![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Isus este numit și „Cuvântul“ (Ioan 1:14). De aici înțelegem că el a fost purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, transmițând, fără îndoială, mesaje și instrucțiuni celorlalți fii ai Tatălui său — atât spirituali, cât și umani. |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
<<Apoi o Odraslă va ieși din tulpina lui Isai, și un Vlăstar va da din rădăcinile lui.Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înțelepciune și de pricepere, duh de sfat și de tărie, duh de cunoștință și de frică de Domnul. Plăcerea lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfățișare, nici nu va hotărî după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate, și va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociților țării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, și cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău.>>(Isaia 11:1-4) |
#4
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Scuza-ma daca gresesc, dar faptul ca folosesti termeni precum: "Rege" , "restabilit la glorie cereasca", "autoritate sa-i distruga pe cei rai", "planul cu privire la Pamant" -acestea sunt expresii iehoviste. Romanii ortodocsi nu Il numesc pe Iisus drept Rege, asta e o gaselnita iehovista, King, Kingdom, sala regatului, rege, noi ortodocsii Il numim "Imparat". Si nu ne interesam de soarta Pamantului, pentru ca stim ca cetatenia noastra este in Ceruri, unde vom ajunge, si acolo e Paradisul. Nu avem treaba cu Pamantul. Ai citit prea multe reviste iehoviste si le-ai preluat limbajul. |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
P.S.Care este diferenta dintre Imparat si Rege? |
#6
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Creatia nu-i nascuta, ci Fiul lui Dumnezeu e nascut din Tatal. Cineva incerca sa ma convinga de faptul ca Fiul e creat de Tatal. Insa daca-i Fiu inseamna ca e nascut, nu creat. Daca Fiul e nascut din Tatal, inseamna ca e Dumnezeu. Daca eu am un fiu, acela nu va fi tot om? Daca Tatal e Dumnezeu, Fiul Sau nu va fi tot Dumnezeu? |
#7
|
|||
|
|||
![]()
Dumnezeu Tatal il naste pe Fiul din dragoste .Aceasta e ratiunea pentru care exista Fiu si exista Tata . Nu din plictiseala,nu din vreo alta necesitate,nu cu vreun alt scop.Cand vom ajunge sa intelegem macar un strop din dragostea fara margini a lui Dumnezeu,vom intelege de ce exista Tata si Fiu
Iisus Hristos nu adauga nimic la aceasta stare .E pur si simplu intruparea Fiului lui Dumnezeu,facuta numai si numai in scopul mantuirii noastre. Prin Hristos,omul este infiat,act la fel de important si de plin de dragoste ca nasterea din veci a Fiului cel vesnic al lui Dumnezeu. Deci nu trebuie sa te intrebi de ce Iisus e Fiu al lui Dumnezeu.ci de ce ne-a fost aratat in acest chip,prin intermediul intruparii,ca Dumnezeu are un Fiu. Aceasta e taina din veacuri,descoperita noua,ca Dumnezeu este dragoste,si ca ,semanand si noi mici seminte de dragoste in lumea noastra,suntem asemenea lui Dumnezeu. |
#8
|
|||
|
|||
![]()
De aici mai apare si alta dilema centrala a crestinismului.
Cum poate un ditamai DUMNEZEU cu puteri nelimitate sa moara de mina unor mizerabili muritori de rind care in marea ecuatie universala nu valoreaza nici cit doua parale chioare. Noi niste nemernici, mici piperniciti, ca vai de capul nostru reusim sa rastignim un colos Universal. Pe asta nici in ruptul capului nu o sa avem cum sa o pricepem. Dumnezeu ride si se amuza de situatia noastra penibila si patetica:)))) Cum ar putea El sa se lase NU NUMAI PRINS, dar si BATJOCORIT, TORTURAT, BICIUIT de niste terchea berchea, izmene pe calatori, niste ametiti cu chef de razbunare? Este de neconceput! In nici o alta religie, Dumnezeu nu A AVUT CUM SA FIE NICI MACAR ATINS DE VRE-UN MURITOR PAFARIST MIZERABIL, ca sa nu mai vorbim omorit de acestia. |
#9
|
|||
|
|||
![]()
DEOARECE ESTE UN SITE ORTODOX, AR TREBUI SA RESPECTAM CU VANTUL "Iisus" SI SA IL SCRIEM CUM TREBUIE ADICA CU DOI DE "Ii" CA IN ORTODOXIE!
|
#10
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Pe Hristos de exemplu daca l-ai fi strigat in acele timpuri cu numele de Isus nici macar nu s-ar fi intors spre tine deoarece NU-I NUMELE LUI ci este Yeshua! Deci suntem complet pe dinafara realitatii in ceea ce priveste numele Lui, cu alte cuvinte mintim!..paradoxal, numele Adevarului! :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) Culmea este ca ne luam si de altii. |
![]() |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
A fost Iisus fiul lui Dumnezeu? | cosmotech | Generalitati | 6 | 16.10.2011 19:25:44 |
Iisus Hristos=Fiul lui Dumnezeu? | joshoo | Generalitati | 8 | 03.11.2010 13:02:11 |
Dl IIsus stia ca este fiul lui Dumnezeu? | annajanette | Generalitati | 27 | 28.06.2010 14:03:42 |
Demonii cred Adevarul, ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu.SI DEMONII SE MANTUIESC ? | gpalama | Secte si culte | 23 | 31.05.2010 22:07:54 |
FIUL, sau UNUL din fii lui Dumnezeu | andreicozia | Din Noul Testament | 17 | 23.02.2010 22:25:31 |
|