Increderea in propria persoana

În prealabil postat de costel

Exista si riscul ca atunci cand omul nu mai are incredere in capacitatile sale, sa ajunga sa spuna - eu nu pot nimic, nu sunt bun la ceva si asa ajunge la nelucrare. Ori nelucrarea nu-i un lucru placut lui Dumnezeu.

Cred ca Bogdan se refera la activitatea spirituala. Ori acolo trebuie sa ascultam de Dumnezeu si de duhovnic, intrucat increderea in propriile forte ne poate duce in directia gresita.

[cristiboss56]

În prealabil postat de costel

Exista si riscul ca atunci cand omul nu mai are incredere in capacitatile sale, sa ajunga sa spuna - eu nu pot nimic, nu sunt bun la ceva si asa ajunge la nelucrare. Ori nelucrarea nu-i un lucru placut lui Dumnezeu.

Depinde de lucrare ! Sa avem incredere in capacitatile noastre , dar sa fim mai mereu constienti ca buna functionare a acestor capacitati este strans legata de felul in care decurge relatia noastra cu Dumnezeu . Deci , atentie in ce directie si in ce scop folosim aceste capacitati si mai ales pe cine slujim !

[Florin-Ionut]

Nu e de mirare ca in religiile orientale se pune accentul pe EU, pe SINE sau ATMAN. Caci sursa lor de inspiratie provine de la cel care s-a vrut pe sine mai presus decat toata existenta si mai presus decat Creatorul sau. Si uite-asa ca si-a facut cult propriu oficial...

In crestinism se pune mereu accentul pe celalalt, pe slujirea smerita a aproapelui, pe lepadarea de sine in scopul imitarii modelului Fiului.

Remarca: strangerea ferma de mana nu semnifica increderea in sine, ci sinceritatea atunci cand si spui zambind amabil: "Imi pare bine de cunostinta!"

[patinina34]

Poti sa traduci, Florin?
Ce anume voiai sa spui?

[COLOR=red]Nu e de mirare ca in religiile orientale se pune accentul pe EU, pe SINE sau ATMAN. Caci sursa lor de inspiratie provine de la cel care s-a vrut pe sine mai presus decat toata existenta si mai presus decat Creatorul sau. Si uite-asa ca si-a facut cult propriu oficial...

In crestinism se pune mereu accentul pe celalalt, pe slujirea smerita a aproapelui, pe lepadarea de sine in scopul imitarii modelului Fiului.

Remarca: strangerea ferma de mana nu semnifica increderea in sine, ci sinceritatea atunci cand si spui zambind amabil: "Imi pare bine de cunostinta!" [/COLOR]

[Radu32]

În prealabil postat de coralina

Doamne ajuta!

Ideea acestui topic o am in minte de ceva vreme insa unele postari citite astazi mi-au reinviat dorinta de-a discuta cu voi chestiunea increderii in propria persoana.
Fratele Saurian a postat urmatoarele:



Eu incerc sa ma lamuresc cat de mult se pliaza conceptele enumerate in citatul de mai sus (care concepte sunt perfect valabile, nu tagaduiesc acest lucru!) cu stilul de viata pe care il avem, majoritatea dintre noi, in ziua de azi. Va dau un exemplu pentru ca vorba lunga e saracia omului.
Acum cativa ani (studiam limba olandeza pe-atunci) am primit in clasa vizita unei consiliere al carei rol era sa ne-nvete pe noi cum sa ne alcatuim CV-ul, cum sa ne prezentam la interviul de angajare, ce haine sa purtam cand ne ducem la acest interviu, etc. In momentul in care mi-a venit randul, m-a rugat sa dau mana cu ea asa cum as face-o cu un angajator care ma intampina la un interviu; dupa ce-am dat mana cu ea mi-a spus ca senzatia pe care i-a lasat-o strangerea mea de mana a fost cea de "peste mort". Mi-a explicat mai apoi ca o strangere de mana viguroasa denota incredere in fortele proprii; o strangere de mana mai... moale... se traduce prin teama si nesiguranta, ceea ce, desigur, nici un angajator nu vrea sa simta la un candidat!

Societatea in care traim a evoluat de-asa natura ca numai cei puternici ajung sa "insemne" ceva, sa realizeze ceva. Nu poti arata ca esti slab chiar daca asta ti-e firea. Nu poti lasa pe cei din jur sa adulmece mirosul fricii pe care o simti pentru ca te vor ataca cu siguranta (la sensul figurat fireste). Nu mai traim vremuri in care melancolicii, sfiosii, timizii si blanzii sunt apreciati; din contra, colericii, indraznetii si cei cu nelimitata incredere in fortele proprii sunt "fruncea".

Mie mama mi-a spus intotdeauna: "capul plecat sabia nu-l taie". In zilele noastre nu ajungi sa-l pleci de tot ci numai la o simpla inclinare esti decapitat dpdv social.
Incearca sa gasesti un loc de parcare decent fiind rabdator, politicos si blajin din fire... poti sta linistit acasa. La rand la cinema trebuie sa dai din coate, altminteri ramai pe-afara; ca sa-ti faci loc in tramvai la fel, ca sa obtii un job asisderea.
Trebuie sa devenim musai rapace pentru a ne delimita cu precizie patratica in care ne putem manifesta? Cum impacam vorbele din carti, sfaturile Sfintilor Parinti, cuvintele Sfintei Evanghelii cu viata in contemporaneitate? Exista vreo cale prin care practica sa fie la fel de glorioasa precum suna teoria?


Post cu folos tuturor!

observatiile tale sociale sunt corecte, in mare parte din pacate asa functioneaza societatea romaneasca, si la serviciu si in orice organizatie, inainteaza doar oamenii egoisti si lipsiti de caracter, care nu ezita sa calce pe cadavre (ale celorlalti colegi sau ale altora ,etc...) !
Insa cu toate acestea, marele lucru bun, e ca poti sa ramai demn, si vertical spunand adevarul si nefacand compromisuri,si asta se vede, e ca o lumina ce razbate prin intuneric, o vad si prigonitorii tai, si in constiinta lor le e sila de ce au facut,sau rusine ,cand vad ca tu te-ai mentinut pe linia adevarului si a onoarei...si acest lucru e pana la urma apreciat,de toti !
Dumnezeu a facut ca adevarul si dreptatea sa existe si sa fie recunoscute !