Interpretarea scripturii - de ce?

[moldoveanu]

De multe ori vedem pasaje din VT sau NT care sunt interpretate diferit in vremurile mai noi. Ce nu inteleg este de ce nu a vorbit Dumnezeu suficient de clar ca sa nu mai fie nevoie de interpretare? Vedem tot felul de explicatii cum ar fi "uleiul reprezinta milostenia" sau "smerenia" dar de ce nu s-a explicat simplu si fara interpretari totul? Am vazut undeva explicatia in NT cred, unde se spunea ceva de genul: "ca sa vada toti dar sa priceapa doar unii" dar iarasi apare intrebarea - de ce ar vrea Dumnezeu sa ingradeasca cuiva intelegerea parabolelor si a Bibliei in general?

[DragosP]

Nici gând de aşa ceva. Doar că înţelesurile sunt aşa de adânci încât nu le pot cuprinde toţi în egală măsură.

Un răspuns extrem de limitat ar fi următorul: Sunt foarte multe paliere de înțelegere (nelimitate) pe care le acoperă cuvântul Scripturii. De exemplu uleiul din pilda celor zece fecioare reprezintă milostenia, și nu e greșit să zicem asta, dar într-o înțelegere mai adâncă el reprezintă Sfântul Duh după cum arată Serafim de Sarov.

Pe langa altele, s-ar putea sa mai fie si urmatorul aspect: de fiecare data cand vorbesti despre un principiu si folosesti exemple concrete pentru a il ilustra, se intampla o chestie: exemplul oferit ocupa cumva centrul intelegerii noastre si este oarecum pierdut din vedere insusi principiul. In consecinta, pildele Mantuitorului s-ar putea sa fie nu pe cat de explicite am dori noi fiindca ele vorbesc intotdeauna despre principiul pe care trebuie sa il avem in vedere, nu vorbesc despre cazuri concrete.

O posibila explicatie,sau mai bine zis o fateta a unei posibile explicatii,este data de faptul ca interpretarile biblice,intr-o masura mai mica sau mai mare,au fost dependente de intelegerea culturii din care au provenit,ele folosind categorii de interpretare specifice acelei culturi,categorii care pot sa nu se regaseasca in aceiasi forma intr-un alt context istoric.Un exemplu in acest sens se poate regasi in intelegerea notiunii de Mesia in contextul iudaic al Palestinei sec I,prin aceasta notiune evreii neintelegand un personaj divin sau semi-divin,coborand pe norii cerului,o persoana a Trinitatii incarnata,o astfel de interpretare,in contextul culturii si intelegerii lor religioase la acel moment fiind necunoscuta.Mesia era un personaj extrem de uman,cu o alta agenda mesianica sa spunem.Un alt element diferit:invierea unui singur om inainte ca Dumnezeu sa-si implineasca complet promisiunile fata de poporul Sau nu avea pt ei nici un sens,ei asteptau,precum martirii macabei,o inviere generala in trup si o continuare a vietii in Imparatie aici pe pamant,nicidecum undeva dincolo de nori.Tot pe aceiasi linie interpretativa se poate mentiona faptul ca pt ei sensul apocaliptic nu insemna un final al segmentului ,,spatiu-timp"ci intoarcerea lui Dumnezeu in Sion,implinirea promisiunilor,izbavirea evreilor si apoi continuarea istoriei in aceste conditii.

Contextul iudaic in care Mantuitorul si-a dus pana la capat vocatia Sa este radical diferit de intelegerile ulterioare,nu-i poti intelege pe acei oameni si deciziile lor proiectand asupra lor categorii de gandire ce le erau necunoscute,inseamna ca au avut de-a face cu un fel de ,,timeless truth"cu privire la care nu aveau nici o sansa de intelegere.Pe o logica elementara este evident ca mesajul care le-a fost transmis putea fi explicat in categoriilor lor conceptuale si nu le poti intelege decat printr-o intoarcere in timp si incercarea de a privi realitatea lumii iudaice prin ochii lor de atunci.Este ceva extraordinar de dificil dar si fascinant pt ca o alta lume ti-se dezvalui,foarte diferita de ce a urmat.La nici doua secole dupa moartea si Invierea Mantuitorului ecourile contextului iudaic incepeau sa se piarda iar crestinismul intra intr-o alta faza de interpretare si intelegere.Eu cred ca ulterior caderii Ierusalimului castigarea influentei religioase de catre farisei,care au eliminat toate gruparile rivale,coroborat cu evenimente neclare inca complet dpdv istoric precum Conciliului de la Jamnia au dus la adancirea rupturii fata de matca originala,tinand cont ca aripa iudeo-crestina aproape disparuse iar raspandirea credintei era un aspect eminamente printre neamuri.In aceasta situatie proiectarea retroactiva a unei alte intelegeri,in categorii elenistice,a devenit inevitabila.

Ori te-am inteles eu gresit (inclin spre varianta asta) ori te-a invins ispita abordarii deterministe, cantonata in plan istoric....pare ca sustii urmatorul lucru: Cuvintele lui Dumnezeu nu sunt absolute ci pot fi intelese cum se cuvine doar cunoscand cultura iudaica in mijlocul careia au fost rostite. In mod evident o asemenea afirmatie ar introduce un element de relativitate in lucrarea lui Hristos ceea ce nu poate fi conceput. Care-i de fapt „șpilul”?

Ceea ce spun este urmatorul lucru,sa dau un exemplu.Evreii,cand foloseau un limbaj eschatologic,foloseau metafore pt a sublinia magnitudinea unui eveniment in plan terestru.De exemplu daca ar fi spus ca luna se inrosea si stelele vor cadea pe pamant ei nu se asteptau la o concretizare fizica a acestei metafore,care dealtfel nici nu s-a intimplat vreodata,ci incercau sa prezinte prin echivalent importanta unui asemenea eveniment.Adica mai simplu spus limbajul lor metaforic insemna ,,va fi un eveniment care va avea o rezonanta similara cu o cadere a stelelor pe pamant",este o veche caracteristica a limbajului lor apocaliptic.Ulterior asemenea expresii s-au inteles,in alte contexte istorice,la modul direct si un evreu probabil ar fi ramas nauc daca i-ai fi spus ca asta ai inteles tu.

[Decebal]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

O posibila explicatie,sau mai bine zis o fateta a unei posibile explicatii,este data de faptul ca interpretarile biblice,intr-o masura mai mica sau mai mare,au fost dependente de intelegerea culturii din care au provenit,ele folosind categorii de interpretare specifice acelei culturi,categorii care pot sa nu se regaseasca in aceiasi forma intr-un alt context istoric.

O scurtă, dar semnificativă, spun eu, obiecţie am de făcut celor spuse de dumneata, anume că tema firului ar fi totuşi alta. Am înţeles că pregăteşti nişte excursuri, nu am nimic împotrivă, dar văd că uşor, uşor s-a deraiat din nou de la subiect. Tema sau întrebarea fundamentală era sau poate fi tradusă astfel: de ce în genere mesajul Bibliei este criptat, de ce nu sunt spuse lucrurile pe nume, fără criptare, fără tăinuire? Şi ştim că Biblia nu este decât unul dintre documentele sau dintre colecţiile de documente care poartă această trăsătură. Altfel spus una este să discutăm despre întrebarea de bază a firului de discuţie şi alta este să discutăm despre cauzele multitudinii de posibile interpretări; eu văd în mod clar că există deci două teme distincte aici. Obiecţia pe care am făcut-o nu este de a strica pofta unora de a posta, ci de a atenţiona care este tema reală a thraedului şi, prin urmare, de a nu ne abate prea mult de la ea.

[Decebal]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Contextul iudaic in care Mantuitorul si-a dus pana la capat vocatia Sa este radical diferit de intelegerile ulterioare, nu-i poti intelege pe acei oameni si deciziile lor proiectand asupra lor categorii de gandire ce le erau necunoscute, inseamna ca au avut de-a face cu un fel de ,,timeless truth" cu privire la care nu aveau nici o sansa de intelegere. Pe o logica elementara este evident ca mesajul care le-a fost transmis putea fi explicat in categoriilor lor conceptuale si nu le poti intelege decat printr-o intoarcere in timp si incercarea de a privi realitatea lumii iudaice prin ochii lor de atunci. Este ceva extraordinar de dificil dar si fascinant pt ca o alta lume ti-se dezvalui, foarte diferita de ce a urmat. La nici doua secole dupa moartea si Invierea Mantuitorului ecourile contextului iudaic incepeau sa se piarda iar crestinismul intra intr-o alta faza de interpretare si intelegere. Eu cred ca ulterior caderii Ierusalimului castigarea influentei religioase de catre farisei, care au eliminat toate gruparile rivale, coroborat cu evenimente neclare inca complet dpdv istoric precum Conciliului de la Jamnia au dus la adancirea rupturii fata de matca originala,tinand cont ca aripa iudeo-crestina aproape disparuse iar raspandirea credintei era un aspect eminamente printre neamuri. In aceasta situatie proiectarea retroactiva a unei alte intelegeri,in categorii elenistice, a devenit inevitabila.

Te înşeli, Pelerinule, într-o bună măsură, atunci când crezi că creştinismul nu a avut dintru început o înţelegere fundamental nouă, pe lângă care persista şi ceva din contextul iudaic. Să afirmi o discontinuitate fundamentală, pe linie de înţelegere a Revelaţiei (cu privire la Iisus Hristos), între creştinismul originar şi cel de peste două secole este o eroare fundamentală, asupra căreia într-o formă sau alta te-am mai avertizat, dar văd că nu reuşeşti să înţelegi. Reiau deci un mesaj anterior care este foarte bun pentru răspuns în cazul de faţă, arătând o diferenţă fundamentală între Ortodoxie şi protestantism:

Aici este în fapt diferenţa de percepţie şi de înţelegere până la urmă între Ortodoxie şi diversele forme de protestantism. Ortodoxia are un asemenea grad de iniţiere dumnezeiască în tainele lucrurilor că vede Lumina Dumnezeiască a Transcendenţei divine în lăuntrul unui fenomen ca revelaţia lui Iisus Hristos! Aici este marea taină a Creştinismului Ortodox şi marea diferenţă în comparaţie cu alte "confesiuni creştine". Hristos nu este doar un legislator, de origine divină şi cu mesaj divin, nu este doar un Dumnezeu care a adus adevărata dreptate ce se primeşte prin har şi prin credinţă, nu este doar ascuns sub sacramente şi păstrat doar credinţei, ci este Lumină dumnezeiască şi îndumnezeitoare, "experimentabilă" la modul cel mai "simţit" cu putinţă. În virtutea acestei taine fundamentale a Ortodoxiei ea s-a recunoscut şi s-a definit mereu ca Ortodoxie, deci cu conştiinţa clară a ceea ce spune şi face. Dacă protestantismul propovăduieşte îndreptarea prin har şi prin credinţă, de fapt mai mult prin credinţă decât prin har, Ortodoxia propovăduieşte, pe lângă cele de mai sus, îndreptarea reală, ontologică bazată pe această Lumină, pe această Transcendenţă care coboară şi pătrunde în mod ontologic, deplin fiinţa umană şi dăruindu-i dreptatea efectivă, aceea de la Cruce şi de la Înviere, dar trăită, experimentată, pătrunzând la modul cel mai conştient, în anumite cazuri, fiinţa umană şi transformându-o. Nu este doar credinţă, nu este doar o îndreptare mai mult sau mai puţin declarativă, nu este doar sacrament, ci este Mister, Gnoză şi Îndumnezeire, Metanoie şi Transfigurare reale, Lumină Divină "pipăită" şi "încorporată" la modul cel mai concret!!

Cuvintele sfântului apostol Ioan "Ceea ce era de la'nceput, ceea ce noi am auzit, ceea ce cu ochii noştri am văzut, ceea ce am privit şi ceea ce mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul Vieţii – şi viaţa s'a arătat, şi noi am văzut-o şi mărturisim, şi vă vestim viaţa de veci care la Tatăl era şi care nouă ni s'a arătat –, ceea ce am văzut şi ceea ce am auzit, aceea vă vestim şi vouă, pentru ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi; iar părtăşia noastră, din parte-ne, este cu Tatăl şi cu Fiul Său Iisus Hristos. (I Ioan 1, 1-3) nu sunt deci nişte simple cuvinte, ele, ca şi altele, vin în urma unor experienţe spirituale la care, este drept, mai puţini au avut acces. Şi nu este vorba, la sf Ioan, doar despre cunoaşterea lui Hristos aşa cum l-au cunoscut şi ceilalţi cât a fost cu ei; este mult mai mult, iar Ortodoxia este cea care a păstrat Tradiţia autentică pentru descifrarea unor astfel de fragmente ioaneice. Poate nu întâmplător spunea Serghei Bulgakov că biserica apuseană (catolică) este biserica lui Petru, iar biserica răsăriteană este biserica lui Ioan. Nu iau această zicere la modul absolut, dar pentru cine cunoaşte Ortodoxia din lăuntrul ei şi mai şi intră în contact cu formele apusene ale creştinismului, intuieşte şi ştie că este o bună doză de adevăr în cele spuse de Bulgakov.

[Decebal]

În prealabil postat de Decebal

Te înşeli, Pelerinule, într-o bună măsură, atunci când crezi că creştinismul nu a avut dintru început o înţelegere fundamental nouă, pe lângă care persista şi ceva din contextul iudaic. Să afirmi o discontinuitate fundamentală, pe linie de înţelegere a Revelaţiei (cu privire la Iisus Hristos), între creştinismul originar şi cel de peste două secole este o eroare fundamentală, (...)

De fapt, ca să fiu mai clar, că poate unii nu au înţeles, concepţia Pelerinului pe care am avut-o în vedere este pur şi simplu eretică. Este ca şi cum ai spune că Sfânta Tradiţie nu a existat de la începutul Bisericii, ci ar fi o chestiune "descoperită" sau poate chiar inventată pe parcurs, în funcţie de schimbarea contextului cultural de manifestare a creştinismului. Dar a afirma aşa ceva este erezie din punctul de vedere al Bisericii lui Hristos şi atac pe faţă la Sfânta Tradiţie a Bisericii, la caracterul ei permanent în şi pentru Biserică, la caracterul ei revelat. În sfârşit, din punctul meu de vedere nu este o noutate şi nici o surpriză atâta vreme cât eroarea vine din partea unui protestant, iar aici se vede, a câta oară, cum se manifestă diferenţele fundamentale dogmatice între ortodocşi şi heterodocşi (eretici), aşa cum precizam şi în postarea anterioară.