Tendinta

[andreicozia]

În prealabil postat de Traditie1

Nu exista sfintenie la un loc cu distractia.

.

Hmmm, atunci cum ramine cu Sfintul Stefan cel mare care chefuia, umbla cu femei, girla si reteza capete intr-o veselie...deci distractiile se tineau lant...da se si spovedea la Sihastrul sau din cind in cind insa revenea la ceea ce facea mai sus.

În prealabil postat de Fani71

Exista si sfinti care s-au sfintit (adica, s-au unit cu Dumnezeu) altfel decat prin asceza extrema (in sensul de renuntare la placere, cum o intelegi aici, daca nu ma insel): martirii, si oameni casatoriti, de exemplu.
Placerea in sine NU este negativa.

Vezi, Zaharia, ca exista si afirmatii de acest gen, de asta era Anna exasperata. Chiar daca forumul nu este carturar, el reflecta si 'opinia publica' crestina.

nu poti compara un om mediocru cu un sfant care a fost ascet.
placerea este o negatie a suferintei. iar suferinta si viata sunt tautologii, toate organismele in viata sunt intr-o suferinta permanenta.

În prealabil postat de topcat

Evolutionismul duce legatura ceva mai departe, spre empatie, generozitate, monogamie.[/i]

cum ai ajuns tu la concluzia ca evolutia a facut omul o specie monogama si nu poligama?

În prealabil postat de Traditie1

Sfintenia este tocmai asceza, viata sfânta, de renuntare. Nu exista sfintenie la un loc cu distractia.

Si în alte religii exista asceza, uneori extrema dar scopul ascezei crestine nu este asceza de dragul ascezei ci renuntarea la acele lucruri care împiedica rugaciunea neîncetata, rugaciune prin care omul vrea sa fie permanent în Dumnezeu, pentru a simti si pastra suflarea datatoare de viata a Duhului Sfânt.

eu iti dau dreptate.
Insa poti observa cum unii crestini "modernizati" considera viziunea asta "extremista"?
mai ales femeile vad ca le e prea greu sa se abtina de la placeri

Cred ca ar fi bine sa definim "placerile" despre care se vorbeste aici.

[Fani71]

În prealabil postat de flegmatic

nu poti compara un om mediocru cu un sfant care a fost ascet.
placerea este o negatie a suferintei. iar suferinta si viata sunt tautologii, toate organismele in viata sunt intr-o suferinta permanenta.

Consideri martirii si sfintii care au fost castaoriti ca fiind oameni mediocri?
Si casatoruia este o cale de sfintenie, nu numai calugaria.
Si nu ai grija, ca si casatoria presupune asceza, insa de alt fel: sa te adaptezi celuilalt, sa lasi voia ta pentru a lui, sa porti in spate si durerile si suferintele lui (odata cu bucuriile), sa muncesti si sa-ti asumi responsabilitati pentru familie, sa nasti si sa cresti copii etc.
Pe langa suferinte, viata ne ofera insa si unele bucurii si placeri, pe care Dumnezeu nu le cere nicidecum sa le refuzam, ci sa le traim cu multumire.

În prealabil postat de flegmatic

eu iti dau dreptate.
Insa poti observa cum unii crestini "modernizati" considera viziunea asta "extremista"?
mai ales femeile vad ca le e prea greu sa se abtina de la placeri

Nu vad in ce anume viziunea mea este modernizata.
De la ce placeri ar trebui sa ne abtinem, Doamne ajuta-ne, oamenii casatoriti?
Ar trebui sa incercam sa nu simtim nici placerile firesti?
Ar trebui, noi oamenii in general, sa ne abtinem sa ne bucuram de apa calda, de o mancare buna, de o raza de soare, de un vanticel intr-on zi torida? Ar trebui sa alungam aceste senzatii placute ca fiind de la diavol, cumva??

[Fani71]

În prealabil postat de Traditie1

Sfintenia este tocmai asceza, viata sfânta, de renuntare. Nu exista sfintenie la un loc cu distractia.

Si în alte religii exista asceza, uneori extrema dar scopul ascezei crestine nu este asceza de dragul ascezei ci renuntarea la acele lucruri care împiedica rugaciunea neîncetata, rugaciune prin care omul vrea sa fie permanent în Dumnezeu, pentru a simti si pastra suflarea datatoare de viata a Duhului Sfânt.

Nu stiu d ece vorbesti de distractie aici. Era vorba de placere.

Sfintenia NU este identica cu renuntarea. Sfintenia este unirea cu Dumnezeu, unica sursa a sfinteniei. La Dumnezeu se poate ajunge pe diverse cai.
Asceza Nu inseamna numai renuntare. Inseamna si renuntare, dar si jertfa in sens mai larg.
Sigur, nu este vorba de asceza de dragul ascezei, aici sunt de acord cu tine.

[Traditie1]

În prealabil postat de Fani71

Nu stiu d ece vorbesti de distractie aici. Era vorba de placere.

Sfintenia NU este identica cu renuntarea. Sfintenia este unirea cu Dumnezeu, unica sursa a sfinteniei. La Dumnezeu se poate ajunge pe diverse cai.
Asceza Nu inseamna numai renuntare. Inseamna si renuntare, dar si jertfa in sens mai larg.
Sigur, nu este vorba de asceza de dragul ascezei, aici sunt de acord cu tine.

Dstractia si placerea e acelasi lucru, adica o bcurie lumeasca.

Unirea cu Dumnezeu nu este posibila decât prin curatirea de patimi, despatimire. Dumnezeu nu se poate uni cu un om patimas iar despatimirea ia mult timp, vezi cazul Mariei Egipteanca care s-a luptat 17 ani cu patimile (e drept ca la ea împatimirea era mai mare, datorita pacatelor grave comise ani de-a rândul). Împatimirea este urmarea pacatelor si a vietii de placeri. Un om care nu duce o viata de lupta cu placerile nu se poate despatimi si nici mântui. Martirii nu au fost niste oameni care au trait patimas decât în unele cazuri, daca nu erau crestini recenti ei dusesera o viata de asceza.

Unirea cu Dumnezeu presupune si schimbarea mintii prin rugaciune. Nu te poti uni cu Dumnezeu având un mod natural de gândire. Dumnezeu este foc mistuitor, Sf. Siluan spune ca un om firesc nu poate suporta vederea lui Dumnezeu.

Unirea cu Dumnezeu nu e un fenomen manifestat la un moment dat ci se realizeaza începnd din aceasta viata, numit îndumnezeire,vezi aceste articole:
http://www.crestinortodox.ro/alte-ar...ezeirea-omului
http://www.crestinortodox.ro/diverse...l-vietii-umane

În prealabil postat de cristina2012

... te-as ruga sa explici putin, eu nu inteleg unde sunt legaturile intre dragostea de mama si sex. Am facut legaturi intre doua fenomene biologice care au implicatii emotionale si spirituale (alaptare si sex) pe de o parte si placere pe de alta parte.
Alaptarea e ceva material care stimuleaza sentimentele materne, generozitatea, creaza o relatie cu totul speciala intre mama si bebelus. Aceasta relatie speciala intre mama si bebelus (care implica si un fel de senzualitate) am putea-o asemana cu relatia speciala care exista intre soti favorizata si ea de trairea impreuna a unei stari placute de apropiere in care este implicata din plin placerea sexuala.
Pe scurt, consider ca exista o legatura intre realtia mama-copil si placerea indusa de cateva evenimente fiziologice din corpul mamei si al copilului. Legatura afectiva este favorizata de placerea care, la randul ei, se datoreaza chimiei organismului.

Consider ca chimia organismelor (aspect pamantesc, natural) joaca un rol important in crearea si sustinerea sentimentelor, iar acest fapt nu este decat un instrument ajutator ca noi sa gustam dragostea si sa fim motivati sa pornim in transfigurarea si desavarsirea ei.
Omul cunoaste placerea dragostei la sanul mamei. Cei care nu cunosc dragostea in frageda pruncie pornesc in viata cu un mare handicap.
Pruncul, in ciuda chipului de inger, este de un mare egoism. Oricat de mare este iubirea lui pentru mama, un prunc nu e capabil de jertfa. Iubirea lui se dezvolta modulata fiind de oferta mamei. Iubirea lui tine mai mult de natura... crescand, dezvoltandu-se spiritual omul ajunge sa traiasca si sa fie capabil sa practice iubirea dumnezeiasca, cea care se exprima prin jertfa. Desi porneste de la natura, omul sfarseste prin a se asemana mai mult Lui Dumnezeu decat naturii (sau macar asa ar trebui).

Recitindu-mi mesajul inainte sa-l postez, m-am gandit ca poate tu, topcat, consideri ca placerea are intotdeauna o legatura cu sexualitatea. Eu nu consider asa si poate de aici nu am vazut legatura intre dragostea de mama (despre care eu nu am vorbit in postul pe care l-ai citat ci doar despre alaptare) si sex.

Am bold-uit ceea ce si evolutionismul considera ca fiind ceea ce se intimpla in fapt, si arata ca si natura cruda si egoista are mecanisme care pot duce la dragoste si empatie.
Legatura intre proximitate, atingere, alaptare, sex (am vrut sa spun dragoste, nu sex) si dragostea materna se face prin mecanismul de recompensare (reward system) si au aparut evolutionist inca la reptile, prin sistemul limbic (sediul emotiilor).
Evolutionismul considera dragostea materna ca fiind sursa celorlalte tipuri de empatie sau dragoste.

Am spus ca e o viziune ciudata pentru un crestin pentru ca, banuiesc, tu consideri ca omul porneste de la animal si incearca sa ajunga la Dzeu, fara acea "cadere" de care e asa de atasata Fani, de exemplu. Dar probabil ca ma insel.

@flegmatic: desi consider ca evolutia naturala duce spre poligamie, evolutia culturala sau sociala au facut din om un preponderent monogam.

[Fani71]

În prealabil postat de Traditie1

Dstractia si placerea e acelasi lucru, adica o bcurie lumeasca.

Unirea cu Dumnezeu nu este posibila decât prin curatirea de patimi, despatimire. Dumnezeu nu se poate uni cu un om patimas iar despatimirea ia mult timp, vezi cazul Mariei Egipteanca care s-a luptat 17 ani cu patimile (e drept ca la ea împatimirea era mai mare, datorita pacatelor grave comise ani de-a rândul). Împatimirea este urmarea pacatelor si a vietii de placeri. Un om care nu duce o viata de lupta cu placerile nu se poate despatimi si nici mântui. Martirii nu au fost niste oameni care au trait patimas decât în unele cazuri, daca nu erau crestini recenti ei dusesera o viata de asceza.

Unirea cu Dumnezeu presupune si schimbarea mintii prin rugaciune. Nu te poti uni cu Dumnezeu având un mod natural de gândire. Dumnezeu este foc mistuitor, Sf. Siluan spune ca un om firesc nu poate suporta vederea lui Dumnezeu.

Unirea cu Dumnezeu nu e un fenomen manifestat la un moment dat ci se realizeaza începnd din aceasta viata, numit îndumnezeire,vezi aceste articole:
http://www.crestinortodox.ro/alte-ar...ezeirea-omului
http://www.crestinortodox.ro/diverse...l-vietii-umane

Hai sa revenim la primul mesaj din acest topic, sa nu divagam. Tu spui ca ar trebui ca o femeie care alapteaza si simte o dulceata, o 'placere', sau doi oameni casatoriti care s eiubesc si simt bucurie si 'o dulceata' (de asta vorbea Anna), ar trebui sa isi infraneze aceste 'dulceti', sau 'bucurii lumesti?

Pentru um om credincios nu exista nimic pur lumesc. Patima inseamna tocmai asta, absolutizearea unui lucru prin despartirea lui de Dumnezeu. Daca traim lucrurile ca niste oameni iubitori de Dumnezeu, aceste lucruri nu mai sunt lumesti, si nu sunt in nici un caz patimi.
Patilma orbeste si robeste, aceste bucurii ne fac viata frumoasa si ne mangaie, ajutandu-ne sa ii multumim lui Dumnezeu; ajutandu-ne si sa traim mai cu rabdare momentele grele si suferintele, de care oricum vom avea parte si fara sa ne straduim.

[Marius22]

Sfantul Serafim de Sarov ii intampina pe toti cei ce veneau la el prin urmatoarele cuvinte: "Hristos a inviat, bucuria mea!". Minunat sfant, minunate cuvinte!

Nu poate exista comuniune adevarata si prin urmare o reala bucurie a intalnirii, fara vestirea evenimentului Invierii. Altfel, ce sens ar avea relatiile noastre, prieteniile noastre sau casniciile, daca nu ar dainui in vesnicie. Ma pot bucura deplin de celalalt numai stiind ca moartea a fost desfiintata, ca ea nu mai are putere nici asupra lui si nici asupra mea.

Aceasta bucurie trebuie sa se manifeste in raporturile dintre mama si copil, dintre soti, dintre prieteni si chiar dintre straini. Crestinismul nu este religia posacilor, a "fetelor smolite", a celor cu "cenusa in cap", a "mormintelor varuite" sub pretext de despatimire.

Voi reusi sa renunt la patimi nu datorita postului sau a canonului dat de duhovnic, luate in sine, ci numai atunci cand ajung sa traiesc bucuria de a purta cu mine in vesnicie multime de persoane, iar iei, la randul lor, sa ma "odihneasca" in inimile lor.

[metanoia2]

Dragii mei, fiecaruia i se cere dupa puterile sale, Bunul Dumnezeu nu cere fiecarui om asceza, ii cere fiecarui om dupa puterile sale sa renunte la anumite placeri, sa faca tot ce ii sta in puteri sa isi lucreze mantuirea. Cel care simte tot timpul vinovatia anumitor placeri stie ca apoi sa cada in genunchi si sa faca pocainta pentru pacatul savarsit(vorbesc aici de oamenii casatoriti care savarsesc pacatul trupesc). Acestia daca simt nevoia de mai multa nevointa decat pot face in situatia in care se afla renunta de comun acord la lume si intra in manastiri, dar acest caz este mai rar, cei care se simt chemati spre multa nevointa isi fixeaza ca scop in viata aceasta nevointa, deoarece devine singurul lucru care ii intereseaza, singurul lucru cu adevarat important si pe masura ce inainteaza simturile lor se subtiaza atat de mult incat si cea mai simpla placere care ii distrag de la vorbirea cu Dumnezeu(rugaciune) devine o placere vinovata care este urmata de multe lacrimi de pocainta.Restul suntem noi, cei doritori de rugaciune dar si iubitori de viata de familie, mai slabi, mai rugatori in situatii dificile.
In cadrul acestui topic s-a cam confundat tabla inmultirii cu tabla zincata. Noi cei mici incercam sa intelegem cum a privi un peisaj frumos de catre un pusnic poate fi un pacat pentru el si comparam cu placerea sexuala si placerile care se nasc in timpul suptului, de parca toate s-ar situa pe acelasi calapod.Placerea pruncului de a suge se numeste "placere"
pentru ca acesta este cuvantul romanesc pentru acest sentiment dar e mai mult incantare amestecata cu iubire si bucurie.Placerea sexuala este o placere care starneste un anumit sentiment de vinovatie in omul evlavios, este un pacat spalat prin spovedanie si lacrimi multe, iar pentru cei mai lumesti este o implinire a iubirii dintre sot si sotie.
Sper sa se inteleaga corect ceea ce am spus deoarece vad ca devine un specific al nostru sa deviem de la subiect sau sa intelegem altceva decat s-a scris.