Sunt divortata - ce pot face mai departe?

[AltulDesigur]

Imi cer scuze daca am fost prea dur, daca vorbele mele au atins coarda sensibila a multora dintre voi. Imi cer scuze pentru limbaj, inteleg ca este un forum crestin, inteleg si ce este iertarea si ca fiecare dintre noi are dreptul la o a doua sansa.
Poate tocmai atitudinea mea o va ajuta sa-si deschida ochii, sa vada care este mecanismul prin care ajuns in aceasta situatie trista si va ajunge sa-si puna si altfel de intrebari in afara celor fataliste de genul "de ce tocmai eu?" sau "eu de ce nu?"
Raman la aceeasi impresie pe care am avut-o cand am citit prima data aceasta poveste.
E atat de evident...

[BogdanF2]

În prealabil postat de AltulDesigur

Imi cer scuze daca am fost prea dur, daca vorbele mele au atins coarda sensibila a multora dintre voi. Imi cer scuze pentru limbaj, inteleg ca este un forum crestin, inteleg si ce este iertarea si ca fiecare dintre noi are dreptul la o a doua sansa.
Poate tocmai atitudinea mea o va ajuta sa-si deschida ochii, sa vada care este mecanismul prin care ajuns in aceasta situatie trista si va ajunge sa-si puna si altfel de intrebari in afara celor fataliste de genul "de ce tocmai eu?" sau "eu de ce nu?"
Raman la aceeasi impresie pe care am avut-o cand am citit prima data aceasta poveste.
E atat de evident...

Sincer, cred ca tie iti faci mult mai mult rau decat ei prin cuvintele si atitudinea asta. De unde stii tu ce a facut ea ca sa o poti acuza astfel? E putin cam deplasat sa presupui in felul asta. Parerea mea.

[Tzantzarika]

În prealabil postat de AltulDesigur

Tzantzarika, parerea mea e ca undeva minti si incerci sa ne pacalesti. Se vede ca minti prin incercarea disperata de a arata cat de nefericita ai fost tu, cum incerci sa pui presiune pe cei din jur luand atitudinea defensiv-autocompatimitoare si spunand jumatati de adevar. Parerea mea e ca iti meriti soarta, roaga-te mult, incearca sa vezi TOT adevarul si dupa aceea cere iertare. Spovedania nu e o discutie cu psihologul de serviciu....
Dar el, ex-sotul, el cu ce a gresit? Cu faptul ca era din greseala langa o femeie care de fapt se culca cu altcineva? Nu cred in ruptul capului ca ai plecat de-acasa pentru...nimic. Concubinul era deja acolo.
Nu cred ca ai copii, familia nu e atee, dimpotriva, si Moldova..eee Moldova e mare.Eu cred ca tu iti inselai sotul inca inainte de a fi divortata. Ce te-a impiedicat sa faci pasul atata timp fost tocmai lasitatea ta.
Sunt convins ca ai plecat de-acasa fara sa-i zici nimic, ai disparut pur si simplu la o prietena...
Nu cauta sfaturi, cauta-te pe tine.

n-am mai avut timp sa intru - asa ca nu am citit ce ai scris. Care e problema mea ca tu nu ma crezi? Realitatea este exacta sa cum am prezentat-o. Nu mi-am inselat niciodata sotul nici macar cand eram despartiti dar nu divortati. Dar nu cred ca are vreo importanta acest lucru. Ideea e ca am divortat pentru ca intradevar sotul meu nu se ocupa de casa, de copii si de mine. Eu eram cea care trebuia sa le fac pe toate. El nu era pregatit sa fie insurat sinici anii petrecuti impreuna nu l-au maturizat. Si daca tu nu crezi - nu vad cum as putea sa te conving.

[Tzantzarika]

În prealabil postat de AltulDesigur

Si chiar daca ar fi adevarat faptul ca nu l-ai inselat si ai plecat pur si simplu pentru ca nu mai rezistai... la tine se aplica regula urmatoare: fidelitate = lipsa ocaziilor favorabile. Ai asteptat sase ani sa vina o ocazie si cand a venit Deosebitul ti-ai luat zborul fara regrete. S-ar putea ca peste inca 6 ani sa iti dai seama ca nici asta nu-i barbatul de care ai nevoie si tot asa...toata viata, o sa astepti urmatoarea ocazie favorabila. Si o sa scrii pe forum istorii lacrimogene din care n-o sa lipseasca evident faptul ca vrei sa te calugaresti, ca de ce ti se intampla numai tie astea, ca si fostul dar posibil si actualul sunt vanatori de zestre...
Si ne zici despre copii abia la a patra postare :" mai ales ca am si doi copii..." - ca si cum ai vorbi de doua pisici sau ficusii aia batrani din sufragerie care trebuie udati in perioada concediului de cineva...vorbesti despre copii ca despre o povara.
Eu m-am lamurit despre ce este vorba in povestea asta si-ti mai zic o data ceea ce cred: minti.

Pe copii nu i-am pomenit pentru ca nu am nici o problema cu ei - ei nu sunt de fapt parte din problema. I-am crescut pentru ca mi i-am dorit, ii iubesc si fac tot ce pot pentru ei. Sunt cea mai mare recompensa pe care am primit-o de la Dumnezeu si faptul ca ii am - singurul lucru pe care nu-l regret in viata. Copiii ma iubesc, ma inteleg, ma respecta - pentru felul in care am stiut sa lupt pentru ei.

[Tzantzarika]

În prealabil postat de teatru-copii

Eşti divorţată?
Ca tine suntem mulţi!

Suntem mulţi divorţaţi de soţi, nu ştim ce să facem. Se întâmplă să mai fim divorţaţi de copii, de părinţi, de fraţi şi surori, de vecini, de şefi, etc. De ce? Ce ar fi de făcut? Nimeni nu poate da un răspuns. Nu ni-l dă nici chiar Biserica, pentru

Subiectul este mult prea dureros pentru un comentariu, asa ca am scris un articol, este postat pe site.

Am incercat sa aflu si parerea altora - pentru ca uneori ma simt prea condamnata de Biserica.

[Tzantzarika]

În prealabil postat de tindarpe

Noi!
Confesori de ocazie..
Si intentionat n-am folosit termenul de duhovnic din ortodoxism, tocmai pt a face o delimitare..
Pana la urma sfaturile noastre nu stiu cat pot fi de pertinente (chiar daca se doresc) dar, dupa parerea mea, ne fac bine mai cu seama psihicului. Sufletului, nu intotdeauna . Depinde de ce atitudine avem in fata unui raspuns.
Dar am bagat de seama ca multi se reped cu darea de sfat...Unii sunt draguti si adauga ,,asa cred eu, iarta-mi parerea..'' si atunci zic ca e bine. Cea mai buna indrumare ramane aceea de a cauta un preot care s-o spovedeasca atata cat sa si simta efectul. Ca trebuie sa se simta acea usurare. Sunt pacate grele, care odata marturisite te-ai linistit , ai scapat.. nu scapi de vinovatie desigur, dar macar nu te mai apasa...te speli bine. Sa ma iertati voi toti care v-ati caznit sa va dati cu parerea. Dar cand e vorba de parere intotdeauna intervin premizele greselii dupa ,,ce-mi apare aia-mi pare''. Nu sunt de acord cu d-l care o acuza de minciuna...(treci bre de V.T. si vezi ca mai incoace Iisus Hristos era mult mai ingaduitor decat fariseii). Eu, cel putin, mereu ma trezesc cu barna in fata ochilor si ma sperii de cate ori am crezut ca o indepartasem.. Gandim subiectiv, e limpede , observati ca fetele sunt mai intelegatoare iar baietii se gandesc la celalalt, ex-ul...si poate ca intr-adevar adevarul este altul.. dupa ce dai la o parte cosmetizarea..
poate ca Tzantzarica intentionat a descris situatia intr-un anume fel, insa eu nu cred asta. Pur si simplu este Adevarul ei! Asa l-a vazut si asa l-a inteles. Insa doar sub patrafir ESTE OBLIGATA sa-si dezveleasca toata taina cu atentia cea mai mare. Ce, noi nu facem asa? Bag de seama ca nici in oglinda nu prea ma privesc daca n-arat bine, nu? Avem o nevoie capitala sa ne impacam cu noi. Asa mergem mai departe. Ca uneori recurgem la masti o facem in societate pt ca ne pasa si de parerea altora. Ca sihastri nu s-ar fi pus problema, insa acum, traim astfel. Ori de-aia zic sa avem grija! Sufletele sunt sensibile tare. Eu unul n-as vrea sa primejduiesc pe-al nimanui. Un sfat gresit poate sa nu fie daunator (daca nu e urmat) ,sau , chiar foarte daunator si pentru unii si pentru altii.
Am citit si eu si vad care este pozitia Sf.parinti...Dar chiar si ei , unii o lasa mai usor.. Concluzia este ca noi desprindem din context. Ori intelegerea adevarului sta in cunoasterea contextului! Cum este cu boala si cu pacientul. Fiecare caz, alt necaz...
Conteaza ce a simtit parintele de la Duhul Sfant atunci cand i-a fost prezentat cazul. Stiti ca ei nu-si asculta rationamentul. Pe cand noi, cu ce raspundem?
Insa putem ,daca imi dati voie, sa ne rugam pt rezolvarea intr-un mod favorabil a situatiei ei , si a tuturor celor care sunt in aceasta situatie.
Nu ii mai putem recomanda sa se intoarca. Nu s-ar mai reface o legatura astfel rupta decat la modul ideal in care amandoi si-ar uita de ei insisi si si-ar indrepta toata atentia si focul dragostei catre Dumnezeu. Dar fiind doi...amandoi...in acest secol...
Curaj Tzantzarica! iarta-ma si pe mine ca m-am amestecat. Acum sa-ti povestesc o intamplare, reala, ca sa tragi o concluzie in privinta ,,indrumarilor":
Eu sunt din Pitesti. Veneam dintr-o delegatie impreuna cu alti colegi dintr-un cap al tarii. La Ploiesti (ca intr-un banc)..ne-am incurcat si soferul a intrebat o persoana (se cam lasase si intunericul) si el ne-a spus intr-un fel. Am auzit ca unii idruma oricum numai sa nu se faca de ras ca nu stiu...Nu o lungesc dar pana la urma au fost multe alte persoane intrebate si totusi noi ne-am tot invartit ...ca la un moment dat credeam ca ne prinde dimineata. Eram patru oameni, cand am vazut ca tot ajungem prin acelasi loc s-au dat si jos din masina sa intrebe. Stii urmarea? La un moment dat (facusem o rugaciune) am simtit ca stiu..eram linistit si increzator.. i-am zis s-o ia pe o straduta la dreapta si chiar foarte repede am iesit parca dintr-un nor, am recunoscut drumul pe unde venisem.
Faptul ca esti dintr-o familie atee in care s-au mai petrecut divorturi, are legatura ;sunt atat de legate lucrurile in viata noastra ...Fa si tu ce poti, dar mai ales ce simti ca e bine. Nu confunda insa binele cu placutul si orienteaza-ti toata atentia , grija si raspundera catre copii. Acolo unde ai zis : ,,eu am purtat de grija la toate''....m-am gandit mult.
Ce intelegem prin grija? Tu, ca femeie mai ales, vei zice ,,spalat,mancat,imbracat''? Atentie la climatul psihic. Fii tandra , fii duioasa, sunt daruri nu poveri, apreciaza-i. Vor creste si s-ar putea sa semene fizic vre-unul cu tatal lor. Sau ca atitudine? Esti pregatita pentru asta?
Intai de toate iarta-l pe el ca ,,ti-a consumat din anii vietii tale''. Nu-i chiar asa. Recunoaste. Barbatii sunt copilarosi. Ei chiar intra in relatie destul de nepregatiti. Parcursul conteaza. Daca mai preiei si tu din vinovatie iti va fi mai bine. Cand acuzi, te incarci cu rau si nu-ti foloseste. Si usor dar sigur, soarele iti va zambi, iar biserica va fi iar caminul tau , unde te simti intotdeauna bine.
Cu dragoste de crestin, Costin

Deci - chiar asa am fost - sotia draguta cu zambetul pe buze - si nu fals pentru ca il iubeam. Eram disperata sa-l fac fericit. Nu-mi doream nimic altceva. Si dupa ce am plecat de acasa atunci cand am incercat sa ne impacam a recunoscut ca nu are ce-mi reprosa. Eram amanta cu imaginatie in pat - indiferent cat eram de obosita, mama dedicata fata de copiii nostri, o femeie razbatatoare la munca - care-si tinea casa financiar si gospodina - care facea casa sa arate a camin curat, ingrijit si mirosind a placinte calde. La inceput m-am gandit ca era copilaros si ne pregatit pentru casatorie - si tocmai de asta am avut rabdare. Da - poate ca aici e vina mea - ca mi-am pierdut rabdarea - dupa 8 ani de zile si am zis stop. Iar punctul definitiv l-am pus cand am vazut ca nici macar nu-si poate uita egoismul in fata copiilor lui. Iar ca exemplu pentru copiii mei - nu poate fi un exemplu mai prost - un barbat care nu-i in stare sa aiba grija nici macar de el, egoist si lenes? Ce exemplu e asta?

[Tzantzarika]

Si pe actualul l-am cunoscut la un an dupa pronuntarea divortului oficial. Nu inteleg de ce nu pot crede barbatii ca pot fi parasiti pur si simplu - nu pentru ca a aparut altcineva in viata ta. Pur si simplu intr-o zi mi-am dat seama ca nu mai vreau sa duc povara lui in spate - ca nu am nici un motiv sa muncesc pentru un barbat care nu face nimic. Dimpotriva - dupa ce ca nu ma ajuta cu nimic imi facea si zilele un cosmar - plangandu-se ca viata e nedreapta si unui tip destept ca el nu i se baga in sac averea fara ca el sa faca nimic. Sau ma mai facea si proasta - ca eu nu mai apucam sa mai pun mana pe o carte - impartita intre munca, casa, copii si barbat.

Parerile unuia ca AltulDesigur - ma fac sa fiu iar inversunata si sa imi amintesc de ce am divortat si sa nu ma mai simt deloc vinovata.

Nu ma deranjeaza daca vreunul dintre copii ii va semana fizic - dar sper spre binele lor ca niciunul nu-i va semana psihic.

Si mi-am cautat vina- ani de zile mi-am cautat vina - singura pe care am gasit-o a fost ca i-am permis sa ajunga asa. Tocmai pentru ca am fost prea draguta, prea amabila, prea iubitoare, prea ingaduitoare.

[teatru-copii]

În prealabil postat de Tzantzarika

Am incercat sa aflu si parerea altora - pentru ca uneori ma simt prea condamnata de Biserica.

Cuvantul "condamnat" nu mi se pare potrivit. Un duhovnic si cartile aparute in ultimul timp despre taina casatoriei te vor ajuta sa te cunosti, sa-ti definesti relatia cu Dumnezeu. Un "tratament" este dureros pentru orice suferinta. Important este sa vindece. Iar Dumnezeu vindeca pe oricine, oricat ar fi de vinovat, numai sa-i ceri acest lucru. Este un citat celebru, din cate stiu e din Pateric, unii il atribuie parintelui Arsenie Boca: "Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos e infinit mai mare decat dragostea celui mai mare sfant de pe pamant pentru Dumnezeu". Si... Dumnezeu este... IUBIRE!
Dumnezeu sa va binecuvinteze!

[Tzantzarika]

În prealabil postat de teatru-copii

Cuvantul "condamnat" nu mi se pare potrivit. Un duhovnic si cartile aparute in ultimul timp despre taina casatoriei te vor ajuta sa te cunosti, sa-ti definesti relatia cu Dumnezeu. Un "tratament" este dureros pentru orice suferinta. Important este sa vindece. Iar Dumnezeu vindeca pe oricine, oricat ar fi de vinovat, numai sa-i ceri acest lucru. Este un citat celebru, din cate stiu e din Pateric, unii il atribuie parintelui Arsenie Boca: "Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos e infinit mai mare decat dragostea celui mai mare sfant de pe pamant pentru Dumnezeu". Si... Dumnezeu este... IUBIRE!
Dumnezeu sa va binecuvinteze!

Am inteles ca ai un articol publicat pe site - cum il pot gasi.

Si - care carti le pot citi - eu nu gasesc decat ideea ca daca nu te bate, nu te inseala trebuie sa stai langa barbat si sa-l suporti ca altfel te bate Dumnezeu si arzi in focul Ghenei.

[metanoia2]

Draga tzantzarica , tu ai nevoie de un preot care sa iti spuna ce sa faci nu de o parere pe un forum.Daca lucrurile stau cum ai zis... oricum noi nu ne putem lua responsabilitatea de a-ti spune sa te casatoresti sau nu cu omul pe care il iubesti, dar ce iti putem spune este sa faci tot posibilul sa nu mai traiesti in desfranare. Du-te la preot si fa ce iti spune.
Oricum, Dumnezeu sa aiba grija de copilasii tai si sa stii ca El nu vrea moartea pacatosului. Pocainta ta iti este de folos, Dumnezeu te iubeste si te vrea luptatoare si credincioasa de-asta te incearca. Noi cei care nu am avut ispita prin care ai trecut tu ne pronuntam cu usurinta, tu stii cat poti rabda. De-acum nu este decat o solutie....vorbeste cu preotul si lasa restul in voia lui Dumnezeu. Domnul sa te binecuvanteze.