologic aceasta simbolizează că viaţa este chemată la mai mult decât o simplă existenţă efemeră. Primăvara toate sunt pline de viaţă. Copacii, care într-un fel mor în fiecare an, se trezesc la o nouă viaţă. Şi de fiecare dată, ei renasc din această moarte succesivă, tot mai bogaţi in floare şi în rod. Aşadar , moartea lor , repetată an de an, se face prilej pentru creşterea lor. Această regenerare a naturii poate să se constituie intr-o şcoală a propriei noastre curăţiri şi înoiri. Şi omul poate "muri" păcatului şi se poate naşte din nou, mai curat şi intărit in credinţă si fapte bune. Lumina şi căldura Soarelui intensifică viaţa naturii. Tot aşa, in "Lumina lui Hristos, Soarele Dreptăţii şi prin căldura Duhului primite la Botez, noi ne naştem spre viaţa duhovnicească." Ceea ce fac vietăţile, ceea ce face natura întreagă prin regenerarea puterilor biologice ale organismelor vii, suntem noi chemaţi să facem noi in Duh, "prin lucrarea curăţitoare a harului". Ceea ce fac plantele prin mecanismele lor biologice, trebuie să facem noi în întreaga viaţă trupească şi sufletească. Însă înflorind în fiecare an, tot mai mult, plantele şi viaţa revin la aceiaşi viată, biologică. "Omul, prin viaţa duhovnicească, creşte spre o viaţă nouă, in comuniunea cu Dumnezeu ."

[cristiboss56]

Imaginaţia este soluţia ideală pentru înlăturarea plictiselii şi a platitudinii. Ea inventează noi cuvinte , imagini , analogii , noi metafore , ilustrări sau conexiuni cu ajutorul cărora exprimă vechiul şi gloriosul adevăr. Îmaginaţia este facultatea mentală pe care Dumnezeu ne-a oferit-o pentru a comunica frumuseţea Sa şi a creaţiei Sale într-un mod minunat şi mereu nou.
În acelaşi timp, imaginaţia ar putea fi considerată drept cea mai dificilă sarcină a minţii umane. Şi probabil cea mai apropiată de asemenea cu Dumnezeu, întrucât aproximează cel mai bine creaţia din nimic, rezervată exclusiv Divinităţii. A imagina înseamnă a crea ceva care nu a existat înainte sau nu a fost vreodată exprimat de către altcineva. Avem puterea de a împlini astfel de lucruri noi pentru că suntem asemănători lui Dumnezeu şi pentru că slava Sa nu poate fi epuizată nici măcar de imaginaţia noastră virtual nelimitată. Putem aseăna, inaginaţia cu musculatura unui organism. Ea devine din ce în ce mai puternică pe măsură ce este exersată. Şi trebuie exersată, întrucât, de obicei, nu acţionează din instinct. Ea are nevoie de un semnal pozitiv din partea voinţei. Stimulată astfel, ea se deprinde să exprime în forme proaspăte şi mereu neaşteptate lucruri vechi de când lumea. Probabil la acelaşi lucru se referea Psalmistul David, un om inspirat şi plin de imaginaţie, care îndemna : "Cântaţi Domnului cântare nouă"( Ps. 95, 1 ) .

[cristiboss56]

"Patimile legate de şubreda fire a trupului sunt înăbuşite de puterea Sfintelor Taine - Spovedania şi Împărtăşania- , aşa că legătura frăţească se întăreşte între oameni. Deniile şi toate slujbele din Săptămâna Mare răscolesc amintirile din trecut şi împrospătează gândurile călăuzitoare spre mântuire. Calvarul Mântuitorului ne-a deschis tuturor porţile raiului, dar cu condiţia ca puterea credinţei şi roada faptelor izvorâte din ea să fie singurele podoabe ale sufletului nostru. " < Fragment din Pastorala de Paşti a mitropolitului Irineu din 13 .04. 1941 >