|
#11
|
|||
|
|||
Maria-Luisa tocmai asta este creștinismul ! Lupta pentru desăvârșire ! Nu s-ar mai numi creștinism daca nu ar fi astfel ! Creștinul odată ce apucă pe calea mântuirii luptă cu ajutorul lui Dumnezeu pentru a ajunge la destinație: la sfințenie, la Țara cea de sus ! Bineînțeles că orice luptă are victoriile și eșecurile ei... omul se luptă cu păcatul ca să biruiască, însă noi suntem nepuncioși, și în luptă ne mai și rănim, mai și cădem, dar important este să nu abandonăm lupta ! Ne ridicăm ne înarmăm cu mai multă rugăciune, răbdare, smerenie și cu alte "arme" duhovnicești și continuăm lupta ! Cât durează lupta? Toată viața ! Deci a fi creștin înseamnă a fi luptător pentru Adevăr, pentru mântuire, pentru viața cea veșnică ! Cu cine ne luptăm noi? Cu diavolul ! El este dușmanul numărul unu ! El este cel care ne urăște atât de mult și care nu vrea să ne lase să îi luam locul de unde a căzut ! Dar, nu numai cu diavolul trebuie să ne luptăm, ci și cu noi ! Ne luptăm cu noi pentru a tăia voile și poftele stricăcioase ale trupului ! Ne mai luptăm și cu lumea care văzând lupta noastră și efectul pe care îl are asupra noastră, începe să ne socotească ca pe niște oglinzi în care își vede negreala sufletească și care în loc să se trezească și să pună început bun, ea, lumea nu face decât să încerce să îndepărteze și să spargă oglinzile pentru ca să nu-și mai vadă ea urâțenia sufletească !
Așadar, dacă creștinismul înseamnă lupta împotriva păcatului și dacă această luptă presupune și căderi cred că răspunde la toate întrebările tale și nu numai ale tale ! Ce trebuie să reținem este că indiferent de cădere lupta nu trebuie să înceteze ! Pentru cine cunoaște și vrea să cunoască ! Cine nu se încadrează în acestă categorie nu înțeleg ce caută pe aici !?? Doamne ajută ! |
#12
|
|||
|
|||
Eu am multe intrebari.
1. Ideea este ca aici pe forum se pun multe intrebari in acest sens, dar se ajunge de cele mai multe ori la conflicte, atac la persoana, fanatism, etc. ti se tranteste un citat, o filozofie si ti se spune: descurca-te singur! Atunci ma intreb ce rost are pana la urma totul. 2. Ateii se pare ca sunt mai putin sensibili si vulnerabili si sunt mai deschisi la intrebari. Constat eu aici. Cam asta este diferenta. Eu as mai spune ca exista mai multe grupe, cu diverse nuante, nu numai crestini si atei: - crestini extremi (cam fanatism) - crestini moderati - crestini cu tendinta ecumenica (sanatoasa) - crestini teoreticieni (mai putin practicanti) - crestini practicanti (ne-teoreticieni) - atei extremi - agnostici (nu refuza, dar nu stiu sigur) - atei deschisi spre crestinism (daca i-ar convinge cineva), adica moderati etc. Poate fac un sondaj sa vedem cum ne consideram fiecare. Gasesc bune asemenea porti deschise spre discutie si m-ar bucura sa existe si la alte grupuri, de ex. homosexuali, hermafroditi, sau alte minoritati, nu neaparat de credinta sau sexualitate, ca sa putem sa-i intelegem inainte de a-i sfarteca judecandu-i. Dar ei singuri nu se deschid, din teama de consecinte. |
#13
|
|||
|
|||
Daca tot v-ati oferit
1. Care credeti ca e mai rau Hitler sau Stalin? 2. Ce parere aveti despre strategia de control a populatiei prin "circ si paine"? 3. Ce parere aveti despre zodiac, dar cel chinezesc? 4. Ce parere aveti despre icoanele care plang si in general locurile cu desemnate ca sfinte si tamaduitoare in religia crestin ortodoxa. 5. Ce credeti, comunismul e o ideologie atee sau o religie? 6. Voi sunteti credinciosi de tipul, credinta ma ajuta in viata reala si de asta traiesc mai bine daca sunt credincios sau sunteti de genul, in viata asta nu ma ajuta cu nimic credinta dar dupa ma duc sigur in rai? 7. Dumnezeu aude mai bine rugaciunile copiilor, fiind nepacatosi si fara ispite? 8. Ce procent din populatie estimati ca se duce in iad? face-ti o cuantificare daca e posibil. 9. Daca Dumnezeu azi ar fi exact ca cel din vechiul testament l-ati mai iubi? 10. Credeti ca tarile crestine au avantaj fata de cele necrestine? 11. Ce parere aveti despre genocid? 12. Daca azi Mitropolitul tarii ar cere uciderea a toti tiganii pentru ca asa ia ordonat dumnezu, ati fi deacord? 13. Ce-i care nu stiu de crestinism, si n-au cum se afle se duc si ei in rai? Daca da atunci un crestin mai pacatos se duce in iad? 14. Daca un copil moare fara a fi botezat, merita sa se duca in iad? 15. Voi cati bani dati pe luna la biserica? 16. Ati fi deacord cu interzicerea homosexualitatii prin lege? 17. Dar a tigarilor si alcoolului? 18. Daca biserica ar forma un partid care sa o reprezinte, ati vota pentru acest partid? 19. Ce parere aveti despre media de orice fel, carti, filme, jocuri video care prezinta o lume fictiva cu alti zei si filosofii decat cea crestina? 20. Ati fi deacord cu instaurarea unei legi anti-blasfemie, adica unde sa nu poti critica o religie in nici un fel, cum e acuma in Irlanda? 21. O Intrebare in plus. Daca cineva(ipotetic vorbind) v-ar oferi dovezi indubitabile ca toate religiile din lume sunt false si ca nu exista zei, ati deveni atei? |
#14
|
|||
|
|||
Fariseii au fost o secta a religiei iudaice.Am inteles ca evreii ortodocsi din ziua de azi sunt identificati cu fariseii.Dar probabil ca te-ai referit la altceva , gen : Cine ar fi "fariseii" din zilele noastre?
|
#15
|
|||
|
|||
Deoarece ai pus multe intrebari ,e inevitabil sa nu mai si gresesc,asa ca ia-le ca pe opinii personale
1.se poate numi crestin cel care judeca pe altul?. Da.E un crestin care greseste.Oricine judeca,va fi judecat .Are mult curaj sa judece ,daca nu ii e frica de Judecata Celui care stie totul 2.dar cel care nu isi iubeste chiar si dusmanul? Da.E un crestin care nu profita .Pentru ca rateaza desavarsirea,asemanaraea cu Dumnezeu.Caci Dumnezeu "da ploaia Sa si peste cei drepti si peste cei nedrepti",si noi suntem chemati la desavarsire 3.mai poate fi socotit dusman acela pe care, desi l-ai privit ca dusman, il iubesti? In prima faza te lupti cu tine sa il iubesti,sa nu spui lucruri rele cand vb cu el.Dar apoi intradevar,ajungi la iubire,si dispare dusmania 4.se poate numi credincios acela care, desi pronunta numele lui Dumnezeu, aduce hule impotriva altuia? Aducem noi hule impotriva lui Dumnezeu,d'apai impotriva aproapelui .Aici avem un crestin care va fi judecat ca un pagan 5.ce este de urat, omul rau sau rautatea in general? Raul nu exista in sine,exista doar prin oameni. Deci sa nu uram,ci sa iubim 6.unde este inceputul imparatiei lui Dumnezeu pe acest pamanant? Cum se poate infaptui Imparatia lui Dumnezeu pe pamant? Imparatia lui Dumnezeu pe pamant ,nu e in Ierusalim,nu e in al 9 lea cer,ci este in inimile noastre.Ea a fost adusa de Hristos pe pamant,cand propovaduia "Pocaiti-va,caci s-a apropiat Imparatia Cerurillor" 7. cand pacatuiesti cel mai mult impotriva Duhului Sfant? care sunt cele mai mari pacate impotriva Duhului Sfant? Prin deznadejde zic eu,si pacatele ce izvorasc din aceasta.Caci Duhul Sfant e tocmai cel care ne da viata cea noua. 8. ce ar trebui sa ne preocupe mai intai: viata de dupa moarte sau implinirea Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant? Cine are Imparatia lui Dumnezeu in el,nu va cunoaste moartea 9. Cum putem contribui la imparatia lui Dumnezeu pe pamant? suntem noi responsabili de aceasta? Iubind poruncile Sale si indeplinindu-le 10. este Hristos cu noi pe acest pamant? In ce fel? DAAA. Prin sfanta Euharistie ,si prin harul Duhului,prin care El salasuieste in noi. Si ,cand 2 sau 3 sunt adunati in Numele Lui |
#16
|
|||
|
|||
Citat:
Si in plus eu cred ca ,chiar daca un text dintr-un sfant parinte e adus ca un argument pentru a contrazice ,scopul nu e sanatos. Acel sfant parinte sigur a avut dreptate,dar in contextul epocii sale,si al scrierilor sale.Noi nu avem dreptul sa utilizam asemenea citate ,pentru contrazicere,ci doar pt zidirea aproapelui. Tot ce facem trebuie sa fie spre binele aproapelui,si nu spre contradictii sterile . Dar uneori medicamentul poate parea amar... |
#17
|
||||
|
||||
Vin si eu cu multe intrebari...
Cine este Dumnezeu? Va intreb asta pentru ca eu nu mai am deloc credinta, nu stiu cine este Dumnezeu...si de raspunsuri gen Iisus Hristos....nu stiu ce sa mai cred...vreau sa stiu de ce deznadajduiesc, cum Il pot gasii iar pe Dumnezeu, bucuria de a fi crestin...pentru ca m-am pierdut si am nevoie de ajutor... |
#18
|
|||
|
|||
AteulCelRau
1. Care credeti ca e mai rau Hitler sau Stalin? Care e mai mare -1 sau -2 ? 2. Ce parere aveti despre strategia de control a populatiei prin "circ si paine"? Se profita de deceptia oamenilor,de lipsa de orizont,pentru a li se da un orizont minimal. 3. Ce parere aveti despre zodiac, dar cel chinezesc? Un set de consideratii generale,care se potrivesc la 10% dar nu se potrivesc la 90% 4. Ce parere aveti despre icoanele care plang si in general locurile cu desemnate ca sfinte si tamaduitoare in religia crestin ortodoxa. In general eu cred ca sunt minuni reale 5. Ce credeti, comunismul e o ideologie atee sau o religie? Toate ideologiile,ori cat s-au vrut de originale,nu au putut fi decat palide imitatoare le crestinismului 6. Voi sunteti credinciosi de tipul, credinta ma ajuta in viata reala si de asta traiesc mai bine daca sunt credincios sau sunteti de genul, in viata asta nu ma ajuta cu nimic credinta dar dupa ma duc sigur in rai? Pai ambele,ajuta si in viata actuala,dar mai ales dupa. 7. Dumnezeu aude mai bine rugaciunile copiilor, fiind nepacatosi si fara ispite? Fiti intelepti ca serpi,si nevinovati ca porumbeii 8. Ce procent din populatie estimati ca se duce in iad? face-ti o cuantificare daca e posibil. Intre 10 si 90% 9. Daca Dumnezeu azi ar fi exact ca cel din vechiul testament l-ati mai iubi? Da . Pentru ca multi can zic Dumnezeu,de fapt se refera la Cel din Vechiul Testament,misterios si ascuns.Ei uita da aratarea lui Dumnezeu,fata catre fata,prin Hristos 10. Credeti ca tarile crestine au avantaj fata de cele necrestine? Cred in "visul american" :) 11. Ce parere aveti despre genocid? E nimica,fata de ce va fii la sfarsitul lumii 12. Daca azi Mitropolitul tarii ar cere uciderea a toti tiganii pentru ca asa ia ordonat Dumnezu, ati fi deacord? Nu,pentru ca Mitropoitul tarii este slujbas al dragostei,si nu al celor se cred dumnezei pe pamant 13. Ce-i care nu stiu de crestinism, si n-au cum se afle se duc si ei in rai? Daca da atunci un crestin mai pacatos se duce in iad? Grea intrebare .Cei care nu stiu se duc in rai prin fapte bune. Si bineinteles ca crestinii pacatosi se duc in iad.Mai rau e de c ei care stiu si nu fac,decat de cei care nu stiu. 14. Daca un copil moare fara a fi botezat, merita sa se duca in iad? Grea intrebare.Nu stiu 15. Voi cati bani dati pe luna la biserica? Putini,dar daca as avea as da 16. Ati fi deacord cu interzicerea homosexualitatii prin lege? Nu.Una e legea pamanteasca,slaba si lipsita de eficienta,si alta e legea eterna. De ajuns ca ii va judeca Dumnezeu,ca sa ii mai batem si noi 17. Dar a tigarilor si alcoolului? Nu pt ca as scoate-o pe nevasta mea in afara legii 18. Daca biserica ar forma un partid care sa o reprezinte, ati vota pentru acest partid? As vota.Pentru ca macar ar fi format din oameni in care as avea incredere,care vor binele aproapelui .Dar nu asta e scopul Bisericii,ci carmuirea spre viata vesnica 19. Ce parere aveti despre media de orice fel, carti, filme, jocuri video care prezinta o lume fictiva cu alti zei si filosofii decat cea crestina? Media propune in mod egal zei din tot spectrul.Este o reprezentanta fidela si mandra a ratiunii libere 20. Ati fi deacord cu instaurarea unei legi anti-blasfemie, adica unde sa nu poti critica o religie in nici un fel, cum e acuma in Irlanda? Legile pamantesti sunt slabe si fara putere,e simpla propaganda.Nu de legi ducem lipsa ,ci de judecatori drepti 21. O Intrebare in plus. Daca cineva(ipotetic vorbind) v-ar oferi dovezi indubitabile ca toate religiile din lume sunt false si ca nu exista zei, ati deveni atei? Da.Caci eu insumi am cautat aceste dovezi,dar nu le am gasit...Dimpotriva,am gasit dovezi tot mai multe,ca exista o religie,si numai una,care e un miracol vazut. [/quote] |
#19
|
|||
|
|||
Citat:
În legătură cu dușmănia : Dacă tu nu îl mai consideri dușman , atunci el pentru tine nu mai este dușman.Dacă începem sa vedem pe toți oamenii , rod al creației lui Dumnezeu, fiecare creat cu un scop, și ca însăși chip al lui Dumnezeu atunci ne va fi ușor să realizăm rostul fiecăruia pe acest pământ.Precum și Einstein zicea "Refuz să cred că Dumnezeu joacă zaruri".Adică că nu-i pasă de creația Sa.Despre acestea nu voi vorbi eu, prea mult cu cuvintele mele, am să citez ce a spus Sfântul Ioan de Kronstadt.Am să încerc să produc o traducere personală din engleză in română. "A nu se confunda omul, această imagine a lui Dumnezeu - cu răul care este în el, pentru că răul este numai nenorocirea lui accidentală, o boală, un vis al diavolului, dar esența omului - chipul lui Dumnezeu - este întotdeauna acolo". "Unul dintre obiectivele de bază ale dragostei este de a vedea pe toată lumea salvată, transformată și unită cu adevărata dragoste divină.Acest lucru este împiedicat de ceea ce el a numit "bucurie malițioasă".El a spus, "O, cât de dezgustat sunt de această bucurie malițioasă și diavolească față/peste/la/în cursul de păcatele vecinului.Oamenii condamnă pe cineva o viață întreagă pentru un păcat pe care acesta l-a comis.Ei uită că iubirea extenuează totul.Un creștin trebuie să-și dorească cu adevărat ca numele lui Dumnezeu să fie lăudat constant atât în el cât si în aproapele ca toți să devină Templu al lui Dumnezeu." http://www.orthodoxphotos.com/Holy_F..._of_Kronstadt/ O vorbă spune așa "urăște păcatul și nu pe păcătos". Împărăția lui Dumnezeu pe pământ , incepe cu Hristos și cu Biserica care este corabia care navighează prin această mare involburată a păcatului. Când păcătuim mai mult împotriva Duhului Sfânt, aici nu prea știu să-ți răspund, am văzut că ți-a răspuns iustin10 : Atunci când deznădăjduim. Orice păcat este păcat , mulți păcătuim , însă ceea ce este cel mai important este să ne ridicăm de fiecare dată când cădem.Atunci când nu facem asta atunci greșim cel mai mult față de Duhul Sfânt.Singurul păcat care nu are iertare este hula împotriva Duhului Sfânt.Hula împotriva Duhului Sfânt este respingerea totală a lui Dumnezeu si ura față de Dumnezeu,de adevăr si de tot ceea ce este bun si sfânt până în final, adica de toate cele ce sunt ale Duhului.Așa cred eu. Cred ca ar trebui să ne preocupe Împărăția lui Dumnezeu , să facem roade vrednice de iertare și roade bune că Orice pom care nu va aduce rod bun se va tăia și se va arunca în foc.Să lucrăm cu cutremur mântuirea noastră."Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii" zice înțeleptul, și "nu vă temeți de cei ce ucid trupul, temeți-vă de Cel ce poate sa vă arunce de vii în gheenă" zice Hristos. Ca să contribuim la Împărăția lui Dumnezeu pe pământ trebuie sa devenim fii și fiice ai lui Hristos și ai Bisericii.Împărăția lui Dumnezeu este inăuntrul nostru, tot acolo trebuie să-l căutăm și pe Dumnezeu.Găsește-te pe tine mai întâi ca să-l poți gasi si pe Dumnezeu.Ca să contribuim la lucrarea Împărăției , trebuie și noi să devenim precum oile cele de-a dreapta.Să dăm viață credinței noastre.Hristos este cu noi până la sfârșitul veacurilor, iar Biserica Sa nu va fi biruită in veac.Biserica suntem noi oamenii, ogorul lui Dumnezeu.Hristos nu ne va lăsa.Am sa zic o povestioară.Moare un om și i se arată tabloul vieții sale.Peste tot vede cate 2 urme de pași, însă în momentele grele și de strâmtoare doar o pereche.Omul îl întreaba pe Hristos: Doamne de ce m-ai lăsat singur atunci când aveam mai mare nevoie de Tine?Iar Hristos îi răspunde: Nu te-am lăsat singur ci te-am purtat în brațele Mele. |
#20
|
|||
|
|||
"Eu locuiesc in locuri inalte si in sfintenie.Dar inima Mea,este cu cei necajiti."
|
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Moliftele sf vasile se pot citi de orice preot? | ingerul_pazitor | Generalitati | 46 | 15.12.2011 17:43:48 |
Invidia impiedica orice bucurie | jonella | Intrebari utilizatori | 5 | 25.05.2010 18:19:57 |
Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da | luceafaruldincer | Din Noul Testament | 24 | 28.03.2010 21:50:08 |
Sunt ateu, intrebati-ma orice! | AteulCelRau | Generalitati | 1449 | 11.03.2010 08:44:01 |
|