![]() |
![]() |
|
#71
|
||||
|
||||
![]()
Un camion a lovit un grup de pietoni dintr-o zonă circulată din centrul orașului Stockholm și s-a oprit într-un magazin. Cel puțin trei persoane au fost ucise, iar numeroase altele sunt rănite, afirmă poliția suedeză. Premierul Suediei a calificat atacul ca fiind terorist.
Poliția suedeză îl caută activ pe autorul atacului terorist de la Stockholm Autoritățile suedeze au difuzat imaginea unui suspect căutat activ pentru implicarea în atacul cu camion comis vineri după-amiază în centrul orașului Stockholm, relatează site-ul agenției Reuters. "Am imaginea unei persoane observate în locație în acel moment. Vrem să intrăm în contact cu această persoană", a declarat Mats Lofving, șeful Departamentului pentru operațiuni naționale al Poliției suedeze. Focuri de armă într-o stație de metrou din Stockholm - surse Focuri de armă au fost trase, vineri, într-o stație de metrou din Stockholm, la scurt timp după atacul cu camion, soldat cu trei morți și opt răniți, afirmă surse citate de presa suedeză. Poliția suedeză a transmis că un suspect înarmat este căutat activ în stația de metrou Fridhemsplan, situată la câțiva kilometri de locul primului atac. Focuri de armă au fost semnalate în această zonă a capitalei Suediei. Mai multe stații de metrou și Gara centrală din Stockholm au fost evacuate în contextul măsurilor de securitate. "Țara noastră a fost atacată", a subliniat Stefan Löfven. Cel puțin trei persoane au murit, iar alte opt au fost rănite în incidentul rutier produs vineri în Stockholm, un suspect fiind reținut, anunță Poliția suedeză, în timp ce premierul Stefan Lofven a declarat că incidentul pare a fi de tip terorist. "Cel puțin trei persoane au fost ucise, iar opt au fost rănite în incident", a transmis Poliția suedeză. Un suspect a fost reținut. Premierul Stefan Lofven a afirmat că "toate indiciile par să confirme că este vorba de un act terorist".
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#72
|
||||
|
||||
![]()
SUA investighează dacă Rusia a fost implicată în atacul chimic din Siria ce l-a determinat pe președintele american, Donald Trump, să lanseze direct un asalt militar împotriva Guvernului al-Assad, informează CNN.
Pentagonul caută dovezi că Guvernul rus cunoștea sau era complice în atacul chimic din provincia Idlib, în urma căruia au murit cel puțin 80 de persoane și alte zeci au fost rănite, potrivit unui oficial american al departamentului Apărării. Întrebat de către CNN despre acuzațiile SUA de complicitate ale Rusiei în atacul chimic, purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, a negat faptul că aceste învinuiri ar fi adevărate. Vladimir Putin a denunțat vineri atacul american asupra bazei aeriene siriene ca fiind o ”acțiune agresivă” ce încalcă legislația internațională. La începutul săptămânii, Rusia a negat că în Siria ar fi avut loc un atac chimic, anunțând că decesele Khan Sheikhoun au fost cauzate de atacuri ale regimului sirian asupra unei fabrici chimice controlate de rebeli. Liderii occidentali au susținut acțiunea SUA, adăugând că regimul Bashar al-Assad are principala responsabilitate pentru atrocitățile din Siria. Un oficial al Armatei americane a declarat că Pentagonul anchetează posibilitatea ca un avion de vânătoare rus să fi bombardat spitalul din Khan Sheikhoun, unde erau tratate persoane afectate de atacul din 4 aprilie, la cinci ore după ce atacul chimic a avut loc. Aeronava rusă ar fi avut scopul de a distruge dovezile atacului chimic.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#73
|
||||
|
||||
![]()
Cel puțin 25 de persoane au decedat și alte 60 au fost rănite în urma unei explozii care a avut loc în apropierea unei biserici din orașul egiptean Tanta, informează presa internațională. UPDATE O nouă explozie a avut loc în apropierea unei biserici din Alexandria
UPDATE 16:07 Papa Francisc condamnă explozia ce a vizat Biserica Coptă din Egipt Papa Francisc, care urmează a vizita Egiptul în luna aprilie, a condamnat duminică atentatul în urma căreia au murit 25 de persoane și alte 60 au fost rănite într-o Biserică Coptă din orașul Tanta, informează Reuters. ”Mă rog pentru cei care au decedat și pentru victime. Fie ca Domnul să preschimbe inimile persoanelor ce au văzut teroare, violența și moartea și chiar inimile celor ce produc și fac trafic de arme”, a declarat acesta la finalul slujbei de Florii ce a avut loc în fața a mii de persoane în Piața Sfântul Petru din Roma. El a transmis ”cele mai sincere condoleanțe” egiptenilor și liderilor Bisericii Copte, ce vor fi unele dintre gazdele sale cu ocazia vizitei sale în Egipt programate a avea loc între 28 și 29 aprilie. UPDATE 15:57 Stat Islamic a revendicat cele două atentate ce au vizat două biserici din Egipt Rețeaua teroristă Stat Islamic a revendicat cele două atentate care au vizat două biserici egiptene de sărbătoarea Floriilor, informează presa internațională. Cel puțin 11 persoane au fost ucise în urma unei explozii ce a avut loc în afara bisericii copte Sfântul Marcu din Alexandria, la scurt timp după ce a avut loc un alt atentat într-un alt lăcaș de cult din orașul egiptean Tanta, în urma căruia cel puțin 25 de oameni au fost uciși și alți zeci răniți. Papa Teodor al II-lea al Alexandriei, șeful Bisericii Copte, se afla la slujbă în interiorul bisericii vizate de explozia din Alexandria, potrivit presei locale, Papa Teodor al II-lea nu a fost rănit. Minoritatea creștină din Egipt a fost adeseori vizată de atacuri ale militanților islamiști în ultimii ani. Explozia pare să fi fost programată pentru a avea un impact major, mulțimile adunându-se pentru a sărbători Floriile. UPDATE 15:39 Cel puțin 11 persoane, decedate în urma unei explozii, lângă o biserică din Alexandria Cel puțin 11 persoane au fost ucise în urma unei explozii ce a avut loc în afara bisericii copte Sfântul Marcu din Alexandria, la scurt timp după ce o altă detonație a afectat un alt lăcaș de cult din orașul egiptean Tanta, informează BBC News. Papa Teodor al II-lea al Alexandriei, șeful Bisericii Copte, se afla la slujbă în interiorul bisericii vizate de explozia din Alexandria Cel puțin 25 de persoane au murit în urma exploziei asupra bisericii copte Sfântul George din Tanta. Potrivit presei locale, Papa Teodor al II-lea nu a fost rănit. Secretarul acestuia a declarat că atacul din Alexandria a fost întreprins de un atacator sinucigaș ce s-a detonat în afara bisericii. La scurt timp după explozia din Tanta, guvernatorul provinciei unde a avut loc atacul a declarat: ”Explozia a fost urmarea ”unei bombe sau a unui atac sinucigaș”, această declarație nu a fost confirmată încă de autoritățile egiptene. Minoritatea creștină din Egipt a fost adeseori vizată de atacuri ale militanților islamiști în ultimii ani. Explozia pare să fi fost programată pentru a avea un impact major, mulțimile adunându-se pentru a sărbători Floriile. UPDATE 15:17 Cel puțin 25 de morți și 60 de răniți, în urma unei explozii într-o biserică din Egipt Cel puțin 25 de persoane persoane au decedat și alte 60 au fost rănite în urma unei explozii care a avut loc în Biserica Coptă Sfântul George din orașul egiptean Tanta, informează Reuters. UPDATE 15:01 Cel puțin două persoane, decedate în urma unei explozii, lângă biserica din Alexandria Cel puțin două persoane au decedat în urma unei noi explozii ce a avut loc în apropierea unei biserici din Alexandria, la câteva ore după ce 21 de persoane au fost ucise în urma unei detonații, în timpul slujbei de Florii în orașul egiptean Tanta, informează BBC News. UPDATE 14:46 O nouă explozie asupra unei biserici din Egipt, în duminica Floriilor O nouă explozie a avut loc în apropierea unei biserici din Alexandria, la câteva ore după ce 21 de persoane au fost ucise în urma unei detonații, în timpul slujbei de Florii în orașul egiptean Tanta, informează BBC News. Cea de-a doua explozie ce a avut loc duminică în Egipt, s-a produs în fața bisericii din Alexandria. Potrivit televiziunii naționale, mai multe persoane au fost rănite în urma exploziei din Alexandria. Prima explozie a vizat o Biserică Coptă din orașul Tanta, la aproximativ 130 km depărtare de Alexandria. Minoritatea creștină din Egipt a fost adeseori vizată de atacuri ale militanților islamiști în ultimii ani. Explozia pare să fi fost proramată pentru a avea un impact major, mulțimile adunându-se pentru a sărbători Floriile. UPDATE 12:34 Cel puțin 21 de persoane persoane au decedat și alte 50 au fost rănite în urma unei explozii care a avut loc în Biserica Coptă Sfântul George din orașul egiptean Tanta, informează Reuters. Televiziunea de stat egipteană a confirmat producerea exploziei, dar nu a oferit un bilanț al victimelor. Însă conform ziarului egiptean Al-Ahram newspaper, bilanțul exploziei este de 13 morți și 42 de răniți. Explozia a avut loc în timp ce mulțimea s-a adunat pentru a celebra sărbătoarea Floriile. Deocamdată incidentul nu a fost revendicat, iar adevărata cauză a exploziei este necunoscută.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#74
|
||||
|
||||
![]()
Abdul Fattah al-Sisi, președintele Egiptului, a decretat stare de urgență pe o perioadă de trei luni, după ce ieri două atentate au vizat două biserici din Egipt, scrie BBC
Măsura lui Abdul Fattah al-Sisi trebuie să fie aprobată de parlament. Anterior, acesta a ordonat desfășurarea armatei pe întreg teritoriul țării, pentru protejarea cetățenilor. El a declarat că starea de urgență va fi pusă în aplicare după ce vor fi luate toate „măsurile legale și constituționale“. Majoritatea din Parlament susține propunerea lui Sisi. Starea de urgență permite autorităților să facă arestări fără mandat și să caute prin casele oamenilor. Cel puțin 36 de persoane și-au pierdut viața în urma a două atacuri ce au vizat două biserici din Egipt. Rețeaua teroristă Stat Islamic a revendicat cele două atentate care au vizat două biserici egiptene de sărbătoarea Floriilor, informează presa internațională. Papa Teodor al II-lea al Alexandriei, șeful Bisericii Copte, se afla la slujbă în interiorul bisericii vizate de explozia din Alexandria, potrivit presei locale, acesta nu a fost rănit. Minoritatea creștină din Egipt a fost adeseori vizată de atacuri ale militanților islamiști în ultimii ani. Explozia pare să fi fost programată pentru a avea un impact major, mulțimile adunându-se pentru a sărbători Floriile. Incidentele au avut loc la câteva zile după ce un polițist a fost ucis și alte 15 persoane au fost rănite în orașul Tanta, în urma exploziei unei bombe.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#75
|
||||
|
||||
![]()
Guvernul Egiptului a aprobat, luni, instaurarea stării de urgență pentru următoarele trei luni, după atentatele comise de organizația teroristă Stat Islamic la două biserici, soldate cu cel puțin 44 de morți, informează site-ul cotidianului Le Figaro.
Starea de urgență a intrat în vigoare luni la ora 13.00, a transmis Guvernul de la Cairo. Decizia va trebuia confirmată de Parlament în următoarele șapte zile. Președintele Abdel Fattah al Sissi a cerut instaurarea stării de urgență după atentatele comise duminică, în timpul slujbei de Florii, la două biserici de rit copt din orașele Tanta și Alexandria. Atacurile au fost revendicate de organizația teroristă Stat Islamic.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#76
|
||||
|
||||
![]()
Bilanțul celor două atentate teroriste ce au vizat două biserici copte din Egipt a ajuns la 44 de morți și peste 100 de răniți, au anunțat autoritățile egiptene, care au precizat că președintele Abdel Fattah el-Sisi a decretat starea de urgență pe o perioadă de trei luni, relatează Reuters online.
Primul atentat a vizat o biserică coptă din localitatea Tanta, aflată la aproximativ 100 de kilometri nord de Cairo, și s-a soldat cu cel puțin 27 de morți și peste 78 de răniți, a comunicat Ministerul Sănătății de la Cairo. Al doilea atac terorist a avut loc la Catedrala coptă din Alexandria, în urma atentatului decedând 17 persoane, inclusiv trei ofițeri de poliție, iar alte 48 de persoane au fost rănite, a precizat Ministerul. Bilanțul anunțat anterior de autoritățile egiptene era de 36 de morți. Rețeaua teroristă Stat Islamic a revendicat ambele atentate care au vizat două biserici copte de sărbătoarea Floriilor. Papa Teodor al II-lea al Alexandriei, șeful Bisericii Copte, se afla la slujbă în interiorul bisericii vizate de explozia din Alexandria, însă acesta nu a fost rănit.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#77
|
||||
|
||||
![]()
Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, a avertizat că omul contemporan a devenit robul imaginii și petrece într-o lume virtuală care-l subjugă, criticând faptul că prin imagine intră dracul în suflet. Înaltul ierarh a vorbit și despre Balena Albastră.
În Pastorala de Paști despre care a vorbit, miercuri, la reședința mitropolitană din Cluj-Napoca, IPS Andrei Andreicuț a scris că navigarea pe internet îl captivează pe om în așa măsură că nu mai are timp nici de comuniune cu cei din casă, nici de lectură, nici de sport, nici de plimbări în aer liber. „Omul vremurilor noastre a devenit dependent de imagine. Obsesia imaginii l-a subjugat totalmente. Petrece ore întregi în fața televizorului. Nu poate lăsa o zi să nu urmărească știrile, diferite filme sau programe de divertisment. În același timp calculatorul, cu întrebuințările lui folositoare sau mai puțin folositoare, i-a devenit tovarăș de toată ziua. Navigarea pe internet îl captivează în așa măsură că nu mai are timp nici de comuniune cu cei din casă, nici de lectură, nici de sport, nici de plimbări în aer liber. Și ca să-l poată avea peste tot apelează la un laptop sau la o tabletă. Mai nou, telefoanele mobile performante, care au și internet, îi oferă omului imagini, și-l vezi butonând peste tot: pe stradă, în mașină, la masă sau în alte multe împrejurări. Și chiar dacă este în compania cuiva, el, de fapt, petrece într-o lume virtuală care-l subjugă. Am dori să îi tămăduim de această meteahnă. Omul contemporan a devenit un pătimaș, rob imaginii, care poate fi bună sau rea. Dacă imaginea este bună lucrurile sunt în ordine. Dar, dacă imaginea este rea, păcătoasă sau indecentă? Atunci este o problemă. Pentru că prin imagine intră dracul în suflet”, a spus mitropolitul Clujului. Potrivit acestuia, imaginile păcătoase pot fi oferite de televizor, de site-urile indecente de pe internet, de Facebook iar în felul acesta „imaginea păcătoasă devine o fereastră înspre iad”. “Există și imagini distrugătoare, prăpăstioase, dacă aș pomeni doar de Balena albastră care face ravagii în ultima vreme, dar vorbesc și de imagini păcătoase reprezentate în cărți, pe pliante, care pot fi distrugătoare de suflet”, a mai spus mitropolitul Clujului. IPS Andrei Andreicuț a susținut că această patimă a dependenței de imagine, ca orice altă patimă, crește gradual și poate ajunge la distrugerea sufletească, iar dacă provoacă păcate trupești, distruge și sănătatea. „Patima începe cu lucruri mici și sfârșește prin a te distruge. Sunt și oameni de știință care trag semnalul de alarmă și ne spun că vizionarea excesivă a televizorului și a internetului <<constituie un important factor în intensificarea stării de nervozitate și agitație mentală, în slăbirea capacității de concentrare, în scăderea memoriei, în apariția stării de pasivitate, și a plictiselii, a depresiilor, a anxietății și tulburărilor de personalitate>>. Ce să mai zicem de urmările de natură morală?”, a mai spus înaltul ierarh ortodox. Mitropolitul Clujului a menționat că nu are intenția de a diaboliza televizorul sau internetul, pentru că la televizor sunt și emisiuni bune, iar de pe internet se pot afla și lucruri folositoare, ci dorește un singur lucru: vizionarea să fie cu discernământ, să nu devină omul robul imaginii, mai ales a imaginii păcătoase. „Imaginea bună, în sensul absolut al cuvântului este icoana. Icoana este o fereastră înspre Raiul Invierii care dă sufletului posibilitatea de a intra în legătură cu Împărăția lui Dumnezeu. Cele mai importante sunt icoana Maicii Domnului și a lui Iisus Hristos. Imaginea păcătoasă, ca fereastră spre iadul morții veșnice, ne pângărește și ne distruge spiritual. De aceea am încercat în Postul Mare să ne curățim, să ne spovedim, să ne eliberăm de patimi, ca acum, la Paști, să-L vedem pe Domnul Hristos îmbrăcat în toată splendoarea Lui”, a conchis IPS Andrei Andreicuț. Pastorala va fi citită de Paști în toate bisericile de pe raza Mitropoliei Clujului. ÎPS Andreicuț: Am dori o intervenție fermă a comunității internaționale în cazul atentatelor Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuț, dorește o intervenție fermă a comunității internaționale pentru oprirea atentatelor cărora le cad victime creștini, făcând referire la atentatele de Florii de la două biserici din Egipt, transmite corespondentul MEDIAFAX. Întrebat, miercuri, reprezentanții presei, la transmiterea mesajului de Paști de la reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca, dacă are semnale de teamă din partea credincioșilor sau preoților în urma atentatelor din Egipt, dacă le este frică să meargă la slujbe, ÎPS Andrei Andreicuț a spus că întotdeauna creștinismul a promovat civilizația, iar mulți arabi din țările unde este război vor să ajungă în Europa și ar trebui „lămuriți” că aceste țări europene își datorează creștinismului nivelul de civilizație. “Nu putem renunța la participarea la slujbe, însă ceea ce am dori noi, referitor la aceste atentate, pe care le comit cei din ISIS sau alți vrăjmași ai civilizației noastre creștine, noi am dori să fie mai fermă și mai limpede comunitatea internațională atunci când condamnă aceste atentate, dar chiar să intervină să le oprească. Nu se pomenesc întotdeauna aceste atentate, acum au fost mari cele din Egipt, dar și în Siria, Irak, în Africa Centrală și de Sud se comit atentate împotriva creștinilor. E clar, creștinismul a promovat civilizația, mulți arabi din aceste țări unde este război vor să ajungă în Europa, dar civilizația Germaniei și Franței se datorează creștinismului și ar trebui cumva lămuriți că aceste țări europene își datorează creștinismului nivelul de civilizație în care se găsesc. Și atunci cum împotriva creștinismului se pornesc atentatele?”, a spus mitropolitul Clujului. Potrivit acestuia, problema este că și reprezentanții comunității internaționale, ca oameni, au sau nu o convingere religioasă puternică ca să poată interveni ferm. “Ar trebui să aibă loc și un dialog, să li se explice efectiv ce este creștinismul și civilizația la care ei aspiră. Ei vin cu o mentalitate, islam, ascultare, acolo nu se comentează. Ei sunt exclusiviști, cine vrea să-și părăsească religia islamică și trece la creștinism este omorât. Trebuie schimbată această mentalitate”, a mai spus ÎPS Andrei Andreicuț. Două atentate teroriste au vizat, la sfârșitul săptămânii trecute, două biserici copte din Egipt, peste 40 de persoane fiind decedate și peste 100 rănite. Primul atentat a vizat o biserică coptă din localitatea Tanta, aflată la aproximativ 100 de kilometri nord de Cairo, și s-a soldat cu cel puțin 27 de morți și peste 78 de răniți, a comunicat Ministerul Sănătății de la Cairo. Al doilea atac terorist a avut loc la Catedrala coptă din Alexandria, în urma atentatului decedând 17 persoane, inclusiv trei ofițeri de poliție, iar alte 48 de persoane au fost rănite, a precizat Ministerul. Președintele Abdel Fattah el-Sisi a decretat starea de urgență pe o perioadă de trei luni, a relatat Reuters online.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#78
|
||||
|
||||
![]()
Ne pregătim pentru război? Între 18-21 aprilie se testează sirenele de alarmare privind iminența producerii unor evenimente deosebite
IGSU va desfășura săptămâna viitoare un exercițiu la nivel național pentru testarea și verificarea echipamentelor din componența sistemului de avertizare. De marți, locuitorii Capitalei și cei din județele țării vor auzi sirenele în intervalul orar 10.00-15.00. "Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) va desfășura săptămâna viitoare un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă – PROCIV 2017. În perioada 18-21 aprilie a.c., în localități din țară va fi declanșat mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și vor fi acționate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), remis marți MEDIAFAX. Simulările vor începe marți, 18 aprilie iar timp de patru zile vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților. Astfel, de marți până vineri, locuitorii Capitalei și cei din județele țării vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00-15.00. De asemenea, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație. IGSU le recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma “EXERCIȚIU”. La nivel național, există peste 7.700 astfel de mijloace de alarmare, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate. Coreea de Nord avertizează că este pregătită de RĂZBOI, după ce SUA a dislocat un grup naval în regiune PORTAVIOANELE și FLOTA DE ATAC ale SUA ÎNDREPTÂNDU-SE către Marea Coreei de Nord
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#79
|
||||
|
||||
![]()
Armata Statelor Unite a lansat, joi, o bombă de mare putere în estul Afganistanului, vizând poziții ale rețelei teroriste Stat Islamic, anunță Departamentul american al Apărării.
Un avion militar de tip MC-130 a lansat o bombă GBU-43, în cursul unui raid aerian efectuat în estul Afganistanului. "Este prima dată când acest tip de bombă este utilizată în luptă; de asemenea, este prima dată când a fost lansată dintr-un avion MC-130", a declarat Adam Stump, un purtător de cuvânt al Pentagonului. Atacul a vizat o rețea de peșteri utilizate de militanți Stat Islamic, în districtul Achin, situat în provincia Nangarhar, în apropierea frontierei Afganistanului cu Pakistanul. Dispozitivul exploziv GBU-43, cunoscut informal drept "mama tuturor bombelor", este de tip termobaric, utilizând oxigenul din aer pentru a produce o undă de presiune și căldură extrem de puternică. Bomba conține 11 tone de explozibil. Practic, acesta este cel mai puternic dispozitiv exploziv non-nuclear, adică cea mai puternică bombă convențională. Organizația teroristă sunnită Stat Islamic ocupă teritorii în nord-estul Siriei, în nord-vestul Irakului, în nordul Libiei, în nordul Egiptului și în sud-estul Afganistanului, unde a instituit "un califat".
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#80
|
||||
|
||||
![]()
Statele Unite au anunțat, vineri seară, trimiterea unor avioane militare de tip F-35 în țări europene membre NATO, pentru misiuni de antrenament de rutină, care intervin însă în contextul tensiunilor cu Rusia după atacul american în Siria.
"Forțele Aeriene vor trimite zilele următoare un număr redus de avioane de vânătoare F-35A Lightning II în Europa, în cadrul unei misiuni de antrenament care era programată de mult timp", informează Departamentul american al Apărării într-un comunicat postat pe site-ul instituției. "Avioanele urmează să participe la antrenamente alături de alte aeronave americane sau ale altor țări europene membre NATO, în cadrul Inițiativei Europene de Reasigurare", precizează Pentagonul, fără a dezvălui în ce țări vor ajunge aparatele de vânătoare. Inițiativa Europeană de Reasigurare (European Reassurance Initiative) include Operațiunea Determinare Atlantică (Atlantic Resolve), care constă în măsuri de reacție la presupusele ingerințe ruse în conflictul din estul Ucrainei. Exercițiul militar la care vor participa avioanele F-35 intervine în contextul amplificării tensiunilor între SUA și NATO, pe de o parte, și Rusia, pe de alta, după atacul american care a vizat pe 7 aprilie o bază a armatei siriene.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|