Modele de casnicie

Căsătoria nu este întodeauna rodul unei iubiri desăvârşite.Nu toţi oamenii sunt frumoşi,nu toţi îşi găsesc jumătatea,nu toţi au parte de iubiri de vis.
Fiind o persoană credincioasă sau ascultătoare de părinţii cei după trup când vine vremea (dacă ai şansa să-ţi găseşti un tovarâş de viaţă) mergi în faţa sfântului altar şi primeşti cununia ca pe un dar sau ca pe un jug.
Dacă ai răbdare,credinţă,dacă eşti în ascultare unul faţă de altul Dumnezeu îţi va dărui copii buni care vor cimenta relaţia dintre soţi şi le va da putere să meargă până la capăt împreună.
Căsătoria este ceva foarte complex iar viaţa în doi un drum anevoios presărat adeseori cu spini,cu lacrimi,cu trădări şi chiar cu perioade luuuungi de singurătate în doi.Dar dacă pe acest drum v-aţi îngăduit unul pe altul,dacă ai voştri copii sunt la casa lor la fel ca voi sau mai fericiţi,dacă sunteţi alături atunci când bolile şi lipsurile apar în fiecare zi, ei bine; înseamnă că aveţi o căsnicie bună.
Şi în căsnicie la fel ca şi în călugărie este foarte importantă ascultarea şi frica de Dumnezeu a celor doi căci dragostea oricât de mare ar fi de cele mai multe ori,cu timpul se transformă în obişnuinţă şi mai ales, ca măcar unul din cei doi soţi să aibă credinţă tare pentru a se ruga pentru toată casa şi pentru acei mai puţin credincioşi.

[anna21]

În prealabil postat de axios

chiar daca am mai povestit candva o sa ma repet si imi cer iertare celor pe care ii voi plictisi...
....................................

Apreciez sinceritatea ta.. ai mult curaj in a povesti despre tine (eu nu zic nici surorii mele despre ceea ce cred, ceea ce simt, ceea ce regret.. poate doar aici pe forum, unde sunt anonima).
Chiar ma intrebam daca barbatii regreta vreodata vorbele spuse.. Dar cred ca tu esti atipic. Cred ca un barbat tipic intai spune o vorba grea, apoi o crede (ca nu cumva sa ajunga sa o regrete! mai bine o crede adevar!).

Poate par grosolana, dar cred ca exista ceva mult mai rau decat a suferi din dragoste: a nu avea habar ce inseamna sa suferi din dragoste. Sa nu iubesti mi se pare mai cumplit decat sa suferi (desi nu te doare nimic, ti se pare ca esti foarte bine).
Cineva imi spunea ca iubirea este doar un cuvant (nu este o replica din matrix?).

[axios]

În prealabil postat de anna21

Poate par grosolana, dar cred ca exista ceva mult mai rau decat a suferi din dragoste: a nu avea habar ce inseamna sa suferi din dragoste. Sa nu iubesti mi se pare mai cumplit decat sa suferi (desi nu te doare nimic, ti se pare ca esti foarte bine).
Cineva imi spunea ca iubirea este doar un cuvant (nu este o replica din matrix?).

sunt mult mai multe lucruri care sunt mai rele decat suferinta din dragoste. iar unul dintre ele, poate cel mai periculos, este indiferenta...

P.S. nu povestesc despre mine. eu sunt cel mai putin important in povestea noastra. mai degraba incerc sa deschid ochii altora care dau cu piciorul la ceea ce le-a daruit Dumnezeu... as vrea sa le strig durerea mea pentru ei. pentru ce sunt dispusi sa piarda... si cat de usor abandoneaza in lupta cu viata...

[anna21]

În prealabil postat de axios

sunt mult mai multe lucruri care sunt mai rele decat suferinta din dragoste. iar unul dintre ele, poate cel mai periculos, este indiferenta...

Off, spune-i asta si celui pe care-l iubesc eu.
Ca ne-a trecut juma de viata si 30% a fost dormita, 30%-50% am strans amintiri de la birou, stress, ne-am crezut importanti prin ce facem.. iar in rest, putinul timp ramas, l-am petrecut privind televizorul, in trafic, la sala de sport (sotul meu merge zilnic... asa ca merg si eu sa nu creada ca sunt lenesa/delasatoare/nu ma intereseaza cum arat..bla,bla... mergem pe rand ca cineva trebuie sa stea cu copiii.. deci din putinul timp petrecut acasa, 3 ore zilnic stam separati).. sunt chiar curioasa cat timp petrec efectiv cu sotul.. cred ca nici macar o ora zilnic.
Si ii repet (dar crede ca sunt deprimata daca ma gandesc atat la moarte!) ca o singura certitudine avem in viata: ca vom muri! Si cu asta in minte trebuie sa traim... Bleah, nu se prinde nimic!

[axios]

În prealabil postat de anna21

Off, spune-i asta si celui pe care-l iubesc eu.
Ca ne-a trecut juma de viata si 30% a fost dormita, 30%-50% am strans amintiri de la birou, stress, ne-am crezut importanti prin ce facem.. iar in rest, putinul timp ramas, l-am petrecut privind televizorul, in trafic, la sala de sport (sotul meu merge zilnic... asa ca merg si eu sa nu creada ca sunt lenesa/delasatoare/nu ma intereseaza cum arat..bla,bla... mergem pe rand ca cineva trebuie sa stea cu copiii.. deci din putinul timp petrecut acasa, 3 ore zilnic stam separati).. sunt chiar curioasa cat timp petrec efectiv cu sotul.. cred ca nici macar o ora zilnic.
Si ii repet (dar crede ca sunt deprimata daca ma gandesc atat la moarte!) ca o singura certitudine avem in viata: ca vom muri! Si cu asta in minte trebuie sa traim... Bleah, nu se prinde nimic!

din pacate, se pare ca fiecare dintre noi avem pragul nostru in viata de care trebuie sa ne dam cu capul ca sa ne vina mintea la loc... pentru unii e prea tarziu, ca la fecioarele nebune, dar altii au parte de un inger pazitor mai drastic care ii trage de maneca la timp...
tu roaga-te si fii tu cea inteleapta si pentru dansul. fii tu lumina din casa. pana la urma, ca doar e fosfor, va prelua lumina de la tine...
Doamne ajuta!

[laviniag23]

În prealabil postat de glykys

Dragi forumisti, deschid si eu un topic despre aceasta Sfanta Taina, inspirata fiind de multe din postarile voastre. Mi-ar placea sa impartasiti tuturor experienta voastra de viata (majoritatea sunteti casatoriti), experienta voastra de familie crestina, modelul vostru de vietuire in familie, lupta cu greutatile zilnice, framnatarile, esecurile si victoriile in aceasta lupta in doi. Cu totii aveti cate un cuvant de spus si cu totii puteti oferi un model pentru un tanar aflat la inceput de drum, care nu stie nici macar cu ce se mananca asa ceva. Toate fetele isi doresc de mici sa se casatoreasca, sa isi puna rochie de mireasa si sa aiba o nunta ca in povesti, dar ce se intampla dupa aceea? Vreau sa imi vorbiti mai ales despre lupta si despre izbanzi. Pe mine m-au impresionat povestea Dnei Elena Violeta, cea cu sotul protestant, exemplul Omului Bun cu sotia vaduva la 42 de ani, care a avut o casnicie zbuciumata, dar a reusit sa isi aduca sotul pe calea credintei, pozele din albumul lui Fani si al lui Cristiboss, lupta zilnica a Annei21, sacrificiul si fericirea lui FelixLivadaru, si poate mai sunt si multi altii despre care am citit, dar nu ii mai tin minte acum. Poate ca sunt unii care au o casnicie cu adevarat model, care se iubesc la fel de mult unul pe celalalt si nu au probleme majore in casa lor, unii poate lupta de ani de zile pentru ca sa el mearga casnicia, unii, precum Windorin, s-au casatorit de curand si de abia acum experimenteaza ce inseamna sa fii casatorit. Pe toti acestia si pe multi altii, ii rog, asadar, sa ne impartaseasca sau sa ne detalieze experientele lor. Multumesc.

Eu sunt casatorita de 1 an, oficial vorbind, dar suntem impreuna de 5 ani si avem o fetita de 4. Pot spune doar atat: ca in decurs de 5 ani, am incercat sa imi aduc sotul pe calea cea buna de 3 ori (cand o luase pe drumuri gresite - alte femei). De fiecare data, am reusit prin rugaciuni sa il apropii din nou de familie, sa il fac sa inteleaga ca acest nucleu ii poate oferi echilibru in viata. Doar prin rugaciuni permanente, el si-a intors fata spre noi.
Nu vreau sa renunt la aceasta casnicie care mi-a oferit atat momente grele cat si frumoase. Am citit undeva, in scrierile parintelui Cleopa, ca acesta nu le sfatuia pe femeile care se plangeau de soarta grea alaturi de sotii lor sa divorteze. ¨¨Barbatul se poate mantui prin femeia sa si invers.¨¨ Am fost tentata de multe ori sa renunt, dar pt mine, nunta si unirea cu care am fost inzestrati si binecuvantarea cu acest copil in viata noastra imi da putere si speranta.