Minunile facute de Dzeu

Dupa vreo 10, 15 ani in care am fost departe de Dumnezeu, dupa ce am ramas singura din pricina ca am fost rea cu toti semenii mei, m-au cuprins foarte foarte multe ganduri rele. N-aveam liniste deloc. Gandurile erau atat de multe si atat de agresive ca nu-mi dadeau pace nici o clipa. Am trait cu ele cam o jumatate de an, 1 an, ajungand in crunta deznadejde. Nimic nu mai voiam, nimic nu mai observam, nu participam la nimic, nu tare puteam vorbi cu oamenii mare lucru ci numai si numai cu mintea in ganduri rele. Un fost prieten mi-a dat Acatistul Maicii Domnului, bucurie neasteptata. Il citeam de vreo 3, 4 ori pe zi cand veneau gandurile insuportabile. S-au linistit gandurile pe care nu le puteam suporta si si-au aratat adevarata fata - am inteles ca e diavol si nu om cel care ma chinuie (ajunsesem sa-l blestem pe cel pe care mi-l inchipuiam eu ca ma chinuie si sa-mi doresc moartea).
Intr-o zi, venind de la lucru, dupa opt ore de chin (caci erau permanente), am intrat intr-o Biserica care nu era in drumul obisnuit de venit acasa. Pentru prima data am plans si in Casa Lui, nu doar acasa. In Biserica aceea mi-am gasit duhovnicul si am invatat sa fiu om din nou.
Minunea? Dupa cate fapte rele am facut si credeti-ma pe toate le-am facut si inca cu ravna, Dumnezeu nu m-a lepadat. Minunea minunilor e dragostea Lui pentru noi.
Doamne ajuta! Doamne ajuta! Doamne ajuta

"cred cu adevarat" este cu adevarat o minune, bine ca ai fost salvata.

[zoridezi]

În prealabil postat de cred_cu_adevarat

Dupa vreo 10, 15 ani in care am fost departe de Dumnezeu, dupa ce am ramas singura din pricina ca am fost rea cu toti semenii mei, m-au cuprins foarte foarte multe ganduri rele. N-aveam liniste deloc. Gandurile erau atat de multe si atat de agresive ca nu-mi dadeau pace nici o clipa. Am trait cu ele cam o jumatate de an, 1 an, ajungand in crunta deznadejde. Nimic nu mai voiam, nimic nu mai observam, nu participam la nimic, nu tare puteam vorbi cu oamenii mare lucru ci numai si numai cu mintea in ganduri rele. Un fost prieten mi-a dat Acatistul Maicii Domnului, bucurie neasteptata. Il citeam de vreo 3, 4 ori pe zi cand veneau gandurile insuportabile. S-au linistit gandurile pe care nu le puteam suporta si si-au aratat adevarata fata - am inteles ca e diavol si nu om cel care ma chinuie (ajunsesem sa-l blestem pe cel pe care mi-l inchipuiam eu ca ma chinuie si sa-mi doresc moartea).
Intr-o zi, venind de la lucru, dupa opt ore de chin (caci erau permanente), am intrat intr-o Biserica care nu era in drumul obisnuit de venit acasa. Pentru prima data am plans si in Casa Lui, nu doar acasa. In Biserica aceea mi-am gasit duhovnicul si am invatat sa fiu om din nou.
Minunea? Dupa cate fapte rele am facut si credeti-ma pe toate le-am facut si inca cu ravna, Dumnezeu nu m-a lepadat. Minunea minunilor e dragostea Lui pentru noi.
Doamne ajuta! Doamne ajuta! Doamne ajuta

Frumos! Minuni din astea as vrea sa citesc
Cred ca adevaratele minuni sunt cele care are putere de transformare, nu cele care iti incanta privirea, auzul, simtirea.
Haideti sa va spun si eu cateva minuni: dupa toate netrebniciile mele, inca mai traiesc si Dumnezeu nu m-a parasit. Am o sanatate buna, un acoperis deasupra capului, mancare in farfurie, pot vedea cerul albastru si ma pot bucura de trilul pasarelelor. Pe cand altii nu pot vedea cerul albastru, nu pot auzi trilul pasarelelor si nu pot alerga in ploaie... nu e o minune simplul fapt ca noi ne-am nascut mai norocosi decat altii si ca in fiecare zi, Dumnezeu ne mai acorda cate o sansa?
Nu vreau sa va stric elanul, stiu ca sunt nesuferita zicandu-va toate acestea, dar la cata suferinta e in lume, ar trebui sa punem umarul la treaba si sa facem NOI minuni cu altii, nu sa asteptam cai verzi pe pereti si zane maselute cu bagheta in mana, implinindu-ne dorintele egoiste.
De asta ne tine Dumnezeu in viata, ca sa ii ajutam pe altii si sa facem o lume mai buna si nu ca sa ne convinga pe noi de existenta Lui.

Ma iertati daca v-am suparat... Toti sunteti minunati si meritati tot binele din lume, dar sa nu uitam de menirea noastra pe pamant si de datoria noastra ca si crestini.
Va doresc din tot sufletul, multe minuni duhovnicesti!

[cherub]

Si altceva, de care tocmai mi-am amintit acum:
cand am fost in Grecia, la man. Panaghia Malevi (cu icoana Maicii Domnului facatoare de minuni, izvoratoare de mir), am ramas acolo pt. o noapte, iar a 2-a zi cand sa plec, nu reuseam sa contactez taximetristul care ma transportase acolo in seara anterioara, sa-l rog sa vina sa ma duca iarasi pana in Tripoli, de unde urma sa iau autocarul inapoi pana in Atena etc. Credeam ca nu era semnal, dar de fapt eu terminasem creditul de pe tel., si aproape toti banii pe care-i avusesem la mine in numerar. Man. este situata relativ cam departe de 'civilizatie', aflata la niscaiva departare de cel mai apropiat oras, Tripoli etc si nu erau acolo nici bancomate, si nicaieri unde sa incerc sa suplimentez creditul tel. (nici conexiune la internet etc, dar nici nu aveam net pe mobil sau laptop la mine etc - nu stateam sa ma car si cu laptopul dupa mine, pana acolo, la manastire). Cu alte cuvinte, eram, dintr-o data, in 'pomul pomului', si niste sentimente de panica si neliniste incepeau sa mi se tot strecoare in minte. M-am rugat apoi putin sa gasesc transport si sa nu raman pe-acolo, si am facut cateva metanii la icoana miraculoasa a Maicii Domnului si la o alta icoana a Sf. Nectarie, care se afla afara, pe un iconostas/suport din lemn, undeva intr-un coltz, langa bisericutza veche, in curtea man. Apoi, in mod miraculos, una dintre maicile de acolo care vbeau engleza, a iesit si m-a intrebat daca am nevoie de transport, fiindca tocmai ce vbise dansa cu singura familie care venise acolo pt. niste pb., si numai ce se pregateau sa plece inapoi. Cineva din acea familie vbea si ceva engleza, cat de cat, caci eu nu stiam greceste aproape deloc... Initial, vroiau sa ma lase in cel mai apropiat oras, Tripoli, de unde urma ca eu sa astept sa prind autocarul pt. Atena (bine, cel putin, ca avusesem 'inspiratzia' de a-mi fi cumparat bilet dus-intors), dar s-au razgandit instantaneu, pe drum, caci si-au amintit ca trebuia ca si ei sa ajunga in Atena pt. ceva, si astfel m-au dus si pe mine cu ei pana acolo, unde m-au lasat intr-un loc f. convenabil, la o statie de metrou aproape de centru etc, dupa ce mi-au si explicat succint pe unde sa caut si sa gasesc acomodare la hoteluri mici si mai accesibile/ieftine ca pret s.a.m.d. Dar la metrou, ce te faci, ca nu aveam bani schimbati ca sa cumpar bilet pt. cele cateva statii pe care le aveam de parcurs pana sa gasesc un bancomat sau banca deschisa inca (fiindca si bancile inchisesera pana ce am ajuns eu in Atena, era si sambata, zi scurta etc). Iarasi, am 'nimerit' si acolo, un 'nene' functzionar-vanzator de bilete la ghiseu, de treaba (sau intr-o dispozitie ceva mai buna atunci, in acel moment, si care de asemenea stia engleza - lol), caci, dupa ce mi-a facut observatzie si m-a 'mushtruluit' un picutz pt. lipsa de organizare etc, mi-a oferit gratis biletul de metrou de care aveam nevoie si mi-a spus ca de data aceea sa-l consider cadou de la dansul etc (fie pomana dansului, oricum)...
De indata ce m-am rugat si atunci, lucrurile s-au aranjat 'ca de la sine', aproape pe negandite si in mod cu totul neasteptat!...

Sa va mai povestesc cate ceva.
Imi doream foarte mult sa iau carnetul de conducere, asta acum multi ani. De la 16 ani visam acest lucru.La un moment dat a venit ziua examenului si am picat la traseu din cauza unor mari emotii indescriptibile. Numele meu este anna maria si a doua oara cand l-am dat a fost exact pe 15 august "sfanta maria" de ziua mea si evident ca l-am luat atunci. acum pe carnetul meu apare 15.08.2002 -a fost cadoul lui dzeu ptr mine.

[andra_forscorpio]

O sa va mai povestesc doua minuni ... una s-a intamplat chiar in liceu. Imi displacea total cand venea ora de educatie fizica, nu pentru ca nu imi place sportul, activitatea, dar erau niste lucruri care nu imi placeau cand ne punea sa sarim pe capra etc. Inca din generala ma tot chinuiam sa sar peste capra, desi eram cea mai inalta din clasa, nu reuseam nicicum. Am ajuns la liceu, aceasi problema ... saritul peste capra. Prin clasa a 11-a proba aceasta a fost obligatorie, in clasele anterioare era la alegere din mai multe probe...evident eu alegeam tot timpul alta proba. Dupa ce toti colegii mei au dat proba si au mers sa se schimbe, am ramas doar eu si profesoara. Am incercat sa sar prima data, la fel ca de obicei nu am reusit, aveam dreptul la doua incercari, iar inainte de cea de-a doua incercare am zis " DOAMNE AJUTA-MA!" si brusc m-am trezit ca am sarit pentru prima data! Nu va spun ce mare bucurie a fost atunci, dar pe langa asta am fost foarte uimita pentru ce se intamplase. O alta minune, care mi-a salvat viata ... tocmai mergeam cu mama acasa de la piata si urma sa trecem strada, mama s-a uitat sa vada daca vin masini si chiar in acel moment vedea o masina cu o viteza f mare, mama nici nu a mai apucat sa zica sau sa faca nimic ,eu nu am vazut ca vine si eram deja cu un picior pe trecerea de pietoni. Nu stiu ce mi-a venit in acea clipa, o ezitare si mi-am tras piciorul repede de pe trecere, am simtit ca eram asa de usoara pentru ca facusem gestul foarte repede si am mai simtit cum parca ma trase cineva in spate :) Dumnezeu m-a ajutat !