suferinta=mantuire?

[Fani71]

Tot eu, inca o idee: unele feluri de suferinte iti ocupa fortele sufletului, si te fac sa evoluezi. Simti ca ai un tel, pentru ca ai acea cruce de purtat. Uneori ti se pare prea grea, dar in restul timpului esti constient de ce bine iti face.
Ca si cum ai face un antrenament pentru un sport si ti-ar fi greu, ai transpira de mama focului, dar ai sti ca faci asta pentru a fi performant. De altfel imaginea vine de la sf. Pavel, numai ca el vorbea de asceza. Sa zicem ca suferinta, asa cum vine ea in viata noastra, nu cautata, este un fel de asceza, daca este traita ca o trambulina.

[Florin-Ionut]

Daca Dumnezeu-Fiul S-a intrupat si a cunoscut suferinta in timpul sederii Sale in trup pe pamant, atunci aceasta este calea celor care vor sa-I urmeze exemplul: Crucea. Iar crucea fiecaruia presupune inevitabil suferinta ca urmare a pacatelor proprii.

Ce inseamna printre altele asemanarea cu Hristos, Creatorul nostru? Inseamna si asemanarea cu starea de Jertfa in care El era, este si va fi pentru totdeauna. Este acceptarea ideii ca Jertfa este principiul fundamental dupa care Fiul a gandit lumea, adica Cerul si Pamantul deopotriva. Cine nu intelege acest adevar nu va putea sa ramana crestin, parerea mea. Eu cred ca acesta a fost motivul mandriei luciferice: acel heruvim a considerat ca este irational sa ramana in spiritul smereniei, al sacrificiului fiecaruia pentru fiecare, i s-a parut absurda ideea jertfei benevole ca temelie a existentei si a negat-o si o neaga in continuare si ne convinge si pe noi ca este absurda...

Deci suferinta este necesara, fie ca este de natura fizica, fie ca e spirituala. Pentru ca altfel nu vom putea sa ne asemanam cu Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu.

[radianca]

În prealabil postat de eulaura

pai, eu am vazut ca exista... desi nu pot garanta ca nu e decat o aparenta.

Pornind de la afirmatia aceasta, putem extinde: tot ce ni se intampla poate fi ''in aparenta'', depinde de care parte a oglinzii (sufletului) te situezi. Probabil ca sunteti foarte tanara, sau sceptica in cautarea lui Dumnezeu, totusi.Viata inca nu v-a dezvaluit pragurile, de destin, pe care le aveti de trecut. Numai prin suferinta proprie, simtita, gandita si traita, obtineti raspunsuri. Personal, nu doresc nimanui sa sufere, dar anii cand se inmultesc,si privesti inapoi, se poate obtine o imagine a suferintei/fericirii. Ambele sunt stari de spirit, numai un om cu spirit(energia primordiala, sau Duh Sfant), are perceptia suferintei/fericirii. Izvorul acestor doua stari de spirit se afla inauntrul nostru, o constiinta de tip superior a propriului EU reveleaza fiintei respective toate preceptele de care are nevoie, pentru a se coordona.

Suferinta! Probabil niciodata nu vom intelege exact de ce vine si de ce aceeasi situatie poate trece pentru cineva aproape neobservata, iar pentru altcineva greu de suportat… De cele mai multe ori se pare ca noi insine suntem vinovati de suferintele care ne coplesesc, iar asta in primul rand datorita greselilor pe care le facem si pentru care trebuie sa platim – conform echilibrului in natura. Alteori pentru lipsa de incredere, pentru indoiala ca prin umilinta, Dumnezeu ne fereste si nimic rau nu ne poate atinge. Si totusi, asa este : " De cine ma voi teme, Doamne, cand esti cu mine ? " Cu cat ne indepartam de credinta, cu atat suferintele se inmultesc. Asta in cazul bun ! Daca nu cunoastem suferinta, e vai-si-amar de sufletul nostru sau de cei ce vor urma dupa noi si care vor trebui sa plateasca, conform aceluiasi echilibru din Natura! Nimic pe lumea asta nu va ramane neplatit si fiecare vorba, fiecare gand, fiecare fapta isi va gasi talantul valorii sale
Candva, demult, am ajuns la concluzia ca suntem recunoscatori parintilor si strabunilor nostri pentru viata frumoasa pe care-o avem si suntem datori prin deciziile pe care le luam in fiecare zi sa lasam perspectiva unor destine linistite pentru cei care vor urma dupa noi, fara sa ne gandim daca cineva va aprecia asta vreodata sau nu!

[georgeval]

Suferinta suportata fara cartire poate sa devina o usa spre mantuire. Suferinta nu trebuie perceputa ca pedeapsa pentru pacatele noastre, suferinta poate fi o consecinta a pacatelor noastre, pe care trebuie sa ne-o asumam fara cartire.

[sophia]

M-am gandit si eu adesea la acest subiect.
In religie exista aceasta idee: mantuire prin suferinta.
Am auzit la o predica o poveste cu un batran care dorea o cruce mai usoara fiind batran si bolnav. I s-a dat sa aleaga una mai mica, mai usoara. Morala a fost insa ca nu putea ajunge in Rai numai cu acea cruce mai mica si mai usoara.
Nici eu nu inteleg de ce neaparat suferinta.
Mantuirea poate fi dobandita prin viata pe care o ducem, prin sufletul nostru. Nu vad ce are a face suferinta aici.
Pe de alta parte, da, suferinta, o experienta de viata mai aspra, te invata multe.
Suferinta rezultat al pacatelor noastre. Partial, pentru unii. Altii mai sufera si din cauza celor din jur...
Sunt unii care sunt buni si gresesc asa putin si totusi se chinuie in boli gerele, necazuri si mai si mor devreme. De ce? Platesc pacate ale cui?
Altii duc o viata ca in rai si le da Dumnezeu atatea si atatea.
Poate ca au si ei suferintele lor pana sa ajunga acolo, sau dupa. Ce stim noi?
Si ce spuneti de bietii copii care se chinuie cu boli, necazuri, handicapuri, saracie? Este asta pentru mantuirea lor? Dar pentru ce, pentru care pacate?

De ce avem nevoie de suferinta? De ce ni se da?

[burciuanamaria]

Cum s-a afirmat pe forum, consider ca omul trebuie sa sufere pentru a se mantuii! Si de multe ori se intampla ca persoane care nu au gresit ( exemplu: copii care sunt ingeri pana in 7 ani ) sa sufere pentru greselile altora ( adik: parinti, bunici, strabunici, etc ). Din pacate, se intampla si asa! Dumnezeul permite acest lucru tot spre folosul omului si ... Mantuirea acestuia prin prisma celor curati si buni!