Voi ce ati fi facut?

[carmina]

E usor sa spui ce-ai fi facut intr-o atare situatie in momentul in care te afli comod in fotoliu.
Sa poti spune daca te lasi sau nu in voia Domnului, trebuie sa stii mai inainte de toate, care este voia Lui. Cred ca de fapt asta este rostul multor incercari din viata noastra - de a ne lasa in voia Lui, de a putea sa deslusim cand si cum ne vorbeste Domnul .

Revenind la intrebare, cred ca as fi ascultat si-as fi taiat franghia .

[delia31]

În prealabil postat de LapetiteMoc

Inca nu am primit un astfel de pps.

Nu pot raspunde la intrebarea ta, intrucat istorioara mi se pare bine trasa de par. Domnul ne vorbeste tainic indrumandu-ne pasii.
De multe ori ma vad la rascruce intre voia mea si cea a Domnului. Ai vazut filmul The Gost? Ei, sunt ca negresa aceea ghicitoare care avea in mana un cec de 4 milioane de dolari si l-a donat maicutelor pe strada. Cam asa suntem nevoiti sa abandonam voia noastra! Domnul sa ne dea putere!

„putintel trasa de par” - da, e un eufemism.
Chiar ma bucur ca si tu ai sesizat ca nu e o situatie neaparat „alb versus negru”.
Tocmai, ca nici mie nu se prea pare ca Dumnezeu actioneaza de maniera asta si ar ramane atat de „blazat” in situatii critice, dar nu putem totusi nega situatii gen „I shouldn’t be alive” marca Discovery, situatii aparent fara iesire cand realmente nu stii ce hotarare sa iei.

Ideea continua o discutie de pe alt topic despre cat de obiectiva e propria constiinta si „glasul” despre care credem /ne autosugestionam ca e al lui Dumnezeu.

Sau oare Dumnezeu ne fereste sa nu ajungem in asemenea situatii critice, tocmai pentru ca stie ca suntem tot la nivel de abecedar, nicidecum la darul deosebirii gandurilor si dreapta socotinta?

[Jane Says]

În prealabil postat de delia31

Sau oare Dumnezeu ne fereste sa nu ajungem in asemenea situatii critice, tocmai pentru ca stie ca suntem tot la nivel de abecedar, nicidecum la darul deosebirii gandurilor si dreapta socotinta?

Cam asa ..
Oho, nici nu vreau sa-mi imaginez hatzisurile .. De ex cand am citit textul mi-am adus aminte de pustnici care aproape ca se sfintisera dar a venit Lucifer si le-a furat toata truda, insuflandu-le slava desarta si punandu-i sa isi faca rau iar ei din inselare, crezand ca le vorbeste Dumnezeu sau Inger, se sinucideau. Nu e cazul in povestea relatata de tine dar, daca as fi in situatia aceea, sigur m-as gandi la pustnici si as ingheta tot osciland si rugandu-ma sa ma lamureasca El cumva daca e de la El sau inselare.

Ma gandesc totusi ca Dumnezeu apreciaza lucrurile simple si concrete si ca intr-o asemenea situatie, stiindu-ma lucru slab, nu mi-ar vorbi direct ci mi-ar da cumva intuitia faptului ca solul e la 2 m sub mine, scutindu-ma de dileme in genul celei de mai sus. Cred ca genul acesta de "minuni" si glasuire se intampla foarte frecvent, zilnic, in viata fiecaruia :)

[5s5t6e7f8]

Cind il chemi pe Dumnezeu nu mai are loc celalalt linga tine.

[Jane Says]

de unde stiu cat de mult sa ma incred in propria minte, care desigur tot de la Dumnezeu e, special pentru a ma folosi de ea?

Eu nu ma incred aproape niciodata cand vine vorba de fineturi, pentru ca nu e doar "minte" ci sunt si multe patternuri preluate aiurea de la altii, puterea obisnuintei, urme adanci ale pacatelor comise etc.

Cred ca modul corect de a ne folosi de minte e in doua trepte: in prima faza, Doamne curata-mi mintea de toate gunoaiele adunate pana acum in ea si Doamne invata-ma indreptarile Tale ca de la mine nimic bun si adevarat nu am. In a doua faza: ne suflecam manecile la neuroni si ne vedem de treaba sperand ca facem/gandim bine. Sperand, dar neavand certitudinea..

Ca tot era vorba de trancaneala :D