Ce sunt oamenii (romanii) ne-uniti si izolati?

[anna21]

În prealabil postat de andreicozia

Daca ai timp poate continui cu explicatiile si trimiterile la sursele care ne spun ca UN CRESTIN AUTENTIC trebuie sa se impace cu ideea ca nu are rost sa opuna rezistenta. Deasemenea conform "traditiei" de care nu stie nimeni de fapt , trebuie sa ramina pasiv in timp ce i se ia viata.

Tu de ex de ce n-ai ramas in Romania?

HOPA! Dintr-o data sf. parinti au dreptate? Nu spuneai tu ca gresesc? (Chiar daca evident nu i-ai citit, desigur :))) ).

1. cand tu o sa precizezi SURSELE CRESTINE de unde ai preluat ideea aceea ca orgasmul este gustarea raiului, pe alt topic? Pentru ce sustine LapetiteMoc exista argumente.. dar pentru ce postezi tu cu orgasmul ca rai, NU. (Poate doar la musulmani, ti-am mai spus)

2. Intrebarea "de ce n-ai ramas in Romania este grosolana si deplasat. Nu are nici o relevanta in discutia despre Miorita!
Este un argument "ad hominem", specific discursului tau. (Ti-am mai explicat ce inseamna.. nu ai contraargument, ataci pe cel cu care discuti).

[laurschepsis]

În prealabil postat de andreicozia

Daca ai timp poate continui cu explicatiile si trimiterile la sursele care ne spun ca UN CRESTIN AUTENTIC trebuie sa se impace cu ideea ca nu are rost sa opuna rezistenta. Deasemenea conform "traditiei" de care nu stie nimeni de fapt , trebuie sa ramina pasiv in timp ce i se ia viata.

Tu de ex de ce n-ai ramas in Romania?

Doamne-ajuta!

Draga Andrei, foarte pe scurt, pentru ca a inceput o noua saptamana de lucru, pot, cu voia doamnei profesoare, sa-ti spun ca notiunea de fatalitate nu este din perimetrul credintei crestine. La limita, daca vrei, o putem cantona in acest spatiu doar alaturand-o explicatiilor despre deznadejde, la rubrica "asa, nu". In schimb, daca incercam sa discutam despre nadejde, unul dintre cele trei resorturi prin care ne raportam la Dumnezeu (nadejdea, credinta si iubirea) atunci firul intelegerii ne conduce catre o abordare a credintei in Dumnezeu de pe o pozitie care recunoaste in Creator pe Cel care stie ce e mai bine pentru tine. Domnul nostru Iisus ne atrage atentia, in preambulul dezvaluirii rugaciunii de capatai, Tatal nostru, sa nu insiruim vorbe fara rost, ci sa spunem aceasta rugaciune atot cuprinzatoare pentru ca Tatal nostru stie mai bine ce ne trebuie si ce nu. In afara acestui adevar fundamental te plasezi in afara lui Dumnezeu. Este adevarat si faptul ca Domnul nostru Iisus Hristos ne invata sa indraznim sa cerem. Dar trebuie sa intelegem aceasta invitatie la rugaciune punctuala in contextul prezentat mai inainte si spus atat de frumos si de Sfanta Maica a Domnului: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul Tau".

Deci, ceea ce a spus atat de clar doamna profesoara mai sus este nu numai o interpretare cat mai rezumativa si cat clara a capodoperei Miorita, dar este si una riguros corecta din punct de vedere crestin.

Acum, draga frate, in legatura cu cealalta nelamurire a fratiei tale, daca un crestin trebuie sa opuna rezistenta sau nu in fata pericolului de a i se lua viata, ma mir ca nu te-ai gandit la cata rezistenta a opus Sf. Stefan cand era lapidat. Mai mult chiar, adu-ti aminte de Domnul nostru, Iisus Hristos, Mielul bland, care a acceptat crucificarea (rusine suprema la vremea aceea) si toate umilintele ce au precedat-o fara nici cea mai mica retinere. Moartea martirica a Sf Apostoli Andrei, Pavel si Petru, ca sa enunt doar pe cele mai cunoscute sunt argumente cat se poate de cunoscute. Si lista poate continua.

As mai face referire la un aspect pe care l-am intalnit in ultima vreme. Este evident ca daca, de exemplu, langa tine cineva este in pericol nu inseamna (in lumina celor scrise mai sus) ca ne facem cruce si asteptam ca drama sa se consume cu intelegerea gresita ca aceasta a fost voia lui Dumnezeu si ce rost are sa ma amestec eu. Intervii, fara nici cea mai mica retinere pentru ca asa e omenesc si crestin si firesc, sa iti iubesti aproapele ca pe tine insuti. Extrapoland exemplul, la nivel de popor, evident ca iti faci cruce, pui mana pe arma si, cu Dumnezeu inainte, iti aperi familia si tara. Doar nu o sa lasi fortele raului sa volatilizeze o constructie atat de minunata, poporul tau, alcatuita si ocrotita in timp de Dumnezeu. Ce va fi in final, ca vei muri sau vei trai, ca vei birui sau vei fi infrant, aceasta va fi indubitabil voia Domnului si o vei intelege. Gandeste-te ca Stefan cel Mare a ridicat cate o biserica sau o manastire dupa fiecare victorie, dar si cand a fost infrant. Iov a multumit lui Dumnezeu si cand a primit si cand i s-a luat.

Asadar, draga Andrei, Miorita, fabuloasa creatie a neamului nostru, este si un minunat Crez al romanilor (inca o data subliniez, este vorba de poporul roman in esenta sa, in profunzimea sa, in dimensiunea sa care a strabatut miraculos timpul). Nu are nici o legatura cu fatalitatea decat in masura in care confundam deznadejdea cu nedejdea, adica rasturnam si des(fiintam) ortodoxia.

Doamne-ajuta!

[LapetiteMoc]

În prealabil postat de The_Fallen

cand limba romana nu are echivalente perfecte pentru multe cuvinte straine si cand alte limbi au o maniabilitate fantastica, putand forma un verb din substantiv, de exemplu cu usurinta.De ce nu evoluam?

maleabilitate, nu "maniabilitate" ( caci maniile ne departeaza de adevar hat, departe!)

... Limba romana este extrem de bogata. %a chinui de foarte multe ori sa gasesc echivalent in franceza pentru cuvinte si expresii de-ale noastre si nu exista, pur si simplu ... Traduceti, va rog, "dor", in rice limba vreti, sau "a iubi" cu sensul lui din limba romana. Franceza are "aimer" care inseamna deopotriva "a iubi, a placea, a aprecia". Iata dintr-odata trei cuvinte romanesti pentru unul singur in franceza. Ma straduiesc sa traduc cuvantul "minte" (ca substantiv) dintr-un context de-al lui Dan Puric. Pe cati francezi am testat variatele, niciuna nu da sensul spiritual cu care l-a incarcat carturarul roman in limba lui crestina.

substantiv ............. verb
solutie - a solutiona
culoare - a colora
sarpe - a serpui
lene - a lenevi
bautura - a bea
sudoare - a asuda

si alte mii de exemple !!!!!!!!!!!!!



Sper ca acum ati inteles de ce nu evoluam!

Pace, gand curat si inima senina!

[Fani71]

În prealabil postat de LapetiteMoc

maleabilitate, nu "maniabilitate" ( caci maniile ne departeaza de adevar hat, departe!)

... Limba romana este extrem de bogata. %a chinui de foarte multe ori sa gasesc echivalent in franceza pentru cuvinte si expresii de-ale noastre si nu exista, pur si simplu ... Traduceti, va rog, "dor", in rice limba vreti, sau "a iubi" cu sensul lui din limba romana. Franceza are "aimer" care inseamna deopotriva "a iubi, a placea, a aprecia". Iata dintr-odata trei cuvinte romanesti pentru unul singur in franceza. Ma straduiesc sa traduc cuvantul "minte" (ca substantiv) dintr-un context de-al lui Dan Puric. Pe cati francezi am testat variatele, niciuna nu da sensul spiritual cu care l-a incarcat carturarul roman in limba lui crestina.

substantiv ............. verb
solutie - a solutiona
culoare - a colora
sarpe - a serpui
lene - a lenevi
bautura - a bea
sudoare - a asuda

si alte mii de exemple !!!!!!!!!!!!!


Sper ca acum ati inteles de ce nu evoluam!

Pace, gand curat si inima senina!

LapetiteMoc, acum da-mi si mie voie sa dau glas (de)formarii mele profesionale. Am studiat lingvistica generala. Am vazut exemple de gramatica si semantica din nu stiu cate limbi ale globului (unele al caror nume nici nu il cunoaste majoritatea lumii), si exista in toate fenomene atat de interesante si o bogatie atat de mare de expresie! In fiecare limlba exista si lucruri specifice, constructii sau expresii greu de tradus, dar in limba in care incercam in van sa le traducem bine exista alte expresii care sunt intraductibile in prima limba.

Dor: exista in germana (Sehnsucht), in engleza (longning). Ce-i drept, in franceza nu exista un echivalent. Franceza (culta) este o limba care a fost mult rationalizata de academia franceza in sec. al 17-lea, si de atunci anumite cai sunt inchise, si este mai putin poetica. Insa este o limba extrem de bogata si cu multe posibilitati, insa mai ales pentru proza - de altfel limba romana a luat multe cuvinte din franceza in sec. al 19-lea, fara de care nu ne-o mai putem imagina astazi. Cuvantul maleabilitate pe care il citezi la inceput este un exemplu foarte bun.

Sunt insa de acord cu tine ca SI limba romana este o limba bogata, cu multe posibilitati de exprimare, si rationale, si poetice. In plus, este o limba liturgica de vreo trei secole, ceea ce ii da un avantaj asupra limbii franceze care este liuturgica numai de vreo 60-70 de ani (de cand se slujeste liturghia ortodoxa in franceza, iar apoi, dupa Vatican 2, si mesa catolica).

Inteleg reactia lui The Fallen pentru ca si mie imi repugna orgoliul national si exagerarea 'spiritului mioritic', insa si el exagereaza.
Citesc si eu acum 'Cine suntem' de Dan Purec si mi se pare interesant, este un om destept si spune lucruri frumoase (nu originale, pana unde am citit), dar sunt impartita intre interes si scepticism. O fi existand acest spirit romanesc crestin, de care si vorbeste si Steinhardt drag inimii mele, insa dupa comunism nu stiu cat a mai ramas din el. Mai bine sa vedem spiritul crestin, profunzimea si bunatatea acolo unde le gasim, fara sa tragem granite nationale. Sa luam de peste tot ce este bun.

[LapetiteMoc]

În prealabil postat de Fani71

LapetiteMoc, acum da-mi si mie voie sa dau glas (de)formarii mele profesionale. Am studiat lingvistica generala. Am vazut exemple de gramatica si semantica din nu stiu cate limbi ale globului (unele al caror nume nici nu il cunoaste majoritatea lumii), si exista in toate fenomene atat de interesante si o bogatie atat de mare de expresie! In fiecare limlba exista si lucruri specifice, constructii sau expresii greu de tradus, dar in limba in care incercam in van sa le traducem bine exista alte expresii care sunt intraductibile in prima limba.

Dor: exista in germana (Sehnsucht), in engleza (longning). Ce-i drept, in franceza nu exista un echivalent. Franceza (culta) este o limba care a fost mult rationalizata de academia franceza in sec. al 17-lea, si de atunci anumite cai sunt inchise, si este mai putin poetica. Insa este o limba extrem de bogata si cu multe posibilitati, insa mai ales pentru proza - de altfel limba romana a luat multe cuvinte din franceza in sec. al 19-lea, fara de care nu ne-o mai putem imagina astazi. Cuvantul maleabilitate pe care il citezi la inceput este un exemplu foarte bun.

Sunt insa de acord cu tine ca SI limba romana este o limba bogata, cu multe posibilitati de exprimare, si rationale, si poetice. In plus, este o limba liturgica de vreo trei secole, ceea ce ii da un avantaj asupra limbii franceze care este liuturgica numai de vreo 60-70 de ani (de cand se slujeste liturghia ortodoxa in franceza, iar apoi, dupa Vatican 2, si mesa catolica).

Inteleg reactia lui The Fallen pentru ca si mie imi repugna orgoliul national si exagerarea 'spiritului mioritic', insa si el exagereaza.
Citesc si eu acum 'Cine suntem' de Dan Purec si mi se pare interesant, este un om destept si spune lucruri frumoase (nu originale, pana unde am citit), dar sunt impartita intre interes si scepticism. O fi existand acest spirit romanesc crestin, de care si vorbeste si Steinhardt drag inimii mele, insa dupa comunism nu stiu cat a mai ramas din el. Mai bine sa vedem spiritul crestin, profunzimea si bunatatea acolo unde le gasim, fara sa tragem granite nationale. Sa luam de peste tot ce este bun.

Sigur ca fiecare limba are specificul ei morfo-sintactic, frazeologic, structural etc...
Ceea ce prezentasem in mesaj era ca raspuns colegului nostru care incerca sa anuleze tot ce tine de romanism, inclusiv sfidarea bogatiei limbii romane.
Nici nu vroiam sa dau cumva impresia ca limba romana ar fi superioara in bogatia ei celorlalte limbi ale lumii. O limba de fapt defineste o mentalitate, un mod specific de a gandi, ceea ce-i da nuante si sensuri de multe ori intraductibile.
Cat despre "dor", ma refeream la faptul ca nu putem gasi un corespondent unitar in alta limba, ci doar strcturule (compuse), asa cum reiese din exemplele pe care le-ai oferit. "Introducere la dor", Constantin Noica - este un studiu care incearca sa evidentieze un sentiment specific national. Analizand mai multe limbi, autorul ajunge la concluzia ca doar in limba romana acest sentiment isi are corespondent lexical intr-un simplu cuvant.

Asadar, limba romana este nici mai presus, nici mai prejos de altele, are un univers propriu pe care trebuie sa-l respectam si sa-l sporim, daca ne sta in putinta.

[Fani71]

În prealabil postat de LapetiteMoc

Asa sunt educati oamenii, daca locuiti cumva pe alte meleaguri, deloc mioritice! Nu sunt obisnuiti nici sa daruie, nici sa primeasca. Asemenea gesturi sunt ciudatenii in ochii lor. Traiesc cu o frica permanenta, pe care nu stiu sa o explice ei insisi. De multe ori e amuzant.
Infirmiera care vine la Philippe pentru tratament m-a intrebat de ce ii ofer mereu apa rece cand vine... "Pentru ca e cald si poate sunteti obosita dupa atata alergatura pe la casele diversilor bolnavi." Mi-a raspuns ca gestul meu este bizar, aici oamenii nu fac asa ceva. I-am raspuns ca in Romania este ciudat sa intri in casa unui om si sa nu-ti ofere macar un pahar cu apa.

Nu ei, oamenii, sunt vinovati, ci educatia, principiile de viata, schema rationala si rece in care s-au format.

Totusi, unii colegii mei de scoala, belgieni, s-au dat peste cap sa ma ajute cu copilul, sa imi dea lucruri, sa ma intrebe de sanatate etc. Si nu sunt nici crestini, nimic. Una este chiar profesoara de morala laica (deci, 'concurenta').

Este adevarat ca exista si aspectul asta de care vorbesti tu, al educatiei individualiste.

Si al temei de celalalt. De ex. la ce spune anna nu pot sa nu ma gandesc de atmosfera de teama in tot ceea ce ii priveste pe copii, de cand au fost atatea scandaluri pedofile (procesele din ultima vreme din Belgia si din Franta). Ultimul mare perofil cunoscut actiona impreuna cu sotia si cu bebelusul.. uite asa, ajungem sa ne temem si cand o vecina cumsecade ne ofera ajutorul.

[The_Fallen]

Paranoia este o forma de adaptare la o realitate in care inamicul nu este usor de identificat precum turcii cand erau in perioada lor de cucerire dupa port si steag, ci este din neamul tau, de aceeasi religie, si nu exista nici un aspect exterior care sa ii tradeze intentiile.

[LapetiteMoc]

În prealabil postat de Fani71

Totusi, unii colegii mei de scoala, belgieni, s-au dat peste cap sa ma ajute cu copilul, sa imi dea lucruri, sa ma intrebe de sanatate etc. Si nu sunt nici crestini, nimic. Una este chiar profesoara de morala laica (deci, 'concurenta').

Este adevarat ca exista si aspectul asta de care vorbesti tu, al educatiei individualiste.

Si al temei de celalalt. De ex. la ce spune anna nu pot sa nu ma gandesc de atmosfera de teama in tot ceea ce ii priveste pe copii, de cand au fost atatea scandaluri pedofile (procesele din ultima vreme din Belgia si din Franta). Ultimul mare perofil cunoscut actiona impreuna cu sotia si cu bebelusul.. uite asa, ajungem sa ne temem si cand o vecina cumsecade ne ofera ajutorul.

Sigur ca exista si oameni care ajuta, saritori... Insa majoritatea este rezervata, suspicioasa, "en garde". Dupa cum spuneam, nu sarmanii oameni sunt vinovati, ci atmosfera, mentalitatea in care au fost educati. Conjunctura sociala este putreda in mare masura, iar nu sufletul oamenilor. Toti francezii joviali si draguti cu adevarat (nu doar conventional) sunt din Alsace, Champagne sau Paris. Tocmai m-am imprietenit cu o familie venita aici in vacanta, in Sud, si ma intreaba cum ma descurc "dans l'enfer du Sud". Oamenii sunt diferiti si aici, ca peste tot. Si la noi se vad diferente specifice intre moldoveni, ardeleni, banateni, munteni etc. Exista pretutindeni un spirit al locului, un ceva, un duh specific.

[sophia]

Mai intai m-am lovit si eu de alte mentalitati aici si da, exista deja o paranoia in ceea ce priveste copiii. Si este dureros.
Spuneam de mentalitate: exista peste tot oameni de toate felurile si eu am avut ocazia in viata sa cunosc multe nationalitati. Vesticii (sau parte din ei), sunt mai retrasi, mai reci, mai duri. Se intampla lucruri aici care ma socheaza: de la oameni care traiesc ani de zile in case si nu-i stie nimeni, nici rude, nici preieteni, nici vecini, nici colegi de serviciu, la oameni care sfarsesc singuri prin spitale, aziluri sau...pe strazi, cu sau fara droguri, sau amokurile deja de la varste fragede. Pe toti acesti ii uneste un lucru: indiferenta celorlalti.
Sa nu stii ca o femeie care este sotia, sora, fiica, vecina, colega ta de serviciu a fost gravida (si nu o data) si nu exista niciodata copii (fiindca din imposibilitate de diverse naturi, mai ales psihica si materiala isi ucide copiii, sau ca traieste in conditii de mizerie crasa (cunoasteti boala psihica in care oamenii isi umplu casa cu gunoaie si lucruri inutile si nu pot face nimic?)?
Sa nu stii ca un tanar/copil se simte singur, n-are cu cine vorbi, este batjocorit de colegi, are probleme sufletesti si este singur (parintii nu stiu, nu au timp, etc., cei de la scoala la fel)?
Unde trebuie sa mai ajungem ca sa ne trezim?
Dintre vestici, cei mai sudici sunt mai sociali, mai prietenosi si mai deschisi (italieni, greci, spanioli), se ajuta, se cunosc cate un oras intreg unii cu altii si daca unul dispare se targe alarma si este cautat si ajutat.
Esticii sunt si ei (sau erau pana mai ieri) sociali, vecinii se stiau intre ei, se sunau, copiii se mai cresteau in comun, se ajutau.
Aici, in virtutea obisnuintei noastre romanesti (care la biserica se mai pastreaza, copiii sunt ai nostri, si ne ocupam in comun de ei), am facut greseala sa ma apropii de copii ai lor, sa le aranjez o caciulita cazuta pe ochi (aici parintii nu sunt asa grijulii si atenti, ci e mate libertinism in educatie si purtare cu copiii) si am fost atat de urat certata, de parca cine stie ce rau vrusesem sa comit. Eu iubesc copiii si culmea...si ei pe mine. Se apropie, imi vorbesc, rad cu gura pana la urechi etc.
De atunci am hotarat sa nu ma mai ating de vreun copil. Nici baby-sitting. Nimic.
Pe de o parte inteleg o anumita teama, dar o vad si exagerata. Adica eu ziceam ca mai vezi omul si il mai canteresti. Nu toti sunt raufactori, sau arata in acest fel. Poate gresesc.
In fine aici: fiecare pentru el.

[sophia]

Eu am plecat din tara si din cauza de oameni, de anumite dezamgiri.
Ziceam ca am sa ma apropii mai bine de straini si daca ei ma ranesc, macar nu sufar, ca nu sunt ai mei. Si asa este.
Totusi in izolarea si suferinta celor din diaspora am crezut ca este mai multa dorinta de intrajutorare si socializare, asa in felul nostru.
Daca pe straini nu stim sa-i abordam, macr pe ai nostri.
Am si prieteni localnici, dar zic eu ca sunt lucruri diferite.
Am auzit opinii de felul: ce-ti trebuie romani si in afara? dar si de felul: unii de ai tai te ajuta, tin cu tine, ai o comunicare, o usa deschisa.
Depinde si de la caz la caz. Sunt dintre cei care s-au aranjat deja bine, au situatie buna, prieteni, colegi de serviciu, bani, socializare in alt mod. Acestia nu mai au nevoie de comunitate romaneasca. Uita/fug si de limba, de oameni, de tot ce este legat de tara.
Sunt si dintre cei care (inca) n-au reusit, sau au greutati de toate felurile, care se simt singuri, nu s-au integrat din anumite puncte de vedere, nu au posibilitati materiale si care tind spre comunitate, spre biserica romaneasca, pentru ca sunt tristi si singuri. Nu uita limba, mai incearca sa socializeze.
Incerc sa ii incurajez putin si sa-i adun intr-un grup si in afara bisericii, in care sa isi mai redescopere zambetul si bucuria.
Este insa f.greu pentru ca...nu stiu de ce? Nu se misca, le e teama?
Exista doua aspecte care am observat ca-i sperie: 1. banii (da cum facem daca n-avem bani), 2. da, in afara bisericii? si daca parintele nu e cu noi (pai daca el inca are temerile lui si daca nu este "tatal" nostru pe pamant care "sa ne dea voie" (doamne, ca doar nu vroiam sa fac ceva impotriva lui Dumnezeu).

E tot mai multa teama, reticenta, nesiguranta.