Trei zile la Sihastrie

Cu ceva timp in urma mi-am propus sa revin la Sihastrie, pentru mai multe zile si iata ca Dumnezeu mi-a ingaduit acest lucru. Am ajuns marti dupa-amiaza si am plecat asta noapte, dupa slujba Sfantului Maslu.
Cum m-am simtit si daca m-am recules asa cum am sperat? Fara indoiala, pentru suflet este un castig. Impresia fireasca este aceea ca te simti mai aproape de Dumnezeu, iar rugaciunea nu dispare din gandul tau.
Dar... am avut si dezamagiri (nu in randul calugarilor, se intelege), iar daca, pe cateva, le voi consemna pe-aici, n-o fac pentru a barfi, ci pentru a scoate in evidenta ciudatenia omului, nelinistile si cautarile lui pe ... contrasens.
Mai intai despre Parintele Ciprian. Cuvintele sunt putine pentru a exprima ce simt pentru acest om. In prima seara am reusit sa ajung la el dar fiindca i-am spus ca nu ma grabesc si ca deocamdata sa "ma scape" de produsele din port-bagaj, mi-a propus sa ne vedem in dimineata urmatoare la 7.30. In acea seara a ramas la spovedit pana tarziu dupa caderea intunericului. Dimineata la 7.20 cand am venit eu, deja era coada si cineva era de ceva timp inauntru. Randul meu a venit pe la 10.00, cand se adunasera enorm de multi. Si fiecare ramanea inauntru intre 10 si 40 de minute. Cand am intrat, era transpirat, dar nu de caldura, si il durea capul. Imbracat altfel ca in seara precedenta, nici nu m-a recunoscut pe moment. Se vedea ca e obosit. A inceput sa scrie ce am de facut, iar cand a realizat ca mai trecusem pe-acolo, a dat deoparte biletul, a zambit si m-a binecuvantat cerandu-mi sa fac ce stiu eu sa fac mai bine (cred ca s-a referit la paraclisul Maicii Domnului) si sa mai revin cu familia, cand vom avea timp. Am plecat cu un sentiment de jena si neputinta pentru un om care are o cruce foarte grea pe care nici nu stiu daca si-a ales-o, sau doar face ascultare. Omul afla de cate un preot deosebit, ii spune si vecinului, vecinul prietenului si tot asa. Astfel, saracu' duhovnic, se vede dintr-o data coplesit si in sufletul lui se da o lupta intre acceptarea situatiei sau revenirea la vechile oranduieli cand isi facea pravila obisnuita si nimic nu-i tulbura linistea monahala... E dureros si straniu: toata lumea vine sa-si linisteasca sufletul, in timp ce el aproape ca nu mai are timp sa stea de vorba cu Dumnezeu... pentru sufletul si linistea lui.

Am cunoscut mai multi preoti si calugari. Fiecare cu locul lui, cu harul lui, cu menirea lui. M-a uluit indemanarea fiecaruia, fie ca se ocupau de "ferma de pasari" (aveau multe gaini, curci, gaste) fie ca faceau branza, fie ca erau la "tamplarie" unde se auzea circularul cat era ziua de lunga... De bucatarie nu mai vorbesc... La volumul zilnic de pelerini care iau masa la Sihastrie, plus personalul monahal, plus muncitorii angajati in constructii, trebuie multa mancare...
"M-am lipit" de unul dintre preotii care scriau acatistele, mai vorbaret din fire, iar in pauze mai aflam cate ceva dintre nedumeririle mele. Astfel am avut ocazia sa cunosc framantarile oamenilor... A venit o pereche catre varsta a doua. El era mai rezervat, statea intr-un colt. Ea, dupa ce a scris pomelnicul i-a explicat parintelui ca au un baiat care a plecat de-acasa si s-a casatorit fara binecuvantarea lor si care baiat ii cam certa, ii cam... batea. Ea era speriata ca mainile copilului lor nu vor putrezi niciodata, si voia sa se stie ca l-au iertat si sa se roage sa fie sanatos si sa se intoarca acasa... Parintele a intrebat daca ei au un duhovnic si daca s-au spovedit. "Da, acum, de cand suntem mai credinciosi, avem, ca inainte pe timpu comunismului am facut multe avorturi, ca asa era atunci!" "Si preotul de acolo v-a dat vreun canon?" " Da, sigur, ne-a zis sa tinem post 40 de vineri!..." Parintele s-a uitat la mine si eu la el... Ce-ar mai fi fost de spus?
Aseara, doi pelerini discutau intre ei cum ar face sa mearga undeva sa asculte nu-stiu-ce meci la radio...
Undeva, la ceva distanta de manastire, o femeie foarte grasa, s-a asezat sa faca o pauza, tragand cu sete dintr-o tigara...

Intr-adevar, am vazut si oameni smeriti, dar senini, care erau constienti de pacatele lor si care se straduiau ca macar acolo sa-L pastreze pe Dumnezeu in suflet. O femeie tanara, pe care-am cunoscut-o chiar din prima zi si care voia sa intre la Parintele Ciprian, isi propusese sa se intoarca in aceeasi zi. Avea capul descoperit, privirea trista, dar altfel foarte cumsecade. Am reintalnit-o in zilele urmatoare pe la slujbe sau ajutand la bucatarie; acum avea capul acoperit si privirea zambitoare. Asta noapte, dupa Sfantul Maslu, am intrebat-o daca nu vrea s-o duc acasa (era din Roman) si mi-a spus ca inca nu a reusit sa mai vorbeasca odata cu Parintele Ciprian si ca ramane pana reuseste! Si nu e singura la care am constatat o schimbare profunda in suflet, chiar daca venise doar pentru... o zi!
Nu stiu cum procedeaza Dumnezeu cu fiecare dintre noi, dar uneori este de neinteles cum se face ca vin atat de multi in pelerinaj, dar atat de putini inteleg cu adevarat ceva...

Daca ati mai trecut prin astfel de intamplari, spuneti-ne si noua. Orice experienta este bine-venita!
Doamne-ajuta!

[cherub]

În prealabil postat de OmuBun

Cu ceva timp in urma mi-am propus sa revin la Sihastrie, pentru mai multe zile si iata ca Dumnezeu mi-a ingaduit acest lucru.[...]
Undeva, la ceva distanta de manastire, o femeie foarte grasa, s-a asezat sa faca o pauza, tragand cu sete dintr-o tigara... [...]
Nu stiu cum procedeaza Dumnezeu cu fiecare dintre noi, dar uneori este de neinteles cum se face ca vin atat de multi in pelerinaj, dar atat de putini inteleg cu adevarat ceva...
Daca ati mai trecut prin astfel de intamplari, spuneti-ne si noua. Orice experienta este bine-venita! Doamne-ajuta!

acea dama "foarte grasa" cel putin a avut, cat de cat, niscaiva 'bun-simtz' de s-a asezat "la ceva distanta de manastire", caci atunci cand am fost eu, era o tanara, vopsita blonda, imbracata intr-un trening, si tot avand capul descoperit (asta n-ar fi asa mare lucru), f. zvapaiata etc, si care isi aprinsese 'o tzigarik' in timp ce astepta, galagioasa (si enervant de iritanta, deranjanta), la usa parintelui... apoi cand a vazut ca cineva tocmai iesea pe usa din chilia parintelui, a aruncat repede, la intamplare, tigara fumata aproape complet, si a 'sarit' (cu nesimtirea si tupeul specifice varstei adolescentine, dand din maini si aproape imbrancind si inghiontind celelalte pers. din jur), drept in chilia parintelui, si scandalagioaica nevoie mare, ca ea era inaintea altora, ca asteptase acolo de nu-stiu-cate minute s.a.m.d.... deh, de'ale tineretzii, specific varstei probabil... In orice caz, par. nu a tinut-o mai mult de cateva minute, probabil i-o fi spus sa revina mai tarziu (poate ca mai sunt si unele pers. care vin la par. fara a avea vreo pb cu adevarat importanta, depinde, insa par. ii simte pe toti, si stie dansul cel mai bine ce sa randuiasca fiecaruia). Ar mai fi destule alte exemple, dar prefer sa nu mi le mai amintesc, oricum, poate ca multe dintre astfel de comportamente sunt ispite (care uneori nu prea pot fi controlate de pers. in cauza, ci mai degraba acele pers. par a fi controlate si stapanite de propriile lor pacate si patimi etc, si poate uneori fara voia lor, depinde - iarasi ma includ, si aici, din pacate, cel putin recunosc - numai ca la mine 'manifestarile' mai 'nefiresti' si posibil, 'iesite din comun' etc, se petrec de regula mai mult la nivel mental, sub forma unor ganduri fie de injuraturi sau/si alte injurii calomnioase, fie de judecare, incriminare, criticare, acuzare vehementa etc a celorlalti), fiindca am observat ca apar dintr-astea (ispite adica) la tot pasul, in calea celor (si ma includ) care ajung pe la man. si bis. Este nevoie de multa rugaciune, post, spovedanie, rabdare s.a.m.d.
Cel mai greu este de luptat cu mentalitatile si prejudecatile oamenilor (mai precis, cu mentalitatile intiparite gresit in mintile si obiceiurile lor, gen superstitii si 'spiritul de turma' in a se/ne imita si sminti unii pe altii cu tot felul de practici straine de Ortodoxie, sau cu barfa si 'mancatoria', ura, invidia, egoismul s.a.m.d. - adica tot lupta cu pacatul si cu ispitele, in gr-al), si intr-adevar, parintele Ciprian are de dus o munca deloc usoara... rabdarea dansului este de admirat!...

[sofiaiuga]

În prealabil postat de OmuBun

Cu ceva timp in urma mi-am propus sa revin la Sihastrie, pentru mai multe zile si iata ca Dumnezeu mi-a ingaduit acest lucru. Am ajuns marti dupa-amiaza si am plecat asta noapte, dupa slujba Sfantului Maslu.
Cum m-am simtit si daca m-am recules asa cum am sperat? Fara indoiala, pentru suflet este un castig. Impresia fireasca este aceea ca te simti mai aproape de Dumnezeu, iar rugaciunea nu dispare din gandul tau.
Dar... am avut si dezamagiri (nu in randul calugarilor, se intelege), iar daca, pe cateva, le voi consemna pe-aici, n-o fac pentru a barfi, ci pentru a scoate in evidenta ciudatenia omului, nelinistile si cautarile lui pe ... contrasens.
Mai intai despre Parintele Ciprian. Cuvintele sunt putine pentru a exprima ce simt pentru acest om. In prima seara am reusit sa ajung la el dar fiindca i-am spus ca nu ma grabesc si ca deocamdata sa "ma scape" de produsele din port-bagaj, mi-a propus sa ne vedem in dimineata urmatoare la 7.30. In acea seara a ramas la spovedit pana tarziu dupa caderea intunericului. Dimineata la 7.20 cand am venit eu, deja era coada si cineva era de ceva timp inauntru. Randul meu a venit pe la 10.00, cand se adunasera enorm de multi. Si fiecare ramanea inauntru intre 10 si 40 de minute. Cand am intrat, era transpirat, dar nu de caldura, si il durea capul. Imbracat altfel ca in seara precedenta, nici nu m-a recunoscut pe moment. Se vedea ca e obosit. A inceput sa scrie ce am de facut, iar cand a realizat ca mai trecusem pe-acolo, a dat deoparte biletul, a zambit si m-a binecuvantat cerandu-mi sa fac ce stiu eu sa fac mai bine (cred ca s-a referit la paraclisul Maicii Domnului) si sa mai revin cu familia, cand vom avea timp. Am plecat cu un sentiment de jena si neputinta pentru un om care are o cruce foarte grea pe care nici nu stiu daca si-a ales-o, sau doar face ascultare. Omul afla de cate un preot deosebit, ii spune si vecinului, vecinul prietenului si tot asa. Astfel, saracu' duhovnic, se vede dintr-o data coplesit si in sufletul lui se da o lupta intre acceptarea situatiei sau revenirea la vechile oranduieli cand isi facea pravila obisnuita si nimic nu-i tulbura linistea monahala... E dureros si straniu: toata lumea vine sa-si linisteasca sufletul, in timp ce el aproape ca nu mai are timp sa stea de vorba cu Dumnezeu... pentru sufletul si linistea lui.

Am cunoscut mai multi preoti si calugari. Fiecare cu locul lui, cu harul lui, cu menirea lui. M-a uluit indemanarea fiecaruia, fie ca se ocupau de "ferma de pasari" (aveau multe gaini, curci, gaste) fie ca faceau branza, fie ca erau la "tamplarie" unde se auzea circularul cat era ziua de lunga... De bucatarie nu mai vorbesc... La volumul zilnic de pelerini care iau masa la Sihastrie, plus personalul monahal, plus muncitorii angajati in constructii, trebuie multa mancare...
"M-am lipit" de unul dintre preotii care scriau acatistele, mai vorbaret din fire, iar in pauze mai aflam cate ceva dintre nedumeririle mele. Astfel am avut ocazia sa cunosc framantarile oamenilor... A venit o pereche catre varsta a doua. El era mai rezervat, statea intr-un colt. Ea, dupa ce a scris pomelnicul i-a explicat parintelui ca au un baiat care a plecat de-acasa si s-a casatorit fara binecuvantarea lor si care baiat ii cam certa, ii cam... batea. Ea era speriata ca mainile copilului lor nu vor putrezi niciodata, si voia sa se stie ca l-au iertat si sa se roage sa fie sanatos si sa se intoarca acasa... Parintele a intrebat daca ei au un duhovnic si daca s-au spovedit. "Da, acum, de cand suntem mai credinciosi, avem, ca inainte pe timpu comunismului am facut multe avorturi, ca asa era atunci!" "Si preotul de acolo v-a dat vreun canon?" " Da, sigur, ne-a zis sa tinem post 40 de vineri!..." Parintele s-a uitat la mine si eu la el... Ce-ar mai fi fost de spus?
Aseara, doi pelerini discutau intre ei cum ar face sa mearga undeva sa asculte nu-stiu-ce meci la radio...
Undeva, la ceva distanta de manastire, o femeie foarte grasa, s-a asezat sa faca o pauza, tragand cu sete dintr-o tigara...

Intr-adevar, am vazut si oameni smeriti, dar senini, care erau constienti de pacatele lor si care se straduiau ca macar acolo sa-L pastreze pe Dumnezeu in suflet. O femeie tanara, pe care-am cunoscut-o chiar din prima zi si care voia sa intre la Parintele Ciprian, isi propusese sa se intoarca in aceeasi zi. Avea capul descoperit, privirea trista, dar altfel foarte cumsecade. Am reintalnit-o in zilele urmatoare pe la slujbe sau ajutand la bucatarie; acum avea capul acoperit si privirea zambitoare. Asta noapte, dupa Sfantul Maslu, am intrebat-o daca nu vrea s-o duc acasa (era din Roman) si mi-a spus ca inca nu a reusit sa mai vorbeasca odata cu Parintele Ciprian si ca ramane pana reuseste! Si nu e singura la care am constatat o schimbare profunda in suflet, chiar daca venise doar pentru... o zi!
Nu stiu cum procedeaza Dumnezeu cu fiecare dintre noi, dar uneori este de neinteles cum se face ca vin atat de multi in pelerinaj, dar atat de putini inteleg cu adevarat ceva...

Daca ati mai trecut prin astfel de intamplari, spuneti-ne si noua. Orice experienta este bine-venita!
Doamne-ajuta!

AM FOST SI EU LA SIHASTRIA in acest an de hramul SF.TEODORA si a fost minunat!!..coada era la par,CIPRIAN ,fiind si postul SINTAMARIEI ...dar de ce persoane care frecventează la ele in localitate ,merg la o biserica unde se afla cel mai bun duhovnic din localitate ,oras..dar nu se spovedesc acolo ci parcurg distanta f.mare pina la Sihastria ,la spovedanie la par.Ciprian ..de la care am luat si eu o binecuvintare...dar si la Sihla a fost minunat de hramul Schimbării la faţă