Despre lectura, in general

Cartea mea de suflet ramane Citadela lui Antoine de Saint-Exupery.

“Am aflat ca omul este asemenea unei citadele. Rastoarna zidurile pentru a-si gasi libertatea, dar nu mai e decat fortareata nimicita, deschisa inspre stele. Atunci incepe spaima de a nu mai fi.”

[delia31]

[quote=LapetiteMoc;368768]Nikos Kazantzakis ai citit ? Este un autor grec de o profunzime ortodoxa autentica. Personal, il ador. ("Iisus rastignit a doua oara", "Raport catre El Greco", "Alexis Zorba" etc...).
QUOTE]



..."Fratricizii", "Ultima ispita a lui Hristos"...

O fi avut candva profunzime ortodoxa in perioada nealterata de influentele ateiste, doar ca, ulterior, datorita supraomului lui Nietzsche, a ajuns sa deformeze atat de mult adevarul despre divino-umanitatea lui Iisus in romanul “Ultima ispita a lui Hristos”, incat Biserica Ortodoxa Greaca l-a anatemizat pt. viziunea lui blasfemiatoare, la care n-a vrut sa renunte.

Biserica Catolica a inclus cartea lui Kazantzakis in lista cartilor interzise, iar despre controversatul film al lui Martin Scorsese, cu acelasi nume, inspirat din romanul lui Kazantzakis, se stie ca a generat un mega scandal in media.

Nici nu-i de mirare: o blasfemie fantezista despre un fiu al lui Dumnezeu, atat de stapanit de indoieli, spaime si vicii, atat de confuz si chinuit de menirea lui, incat ajunge chiar sa creada despre sine ca e o iluzie a satanei.
Iuda e configurat la Kazantzakis drept singurul ucenic fidel, un fel de constiinta a lui Iisus care il ajuta sa-si spulbere confuziile, singurul ucenic “suficient de credincios pt. a-l trada”, pt. ca, in viziunea lui Kazantzakis, Iuda a tradat la cererea expresa a lui Iisus.

Cred ca dincolo de calitatile de scriitor exceptional, scrisul si ideile lui Kazantzakis fascineaza printr-o ambiguitate voit frapanta, printr-o deschidere periculoasa catre mai multe interpretari.
In cazul “ Ultimei ispite”, menita daca nu sa-l instraineze de adevaratul Hristos pe omul nedus la Biserica, macar sa-i ofere “materie prima” pt. a si-L imagina in ipostaze blasfemiatoare.

In “Ultima ispita a lui Hristos”, Kazantzakis, practic rescrie si reinterpreteaza Evanghelia, introducand detalii naucitoare, stupefiante si blasfemiatoare la adresa lui Hristos.
Si tocmai aici isi arata Kazantzakis talentul literar, inducand in eroare. Ceea ce vrea sa para o alegorie, ajunge sa fie o erezie, atunci cand scriitorii depasesc granita dintre fictiune si adevar (si inca adevar revelat de sus).

Dincolo de scopul demonstratiei, ca pana la urma, Hristos a invins si ultima ispita, ideile lui - subtile si paradoxale -transmit insidios un mesaj subliminal, menit sa clatine, sa produca oscilatii pe firul subtire al credintei omului.

E inoculata subtil ideea ca daca si Hristos a fost la un pas de a ceda placerilor omenesti pe care si le-a refuzat cu greu, chinuit de spasme, atunci cu siguranta, noua, muritorilor de rand ni se ingaduie, fara sa ne mai facem atatea procese de constiinta.

Daca si Hristos a fost pe punctul de a regreta paradisul terestru de aici si acum, atunci e foarte posibil ca acea Imparatie a cerurilor sa fie fictiva. Cam asta propune subtil Kazantzakis. Ceea ce e total neortodox si periculos pentru cei inca necopti in credinta!

Deci nu din prea multa profunzime ortodoxa autentica s-a exclus singur din ortodoxie! Pacat de el! ca era chiar talentat!

În prealabil postat de Melissa

Cartea mea de suflet ramane Citadela lui Antoine de Saint-Exupery.

“Am aflat ca omul este asemenea unei citadele. Rastoarna zidurile pentru a-si gasi libertatea, dar nu mai e decat fortareata nimicita, deschisa inspre stele. Atunci incepe spaima de a nu mai fi.”

As mai adauga si :
"E rau cand inima o ia inaintea sufletului."
"Caci orice opera este un drum spre eternitate si nu se poate sfarsi decat in moarte."
"Creatia este intotdeauna imagine ce se impune dintr-odata, nu deductie din aproape in aproape."
"Liniste, portal al vasului. Liniste intru Domnul, portal al tutror vaselor."

Niste insemnari proprii...

În prealabil postat de Melissa

Cartea mea de suflet ramane Citadela lui Antoine de Saint-Exupery.

“Am aflat ca omul este asemenea unei citadele. Rastoarna zidurile pentru a-si gasi libertatea, dar nu mai e decat fortareata nimicita, deschisa inspre stele. Atunci incepe spaima de a nu mai fi.”

De la de Saint-Exupery cartea cea mai apropiată de sufletul meu e "Micul Prinţ". Nu contest valorea "Citadelei". Dar "Micul Prinţ" e genială în simplitatea ei. Eu o citeam cam de două ori pe săptămână, la rugăminţile copiilor mei. Acum le-am înregistrat un CD cu vocea mea citind "Micul Prinţ" şi îl ascultă în fiecare seară.

[Fani71]

Ultima mea descoperire este Charles Williams, un autor englez, crestin, inspirat si de diverse mitologii, care a scris 7 romane intre anii 30 si 45, cand a murit.
Cel mai mult mi-au placut din ce am citit pana acum The place of the Lion si Descent to Hell.
A fost prieten cu C. S. Lewis si Tolkien, faceau parte dintr-un gruip de lectura si discutii numit The Inklinks.

[Yasmina]

L-am uitat pe Bacovia,de poeziile caruia am fost indragostita in adolescenta...

1.Amurg violet

Amurg de toamnă violet ...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
-- Apostoli în odăjdii violete --
Orasul e tot violet.

Amurg de toamnă violet ...
Pe drum e-o lume lenesă, cochetă;
Multimea toată pare violetă,
Orasul tot e violet.

Amurg de toamnă violet ...
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Orasul tot e violet.


2.Nervi de toamnă

E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

În prealabil postat de Yasmina

L-am uitat pe Bacovia,de poeziile caruia am fost indragostita in adolescenta...

1.Amurg violet

Amurg de toamnă violet ...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
-- Apostoli în odăjdii violete --
Orasul e tot violet.

Amurg de toamnă violet ...
Pe drum e-o lume lenesă, cochetă;
Multimea toată pare violetă,
Orasul tot e violet.

Amurg de toamnă violet ...
Din turn, pe câmp, văd voievozi cu plete;
Străbunii trec în pâlcuri violete,
Orasul tot e violet.


2.Nervi de toamnă

E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

Liceu, cimitir al tineretii mele...