Frica de Dumnezeu

Dar ce este Frica de (lui) Dumnezeu?
Risca cineva sa incerce o definitie? (poate parea nepotrivit sa cautam o definitie, o forma scurta pentru o realitate atat de vasta, insa tocmai dificultatea acestui demers poate rodi cu folos, daca nu ma insel prea tare).
Mie imi e greu acum, dar ma voi ispiti sa adun cateva cuvinte...

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan cezar

Dar ce este Frica de (lui) Dumnezeu?
Risca cineva sa incerce o definitie? (poate parea nepotrivit sa cautam o definitie, o forma scurta pentru o realitate atat de vasta, insa tocmai dificultatea acestui demers poate rodi cu folos, daca nu ma insel prea tare).
Mie imi e greu acum, dar ma voi ispiti sa adun cateva cuvinte...

Nici nu avem voie a risca o nouă definiţie născocită de mintea noastră, căci avem în Sfânta Scriptură o "definiţie" şi chiar mai multe ! ! ! În Iov se spune clar că: "Iată , frica de Domnul aceasta este, înţelepciunea ; depărtarea de rău , este pricepere " . Iar în proverbe găsim :"Frica Domnului este urârea răului ". Mai sunt o grămadă de "definiţii" , dar în Sfânta Scriptură . Ea stă mereu deschisă pentru toţi . . . Ne aşteaptă ! Să ne apropiem cu frică şi dragoste de ea ! ! !

La tema asta cred că nu poate lipsi cuvântul părintelui Rafail Noica, de aici.

În prealabil postat de cristiboss56

Nici nu avem voie a risca o nouă definiţie născocită de mintea noastră, căci avem în Sfânta Scriptură o "definiţie" şi chiar mai multe ! ! ! În Iov se spune clar că: "Iată , frica de Domnul aceasta este, înţelepciunea ; depărtarea de rău , este pricepere " . Iar în proverbe găsim :"Frica Domnului este urârea răului ". Mai sunt o grămadă de "definiţii" , dar în Sfânta Scriptură . Ea stă mereu deschisă pentru toţi . . . Ne aşteaptă ! Să ne apropiem cu frică şi dragoste de ea ! ! !

Ei da, Cristi, buna recomandarea de a nu inventa sensuri noi, care se departeaza de original, sau, poate mai bine spus de Originar, de Izvor... Nu dorim sa rastalmacim dupa capul nostru, talcuind gresit, riscind sa fim eretici, desigur noi ortodocsii nu ne dorim asta.
Dar erezia este oare doar ce afirmam?
Adica, daca spun o formula corect dar in adancul inimii "rostesc" altfel - lucru pe care il simtim, cand suntem onesti, prin unele semne discrete cunoscute de fiecare (si pe care in mod abuziv si iresponsabil le interpretam mereu ca fiind de la vrajmasul, vai, niciodata din propria stricaciune...) - daca o sucesc in adancul fiintei mele, atunci cum oare se cheama? Bine, nu e erezie, ca la rigoare erezia presupune si afirmatii potrivnice Evangheliei, erezia este o invatatura gresita. Dar nu e, cel putin, un lucru pagubos pentru noi? Nu e in noi o voire straina?
Asadar, fiind un pic mai precaut, mai vigilent spre a nu primi verdictul: "morminte frumos varuite", caut sa cercetez mai in adanc. Si verific prin efortul de a risca o zicere, ca la scoala, cand, spre stimularea intelegerii, spre sporirea tesaturii de sensuri, impingem intentionat elevii sa recreeze lumea! Asta nu inseamna deloc ca ii ispitim sa fie dumnezei, ci pur si simplu tinem cont ca fiecare poarta in e chipul lui Dumnezeu si e capabil sa cugete, sa mediteze, sa riste o aventura a duhului fie si ca exercitiu "de zbor". Apoi e randul nostru sa triem incercarile, sa le dam un sens nobil, sa tragem concluziile. Asa procedeaza un artist al pedagogiei. Restul e dresaj.
Vrea crestinismul sa produca roboti repetitivi? Doamne fereste! E contrar demnitatii umane.
Vrea Biserica sa produca papagali grasi sau oite lesinate, umpluti necritic cu formule neintelese? Doamne fereste! Pe astfel de produse de serie, cu credinta anemica, daca se poate numi credinta ce ruleaza ei, se bazeaza succesul unora care umblu pe strazi si pe la usi cu biblioare contrafacute (eu nu le pot numi Biblia) si care au succes printre oitele noastre slabanogite. Un elev prost, numit tocilar, nu poate rezolva probleme care se abat, sub o forma sau alta, de la algoritmul insusit prin repetitii mecanice.
Adevarul de credinta nu e formula verbala. O sama de cuvinte fara relevanta fiintiala, fara foc viu in ele, fara atingeri bogate ale corzilor sufletesti, fara muzica launtrica, fara perpelire autentica de-ti vine sa urli cand de flacarile iadului cand de desfatari de nespus care bat de la distanta toate grosolaniile lumesti, o astfel de credinta eu nu am la ce o folosi. Nu am fost inviat din morti ca sa devin un sarcofag sau, ma rog, o mumie. Iar crestinismul nu il vad deloc ca pe o imbalsamare ci dimpotriva, este inviere deoarece isi trage forta chiar din Inviere. Din Invierea Domnului care a batut Rastignirea si a calcat moartea.
Asadar, cred ca putem scorni mii si mii de definitii. In scop pedagogic, nu sectar.
Dar, si aici vine valoarea incontestabila a precizarii tale, musai sa revedem apoi textul de baza, si, prin el, Cuvantul.
Sa nu idolatrizam Biblia, ca ne trezim cu ditamai caderea cand ne era lumea mai draga. Ortodoxia nu ramane la Biblie, nu se poticneste de ea, in ciuda faptului ca o numeste Sfanta Scriptura. Nu ne inchinam la Biblie, de care la o adica ne putem dispensa iar unii, fericitii, stim bine ca au reusit aceasta. Ne inchinam la Biblie? Nu, noi ne inchinam numai la Dumnezeu si sfintii Lui prin care insa tot pe El il vedem.
Biblia este un indreptar de mare valoare, urias indreptar si indispensabil noua, de care tinem cont toata viata, ca de o busola fara de care am rataci. Or fi insa unii povatuiti direct de Dumnezeu, dar pentru noi, pentru mine Biblia incep sa inteleg tot mai bine cam ce poate sa imi fie. Dar eu nu voiesc sa ma apropii de ea, eu voiesc sapatrund inlauntru, dincolo de textul sau, de idei sau orice ar tine de lieratura, istorie ori simbolistici, analogii s.a.m.d. Exegeza biblica nu este un sfarsit de drum, vai nu! Ci un mijloc sau, poate, un biet inceput.

Cand am propus sa formulam cateva definitii nu am voit sa indemn la creativitate razvratita, la duhul sectar.
Si nici nu am trecut brusc de partea altor confesiuni, mai "liberale". Ci dimpotriva, nazuiam la o apropiere, prin eforturi personale (si astfel variate), vii, autentice, de insusi mesajul criptic, tainuit in Scriptura.

Nu cred in riscul de a te rataci cand gandesti, cand simti, cand visezi. Daca o faci in cautarea apropierii de Dumnezeu, daca o faci pentru ca simti cum relatia cu Domnul nu poate fi mediocra, atunci risti si te depasesti asa cum bebelusul risca si o apuca la fuga prin casa. Cazind, lovindu-se de obiecte, spargindu-si capul etc. Dar invatind, numai astfel, sa mearga. El stie bine ce face atunci cand noi, din pacate, sarim sa-l protejam si strigam "NU!" prapadindu-i zvacnirea, blocindu-l...
Am avut in copilarie un prieten foarte cuminte. Pana la 14 ani mergea doar cu mamica de mana, peste tot... Nu avea curaj decat sa repete, sa repete, sa repete.
Intr-o zi a indraznit monstruos: a voit sa treaca si el strada, sa ajunga singur la scoala. Pare incredibil dar, prima data cand s-a aventurat sa calce zebra ... l-a calcat o masina. Accident grav, totusi copilul a scapat cu viata. Acum e un barbat intreg la minte si asta doar pentru ca a inteles mai bine decat bietii lui parinti ce i se intamplase de fapt si din ziua aceea nu le-a mai permis, cu pretul vietii, sa ii mai stranguleze libertatea de a fi.
Asa este, de fapt, Dumnezeul nostru. Un astfel de Dumnezeu avem: liber si iubitor de libertate. Razvratirea e cu totul altceva.

Si acum ma lasa te rog sa incerc o definitie! ... :))
Uite, pentru inceput (caci voi slefui, voi reveni cu vremea, inevitabil): frica de Dumnezeu este acea modalitate de fiintare a omului, acea pozitie a credinciosului fata de Domnul, nascuta din mangaierea de nespus a harului, crescuta prin participarea concreta la viata de comuniune a Bisericii, si caracterizata de gingasie extrema, respect tare fata de Domnul, extrema seriozitate a unei constiinte care intelege adanc, pana la os si sange ca fara Domnul nimic nu este si nimic nu poate fi. El, omul.

cam asta ar fi o definitie de lucru, cum mi-a soptit inima.
Am spus ca e caracterizata de gingasie deoarece am fugit odata de la o slujba, o sarbatoare mare, foarte draga mie, pentru ca modul in care se tinea slujba era pur si simplu diktatorial, sau asa mi-a parut mie. Vedeam si nu puteam crede cum se masacreaza sufletul sfintei sarbatori. Mai lipsea pistolul la cap si era gata: incununarea tuturor ereziilor in chiar timpul sfintei sarbatori. Nu asa il simteam eu pe Domnul, nu asa se moaremuceniceste. Nu ar muri nimeni cu draga inima pentru un tiran. Or, s-au jertfit de buna voie milioane de martiri... Din dragoste, iar dragostea este un simtamant extrem de gingas... De aceea detest muzica urlata si ritmurile dracesti. Nu au dragoste, nu apropie suflete ci doar energii nelegate.
Si plecind de la slujba, sfasiat de contradictii caci faceam neacultare, am haladuit prin parc si am deschis o carte cu viata unui sfant. Am plans mult... Apoi am pornit la rugaciune. Si ce am trait era atat de gingas incat m-am oprit, m-am ascuns ca un nebun si, de poti sa crezi, ma traduiam sa nici nu mai respir... De frica sa nu se sparga acel continut extrem de fragil care traia in mine. Era frica mea de Dumnezeu.
Dar am pierdut-o, marlaneste, cum mi-e firea...

Stiu bine ca de ai un strop de ingaduinta pentru mine, vei lua miezul bun al textului meu poate cam patimas... Iar de nu am nici un miez dulce in cuvantul meu, te rog sa imi ierti ratacirea si s-o pui pe seama vreunei adinci neintelegeri si, de-i asa, te rog cu adevarat sa ma povatuiesti.
Domnul sa ne miluiasca! AMIN+

[Ana-Maria N]

În prealabil postat de ioan cezar

Am plans mult... Apoi am pornit la rugaciune. Si ce am trait era atat de gingas incat m-am oprit, m-am ascuns ca un nebun si, de poti sa crezi, ma traduiam sa nici nu mai respir... De frica sa nu se sparga acel continut extrem de fragil care traia in mine. Era frica mea de Dumnezeu.

Eu vad chiar aici miezul dulce din cuvant!

[cristiboss56]

Ioane , mi-a mers la suflet postarea ta , e de bun simt , si vine din partea unui Om trecut prin multe focuri curatitoare , un Om calit si la trup , dar mai ales la suflet . Sa dea Dumnezeu sa intalnesc "razboinici" ca tine , caci de mascarici sunt satul pana-n gat , de mascarici care scriu de iubire , iertare , scriu mieros , dar atat si atat de gretos ! Frate , tu sti sa te apropii de suflet chiar si atunci cand combati pe cineva , si pentru asta ma inclin in fata ta !
Da , sa cauti o definitie , dar fara sa te abati de la invatatura noastra , caci exista si acest MARE pericol . Cat despre Biblie , ai perfecta dreptate , caci nu suntem sectari , dar atentie si aici sa nu merem la cealalta extrema . Frumos thread , un thread de zile mari , cu frica de Dumnezeu ( cu foarte mici exceptii ) .

[cristiboss56]

La Pilde spune asa : Cu frica lui Dumnezeu se abate tot omul de la rau. Daca se abate omul de frica lui Dumnezeu de la tot raul, deci frica lui Dumnezeu este prima piedica a pacatului, care impiedica pacatul sa nu intre in sufletul nostru.
Proorocul David, prin Duhul Sfant, ati vazut in Psaltire ca ne spune : Inceperea intelepciunii este frica Domnului si intelegere buna este tuturor celor ce o fac pe dansa. Si iarasi zice Solomon, fiul sau, despre intelepciune mai mult, ca frica Domnului este scoala intelepciunii. Iar Isus fiul lui Sirah, in Cartea intelepciunii lui, spune asa : " Frica Domnului mai presus de toata intelepciunea a covarsit ".

Vedeti, trei prooroci mari lauda frica lui Dumnezeu, care mai de care mai inalt filosofand despre dansa, ca intr-adevar, cum spune si Sfantul Isaac Sirul : Frica lui Dumnezeu este temelia tuturor faptelor bune. El spune ca intelepciunea are doua capete : primul capat este frica lui Dumnezeu si al doilea capat este dragostea de Dumnezeu. Dar pentru ce asa ? Pentru ca toata fapta buna se incepe de la frica lui Dumnezeu si se termina in dragostea de Dumnezeu, care este legatura desavarsirii si treapta cea mai de sus a tuturor faptelor bune, caci mai mare decat toate este dragostea. Dar, ca sa ajunga cineva la dragostea de Dumnezeu, negresit trebuie sa aiba mai intai frica lui Dumnezeu. Ca de aici porneste toata fapta buna : din a se teme omul de Domnul.

Auzi ce zice Duhul Sfant ? Fericit este omul care se teme de Domnul, ca intru poruncile Lui va voi foarte. Ai auzit ? Cine se teme de Dumnezeu, voi este foarte mult sa faca poruncile lui Dumnezeu, adica fapteel bune; dupa cum si cela ce nu se teme, isi da frau liber la toata rautatea si la tot pacatul.

Cine are frica lui Dumnezeu, este ceel mai intelept om de pe fata pamantului. Pentru ca spune Sfantul Grigore de Nissa, marele filosof si fratele marelui Vasile, asa : " Am vazut pe multi oameni care s-au silit sa invete toata stiinta cea din afara, iar in cele teologhicesti, adica in stiinta despre Dumnezeu, nu putin au sporit. Dar fiindca le-a lipsit lor adevarata intelepciune, care este frica lui Dumnezeu, departe s-au facut de Dumnezeu si in mocirla tuturor relelor au ajuns ".

Auzi pe unul ca are doua doctorate, doua licente. Dar auzi ca-i preacurvar, un ateu, un om necredincios, un om fara judecata, fara mila de saraci, fara dragoste de aproapele lui, care da cu piciorul in toata fapta buna si in credinta cea dreapta. Ce-i foloseste lui stiinta cea din afara, daca n-are frica lui Dumnezeu ? Mai bine nu se nastea unul ca acesta, care nu cunoaste pe Ziditorul sau si nu se teme de el in toata vremea, ca sa se fereasca de rau si sa faca binele.

De aceea va spun : ii bine ca omul sa invete carte multa, sa fie si inginer, sa fie si doctor, sa fie si profesor si profesor universitar; sa fie si militar, sa fie si general, ce-a randuit Dumnezeu pentru fiecare. Dar in toate treptele lui sa nu uite frica de Dumnezeu. Ca, daca a uitat de Dumnezeu, mai bine nu mai venea in lumea aceasta si mai bine nu se nastea sa vada atata bunatate a lui Dumnezeu. Cum ne-a dat El noua viata, mintea, aerul, lumina, caldura, ploile la vreme, hrana, belsug, sanatate, vedere, auz, intelepciune si, dupa atatea binefaceri ale lui Dumnezeu, sa inchida ochii ca paserile cele de noapte, care nu vad decat numai la intuneric si sa nu vada pe Dumnezeu, Care este lumina cea neapropiata si locuieste in lumina cea neapropiata.

De aceea am inceput sa va spun : ferice de omul care se teme de Dumnezeu, ca acela este adevarat om intelept si acela va avea fericire si in veacul de acum si in veacul cel viitor.

Cine se teme de Dumnezeu, nu-i place sa ia avutul altuia. Cine se teme de Dumnezeu, nu se duce la femeia altuia. Cine se teme de Dumnezeu, si cu sotia sa traieste in curatie, dupa randuiala Bisericii.

Cine se teme de Dumnezeu, nu face avorturi, nu-i betiv, nu-i tutungiu, nu-i bataus, nu-i ravnitor de avere straina, nu-i nesupus, asculta de stapanirea statului, cinsteste stapanirea, dupa Apostolul Pavel : El da celui cu cinstea, cinste; celui cu dajdia, dajdie; celui cu frica, frica; si nimanui cu nimic nu-i ramane dator, decat sa iubeasca pe Dumnezeu si pe aproapele.

Cine se teme de Dumnezeu, nu doarme in timpul Sfintei Liturghii, acasa, Duminica. Cine se teme de Dumnezeu , nu lasa copiii sa creasca in faradelegi; ci ii cearta si-i indreapta, ii invata sa se inchine lui Dumnezeu, sa posteasca, sa mearga la biserica si sa duca viata curata in familie. Cine se teme de Dumnezeu, nu pierde vremea in desert. Ori lucreza, ori se roaga lui Dumnezeu, ori citeste Sfintele Scripturi, ori cugeta la judecata viitoare, la moarte, la rasplata, la fericirea raiului si la iad.

Cine se teme de Dumnezeu, iubeste pe tot omul si ajuta pe tot omul cu multa dragoste, cand este in necazuri. Cine se teme de Dumnezeu, nu cruta averea sa o dea la saraci. Cine se teme de Dumnezeu, are mare frica, nu numai sa nu greseasca cu lucrul sau cu cuvantul, lui Dumnezeu, ci si cu gandul. Dar de ce ? Stie ce zice Duhul Sfant : ca Dumnezeu pe cele mai inainte gandite ale noastre le-a vazut si le vede.
( Parintele Cleopa )

[MariS_]

În prealabil postat de ioan cezar

Ei da, Cristi, buna recomandarea de a nu inventa sensuri noi, care se departeaza de original, sau, poate mai bine spus de Originar, de Izvor... Nu dorim sa rastalmacim dupa capul nostru, talcuind gresit, riscind sa fim eretici, desigur noi ortodocsii nu ne dorim asta.
Dar erezia este oare doar ce afirmam?
Adica, daca spun o formula corect dar in adancul inimii "rostesc" altfel - lucru pe care il simtim, cand suntem onesti, prin unele semne discrete cunoscute de fiecare (si pe care in mod abuziv si iresponsabil le interpretam mereu ca fiind de la vrajmasul, vai, niciodata din propria stricaciune...) - daca o sucesc in adancul fiintei mele, atunci cum oare se cheama? Bine, nu e erezie, ca la rigoare erezia presupune si afirmatii potrivnice Evangheliei, erezia este o invatatura gresita. Dar nu e, cel putin, un lucru pagubos pentru noi? Nu e in noi o voire straina?
Asadar, fiind un pic mai precaut, mai vigilent spre a nu primi verdictul: "morminte frumos varuite", caut sa cercetez mai in adanc. Si verific prin efortul de a risca o zicere, ca la scoala, cand, spre stimularea intelegerii, spre sporirea tesaturii de sensuri, impingem intentionat elevii sa recreeze lumea! Asta nu inseamna deloc ca ii ispitim sa fie dumnezei, ci pur si simplu tinem cont ca fiecare poarta in e chipul lui Dumnezeu si e capabil sa cugete, sa mediteze, sa riste o aventura a duhului fie si ca exercitiu "de zbor". Apoi e randul nostru sa triem incercarile, sa le dam un sens nobil, sa tragem concluziile. Asa procedeaza un artist al pedagogiei. Restul e dresaj.
Vrea crestinismul sa produca roboti repetitivi? Doamne fereste! E contrar demnitatii umane.
Vrea Biserica sa produca papagali grasi sau oite lesinate, umpluti necritic cu formule neintelese? Doamne fereste! Pe astfel de produse de serie, cu credinta anemica, daca se poate numi credinta ce ruleaza ei, se bazeaza succesul unora care umblu pe strazi si pe la usi cu biblioare contrafacute (eu nu le pot numi Biblia) si care au succes printre oitele noastre slabanogite. Un elev prost, numit tocilar, nu poate rezolva probleme care se abat, sub o forma sau alta, de la algoritmul insusit prin repetitii mecanice.
Adevarul de credinta nu e formula verbala. O sama de cuvinte fara relevanta fiintiala, fara foc viu in ele, fara atingeri bogate ale corzilor sufletesti, fara muzica launtrica, fara perpelire autentica de-ti vine sa urli cand de flacarile iadului cand de desfatari de nespus care bat de la distanta toate grosolaniile lumesti, o astfel de credinta eu nu am la ce o folosi. Nu am fost inviat din morti ca sa devin un sarcofag sau, ma rog, o mumie. Iar crestinismul nu il vad deloc ca pe o imbalsamare ci dimpotriva, este inviere deoarece isi trage forta chiar din Inviere. Din Invierea Domnului care a batut Rastignirea si a calcat moartea.
Asadar, cred ca putem scorni mii si mii de definitii. In scop pedagogic, nu sectar.
Dar, si aici vine valoarea incontestabila a precizarii tale, musai sa revedem apoi textul de baza, si, prin el, Cuvantul.
Sa nu idolatrizam Biblia, ca ne trezim cu ditamai caderea cand ne era lumea mai draga. Ortodoxia nu ramane la Biblie, nu se poticneste de ea, in ciuda faptului ca o numeste Sfanta Scriptura. Nu ne inchinam la Biblie, de care la o adica ne putem dispensa iar unii, fericitii, stim bine ca au reusit aceasta. Ne inchinam la Biblie? Nu, noi ne inchinam numai la Dumnezeu si sfintii Lui prin care insa tot pe El il vedem.
Biblia este un indreptar de mare valoare, urias indreptar si indispensabil noua, de care tinem cont toata viata, ca de o busola fara de care am rataci. Or fi insa unii povatuiti direct de Dumnezeu, dar pentru noi, pentru mine Biblia incep sa inteleg tot mai bine cam ce poate sa imi fie. Dar eu nu voiesc sa ma apropii de ea, eu voiesc sapatrund inlauntru, dincolo de textul sau, de idei sau orice ar tine de lieratura, istorie ori simbolistici, analogii s.a.m.d. Exegeza biblica nu este un sfarsit de drum, vai nu! Ci un mijloc sau, poate, un biet inceput.

Cand am propus sa formulam cateva definitii nu am voit sa indemn la creativitate razvratita, la duhul sectar.
Si nici nu am trecut brusc de partea altor confesiuni, mai "liberale". Ci dimpotriva, nazuiam la o apropiere, prin eforturi personale (si astfel variate), vii, autentice, de insusi mesajul criptic, tainuit in Scriptura.

Nu cred in riscul de a te rataci cand gandesti, cand simti, cand visezi. Daca o faci in cautarea apropierii de Dumnezeu, daca o faci pentru ca simti cum relatia cu Domnul nu poate fi mediocra, atunci risti si te depasesti asa cum bebelusul risca si o apuca la fuga prin casa. Cazind, lovindu-se de obiecte, spargindu-si capul etc. Dar invatind, numai astfel, sa mearga. El stie bine ce face atunci cand noi, din pacate, sarim sa-l protejam si strigam "NU!" prapadindu-i zvacnirea, blocindu-l...
Am avut in copilarie un prieten foarte cuminte. Pana la 14 ani mergea doar cu mamica de mana, peste tot... Nu avea curaj decat sa repete, sa repete, sa repete.
Intr-o zi a indraznit monstruos: a voit sa treaca si el strada, sa ajunga singur la scoala. Pare incredibil dar, prima data cand s-a aventurat sa calce zebra ... l-a calcat o masina. Accident grav, totusi copilul a scapat cu viata. Acum e un barbat intreg la minte si asta doar pentru ca a inteles mai bine decat bietii lui parinti ce i se intamplase de fapt si din ziua aceea nu le-a mai permis, cu pretul vietii, sa ii mai stranguleze libertatea de a fi.
Asa este, de fapt, Dumnezeul nostru. Un astfel de Dumnezeu avem: liber si iubitor de libertate. Razvratirea e cu totul altceva.

Si acum ma lasa te rog sa incerc o definitie! ... :))
Uite, pentru inceput (caci voi slefui, voi reveni cu vremea, inevitabil): frica de Dumnezeu este acea modalitate de fiintare a omului, acea pozitie a credinciosului fata de Domnul, nascuta din mangaierea de nespus a harului, crescuta prin participarea concreta la viata de comuniune a Bisericii, si caracterizata de gingasie extrema, respect tare fata de Domnul, extrema seriozitate a unei constiinte care intelege adanc, pana la os si sange ca fara Domnul nimic nu este si nimic nu poate fi. El, omul.

cam asta ar fi o definitie de lucru, cum mi-a soptit inima.
Am spus ca e caracterizata de gingasie deoarece am fugit odata de la o slujba, o sarbatoare mare, foarte draga mie, pentru ca modul in care se tinea slujba era pur si simplu diktatorial, sau asa mi-a parut mie. Vedeam si nu puteam crede cum se masacreaza sufletul sfintei sarbatori. Mai lipsea pistolul la cap si era gata: incununarea tuturor ereziilor in chiar timpul sfintei sarbatori. Nu asa il simteam eu pe Domnul, nu asa se moaremuceniceste. Nu ar muri nimeni cu draga inima pentru un tiran. Or, s-au jertfit de buna voie milioane de martiri... Din dragoste, iar dragostea este un simtamant extrem de gingas... De aceea detest muzica urlata si ritmurile dracesti. Nu au dragoste, nu apropie suflete ci doar energii nelegate.
Si plecind de la slujba, sfasiat de contradictii caci faceam neacultare, am haladuit prin parc si am deschis o carte cu viata unui sfant. Am plans mult... Apoi am pornit la rugaciune. Si ce am trait era atat de gingas incat m-am oprit, m-am ascuns ca un nebun si, de poti sa crezi, ma traduiam sa nici nu mai respir... De frica sa nu se sparga acel continut extrem de fragil care traia in mine. Era frica mea de Dumnezeu.
Dar am pierdut-o, marlaneste, cum mi-e firea...

Stiu bine ca de ai un strop de ingaduinta pentru mine, vei lua miezul bun al textului meu poate cam patimas... Iar de nu am nici un miez dulce in cuvantul meu, te rog sa imi ierti ratacirea si s-o pui pe seama vreunei adinci neintelegeri si, de-i asa, te rog cu adevarat sa ma povatuiesti.
Domnul sa ne miluiasca! AMIN+

Da, o definitie pentru frica lui Dumnezeu este destul de greu de dat pentru ca ea este o stare interioara si nu un obiect exterior. Ca, se spune, o definitie e cea care delimiteaza, adica pe baza ei identifici un obiect de alt obiect. Dar, inteleg ce vrei sa spui, doresti mai mult niste caracteristici, niste elemente pe baza carora sa o poti identifica mai bine. Eu o sa dau doar semnificatia ei pentru mine, nu pot sa o fac la modul general. Si o sa o leg de cuvintele din Biblie care m-au marcat cel mai mult: "Eu sunt lumina lumii ..". Inchipuieste-ti, draga Cezar, o noapte intunecoasa si cineva bajbaind pe un teren necunoscut. In stanga si-n dreapta, inainte si inapoi, tot felul de viroage, maracini, gropi sau prapastii. Deodata o lumina puternica vine de Sus si tu incepi sa vezi bine peisajul. Incepi sa te orientezi. Lumina te si ghideaza sa gasesti cararea cea buna si incerci, pe cat poti, sa mergi pe ea. Simti atunci o mare bucurie ca ai gasit cararea cea buna dar, in acelasi timp, simti si o frica interioara, nu de jivine sau animale salbatice ce te-ar putea ataca, nu, ci o frica de a nu se stinge Lumina aceea. Sa nu ramai din nou pe intunerec!
Aceasta e pentru mine frica lui Dumnezeu.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[cristiboss56]

În prealabil postat de MariS_

Da, o definitie pentru frica lui Dumnezeu este destul de greu de dat pentru ca ea este o stare interioara si nu un obiect exterior. Ca, se spune, o definitie e cea care delimiteaza, adica pe baza ei identifici un obiect de alt obiect. Dar, inteleg ce vrei sa spui, doresti mai mult niste caracteristici, niste elemente pe baza carora sa o poti identifica mai bine. Eu o sa dau doar semnificatia ei pentru mine, nu pot sa o fac la modul general. Si o sa o leg de cuvintele din Biblie care m-au marcat cel mai mult: "Eu sunt lumina lumii ..". Inchipuieste-ti, draga Cezar, o noapte intunecoasa si cineva bajbaind pe un teren necunoscut. In stanga si-n dreapta, inainte si inapoi, tot felul de viroage, maracini, gropi sau prapastii. Deodata o lumina puternica vine de Sus si tu incepi sa vezi bine peisajul. Incepi sa te orientezi. Lumina te si ghideaza sa gasesti cararea cea buna si incerci, pe cat poti, sa mergi pe ea. Simti atunci o mare bucurie ca ai gasit cararea cea buna dar, in acelasi timp, simti si o frica interioara, nu de jivine sau animale salbatice ce te-ar putea ataca, nu, ci o frica de a nu se stinge Lumina aceea. Sa nu ramai din nou pe intunerec!
Aceasta e pentru mine frica lui Dumnezeu.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Este o TEAMĂ ! Cred că-i mai bine astfel , pentru a delimita FRICA de TEAMĂ ! Această TEAMĂ , este însăşi flacăra de veghe a treziei noastre .

[Mihnea Dragomir]

Pentru mine, frica de Dumnezeu înseamnă că El ar putea să dea drumul firului vieţii mele în trup exact când eu sunt deasupra prăpastiei.