problema mea...

[Kronos]

În prealabil postat de sunsray

stii, in vietile sfintilor se povesteste adesea cand parinti ce ajunsesera la mari masuri duhovnicesti, pentru ca ceilalti sa isi strice parerea buna ce o aveau despre ei, se puneai ei insisi in ipostaze neplacute, astfel ca ceilaiti sa creada ca au inebunit, sau au patit altceva. ?

Și cu ce o ajută pe ea acest aspect dacă nu are de gând să se călugărească?

Ei multumeau si se bucurau cand cineva ii defaima , sau ii vorbea de rau, caci aveau ocazia sa practice virtuti mari

Dacă dvs. treceați prin ce trece Soulonfire de mică și simțeați că sunteți permanent respinsă de ceilalți nu cred că vă mai gândeați să vă bucurați de răutatea lor. Vorbiți despre sfinți, despre oameni care și-au dedicat tot timpul lor contemplării lui Dumnezeu. Dacă ea nu-și dorește o viață de pustnică, nu-i puteți spune aceste lucruri, pentru că oricum nu se va bucura niciodată din moment ce e făcută pentru viața de mirean.

A dori sa placi celorlalti nu este sanatos din punct de vedere spiritual, caci este o orientare gresita a iubirii sufletuluui , care are asteptari pentru sine de la cei din jur.

Cred că-și dorește candoare din partea celorlalți, nu să fie idolatrizată. Omul, cât trăiește pe pâmânt are nevoie să fie și să se simtă iubit de cei din jurul lui. Nu e păcat să-ți dorești acest lucru.



Soulonfire, trebuie să capeți încredere în tine, în valoarea ta ca om. După aceea vor veni și prieteniile pentru că nu ți le vei mai dori cu atâta ardoare. O metodă de a-ți crește respectul de sine este acela de-a descoperi la ce ești bună, să exersezi zilnic sau să citești în continuu acea/despre acea calitate și să ajungi o expertă. Astfel vei simți că ai ceva important de oferit. Fă sport (cu măsură), ieși seara jumătate de oră, o oră și plimbă-te. Citește despre tot ce se poate și încearcă să reții esențialul ca să poți purta o conversație plăcută în orice situație și să capeți interesul celorlalți. Dacă o dai de pe-acum numai pe cărți religioase care-ți spun că tot ce te încântă pe lumea asta e păcat și că trebuie să fii cu gândul numai la Dumnezeu, într-o permanentă stare de rugăciune, n-ai să faci mare lucru.

[silent assasin]

Si eu simt asta de multe ori.Sunt in aceeasi situatie ca si tine.Nu trebuie sa pui suflet.Asta e principalul lucru.Stiu ca e involuntar dar eu am reusit catusi de putin sa scap de aceste ganduri chiar daca se rade pe seama mea.Alta solutie ar fi ca pur si simplu sa-ti faci un prieten/prietena in care stii ca ai baza.Unul si bun.Decat mai multi si rau.Eu o perioada am stat mai mult in casa.Lecturam ma rugam Lui Dumnezeu si ma simteam din ce in ce mai bine asa.Mereu echilibrez.Cand am treaba stau acasa cand pot ies,cand ies sunt cat se oate de serios ,adica incearca sa nu devii antipatica,da sfaturi celolrlalti si se vor lipi de tine.Fii cat se poate de buna cu ceilalti,pune sufet in fiecare cuvant acordat.Apoi observai.In asta as putea avea baza,in asta nu,cutare profita ca-l ajut deci il voi evita,cutare merita ajutor etc.Iar parintii,ce pot sa spun,e clar ca te iubesc,sfatuiestete si cu un duhovnic si te va ajuta mult.
Iti urez mult succes!Doamne ajuta!

[Kronos]

În prealabil postat de silent assasin

cand ies sunt cat se poate de serios ,adica incearca sa nu devii antipatica,da sfaturi celolrlalti si se vor lipi de tine

Da, poate chiar asta e problema: seriozitatea. E bine să știi să dai sfaturi, dar trebuie să știi și când să le dai. Nu toți acceptă, pentru că nu toți te vor atât de apropiat încât să te bagi în viața lor. Cu cât ai simțul umorului mai dezvoltat, cu atât mai mulți oameni atragi în jurul tău. Cu cât e mai rafinat, cu atât mai educați vor fi și cei care rămân lângă tine. S-ar putea să gândești prea matur pentru vârsta ta sau să fii prea crispată în prezența celorlalți (fobie socială) și să nu poți să te bucuri, să faci glume, să râzi la glumele altora, să reacționezi... normal, detașată. N-ați observat că cei „populari” râd mai mereu într-un grup? De-asta și sunt plăcuți: pentru că știu să binedispună omul. Au un mod de abordare a problemelor mai lejer, nu duc toate gândurile pe un tărâm existențial al profunzimii.

[adrian010155]

În prealabil postat de soulonfire

Buna ziua.Nu imi doresc nici pe departe sa va incarc cu prblemele mele si pe dumneavoastra,insa acest forum mi s-a parut apt in a-mi raspunde la anumite framantari ale mele.Imi cer iertare daca va iau din timpul dumneavoastra,sunteti liberi sa treceti peste acest post iar eu va multumesc inca de pe acum ca aveti rabdare sa cititi.Ma simt de cele mai multe ori respinsa,sau pur si simplu ignorata...simt ca atrag repulsie si am momente cand imi provoc si mie asa ceva.Problema mea nu este de ieri,de azi...este dintotdeauna.Am impresia ca toata lumea,daca nu ma uraste,ma ignora...ori de cate ori incerc sa ma apropii de cineva se termina extrem de prost.M-am obisnuit sa iau vina asupra mea de cele mai multe ori,sa tac atunci cand cineva glumeste pe seama mea si sa incerc sa trec peste,dar cateodata simt ca explodez...in interiorul meu,nu spun la nimeni si ma interiorizez extrem de tare.Probleme de socializare am avut de mic copil...am fost batuta de ceilalti la joaca si am tacut (asta in copilaria mea cea indepartata).In fata tatei nu am curaj sa scot un cuvant,iar cea in fata careia incerc sa ma mai impun este sora mea...am avut o perioada in care simteam ca singurul care ma iubeste este Dumnezeu si le lasam pe toate in grija Sa insa simt ca am pacatuit foarte mult si de aceea sunt pedepsita cu aceasta ignoranta si ura din partea fiecaruia...poate o iau prea personal,poate pun prea mult la suflet,dar intreb si eu,nimeni nu are nevoie de mine?...

Bucura-te!!! Lumea te uraste pentru ca te iubeste Dumnezeu. Nu renunta la fericirea vesnica pentru o satisfactie trecatoare. Putini au parte de daruri ca ale tale. Fii blanda si intelegatoare cu toti. Nu te stradui sa te faci apreciata. Contempla lumea, dar nu o judeca. Vei vedea ce interesant este.

[Kronos]

În prealabil postat de adrian010155

Bucura-te!!! Lumea te uraste pentru ca te iubeste Dumnezeu.

Deci, după spusele dvs., dacă pe un om îl iubește lumea înseamnă că nu-l iubește Dumnezeu. Aveți copii? I-ați sau îi veți învăța să se facă urâți de lumea doar pentru ca să-i știți iubiți de Dumnezeu?

Nu renunta la fericirea vesnica pentru o satisfactie trecatoare.

Lăsați judecata pe seama lui Dumnezeu. Eu ca om, n-aș trimite pe cneva în iad doar pentru că a avut mulți prieteni în copilărie.

Putini au parte de daruri ca ale tale.

Poate pentru ea e un blestem darul acesta.

Contempla lumea, dar nu o judeca. Vei vedea ce interesant este.

Va vedea cât de plictisitor e...să se arunce în niște filosofeli sterile, fără vreun rezultat concret, exceptând poate numai niște concluzii inteligente pe care nu și le dorește nimeni să le fi tras, după ce-a ajuns la ele. Eu zic că mult mai interesant e să-și trăiască viața cu stil.

Domnilor, vorbiți totuși cu o adolescentă..cu un copil. Nu-i mai dați astfel de sfaturi.. să se bucure de necazuri, că Dumnezeu o iubește dacă suferă (exact asta transmite treaba cu darurile lui Adrian) și în final, să stea pe margine și să privească doar. Ce ..., până și sfinții au ajuns la concluzia asta dupa ce-au intrat în vârsta a doua, când erau mai înțelepți, și după ce și-au trăit copilăria frumos. Și-au dat seama că e efemeră, dar și-au trăit-o și cred că și Soulonfire are dreptul la această efemeritate. Nu puteți sfătui un copil să adopte atitudinea unui pustnic. În loc să dați citate din cărți care oricum nu i se potrivesc mai bine ați sfătui-o cum să scape de timiditate.

[Natalia]

M-am regasit partial pe mine in istorisirea asta...Dupa o vara petrecuta intre 4 pereti am hotarit pur si simplu sa ies afara,la scrinciob...Chiar daca sunt mai timida cu firea,s-au apropiat alte persoane de mine si ne-am luat e vorba,mi-am facut citeva cunostinte,putine,dar inceputul e bun.Sau iti pui castile in ureche,iar cineva se apropie si intreaba curios"ce muzica asculti?".ori citesti o carte...o sa-ti faci prieteni numaidecit.zimbeste tuturor si bucurate mereu,viata se va schimba spre bine! Doamne ajuta!

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de soulonfire

Buna ziua.Nu imi doresc nici pe departe sa va incarc cu prblemele mele si pe dumneavoastra,insa acest forum mi s-a parut apt in a-mi raspunde la anumite framantari ale mele.Imi cer iertare daca va iau din timpul dumneavoastra,sunteti liberi sa treceti peste acest post iar eu va multumesc inca de pe acum ca aveti rabdare sa cititi.Ma simt de cele mai multe ori respinsa,sau pur si simplu ignorata...simt ca atrag repulsie si am momente cand imi provoc si mie asa ceva.Problema mea nu este de ieri,de azi...este dintotdeauna.Am impresia ca toata lumea,daca nu ma uraste,ma ignora...ori de cate ori incerc sa ma apropii de cineva se termina extrem de prost.M-am obisnuit sa iau vina asupra mea de cele mai multe ori,sa tac atunci cand cineva glumeste pe seama mea si sa incerc sa trec peste,dar cateodata simt ca explodez...in interiorul meu,nu spun la nimeni si ma interiorizez extrem de tare.Probleme de socializare am avut de mic copil...am fost batuta de ceilalti la joaca si am tacut (asta in copilaria mea cea indepartata).In fata tatei nu am curaj sa scot un cuvant,iar cea in fata careia incerc sa ma mai impun este sora mea...am avut o perioada in care simteam ca singurul care ma iubeste este Dumnezeu si le lasam pe toate in grija Sa insa simt ca am pacatuit foarte mult si de aceea sunt pedepsita cu aceasta ignoranta si ura din partea fiecaruia...poate o iau prea personal,poate pun prea mult la suflet,dar intreb si eu,nimeni nu are nevoie de mine?...

"Mai bine este a da decât a lua". Puneţi în aplicare acest îndemn biblic. Simţiţi nevoia unui cuvânt bun din partea celorlalţi ? Oferiţi-l. Ce spuneţi de o încurajare ? Dar de o apreciere ? Oferiţi-le. Fiţi ca o rază de lumină pentru alţii, şi aceia vor veni la dv aşa cum vine ursul la miere. Arătaţi că vă pasă, şi le va păsa. Arătaţi că sunt importanţi pentru dv, ei, munca lor, activitatea lor. Vă vor arăta acelaşi lucru. Oamenii sunt ca nişte oglinzi. Când tăcem, oglinda tace şi oglinda vorbeşte atunci când vorbim. Ce spunem noi, aia spune şi cel în care ne oglindim.
Începeţi cu Dumnezeu. Când L-aţi preamărit ultima oară ? Sunt cinci feluri de rugăciuni. Rugăciune de cerere, rugăciune de preamărire şi altele. Dar oamenii, de multe ori uită să Îl preamărească. Să Îi mulţumească. Lui Îi pare rău când nu Îl preamărim, când nu Îi mulţumim. Nu face asta din orgoliu, ci din aceeaşi dorinţă de a Se oglindi în noi. "Oare nu toţi zece s-au vindecat ?" De ce atunci doar câte unul se întoarce să Îi mulţumească ? Eu cred că acela, unul din zece, a fost cel mai fericit dintre toţi. Ceilalţi se miră până în ziua de azi: de ce oamenii nu se întorc să le mulţumească ?

[Kronos]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

"Mai bine este a da decât a lua"

Cred că a dat destul și nu a primit nimic. Nu cred că prietenii pe care și-i dorea îl preamăreau pe Dumnezeu zilnic și totuși ei aveau alți prieteni. Problema e mai complicată.

[Mihailc]

"Mai bine este a da decât a lua". Puneţi în aplicare acest îndemn biblic.

Nu foarte des , dar când e cazul îl pun în practică mai ales în locul lui: "cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt"

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

"Mai bine este a da decât a lua". Puneţi în aplicare acest îndemn biblic. Simţiţi nevoia unui cuvânt bun din partea celorlalţi ? Oferiţi-l. Ce spuneţi de o încurajare ? Dar de o apreciere ? Oferiţi-le. Fiţi ca o rază de lumină pentru alţii, şi aceia vor veni la dv aşa cum vine ursul la miere. Arătaţi că vă pasă, şi le va păsa. Arătaţi că sunt importanţi pentru dv, ei, munca lor, activitatea lor. Vă vor arăta acelaşi lucru. Oamenii sunt ca nişte oglinzi. Când tăcem, oglinda tace şi oglinda vorbeşte atunci când vorbim. Ce spunem noi, aia spune şi cel în care ne oglindim.
Începeţi cu Dumnezeu. Când L-aţi preamărit ultima oară ? Sunt cinci feluri de rugăciuni. Rugăciune de cerere, rugăciune de preamărire şi altele. Dar oamenii, de multe ori uită să Îl preamărească. Să Îi mulţumească. Lui Îi pare rău când nu Îl preamărim, când nu Îi mulţumim. Nu face asta din orgoliu, ci din aceeaşi dorinţă de a Se oglindi în noi. "Oare nu toţi zece s-au vindecat ?" De ce atunci doar câte unul se întoarce să Îi mulţumească ? Eu cred că acela, unul din zece, a fost cel mai fericit dintre toţi. Ceilalţi se miră până în ziua de azi: de ce oamenii nu se întorc să le mulţumească ?

Cu totul de acord.
Gasim motive si timp pentru toate dar prea rar ii multumim Domnului pentru tot ce ni se intampla.
Si ne miram ca viata are un gust salciu si tot felul de necazuri ne stau pe cap.
Cat priveste problema expusa aici, o spun cu toata responsabilitatea (profesionala): oameni buni, cand vom incepe sa mergem la doctor daca ne doare ceva? Asteptam sa putrezim mai intai? Suntem chiar din preistoria omenirii?
Pentru astfel de probleme, destul de frecvente (in definitiv tot omul are perioade proaste uneori sau cara cu el vreo disfunctie, ceva) s-au inventat si la noi consilierii si psihologii. Sunt peste tot. O consiliere curata si serioasa poate ameliora problema in mod semnificativ fara sa ne mai inchipuim ca facem nu stiu ce ispravi crestine ca flecarim aici. Astfel de lucruri se agraveaza daca nu sunt tratate profesionist.
Mergeti, domnisoara, la un consilier psi si terminati cu lamentatiile acestea. Nu ajuta pe nimeni cu nimic iar pe dumneavoastra va pot duce la complicatii de care e mai bine sa nu stiti nimic. Tulburarile sufletesti se trateaza prin terapie fata in fata, iar nu prin palavre pe internet.
Dumnezeu sa ne ierte pentru modul cum ii insultam mereu inteligenta pe care ne-a dat-o in dar.
P.S. Daca se intampla cumva sa nu aveti bani pentru a va plati sedintele de consiliere, discutati exact acest lucru cu consilierul. Veti vedea ca face parte din problema si ca se va rezolva si asta, treptat... Doamne ajuta!