Pedeapsa pentru pacate

[Florin-Ionut]

Filipeni 1, 29:
"Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El."

Topicul nu este despre iertarea pacatelor, ci despre pedeapsa pentru pacate, despre suferinta care ne asteapta datorita dreptatii lui Dumnezeu, dar si datorita iubirii Sale pentru fiecare dintre noi.

Deci va rog sa postati raspunsurile voastre la subiect.

(187) Cel ce voieste sa inlature relele viitoare e dator sa le poarte cu placere pe cele de acuma. Caci astfel, imacandu-se intelepteste cu lucrurile, va ocoli prin dureri mici pedepse mari.

erata: ...impacandu-se...

[carmina]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Stim bine ca Dumnezeu ne iarta orice daca de pocaim sincer. Si ne iarta iarasi si iarasi, pana ce reusim, cu ajutorul Lui, sa ne dezpatimim.

Citeam undeva ca pacatele sunt sterse, insa de-a lungul vietii vom fi pedepsiti intr-un fel sau altul pentru greselile noastre. Asa este?

La fel se poate pune problema pentru urmasii nostri: vor fi ei pedepsiti pentru pacatele noastre, chiar daca ne-au fost iertate?

Spune Parintele Arsenie Boca:
"Căci iată ce pricină are cu noi Dumnezeu. Nu cu noi căci doar suntem fiii Lui ci cu relele noastre. Asupra relelor, păcatelor, fărădelegilor noastre atârnă sabia lui Dumnezeu. Necazurile acestea vă ustură şi din pricina lor vine apoi şi uscăciunea vieţii voastre. Dacă necazurile sunt pricina pentru care veniţi aici, apoi pricina pentru care vi le trimite Dumnezeu sunt fărădelegile voastre.

Ce face cu tine? Doar îţi aduce aminte de relele pe care le-ai făcut. De aceea toate relele care-ţi vor fi împroşcate în obraz şi care vă vor săgeta la inimă nu le socotiţi ca necazuri ci staţi locului şi cugetaţi: n-am şi eu oare vreo greşeală ca asta? Pentru că vă spun că aşa lucrează Dumnezeu: îngăduie ca bărbatul tău, vecina ta, copilul tău să-ţi spună cuvinte de ocară ca astfel să-ţi aduci aminte de păcatul tău şi să te îndrepţi. Şi dacă tu ai uitat sau ţi-a fost ruşine să-l mărturiseşti preotului - şi nu trebuia să-ţi fie ruşine ci ruşine de păcatul tău numai - pentru aceasta a îngăduit Dumnezeu să-l auzi din gura altuia şi cu toate că tu juri că nu eşti vinovată de aşa ceva, şi acum nici nu eşti, dar ai acel păcat din tinereţe şi nu l-ai mărturisit. Asta e pricina vrajbei: păcatele nemărturisite.

Şi când pricepi vrajba cu rostul ei, trimisă fiind de la Dumnezeu, atunci recunoaşte-ţi păcatul tău şi spune-l sub patrafir ca să nu mai atârne pedeapsa lui Dumnezeu asupra ta “<<Mărturisi-voi păcatul meu>> şi îndată va înlătura pedeapsa păcatului meu”. Căci zice în alt loc: “Multe sunt bătăile care ajung pe păcătos; iar pe cel ce se teme de Domnul, mila îl va întâmpina”(Ps 31.11). Da, necazurile sunt mila lui Dumnezeu cu noi oamenii. Cum te-ai teme de un şarpe pe care l-ai avea în buzunar şi-ai face ce-ai putea numai să scapi de el, ai arunca şi haina de pe tine cu el cu tot numai să scapi, căci poate găuri buzunarul şi să te muşte, tot aşa să faceţi şi cu păcatele.
De aceea vă spun să faceţi spovedanie curată cum n-aţi făcut în viaţa voastră. Iar de vă veţi aduce aminte şi de păcatele pe care vi le-a adus aminte soţul, vecina, propriul copil, apoi rugaţi-vă şi pentru gura slabă care v-a atras luarea aminte căci prin aceea lucrarea lui Dumnezeu s-a făcut.

Deci lipiţi-vă de cele ale lui Dumnezeu. Şi chiar de vă trimite necazuri, apoi vi le trimite cu rost. Şi de-ndată ce vei mărturisi păcatul tău Domnul va ridica pedeapsa păcatului tău. Şi chiar de vor mai veni necazuri asupra ta tu nu le vei mai socoti necazuri ci mila lui Dumnezeu cu tine şi aşa vei ieşi biruitor asupra lor. De aceea rugaţi-vă pentru cei care vă blestemă. Şi asta stă scris! Căci lucru bun fac dar nu vedeţi voi."

(Cuvânt ţinut în Sfânta Biserică în ziua de 25.02.1942)

http://74.125.77.132/search?q=cache:...ient=firefox-a

[cristiboss56]

Mustrarea constinţei e semn bun , venit din partea lui Dumnezeu. Să nu privim pedeapsa ca pe ceva rău, ci ca un semn al dragostei purtate de El faţa de noi. Mânia ne incearca de multe ori, revolta, nemulţumirea pentru cele ce vin asupra noastră şi spunem revoltaţi < Doamne cu ce am greşit ? > sau < De ce mi se-ntâmplă toate astea mie ?> . Uităm cele făcute in trecut, sau faptele mărunte, nevrednice ! Toate se leaga, nimic nu este intâmplător. Mai bine aici o lacrimă, un suspin, decât lacrimi şi suspinuri veşnice in intunericul uitat de Dumnezeu. Am mai spus şi o repet, cânt nimic nu ne ispiteşte şi totul merge şnur in astă viaţa, ar trebui serios să ne pună pe gânduri ! Un copil in joaca lui şi nebuniile lui e fericit ca nu-l mai cicăleşte nimeni si nu-l mai cheamă din stradă ai lui, dar acel copil in tim se va rătăci şi se va pierde. Să ne rugam Bunului Dumnezeu sa ne ţină aproape lângă El ! Aşa să ne ajute Dumnezeu ! +

[carmina]

Sfintii Parinti spun ca vederea propriilor pacate este un dar de la Dumnezeu;starea aceasta este o durere imensa pentru greselile savarsite dar si datorita neputintei de care suntem cuprinsi atunci cand constientizam toate aceste pacate.
Cum pot socoti eu ca un dar de la Dumnezeu imi poate aduce atata suferinta ?
Doar daca asociez pacatul cu pedeapsa.
Nu cred ca Domnul sta sa contabilizeze greselile noastre si nici sa ne pandeasca permanent.
Singura constiinta noastra e cea care ne judeca,de fapt ne pedepseste.Domnul Dumnezeul nostru ne intinde mana Sa pentru a ne readuce pe drumul adevaratei cunoasteri.

Nu cred ca trebuie sa asociez pacatul cu pedeapsa. Cred ca pedeapsa mea este dureroasa apropiere de Dumnezeu din cauza valului gros de pacate in care sunt invaluita.Nu se spune oare ca este cu neputinta omului a-L vedea pe Dumnezeu?
Si totusi,Dumnezeu cauta permanent sa ne ocroteasca,sa ne ajute,sa ne dea posibilitatea de a ne putea apropia de El,atat cat ii este cu putinta omului.

"Pe Dumnezeu il cunoaste fiecare credincios in actiunea Lui providentiala prin care este condus in imprejurarile particulare ale vietii sale, uneori harazindu-i bunuri, alteori fiind privat in mod pedagogic de ele. Acest din urma mod ce conducere il numeste Sfantul Maxim conducere prin judecata. Fiecare cunoaste pe Dumnezeu prin apelul ce-l face Acesta la el, punandu-l, in diferite imprejurari, in contact cu diferiti oameni care-i solicita implinirea unor datorii, care-i pun rabdarea la grele incercari. Fiecare il cunoaste in mustrarile constiintei pentru relele savarsite; in sfarsit, il cunoaste in necazurile, in insuccesele mai trecatoare sau mai indelungate, in bolile proprii sau ale celor apropiati, ca urmari ale unor rele savarsite sau ca mijloace de desavarsire morala, de intarire spirituala, dar si in ajutorul ce-l primeste de la El in biruirea lor si a altor piedici si greutati ce-i stau in cale. E o cunoastere care ajuta la conducerea fiecarui om pe un drum propriu de desavarsire.
E o cunoastere palpitanta, apasatoare, dureroasa, bucuroasa, care trezeste in fiinta noastra responsabilitatea si incalzeste rugaciunea si care o face sa se stranga mai mult langa Dumnezeu.

Dumnezeu ni Se face cunoscut in toate dificultatile noastre daca cautam sa vedem greselile noastre care le stau la baza. De cele mai multe ori aceste dificultati se ivesc pentru ca am uitat sa vedem, in toate cele ce avem, darurile lui Dumnezeu, si drept urmare sa le folosim si noi ca daruri fata de altii. Caci Dumnezeu vrea ca sa ne faca si pe noi daruitori ai darurilor Sale, ca sa crestem in iubirea fata de altii facand aceasta.”
(Parintele Staniloaie-"Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii")

http://www.crestinortodox.ro/alte-ar...ete-ale-vietii

[cristiboss56]

Avându- L pe Hristos tot timpul in minte, inimă şi-n suflet, nimic nu te poate rătăci iremediabil. Constinţa omului in dragoste de Dumnezeu, este vorbirea tainică cu El. Pedeapsa in sine, nu trebuie privită ca pedeapsa lumească ! Orice om lucid, işi dă seama ce ar insemna o pedeapsa in adevăratul sens , venită din partea Lui ! Un duş rece este bine venit ori şi cand, dar vai de cei nesocotitori şi hulitori , ce ca iarba se vor usca, precum spune psalmistul . Simţitorul simte şi se-ndreaptă, nesimţitorul va pieri !

[carmina]

Atata vreme cat eu nazuiesc spre EL cu toata fiinta mea si ma caiesc din suflet pentru toate pacatele savarsite,nu cred ca putem vorbi de pedeapsa.

"...Cusutu-mi-a haina de piele pacatul..."

Atata vreme cat eu stau in intunericul pacatelor mele nu pot sa vad,pe mine nu pot sa ma vad cum sunt.Dar atunci cand lumina ma invaluie,abia atunci vad starea jalnica in care am ajuns.
Cum pot eu sa fiu necredincioasa Domnului care spune :"Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi" ?

[carmina]

În prealabil postat de cristiboss56

Mustrarea constinţei e semn bun , venit din partea lui Dumnezeu. Să nu privim pedeapsa ca pe ceva rău, ci ca un semn al dragostei purtate de El faţa de noi. Mânia ne incearca de multe ori, revolta, nemulţumirea pentru cele ce vin asupra noastră şi spunem revoltaţi < Doamne cu ce am greşit ? > sau < De ce mi se-ntâmplă toate astea mie ?> . Uităm cele făcute in trecut, sau faptele mărunte, nevrednice ! Toate se leaga, nimic nu este intâmplător. Mai bine aici o lacrimă, un suspin, decât lacrimi şi suspinuri veşnice in intunericul uitat de Dumnezeu. Am mai spus şi o repet, cânt nimic nu ne ispiteşte şi totul merge şnur in astă viaţa, ar trebui serios să ne pună pe gânduri ! Un copil in joaca lui şi nebuniile lui e fericit ca nu-l mai cicăleşte nimeni si nu-l mai cheamă din stradă ai lui, dar acel copil in tim se va rătăci şi se va pierde. Să ne rugam Bunului Dumnezeu sa ne ţină aproape lângă El ! Aşa să ne ajute Dumnezeu ! +

adevarat ceea ce spui,Cristi !
Doamne,ajuta!

[cristiboss56]

Sfântul Ioan Gură de Aur astfel grăieşte : "Dar cineva va intreba :< de ce unii sunt pedepsiţi in viaţa aceasta şi alţii in viaţa cealaltă ? > ( o intrebare ce o auzim atât de des şi astăzi ) Intr-adevăr, Dumnezeu ii pedepseşte pe unii aici, şi pe altii nu. Ii pedeseste aici , ca sa inceteze răutatea lor şi să le usureze pedeapsa in viaţa viitoare. Sau sa-i izbăvească cu desăvârşire, iar ceilalţi văzând pedeapsa pedagogică, poate vor deveni mai inţelepţi . ( iată şi Sfântul Ioan Gură de Aur, spune, poate, pentru ca sunt mulţi din cei care nu simt şi despre care aminteam mai sus ) . Pe altii Dumnezeu nu-i pedepseşte ca sa-i ruşineze indelunga Lui răbdare, să se pocăiască şi să scape şi de pedeapsa de aici şi de cea de acolo. ( fac iar o paranteza, reamintind ca ruşinarea celui in greşeală , este tocmai acea mustrare de conştinţă la care făceam referire ceva mai sus. Ce poate fi mai groaznic şi apăsător mustrarea continuă a faptei săvârşite ) . Dacă stăruie insă in răutatea lor, atunci vor răbda mai mare pedeapsă pentru dispreţul deplin faţă de lipsa de răutate a lui Dumnezeu" . ( a pedala şi a miza tot timpul pe mila şi indelunga răbdare a lui Dumnezeu, este asemănare cu cei ce hulesc şi iau in râdere numele Lui. Sa ne ferim si cu gândul la aşa ceva ) .