666 confuzia secolului

[Litanu]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Fiara e veche, intr-adevar, insa recunoasterea semnului ei e problematica.

Daca cipurile si implanturile sunt o diversiune, atunci de ce s-a hotarat sa fie inserate in mana dreapta si sub frunte, exact ca in profetia lui Ioan? Daca se va hotari ca sa fie obligatorii pentru intreaga umanitate, vei accepta dumneata injectia respectiva?

1. Atat fiara cat si semnul (numarul) sunt vechi.
2. Nu cred ca se va ajunge la implanturi de cipuri pe frunte sau in mana. Daca totusi se va ajunge... Respect orice lege atat timp cat nu intra in conflict cu Legile lui Dumnezeu. Daca prin acele implanturi imi semnez renuntarea la credinta sau la unele pricipii de credinta, le voi refuza cu orice risc. Altfel, nu le voi refuza doar ca sa ma aflu in treaba (sau pentru ca sunt eu speriat).

[Maleahi]

În prealabil postat de Litanu

1. Atat fiara cat si semnul (numarul) sunt vechi.
2. Nu cred ca se va ajunge la implanturi de cipuri pe frunte sau in mana. Daca totusi se va ajunge... Respect orice lege atat timp cat nu intra in conflict cu Legile lui Dumnezeu. Daca prin acele implanturi imi semnez renuntarea la credinta sau la unele pricipii de credinta, le voi refuza cu orice risc. Altfel, nu le voi refuza doar ca sa ma aflu in treaba (sau pentru ca sunt eu speriat).

Din istoria bisericii este cunoscut faptul că în primele secole după Hristos, nu a existat nici o biserică romano-catolică, nici una greco-ortodoxă sau vreo altă biserică organizată ca instituţie de stat. Au existat numai diferitele direcţii creştine, care au fost apoi cuprinse de Constantin în "Imperiul Romanum" într-o biserică unitară. La Conciliul de la Niceea (325) nu a existat încă un papă, nici cardinali etc., tot atât de puţin la Conciliile de la Constantinopol (381) şi Efes (431). Istoria papală începe cu Leo I. în anul 441 d. Hr. În Niceea s-au adunat reprezentanţii diferitelor orientări creştine şi au discutat violent. Prima confesiune creştină organizată ca biserică de stat a luat naştere în sec. IV-V cu ajutorul statului. Ea nu a fost înfiinţată de fapt de Hristos şi de aceea nu are nimic comun cu El, nici în învăţătură şi nici în practică.

Semnul acestei instituţii mondiale de unde pleacă prigonirea, este reprezentat prin capul ei ca autoritatea cea mai înaltă în învăţătură. Deci, dacă cineva îndrăzneşte să se ridice împotriva dogmei preasfinte a bisericii romane, şi anume împotriva trinităţii, înseamnă că a jignit-o de moarte şi este în ochii ei un eretic, un copil al morţii. Vezi citatul din timpul nostru pentru viitor: „Deoarece Conciliul Vatican II a amintit în decretul despre ecumenism (Nr. 20) numai despre astfel de creştini care cred în trinitatea lui Dumnezeu, trebuie verificat în ce măsură mai sunt creştine comunităţile individuale care au respins credinţa trinitară.”(Ediţia Herder, Lexiconul sectelor ..., pag. 115). Pentru un dialog nu există loc aici. Cu aceasta a fost dată decizia finală.

Ca şi la înfiinţare, aşa va fi şi acum la unificarea confesiunilor catolice şi protestante, şi anume dogma trinitară va deveni absolut obligatorie pentru creştini. Prin aceasta unitatea protestantă va deveni tare şi va obliga toate grupările evanghelice la acceptarea semnului, în timp ce statul îi va veni bisericii în ajutor: „şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta ...” (vers. 16-17).

Faptul că mai există comunităţi protestante care refuză să intre în marea unificare, va deranja foarte mult Conciliul Mondial al Bisericilor. Aceştia vor fi acei care cred într-un singur Dumnezeu adevărat şi veşnic, care s-a descoperit în Isus Hristos spre salvarea şi mântuirea noastră. Ei îl vor respinge pe Anticrist, pentru că Îl recunosc ca singurul Cap numai pe Hristos.

Această dogmă caracterizează formaţiunea cu cunoştinţă falsă despre Dumnezeu şi Hristos. De aceea instituţia aceasta a prigonit mai mult ca oricare altă organizaţie pe credincioşii de altă convingere şi gândire, vărsând şiroaie de sânge în trecut. Tot aşa se va întâmpla atunci din nou cu acei care nu vor accepta semnul bisericii-mamă şi vor fi prigoniţi. Pe de altă parte, cine crede dogma trinitară şi este botezat trinitar, poartă prin aceasta automat semnul. Aşa după cum se ştie, biserica romană pretinde a fi singura autoritate mântuitoare, că în ea singură se află scăpare, pentru că numai prin ea şi sacramentele ei se poate primi salvarea. Demnitarii din biserici exercită practici religioase în faţa oamenilor de la naştere până la moarte - cu rezultatul că membrii lor vor ajunge în focul iadului cu toate sacramentele dătătoare de mântuire. Este aceasta mântuire? Sfânta Scriptură spune altceva (Fap. 4, 10-12).

[AlinB]

În prealabil postat de Maleahi

Din istoria bisericii este cunoscut faptul că în primele secole după Hristos, nu a existat nici o biserică romano-catolică, nici una greco-ortodoxă sau vreo altă biserică organizată ca instituţie de stat. Au existat numai diferitele direcţii creştine,

Care erau acele "diferite directii crestine"? care au fost apoi cuprinse de Constantin în "Imperiul Romanum" într-o biserică unitară. La Conciliul de la Niceea (325) nu a existat încă un papă, nici cardinali etc., tot atât de puţin la Conciliile de la Constantinopol (381) şi Efes (431). Istoria papală începe cu Leo I. în anul 441 d. Hr. În Niceea s-au adunat reprezentanţii diferitelor orientări creştine şi au discutat violent.

Prima confesiune creştină organizată ca biserică de stat a luat naştere în sec. IV-V cu ajutorul statului. Ea nu a fost înfiinţată de fapt de Hristos şi de aceea nu are nimic comun cu El, nici în învăţătură şi nici în practică.

Inainte de "biserica de stat" au exista si "confesiuni crestine". Adica crestinismul ortodox si diverse alte erezii, "crestine", desigur.
Semnul acestei instituţii mondiale de unde pleacă prigonirea, este reprezentat prin capul ei ca autoritatea cea mai înaltă în învăţătură. Deci, dacă cineva îndrăzneşte să se ridice împotriva dogmei preasfinte a bisericii romane, şi anume împotriva trinităţii, înseamnă că a jignit-o de moarte şi este în ochii ei un eretic, un copil al morţii. Vezi citatul din timpul nostru pentru viitor: „Deoarece Conciliul Vatican II a amintit în decretul despre ecumenism (Nr. 20) numai despre astfel de creştini care cred în trinitatea lui Dumnezeu, trebuie verificat în ce măsură mai sunt creştine comunităţile individuale care au respins credinţa trinitară.”(Ediţia Herder, Lexiconul sectelor ..., pag. 115). Pentru un dialog nu există loc aici. Cu aceasta a fost dată decizia finală.

Faptul că mai există comunităţi protestante care refuză să intre în marea unificare, va deranja foarte mult Conciliul Mondial al Bisericilor. Aceştia vor fi acei care cred într-un singur Dumnezeu adevărat şi veşnic, care s-a descoperit în Isus Hristos spre salvarea şi mântuirea noastră. Ei îl vor respinge pe Anticrist, pentru că Îl recunosc ca singurul Cap numai pe Hristos.

Pai cum sa intre daca au ceeasi Scriptura dar fiecare crede ca e mai breaza decat celalalt la interpretarea ei, ca are mai mult "duh" decat ceilalti, ca le zice mai bine, etc.

Pe de altă parte, cine crede dogma trinitară şi este botezat trinitar, poartă prin aceasta automat semnul.

Pana la urma esti iehovist deci..

Demnitarii din biserici exercită practici religioase în faţa oamenilor de la naştere până la moarte - cu rezultatul că membrii lor vor ajunge în focul iadului cu toate sacramentele dătătoare de mântuire. Este aceasta mântuire? Sfânta Scriptură spune altceva (Fap. 4, 10-12).

Serios? Ai fost pana in Iad si ai vazut asta sau cineva de pe acolo ti-a soptit la ureche?

[Fani71]

În prealabil postat de Maleahi

Din istoria bisericii este cunoscut faptul că în primele secole după Hristos, nu a existat nici o biserică romano-catolică, nici una greco-ortodoxă sau vreo altă biserică organizată ca instituţie de stat. Au existat numai diferitele direcţii creştine, care au fost apoi cuprinse de Constantin în "Imperiul Romanum" într-o biserică unitară. La Conciliul de la Niceea (325) nu a existat încă un papă, nici cardinali etc., tot atât de puţin la Conciliile de la Constantinopol (381) şi Efes (431). Istoria papală începe cu Leo I. în anul 441 d. Hr. În Niceea s-au adunat reprezentanţii diferitelor orientări creştine şi au discutat violent. Prima confesiune creştină organizată ca biserică de stat a luat naştere în sec. IV-V cu ajutorul statului. Ea nu a fost înfiinţată de fapt de Hristos şi de aceea nu are nimic comun cu El, nici în învăţătură şi nici în practică.

Aici as vrea sa te contrazic dpdv al istoriei bisericii.

Episcopul de Roma, careia i se zicea papa, a avut de la inceput o importanta speciala, pe care o recunosteau si orientalii, ca primul intre egali. La el se recurgea in, caz de disputa. A se vedea conflictele legate de sf. Ciprian din Africa in sec al 3lea, deci inainte de Constantin si primul sinod. Atat el cat si adversarii lui au apelat la papa.

Si la conciliul din Niceea, papa de la Roma a trimis un reprezentant (cred ca nu a venit personal, pe atunci era mai greu). Papaliatea a avut un rol important la denuntarea ereziilor inainte de Leo 1.

Asta e papalitatea cum a fost ea inteleasa la inceput. Cum a inceput ea sa se dezvolte la un moment dat e altceva.

In restul discutiei nu intru, am vrut doar sa rectific aceasta greseala.