Sa ramanem ORTODOCSI pana la capat !

În prealabil postat de Adriana Cluj

Cat e de bine langa Parintele Serafim Badila.......
Dumnezeu sa-l tina intre noi!

Amin.

Iata inca ceva:

VIDEO: IPS Serafim de Pireu rostind anatema către ereticii de ieri, dar si de azi: papa Ratzinger Benedict al XVI-lea, monofiziți, musulmani, rabini, iehoviști și ecumeniști:

În prealabil postat de ovidiu b.

HRISTOS, prin acest „TRUP de Taină” Vine să Se „Arate” Lumii. Creştinismul este astfel o „Împlinire” tocmai a „Tainicului CHIP”. DIVINUL Se „Arată la Faţă”, iată marea Taină Creştină. DIVINUL nu se poate VEDEA decât în „TRUPUL de Taină”, de aceea HRISTOS nu este „Zeu încorporat”, ci este „DUMNEZEU ÎNTRUPAT”. Şi, prin CHIPUL ICOANEI, Taina ÎNTRUPĂRII Lui HRISTOS se prelungeşte fără oprire. Nu în sensul de Imagine a ÎNTRUPĂRII, ci ca TAINĂ a CHIPULUI de ICOANĂ.

HRISTOS Cel ÎNTRUPAT devine o „confirmare” a Credinţei în TRUPUL de Taină, care se identifică în CHIPUL de ICOANĂ.

ICOANĂ înseamnă TAINA CHIPULUI FIULUI Lui DUMNEZEU în ÎNTRUPARE.

Pentru noi, Creaţia, CHIPUL FIULUI Lui DUMNEZEU, care ne „DĂRUIEŞTE” şi nouă CHIPUL Său de FIU este CHIPUL de ICOANĂ.

Anticii, până la ÎNTRUPAREA Lui HRISTOS, nu aveau CHIPUL de ICOANĂ, ci o „prefigurare degenerată ca idoli şi Zei”. Mulţi mai fac şi astăzi o analogie greşită dintre ICOANĂ şi idol şi între Sfinţi şi Zei. Idolul este o „nostalgie” după CHIPUL SACRU al FIULUI DUMNEZEIESC care Se ÎNTRUPEAZĂ. După păcat, se uită de CHIPUL FIULUI şi rămâne doar „Memoria ÎNTRUPĂRII”, care fără CHIPUL FIULUI DUMNEZEIESC devine o „divinizare” a Făpturilor şi chiar a obiectelor, ceea ce înseamnă tocmai „idolatrizarea-divinizarea creaţiei”. În CHIPUL de ICOANĂ nu este „divinizarea creaţiei” (transformarea naturii create în divin), ci DIVINIZAREA CHIPULUI de FIU din Natura Creată.

În sensul Creştin, Creaţia are un CHIP ICONIC (CHIPUL-Pecetea divină) şi o „Natură de Creaţie”, care nu se amestecă, dar se „Întrepătrund”. Păcatul întunecă CHIPUL ICONIC de DIVIN şi Natura Creată rămâne singură, şi drept compensaţie se „autodivinizează (îşi face propria Natură ca DIVIN, ce înseamnă tocmai idolatrizarea).

Deci idolul este Natura Creată Lipsită de „Pecetea CHIPULUI DIVIN”, care se „auto-divinizează”.

În ICOANĂ, CHIPUL DIVIN nu este în Natura Creată, ci „peste” ea (ca CHIP de FIU-Pecete de CHIP DUMNEZEIESC). În idol, nu mai este Pecetea DIVINĂ şi aşa însăşi Natura creată se „auto-divinizează”. În ICOANĂ nu vezi „Divinul Naturii Create”, ci CHIPUL Lui DUMNEZEU din Natura Creată; în idol vezi direct „Natura creată idolatrizată”.

În ICOANĂ nu te opreşti la „Imaginea creată” (ce este Natură creată), ci la SUPRAIMAGINEA ICONICĂ a CHIPULUI DIVIN ce Îmbracă Imaginea Creată. În idol, Divinul este totuna cu „forma, spiritul şi trupul”. În ICOANĂ, Spiritul şi trupul rămân „ne-divine” (ca Natură creată) şi DIVINIZAREA o face CHIPUL ICONIC al DIVINULUI care se „Pecetluieşte” fără amestecare peste Creaţie. În idol se amestecă Divinul cu Natura creată; în ICOANĂ se „ÎMPLETESC” fără confundare reciprocă.

La fel în Zei. Zeul este o „Divinitate emanativă” cu „Natura tot de Divin”. Sfântul Creştin nu este prin „Natura Creată” un Sfânt, ci prin „ADĂUGAREA ICONICULUI CHIPULUI DIVIN” peste Natura Creată. Sfântul nu este „Divin prin sine”, ci prin „PRIMIREA CHIPULUI de SFINŢENIE” peste Propriul Chip. Un Sfânt niciodată nu-şi arogă „Sfinţenia”, ci o Recunoaşte ca „DĂRUIRE”. În sens Creştin, CHIPUL de SFINŢENIE este CHIPUL de FILIAŢIE, care nu este al Naturii Create, ci este ca „CHIPUL Lui DUMNEZEU Pecetluit pe Natura Creată”. De aceea în Creştinism nu este „chip de zeu” (creaţie divină), ci doar de Sfânt – Creaţie ÎMBRĂCATĂ în CHIPUL DIVINULUI.

CHIPUL de FIU este doar al UNICULUI şi Absolutului FIU al Lui DUMNEZEU din DUMNEZEIREA TREIMICĂ şi EL este ICONICUL şi SFINŢENIA, care se „DĂRUIEŞTE” şi Creaţiei ca „HAINĂ-TRUP ICONIC”.

În viziunea Creştină nu există „Înţelepţi”, ci ALEŞI „cu” DARUL ÎNŢELEPCIUNII Primit de la FIUL Lui DUMNEZEU, UNICUL şi Absolutul ÎNŢELEPT al Cerului şi al Pământului.

Înţeleptul antic ca şi Zeul, se crede în sine cu Înţelepciunea Divină (ca o transpunere directă a Divinului, ca însuşi Divinul în Chip de Înţelept), pe când în Sfântul creştin DIVINUL nu este direct în Sfântul respectiv, ci este o „separaţie” între DIVIN şi Chipul Personal al Sfântului, încât „Înţelepciunea” nu este a Sfântului, ci a DIVINULUI, Sfântul fiind un „Purtător al Înţelepciunii DIVINE”.

CHIPUL de ICOANĂ este deci TAINA CHIPULUI de FIU DUMNEZEIESC ce se DĂRUIEŞTE şi Naturii Create, „fără” Divinizarea în sine a Naturii Create.

În ICOANĂ noi nu ne Închinăm Naturii Create Divinizate, ci CHIPULUI ICONIC ce ÎMBRACĂ şi Pecetluieşte Natura Creată. Noi nu ne Închinăm „Imaginii Create”, ci SUPRAIMAGINII de ICONIC „din şi peste” maginea de creaţie. În idoli şi în zei, se face o închinare şi faţă de Natura creată divinizată. În ICOANĂ şi în sfinţi, Natura Creată nu se Divinizează, ci se „Înduhovniceşte”, adică se face „Purtătoare de ICONIC şi SFINŢENIE DIVINĂ”.

CHIPUL de ICOANĂ este totuna cu CHIPUL de DIVIN de FIU, şi mai mult, este totuna cu Chipul de „ÎNCHINARE-Dăruire-Mulţumire-Cântare-Laudă”.

Teologic Creştin, CHIPUL de Sfinţenie-Duhovnicie este Chipul RUGĂCIUNII, care înseamnă „VORBIRE în ÎNCHINARE-Cântare-Mulţumire”.
A te RUGA înseamnă a te ÎNCHINA totodată.

Cine se ROAGĂ şi se ÎNCHINĂ face „Legătura” cu DUMNEZEU, până la „ÎNTÂLNIREA” cu EL. Şi de aici trăirea duhovnicească, prin RUGĂCIUNE.

Mii de multumiri, Ovidiu, pentru minunatul cuvant!

În prealabil postat de ioan cezar

Mii de multumiri, Ovidiu, pentru minunatul cuvant!

Să mulțumim bunului Dumnezeu care prin sfinții părinți ne-a lăsat acest cuvânt, respectiv prin ieromonahul Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei. Am extras acest cuvânt din cartea Taina Filliației - un cuvânt minunat al părintelui.

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de stanciu

Domnilor asazisi ortodocsi, va reamintesc ce a spus DOMNUL ISUS si va rog sa puneti mana din cand in cand sa cititi SFINTELE SCRIPTURI insuflate de DUMNEZEU prin DUHUL SFANT:''ATI DESFIINTAT FRUMOS CUVANTUL LUI DUMNEZEU,CA SA TINETI DATINA VOASTRA''Marcu 7,9 si Marcu 7,13 asa ca nu mai amestecati traditiile voastre omenesti cu SFINTELE SCRIPTURI,si obiceiuri OMENESTI cu care ati inlocuit CUVANTUL,si alte RANDUIELI ,desfiintand CUVANTUL ADEVARULUI si lasand pe fratii ortodocsi sa zaca intr o necunostinta cu care ii veti duce la moarte vesnica ''VETI LUA DUPA VOI IN FOCUL VESNIC O MARE GLOATA'' ISUS CRISTOS. Cu privire la dumnezeii falsi aveti mare dreptate,budha si alti asazisi dumnezei inventati pe fata pamantului NU AU FOST CREATI DECAT PENTRU A AMESTECA ADEVARATA CREDINTA cu acestia PENTRU A LASA OAMENII INTR O CONFUZIE ENORMA.Dar va reamintesc si dumneavoastra care va considerati mai intai ortodocsi inainte de crestini,ca l ati ingropat pe ISUS CRISTOS in preainalti,preasfinti,prealuminati,preafericiti,pr eaprelati,,,in moaste si oase putrezite,in tablouri frumoase la care ii puneti pe oameni sa se inchine SI AICI VA ROG SA FITI ATENTI LA URMATORUL VERSET DIN -NOUL TESTAMENT-:''si au schimbat slava Dumnezeului nemuritor,intr o ICOANA CARE SEAMANA CU OMUL MURITOR'' Romani 1,23. In dorinta de a a i supune pe oameni in mandria dumneavoastra,i ati lasat sa se inchine asazisilor preoti, pana la pamant ,iar acum va rog sa cititi urmatoarele versete din NOUL TESTAMENT,si nu in ultimul rand sa si VERIFICATI cu BIBLIA in fata: cand apostolul Petru a intrat in casa sutasului Corneliu---''Corneliu,care i iesise inainte,s a aruncat la picioarele lui,si i s a inchinat.DAR PETRU L A RIDICAT,si i a zis:SCOALATE SI EU SUNT OM'' Faptele Apostolilor 10,25-26. Si atunci cum preotii ORTODOCSI asteapta pe enoriasi sa li se inchine ,cand APOSTOLUL PETRU a spus sutasului Corneliu sa nu i se inchine caci si el e OM???,,,iAR IN APOCALIPSA,cand APOSTOLUL Ioan a zis ''EU IOAN ,AM AUZIT SI VAZUT LUCRURILE ACESTEA.SI DUPA CE LE AM AUZIT,SI LE AM VAZUT,M AM ARUNCAT LA PICIOARELE INGERULUI,CARE MI LE a ARATAt,CA SA MA INCHIN LUI.DAR EL MI A ZIS: FERESTE TE SA FACI LUCRUL ACESTA!!! EU SUNT UN IMPREUNA SLUJITOR CU TINE,SI CU FRATII TAI ,PROOROCII,SI CU CEI CE PAZESC CUVINTELE DIN CARTEA ACEASTA.INCHINA TE LUI DUMNEZEU.''APOCALIPSA 22,8-9,,,deci daca nici APOSTOLII,si mai mult de atat,nici INGERII nu au lasat pe nimeni sa se inchine la ei,atunci cum accepta ortodoxia una ca asta? CU PRIVIRE LA DESTINUL VOSTRU DE ORTODOCSI, va reamintesc faptul ca nu este hotarat de sfanta istorie a dumneavoastra,ci a fost hotarat mai inainte de a va naste de BUNUL DUMNEZEU, nici de sfantul stefan cel mare,nici de mircea cel batran,si nici de alt domnitor pe care l ati facut voi sfant. Iar cu privire la venerarea fecioarei maria si la alte femei din BIBLIE, VREAU DOAR SA IMI DATI UN SINGUR EXEMPLU DE LA VENIREA LUI ISUS CRISTOS,UNDE SE AFIRMA CA CINEVA TREBUIE SA SE INCHINE,SA SE ROAGE LA ALTCINEVA in afara de DUMNEZEU .Doresc sa va fac cunoscut ca ca nu recunosc nici una din barierele acestea confesionale care se numesc,ortodoxe,catolice,baptiste,adventiste,prote stante,penticostale ,luterane sau alte bazaconii,,,,nu vreau decat sa consider crestin,si nu doar cu buzele,ci si prin fapte ,credincios in urma ASCULTARII SCRIPTURILOR SI IMPLINIRII LOR....DUMNEZEU cu voi,eu o sa ma rog pentru dumneavoastra ca sa vi se deschida odata ochii si sa vi se destupe urechile. ''MA vor cinsti doar cu buzele'' si ''aveti ochi si nu vedeti,aveti urechi si nu auziti''------pentru ca nu cititi SFINTELE SCRIPTURI------.

trololololo

D. V.: – Spuneţi câteva cuvinte despre Sfântul Cosma Protosul…
Mihai M.: ‑ Sfântul Cosma a venit ca o mân­gâ­ie­re pentru noi, ca creştini. Dar a venit într‑un moment is­toric. Acum doi ani, când a fost la Lyon întâlnirea or­to­docşilor cu catolicii, a fost întrunirea de la Lyon şi, îna­inte de a se face întrunirea asta, sfântul i‑a apărut în vis Lilianei.
Maria-Liliana M.: ‑ Primul vis n‑a fost cine ştie ce. A apărut în vis şi cerea să‑i facă o icoană. Aşa, mai dur, a apărut. Ne‑a spus atunci ceva, că ne aşteaptă cli­pe grele şi că trebuie să‑i fac o icoană. Spunea „Eu sunt Sfântul Cos­ma Protosul” – asta în primul vis. Şi am zis: „Doam­ne, ce sfânt e acesta?” Chiar m‑am trezit şi mi‑am făcut cru­ce, am crezut că visul e de la cel rău. Şi n‑a durat mult, chiar în aceeaşi săptămână, dacă nu mă înşel, şi sfântul mi-a apărut ia­răşi în vis. Noi ne‑am spovedit, atunci, mi se pare. Şi am fost şi pe la Mănăstirea Sfântului Nicodim, dacă nu mă înşel, în pe­ri­oa­da aia.
Mihai M.: ‑ Da, am fost la Sfântul Nico­dim. Este o mă­năstire de călugări care aparţine de Sfântul Munte, la Igumeniţa. Sunt peste douăzeci de călugări acolo.
Maria-Liliana M.: ‑ Da…
Mihai M.: ‑ În vis, Sfântul Cosma i‑a spus: „Să îmi faci icoana!” Noi nici la al doilea vis nu am luat în seamă cuvintele sfântului. Că mi‑a spus dimineaţa visul. Şi sfântul i s‑a arătat în vis a treia oară. A visat că mergeam către o mă­năs­tire cu o maşină, în care eram eu şi cu fiică‑mea şi cu Liliana. Vin două maici îmbrăcate în alb, deschid portiera la maşină: „Voi staţi aici!”, îmi spun mie şi fiică‑mii, „iar tu, Maria, mergi cu noi!” O duc către o poartă mare, fantastic de ma­re, cu ostaşi în stil roman, cum era în perioada Dom­nului, când a trăit pe pământ, nişte ostaşi în stil ro­man, puternici, se deschide o poartă mare şi, când intră cu ea, fe­­meile astea două o iau… te‑au lăsat acolo, te‑a luat altcineva?
Maria-Liliana M.: ‑ Nu. Eram îmbrăcată într‑o că­ma­şă albă. Şi am mers acolo, în mănăstire. Dar erau os­taşii ăştia. Şi erau nişte cântece îngereşti, nu poţi să ex­plici ce‑am auzit eu acolo. Am intrat în mănăstire, şi părinţii ăia din părţi erau îmbrăcaţi în veşminte…
Mihai M.: ‑ Şi‑n mijloc era o ceată de mucenici, îm­bră­caţi în negru…
Maria-Liliana M.: ‑ Şi aveau crucea la gât. Şi a venit Sfântul Cosma şi mi‑a spus: „Maria, să faci as­cul­tare: să faci icoana mea şi să mă duci în România! Să mă faci cunoscut!” Că a zis că o să fie nişte clipe, să se u­nească ceva, nu ştiu, n‑am înţeles eu bine cum e cu unirea asta cu catolicii. Şi nu‑i bună! Nu‑i bună! Şi mi‑a spus sfântul cum a fost chinuit de catolici, cum şi‑a dat sufletul pen­tru Ortodoxie, cum l‑au omorât!
D. V.: – V‑a povestit viaţa lui?
Maria-Liliana M.: ‑ Da, aşa, un pic…
Mihai M.: ‑ „Că şi eu am luptat pentru Ortodoxie, şi m‑au spânzurat pentru Ortodoxie! Să mă duci în ţara ta!”, i-a spus.
Maria-Liliana M.: ‑ Şi eu i‑am spus: „Eu sunt străină aici! De ce nu mergeţi la altă femeie, la o grecoaică? Eu sunt străină!” Şi a zis: „Nu, Maria, nu eşti străină! Toţi suntem fraţi în Hristos. Nu eşti străină! Să faci as­cul­tare, cum îţi spun eu!” Şi am zis: „Nici nu vă cu­nosc… Unde să mă duc eu?” Şi a zis: „Du‑te, că am să‑ţi scot oamenii potriviţi, şi pentru sfintele moaşte, şi pentru icoană, şi pentru slujbă, şi pentru tot! Pentru tot ce‑o să fie, am să‑ţi scot eu oamenii potriviţi în cale!” Şi aşa a fost. Ne‑a scos oamenii potriviţi în cale. A doua zi, gata, a început. A venit un părinte în ca­să la noi, care a dormit la noi. I‑am spus visele, am spus: „Părinte, o să spuneţi că sunt nebună, dar eu de câ­teva zile tot visez un sfânt, nu ştiu ce‑i cu asta!” Şi a zis: „Ce sfânt? Cum?” Şi i‑am povestit eu că a zis că e Sfân­tul Cosma Protosul. Părintele mi-a spus că el n‑a auzit ni­cio­dată de sfântul ăsta.
Mihai M.: ‑ Am întrebat şi alţi duhovnici, alţi părinţi, am vorbit, şi au zis: „Nu cred că poate fi de la cel rău, din moment ce s‑a înfăţişat… nu poate fi de la diavol visul”.
Maria-Liliana M.: ‑ L‑am pus pe gânduri un pic, a ră­­mas el în suspans, aşa, cam curios, părintele acela. Dar a mers la duhov­nicul lui înMuntele Athos, a discutat cu dân­sul – el avea o bisericuţă de pictat, ceva, un paraclis mi­cuţ.
D. V.: – Părintele?
Maria-Liliana M.: ‑ Da, părintele, e pictor. Şi zice: „Doam­na Maria, am fost la duhovnicul meu şi a spus să las tot şi să ascult ce mi‑a spus doamna aceea, că există sfântul ăsta, şi hai să căutăm!” Şi a început şi el cu lucrarea lui de acolo, şi noi pe partea astalaltă.
Mihai M.: ‑ A găsit lemnul pentru icoană imediat, cum ne trebuia. Că ne‑a întrebat: „Cât de mare vreţi s‑o facem?” I-am zis: „Dacă o facem, să facem o icoană de un metru”. Şi a găsit un lemn, exact de 95 de centimetri, pe interior scobit, cum este. A găsit şi s‑a apucat de lucru.
Maria-Liliana M.: ‑ După aia, m‑a întrebat cum arată. I‑am spus eu, i‑am explicat cum l‑am văzut, în vis, cum aşa, şi a făcut icoana asta. Dar sfântul a spus să fim aproape de Domnul, că o să avem încercări foar­te grele. Cred că începând cu criza asta, cum a fost, şi în­colo…
Mihai M.: ‑ A fost înainte de criză, nu apăruse criza atunci.

Maria-Liliana M.: ‑ A zis sfântul că o să avem încercări şi să fim aproape de Domnul. Dar a zis că n‑o să fie acum sfârşitul lu­mii; că eu îl întrebam, în vis, dacă o să fie sfârşitul lu­mii. Şi a spus că n‑o să fie acum, dar o să fie chinuri foarte mari. O să ajungem cum spunea şi Sfântul Paisie, că spu­nea că o să ajungem la cipuri, că o să ajungem să se strân­gă banii… A zis că o să se strângă ba­nii, că o să muncim şi n‑o să fim plătiţi.
D. V.: – V‑a zis că o să se renunţe la bani? Sau în ce sens v-a zis că o să se strângă banii?
Maria-Liliana M.: ‑ Adică, n‑o să mai fim plătiţi. Nu ştiu la ce s‑a referit.
D. V.: – Ştiţi ce poate însemna că se strâng banii? Mai-marii lumii vor acuma să se renunţe la bani, să nu mai fie bani, ci doar „bani” electronici. Să nu mai plăteşti cu bani, cum plăteşti la piaţă, ci să plăteşti tot cu cipul, cu cardul cu cip.
Maria-Liliana M.: ‑ Da, a zis că „n‑o să vă mai plă­teas­că cu bani”. Ce pot să înţeleg eu din asta? Şi cu un card, cu ceva, o să se întâmple ceva.
D. V.: ‑ Cu un card?
Maria-Liliana M.: ‑ Da. Şi a mai spus să facem cunoscut faptul că nu trebuie să ne unim cu catolicii.
Mihai M.: ‑ Da, de unirea cu catolicii, de asta a ţinut cont şi atunci, dimineaţa, …
Maria-Liliana M.: ‑ Mai spunea sfântul ceva de Vekkos, ţi‑am spus eu ţie atunci.
D. V.: ‑ Patriarhul Ioan Vekkos e patriarhul care a vrut unirea cu catolicii în secolul al XIII‑lea. Da­torită lui au venit catolicii în Muntele Athos şi l‑au omorât pe Sfântul Cosma.
Maria-Liliana M.: ‑ Da, şi Sfântul Cosma a fost împotriva patriarhului Vekkos.
D. V.: – Despre patriarhul Vekkos vă aduceţi aminte ce v‑a zis sfântul?
Maria-Liliana M.: ‑ I‑am spus eu atunci lui Mihai.
Mihai M.: ‑ Am aflat şi eu, pe urmă, cum a fost cu patriarhul Vekkos. Asta este cel mai important din ce i‑a zis Sfântul Cosma: „Să mă duci şi să mă faci cunoscut, ca să opuneţi rezis­tenţă în România!” Să îl fa­cem cunoscut în România, ca să opunem rezistenţă în lup­ta cu catolicii. Nu trebuie să admitem în credinţă lu­­crurile care vin din altă parte, de la catolici… Tre­bu­ie rezistenţă… Ştie Dumnezeu că nu putem decât până a­colo, dar să avem rezistenţă. Şi să nu admitem cu­vin­te­le greşite, indiferent de la cine vin, de la ce scaune. „Nu, domnule, eu spun adevărul chiar dacă îmi iei rasa de pe mi­ne… O spun, şi ţi‑o spun în plen, ca să ştii că şi tu tre­buie să fii ruşinat, aşa cum şi tu ruşinezi cu cu­vin­te­le tale, care nu‑s din canoanele Sfinţilor Părinţi. Şi eu nu te ling cu nimic, dimpotrivă”. Câte a păţit şi Sfântul Nec­tarie, care ne‑a ajutat atât de mult. S‑a mâhnit, a ştiut că e pe nedrept dus din Cairo, din Alexandria, şi i‑a întrebat pe toţi: „De ce sunt prigonit?”, dar toţi au ple­cat capul. Deşi lumea îl iubea… Dar Domnul a fă­cut din el un sfânt care ne dă posibilitatea să Îl slăvim pe Dumnezeu. Ca o dovadă că nici noi nu îi uităm pe stră­moşii noştri care au fost martiri, pentru adevărul pe care astăzi îl avem pe limba noastră…
D. V.: – Ce altceva a mai spus Sfântul Cosma Protosul?
Mihai M.: ‑ El i‑a spus că trebuie să opunem re­zis­ten­ţă în România. Fiindcă atunci catolicii pentru cre­din­ţă l‑au omorât! Da, l‑au omorât. Dar să ne ducem, să opunem rezistenţă de acolo, că „au să vină vremuri grele. N‑o să vă plătească, o să fie vai şi amar de voi…”
Maria-Liliana M.: ‑ Pe noi, creştinii, au să ne lupte foar­te mult!
Mihai M.: ‑ Da, pe creştini. Şi trebuie să opunem re­zis­tenţă.
D. V.: – Dar v‑a spus şi că o să fie unire cu ca­to­li­cii, sau v‑a spus doar să vă opuneţi?
Mihai M.: ‑ N‑a spus că o să fie, ci a spus să ne o­pu­nem. Atât a spus. A spus să ne opunem, să opunem re­zis­tenţă în România.
Maria-Liliana M.: ‑ În al patrulea vis, când mi s‑a în­fă­ţişat, a spus că a fost mulţumit de ce i-am făcut acolo, de ce i‑am dus, cum am făcut…
Mihai M.: ‑ Că noi am făcut icoana, pe urmă am fă­cut iconostasul. Ne‑a trimis şi am găsit sfinte moaşte, şi la Sfântul Munte, şi la mănăstire, aici; în două locuri am găsit. Am făcut multe iconiţe şi am dat aşa… Îl facem şi noi cunoscut. Părintele a pus materiale cu sfântul pe site-ul parohiei Hreaţca, acolo, ca să fie cunoscut şi pe in­ter­net. Dar trebuie să opunem şi practic rezistenţă. Şi a­cu­ma a apărut iar, după atâta timp, i-a apărut în vis şi i‑a spus…
Maria-Liliana M.: ‑ Da, cu părintele de acolo, să găsesc un copilaş să‑l botez în România, cu numele lui, să‑i dau numele lui.
Mihai M.: ‑ Şi ţi‑a spus…
Maria-Liliana M.: ‑ Da, că‑i mulţumit de ce‑am făcut a­colo. Adică, tot ce mi‑a spus el, eu am făcut. M‑a ajutat Dum­nezeu.
Mihai M.: ‑ Aşa, deci e mulţumit de ce‑am făcut a­co­lo, lângă Fălticeni, cu moaş­tele, cu ce‑am mai putut şi noi să facem, aşa, dar să mai botezăm un copil, să împlinim adică lucrarea noas­tră – e mulţumit de ce‑am făcut acolo, dar să îm­pli­nim lucrarea noastră.
Maria-Liliana M.: ‑ Acum, din muntele Athos tre­bu­ie să mai luăm paraclisul lui sau un acatist, ca să‑l aibă părintele acolo, să‑l facă. L‑a pus în biserică la loc de cinste: lângă icoana Sfântului Nicolae a pus-o pe cea cu Sfântul Cosma.
Mihai M.: ‑ Şi‑l pomeneşte ca ocrotitor, acolo, al bi­se­ricii… Cum e Sfântul Nicolae, hramul bisericii.
Maria-Liliana M.: ‑ Noi avem slujba tradusă, pe care a fă­cut‑o părintele Atanasie. Slujba toată…
Mihai M.: ‑ Sfântul cere să fie cunoscut.
Maria-Liliana M.: ‑ Acuma nu ştiu dacă noi, cu trea­ba asta, n‑o să facem rău la persoanele astea care vor să se unească cu catolicii…
Mihai M.: ‑ Nu ne interesează asta. Noi facem ceea ce ne spune sfântul şi nu ne interesează cu ce logică se vrea unirea sau cine vrea… eu înţeleg, ca om, că tre­buie să‑l ajutăm pe fratele nostru, să dăm un ajutor, să cedăm în faţa lui, dar până acolo unde ajunge să lo­veas­că în dogmă, în ceea ce au lăsat cele şapte sinoade şi nimic altceva! Înţeleg! În aşezare, în mişcare, sun­tem largi la inimă să‑l îmbrăţişăm pe fratele nostru, dar a­colo unde cele şapte sinoade ne‑au lăsat, prin Duhul Sfânt, canoanele după care trebuie să ne conducem, nu poa­te interveni nici cel mai mare om de pe pământ. Aşa că nu noi trebuie să facem mutarea asta. Îi îm­bră­ţi­şăm, le cerem să vină lângă noi, luptăm pentru adevăr, dar cei cărora nu le place adevărul trebuie să cedeze. Dacă eu sunt în ne­a­devăr, sigur că o să cedez, acolo unde am greşelile me­le, dacă le văd. Dar, atâta timp cât sunt cu cele şapte Sinoade Ecumenice, cred că, cât de cât, mă străduiesc să fiu cât mai aproape de Domnul, cu ceea ce am învăţat, cu ceea ce ştiu…
D. V.: – Trebuie ca oamenii să caute cu jert­fel­ni­cie adevărul…
Maria-Liliana M.: – Eu cred că şi cato­licii, şi toţi, dacă ar cere adevărul de la Dumnezeu, fiecăruia per­so­nal i se va descoperi. Cum şi astăzi vin mulţi catolici la Sfântul Munte şi se botează şi intră în mare şi‑i bo­tea­ză… Şi în Tinos vin turci care se botează zilnic. Vin a­colo turci…
D. V.: – În insula Tinos, la icoana Maicii Domnului, nu?
Mihai M.: ‑ Da. Acolo vin. Dumnezeu ne aşteaptă pe fie­care, personal. Să venim către Dom­nul şi de acolo, dacă Dumnezeu va orândui, va fi; dacă nu, avem o mie de ani când s‑au rupt… Dacă face pogorământ episcopul cutare: „Hai să ne unim cu ăştia”, nu poate fi bine. Intrăm în contradicţie cu cele şapte Sinoade, atunci. Nu putem să facem asta. Po­go­ră­mânt… acuma nu se poate vorbi de aşa ceva. Catolicii tre­bu­ie să cedeze, să vadă adevărul. Dacă ei recunosc că Sfânta noastră Împărtăşanie este adevăr, este taină, şi dacă ne recunosc taina noastră, de ce nu ne recunosc şi pe noi ca şi creştini? Ne recunoaşteţi taina şi pe noi, ca fiind creştini adevăraţi, nu ne recunoaşteţi? De ce‑mi recunoşti taina, atunci? Cum a fost, că ne recunosc Tai­nele? Şi pe noi, ca şi creştini, nu… Ce vreţi? Din mo­ment ce ne recunoaşteţi Taina, recunoaşteţi‑ne ca şi creş­tini, şi veniţi către noi, că asta este Biserica mamă, care vine de la Sfinţii Apostoli. Voi aţi plecat şi v‑aţi fă­râmiţat într‑atâtea grupări, în perioada de la 1050 în­coace. Oare noi trebuie să venim la voi? Într‑adevăr, sunteţi fraţii noştri, vă îmbrăţişăm, dar ru­ga­ţi‑vă la Dumnezeu să vedeţi adevărul, fraţilor! Şi veniţi şi voi la adevăr! Încet‑încet, eu văd că mulţi ca­to­lici vin la Ortodoxie, nu ortodocşii se duc la catolici. Mulţi musulmani vin la Ortodoxie şi se botează în Grecia, cum văd eu, şi nu ortodocşii se duc să se facă mu­sul­mani! Există o curgere către creştinism şi nu in­vers!

Cititi si:
Pomenirea mucenicilor din Athos, carora li s-a dat foc caci s-au opus ticalosiei imparatului bizantin ce la conciliul de la Lyon din 1274 a semnat unirea cu catolicii
DOCUMENTUL (ACORDUL) DE LA BALAMAND – 1993

sursa: Sfantul Cosma Protosul

Marturisitorii romani din Transilvania in fata silniciei “uniate” – pilde vii ce pot deveni oricand actuale

Am ramas datori cu marcarea praznuirii unui adevarat sobor de sfinti romani marturisitori ai dreptei credinte, cu un mesaj foarte actual si util si noua astazi. Este vorba despre Sfintii Cuviosi Marturisitori Visarion si Sofronie, de Sfantul Mucenic Oprea si de Sfintii preoti Marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales.

Marturia acestor vieti sfinte este cu atat mai importanta pentru noi cu cat ea s-a petrecut la ceea ce istoricii numesc „inceputul istoriei moderne”, apropiata de noi. Dar mult mai important este ca astazi avem marturia unor romani ortodocsi care au ales mucenicia in fata unor imprejurari deosebit de vitrege si de vrajmasesti fata de Biserica Ortodoxa. In veacul al XVIII-lea, Transilvania era sub stapanire straina, aflata in cadrul Imperiului Habsburgic. Catolicismul era in plina ofensiva, incercand, prin Contra-reforma, sa recastige terenul pierdut in fata protestantismului si, prin alte strategii, sa castige in defavoarea a ceea ce era numit „ritul grecesc de rasarit”, adica a Ortodoxiei. Ca de obicei, aceasta ofensiva era pur exterioara, dusa cu armele politicii sau ale diplomatiei si/sau cu arme pur si simplu, adica cu forta armata. Metodele silnice, bazate pe forta bruta, au fost folosite insa asupra popoarelor „proaste”, lipsite de aparare, aflate cumva dincolo de lege si de protectia oferita de aceasta – anume, popoarele ortodoxe, care erau inca de pe atunci caracterizate drept inapoiate

Metoda folosita de catolicism in ofensiva sa in aceste teritorii lipsite de organizare politica proprie, aflate sub dominatia unor elite care aveau alte credinte si erau de alta etnie decat poporul de jos a fost numita „uniatism”. Alegand sa nu forteze o infruntare directa cu credinciosii ortodocsi, catolicii au imaginat o modalitate mai “diplomatica” de a determina lepadarea de dreapta credinta si primirea ereziilor catolice. Prin uniatie, li se promitea celor aflati sub stapanire habsburgica faptul ca isi vor pastra „ritul” lor de rasarit, adica forma slujbelor, a portului bisericesc etc., fiind adaugat „doar” o recunoastere a dogmelor catolice – rolul Papei, erezia filioque si altele. Cu alte cuvinte, forma se pastra, insa era anulata, golita de substanta, prin cedarile esentiale la nivel dogmatic si jurisdictional.

Aceasta metoda isi pastra avantajul ca putea da celor slabi impresia ca raul facut „nu e asa mare”, si ca, avand in vedere ca se pastrau randuielile (exterioare!) de fapt nu era decat o adaptare inteligenta la exigentele si vitregiile vremurilor. Pentru cei pentru care ortodoxia insemna numai o randuiala exterioara, un simplu obicei mostenit, desigur ca acest „aranjament” gandit de iezuiti a fost cel mai sigur mijloc de catolicizare, adica de… lepadare a dreptei credinte.

Trebuie precizat ca punctul de vedere al Romei nu a evoluat semnificativ de atunci. Conform controversatului document doctrinar recent, prin care Vaticanul afirma ca doar catolicismul este Biserica Ortodoxia este caracterizata drept “biserica particulara”, avand, cu alte cuvinte, un fel de partasie cu Sfintele Taine, insa si o “lipsa ecleziologica” ce decurge din nerecunoasterea primatului papal. Bisericile ortodoxe sunt privite ca o organizatie ce refuza intaietatea “capului”.

Din pacate, si in acest moment se fabrica si se perpetua o istorie falsa, in care uniatismul este prezentat drept altceva decat a fost – anume o incercare silnica si ilegala de convertire la catolicism a populatiei ortodoxe. In aceasta istorie falsa, punctul de referinta este asa-zisul Conciliu de la Ferrara-Florenta, unde s-a obtinut – prin metode la fel de silnice, dar si prin cedarile laşe ale ierarhilor ortodocsi, cu exceptia sfanta si singulara a Sfantului Ierarh Marcu al Efesului - o falsa unire intre catolicism si ortodoxie. Luand drept reper “punctele florentine“, administratia catolica va construi asadar o alta strategie prin care, beneficiind de faptul ca Imperiul Habsbrugic stapanea pe largi teritorii ortodoxe, sa forteze de aceasta data nu numai cedarile de la varful ierarhic, ci o convertire in masa la catolicism. Ce nu inteleg cei care scriu aceasta istorie falsa este ca Ortodoxia nu sta intr-un ierarh si nici nu este o proprietate… particulara a cuiva. Este Biserica Domnului nostru Hristos, pusa pe temeia dreptei credinte, asupra careia nici un om nu are putere de stapanire.

De altfel, principalele etape ale realizarii greco-catolicismului s-au realizat tot prin cedari si tradari ale unor ierarhi ortodocsi. Mitropolitul Atanasie – care fusese hirotonit cu pompa in Bucuresti, in prezenta Sfantului Constantin Brancoveanu si a Patriarhului Ierusalimului, Dositei, care il si incurajase pe noul mitropolit in misiunea sa de “rezistenta” – este cel care realizeaza, practic si oficial, unirea cu Roma… tradand juramintele de credinta si atragandu-si o anatemizare din partea celor care l-au hirotonit.

Lucru deloc neinsemnat, strategia uniata se baza pe numeroase avantaje de ordin material, social si politic. Elitele, nobilimea care mai era ortodoxa, prin uniatie isi pastra privilegiile si capata in plus multe altele. Deveneau practic cetateni de prim rang ai Imperiului si se bucurau de toate privilegiile “civilizatiei”, spre deosebire de taranii romani ortodocsi, de pilda, care erau un fel de cetateni “second hand“, asupra carora legea se aplica arbitrar sau deloc, si care nu aveau nici un fel de acces la drepturile si bunurile politice sau sociale ale timpului. Ierarhia uniata era, de asemenea, recunoscuta, avea asigurate stagii de invatatura la Roma, isi putea organiza scoli. Preotii greco-catolici erau respectati si bine rasplatiti de Imperiu, pe cand cei ortodocsi erau tratati ca simpli tarani, platind aceleasi dari, ducand practic aceeasi viata de robi. Iar oamenii simpli care cedau erau scutiti de prigoana, ce nu a intarziat sa se manifeste; o prigoana dusa si la un nivel subtil si implicit cat si manifest, cum se vede din vietile Sfintilor de azi. Prigoana implicita era de fapt insasi aceasta strategie a uniatismului – popoarele ortodoxe erau amenintate cu marginalizarea aproape completa, cu pastrarea unui rol de popor de rand, care se afla mai jos de legea Imperiului si cu totul exclus de la „binele public“. In plus, era o greutate pur si simplu in a putea fi ortodox, avand in vedere putinatatea preotilor ortodocsi si a manastirilor, care si ele au cazut prada ofensivei catolice.

In fata acestor subtile (pentru nivelul acelui veac) metode duse de catolici pentru determinarea unor lepadari de masa masive, nu au lipsit marturiile de mucenicie. Fie ca ele au apartinut unor calugari care nu au putut rabda lipsurile fratilor de aceeasi credinta si si-au pus sufletul pentru aproapele lor, alegand sa mearga si sa intareasca credinta ortodoxa in tinuturile Transilvaniei (Cuviosii marturisitori Visarion si Sofronie), fie ca au apartinut unor preoti curajosi care au vrut sa faca tot ce se putea face pentru a proteja de abuzuri si silnicii turma lor (preotii marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel), fie ca au apartinut unor oameni simpli, tarani care si-au lasat familie si tarini ca sa mearga sa putrezeasca in inchisorile „luminatului, modernului si dezvoltatului” Imperiu Habsburgic (Sfantul Mucenic Oprea).

Nu putem sa nu remarcam ca, si pe acest “front” al strategiilor de determinare a apostaziei colective, “nu e nimic nou sub soare” si ca astazi se duc campanii intregi pentru ca ortodocsii sa se simta complexati, stanjeniti, rusinati de identitatea lor si, simultan, pentru a nu fi marginalizati, sunt presati sa adere la curentele ideologice trans-religioase si sa adopte masuri de “aggiornamento”, de “modernizare”, pentru a fi cat mai “in pas” cu “evolutia” (citeste “cu caderea”) lumii si a arunca la gunoi tot ceea ce este “incorect politic“. Nu in ultimul rand, se recurge si astazi la tentarea ortodocsilor cu avantaje materiale si cu sansa unor cariere academice, pentru a-i face, treptat si pe nesimtite cat mai “permeabili” ideilor si duhului apusean (catolic, protestant sau… supra-confesional). Intr-un studiu mai vechi (“Uniatismul din Transilvania, opera unei intreite silnicii“), parintele Dumitru Staniloae observa deja, in germene, aceste tendinte de astazi:

“Sub masca ecumenismului ofera burse numeroase tinerilor ortodocsi si tot felul de ajutoare si alte avantaje unor fruntasi ortodocsi, mai ales din unele Biserici mai strâmtorate financiar, deprinzîndu-i, în schimb, cu un vocabular ecumenist relativist, pentru a-i dezarma în fata fortelor de intercomuniune, în fata teoriei ca, cu toate diferentele existente, cele doua Biserici au devenit, de la ridicarea anatemelor una, dar una sub primatul papei, la care conducerea Bisericii Catolice nu renunta cu nici un pret. Bursele în scolile de teologie catolica se ofereau si odinioara cu efectele pagubitoare, pe care le cunoastem, pentru Ortodoxie, dar argumentul ca diferentele între ortodocsi si catolici sunt fara însemnatate era folosit de propaganda catolica ca mijloc de adormire a constiintelor ortodoxe si în epoca de creare a uniatismului. În privinta aceasta, catolicismul nu a schimbat în esenta nimic, dar nici în folosirea acestor metode ca momeli pentru acceptarea primatului papal de catre ortodocsi. Ceea ce e nou e numai metoda de a camufla mai abil aceste metode sub masca generoasa si nobila a ecumenismului“.

sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/2007/...icand-actuale/

IPS Nicolae de Mesoghia, chemare patrunzatoare la pocainta: L-AM PARASIT PE DUMNEZEU SI ACUM NE TRAIM PROPRIA PIERZANIE

L-am parasit pe Dumnezeu si acum ne traim propria distrugere si pierzanie.

Sa ne pocaim deoarece L-am uitat, deoarece L-am parasit, L-am dispretuit, L-am razboit, am refuzat drumul si poruncile Sale. Chiar si cei care Il marturisim, din pacate, am ales sa traim fara puterea Lui.

Romfea.gr: Mitropolitul Messoghiei, Nikolaos: “Este momentul sa ne trezim”

“Viziunea europeana s-a transformat in cosmar. Promisiunile politice au devenit minciuni prostesti, experimente de neinteles si alegeri fara sens“, spune printre altele intr-o scrisoare IPS Mitropolit al Messoghiei, Nikolaos.

Kir Nikolaos trimite inca odata un mesaj catre toate directiile, subliniind: “Am facut greseala de a ne pune speranta unde nu trebuia. Am facut efortul de a-i vota pe cei ce nu o merita. Facem crima de a nu invata din propriile greseli. Pana la urma nu avem nici guvernare, nici conducatori adevarati si nici nu se intrevad solutii“.

Mai jos puteti citi scrisoarea Mitropolitului:

A trecut perioada mareata a Triodului, am sarbatorit Pastele si Inaltarea Domnului si s-a incheiat si Cincizecimea. Sarbatori pline de sens, inundate de bucurie si speranta, insemnate cu adevar si libertate spirituala.
Adevaruri precum pipairea lui Dumnezeu de catre Toma, vederea Celui Inviat de catre mironosite, intalnirea Sa cu ucenicii, convorbirea si descoperirea Sa catre cei doi pe drumul catre Emaus, pogorarea Duhului Sfant pe care am sarbatorit-o azi, ni se releva nu ca sa le primim ca pe niste descrieri ale unor fapte istorice, nici pentru a le accepta ca pe niste ideologii teologice, ci ca sa le credem si sa ne umplem de ele fiecare detaliu al vietii noastre.

Aceasta este lumea lui Dumnezeu pe care ne-o propune Biserica fiecaruia dintre noi separat si tuturor impreuna, ca societate si comuniune.
Fata de aceasta propunere de viata si morala, vedem dureroasa experienta a realitatii lumesti, asa cum o traim in zilele noastre. O situatie lipsita de viziune, fara speranta, fara lumina.
Esecul uman in toata amploarea acestuia. Sistemul economic in colaps. Viziunea europeana s-a transformat in cosmar.

Promisiunile politice au devenit minciuni prostesti, experimente de neinteles si alegeri fara sens. O lume lipsita de indrazneala si eroism, fara intelepciune si originalitate, fara valoare si credibilitate, fara duh si viata.

Idolul democratiei si al drepturilor individuale a degenerat in dreptul de a alege intre diverse scenarii catastrofale si intre administratori incapabili ai realitatii noastre de zi cu zi. Slava trecutului nostru istoric a fost distrusa de injosirile la nivel global si de amenintarile continue. Singurele lucru care iau nastere astazi in tara noastra sunt blocajele si umilintele, neintelegerile si anarhia.

Salariile si pensiile au fost taiate, ajutoarele sociale retrase, datoriile au crescut, casele noastre au fost impozitate, centrele sociale s-au umplut, saracia si neajunsurile au prisosit, somerii ii concureaza ca numar pe cei angajati, tinerii emigreaza, rasuflarile noastre s-au imputinat, sperantele noastre au secat, viziunile au murit.

„Căci neamurile şi împărații care nu vor sluji Ţie vor pieri” (Isaia 60, 12) şi „seminția celor fărădelege se va pustii” (Înțelepciunea lui Sirah 16, 4). Asta am patit. L-am parasit pe Dumnezeu si acum ne traim propria distrugere si pierzanie.


Educatia noastra fara blandete, istoria fara slava, Biserica noastra fara frumusete, viata fara adevar, traiectoria noastra fara valori. Acestea sunt cauzele halului in care ne gasim astazi. Si inca nu am inteles. Daramarea temeliilor noastre duhovnicesti continua neintrerupt. Am facut greseala sa speram de acolo de unde nu trebuia. Am facut efortul sa votam pe cei care nu merita. Am facut crima de a nu invata din propriile greseli. Pana la urma nu avem nici guvernare, nici conducatori adevarati si nici nu se intrevad solutii. Dupa cum scrie undeva sfantul Grigore Teologul : “corabia navigheaza noaptea, niciun far, Hristos se odihneste”, traiectoria noastra este in intuneric, lumina de nicaieri si Hristos doarme…

Totusi nu, dragii mei frati, Hristos nu doarme. Noi ne-am scufundat in uitare sintr-un som adanc. Noi dormim. De aceea “este ceasul sa va treziti in sfarsit din somn” (Romani 13:11).

Este ceasul sa ne trezim. Ziua nu va veni de la sine. Aceasta zi o vom aduce noi, si nu atat cu lucrarea corecta si cu alegerile drepte, cat mai ales cu credinta si rugaciunile noastre.

Alegerile politice lumesti asteapta “sa se insenineze noaptea”; ele nu pot sa ne scoata din noapte, au speranta in “stelute”. Noi asteptam ziua cu soare, cu Soarele dreptatii. Noi nu asteptam un dumnezeu care sa ne rezolve toate problemele lumesti pe care sa-L uitam repede mai apoi; nici pentru a ne amnistia greselile, pentru a le repeta mai apoi. Credem in Hristos, in adevaratul Dumnezeu, care sa ne primeasca pocainta si credinta, ca se ni le hraneasca cu harul Sau si asa sa ne descopere prezenta Sa.

Da! Este posibil in situatia actuala sa avem parte de slava si binecuvantare, deoarece “Fericit este neamul căruia Domnul este Dumnezeul lui“ (Psalmul 32:12); fericit si binecuvantat este poporul care Il are pe Domnul ca Dumnezeu al sau. Acesta este un adevar vesnic care nu poate fi explicat pe cale rationala dar este verificat istoric si are o explicatie duhovniceasca. Drumul catre Dumnezeu ramane mereu deschis.
A sosit ora in care trebuie sa ne trezim. Sa incepem prin indelungate rugaciuni si privegheri. Nu pentru a scapa din dezastru, nu pentru a fi usurati de memorandumuri. Nu ca sa ni se stearga datoriile. Nu pentru scaderea somajului.Nu ca sa evitam falimentul. Pe astea le stie Dumnezeu daca si cand si cum le va rezolva.

Este necesar ca cei cu adevarat credinciosi sa ne pocaim. Sa ne pocaim deoarece L-am uitat, deoarece L-am parasit, L-am dispretuit, L-am razboit, am refuzat drumul si poruncile Sale. Chiar si cei care Il marturisim, din pacate, am ales sa traim fara puterea Lui. Suntem chemati sa-L slavim, dar nu pentru bucuriile noastre pamantesti. Nu mai exista acestea acum. Sa-L slavim pentru persoana si adevarul Sau, pentru milostivirea si dragostea Sa, pentru indelunga Sa rabdare. Suntem chemati sa-l marturisim astazi caci “Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru.”(Psalmul 19:8) Nadejdea noastra si sprijinul nostru este singur numele Domnului.

Acesta ne este viitorul si perspectiva.

[Marinescu]

În prealabil postat de cristiboss56

Incep prin cuvintele Parintelui Cleopa , Dumnezeu sa-l odihneasca in imparatia Sa , care spunea :"Multumim Maicii Domnului ca suntem ortodocsi ! Si sa ne ajute Preasfanta sa sa ramanem ortodocsi pana la capat! ". Staruinta in ORTODOXIE , adica in modul autentic de viata , si staruinta in adevarul care slobozeste si mantuieste , nu este egoism , fanatism sau dispret fata de alta credinta , precum dau de inteles unii binevoitori si mari iubitori , iertatori , impaciuitori , si alte cele de pe acest forum pur ORTODOX . Ci aceasta exprima dimensiunea universala , dragostea si filantropia Bisericii Ortodoxe . De asemenea ea constituie si ultima posibilitate pe care o ofera pentru o schimbare duhovniceasca radicala a Occidentului , dar si pentru o slobozire a Orientului din robia mincinosilor dumnezei .Indiferent ce cred si propovaduiesc catolicii si fractiunile sectare desprinse din ei , Biserica este una , cea Ortodoxa , pentru ca ea sta strans unita cu Capul ei , care este Iisus Hristos ! Incercarile de unire cu papistasii nu vor avea sorti de izbanda in vecii vecilor , atata timp cat in Apus nu se va reveni la Traditia Sfintilor Parinti . Iata cat de clar ne spune Parintele Staniloae :"Daca crestinismul apusean vrea sa renasca si sa-si recastige puterea pierduta acasa la el , trebuie sa se identifice complet cu ORTODOXIA , nu sa caute sa toarne si la noi apa oaselor lui imbatranite ! " Viata religioasa din confesiunile vestice este pe moarte .Tot regretatul Staniloae accentua :"...falsitatea celor care cu insinuari vulpesti , confunda voit Legea Veche cu Adevarul dreptei-credinte , al Revelatiei ultime ( in afara careia nimic altceva nu mai avem a astepta ) , ocolind un lucru simplu , dar esential : A FI ORTODOX INSEAMNA ESENTIALMENTE A FI INDRAGOSTIT DE A D E V A R , deoarece DRAGOSTEA NU SE BUCURA DE NEDREPTATE , CI SE BUCURA DE ADEVAR ". Biserica Ortodoxa nu s-a dedat la nici un fel de schimbare a adevarului revelat si cuprins in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie ! Poate fi ORTODOXIA radicala ? DA , ea este radicala , ea cere absolutul - cere DEZRADACINAREA REALA A PATIMILOR ! Da , domnilor catolici , protestanti , si alte faramituri , suntem fericiti asa cum suntem , suntem fericiti ca suntem ortodocsi , caci prin ORTODOXIE suntem noi insine ! ! ! " Prin ea suntem cei dintai intr-o casa care-i a noastra din mosi-stramosi si nu codasi intr-o casa ocupata de altii. Un neam care tine la demnitatea lui trebuie sa fie intreg acolo unde este . Un neam hibrid , cu jumatate fiinta intr-o parte , cu jumatate in alta , nu stie ce este niciodata. . . DESTINUL NOSTRU E HOTARAT DE ISTORIA NOASTRA ! "( D. Staniloae ) .. Adevarul este Hristos , Biserica Ortodoxa , cuvantul Ortodox asta inseamna , iar cei ce propovaduiesc unitatea trebuie sa-si motiveze despre ce unitate-i vorba , atata timp cat Adevarul nu poate fi impartit . Sa luam aminte la cuvintele Parintelui Cleopa :" Stefan cel Mare n-a fost baptist ! Mircea cel Batran n-a fost evanghelist sau adventist ! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova ; nebunii astia care au iesit acum. Nici o secta nu exista in tara noastra pe atunci . Acestia vin din strainatate , platiti de masonisa ne strice dreapta credinta si originea noastra si radacina noastra de popor ORTODOX "!A venit vremea sa nu mai stam indiferenti in numele "bunatatii" , "iertarii" si al "prieteniei " , pentru a nu lasa in voie pana la sfarsit lupii imbracati in haina de oaie sa-si faca nestingheriti jocul ! " CU OMUL ERETIC SA NU VORBESTI , IN CASA SA NU-L PRIMESTI , LA MASA SA NU STAI CU DANSUL , BUNA ZIUA SA NU-i DAI " ( Sfantul Efrem Sirul ) Ei sunt inaintemergatorii lui Antihrist . Cei ce s-au desparit de Biserica Ortodoxa , s-au desparit de Hristos , iar " FIECARE SECTAR CARE S-A DESPARIT DE BISERICA , S-A DESPARIT DE HRISTOS . ESTE OM AL SATANEI "- Sa luam aminte !

Maica Domnului asa cum vede ortodoxul pozitia ei, te ajuta sa fii ortodox, dar nu si credincios lui Hristos/ E adevarata afirmatia. Ca sa fii ortodox (dreptcredincios) solutia e Hristos, nu omul oricat de sfant ar fi el. Iisus a murit pentru noi, nu un om muritor