A divorta sau a nu divorta?

[o copila]

În prealabil postat de Bast-et

De cand si pana cand stangacii sunt oameni de neincredere????
Inca stangaci se descurca mult mai bine cu pictura si scultura, cei mai mari artisti erau stangaci (Leonardo da Vinci, Raffaello Sanzio, Michelangelo, Picasso, Mozart).

Cand am spus ca e stangaci m-am referit la faptul ca e neindemanatic.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de o copila

Pana acum citeam doar newsletter-ul de la crestinortodox ptimit pe mail dar, simt nevoia sa vorbesc cu un prieten si m-am gandit ca aici imi pot gasi asa ceva.
Am 29 ani, sunt casatorita de 1 an si jumatate, si avem o fetita de 11 luni.
Pe sotul meu l-am cunoscut prin intermediul internetului, intr-o perioada in care amandoi eram "in aer" cu viata sentimentala. Am gasit repede puncte comune si multe multe asemanri intre noi, si mai ales dorinta de a ne intemeia o familie si de a avea copii. Pot spune ca asta a fost motivul pentru care am ramas impreuna. Iubire...? Nu stiu, am ajuns sa cred ca nu stiu ce e iubirea. Mama mea, de la bun inceput, nu l-a placut pe alesul meu. Eu am inceredere in ea, este o femeie rationala care a trecut prin multe in viata si care s-a chinuit, alaturi de tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, sa ne creasca. Nu am ascultat de mama, eu stiam mai bine.Soacra mea.........soacra soacra, poama acra! Dupa un an de la casatorie am realizat ca eu pentru ea sunt femeia in plus din viata lor. Sotul ei a murit, fiica ei locuieste in Germania, asa ca fiul era langa ea. Am stat la ea o perioada, dar.........sotul meu nu isi indeplinea indeletnicirile in casa, pentru ca era mama lui, eu cu copil, cu curatenie noastra (cei 2 +copil), cu mancarea (la fel), si ce mai trebuia. Sotul....la lucru, si din cand in cand mai taia lemne. Nu am mai putut, copila avea de suferit, nu aveam timp pentru ea, nu mai aveam timp de mine. Am rabufnit, bineinteles, eu cu soacra. Sotul....."nu ma bag, va rezolvati problemele". Am pus conditia ori ne mutam de aici, ori ne despartim...si asa am plecat de acolo. De 5 luni stam in gazda, aproape de familia mea, mama si fratele cu sotia.
Treburile in casa le-am impartit, cu copila stau mai mult eu. Il vad ca incearca sa faca ceva dar nu ii iese. Adica, el nu a fost invatat de mama lui sa faca nimic, l-am invatat eu, dupa lungi si exasperante certuri, pentru ca...."astea sunt treburi de femeie"......dar, ca sa fiu eu multumita (zice el) face si asta. Si totusi, ceva nu merge. Nu mai comunicam aproape deloc, simt ca nu ne mai leaga nimic, seara, la culcare, fiecare se introarce pe partea lui de pat si asa adormim, aproape ca nici nu ne atingem. Nu stie sa se comporte.....cu mama mea e certat, daca eu m-am certat cu mama lui, sa fie si el cu a mea. Desi.....ai mei ne-au ajhutat foarte mult, inclusiv cu bani. Ai lui......mai putin, ca n-au de unde, dar si mama mea e pensionara cu 1000 roni pensie. Spuneam ca nu stie sa se comporte, ragaie in public, trage aere (scuzati explicitatea), vorbeste cu mine cu "ma" si "ba", simt ca nu ma respecta. Cu toate cunostintele din partea mea se poarta urat, astfel ca lumea incepe sa ne ocoleasca. El nu prea are prieteni......oare de ce?
O sa ziceti...bun, n-ai vazut astea de la inceput? raspuns: nu, am fost prea naiva, n-am stiut la ce sa ma uit la un barbat, ce sa caut la el. Acum as stii.....dar e prea tarziu. Ne certam des, cateodata uitam ca e si copila de fata, oare cum va creste ea? este si gelos, desi nu i-am dat nicioadat nici un motiv. Si este si foarte dificil, orice discutie o intoarce in favoarea lui. Tipa, ne aud toti vecinii.
Nu va cer sa imi rezolvati voi dilema, vreau doar pareri, impresii asupra celor scrise, poate din afara se vede altfel, poate voi vedeti ceva ce eu nu-mi dau seama. Am incercat sa va prezint cat se poate de exact situatia. Vina mea (pt ca trebuie sa am si eu una, nu?) este ca sunt prea cicalitoare si cer prea mult......Asa o fi, dar cand nu esti obisnuit sa faci nimic orice lucru ti se pare enorm.

Nu vreau sa para patetic, dar aproape ca am ajuns sa nu ma mai bucur de viata, fiecare zi e inca una in care probabil iar ne vom certa, iar grija treburiloe casnice, a banilor......nu mai am rabdare nici cu fetita care acum are multa nevoie de mine.

Incotro ma indrept?

Singurul lucru concret pe care îl citesc eu aici este că soţul dv cam râgâie. Sunt atâtea femei care chiar au de ce se plânge: soţii lor sunt fustangii, sunt beţivi, le snopesc în bătaie, nu muncesc sau muncesc dar banii ajung la sala de jocuri şi nu acasă. Ei bine, soţul dv... râgâie. Cam puţin pentru un divorţ. Parcă şi văd şedinţa de judecată: "împricinata copilă, care este motivul pentru care dv doriţi să divorţaţi ?", la care, cu demnitate vă ridicaţi şi răspundeţi: "onorată instanţă, motivul este acela că soţul meu râgâie!".

Acuma, vorbind în registru serios: ceea ce citesc eu printre rânduri este că, de fapt, nu vă (mai) iubiţi soţul. Cam devreme s-a întâmplat asta. Din fericire, iubirea este în mult mai mică măsură un sentiment, aşa cum cred cei mai mulţi, decât un efect al voinţei. Noi iubim atunci când avem un orizont de aşteptare (când inima ne e deschisă) şi vrem să iubim. Nu este mai puţin adevărat că această voinţă vine de la Dumnezeu. El e izvorul vieţii, el e şi izvorul iubirii. Despre asta cred că ar fi bine să vorbiţi cu Dumnezeu. Să-I spuneţi: "Doamne, te rog, dă-mi iubire, că fără ea eu mă usuc !".

[o copila]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Singurul lucru concret pe care îl citesc eu aici este că soţul dv cam râgâie. Sunt atâtea femei care chiar au de ce se plânge: soţii lor sunt fustangii, sunt beţivi, le snopesc în bătaie, nu muncesc sau muncesc dar banii ajung la sala de jocuri şi nu acasă. Ei bine, soţul dv... râgâie. Cam puţin pentru un divorţ. Parcă şi văd şedinţa de judecată: "împricinata copilă, care este motivul pentru care dv doriţi să divorţaţi ?", la care, cu demnitate vă ridicaţi şi răspundeţi: "onorată instanţă, motivul este acela că soţul meu râgâie!".

Acuma, vorbind în registru serios: ceea ce citesc eu printre rânduri este că, de fapt, nu vă (mai) iubiţi soţul. Cam devreme s-a întâmplat asta. Din fericire, iubirea este în mult mai mică măsură un sentiment, aşa cum cred cei mai mulţi, decât un efect al voinţei. Noi iubim atunci când avem un orizont de aşteptare (când inima ne e deschisă) şi vrem să iubim. Nu este mai puţin adevărat că această voinţă vine de la Dumnezeu. El e izvorul vieţii, el e şi izvorul iubirii. Despre asta cred că ar fi bine să vorbiţi cu Dumnezeu. Să-I spuneţi: "Doamne, te rog, dă-mi iubire, că fără ea eu mă usuc !".

Ragaie si trage aere! In public! :)
Stiu ca sunt cazuri de casnicii mult mai putin fericite ca sa zic asa, dar pe mine ma intereseaza a mea.
Cand am spus ca nu stiu ce e iubirea m-am referit la faptul ca am daruit iubire, asa cum am crezut eu ca este ea, dar nu am primit la fel, adica nu m-am simtit iubita. Poate ca nu stiu eu ce inseamna iubirea, sau nu stiu corect. Stiu ca indragosteala e diferita de iubire, atunci e ca o tornada, te ia pe sus, si vezi lumea de acolo de la inaltime, o vezi roz.....cand cobori din nou....surpriza, s-ar putea sa nu o mai vezi la fel. Eu zic ca imi iubesc sotul, l-am iubit si il iubesc, dar vreau sa primesc la fel, sa ma simt iubita.

[Pandion]

În prealabil postat de o copila

Pana acum citeam doar newsletter-ul de la crestinortodox ptimit pe mail dar, simt nevoia sa vorbesc cu un prieten si m-am gandit ca aici imi pot gasi asa ceva.
Am 29 ani, sunt casatorita de 1 an si jumatate, si avem o fetita de 11 luni.
Pe sotul meu l-am cunoscut prin intermediul internetului, intr-o perioada in care amandoi eram "in aer" cu viata sentimentala. Am gasit repede puncte comune si multe multe asemanri intre noi, si mai ales dorinta de a ne intemeia o familie si de a avea copii. Pot spune ca asta a fost motivul pentru care am ramas impreuna. Iubire...? Nu stiu, am ajuns sa cred ca nu stiu ce e iubirea. Mama mea, de la bun inceput, nu l-a placut pe alesul meu. Eu am inceredere in ea, este o femeie rationala care a trecut prin multe in viata si care s-a chinuit, alaturi de tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, sa ne creasca. Nu am ascultat de mama, eu stiam mai bine.Soacra mea.........soacra soacra, poama acra! Dupa un an de la casatorie am realizat ca eu pentru ea sunt femeia in plus din viata lor. Sotul ei a murit, fiica ei locuieste in Germania, asa ca fiul era langa ea. Am stat la ea o perioada, dar.........sotul meu nu isi indeplinea indeletnicirile in casa, pentru ca era mama lui, eu cu copil, cu curatenie noastra (cei 2 +copil), cu mancarea (la fel), si ce mai trebuia. Sotul....la lucru, si din cand in cand mai taia lemne. Nu am mai putut, copila avea de suferit, nu aveam timp pentru ea, nu mai aveam timp de mine. Am rabufnit, bineinteles, eu cu soacra. Sotul....."nu ma bag, va rezolvati problemele". Am pus conditia ori ne mutam de aici, ori ne despartim...si asa am plecat de acolo. De 5 luni stam in gazda, aproape de familia mea, mama si fratele cu sotia.
Treburile in casa le-am impartit, cu copila stau mai mult eu. Il vad ca incearca sa faca ceva dar nu ii iese. Adica, el nu a fost invatat de mama lui sa faca nimic, l-am invatat eu, dupa lungi si exasperante certuri, pentru ca...."astea sunt treburi de femeie"......dar, ca sa fiu eu multumita (zice el) face si asta. Si totusi, ceva nu merge. Nu mai comunicam aproape deloc, simt ca nu ne mai leaga nimic, seara, la culcare, fiecare se introarce pe partea lui de pat si asa adormim, aproape ca nici nu ne atingem. Nu stie sa se comporte.....cu mama mea e certat, daca eu m-am certat cu mama lui, sa fie si el cu a mea. Desi.....ai mei ne-au ajhutat foarte mult, inclusiv cu bani. Ai lui......mai putin, ca n-au de unde, dar si mama mea e pensionara cu 1000 roni pensie. Spuneam ca nu stie sa se comporte, ragaie in public, trage aere (scuzati explicitatea), vorbeste cu mine cu "ma" si "ba", simt ca nu ma respecta. Cu toate cunostintele din partea mea se poarta urat, astfel ca lumea incepe sa ne ocoleasca. El nu prea are prieteni......oare de ce?
O sa ziceti...bun, n-ai vazut astea de la inceput? raspuns: nu, am fost prea naiva, n-am stiut la ce sa ma uit la un barbat, ce sa caut la el. Acum as stii.....dar e prea tarziu. Ne certam des, cateodata uitam ca e si copila de fata, oare cum va creste ea? este si gelos, desi nu i-am dat nicioadat nici un motiv. Si este si foarte dificil, orice discutie o intoarce in favoarea lui. Tipa, ne aud toti vecinii.
Nu va cer sa imi rezolvati voi dilema, vreau doar pareri, impresii asupra celor scrise, poate din afara se vede altfel, poate voi vedeti ceva ce eu nu-mi dau seama. Am incercat sa va prezint cat se poate de exact situatia. Vina mea (pt ca trebuie sa am si eu una, nu?) este ca sunt prea cicalitoare si cer prea mult......Asa o fi, dar cand nu esti obisnuit sa faci nimic orice lucru ti se pare enorm.

Nu vreau sa para patetic, dar aproape ca am ajuns sa nu ma mai bucur de viata, fiecare zi e inca una in care probabil iar ne vom certa, iar grija treburiloe casnice, a banilor......nu mai am rabdare nici cu fetita care acum are multa nevoie de mine.

Incotro ma indrept?

Problema este ca fetita e foarte mica, altfel ai fi mers la serviciu si cred ca timpul petrecut acolo te-ar fi facut sa vezi altfel lucrurile. Nu am inteles daca sotul tau lucreaza sau nu. Din punctul meu de vedere, faptul ca un barbat are astfel de atitudini si comportamente fata de sotia lui impreuna cu care are si o fetita la varsta cand creste si parca te bucuri sa vezi minunea lui Dumnezeu sub ochii tai, este absolut inadmisibil. Poate ca le ai si tu pe ale tale, dar asta nu justifica toate cele mentionate de tine in niciun fel. O mare parte din vina o ai tu, imi pare rau sa iti spun, spui ca ai fost naiva, ai acceptat sa ai un copil cu el mai inainte sa va casatoriti(am dedus din varsta fetitei, voi fiind casatoriti doar de 1 an si jumatate) fara sa stii prea bine ce fel de om este. Durerea este ca pe langa tine, va suferi si cea mica, este groaznic sa traiti cu un astfel de om, daca nu ia nicio masura sa se schimbe, iar schimbarile din cate stii sunt rare. Daca v-ar iubi intr-adevar ar face-o. Iar daca nu se intrevede nimic, sfatul meu ar fi sa pui capac relatiei si sa-ti cresti frumos copilul, nu terorizata de individ. Se spune ca ceea ce a unit Dumnezeu omul sa nu desparta, dar oare a unit Dumnezeu ceva in acest fel de relatie? Nu cred. Ma doare sufletul pentru tine si mai ales pentru aia mica, nicio femeie din lume si niciun copilas nu ar trebui sa suporte un om atat de dificil precum ai descris mai sus. Gandeste-te la un viitor frumos al tau si al ei si nu mai trage dupa tine specimenul. Prin comportamentul lui el s-a separat de Dumnezeu, e alegerea lui. M-as bucura sa mai aud vesti de la tine, pozitive bineinteles!

[caliyo]

Sfatul meu este sa nu cedezi asa de usor pt. ca din cate ai relatat sunt probleme peste care ai putea trece. Incearca sa te reindragostesti de el, macar pt. un timp ignora-i comportamentul care te revolta si fa efortul de a parea macar ca te simti bine. Pe un barbat nu o sa il schimbi niciodata in bine aparand mereu in fata lui imbufnata, cicalindu-l. Doreste-ti din tot sufletul sa fii fericita ( in special pt. cea mica) indiferent de comportamentul sotului.
Daca ar fi fost vorba despre violenta sau consum de alcool, crede-ma ca as fi prima care ti-as spune: divorteaza! Dar aici nu e cazul. Si atata timp cat mai e ceva pt. care merita sa lupti, lupta! Curaj si cu Dumnezeu inainte!

[o copila]

În prealabil postat de caliyo

Sfatul meu este sa nu cedezi asa de usor pt. ca din cate ai relatat sunt probleme peste care ai putea trece. Incearca sa te reindragostesti de el, macar pt. un timp ignora-i comportamentul care te revolta si fa efortul de a parea macar ca te simti bine. Pe un barbat nu o sa il schimbi niciodata in bine aparand mereu in fata lui imbufnata, cicalindu-l. Doreste-ti din tot sufletul sa fii fericita ( in special pt. cea mica) indiferent de comportamentul sotului.
Daca ar fi fost vorba despre violenta sau consum de alcool, crede-ma ca as fi prima care ti-as spune: divorteaza! Dar aici nu e cazul. Si atata timp cat mai e ceva pt. care merita sa lupti, lupta! Curaj si cu Dumnezeu inainte!

Multumesc pentru incurajare!
Asa e, nu trebuie sa cedez.

[o copila]

În prealabil postat de Pandion

Problema este ca fetita e foarte mica, altfel ai fi mers la serviciu si cred ca timpul petrecut acolo te-ar fi facut sa vezi altfel lucrurile. Nu am inteles daca sotul tau lucreaza sau nu. Din punctul meu de vedere, faptul ca un barbat are astfel de atitudini si comportamente fata de sotia lui impreuna cu care are si o fetita la varsta cand creste si parca te bucuri sa vezi minunea lui Dumnezeu sub ochii tai, este absolut inadmisibil. Poate ca le ai si tu pe ale tale, dar asta nu justifica toate cele mentionate de tine in niciun fel. O mare parte din vina o ai tu, imi pare rau sa iti spun, spui ca ai fost naiva, ai acceptat sa ai un copil cu el mai inainte sa va casatoriti(am dedus din varsta fetitei, voi fiind casatoriti doar de 1 an si jumatate) fara sa stii prea bine ce fel de om este. Durerea este ca pe langa tine, va suferi si cea mica, este groaznic sa traiti cu un astfel de om, daca nu ia nicio masura sa se schimbe, iar schimbarile din cate stii sunt rare. Daca v-ar iubi intr-adevar ar face-o. Iar daca nu se intrevede nimic, sfatul meu ar fi sa pui capac relatiei si sa-ti cresti frumos copilul, nu terorizata de individ. Se spune ca ceea ce a unit Dumnezeu omul sa nu desparta, dar oare a unit Dumnezeu ceva in acest fel de relatie? Nu cred. Ma doare sufletul pentru tine si mai ales pentru aia mica, nicio femeie din lume si niciun copilas nu ar trebui sa suporte un om atat de dificil precum ai descris mai sus. Gandeste-te la un viitor frumos al tau si al ei si nu mai trage dupa tine specimenul. Prin comportamentul lui el s-a separat de Dumnezeu, e alegerea lui. M-as bucura sa mai aud vesti de la tine, pozitive bineinteles!

Suntem casatoriti de mai bine de un an jumate, adica mai exact de 1 an si 8 luni, in octombrie se fac 2. Spun un an jumate pt ca inca nu sunt 2. Copilul nu a fost conceput inainte de casatorie, am tinut amndoi foarte mult la acest aspect. Dupa calculele noastre a fost conceput chiar in luna de miere si ne-a bucurat mult acest fapt.
Da, sotul meu lucreaza acum.

[mihele_m]

În prealabil postat de o copila

Pana acum citeam doar newsletter-ul de la crestinortodox ptimit pe mail dar, simt nevoia sa vorbesc cu un prieten si m-am gandit ca aici imi pot gasi asa ceva.
Am 29 ani, sunt casatorita de 1 an si jumatate, si avem o fetita de 11 luni.
Pe sotul meu l-am cunoscut prin intermediul internetului, intr-o perioada in care amandoi eram "in aer" cu viata sentimentala. Am gasit repede puncte comune si multe multe asemanri intre noi, si mai ales dorinta de a ne intemeia o familie si de a avea copii. Pot spune ca asta a fost motivul pentru care am ramas impreuna. Iubire...? Nu stiu, am ajuns sa cred ca nu stiu ce e iubirea. Mama mea, de la bun inceput, nu l-a placut pe alesul meu. Eu am inceredere in ea, este o femeie rationala care a trecut prin multe in viata si care s-a chinuit, alaturi de tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, sa ne creasca. Nu am ascultat de mama, eu stiam mai bine.Soacra mea.........soacra soacra, poama acra! Dupa un an de la casatorie am realizat ca eu pentru ea sunt femeia in plus din viata lor. Sotul ei a murit, fiica ei locuieste in Germania, asa ca fiul era langa ea. Am stat la ea o perioada, dar.........sotul meu nu isi indeplinea indeletnicirile in casa, pentru ca era mama lui, eu cu copil, cu curatenie noastra (cei 2 +copil), cu mancarea (la fel), si ce mai trebuia. Sotul....la lucru, si din cand in cand mai taia lemne. Nu am mai putut, copila avea de suferit, nu aveam timp pentru ea, nu mai aveam timp de mine. Am rabufnit, bineinteles, eu cu soacra. Sotul....."nu ma bag, va rezolvati problemele". Am pus conditia ori ne mutam de aici, ori ne despartim...si asa am plecat de acolo. De 5 luni stam in gazda, aproape de familia mea, mama si fratele cu sotia.
Treburile in casa le-am impartit, cu copila stau mai mult eu. Il vad ca incearca sa faca ceva dar nu ii iese. Adica, el nu a fost invatat de mama lui sa faca nimic, l-am invatat eu, dupa lungi si exasperante certuri, pentru ca...."astea sunt treburi de femeie"......dar, ca sa fiu eu multumita (zice el) face si asta. Si totusi, ceva nu merge. Nu mai comunicam aproape deloc, simt ca nu ne mai leaga nimic, seara, la culcare, fiecare se introarce pe partea lui de pat si asa adormim, aproape ca nici nu ne atingem. Nu stie sa se comporte.....cu mama mea e certat, daca eu m-am certat cu mama lui, sa fie si el cu a mea. Desi.....ai mei ne-au ajhutat foarte mult, inclusiv cu bani. Ai lui......mai putin, ca n-au de unde, dar si mama mea e pensionara cu 1000 roni pensie. Spuneam ca nu stie sa se comporte, ragaie in public, trage aere (scuzati explicitatea), vorbeste cu mine cu "ma" si "ba", simt ca nu ma respecta. Cu toate cunostintele din partea mea se poarta urat, astfel ca lumea incepe sa ne ocoleasca. El nu prea are prieteni......oare de ce?
O sa ziceti...bun, n-ai vazut astea de la inceput? raspuns: nu, am fost prea naiva, n-am stiut la ce sa ma uit la un barbat, ce sa caut la el. Acum as stii.....dar e prea tarziu. Ne certam des, cateodata uitam ca e si copila de fata, oare cum va creste ea? este si gelos, desi nu i-am dat nicioadat nici un motiv. Si este si foarte dificil, orice discutie o intoarce in favoarea lui. Tipa, ne aud toti vecinii.
Nu va cer sa imi rezolvati voi dilema, vreau doar pareri, impresii asupra celor scrise, poate din afara se vede altfel, poate voi vedeti ceva ce eu nu-mi dau seama. Am incercat sa va prezint cat se poate de exact situatia. Vina mea (pt ca trebuie sa am si eu una, nu?) este ca sunt prea cicalitoare si cer prea mult......Asa o fi, dar cand nu esti obisnuit sa faci nimic orice lucru ti se pare enorm.

Nu vreau sa para patetic, dar aproape ca am ajuns sa nu ma mai bucur de viata, fiecare zi e inca una in care probabil iar ne vom certa, iar grija treburiloe casnice, a banilor......nu mai am rabdare nici cu fetita care acum are multa nevoie de mine.

Incotro ma indrept?

Ti-am citit durerea si sincer imi pare rau de tine ,eu am trecut print-ro situatie similara acum 30 ani dar eu aveam 2 fete ,pina la urma am divortat fiindca el ne-a parasit deoarece si-a gasit o dragoste mai mare ca el cu 11 ani .Nu-ti dau sfat nici sa divortezi fiindca cel mai mult va suferi copila ,dar nici sa stai si sa va certati si sa cresteti copilita intr-un stres continu,fiindca draga mea este un proverb din batrini care cu permisiunea ta am sa incerc sa ti-l redau "Pe unde merge roata din-nainte pe acolo trece si roata din-napoi " Daca divortezi esti tinara si va trebui sa-ti refaci viata si va merge bine pina la un moment dat dar pe urma fetita ta ii va sta in cale si nu ai sa poti sa suporti ca cineva "strain " sa-i faca morala sa o certe ,si atunci te intreb o ei de la capat ,iarasi si iarasi ?eu cred ca nu . Cel mai bine pentru voi e sa mergeti impreuna sa cadeti de comun acord si sa incepeti o consiiliere la un centru pentru tineri casatoriti sunt multe cupluri aflate in dificultate cu relatia lor care au facut acest lucru si la final a dat rezultate .Este bine sa mergeti si la biserica sa participati Dumineca la Sf. liturghi este de mare ajutor si partea spirituala si pot sa spun cu mina pe inima de un real ajutor .Ce pot sa-ti spun ca imi pare tare rau de tine si va doresc din toata inima sa alegeti solutia cea mai buna pentru voi si in mod special pentru fetita .Esti mama si sunt convinsa ca esti o mamica deosebita si ca ai sa faci tot posibilul sa faci ce este mai bun pentru fetita ta sa ai mare grija si sa nu-i ingreunezi sufletelul cu certurile voastre . Dumnezeu sa-ti ajute sa ei decizia cea mai buna pentru tine si fetita ta .

[o copila]

În prealabil postat de mihele_m

Ti-am citit durerea si sincer imi pare rau de tine ,eu am trecut print-ro situatie similara acum 30 ani dar eu aveam 2 fete ,pina la urma am divortat fiindca el ne-a parasit deoarece si-a gasit o dragoste mai mare ca el cu 11 ani .Nu-ti dau sfat nici sa divortezi fiindca cel mai mult va suferi copila ,dar nici sa stai si sa va certati si sa cresteti copilita intr-un stres continu,fiindca draga mea este un proverb din batrini care cu permisiunea ta am sa incerc sa ti-l redau "Pe unde merge roata din-nainte pe acolo trece si roata din-napoi " Daca divortezi esti tinara si va trebui sa-ti refaci viata si va merge bine pina la un moment dat dar pe urma fetita ta ii va sta in cale si nu ai sa poti sa suporti ca cineva "strain " sa-i faca morala sa o certe ,si atunci te intreb o ei de la capat ,iarasi si iarasi ?eu cred ca nu . Cel mai bine pentru voi e sa mergeti impreuna sa cadeti de comun acord si sa incepeti o consiiliere la un centru pentru tineri casatoriti sunt multe cupluri aflate in dificultate cu relatia lor care au facut acest lucru si la final a dat rezultate .Este bine sa mergeti si la biserica sa participati Dumineca la Sf. liturghi este de mare ajutor si partea spirituala si pot sa spun cu mina pe inima de un real ajutor .Ce pot sa-ti spun ca imi pare tare rau de tine si va doresc din toata inima sa alegeti solutia cea mai buna pentru voi si in mod special pentru fetita .Esti mama si sunt convinsa ca esti o mamica deosebita si ca ai sa faci tot posibilul sa faci ce este mai bun pentru fetita ta sa ai mare grija si sa nu-i ingreunezi sufletelul cu certurile voastre . Dumnezeu sa-ti ajute sa ei decizia cea mai buna pentru tine si fetita ta .

Stiti de existenta unui astfel de centru la Timisoara?
Multumesc!

În prealabil postat de o copila

Spuneam ca nu stie sa se comporte, ragaie in public, trage aere (scuzati explicitatea), vorbeste cu mine cu "ma" si "ba", simt ca nu ma respecta.

cine n-are 7 ani de-acasa nici ca-i va avea vreodata!

lipsa de respect in casnicie este un abuz psihic.

respectul reciproc este o conditie sine qua non ptr dragostea in casnicie.

lipsa de respect fata de sotie este sinonima cu faptul ca sotul nu isi indeplineste datoria de baza in familie, aceeasi de a-si iubi sotia.

daca n-ai avut ochi sa vezi la timp anumite lucruri, asta nu inseamna ca trebuie sa le induri la infinit.