Lume sau manastire?

[kenoza]

Pg. 108:
" Intrebare: Ce sfatuiti un tanar care nu stie ce sa aleaga? Sa aleaga intre calugarie sau casatorie si ii este teama ca nu cumva sa greseasca calea, alegand calugaria de care poate nu este vrednic?"
"Parintele Savatie: Nimic nu-l sfatuiesc. Si duhovnicii care atunci cand aud aceasta intrebare, spun: daca te itrebi daca e vremea sa te calugaresti sau nu, sau daca esti chemat sau nu? Inca nu esti chemat! Caugarii, pentru ca nu maivedem nimic altceva, nestramutate trebuie sa fie hotararile noastre."

[adr1an]

În prealabil postat de goldfinger17

Doamne ajuta! Va rog sa ma ajutati cu o idee,un sfat daca puteti.Cam in fiecare zi de ceva vreme ma gandesc la viata in manastire,la calugarie si vazandu-ma traind intr-un asemenea mediu simt o usurare,o bucurie insotita mereu de un zambet.M-am gandit de multe ori la calugarie,am citit ca si diavolul iti poate insufla un astfel de dor ca sa te atraga in cursa.Ideea e ca si pe la scoala ma apuca astfel de ganduri si in orice loc,aproape zi de zi.Eu in prezent sunt elev in ciclul liceal...ma apropii de terminare.Uneori zambesc singur si simt o oarecare bucurie,linistire cand ma gandesc la viata in manastire,la cum ar fi sa traiesc si eu acolo.Sigur mi-am pus si eu problema:manastirea e nevointa.M-am cercetat sa nu fie vreun gand necurat,strain,dar aproape in fiecare zi de cateva luni ma gandesc la lumea aceasta trecatoare,la frumusetea ei,la tot ceea ce a creat Dumnezeu si rad si zambesc cu mine insumi.E ciudat....! ma intreb uneori daca nu as fi diliu sau sa am vreo dereglare mintala.Multe-ti sunt caile Doamne iar eu neputincios sunt si nu inteleg!Slava Tie Dumnezeule,Slava Tie!
Asadar daca cu vreo idee,ceva m-ati putea sfatui caci ciudata dar frumoasa mai este viata asta plina de neintelesuri iar eu neputincios sunt si nu o inteleg!

cam asa ceva simt si eu...si e k un fel...de....atractie...puternica...si mai ales cand sunt intr-o Manastire,,,sau in preajma unui preot sau calugar,,, si cand sunt asa,,,,uit de tot,,,de lume,,,parinti,,,frati,,,prieteni,,,parca as fi si eu un calugar,,,si 1... nici parintele duhovnic nu ma lasa...adik nu imi da binecuvantare sa plec la Manastire,,,k ii e teama sa nu ma smintesc,,,si eu citit multe,,,si cam stiu la ce sa ma astept,,,cu toate k imi e greu sunt mereu gata,,,sa le,,,implinesc sa zic asa pe toate....si 2...nici parinti nu ma lasa sa plec...si le-am dat de inteles k am sa plec,,,da nu cand...si deja cam imi planuiesc,.,,cum o sa plec,,,ce o sa fac,,,la ce Manastire,,,etc...da ai dreptate poate sa fie si o ispita de la diavol...dar acum sa fie doar voia Domnului,,,noi sa tinem scanteia asta de a pleca la Manastire,,,stii cum e vb aia,,,bate fierul cat e incins,,,da nici prea tare,,,k se indoaie,,,ee,, noi sa il mentinem asa,,cald,,,si atunci cand ardeee cel mai tare,,,adik dorinta noastra de a pleca,,,atunci sa plecam,,,si sa uitam de cele lumesti,,,cum erea un monah...avea tot asa aprinderi din astea sa plece la Manastire...si isi..vanduse casa,,,lucrurile le-a impartit la saraci,,,si a plecat doar cu o traista dupa el...in drum spre Manastire,,,ii da in gand satana k a uitat ceva acasa,,,k mai trebuia sa faca ceva...asa sa intamplat de 3 ori,,,in 3 zile,,,si atunci el a stat putin pe ganduri,,si si-a dat seama k e ispitit de diavol,,,si ce crezi k a facut,,,??...sa dezbracat de hainele si a lasat traisa jos,,,si a fugit pana la Manastire,,,si de atunci ii zice Atletul lui Hristos...ehhh....ce nu ar face satana sa ne intoarca din drum...ar rasturna lumea pe dos.,..el ar putea si mai multe....da nu il lasa Prea Bunul Dumnezeu,,,
Doamne ajuta...Sanatate...si iarta-ma si pe mine pacatosul...dak te-am deranjat cu ceva,,,sau nu ai inteles ce am vrut sa iti explic

[cristiboss56]

Îţi poate veni gândul să pleci la mănăstire ca să fugi de lupta pe care ţi-o dă lumea aici ?
Păi, nici nu te primeşte mănăstirea. După ce ai biruit totul, vii la mănăstire. Dacă nu ai reuşit acolo, aici , la mănăstire, cum poţi să birui ? Spune Mântuitorul : " Dacă Eu vă spun nişte lucruri omeneşti , şi nu le pricepeţi, cum o să pricepeţi dacă v-aş spune lucruri cereşti ? ". . . . Dacă tu nu ştii să slujeşti lui Dumnezeu, Care e veşnic, ai să te împotmoleşti. Trebuie să fi atent : "Stai că asta nu ţine de veşnicie. Asta nu o fac . " Dacă vii la mănăstire, puţin lucru este ? Bucuri pe Dumnezeu cu poziţia ta toată viaţa ! N-avem noi motive să fim bucuroşi ? Că zice Sfântul Ioan Carpatinul : "Să nu mai fericiţi pe nimeni , călugărilor , numai pe voi să vă fericiţi ! " . Şi dacă intri la mănăstire, ferească Dumnezeu să nu mai stai ! Cazi în anatema ! Intrarea la mânăstire este intrarea în rai, şi ieşirea de la mănăstire este plecarea din rai.

[costel]

Faptul ca un monah poate sta la masa cu un mirean, ca isi pot vorbi, ca se bucura unul de altul, ... inseamna ca nu trebuie sa ne mai intrebam: lume sau manastire? Trebuie sa retinem doar atat: buna vietuire in ambele.

[ory]

În prealabil postat de costel

Faptul ca un monah poate sta la masa cu un mirean, ca isi pot vorbi, ca se bucura unul de altul, ... inseamna ca nu trebuie sa ne mai intrebam: lume sau manastire? Trebuie sa retinem doar atat: buna vietuire in ambele.

Costel...tare iti admir echilibrul!,aceasta credinta ce implica teologia(aprofundarea si definirea credintei),nu doar "crezul" pur si simplu.

[mihele_m]

În prealabil postat de goldfinger17

Doamne ajuta! Va rog sa ma ajutati cu o idee,un sfat daca puteti.Cam in fiecare zi de ceva vreme ma gandesc la viata in manastire,la calugarie si vazandu-ma traind intr-un asemenea mediu simt o usurare,o bucurie insotita mereu de un zambet.M-am gandit de multe ori la calugarie,am citit ca si diavolul iti poate insufla un astfel de dor ca sa te atraga in cursa.Ideea e ca si pe la scoala ma apuca astfel de ganduri si in orice loc,aproape zi de zi.Eu in prezent sunt elev in ciclul liceal...ma apropii de terminare.Uneori zambesc singur si simt o oarecare bucurie,linistire cand ma gandesc la viata in manastire,la cum ar fi sa traiesc si eu acolo.Sigur mi-am pus si eu problema:manastirea e nevointa.M-am cercetat sa nu fie vreun gand necurat,strain,dar aproape in fiecare zi de cateva luni ma gandesc la lumea aceasta trecatoare,la frumusetea ei,la tot ceea ce a creat Dumnezeu si rad si zambesc cu mine insumi.E ciudat....! ma intreb uneori daca nu as fi diliu sau sa am vreo dereglare mintala.Multe-ti sunt caile Doamne iar eu neputincios sunt si nu inteleg!Slava Tie Dumnezeule,Slava Tie!
Asadar daca cu vreo idee,ceva m-ati putea sfatui caci ciudata dar frumoasa mai este viata asta plina de neintelesuri iar eu neputincios sunt si nu o inteleg!

Nu este chiar asa de simplu ,sa treci la viata monahala ,dar daca ai indemn si chemare in acest sens ,incearca .Petreci citava vreme intr-o Manastire si o sa vezi reguli si ascultarile la care ai sa fi supus si atunci vezi daca poti sa continui acest drum sa-u nu . Daca intradevar este o chemare de la Dumnezeu . Dumnezeu sa-ti Ajute sa faci ceia ce crezi ca poti urma in viata. Sa-ti dea intelepciune si sa urmezi calea cea dreapta si buna ,si totodata folositoare tie .

[DAMIAN]

CITAT-În prealabil postat de goldfinger17
Doamne ajuta! Va rog sa ma ajutati cu o idee,un sfat daca puteti.Cam in fiecare zi de ceva vreme ma gandesc la viata in manastire,la calugarie si vazandu-ma traind intr-un asemenea mediu simt o usurare,o bucurie insotita mereu de un zambet.M-am gandit de multe ori la calugarie,am citit ca si diavolul iti poate insufla un astfel de dor ca sa te atraga in cursa.Ideea e ca si pe la scoala ma apuca astfel de ganduri si in orice loc,aproape zi de zi.Eu in prezent sunt elev in ciclul liceal...ma apropii de terminare.Uneori zambesc singur si simt o oarecare bucurie,linistire cand ma gandesc la viata in manastire,la cum ar fi sa traiesc si eu acolo.Sigur mi-am pus si eu problema:manastirea e nevointa.M-am cercetat sa nu fie vreun gand necurat,strain,dar aproape in fiecare zi de cateva luni ma gandesc la lumea aceasta trecatoare,la frumusetea ei,la tot ceea ce a creat Dumnezeu si rad si zambesc cu mine insumi.E ciudat....! ma intreb uneori daca nu as fi diliu sau sa am vreo dereglare mintala.Multe-ti sunt caile Doamne iar eu neputincios sunt si nu inteleg!Slava Tie Dumnezeule,Slava Tie!
Asadar daca cu vreo idee,ceva m-ati putea sfatui caci ciudata dar frumoasa mai este viata asta plina de neintelesuri iar eu neputincios sunt si nu o inteleg!

[DAMIAN]

Mergi la o manastire si stai o perioada sa vezi daca poti face fata-ascultari,slujbe-cam tot ce este la o manastire.

În prealabil postat de DAMIAN

CITAT-În prealabil postat de goldfinger17
Doamne ajuta! Va rog sa ma ajutati cu o idee,un sfat daca puteti.Cam in fiecare zi de ceva vreme ma gandesc la viata in manastire,la calugarie si vazandu-ma traind intr-un asemenea mediu simt o usurare,o bucurie insotita mereu de un zambet.M-am gandit de multe ori la calugarie,am citit ca si diavolul iti poate insufla un astfel de dor ca sa te atraga in cursa.Ideea e ca si pe la scoala ma apuca astfel de ganduri si in orice loc,aproape zi de zi.Eu in prezent sunt elev in ciclul liceal...ma apropii de terminare.Uneori zambesc singur si simt o oarecare bucurie,linistire cand ma gandesc la viata in manastire,la cum ar fi sa traiesc si eu acolo.Sigur mi-am pus si eu problema:manastirea e nevointa.M-am cercetat sa nu fie vreun gand necurat,strain,dar aproape in fiecare zi de cateva luni ma gandesc la lumea aceasta trecatoare,la frumusetea ei,la tot ceea ce a creat Dumnezeu si rad si zambesc cu mine insumi.E ciudat....! ma intreb uneori daca nu as fi diliu sau sa am vreo dereglare mintala.Multe-ti sunt caile Doamne iar eu neputincios sunt si nu inteleg!Slava Tie Dumnezeule,Slava Tie!
Asadar daca cu vreo idee,ceva m-ati putea sfatui caci ciudata dar frumoasa mai este viata asta plina de neintelesuri iar eu neputincios sunt si nu o inteleg!

Iata un posibil raspuns la intrebarile tale:

În prealabil postat de ancah

" Cand Dumnezeu cheama un suflet la cunoasterea Sa, ii da in dar harul Sau, sub forma de ravna si de credinta, precum si prin alte manifestari pricinuitoare de veselie ale daruruilor Sale.
Dar apoi, dupa ce se semneaza intelegerile si incepe oficiala expeditie si ascultare, atunci Dumnezeu retrage harul Sau treptat si lasa pe ostas singur, pentru ca sa-i incerce credinta.
Va ramane ostindu-se si lucrand sau se va intoarce inapoi? Exact in aceste intreruperi treptate ale harului se prezinta prefacerile, din pricina aceasta si locul lor in viata noastra a dobandit un scop important.
Slava iubirii de oameni a Bunului nostru Stapan, care a indreptat parazitii stricaciunii si ai mortii spre instruirea si formarea fiilor Sai". (din Batranul Sihastru Iosif, pg.124)

Iata deci adevaratul motiv al caderii: Dumnezeu isi retrage harul pentru a ne incerca; unii dintre noi lupta pentru a-l redobandi, iar altii se lasa pagubasi, cazand prada ispitelor. Mai clar nici ca se poate si e valabil pentru toti oamenii porniti pe calea credintei.

Si inca unul:

În prealabil postat de ancah

Inca si mai clar exprima acest lucru Diadoh al Foticeei, episcop, catre sec.V.

"...Caci la inceput harul isi ascunde prezenta in cel botezat, asteptand hotararea sufletului. De indata ce omul se intoarce cu totul spre Dumnezeu, atunci printr-o simtire de nedescris, harul isi manifesta prezenta in inima. Dupa aceea asteapta din nou miscarea sufletului, ingaduind sagetilor diavolilor sa patrunda pana in adancul acestei simtiri, ca sa-l faca sa-L caute pe Dumnezeu cu o hotarare mai aprinsa si printr-o stare mai smerita.

Cand omul sporeste in respectarea poruncilor si cheama neincetat pe Domnul Iisus, focul harului sfant se intinde si peste simtirile cele din afara ale inimii, arzand cu totul neghina pamantului omenesc, negresit.De acum inainte, capcanele diavolilor nu mai ranesc catusi de putin, ci abia zgarie partea patimasa a sufletului.

Odata ce stradalnicul s-a imbracat cu toate virtutile, si mai ales cu desavarsita saracie, atunci harul ii va lumina toate partile firii lui printr-o simtire mai adanca, incalzindu-l spre mai multa dragoste de Dumnezeu. Sagetile diavolilor pier inainte de a fi atins simtirea trupului. Adierea Duhului Sfant impinge inima spre vantul pasnic si stinge sagetile
diavolului chiar cand acestea sunt in vazduh."

Se merita, deci, a persevera, in ciuda greutatilor, care se ivesc in cale. Ele sunt doar spre folosul nostru, ca suntem calugari sau mireni.

" Cine s-a logodit cu o femeie si vrea sa o ia de nevasta, acela sa se intoarca acasa si sa se bucure de femeia sa!... Calugarii, insa, sunt facuti pentru lupta, pentru ca isi indreapta neincetat privirea inainte si de cele ramase in urma lor nu se sinchisesc. Deoarece comorile le stau in fata, tot ceea ce vor agonisi va deveni al lor si vor avea de pe urma acestora castig mare.

Voua insa, care suflati in goarne, va zic: dupa ce veti fi dat acest avertisment, priviti la cei care se retrag si apoi cercetati pe toti cei care s-au oferit sa lupte la incercarea cu apa. Toti cei curajosi vor trece proba cu apa, dar lenesii, cu acest prilej, se vor osebi. Asculta dar, iubitule, aceasta taina la care in chip simbolic a facut candva aluzie Ghedeon cand a adunat poporul pentru razboi. A luat aminte la cuvintele Legii si la cele despre care ti-am vorbit pana acum (vezi Deut. 20. 2-8)

Drept care multi au parasit ostirea. Cand au ramas numai acei care se hotarasera pentru razboi, Domnul ii grai lui Ghedeon: "Cine va lipai apa cu limba din pumni, cum lipaie cainele, este gata si-l trage inima sa mearga in lupta; cine isi pleaca genunchii sa bea apa, este molau si slab de lupta".

Mare este taina, iubitul meu, caci Ghedeon aici preinchipuie botezul si descrie dinainte razboiul nevazut si starea calugareasca. Caci, inca inainte de incercarea prin apa, daduse instiintare poporului. Cand a pus in aplicare proba prin apa, din zece mii de oameni, s-au ales pentru a merge la razboi numai sute.Aceasta se potriveste intocmai cu spusa Domnului nostru: "Multi sunt chemati, putini alesi".

De aceea se cuvine ca si crainicii Bisericii, carora le revine a canta din goarna, sa dea inainte de botez avertisment intregii obsti a lui Dumnezeu. Acelora care de buna voie lor s-au hotarat sa traiasca feciori si fecioare - o viata de sfintenie si infranare- crainicii sa le dea avertismentul: "Cei pe care inima ii indeamna spre insotirea conjugala sa se casatoreasca inainte de botez, pentru ca sa nu cada in lupta si sa nu fie ucisi!

Cine se teme sa ia parte la aceasta batalie sa se intoarca pentru a nu face inimile fratilor sai la fel de fricoase ca a sa! Cine-si iubeste avutul sa paraseasca armata pentru ca in toiul bataliei, sa nu-i zboare gandul la bunurile sale si sa o ia la fuga!

Caci cine o ia la fuga din lupta se face de rusine. Cine insa nu s-a legat si inca n-a imbracat armura nu poate fi rusinat pentru ca se intoarce. Cine insa de buna voie s-a legat si a imbracat armura se face de ras si de ocara daca o ia la fuga din lupta....
Tot asa sunt si curajosii care au fost deosebiti prin apa. Il urmeaza pe stapanul lor ca niste caini, se dau morti de dragul lui, lupta cu tragere de inima, il pazesc ziua si noaptea si latra aidoma cainilor, adica ziua si noaptea cugeta asupra Legii.
"Cei care si-au plecat genunchii ca sa bea apa, sa nu mearga cu tine la razboi, ca nu cumva sa cada in lupta si sa se dea batuti" Caci preinchipuie taina caderii celor care beau apa in trandava comoditate."

Proba prin apa este proba desfranarii.
Iata deci, ca Biserca cunoaste firea slaba a omului si caderile ei. Argumente ca " oameni sunt si ei" nu tin, caci nimeni nu e obligat sa devina calugar.

Sa nu fim aspri cu cei care cad, caci si noi avem caderile noastre. Dar sa ne abtinem macar de la a incuraja caderea sau de a-i gasi scuze. Motivele caderii se cunosc si nu sunt de natura sa ne maguleasca. Slabiciunea nu este o stare spre care trebuie sa tindem.