Locul copilariei

În prealabil postat de silverstar

[COLOR=green]Bună seara, Ica! Multumesc! [/COLOR]

[COLOR=green][SIZE=3]Inocenţă...[/SIZE] [/COLOR]

[COLOR=green]... în ziua aceea, parcă-l văd pe tata la oglindă aranjându-se cu chip să iasă în oraş... Singur... Ca de obicei... Mama mă ia de mână, fără să spună nimic, şi mă duce în altă cameră, mă îmbracă - un sarafan roşu, bluziţă albă de dantelă, îmi leagă părul lung, frumos ondulat care-mi cădea bogat pe spate, cu o panglică roşie şi, chiar când tata era gata să plece, mama iese din cameră, cu mine de mână şi-i spune tatii să meargă să-mi cumpere rechizite, adică ce aveam eu nevoie pentru şcoală pentru că sunt şi fata lui, că nu m-a adus ea, de acasă de la părinţii ei... Dur, nu-i aşa? [/COLOR]
[COLOR=green]Mie îmi părea aşa de bine... [/COLOR]
[COLOR=green]Când ieşeam cu tata, eram o răsfăţată. Nu mai veneam acasă până seara. Mergeam în parc şi ascultam fanfara, ne plimbam, treceam pe la restaurantul unde lucra el şi ascultam lăutarii, intram la cofetărie de câte ori voiam eu, beam sirop de trandafiri cu sifon adevărat pe săturate... [/COLOR]
[COLOR=green]Ce mai! Eram veselă! Tata nu era zgârcit... O zi numai cu tata, fără mama care să-l certe pentru fiecare bănuţ pe care-l scotea din buzunar... Nu ştiu dacă tata era vesel, nu ştiu cât s-a bucurat el în ziua aceea că, aşa pe negândite, s-a pomenit cu mine de mână când cine ştie ce planuri avea el... [/COLOR]
[COLOR=green]Am colindat noi prin magazine, pe la librării, nici nu-mi amintesc să fi cumpărat ceva pentru şcoală, apoi am trecut şi prin piaţă când, la un moment dat, tata s-a întâlnit, oare întâmplător? cu o tanti tânără, frumoasă, elegant îmbrăcată cu haine în culori vesele, culori care atrăgeau privirile şi le desfătau. [/COLOR]
[COLOR=green]- Ţi-o prezint pe sora mea! i-a spus tata arătând spre mine. Eu n-am avut timp să spun nimic, că tata mi-a pus nişte bani în mână şi mi-a spus să merg să-mi cumpăr o gogoaşă, deşi eu nu cerusem aşa ceva pentru că mama ne făcea zilnic gogoşi acasă, dar... N-a trecut mult şi tata a venit după mine, dar eu am uitat să-l întreb de ce-i spusese lui tanti aceea că eu eram sora lui... [/COLOR]
[COLOR=green]Ne-am întors acasă spre seară cu pachete şi pacheţele şi tare veseli amândoi... Mama, şi ea veselă, distrându-se parcă de ceva ce mie îmi scăpa, eram totuşi un copil, ne aştepta în poartă. De cum am intrat în curte, am întrebat aşa, nevinovat: [/COLOR]
[COLOR=green]- Mama, de ce tăticu' i-a spus lui tanti aia tânără şi frumoasă cu care ne-am întâlnit în oraş că eu sunt sora lui?... [/COLOR]

[COLOR=green][SIZE=1]Din volumul în lucru, "Viitorul începe azi..."[/SIZE] [/COLOR]

Poate aflam cine era doamna aceia eleganta si...de ce mama era atat de fericita in acea zi.
Toti am avut copilarie asadar va astept pe toti, sa lasam macar o zi deoparte grijile vietii si ale omenirii, sa ne intoarcem putin in anii cei mai friciti ai vietii noastre in copilarie si sa spunem asemenea poetului "Fiind copil paduri cautreieram/si ma culcam ades langa izvoare."

În prealabil postat de icamilin

Draga Dorina, desi ma doare capul de la o gripa care ma cam bazaie de duminica, mai binedispus cu intamplarea cu sarpele si pisoii pofticiosi de lapte.
Mi-ai adus aminte ca aici la Ghiroda, a trebuit sa ma obsinuiesc cu existenta in curte si chiar in casa a pisicutelor. Aveam copii mici si am primit de la o vecina o pisicuta roscata cu alb, un bibelou de pisicuta. A crescut, a devenit mamica si in fiecare an, ne daruia cate 4 pisoi incredibil de dragalasi. In toti anii, cei patru pisoi erau pictati la fel, unul era tigru gri, unul era tigru gri cu mult alb, unul era alb cu putine pete negre si unul era roscat ca si ea.
Pot sa-ti spun ca i-am crescut pe toti si cand puteau sa manance singuri ii ducea sotul la scoala din Ghiroda, unde era profesor si director de scoala, si-i daruia copiilor carora le erau dragi animalele. Au trecut anii si am dus-o la doctor si am operat-o sa nu mai poata avea pisoi. A trait mai bine de 17 ani langa noi, era curata, nu facea mizerie pe jos, nu fura mancarea de pe masa, copii o rasfata mereu si am plans mult dupa ea cand ne-a parasit.
Era o mama desavarsita cu puii ei, cum ii mai spala, cum se juca cu ei, cum ii invata sa prinda soareci. Acum avem un motan care mai mult doarme, dar are si el deja vreo 10 ani.
Sa inteleg ca ai ceva carti publicate? Poeziile scrise pe Forum sant compozitii proprii? Ti-am zis eu ca esti minunata ! Felicitari!
Doamne ajuta! Spor la compozitii literale !

Iti doresc sa te faci sanatoasa cat mai curand,si vreau sa-ti spun ca ma bucur sincer cand oamenii inteleg ca bucuriile vietii stau in lucruri firesti si aparent marunte care sunt mereu alaturi de noi.Sa tii in brate un mic animal,sa mirosi o floare pe care tu ai sadit-o,sa atingi obrajorul catifelat al unui copilas sa-l faci sa zambeasca iata motive pentru care trebuie sa multumim lui Dumneteu in fiecare clipa.
Am scris de cand eram copil dar abia anul trecut mi-am facut o preocupare din asta.
A purta o discutie civilizata,a nu jicni pe nimeni,a spune celui cu care discuti ceea ce tu ai dori sa auzi de la dansul si a te folosi de ceea ce are semenul in plus fata de tine,aceata cred ca ar trebui sa fie atitudinea
unui crestin fata de celalat.Daca crezi ca fiind asa, un om este minunat atunci trebuie sa-ti spun ca toti acei care se comporta in felul acesta,sunt minunati!
Cand am deschis acest topic m-am gandit si la cei sapte ani de acasa asa cum inca se mai obisnuia pe vremea noastra!

Verisoara noastra adusese in vara aceeia un joc "Nu te supara frate" care, trebuia jucat macar in trei.Am jucat ce-am jucat impreuna dupa care nu au mai vrut sa joace pe motiv de plictiseala.
Eu,care eram foarte mica (nu eram la scoala) as fi dorit sa-l joc mereu fiind tare necajita atunci cand ele dispareau (caci fiind mai mari "aveau secrete" cum spuneau ele) si as fi acceptat aproape orisice ca sa -l joace cu mine.
Profitand de aceasta imi cereau sa le fac tot felul de servicii. Intr-una din zile le-am rugat sa jucam mai mult jocul meu preferat.
Era vineri.Au jucat dar,la un moment dat au hotarat sa ne jucam de-a Robinson Crusoie.Am construit coliba din coceni de porumb taiati fara mila din gradina, chiar daca erau cu matase in papusi.
Dar, cineva trebuia sa fie Vineri acel slujitor devotat,negru la piele cu care personajul amintit mai sus isi petrecea singuratatea pe insula.
Problema era ca acest (vineri) trebuia sa aiba pielea neagra.
Se gasea din belsug pe marginea drumului o planta care facea niste poame asemanatoare cu strugurii dar cu boabele asezate altfel, cu o zeamma neagra care colora intens, numita boz.
Au cules in graba un lighian plin,au zdrobit boabele m-au dezbracut cu pielicica goala si au inceput sa ma picteze cu ravna astfel incat numai albul ochilor se mai vedea din mine.Multumite nevoie mare de rezultat ne-am jucat pana pe la amiaza dupa care m-au lasat si au plecat sa se intalnesca cu baietii parintelui Ciumandru care de cateva zile dadeau tarcoale pe ulita noastra.
Fiind vineri trebuia sa vina parintii cu motocicleta.Puneam urechia la pamant si auzeam de departe motorul.M-am ghemuit langa nucul de la marginea drumului hotarata sa-i aud prima venind dar, obosita am adormit asa dezbracata si neagra ca un fund de tuci.
Ma trezesc intr-un tarziu, pe inserate cand aud vocea mamei speriata:
-Omule ia uite-te colo langa nuc parca ar fi ptiu,ptiu duca-se pe pustii ia vino sa vezi,si-si facu o cruce mare.
Ma reped plangand in bratele mamei.
-Eu sunt mamica ,fetele m-au vopsit si au plecat la punticica (un copac pus peste parau), sa se intalneasca cu baietii lu parintili !!!.
In felul acesta,parandu-le mi-am luat revansa pentru ca nu m-au luat si pe mine la intalnire cu baietii, si nu numai pentru aeasta !!!

[silverstar]

[COLOR=green]Fiecare eveniment şcolar îmi aduce câte o amintire din viaţa mea de elevă. Acum, când privesc în urmă la ceea ce atunci, de mult, a fost o mică dramă, asta pentru că şi eu eram un copil, încerc să mă înţeleg, să fiu îngăduitoare şi să mă amuz de cât de uşor pot fi minţiţi copiii… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Cu siguranţă, eram în clasa a II-a pentru că atunci, în clasa a II-a, am învăţat tabla înmulţirii. Şi nu mi-a fost uşor deloc… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Ziua serbării de sfârşit de an şcolar. Nu-mi amintesc de ce serbarea s-a ţinut în şcoală, probabil ploua, alt motiv nu văd. Holul enorm de pe sala unde era scena şi unde ţineam serbările, destul de dese pe atunci, era arhiplin. Părinţi, bunici, elevi, colegi de-ai mei, şi-n faţă, pe scaune, învăţători şi profesori. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Era altfel pe atunci. Nu toţi elevii primeau premiu cum se întâmplă astăzi. Pentru fiecare premiu exista doar un singur elev şi, nu-mi amintesc de menţiuni. Probabil erau, dar eu nu mai ştiu… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Când directorul a chemat clasa mea, împreună cu doamna am urcat pe scenă şi, cu sufletul la gură, aşteptam să mă strige pe mine pentru premiul întâi pentru că aşa consideram eu, că mie mi se cuvine… Să mă strige tovarăşa pentru premiul întâi… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Eram sigură că eu sunt cea mai bună din clasă, că eu voi primi premiul întâi şi aveam eu toate motivele din lume să cred că e aşa. Numai că nu a fost să fie… Tovarăşa învăţătoare avea alte criterii de evaluare şi ştia mai bine decât mine cine merită premiul întâi… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]A fost strigat un alt elev, coleg sau colegă, nu mai ştiu… M-am supărat atât de tare şi-am început să plâng amar… Dintr-o mişcare i-am dat pe toţi la o parte şi, plângând şi suspinând cum numai un suflet rănit de copil o poate face, am început să le spun celor din sală că eu trebuie să primesc premiul întâi, pentru că eu ştiu tabla înmulţirii fără să greşesc şi pot să recit poezia “Mama lui Ştefan cel Mare” – pe de rost… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]În aplauzele şi hohotele de râs ale celor din sală am început să recit, să spun tabla înmulţirii… Ce mai, era babilonie la gura mea pentru că mi-ar mai fi trebuit vreo două guri să conving audienţa cât de bună eram eu… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Plângeam în continuare, mă durea sufleţelul, nu înţelegeam de ce lumea din sală râde şi aplaudă, mă înecam în hohote şi mama se uita la mine cu ochii mari, ieşiţi din cap cred că nevenindu-i să creadă că eram eu… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Directorul şcolii a urcat pe scenă după mine, m-a luat în braţe (prezenţa aplauda mai departe ca la un spectacol de zile mari) şi m-a dus în cabinetul dumnealui. Nu m-a certat, nu mi-a spus nimic de rău. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Mi-a pus în braţe câteva cărţi frumos împachetate, cine ştie pentru cine le pregătise, peste cărţi a pus şi nişte flori şi, ca să-mi domolească durerea şi lacrimile, mi-a spus că premiul de la el e mai valoros… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]M-am potolit, i-am crezut spusele şi-am ieşit veselă din cabinetul directorului. La uşa, mă aştepta mama. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]De atunci, de la serbarea aceea, nu am mai fost niciodată ca elevă, la o altă serbare de sfârşit de an şolar. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Ca un făcut, chiar în ziua aceea, ori trebuia să plec la Constanţa, imediat ori eram trimisă cu vreo treabă la mamaia, şi bucuria era aşa de mare că uitam de serbare… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]A fost femeie înţeleaptă mama, nu-i aşa?…[/COLOR]

[silverstar]

În prealabil postat de dorinastoica14

Poate aflam cine era doamna aceia eleganta si...de ce mama era atat de fericita in acea zi.
Toti am avut copilarie asadar va astept pe toti, sa lasam macar o zi deoparte grijile vietii si ale omenirii, sa ne intoarcem putin in anii cei mai friciti ai vietii noastre in copilarie si sa spunem asemenea poetului "Fiind copil paduri cautreieram/si ma culcam ades langa izvoare."

[COLOR=green]Nu ştiu, n-am aflat niciodată cine era acea "tanti..." Şi mama... De ce era fericită? Păi îi stricase tatii o întâlnire silindu-l să mă ia cu el în oraş şi să-mi cumpere rechizite...[/COLOR]

Astazi va voi povesti despre cateva mancaruri cum n-ati mancat si nici nu veti manca vreodata nici in cele mai mari restaurante ale lumii.
Cel putin odata pe vara bunica facea o mancare moldoveneasca, deosebita care se numea rupti cu jolfa.
O facea rar caci era destul de complicat de facut.Se batea samanta de canepa in piua (un vas de lemn facut dintr-o buturuga care semana cu un pisalog de usturoi mult mai mare) pana ce devenea aproape alba.Intr-un ceaun mare punea la fiert apa, adusa de la fantana cu ciutura de la capatul ulitei noastre.Nu punea zahar caci samanta de canepa era dulce.cand sa dea in colcot,se umfla mai ceva decat laptele iar spuma aceia groasa si dulce se punea intr-un vas.la racorit.
Framanta apoi un aluat din faina pe care o inmuia cu acea spuma,o lasa jumatate de ora iar apoi intindea o turta subtite pe care o rupea si o punea la fiert in apa iar dupa cateva minute scotea cu o strecuratoare si punea intr-un fel de vas cu doua manere tot din lemn.
Cand termina, turna deasupra spuma ramasa de la fiert samanta de canepa si niste nuci prajite si curatate de coaja pe care le sfaraman noi cu un facalet.
Pe plita din curte fierbea intr-un vas de tuci pastravul taiat in cuburi mari.
Dar...sa va spun ce era pastravul.Unul din nucii din livada,care se afla mai la soare odata pe an (dar nu in fiecare an) ci doar in anii ploiosi, pe la mijlocul lui iulie intr-o scorbura facea un burete mare cat o paine si alb pe care oamenii de la tara il numeau pastrav.Daca stiai cand sa-l culegi (se numarau zilele de cand aparea si foarte importanta era si ora la care il culegeau) avea un gust fantastic asa cum nu am mai mancat niciodata.Foarte putini nuci il faceau! Ce ramanea era lasat sa se usuce si pus pe soba sa fie mereu uscat si iarna era folosit pentru a aprinde focul (amnar).
Pe pirostie in acest timp fierbea mamalga, iar noi curatam usturoiul si faceam mujdei.
Cand totul era gata,matusica scotea masuta rotunda cu trei picioare punea patru buturugi pe care sa stam,rasturna mamaliga pe care,dupa ce se racorea putin o taia cu o ata speciala in felii aurii aburinde si in castroanane de lut ornate cu flori si pasari maiestre ne punea bunatatile de care v-am povestit!
Erau atat de bune,iar gusturile si culorile acelea nu le-am uitat dar ,nici nu le-am mai intalnit vreodata orice am gustat si oriunde am fost.

Dumnezeu in marea sa bunatate ne-a pus la dispozitie toate mijloacele pentru a putea supravietui chiar si in cele mai dificile situatii.Din pacate datorita obisnuintei pe care am capatat-o de-a lungul vietii avand la dispozitie mijloacele moderne si tehnice sofisticate ne-am indepartat de natura traind o viata artificiala aparent mai usoara dar care ne-a transformat in niste sclavi ai propriilor noastre inventii.
Am deschis acest topic voind sa starnesc intresul pentru viata simpla,viata la care cine stie daca intr-o zi nu va trebui sa ne intoarcem pentru a ne salva sufletele si a ramane ceea ce suntem acum ...

[Thheo]

Sper sa nu stric frumusetea acestui topic cu postarea mea ....dar cel mai bine imi amintesc din copilaria mea ....florile....florile mamei...pata de culoare din fiecare colt al casei....un ghiveci cu muscate sau o vaza cu flori ...asta gaseai in casa....multe margarete....floarea preferata a mamei....statea cu orele si le aranja , le schimba apa sau verifica pamantul din ghivece sa nu aiba rame....mie imi explica mereu ca oamenii sunt ca florile....ptr ea nu exista oameni rai....sunt doar obositi de viata de zi cu zi....poate vroia sa-mi explice de ce atunci cand tata era acasa, fie ca dormea sau era treaz, noi ceilalti locatari ai casei , nu aveam voie sa facem nici cel mai mic zgomot....trebuia sa fie liniste....tot ceea ce aveam de facut trebuia facut in liniste...
Asa ca de multe ori cand stau de vorba cu cineva nu pot sa nu-l aseman cu o floare....asa am ajuns si aici pe forum ca de multe ori sa vad alaturi de nume ....flori....de exemplu linga numelei d-nei Dorina vad bujori, sau langa cel al Marinei vad multe lacramioare, langa Anca Miha vad zambile albe, langa Mirela vad panselute, langa d-na Silvia il vad si pe Tweety , dar si un imens buchet de trandafiri albi....si asa as putea sa continui mult dar nu vreau sa plictisesc pe nimeni......ma iertati ....doresc tuturor numai bine.....Doamne ajuta!

Mi-as dori sa scrie toti fratii si surorile de pe acest forum, pe acest topic,am facut o invitatie pentru aceasta si pe pagina mea, unde am postat o veche poza din copilaria .
Suntem diferiti dar toti avem cateva lucruri comune in afara de credinta, COPILARIA.
Ce frumos ai scris despre flori....Theo, daca tu vezi oamenii asa, inseamna ca esti o persoana cu un suflet imaculat. Pasiunea mea sunt trandafirii si am o gradina minunata cu tot felul de flori.

[silverstar]

În prealabil postat de dorinastoica14

Mi-as dori sa scrie toti fratii si surorile de pe acest forum, pe acest topic,am facut o invitatie pentru aceasta si pe pagina mea, unde am postat o veche poza din copilaria .
Suntem diferiti dar toti avem cateva lucruri comune in afara de credinta, COPILARIA.
Ce frumos ai scris despre flori....Theo, daca tu vezi oamenii asa, inseamna ca esti o persoana cu un suflet imaculat. Pasiunea mea sunt trandafirii si am o gradina minunata cu tot felul de flori.

[COLOR=green]Mie-mi plac dumitriţele! Sunt niste flori-eroine. Rezistă până toamna tarziu, unele chiar până la Craciun sub povara grea a zapezii.[/COLOR]