Care-i necazul vietii Dvs ,in clipa de fata?.....

[elenavioletacocos]

sanatatea ...mai exact tiroida hashimoto...

[pui]

În prealabil postat de mirelat

Fereste-ma, Doamne, de "prieteni", ca de dusmani ma feresc singur(a) !

nu suport ipocrizia, si nici duplicitatea.

Ai f mare dreptate Si eu sunt f dezamagita de prieteni

[heaven]

Necazul meu,dar la care incerc sa nu ma gandesc prea mult pentru a evita sa ma incarc negativ,este suferinta fapturilor nevinovate si lipsite de aparare:animalutze,copii,batrani,oameni,in general cu suferinte fizice,dar mai ales sufletesti.
Dumnezeu are grija de noi toti,insa in sac nu ne baga,trebuie si noi sa luptam sa schimbam ceva.
Ma doare nepasarea unora din jurul meu si mi-as dori sa vad manifestandu-se prin noi mai multa iubire fata de intreaga creatie divina.
Si,mi-as dori sa pot face mai mult pentru aceste fapturi si sper ca pe viitor Tatal sa imi ingaduie acest lucru si sa ma faca instrumentul iubirii Sale.
In rest,pe plan personal,am dificultati ca orice om,insa Dumnezeu m-a ferit de necazuri mari in prezent si Ii multumesc pentru asta.In rest,toate se rezolva.

[andruca]

necazul meu este ca nu mi-am ales bine ce sa fac in viata si ce facultate sa urmez,am facut o facultate care nu mi-a placut si deabia am asteptat sa o termin sa imi gasesc sa lucrez ceva in alt domeniu si am ajuns pana la urma in alta tara facand un master in acelasi domeniu si chinuindu-ma pe fiecare zi sa invat ceva ce nu vreau sa pun in practica,si ma intreb, Dumnezeu m-a adus aici sau voita mea, am ascultat eu de Dumnezeu sa fac voia lui sau am facut numai voia mea. As vrea sa fac voia lui, pt ca stiu ca el are mai mare grija de mine decat pot eu sa am dar nu imi dau seama care e voia lui dar am nadejde ca o sa fie bine.

În prealabil postat de pui

Ai f mare dreptate Si eu sunt f dezamagita de prieteni

Cu Dumnezeu inainte, Georgiana draga !

Eu am observat ca desi de multe ori ma bag singura in gura lupului si/ sau calc in strachini, mereu apare o mana salvatoare care ma scoate la lumina. si intr-adevar, cum zicea si Costel, toate sunt date cu un scop si ne ajuta la devenire. Doamne ajuta!

[adrian010155]

În prealabil postat de lavinia40

Care-i necazul vietii Dvs ,in clipa de fata?.....

Slaba credinta. Slabiciunea in fata patimilor. Falsa modestie, care ascunde, de fapt, ingamfarea si multe, multe altele.

[coralina]

Multumim Antonia, Dumnezeu sa-ti rasplateasca!
Doamne ajuta si ne iarta!

[eulaura]

nu m-a mai intrebat nimeni de mult cum ma simt... n-a mai avut nimeni de mult acces direct la sufletul meu, si desi chiar nu conteaza deloc daca postez si eu sau nu pe ste topicul asta, tot vreau s-o fac pentru ca sa ma mai descarc... in primul rand ma deprima ca nu stiu care e rostul meu( probabil acum multi vor rade de ce am spus, stiu... chestia asta aproape a devenit cliseu, dar chiar nu-mi dau seama ce planuri are Dumnezeu cu mine). apoi, ma simt vinovata pentru faptul ca mereu gresesc , dar mereu.... toate incercarile mele de a face ceva bun se fac scrum din pricina mandriei mele. cred ca am o forma de mandrie perversa... care imi nimiceste orice incercare de a face ceva bun si de a ma apropia de Dumnezeu.Dumnezeu a fost si este foarte bun cu mine, si nu zic asta pentru ca suna frumos, chiar asa este, si eu tot n-am suficienta vointa sa ma rup de ceea ce ma tine departe de El iar asta ma face foarte nefericita de fiecare data cand imi dau seama de ce fel sunt. simt ca am o datorie foarte mare fata de Dumnezeu, pe care parca n-o sa o pot achita orice as face... El imi tot da , si eu nu numai ca nu dau nimic inapoi, dar fac si impotriva. urasc atitudinea asta a mea. chiar acum, in loc sa scriu mesajul asta , poate as putea sa fac ceva pentru remedierea situatiei, dar eu stau aici si ma lamentez... simt ca mi s-a tot dat si eu am tot luat, fara sa dau nimic inapoi. apoi parintii mei... desi si ei au greselile lor sunt niste parinti devotati, care au facut TOT ce au putut ce mai bine ca sa-mi fie mie bine, din toate punctele de vedere... ii iubesc foarte mult, dar niciodata n-am stiu sa le arat asta. vreau sa-i fac fericiti. si-au sacrificat fericirea pentru fericirea mea, si as vrea sa pot face si eu ceva care sa le aduca liniste, si macar multumire, bucurie, daca fericire e prea mult spus... si n-am nici o idee cum sa fac asta, si nici nu stiu daca voi avea cum. si-ar mai fi faptul ca toate minciunile pe care le-am zis pana acum(atat mie cat si celorlalti) acum acum consecinte grave asupra mea : nu mai stiu ce simt si pentru cine, nu stiu clar sa fac diferenta intre adevarat si fals...

Pentru eulaura

În sufletul tău vine primăvara.Bucură-te!
Dar primăvara este mult de muncă.Pune început de pocăinţă şi vei culege roade bogate.
Eu aş începe prin a scrie o scrisoare părinţilor în care să le mulţumesc pentru tot ce fac ca mie să-mi fie bine şi mai ales să le spun cât de mult îi iubesc. Mă gândesc ce mult m-aş bucura dacă fiul meu ar face aceasta!

[costel]

Laura, te asemeni foarte mult cu fiul din "Pilda fiului risipitor". Acela ajunge in una din zile sa-si dea seama cat de mult a pierdut prin faptul ca a parasit casa parinteasca, ca s-a despartit de Dumnezeu. Isi vine in fire. Ce inseamna asta? Ca mersul sau dupa venirea in fire, nu mai este ratacitor. Duce catre Dumnezeu. Asa trebuie sa faci si tu. Nu e de ajuns sa constientizezi starea in care te afli, trebuie sa ajungi la fapte.

Zilnic sa te rogi pentru parinti, zilnic sa le zambesti, sa-i imbratisezi, sa le spui ceva drag. De la o varsta nu mai este importanta painea si celelalte bucate. Adevarata hrana vine din cele mentionate de mine mai sus. Ofera-le acele daruri si niciodata nu se vor simti infometati si in lipsa de ceva.