Despre bioterapie

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Fapt.15:1. Şi unii, coborându-se din Iudeea, învăţau pe fraţi că: Dacă nu vă tăiaţi împrejur, după rânduiala lui Moise, nu puteţi să vă mântuiţi.
Fapt.15:2. Şi făcându-se pentru ei împotrivire şi discuţie nu puţină cu Pavel şi Barnaba, au rânduit ca Pavel şi Barnaba şi alţi câţiva dintre ei să se suie la apostolii şi la preoţii din Ierusalim pentru această întrebare.
Fapt.15:3. Deci ei, trimişi fiind de Biserică, au trecut prin Fenicia şi prin Samaria, istorisind despre convertirea neamurilor şi făceau tuturor fraţilor mare bucurie.
Fapt.15:4. Şi sosind ei la Ierusalim , au fost primiţi de Biserică şi de apostoli şi de preoţi şi au vestit câte a făcut Dumnezeu cu ei.
Fapt.15:5. Dar unii din eresul fariseilor, care trecuseră la credinţă, s-au ridicat zicând că trebuie să-i taie împrejur şi să le poruncească a păzi Legea lui Moise.
Fapt.15:6. Şi apostolii şi preoţii s-au adunat ca să cerceteze despre acest cuvânt.
Fapt.15:7. Şi făcându-se multă vorbire, s-a sculat Petru şi le-a zis: Bărbaţi fraţi, voi ştiţi că, din primele zile, Dumnezeu m-a ales între voi, ca prin gura mea neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă.
Fapt.15:8. Şi Dumnezeu, Cel ce cunoaşte inimile, le-a mărturisit, dându-le Duhul Sfânt, ca şi nouă.
Fapt.15:9. Şi nimic n-a deosebit între noi şi ei, curăţind inimile lor prin credinţă.
Fapt.15:10. Acum deci, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi vreţi să puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi n-am putut să-l purtăm?
Fapt.15:11. Ci prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, credem că ne vom mântui în acelaşi chip ca şi aceia.
Fapt.15:12. Şi a tăcut toată mulţimea şi asculta pe Barnaba şi pe Pavel, care istoriseau câte semne şi minuni a făcut Dumnezeu prin ei între neamuri.
Fapt.15:13. Şi după ce au tăcut ei, a răspuns Iacob, zicând: Bărbaţi fraţi, ascultaţi-mă!
Fapt.15:14. Simon a istorisit cum de la început a avut grijă Dumnezeu să ia dintre neamuri un popor pentru numele Său.
Fapt.15:15. Şi cu aceasta se potrivesc cuvintele proorocilor, precum este scris:
Fapt.15:16. "După acestea Mă voi întoarce şi voi ridica iarăşi cortul cel căzut al lui David şi cele distruse ale lui iarăşi le voi zidi şi-l voi îndrepta,
Fapt.15:17. Ca să-L caute pe Domnul ceilalţi oameni şi toate neamurile peste care s-a chemat numele Meu asupra lor, zice Domnul, Cel ce a făcut acestea".
Fapt.15:18. Lui Dumnezeu Îi sunt cunoscute din veac lucrurile Lui.
Fapt.15:19. De aceea eu socotesc să nu tulburăm pe cei ce, dintre neamuri, se întorc la Dumnezeu,
Fapt.15:20. Ci să le scriem să se ferească de întinările idolilor şi de desfrâu şi de (animale) sugrumate şi de sânge.
Fapt.15:21. Căci Moise are din timpuri vechi prin toate cetăţile propovăduitorii săi, fiind citit în sinagogi în fiecare sâmbătă.
Fapt.15:22. Atunci apostolii şi preoţii, cu toată Biserica, au hotărât să aleagă bărbaţi dintre ei şi să-i trimită la Antiohia, cu Pavel şi cu Barnaba: pe Iuda cel numit Barsaba, şi pe Sila, bărbaţi cu vază între fraţi.
Fapt.15:23. Scriind prin mâinile lor acestea: Apostolii şi preoţii şi fraţii, fraţilor dintre neamuri, care sunt în Antiohia şi în Siria şi în Cilicia, salutare!
Fapt.15:24. Deoarece am auzit că unii dintre noi, fără să fi avut porunca noastră, venind, v-au tulburat cu vorbele lor şi au răvăşit sufletele voastre, zicând că trebuie să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi legea,
Fapt.15:25. Noi am hotărât, adunaţi într-un gând, ca să trimitem la voi bărbaţi aleşi, împreună cu iubiţii noştri Barnaba şi Pavel,
Fapt.15:26. Oameni care şi-au pus sufletele lor pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos.
Fapt.15:27. Drept aceea, am trimis pe Iuda şi pe Sila, care vă vor vesti şi ei, cu cuvântul, aceleaşi lucruri.
Fapt.15:28. Pentru că, părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă, să nu vi se pună nici o greutate în plus în afară de cele ce sunt necesare:
Fapt.15:29. Să vă feriţi de cele jertfite idolilor şi de sânge şi de (animale) sugrumate şi de desfrâu, de care păzindu-vă, bine veţi face. Fiţi sănătoşi!
Fapt.15:30. Deci cei trimişi au coborât la Antiohia şi, adunând mulţimea, au predat scrisoarea.
Fapt.15:31. Şi citind-o s-au bucurat pentru mângâiere.
Fapt.15:32. Iar Iuda şi cu Sila, fiind şi ei prooroci, au mângâiat prin multe cuvântări pe fraţi şi i-au întărit.


Îţi mulţumesc Doamne, acum am înţeles. Data viitoare o să dezleg şi celorlalţi misterul prin cuvintele Pr. Cleopa şi prin Pidalion.

A ta este slava, cinstea şi închinăciunea în Sfânta Ta Biserică! Amin.

PS.

LXV. DEFĂIMAREA 587. -"Defăimarea este un păcat greu, fiindcă prin ea se fură averea spirituală a aproapelui" (I Cor. 6, 10; Ex. 23. 1; Lev. 19,1 6; Prov. n, 13; 20,19). Ea se canoniseşte ca şi furtul, iar dacă duce la complicaţii şi duşmănii, se va osândi după roadele ei. Autoritatea nu trebuie dispreţuită, oricâte lipsuri ar avea ea, fiindcă oricine ar fi pus în locuri de conducere nu poate fi fără greşeală. (F. Ap. 23,5). Persoana conducătorului bisericesc şi lumesc trebuie respectată pentru slujba şi osteneala ei folositoare binelui obştesc (Rom. 13, 1-3; I Petru 2, 17; 1 Tim. 2,1-3). Cel ce îndeamnă pe altul la clevetire, are acelaşi păcat ca şi cel ce defăima. Oricine va cleveti pe altul, sau auzind pe cel ce cleveteşte şi nu-l ceartă, împreună cu acela să se afurisească (Răzb. Nev. p. 63). Vrednic de defăimare este numai păcatul, precum şi omul care este pus în slujba păcatului ca şi diavolul (Matei 23,1-20).
588. -"Dacă vreun cleric ar defăima pe episcop, să se caterisească, fiindcă nu se cade a vorbi de rău pe mai marele tău" (Exod. 22, 28; II Petru 2, 10). -Apost. 55.
589. -"Dacă vreun cleric ar defăima pe prezbiter sau pe diacon, să se afurisească" (F. Ap. 23,3-6; Apost. 56).
590. -"Dacă vreun cleric ar batjocori pe şchiop, surd, orb sau pe cel rănit la picioare, să se afurisească; asemenea şi mireanul". ( Lev. 19,14 -Apost 57.).
591. -"Dacă va defăima cineva, fără dreptate, pe împăratul sau pe dregătorul, să ia pedeapsă şi dacă va fi cleric să se caterisească, iar dacă va fi mirean, să se afurisească". Apost. 84.


Iar voi, fraţii Mei, să mă iertaţi şi să aveţi folos duhovnicesc din Sfântul şi Marele Post.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În săptămâna aceasta, după ce am serbat Biruinţa Sfintelor Icoane, adică a întregii Ortodoxii nu este parcă nimic mai potrivit decât a lăuda toate Sfintele Sinoade Ecumenice care ne-au adus nouă, cu multe suferinţe, acest Triumf.

Postarea de mai sus am făcut-o în stil diatribă, metodă oratorică care se bazează pe dialog; (oratorul adresa întrebări la care el însuşi dădea răspuns si îşi sublinia ideile prin exclamaţii şi apostrofări directe). Un exemplu de diatribă ne oferă Sf. Pavel în Epistola către Romani 3, 1-9.
Am făcut aceasta fiindcă de multe ori se vorbeşte despre adevăr în chip abstract, plictisitor, scolastic, ceea ce duce la omorârea dragostei. Dar Adevărul este Domnul nostru care este Persoana dumnezeiască atât de îndrăgostită de creatura Sa încât S-a făcut pe El însuşi creatură adică: Om. De aceea am pus întrebările copilăreşte, obraznic de multe ori, ca un copil râzgîiat vrând să arăt că toţi ne cam răsfăţăm nepermis, zăcând în păcate şi întrebând pe Dumnezeu, aproape trăgându-L la răspundere, despre adevăr, când de fapt ar trebui să-L iubim cu o smerenie adâncă şi atunci am trăi adevărul fără a mai trebui să filosofăm pe lângă. Dar Dumnezeu este atât de iubitor încât ne îndelung rabdă şi ne şi răspunde în loc să ne certe:


I.Tim.2:4. voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.



Din Sfânta Scriptură am desprins că atunci când erau mai multe păreri despre mântuire Sfânta Biserică se aduna cu toată şi, fiind insuflată de Duhul Sfânt, lua hotărâri de la Dumnezeu, pe care apoi toţi le urmau. Aşa am trecut noi de la ritualul din legea veche (care era o umbră a veşniciei şi o preînchipuire a Evangheliei) la vieţuirea evanghelică (icoana zilei a 8-a adică a împărăţiei cerurilor). Altfel ar fi trebuit şi azi să ne tăiem împrejur, să ţinem sâmbăta, să aducem animale ca jertfă lui Dumnezeu etc. şi noi credem în cele hotărâte atunci ca fiind rodul Sfântului Sinod Apostolic, adică al Bisericii, adică al Trupului lui Hristos cel fără de greşeală.
Atunci s-au rezolvat problemele de atunci dar în istorie au apărut noi şi noi probleme şi Sfânta Biserică a trebuit, iară şi iară, să se adune toată, pentru a le rezolva, fără de greşeală.
Aşa au apărut Sfintele Sinoade Ecumenice ale căror hotărâri infailibile au fost apărate în istorie cu sânge de mucenici.
Dar să lăsăm Pidalionul să ne înveţe:
Pidalion 1844 pag. 17


„Că aceste canoane se osebesc de hotărâri, de legi, de decreturi, şi de poruncitoarele trimiteri, căci canoanele sinoadelor chiar nu cuprind dogmele credinţei (decât rareori), ci pe buna rânduială, pentru aşezarea Bisericii. Iar hotărârile sinoadelor, cuprind chiar pe singure dogmele credinţei. Măcar că unii ori cu abuz (rea întrebuinţare), şi canoanele le numesc hotărâri. Precum aceasta se arată din câteva canoane ale celorlalte sinoade, şi mai ales din cel al 5-lea al sinodului din Cartagina şi din practicalele lui, unde se zice că s-au citit acele 20 de hotărâri ale sinodului din Niceea, adică acele 20 de canoane ale lui. Se osebesc canoanele de legi, căci legi chiar se numesc cele politiceşti şi din afară ale împăraţilor; iară canoanele sunt dinlăuntru şi Bisericeşti, şi mai tari decât legile, precum mai jos vom spune osebit. Se osebesc canoanele de decreturi, precum învaţă Gratian în împărţirea în 3 a canoanelor, ori de particularnic (local) sinod s-au rânduit, ori de ecumenic s-au hotărât, ori s-au adeverit. Iară decretul este acela ce patriarhul cu sinodul său hotărăşte, spre a nimăruia (nimănuia) sfătuire sau răspuns. Se osebesc şi de poruncitoarele trimiteri; căci acestea se rânduiesc, ori de vre-un papă, ori patriarh, ori şi împreună cu sinodul lor spre dogmaticeasca sfătuire (Dositei foaia 600 din Dodicavivlion).[…]
Cum că, canonisirile cele mai multe ce se rânduiesc de canoane fiind de a treia persoană poruncitoare care nu este de faţă, negreşit au trebuinţă de a doua persoană ce este de faţă (care este Sinodul) pentru ca să se lucreze. Şi vezi subînsemnarea canonului al 3-lea apostolesc.
Cum că, canoanele şi legile s-au pus pentru cei îndeobşte, şi nu pentru cei particularnici. Şi pentru cele ce se întâmplă mai de multe ori, şi nu pentru cele ce urmează mai rar.
Cum că canoanele ecumenicelor sinoade, mai multă tărie au decât cele ale celor localnice, iar cele al celor localnice, mai multă tărie au decât cele ale Părinţilor celor din parte. Şi mai ales decât cele neîntărite de vreun sinod ecumenic, şi citeşte zicerea preasfinţiului Fotie despre aceasta.
Cum că unde nu este canon, sau lege în scris, stăpâneşte bunul obicei, care cu drept cuvânt şi în mulţi ani au fost cercat, şi care nu se împotriveşte vreunui canon în scris sau lege, ţinând rânduială de canon şi de lege. Şi vezi subînsemnarea canonului 1 al sinodului din Sardica.”



De aici vedem că hotarele peste care nu se trece sunt dogmele credinţei, fiind spuse de Sfânta Biserică fără de greşeală. Iar canoanele, care dau armonie vieţii Bisericeşti generale dar şi a fiecăruia, se aplică de duhovnici (preoţi sau arhierei) cu acrivie sau iconomie, după folosul duhovnicesc.
Pidalion pag. 27


„Trebuie să ştim că certările ce le poruncesc canoanele acestea: să caterisească, să se afurisească, şi să se anatematisească, acestea după meşteşugul gramaticii a treia persoană care nu este de faţă, la care spre a se da porunca aceasta de nevoie trebuie a fi a doua persoană, o tâlcuiesc mai bine. Canoanele poruncesc soborului episcopilor celor vii să caterisească pe preoţi, ori să afurisească, ori să anatematisească pe mireni, când calcă canoanele. Însă dacă soborul nu va pune în lucrare caterisirea preoţilor, ori afurisirea, anatematisirea mirenilor, preoţii aceştia şi mirenii, nici caterisiţi nu sunt cu lucrul nici afurisiţi, ori anatematisiţi. Învinovăţiţi însă sunt, aici spre caterisire, ori afurisire, ori anatematisire, iar acolo spre dumezeiasca osândă. Precum şi când un împărat va porunci slugii sale să bată pe un altul care i-a greşit, dacă sluga cea poruncită nu va lucra porunca împăratului, acela ce a greşit împăratului a rămas nebătut, învinovăţit însă spre bătaie. Drept aceea tare greşesc cei fără minte care zic cum că în vremurile acestea toţi cei sfinţiţi care în afară de canoane s-au hirotonit, sunt cu lucrarea caterisiţi. De cei sfinţi, prihănitoare limbă este aceea ce nebuneşte pe acest fel de cuvinte le bârfeşte, neînţelegând că porunca canoanelor fără de punerea în lucrare a persoanei a doua, adică a soborului, este nesăvârşită, fără mijlocire şi mai înainte de judecată, nelucrând de sineşi. Însuşi dumnezeieştii Apostoli arătat se tălmăcesc pe sineşi cu al 46-lea canon al lor, fiindcă nu zic că îndată acum cu lucrul se află caterisit oricare episcop sau preot care va primi botezul ereticilor, ci a se caterisi poruncind, adică a sta de faţă la judecată, şi de se va dovedi că a făcut acesta atunci să se dezbrace cu hotărârea voastră de preoţie, aceasta poruncim.”



Aşadar de aici să înţelegem că, pe deoparte, indiferent cine ne zice să schimbăm credinţa (dogma) să nu o facem, chiar de ar fi Sfântul Sinod (deşi desigur că nu face el aşa ceva) iar dacă este vorba de canoane să nu judecăm pe nimeni din preoţi sau ierarhi dacă, pentru pricini care doar ei le ştiu iar noi nu le înţelegem (eu sunt încredinţat că preoţia este Hristos Domnul pe pământ şi de aceea cred că sunt pricini binecuvântate) nu le pun în actualitate.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Pidalion 1844 pag 103-106:

„Patru oarecare însuşiri caracteristice ale sinoadelor celor ecumenice găsesc că se află semănate pe la mulţi, şi mai ales la Dositei (în Dodecabiblion foaia 1018), din care, cele trei sunt departe şi obşteşti, şi oarecare sinoade locale, iar cea una mai de luat aminte este, şi pentru că să zic aşa, fiinţealnica, şi întăritoarea, şi prea osebita deosebire a tuturor sinoadelor celor ecumenice; şi mai întâi însuşirea tuturor celor ecumenice este, a se aduna prin porunci, nu ale papei, sau ale cutărui patriarh, ci prin poruncile împărăteşti. Aceasta şi la localnicul sinod cel în Sardica a urmat, care s-a adunat de Constantin şi Costant, în Antiohia, şi acela cu porunca lui Constantin a fost adunat, deşi pentru altă socoteală a înnoirilor Bisericii celei din Antiohia (Dositei Dodecabiblion foaia 133). Al doilea, pentru a se face întrebare despre credinţă, şi prin urmare a se aşterne hotărâre, şi hotar dogmatic, la fieştecare din cele ecumenice sinoade (Dositei foaia 633 în Dodecabiblion). Dar şi aceasta a urmat la oarecare localnice, precum la cel din Cartagina, care împotriva eresului lui Pelaghie şi a lui Celestin făcând cercetare au aşezat hotare dogmatice. Al treilea a fi toate dogmele cele aşezate de dânşii, şi canoanele, Ortodoxe, binecinstitoare, şi unite, cu dumnezeieştile Scripturi, sau cu sinoadele cele ecumenice de mai înainte, pentru aceasta şi mult vestită este socoteala Sfântului Maxim, cea zisă la o pricină ca aceasta: „Pe sinoadele cele făcute, credinţa binecinstitoare le întăreşte, şi iarăşi, dreptăţimea dogmelor judecă pe sinoade dar, şi această însuşire, este obştească şi la cele mai multe localnice sinoade, afară de oarecare. Iar a patra şi cea mai de pe urmă este, a conglăsui, şi a primi cele rânduite de sinoadele cele ecumenice, şi cele canonisite de toţi patriarhii şi arhiereii cei dreptslăvitori ai soborniceştii Biserici, sau prin însăşi înfăţoşarea lor, sau prin ai lor locţiitori, sau şi aceştia nefiind, prin scrisorile lor. Această conglăsuire a patriarhilor şi a arhiereilor lumeni, este precum am zis, întăritorul, şi desluşitorul caracter, al sinoadelor celor ecumenice. Întăritor adică, pentru că le întăreşte pe ele, şi le face a fi, după numele ce poartă, sinoade ecumenice, iar desluşitori, pentru că nici la un alt localnic sinod socotindu-se, deosebeşte pe singure cele ecumenice, despre cele localnice. Drept aceea pe sinodul cel ce s-a făcut în Vlaherna în vremea lui Copronim, numit de către luptătorii de icoane sinod ecumenic, atât Sfântul Ghermano, şi Damaschin şi noul Ştefan, şi alţii mulţi cât şi cel al 7-lea ecumenic sinod, în a şasea practică a lui, l-a mustrat zicând că: fără de conglăsuirea tuturor celorlalţi patriarhi, sinod ecumenic, nici se face, nici se zice. Că Epifanie din partea sinodului al 7-lea a zis: cum dar mare şi ecumenic ar putea fi acela pe care nici l-au primit, şi la care nici s-au conglăsuit întâi şezătorii ai celorlalte Biserici, ci anatemei pe acestea l-au dat? (Dositei 634, a dodecabiblion) mai cu aceste mustrări a mustrat şi Sfântul Maxim, pe minciuno-sinod a lui Pir monotelitului (adică al celui ce dogmatisea o singură voie întru Hristos Domnul), pentru că pe acesta îl numea Pir, sinod ecumenic. Am zis că conglăsuirea, şi primirea tuturor patriarhilor, întăreşte pe sinoadele cele ecumenice, şi nu numai singură fiinţa lor de faţă, sau cea prin ai loruşi locţiitori. Pentru că întru toate cele 7 ecumenice sinoade, nici un papă a fost de faţă în persoană. Iar întru cel al doilea, sau şi în cel al 5-lea ecumenic sinod, nici în persoană, nici prin locţiitori, au fost de faţă Damas, şi Vighilie papii, dar aceste ecumenice sinoade, iarăşi au rămas ecumenice, pentru că aceiaşi papi, s-au unit la cele hotărâte de către acelea, şi prin scrisorile lor şi prin iscălituri le-au primit pe ele, şi cum că singură înfăţoşarea sa cea în persoană, sau cea prin ai loruşi locţiitori nu întăreşte pe sinoadele cele ecumenice, ci mai vârtos unirea şi conglăsuirea; au arătat cele două sinoade cel din Sardica, şi cel din Florenţa, că cel din Sardica, cu toate că s-a numit la începutul său ecumenic sinod (vezi la 1 cuvântare a lui). Şi au fost de faţă la acesta toţi patriarhii, unii în persoană, iar alţii prin locţiitori. Fiind însă, că s-au despărţit şi nu s-au unit la cele de această hotărâte patriarhii şi arhiereii răsăritului, acest la început numit ecumenic sinod, s-a făcut localnic la isprava şi sfârşitul lui. Asemenea şi cel din Florenţa, de şi ecumenic s-a numit, fiind însă că locţiitorii patriarhului Antiohiei, şi episcopilor răsăritului şi mai întâi, şi al însuşi patriarhului Alexandriei Marcu, zic, preasfântul acel al Efesului, nu s¬au unit cu dânsul, cel ecumenic dar s-a schimbat în localnic. Şi ce zic localnic? Şi în minciuno-numit s-a schimbat după dreptate, pentru că nu avea nici pe a treia însuşire a sinoadelor celor ecumenice. Că hotărârea cea de dânşii aşezată nu a fost unită cu dumnezeiasca Scriptură, şi cu celelalte sinoade. Vezi că neunirea oarecărora patriarhi, şi pe cele ecumenice le face localnice? Şi dimpotrivă unirea tuturor patriarhilor lumii, şi pe cele localnice le face ecumenice, şi le schimbă în soborniceşti. Fiindcă localnicele sinoade şi canoanele lor cele de ecumenicele sinoade, şi mai ales de cel al 6-lea ecumenic, fiind primite, ecumenică stăpânire, adică: şi axioma (vrednicie) peste tot cuprinzătoare iau. Deci din aceste zise cu lesnire poate a se închipui orismosul (definiţia) Sinodului celui ecumenic întru acest chip: „Ecumenic sinod este cel adunat prin împărătească poruncă, cel ce aşează hotărâre dogmaticească despre credinţă, cel binecinstitor, şi dreptslăvitor, şi unit cu Sfintele Scripturi, sau cele ecumenice de mai-nainte, pe care sinod unirea tuturor patriarhilor şi arhiereilor soborniceşti Biserici l-au primit, sau prin înfăţoşarea a însuşi persoanelor, sau prin locţiitori, sau şi aceştia nefiind, prin scrisorile şi iscăliturile lor. Deci tot sinodul ecumenic care are aceste caracteristice însuşiri, acesta este sfânta şi soborniceasca Biserică, întru care în Simbolul Credinţei mărturisim că credem. De aici cu alte patru însuşiri după teologi se înavuţeşte aceasta: 1. A fi pururea vie şi nelipsită. Că zice: „Şi alt Mângâietor voi da vouă, ca să rămână cu voi veac” (Ioan: 14,16) şi, „Iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei: 28,20). 2. A fi negreşitoare, şi nesmintitoare, că Biserica a cărei faţă o ţine sinodul ecumenic, „stâlp şi întărire a adevărului” după Pavel (I Timotei: 3,15) şi că ceea ce se socoteşte de sinoadele ecumenice, aceea şi de Sfântul Duh, Duhul Adevărului este socotit, că acela zice că va învăţa pe voi toate, şi vă va aduce aminte de toate (Ioan: 14,26), care lucru mai vârtos la ecumenicele sinoade se arată adevărat. Că dacă canonul al 8-lea al făcătorului de minuni Grigorie zice, despre sinodul localnic cel în Ancira adunat: Că până când se va socoti ceva obşteşte de către sfinţii cei împreună adunaţi, şi mai întâi decât dânşii de către Sfântul Duh, cu cât mai vârtos se socoteşte aceasta că este adevărată, zicându-se pentru sinoadele ecumenice! La care însuşi Duhul Sfânt stăruind asupră-le, le luminează pe ele, şi nu le lasă a se rătăci la hotărârile lor! Că insuflă dreptatea sa Dumnezeu în nenumăraţii ierei cei ce se adună la sinod, după epistolia cea către Celestin a sinodului celui din Cartagina. 3. De a avea vrednicie prea înaltă, şi preaputernică, nu numai întru a întinde dreptăţile şi adevărurile cu sfătuire, ci şi întru a sili spre supunere pe cei ce se împotrivesc, punând asupră-le bisericeştile certări cele cuviincioase lor, şi judecând, şi aspru cercetând şipe papi, şi pe patriarhi, şi pe toţi cei ce se află în toate părţile lumii, arhierei şi clerici şi mireni. 4. A pune hotar, şi mărginire la fiecare cerere ce se iveşte, şi la pricină şi obştească, şi particularnică, şi a dezlega toată gâlceava, şi prigonirea ereticilor şi a schismaticilor. Că sobornicească, zice Chiril al Ierusalimului (în cateheza 18) se numeşte Biserica, că de obşte peste tot învaţă, fără lipsire, şi fără osebire toate dogmele cele ce se întind spre cunoştinţa oamenilor şi despre cele văzute, şi despre cele nevăzute. Drept aceea şi de către toţi, nu dumnezeiasca Scriptură, ci ecumenicul sinod se propovăduieşte, că este cel mai de pe urmă judecător al bisericeştilor pricini, după canonul al 6-lea al sinodului al 2-lea al căruia judecător socoteala şi hotărârea nu se supune apelaţiei altui mai mare judeţ. Că dacă apelarisirea este o jeluire despre oricare judeţ către altul mai mare, după cartea a 9-a a Vasilicalelor titlul 1, hotărârea cea cu îndoială a episcopilor, se supune la apelarisirea judeţului celui mai mare a mitropoliţilor; iar a mitropoliţilor la a exarhului, sau a patriarhului ocârmuirii; şi a patriarhului la sinodul ecumenic, şi aici de aici toată apelarisirea se mărgineşte, şi se sfârşeşte nefiind alt judeţ mai mare decât sinodul ecumenic. Iar deşi judecătoria patriarhilor nu se supune apelaţiei, după Vasilicale, şi după Iustinian, şi după Leon înţeleptul, aceasta însă, se înţelege, pentru că alt patriarh nu poate a se face judecător asupra hotărârii altui patriarh, şi nu pentru sinodul ecumenic, care cercetează şi judecă toate cele judecate de către toţi patriarhii, şi papii, ca şi cum nu s-ar fi judecat cândva, fiindcă hotărârea eparhului, măcar deşi apelaţiei nu se supune: fiindcă nu se mai atinge de către altcineva, cu toate acestea nedumeririle care eparhul nu poate a le hotărî, le cercetează şi le hotărăşte însuşi împăratul. Drept aceea, dreptul ce are monarhul întru cele politiceşti, acelaşi drept îl are şi sinodul ecumenic în Biserică (Dositei în Dodecabiblion foaia 309 şi 384).

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Am zis însă că judecătorul cel mai de pe urmă în Biserică nu este Sfânta Scriptură, precum aceasta o zic luterocalvinii, ci sinodul ecumenic, fiindcă dumnezeiasca Scriptură la multe părţi neluminat vorbind, şi fiecare din ereticii către al său eres strâmbând noima Scripturilor cea neluminată, de nevoie trebuieşte tâlcuirea pentru a tâlcui adevărata noima Scripturii, care nu este altul, fără numai ecumenicul sinod. Încă şi alta, pentru că pe lângă cele adevărate, şi soborniceşti cărţi al Scripturii, fiindcă au îndrăznit ereticii a le suprascrie ca pe nişte canoniceşti şi pe cele neadevărate, şi ereticeşti cărţi ale lor, pentru aceasta sinodul ecumenic alege pe cele adevărate, şi leapădă pe cele neadevărate, şi ascunse, precum sinodul al 6-lea a făcut pentru apostoleştile aşezământuri, şi cel întâi însuşi (şi vezi la subînsemnarea apostolescului canon 60). Pentru care şi Sfinţitul Augustin aceasta ştiindu-o luminat a socotit (epistolia 154) zicând: Nu aş fi crezut în Evanghelie, de nu m-ar încredinţa vrednicia de credinţă a Bisericii. Drept aceea din toate cele zise se încheie, că nimenea poate a se împotrivi sinoadelor celor ecumenice, rămânând binecinstitor şi dreptslăvitor; ci de obşte şi fără osebire fiecare este dator a se supune lor. Că cel ce se împotriveşte lor, se împotriveşte Duhului celui Sfânt, celui ce grăieşte prin sinoadele cele ecumenice, şi se face eretic şi anatematesit, fiindcă şi papa Dialogul (cap 1, epis. 24) anatematiseşte pe cei ce nu se supun Sinoadelor ecumenice. Şi însăşi sinoadele acestea pe cei ce nu se supun loruşi îi anatematisesc. Ce zic eretic? Ca un păgân şi necinstitor de Dumnezeu se socoteşte cel ce nu ascultă de Biserică, a cărei faţă poartă sinodul cel ecumenic. Că zice Domnul, „Şi de nu va asculta de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Matei: 18,17). Fiindcă hotărârea şi judecata cea mai de pe urmă şi mai desăvârşită a Bisericii este sinodul cel ecumenic, după Augustin (epistolia 162). Şi aceasta este ceea ce însuşi Dumnezeu a poruncit a se păzi şi în sinodul prezbiterilor legii vechi. Iar de va fi, zice: vreun grai în judecată, care să nu-l poţi lesne dezlega, între sânge şi sânge, şi între judecată şi judecată… Şi vei merge la prezbiterii şi leviţii, şi la judecătorul, care va fi în zilele acelea şi ei cercetându-l vor spune ţie judecata… Nu te vei abate din cuvântul, care-ţi vor spune ţie, în dreapta sau în stânga. Şi omul care se va semeţi ca să nu asculte de prezbiterul, sau de judecătorul, va muri omul acela, şi vei scoate pe cele rău din Israel (II Lege: 17;2,8). Se cuvine însă pe lângă cele zise să adăugăm şi aceasta, că cu adevărat şi mai cu deosebire singure şapte sinoade ecumenice s-au numit, pentru că toate acestea după legile sinoadelor celor ecumenice s-au adunat; şi pentru că ceea ce a fost de nevoie spre cunoştinţă, întru dânsele s-au rânduit. Drept aceea toate întrebările câte se nasc din cele rânduite de acele şapte, cu lesnire se dezleagă (Dositei în Dodecabiblion foaia 633). Iar după cel al şaptelea sinod, cu toate că altele s-au numit ecumenice precum cel 1 şi 2 şi cel adunat în Biserica Sfintei Sofii; însă cu rea întrebuinţare s-au numit aşa, pentru că nici unul dintru acestea s-au adunat după legile sinoadelor ecumenice. Şi pentru aceea nu au putut a se împreună număra cu cele şapte ecumenice, nici numărul lor al adaoge. Că cel ce de latini s-au numit al 8-lea ecumenic adică, cel ce s-a făcut împotriva lui Fotie, în urmă de către cel ce s-a făcut pentru Fotie s-a surpat, şi cu totul nici a se numi sinod s-a osândit. ”


Vedeţi că nu Sfânta Scriptură este infailibilă ci Sfânta Biserică, Cea care a şi scris-o şi a şi hotărât-o ca fiind Sfântă? Ereticii au furat Sfânta Scriptură şi au deformat-o ca să lupte cu ea împotriva autorului ei!!! Căci Sfânta Scriptură a Vechiului Testament a fost scrisă de Biserica Vechiului Testament, tot Ortodoxă, căci drept Îl slăvea pe Dumnezeu, şi care s-a continuat după pogorârea Duhului Sfânt în Biserica Una Sfântă Sobornicească şi Apostolească iar azi numită Ortodoxă de Răsărit, căci aici s-a păstrat neştirbit Adevărul cel descoperit de Dumnezeu, înainte de Marea Schismă, la Biserica Ortodoxă din toată lumea (Ecumenică).
Aşadar Adevărul ni l-a dat nouă Dumnezeu (pentru a nu ne pune nădejdea în om, în creatură) prin Sfânta Biserică Trupul Dumnezeu-Omului care pe de o parte este Dumnezeu, deci fără de greşeală, iar pe de alta Om, deci poate comunica omeneşte cu noi, ca să putem înţelege şi să nu murim văzând nepregătiţi şi necuraţi direct pe Dumnezeu faţă către faţă. (Ieş.33:20. Apoi a adăugat: “Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască”)


Aşa se înţelege ce a zis Domnul Hristos:


Matei 28:20 Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.


Vă doresc din toată inima să vă bucuraţi de Duminica, rugăciunile şi mai ales dragostea Sfântului Grigorie Palama.

Va urma cu:
Aplicaţii practice ale Adevărului privit din prisma infailibilităţii Bisericii în ceea ce priveşte medicina demonică.

[calator prin ploaie]

Cat de mici sunt oamenii mari si cat de la fel numele scrise cu majuscule, ale micilor crezuti mari....(un gand)....

[catalin2]

Alexandru, multumim pentru postarile intotdeauna folositoare. Pentru unii, cel putin.

[anna21]

În prealabil postat de catalin2

Alexandru, multumim pentru postarile intotdeauna folositoare. Pentru unii, cel putin.

Subscriu.

Le gasesc utile si sunt scrise cu dragoste.

În prealabil postat de ALEXANDRU ANASTASIU

Căci Sfânta Scriptură a Vechiului Testament a fost scrisă de Biserica Vechiului Testament, tot Ortodoxă, căci drept Îl slăvea pe Dumnezeu

Foarte interesant.Conform IPS Anania(RIP) ,,Întregul text al Pentateuhului îl atestă pe Moise drept autor, iar Biserica, în deplină concordanţă cu tradiţia şi şcolile rabinice, a omologat această atestare încă din era apostolică."

De aici rezulta ca Moise a scris si Biserica a confirmat.Nu invers.Apoi biserica a tinut cont de traditia rabinica,acea care a pastrat in realitate scrierile Vechiului Testament.Crestinii au luat scrierile VT de la iudei,nu invers.Daca le spuneti baietilor din Ierusalim ca TORA este produsul tot al BO atunci aveti sanse sa le provocati un infarct.De o istorie intreaga ei stiu altceva.Saracii naivi. De existenta BO in VT nici nu ma mai incumet sa discut :)

[catalin2]

În prealabil postat de Scotsman

Foarte interesant.Conform IPS Anania(RIP) ,,Întregul text al Pentateuhului îl atestă pe Moise drept autor, iar Biserica, în deplină concordanţă cu tradiţia şi şcolile rabinice, a omologat această atestare încă din era apostolică."

De aici rezulta ca Moise a scris si Biserica a confirmat.Nu invers.Apoi biserica a tinut cont de traditia rabinica,acea care a pastrat in realitate scrierile Vechiului Testament.Crestinii au luat scrierile VT de la iudei,nu invers.Daca le spuneti baietilor din Ierusalim ca TORA este produsul tot al BO atunci aveti sanse sa le provocati un infarct.De o istorie intreaga ei stiu altceva.Saracii naivi. De existenta BO in VT nici nu ma mai incumet sa discut :)

Se referea la faptul ca si aceea era tot dreapta credinta, credinta lasata de Dumnezeu. La fel cum Avraam avea tot dreapta credinta.

În prealabil postat de catalin2

Se referea la faptul ca si aceea era tot dreapta credinta, credinta lasata de Dumnezeu. La fel cum Avraam avea tot dreapta credinta.

Si Biserica VT era....