Cu credinta la raspantie - cata nevoie avem de biserica si preot?

[dobrin7m]

Si pentru ca Sofia, se afla la raspantie cu credinta, cu iertare, as vrea totusi sa va arat una din vocile care ne arata ce este ecumenismul actual: Arhim. Haralambie Vasilopolous . Manastirea Petraki, Grecia - Ecumenismul fara masca

Ce este ecumenismul?


Ecumenismul este o mişcare mondială a Sionismului internaţional şi are ca unic scop cucerirea politică şi religioasă a lumii.
Ecumenismul apare în ochii lumii ca o mişcare mondială ce urmăreşte unirea politică, economică şi religioasă a umanităţii.
La prima vedere, desigur, pentru cei ce nu ştiu cum stau lucrurile, un astfel de ţel care vizează unirea omenirii pare bun şi folositor. Şi aceasta pentru că în ecumenism este trâmbiţată cu insistenţă acea lozincă superficială despre pace, pe care şi-o doresc cu toţii, la care se adaugă şi cea referitoare la unitate, un deziderat urmărit de toţi.
În acest cadru al ecumenismului toţi vorbesc la unison despre iubire. Şi cine este acela ce poate zice că nu-şi doreşte aşa ceva. Însă iubirea promovată de ecumenism este o mare înşelare. Ea nu porneşte din iubire pentru aproapele, aşa cum ne-a învăţat Hristos, ci, în realitate, din ură, ipocrizie şi minciună, având în vedere că se urmăreşte păcălirea şi supunerea tuturor.
De aceea, în timp ce îi auzim vorbind de unitate, pace, iubire, conlucrare economică şi monedă unică, vedem însă, pe de altă parte, accentuarea, ascuţirea, cultivarea diferenţelor, disputelor şi a urii. Băgăm de seamă că, în fapt, este vorba de o acţiune diplomatică, politică care duce la prăbuşirea şi dispariţia statelor mici şi slabe.
Însă nu vom lungi aici mai mult cuvântul despre lanţul satanic al puterilor întunericului, care pregătesc în secret distrugerea neamurilor şi în special al statelor creştin ortodoxe. Acest aspect poate fi cercetat de alţii mai pregătiţi pentru aşa ceva. Noi vom insista aici numai pe ecumenismul religios."

Cred ca fiecare vede astazi, destul de usor unde duce asa zisa unire ecumenica pe plan politic si economic. Vezi guvern mondial, uniune europoeana, s. a.

[dobrin7m]

Ce este ecumenismul religios astazi?


Ecumenismul religios de astăzi este o mişcare de unire, pentru început, a ereticilor apusului cu ortodoxia. Într-o a doua fază se are în vedere unirea tuturor religiilor întru-una singură, uriaşă, într-o panreligie . Scopul ultim, însă, este ca creştinismul, şi în special ortodoxia, singura care deţine adevărul, să dispară în acest malaxor. Se urmăreşte, aşadar, ca în ultimă fază a acestui plan întunecat să fie substituită închinarea adusă Lui Dumnezeu cu cea adusă satanei.
Lucrurile acestea pot părea la prima vedere de necrezut. Însă chiar acest lucru este urmărit de mecanismul întortocheat al mişcării ecumenice, prin acţiunile de care astăzi auzim atât de des că se vorbeşte.
Ecumenismul se dovedeşte a fi – şi vom aduce în continuare în acest sens destule elemente doveditoare serioase şi de neclintit – o creaţie satanică a puterilor întunericului. Este o erezie imensă şi înfricoşătoare sau mai bine zis o panerezie, o sinteză de religii, filosofii şi tradiţii care urmăreşte o unitate nefirească şi grotească.
Este o înşelăciune vicleană urzită de un plan satanic care susţine că nimeni poate vorbi în nicio credinţă de un Adevăr unic, absolut şi unitar, deci nici în ortodoxie.
Ecumenismul devine, astfel, o fiară care înghite totul, un cuptor care încearcă să amestece şi să mistuie toate religiile. Se vădeşte a fi în realitate un sincretism eretic de tip mai nou, care promite să rezolve toate problemele. Pentru ecumenism, Dumnezeu este ceva nedefinit care acceptă în mod egal închinarea şi lauda tuturor religiilor.
Pentru ecumenism nu există Dumnezeu personal, el nu crede cu adevărat în nimic, dar nici nu respinge ceva din tot acest amestec sau sinteză religioasă de tip nou pe care urmăreşte s-o realizeze. Pentru ecumenism nu există religii şi ţări. El vine cu subtilitate şi promovează la modul indirect acea deviză «jos cu graniţele!» atunci când pune problema conlucrării între oamenii diverselor etnii, chipurile, în duh de pace.
Toate sunt, aşadar, în condiţiile dorite de ecumenism, zdrobite, amestecate şi înghiţite de gura fără fund a ecumenismului.
Ecumenismul este asemenea unei tornade înspăimântătoare care se pregăteşte să dărâme, după cum speră, «Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică» a Lui Hristos. Este un uragan sălbatic al puterilor întunericului, care îşi concentrează toată nebunia distructivă împotriva mai ales a ortodoxiei, pentru a o nimici şi a o face să dispară.
Şi aceasta pentru că ştie, că numai ortodoxia deţine adevărul nefalsificat şi că numai prin ea omul se poate mântui. «Cei care au nuci dau cu pietre în ele» spunea sugestiv Kalokatronis. Aşa şi ecumenismul loveşte în ortodoxie, pentru că are valoare, pentru că posedă comoara adevărului.
Deşi planurile ecumenismului sunt atât de cumplite ele sunt ţinute ascunse cu consecvenţă şi o foarte mare dibăcie, fiind puse sub acoperământul unei aparente nevinovăţii. Tot programul lui se desfăşoară în cadrul unui sistem bine studiat şi organizat."

Astazi mai mult ca oricand ierarhii nostrii ortodocsi spun nu , ecumenismului.

[dobrin7m]

Astăzi ecumenismul a ajuns la un stadiu de dezvoltare înfricoşător, prin care toate acele planuri stabilite dinainte sunt puse în practică de instrumentele Satanei, ce au ajuns să lovească acum în cel mai decisiv punct. Biserica Lui Hristos este supusă prin ecumenism unui atac concentrat din partea unor duşmani neînduplecaţi şi vicleni, aflaţi în spatele unor centre de comandă nevăzute. Este vorba de un război puternic de care, din păcate, cei mai mulţi nici nu-şi dau seama.
Toţi duşmanii Lui Hristos lucrează strâns uniţi sub comanda unui stat major nevăzut, ce se ascunde în spatele vorbelor frumoase, a organismelor de tot felul cu aer de seriozitate şi a lozincilor ce vorbesc de o unitate înşelătoare, pentru a face să dispară Sfânta Lui Biserică; vor să falsifice adevărul pe care Dumnezeul - Omul ni l-a revelat, zădărnicind astfel mântuirea omului, punând în locul Lui Hristos, ca şi conducător al lumii pe diavol «aşa să şadă el în Biserica Lui Dumnezeu, ca un Dumnezeu arătându-se pe sine cum că ar fi el Dumnezeu» (2Tes.2,4).
Biserica Lui Hristos este supusă în ultima vreme unui atac generalizat, pe toate fronturile şi aceasta sub nevinovata titulatură a ecumenismului de către aceste puteri ale infernului.
Ecumenismul, într-un cuvânt, este o infernală mişcare politică şi religioasă, ce are ca obiectiv supunerea umanităţii sub un conducător universal…şi unirea tuturor religiilor într-o panreligie, făcând să dispară creştinismul şi mai ales ortodoxia, şi înscăunându-se în final potrivnicul Lui Dumnezeu, Satana.

[dobrin7m]

Ecumenismul crestin-ortodox


Pentru a înţelege bine ecumenismul de astăzi, este necesar să cunoaştem mai întâi istoria lui din trecut până în prezent, pentru a vedea care este baza lui reală. Numai aşa vom putea să ne facem o imagine completă aspra lui.
Vom vedea în primul rând, în câteva cuvinte, care este misiunea ecumenică a Bisericii, planul lui Dumnezeu pentru mântuirea întregii lumi. Iar apoi ne vom apleca pe îndelete asupra descoperirilor înfricoşătoare referitoare la ecumenismul înşelător, mincinos şi antihristic.
Unitatea pentru care, chipurile, se luptă ecumenismul, actual o putem vedea chiar de la începutul lumii. Dumnezeu a creat această preafrumoasă lume într-un mod unitar şi armonios, guvernând-o ca pe un tot. Lumea cerească şi duhovnicească este caracterizată deci de unitate şi armonie. Mulţimea nenumărată a îngerilor se găsesc în unitate în slujirea lor faţă de Ziditor.
Observăm de asemenea o unitate şi armonie uimitoare şi în universul material, acolo unde Creatorul Atotputernic şi-a pus pecetea înţelepciunii Sale.
Omul trăia la început în cadrul acestei unităţi superioare şi armonii minunate sub acoperământul Lui Dumnezeu şi în unitate cu El. Era atotfericit trăind lângă Dumnezeu şi unit cu El. Trăia, altfel spus, într-o bucurie ecumenică desăvârşită, părtaş fiind la armonia universală a cerului şi a lumii pământeşti.
Însă, dintr-o dată, ca un cutremur înspăimântător, această unitate a omului cu Creatorul lui s-a surpat. A apărut o fisură între om şi Dumnezeu. S-a ridicat o barieră de netrecut între cei doi. A avut loc un rău cutremurător, cel mai teribil dintre toate – surparea unităţii dintre om şi Creatorul său.
Omul căzând a devenit nefericit, iar în continuare rupându-se tot mai mult de Dumnezeu a ajuns un sălbatic.
Parcurgerea istoriei popoarelor divizate ce s-au mâncat unele pe altele relevă din plin acest lucrul. Lumea întreagă plină de sciziuni plânge şi se zvârcoleşte, suspină sub tirani cumpliţi.

[dobrin7m]

Dumnezeu însă n-o trece cu vederea, are în plan să refacă unitatea zdruncinată dintre El şi om. «L-a trimis pe Fiul său» ca să arunce o punte peste abisul despărţirii. Iar Cuvântul Întrupat al Lui Dumnezeu, Hristos, «Dumnezeu desăvârşit se face om desăvârşit. Şi le face pe toate noi şi foarte noi, singurul lucru nou sub soare» spune Sfântul Ioan Damaschin. Dumnezeu se uneşte cu umanitatea într-un mod mai desăvârşit prin întruparea Lui Hristos.
Jertfa de pe cruce a Dumnezeului-Om întinde o punte peste prăpastia abisală pe care a deschis-o căderea omului, iar comunicarea dintre om şi Dumnezeu începe din nou. Hristos «şi-a întins palmele şi le-a unit pe cele despărţite». De acum este posibil ca omul, în măsura în care vrea, să se ducă aproape de Creatorul său, să trăiască unit cu Acesta şi fericit.
Hristos îi uneşte pe oameni nu numai cu Dumnezeu, ci şi între ei. Unirea aceasta a oamenilor izbuteşte cu adevărat numai în Biserica clădită de Dumnezeu-omul cu acest scop. O unire nemincinoasă a oamenilor poate avea loc numai în Biserică prin Iisus Hristos. Biserica – Trupul tainic al Lui Hristos este cea care conduce la unire, mântuire şi îndumnezeire.
Dumnezeu-omul s-a lăsat pe sine în lume ca Biserică, ca trup al Său, pentru ca omul să poată astfel să devină una cu trupul Domnului, făcându-se şi el părtaş firii dumnezeieşti prin har.
Numai prin Dumnezeu-omul şi numai în Biserica Lui Hristos pot oamenii să se desăvârşească şi să se unească atât cu Dumnezeu cât şi între ei. În afara Bisericii nu există nicio unire reală, nefiind posibilă nici o înfrăţire a lumii.
Acesta este planul Lui Dumnezeu, misiunea ecumenică adevărată a Bisericii: mântuirea tuturor oamenilor prin Biserica Lui Hristos. Acesta este ecumenismul creştin ortodox (singurul autentic de altfel), justificat fiind de porunca dată de Domnul apostolilor înainte de înălţare: «Mergând învăţaţi toate neamurile…»
Şi după înviere le spune:«Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată zidirea» [Mc.16,15]. Îi trimite la toate neamurile pentru că vrea mântuirea întregii lumi. Vrea unirea tuturor oamenilor, de pe tot pământul prin credinţa în El şi în Biserica Lui.

[dobrin7m]

Biserica Lui Hristos este pentru toţi. Credem «Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică». Biserica este ecumenică , fiind întinsă în toată lumea. Avem şi o Patriarhie ecumenică .
Biserica este Împărăţia Lui Dumnezeu pe pământ, fiind în acelaşi timp un organism duhovnicesc prezent în toată lumea. Ea se găseşte desigur în lume dar nu este din lumea aceasta. Biserică nu este o organizaţie lumească după cum vrea papalitatea eretică şi nici nu este chemată să instaureze un regim lumesc după cum vroia iudaismul. Este de la sine înţeles că după schisma papalităţii, singura Biserică adevărată din lume este cea ortodoxă. Papismul şi catolicismul nu sunt Biserici ci comunităţi şi adunări eretice.
Biserica Lui Hristos, Biserica ortodoxă «în care tot omul este chemat să se mântuiască» îi vrea uniţi pe toţi cu trupul celui ce o conduce. Pentru ca toţi, din toate neamurile, din toată lumea să fie conduşi la o pace adevărată, la fericirea veşnică ce se găseşte numai lângă Dumnezeu.
Vrea să-i adune laolaltă pe oameni nu prin tot felul de creaţii omeneşti mincinoase şi întunecate de factură ecumenistă, ci să realizeze cu adevărat o unitate veşnică şi de neclintit cu Dumnezeu. Să-i conducă pe cei credincioşi din Biserica luptătoare la cea triumfătoare.
Acesta este ecumenismul real şi de folos, cel creştin ortodox. El constituie misiunea (apostolia) ecumenică a Bisericii.
Există aşadar un ecumenism de ordin superior. Poate exista un plan mai presus de cel a lui Dumnezeu? Există ceva mai luminos, mai plin de bucurie, mai desăvârşit? Există ceva mai curat, mai clar, mai stabil şi mai sigur? Numai Hristos poate să-i unească şi să-i mântuie pe oameni, întrucât «nu există mântuire în altul».
Ecumenismul lumesc şi potrivnic lui Dumnezeu nu doreşte şi nu recunoaşte misiunea dumnezeiască, duhovnicească şi ecumenică a Bisericii Lui Hristos. El războieşte cu furie creştinismul ortodox ecumenic, precum şi apostolia mântuitoare şi ecumenică a Bisericii. Şi face aceasta cu violenţă, cu viclenie, prin minciună, ipocrizie, sforării politice şi crime. Cel pe care îl războieşte este chiar capul Bisericii noastre, Hristos, după cum vom vedea în continuare.

[dobrin7m]

1. Ecumenismul papal

Papa prin egoismul său luciferic a vrut să conducă religios şi politic întreaga lume, dorind să cucerească împărăţiile lumii pe care să le conducă în numele creştinismului.
Papalitatea l-a substituit pe Hristos, Dumnezeu-omul cu omul papă. Şi deşi Hristos s-a întrupat, papa l-a dezîntrupat pe Dumnezeu- omul şi l-a exilat în cer, transformând Biserica într-o împărăţie lumească. A făcut din ea un regim lumesc, uzurpând desigur şi titulatura de «Biserică catolică» . De ce toate acestea? Pentru ca un om, papa, episcopul Romei să ia locul Lui Hristos din Biserică.
Papismul l-a alungat pe Hristos ca şi cap al Bisericii şi în locul lui l-a pus pe Papă. L-au făcut pe papă cap şi conducător absolut al Bisericii, îngrădindu-l pe Hristos în cer.
Papismul a schimbat temelia creştinismului care este Dumnezeu-omul şi în locul lui a pus un muritor efemer, pe papă.
Papismul a deformat învăţătura lui Hristos şi a creat un creştinism lumesc, o „Biserică” contrafăcută şi cu totul de nerecunoscut, «Trupul Lui Hristos» devenind o asociaţie lumească.
Romano-catolicismul inspirându-se după modelul împărăţiei romane a apărut pe scara istoriei ca o putere politică, desigur internaţională. A transformat Împărăţia Lui Dumnezeu într-o împărăţie a acestei lumi, deşi Hristos a mărturisit clar că «împărăţia mea nu este din lumea aceasta».
Papa a visat un creştinism lumesc care să se extindă de-a lungul şi de-a latul lumii, al cărui conducător să fie el însuşi. A deformat adevăratul creştinism numai şi numai pentru a deveni el conducător al lumii. Ecumenismul papal, pentru a izbândi în acest lucru, a recurs la violenţă, distrugeri, măceluri, crime şi cu toate acestea nu şi-a atins scopul. Ecumenismul papistaş nu a putut să-şi ducă la îndeplinire planurile sale datorită opoziţiei de lungă durată pe care a făcut-o ortodoxia, Biserica de nezdruncinat a lui Hristos.
Sfântul Nectarie Taumaturgul (din Eghina) scrie referitor la aceasta: «Iubirea de putere şi de slavă le-a uneltit pe toate. Toate [relele] le-a născocit, toate le-a pus în mişcare pentru ca papii să fie recunoscuţi ca şi conducători ai Bisericii şi tirani ai lumii. Odată acest plan întocmit, el cerea să fie aplicat cu toată tăria. Orice obstacol urma să fie înlăturat şi orice rezistenţă caterisită (înlăturată).( Despre cauzele schismei, pag. 207).
Acesta este în puţine cuvinte ecumenismul papal ".

Daca studiem macar un pic istoria papala , vom vedea ca in istorie au fost papi desfranati, papi la 5 ani, papi violenti si criminali. Vrand ca aceasta imagine sa se piarda in istorie au decis mai tarziu, ca papii sa fie in varsta si sa poarte acelasi nume cu titulatura al n-spelea, tocmai pentru a se macina in uitarea timpului si a se crea o imagine idilica de batran sfant.

[dobrin7m]

2.Ecumenismul protestant



În afara ecumenismului papal mai există şi unul protestant.
Protestantismul dezamăgit de papism s-a îndepărtat de el. Nu s-a întors la una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, la Biserica ortodoxă, ci a căzut într-o altă înşelare şi mai rea, în raţionalism. A vrut şi acesta la rândul lui să conducă lumea (oikumeni), să dea o direcţie umanităţii pe baza raţionalismului. A eşuat însă în mod jalnic pentru că a respins sfinţenia Bisericii, a negat realitatea îndrumării sale de către Duhul Sfânt. S-a lepădat de Sfânta Tradiţie, de învăţătura sinoadelor ecumenice şi părinţilor purtători de Dumnezeu. Protestantismul a fost tăiat de la izvoarele harului dumnezeiesc şi a conceput o „teologie” păcătoasă, care nu poate conduce lumea la mântuire, ci care vizează reuşita unor obiective lumeşti.
A făcut din teologie discuţie, gnoseologie, sistem filosofic, supunând-o cuvântului omenesc. „Teologia” protestantă nu se ocupă cu ce spune şi ce porunceşte Dumnezeu pentru eliberarea şi mântuirea omului, ci cu ce gândeşte omul despre Dumnezeu. „Teologia” protestantismului a încetat să mai fie rodul Sfântului Duh şi a devenit gând omenesc searbăd, uscat şi nesăbuit.
Protestantismul a înălţat logica omenească, cuvântul raţional ca pe un nou dumnezeu-idol. A desfiinţat tradiţia şi a lepădat partea cea mai presus de fire a Sfintei Scripturi şi, aşa cum a făcut fratele ei mai mare papismul, a dizolvat prin teoriile lui eretice realitatea divino-umană a Bisericii, singura în care lumea se poate uni şi mântui. A sfârşit în antropocentrism.

[dobrin7m]

Tot mai des vedem astazi oameni care au uitat sa traiasca credinta si au cazut prada acestei teologhisiri despre Dumnezeu. Este foarte trist pentru ca majoritatea sunt oameni buni si cu suflet bun insa pierduti in mrejele acestei teologhisiri au uitat de trupul si sangele Domnului, au uitat de rugaciunea si postul lui Hristos de 40 zile, au uitat de nevointa dobandirii Duhului Sfant.

Slava lui Dumnezeu ca pentru rugaciunile pustnicilor si ale monahilor din "pustie" lumea aceatsa se bucura de mila Domnului.

Cine nu a plans niciodata prin harul lui Dumnezeu pentru omenire, nu va putea intelege aceasta.

[dobrin7m]

"În aceste două erezii, locul Lui Dumnezeu este luat de om. Înţelepciunea Lui Dumnezeu este substituită de cea omenească. Capul şi conducătorul absolut al Bisericii nu mai este Dumnezeu-omul, ci omul.
Unde se îndreaptă protestantismul prin această anarhie şi lipsă de evlavie? Cum speră să mântuiască lumea printr-o astfel de învăţătură?
Din păcate cade tot mai jos trecând de la erezie la ateism, pentru ca astăzi teologia păcătoasă a protestantismului să ne vorbească de «teologia morţii Lui Dumnezeu». Nici că se putea ceva mai rău.
Însă cum să nu se ajungă aici, atâta timp cât fundamentul principal este infailibilitatea omului. Dacă în papism infailibilitatea aparţine papei, în protestantism dimpotrivă, fiecare protestant devine infailibil, revendicându-şi această calitate în materie de credinţă.
Sfântul Nectarie spune în acest sens: «pe de-o parte la protestanţi fiecare om constituie o Biserică, iar pe de alta, în catolicism un om constituie toată Biserica ».
Astfel protestantismul a avansat de la raţionalism la ateism şi materialism.
Ce urmăreşte aşadar astăzi protestantismul? Acesta nu urmăreşte nimic, fiind o masă nedecisă şi amorfă. Prin acesta, însă se urmăresc multe. Joacă un anumit rol, pe care îl doresc şi îl impun puterile întunericului, care au reuşit să-i facă să fie indiferenţi, aruncându-i în confuzie şi într-o stare căldicică. Aceste puteri întunecate au găsit protestantismul numai bun de folosit ca bază a planurilor lor. El a fost pus în fruntea mişcării ecumenice antihristice din epoca noastră. El este prima treaptă a ecumenismului antihristic ce s-a dezvoltat pe parcurs."