De ce m-am saturat de viata si totusi o traiesc?

[Sanduu]

Buna, sa stii ca si eu am deschis aici o tema parca asemanatoare cu a ta : http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=12544 si eu ma simteam atunci groaznic parca ceva ma rodea pe dinauntru...insa cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut peste acea stare.
In viata se intimpla asa situatii, trebuie sa rabdam sa mergem inaite, te-ar ajuta mult o spovedanie cred, sa cauti un Preot batrin (calugar) care te poate ajuta cu experienta lui.
Te sfatuiesc sa te spovedesti cit mai amanuntit, sa vii la biserica mai ales Duminica, sa citesti scrierile Sf. Ioan Gura de Aur care cu adevarat parca i-ti deschid ochii, si sa rabzi deoarce fiecare zi e diferita una de alta, azi e noros si ploua iar miine va fi soare cu purtarea de grija a lui Dumnezeu.
P.S si nu uita nu esti singura.

[AlinB]

Ma bucur pentru tine Sanduu.

În prealabil postat de richard_d

Draga Mflory,
Nu te descuraja de raspunsurile primite pe forum. Multe din persoanele de aici au probleme mai mari ca tine.
Atat timp cat iti pastrezi luciditatea si rationamentul exista o cale de scapare. Daca familia nu te ajunta si te sprijina atunci mergi singura inainte.
Ai o slujba, ai un acoperis deasupra capului si esti sanatoasa. Energia si puterea de a trece prin aceste momente trebuie sa vina de la tine. Daca esti cu adevarat disperata nimeni n-o sa te poata ajuta (psiholog, prieteni, duhovnic, etc.); tu singura trebuie sa gasesti forta de a te ridica si de a o lua de la capat (daca este nevoie).

Mersi, richard.

Draga Mflory,

M-a impresionat mesajul tau. Incerc, dar nu stiu exact ce as putea sa-ti scriu, care sa te ajute.
Si eu sunt o persoana care a vrut de cateva ori sa moara... dar mi-a fost frica de iad... mi-l inchipuiam ca pe o colectie a tuturor starilor proaste pe care le traiam si de care vroiam sa scap, stres, depresii, rusine de mine insami... o suferinta continua si vesnica. Recunosc ca m-au ajutat si parintii/ prietenii de a iesi din starile respective. De obicei erau cauzate de asteptarile prea mari pe care le aveam de la mine si pe care nu le-am putut implini. Plus alte boacane pe care nu vi le spun :-) (Cum spunea un "coleg de forum", complexul de inferioritate apare cand nu ne atingem obiectivele stabilite de un orgoliu prea mare... ceva de genul acesta...)

In urma uneia din aceste perioade de depresie am ajuns sa merg la biserica, mi-am gasit duhovnicul care m-a ajutat si de care sunt f legata.

Si acum mai sunt trista si apatica. Nu pot spune ca viata mea este una model, dar e adevarat ca nu am greutati. Nu stiu planurile lui Dumnezeu pentru mine, dar am nadejde ca va fi bine (sper ca nu pacatuiesc cu prea mare nadejde in bunatatea lui Dumnezeu... )

Trebuie sa luptam, sa vedem ceea ce avem bun in noi si sa invatam din experiente... Ai dreptate cu faptul ca putini (eu cel putin nu) fac un bine total dezinteresat... doar daca ti-e grozav de mila de cel de langa tine, dar altfel tot asteptam o recompensa, mai devreme sau mai tarziu.

Ai grija de tine! Doamne-ajuta!

În prealabil postat de Mflory

Spun ce simt in fiecare zi tot mai intens de la un timp.M-am saturat de viata, tu nu?
Dar inca mai traiesc.Realizez ca ma mint zilnic .."maine va fi mai bine, ai o noua sansa"..La ce?

Vreau sa traiesc ca un om bun, tot ce fac incerc sa fie bine, dar ce e rau si ce e bine?Tu crezi ca stii ce e bine in viata?De multe ori deciziile pe care le-am luat crezand ca fac bine, s-au schimbat pe parcurs.Realizez ca pana la urma, ori te stradui sa fii bun si traiesti in minciuna, caci nu e posibil, ori traiesti in voia soartei si dk s intampla sa faci bine, poti sa te bucuri..sa te mandresti.Cine sa te aprecieze, sau nu ai nevoie de ele?(aprecieri)
Alta minciuna.Am observat ca oricine face un bine are asteptari, pe plan spiritual sau poate material.M-am saturat de nebunia, de suferinta din fiecare zi in care muncesc(cred eu cinstit)si castig putini bani pe care as vrea sa-i pastrez si sa-mi fac un viitor, dar pe de alta parte vad k acum este foarte mare nevoie, cand cei de langa mine ma ajuta, eu stiu ca nu le dau mult..dar incerc.
Vin acasa si ma pun pe pat, as vrea sa plang, dar la ce bun?As face poate si pe altii sa planga..Ma prefac ca dorm gandindu-ma ca poate maine ma voi schimba si voi realiza unde am gresit, de unde atata chin ca sa treci prin viata..?Si azi sper sa aflu ceva de la voi, poate ganditi mai bine, sau ati avut vreo experienta din care ati iesit bine ca sa-mi dati un sfat.De ce inca mai traiesc?...

Intre multele persoane cu care vii in contact zilnic, nu se poate sa nu existe unul macar cu care sa poti vorbi deschis despre problemele tale, o persoana care sa-ti devina prieten/prietena adevarat/a (uita-te in jur, precis ai o verisoara, o matusa, un unchi cu care sa poti vorbi).
Apoi, cauta un preot de varsta apropiata cu a ta si incearsca sa-ti descarci sufletul, mai intati printr-o discutie, apoi prin spovedanie.
Nu stiu in ce oras locuiesti, dar, terminand teologia, precis ai auzit de Ascor. Du-te pana acolo, din cand in cand.
Daca aveti o biserica a studentilor in oras, fa-ti obicei sa mergi acolo la slujbe.
Nu dispera. Toata lumea, sau aproape toata lumea, a avut momente, perioade in viata, asemenea tie. Chiar si noi cei care azi avem o varsta. Nu o sa-ti dau exemple, dar crede-ma ca fiecare a avut de mic crucea lui sau cruciulita lui, mai mult sau mai putin, intr-un fel sau altul.
Maicuta Sfanta sa te pazeasca ub Sfant Acoperamantul sau!
Iti dau si tie cu drag o "portie" din binecuvantarile pe care le-am primit azi de la Parintele Arsenie Papacioc. Domnul fie cu tine.

În prealabil postat de Mflory

Spun ce simt in fiecare zi tot mai intens de la un timp.M-am saturat de viata, tu nu?
Dar inca mai traiesc.Realizez ca ma mint zilnic .."maine va fi mai bine, ai o noua sansa"..La ce?

Te-ai săturat de viaţă pentru că nu găseşti sens în ea. Şi nu-l găseşti pentru că, probabil, nu-l cauţi bine. Spunea cineva că Dumnezeu pune întrebarea, iar noi trebuie să dăm răspunsul. Asta ne face fiinţe răspunzătoare şi responsabile. Viaţa nu e a noastră; e un dar. De aceea nu avem voie să ne-o luăm, pentru că nu noi ne-o dăm, şi de aceea suntem şi datori să facem ceva cu ea.

Venim în lume cu darurile lui Dumnezeu. El aşteaptă ceva de la noi; de la fiecare altceva. De noi ţine să înţelegem ce vrea El şi cum Îi răspundem. Nu trebuie să ne plângem de ceea ce am primit; ceea ce ai poate că e mult mai mult decât ce au alţii. Nu contează ce ai, ci ce dai.

Poate că nu poţi ajuta pe cineva material, dar poate că este lângă tine cineva care are nevoie de o mângâiere, de o vorbă bună. Sau poate ai un dar al tău, o vocaţie pe care trebuie să o lucrezi. Inima trebuie să te îndemne către ceva: să ajuţi, să creşti sau/ şi să educi copii, să înveţi despre viaţă ca să ai învăţătură de oferit celor debusolaţi...

Viaţa capătă sens atunci când trăieşti pentru cineva; când te dăruieşti, până la uitare de sine. Lui Dumnezeu sau oamenilor; sau lui Dumnezeu şi oamenilor. Şi îşi pierde sensul atunci când te preocupi de tine, de viaţa ta, de binele tău. Cine îşi pune în minte să fie fericit aproape sigur va fi nefericit; cine caută fericirea altcuiva o va găsi pe a sa.

În prealabil postat de N.Priceputu

Te-ai săturat de viaţă pentru că nu găseşti sens în ea. Şi nu-l găseşti pentru că, probabil, nu-l cauţi bine. Spunea cineva că Dumnezeu pune întrebarea, iar noi trebuie să dăm răspunsul. Asta ne face fiinţe răspunzătoare şi responsabile. Viaţa nu e a noastră; e un dar. De aceea nu avem voie să ne-o luăm, pentru că nu noi ne-o dăm, şi de aceea suntem şi datori să facem ceva cu ea.

Venim în lume cu darurile lui Dumnezeu. El aşteaptă ceva de la noi; de la fiecare altceva. De noi ţine să înţelegem ce vrea El şi cum Îi răspundem. Nu trebuie să ne plângem de ceea ce am primit; ceea ce ai poate că e mult mai mult decât ce au alţii. Nu contează ce ai, ci ce dai.

Poate că nu poţi ajuta pe cineva material, dar poate că este lângă tine cineva care are nevoie de o mângâiere, de o vorbă bună. Sau poate ai un dar al tău, o vocaţie pe care trebuie să o lucrezi. Inima trebuie să te îndemne către ceva: să ajuţi, să creşti sau/ şi să educi copii, să înveţi despre viaţă ca să ai învăţătură de oferit celor debusolaţi...

Viaţa capătă sens atunci când trăieşti pentru cineva; când te dăruieşti, până la uitare de sine. Lui Dumnezeu sau oamenilor; sau lui Dumnezeu şi oamenilor. Şi îşi pierde sensul atunci când te preocupi de tine, de viaţa ta, de binele tău. Cine îşi pune în minte să fie fericit aproape sigur va fi nefericit; cine caută fericirea altcuiva o va găsi pe a sa.

Ma voi gandi la asta.

În prealabil postat de N.Priceputu

Te-ai săturat de viaţă pentru că nu găseşti sens în ea. Şi nu-l găseşti pentru că, probabil, nu-l cauţi bine. Spunea cineva că Dumnezeu pune întrebarea, iar noi trebuie să dăm răspunsul. Asta ne face fiinţe răspunzătoare şi responsabile. Viaţa nu e a noastră; e un dar. De aceea nu avem voie să ne-o luăm, pentru că nu noi ne-o dăm, şi de aceea suntem şi datori să facem ceva cu ea.

Venim în lume cu darurile lui Dumnezeu. El aşteaptă ceva de la noi; de la fiecare altceva. De noi ţine să înţelegem ce vrea El şi cum Îi răspundem. Nu trebuie să ne plângem de ceea ce am primit; ceea ce ai poate că e mult mai mult decât ce au alţii. Nu contează ce ai, ci ce dai.

Poate că nu poţi ajuta pe cineva material, dar poate că este lângă tine cineva care are nevoie de o mângâiere, de o vorbă bună. Sau poate ai un dar al tău, o vocaţie pe care trebuie să o lucrezi. Inima trebuie să te îndemne către ceva: să ajuţi, să creşti sau/ şi să educi copii, să înveţi despre viaţă ca să ai învăţătură de oferit celor debusolaţi...

Viaţa capătă sens atunci când trăieşti pentru cineva; când te dăruieşti, până la uitare de sine. Lui Dumnezeu sau oamenilor; sau lui Dumnezeu şi oamenilor. Şi îşi pierde sensul atunci când te preocupi de tine, de viaţa ta, de binele tău. Cine îşi pune în minte să fie fericit aproape sigur va fi nefericit; cine caută fericirea altcuiva o va găsi pe a sa.

Foarte adevarat ! Sper sa fie de folos multora acest mesaj al tau!

În prealabil postat de Melissa

Foarte adevarat ! Sper sa fie de folos multora acest mesaj al tau!

Da, iti da mult de gandit.Intotdeauna mi-au placut persoanele care pot da un sfat cu iubire, simplu si usor de inteles, fara sa se mandreasca ca sunt intelepte, ofera din inima.Iti multumesc si tie si lui inca o data...

În prealabil postat de N.Priceputu

Spunea cineva că Dumnezeu pune întrebarea, iar noi trebuie să dăm răspunsul. Asta ne face fiinţe răspunzătoare şi responsabile.

Mai corect spus: Dumnezeu cheamă, iar noi trebuie să răspundem.