De ce este Isus fiul lui Dumnezeu?

[ladyramona]

se spune că acest om-dumnezeu-fiu de dumnezeu s-a sacrificat pentru iertarea păcatelor. Care ar fi problemele cu o asemenea idee năstrușnică? Voi enumera câteva în cele ce urmează.

1. De ce ar fi ales Dumnezeu tocmai acel moment și acea locație pentru un asemenea spectacol ieftin? Abia atunci a realizat că oamenii sunt păcătoși? Doar ei erau de la Adam și Eva încoace. A așteptat ca populația să ajungă la un anumit prag numeric? Nu era mai simplu să facă figura asta pe vremea lui Cain și Abel? Sau imediat după potop? Ar fi avut o audiență de 100% din populația Globului, și ar fi fost foarte convingător. Și de ce tocmai într-o zonă amărâtă care nu era nici extrem de populată, nici avansată din punct de vedere cultural, și în general nu se remarca prin nimic? După datele antropologilor oamenii există într-o formă foarte asemănătoare cu cea de astăzi de 150-200.000 de ani. De ce nu a intervenit Dumnezeu acum 100.000 de ani?

2. Dacă Iisus este, așa cum se pretinde, de natură dumnezeiască, înseamnă că pentru el sacrificiul cel mai mare este viața pământeană în sine. A trăi în limitările impuse de un corp, în mizeria materială și morală a unei lumi primitive, în loc să-ți vezi de pupitrul de comandă din idilicul Rai unde totul este desăvârșit este, fără îndoială, un chin. Din acest punct de vedere, moartea lui era (și el știa foarte bine acest lucru) doar o poartă de revenire spre vechiul trai de huzur. Am putea spune că nașterea lui Iisus și viața lui au fost ceva neplăcut pentru domnia sa, în timp ce așa-zisul sacrificiu a fost de fapt eliberarea mult-așteptată.

3. Cel mai serios semn de întrebare de ordin rațional este pentru cine anume s-a sacrificat Iisus? Pentru Dumnezeu, adică pentru el însuși? S-a sacrificat pentru a se autoimpresiona? Cine anume i-a solicitat așa ceva, tatăl său care era tot el de fapt? Sau a fost o inițiativă proprie? Cam cum a decurs dialogul, dacă a existat? Dumnezeu-tatăl i-a spus ceva de genul „Sunt șucărit rău pe păcătoșii ăștia de oameni … cred că singurul lucru care m-ar îmbuna ar fi să te naști tu printre ei și să mori ca un criminal de drept comun … apoi cred că i-aș putea ierta”. Are vreun sens? Nu are.

4. Ce fel de sacrificiu este acela făcut de un individ cu puteri nelimitate (după cum reiese din miracolele săvârșite de el în timpul vieții)? Nu este clar că un individ care poate reînvia morții și restaura vederea, un individ pentru care orice miracol medical este un fleac, poate foarte simplu să-și blocheze căile nervoase astfel încât să nu simtă durerea în timpul torturii? Și atunci în ce constă suferința sa? Chiar presupunând că a ales să nu-și folosească acele capacități magice, ce anume a realizat el prin suportarea unei dureri nenecesare? Vroia să-și demonstreze lui însuși că e un mare stoic? Există oameni care au fost torturați într-un mod incomparabil mai crud, și pe durate mult mai lungi de timp. Inchiziția, provenită tocmai din rândurile celor care cred acest mit, ne-a lăsat ca amintire niște instrumente de tortură de cea mai bună calitate, de un rafinament care ar încânta orice sadic. Dacă Iisus dorea să fie special, putea să se lase omorât într-un mod mult mai spectaculos, deși tot nu văd ce legătură ar avea cu păcatele omenirii.

5. Din ce cauză a trebuit ca tocmai Dumnezeu-încarnat să fie cel care dă un astfel de exemplu? Spun unii teologi că păcatele erau prea multe și prea mari, astfel încât sacrificiul uman nu ar fi fost suficient (suficient cui?!, pentru ce anume?!). Toată povestea este de un absurd sinistru, caz de patologie psihiatrică. Este ca și cum copiii mei ar face niște prostii îngrozitoare, atât de mari încât nu pot găsi o pedeapsă potrivită pentru ei (prețul e prea mare) – și singura modalitate ca să-i iert ar fi să-mi tai propriul meu picior. Are sens? Nu are.

6. La urma urmei, despre ce păcate este vorba? Ale stră-stră-stră-bunicilor noștri, familia Adam & Eva? Ale celor care trăiau acum 2000 de ani? Ale tuturor, inclusiv ale mele de astăzi? Există oameni sănătoși la cap care chiar se simt cu musca pe căciulă pentru că o tanti curioasă a mușcat dintr-un fruct, la îndemnul unui șarpe șmecher?! Și, la urma urmei, au fost iertate „păcatele” au ba? Dacă da, ale cui? Un copilaș de 1 an este păcătos, sau dumnezeu l-a „iertat”, încântat de sine pentru că s-a sinucis temporar acum 2000 de ani?

7. Întregul concept al răscumpărării propriilor păcate prin pedeapsa suferită de o terță parte este nu doar profund imoral, ci și ilogic. Să ne imaginăm ceva similar. Țiganul Gabor Ronaldinio a spart o casă, a furat tot ce era prin zonă și a violat-o pe bătrânica care locuia acolo. E vinovat, e păcătos. E pedepsit cu închisoare pe viață. Când să se execute sentința, apare Gigi Becali și spune „Preiau eu asupra mea păcatele acestui om, vă rog să-mi aplicați 5 bice pe spinare (după care mă întorc la palat). Tu Gabore, dacă accepți că eu sunt cel mai deștept și mai frumos din țară, vei fi iertat și poți pleca acasă”. Are sens? Merită lăudată o justiție care ar accepta un asemenea târg? Poate pseudo-sacrificiul domnului Becali să-l transforme pe țigan într-un om corect, fără vină? Sau pe urmașii lui? Sau pe toți aceia care acceptă că Gigi e number one?

8. După interpretarea multora, tot ceea ce ai de făcut este să-l recunoști pe Iisus drept Mântuitor și gata, ești salvat. Chiar dacă ești cel mai mare ticălos, în clipa în care ești sau devii profund credincios, chiar și pe patul de moarte, ai fost iertat. Însă unul cu un comportament ireproșabil, dar al cărui intelect nu îi permite să înghită gogoșile biblice, merită tortura eternă. Logică creștinopată.

Așadar, toate bune și frumoase cu teza centrală creștină a iertării păcatelor prin sacrificul mesianic … cu mici excepții: nu a fost un sacrificiu, nu e clar pentru cine a fost făcut și de ce, este profund imoral dacă chiar s-a efectuat cu un scop, nu și-a atins obiectivul propus ș.a.m.d.. Singurul lucru bun în toată povestea asta este că e un basm, și încă unul de proastă calitate. Partea nasoală este că unii îl iau în serios.

[andreicozia]

În prealabil postat de ladyramona

se spune că acest om-dumnezeu-fiu de dumnezeu s-a sacrificat pentru iertarea păcatelor. Care ar fi problemele cu o asemenea idee năstrușnică? Voi enumera câteva în cele ce urmează.

1. De ce ar fi ales Dumnezeu tocmai acel moment și acea locație pentru un asemenea spectacol ieftin? Abia atunci a realizat că oamenii sunt păcătoși? Doar ei erau de la Adam și Eva încoace. A așteptat ca populația să ajungă la un anumit prag numeric? Nu era mai simplu să facă figura asta pe vremea lui Cain și Abel? Sau imediat după potop? Ar fi avut o audiență de 100% din populația Globului, și ar fi fost foarte convingător. Și de ce tocmai într-o zonă amărâtă care nu era nici extrem de populată, nici avansată din punct de vedere cultural, și în general nu se remarca prin nimic? După datele antropologilor oamenii există într-o formă foarte asemănătoare cu cea de astăzi de 150-200.000 de ani. De ce nu a intervenit Dumnezeu acum 100.000 de ani?

2. Dacă Iisus este, așa cum se pretinde, de natură dumnezeiască, înseamnă că pentru el sacrificiul cel mai mare este viața pământeană în sine. A trăi în limitările impuse de un corp, în mizeria materială și morală a unei lumi primitive, în loc să-ți vezi de pupitrul de comandă din idilicul Rai unde totul este desăvârșit este, fără îndoială, un chin. Din acest punct de vedere, moartea lui era (și el știa foarte bine acest lucru) doar o poartă de revenire spre vechiul trai de huzur. Am putea spune că nașterea lui Iisus și viața lui au fost ceva neplăcut pentru domnia sa, în timp ce așa-zisul sacrificiu a fost de fapt eliberarea mult-așteptată.

3. Cel mai serios semn de întrebare de ordin rațional este pentru cine anume s-a sacrificat Iisus? Pentru Dumnezeu, adică pentru el însuși? S-a sacrificat pentru a se autoimpresiona? Cine anume i-a solicitat așa ceva, tatăl său care era tot el de fapt? Sau a fost o inițiativă proprie? Cam cum a decurs dialogul, dacă a existat? Dumnezeu-tatăl i-a spus ceva de genul „Sunt șucărit rău pe păcătoșii ăștia de oameni … cred că singurul lucru care m-ar îmbuna ar fi să te naști tu printre ei și să mori ca un criminal de drept comun … apoi cred că i-aș putea ierta”. Are vreun sens? Nu are.

4. Ce fel de sacrificiu este acela făcut de un individ cu puteri nelimitate (după cum reiese din miracolele săvârșite de el în timpul vieții)? Nu este clar că un individ care poate reînvia morții și restaura vederea, un individ pentru care orice miracol medical este un fleac, poate foarte simplu să-și blocheze căile nervoase astfel încât să nu simtă durerea în timpul torturii? Și atunci în ce constă suferința sa? Chiar presupunând că a ales să nu-și folosească acele capacități magice, ce anume a realizat el prin suportarea unei dureri nenecesare? Vroia să-și demonstreze lui însuși că e un mare stoic? Există oameni care au fost torturați într-un mod incomparabil mai crud, și pe durate mult mai lungi de timp. Inchiziția, provenită tocmai din rândurile celor care cred acest mit, ne-a lăsat ca amintire niște instrumente de tortură de cea mai bună calitate, de un rafinament care ar încânta orice sadic. Dacă Iisus dorea să fie special, putea să se lase omorât într-un mod mult mai spectaculos, deși tot nu văd ce legătură ar avea cu păcatele omenirii.

5. Din ce cauză a trebuit ca tocmai Dumnezeu-încarnat să fie cel care dă un astfel de exemplu? Spun unii teologi că păcatele erau prea multe și prea mari, astfel încât sacrificiul uman nu ar fi fost suficient (suficient cui?!, pentru ce anume?!). Toată povestea este de un absurd sinistru, caz de patologie psihiatrică. Este ca și cum copiii mei ar face niște prostii îngrozitoare, atât de mari încât nu pot găsi o pedeapsă potrivită pentru ei (prețul e prea mare) – și singura modalitate ca să-i iert ar fi să-mi tai propriul meu picior. Are sens? Nu are.

6. La urma urmei, despre ce păcate este vorba? Ale stră-stră-stră-bunicilor noștri, familia Adam & Eva? Ale celor care trăiau acum 2000 de ani? Ale tuturor, inclusiv ale mele de astăzi? Există oameni sănătoși la cap care chiar se simt cu musca pe căciulă pentru că o tanti curioasă a mușcat dintr-un fruct, la îndemnul unui șarpe șmecher?! Și, la urma urmei, au fost iertate „păcatele” au ba? Dacă da, ale cui? Un copilaș de 1 an este păcătos, sau dumnezeu l-a „iertat”, încântat de sine pentru că s-a sinucis temporar acum 2000 de ani?

7. Întregul concept al răscumpărării propriilor păcate prin pedeapsa suferită de o terță parte este nu doar profund imoral, ci și ilogic. Să ne imaginăm ceva similar. Țiganul Gabor Ronaldinio a spart o casă, a furat tot ce era prin zonă și a violat-o pe bătrânica care locuia acolo. E vinovat, e păcătos. E pedepsit cu închisoare pe viață. Când să se execute sentința, apare Gigi Becali și spune „Preiau eu asupra mea păcatele acestui om, vă rog să-mi aplicați 5 bice pe spinare (după care mă întorc la palat). Tu Gabore, dacă accepți că eu sunt cel mai deștept și mai frumos din țară, vei fi iertat și poți pleca acasă”. Are sens? Merită lăudată o justiție care ar accepta un asemenea târg? Poate pseudo-sacrificiul domnului Becali să-l transforme pe țigan într-un om corect, fără vină? Sau pe urmașii lui? Sau pe toți aceia care acceptă că Gigi e number one?

8. După interpretarea multora, tot ceea ce ai de făcut este să-l recunoști pe Iisus drept Mântuitor și gata, ești salvat. Chiar dacă ești cel mai mare ticălos, în clipa în care ești sau devii profund credincios, chiar și pe patul de moarte, ai fost iertat. Însă unul cu un comportament ireproșabil, dar al cărui intelect nu îi permite să înghită gogoșile biblice, merită tortura eternă. Logică creștinopată.

Așadar, toate bune și frumoase cu teza centrală creștină a iertării păcatelor prin sacrificul mesianic … cu mici excepții: nu a fost un sacrificiu, nu e clar pentru cine a fost făcut și de ce, este profund imoral dacă chiar s-a efectuat cu un scop, nu și-a atins obiectivul propus ș.a.m.d.. Singurul lucru bun în toată povestea asta este că e un basm, și încă unul de proastă calitate. Partea nasoală este că unii îl iau în serios.

Foarte bune exemplele si mai ales analogiile facute cu Gigi Becali :)))
Esti mortala Ramona!

[heaven]

Pacatul nostru cel mai mare este lipsa iubirii,de aici ni se trag toate neajunsurile,pacatele si suferintele.
Majoritatea dintre noi nu iubim,habar nu avem ce este asta,ci suntem atasati,atasati de oameni,de locuri,de concepte,de propria noastra imagine asa cum ne-am structurat-o in minte,fara sa cautam a descoperi realul nostru sine,atasati de instincte,atasati de valori materiale,atasati de o gramada de surogate care ne dau iluzia fericirii de moment,insa sigur va spun ca IUBIREA prea putini oameni o simt si o cunosc.
Am vazut in extrem de putini oameni de-a lungul vietii licarirea iubirii adevarate,iar atunci cand o simti sufletul ti se cutremura si te zguduie plansul,pur si simplu lacrimile se pornesc si nu se mai pot opri,pentru ca sufletul simte ca acea Iubire inseamna Acasa.Acel Acasa demult uitat si totusi pe care il cautam in fiecare clipa.Il cautam in toate acele lucruri si fiinte de care suntem atasati,asta fiind o permanenta sursa de suferinta si dezamagire,insa prea putin cautand in interiorul nostru si in Dumnezeu.
Iisus Hristos a vorbit sufletelor,nu ratiunii,nu carturarilor,nu elevatilor,bogatasilor,imparatilor lumii,ci fiecarui suflet dintre cei ce au fost,erau atunci si urmau sa vina,de aceea sacrificiul si cuvintele sale se adresau spiritului oamenilor si nu ratiunii lor.Acest sacrificiu,ca si Iubirea Lui nu au limite...Deschideti-va acest suflet,reduceti putin mintea la tacere si atunci veti auzi si veti intelege.
Iisus Hristos de aceasta a venit pe pamant,sa ne readuca aminte care este drumul catre Acasa...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ladyramona

1. De ce ar fi ales Dumnezeu tocmai acel moment și acea locație pentru un asemenea spectacol ieftin? Abia atunci a realizat că oamenii sunt păcătoși? (...)

El a strălucit mereu în cei mai slabi. Aşa a fost cu Iosif, care era cel mai amărât dintre cei 11 (al 12-lea s-a născut după aceea). La fel a fost şi cu Moise, adus cu pluta la modul propriu. Nici cu David nu a fost altfel, era cioban care mergea cu oile şi din acela a binevoit Dumnezeu să facă cel mai mare rege al poporului Său. Mereu a ales El mijloacele cele mai carente, chiar şi după întruparea Sa. Şapte din cei 12 apostoli au fost pescari, adică nu putea El să cheme nişte filozofi ? De aceea, pentru El Însuşi a ales să se întrupeze astfel. Cel mai mare împărat S-a născut în cel mai umil loc.

Întrebaţi de ce S-a născut atunci, şi nu altădată, mai înainte ? Dar El a fost promis de la început, imediat după Cădere. Periodic, promisiunea venirii Lui a fost reînnointă, prin profeţi. Până la urmă, a venit. Dar noi ce spunem azi ? Că nu mai poate oferi un model pentru lumea atât de evoluată în care ne aflăm. Că învăţătura Lui e incompatibilă cu "noile realităţi" de azi. Ei bine, imaginaţi-vă ce am spune dacă s-ar fi năascut cu câteva mii de ani mai înainte.

2. Dacă Iisus este, așa cum se pretinde, de natură dumnezeiască, înseamnă că pentru el sacrificiul cel mai mare este viața pământeană în sine. A trăi în limitările impuse de un corp, în mizeria materială și morală a unei lumi primitive, (...)

Aţi sesizat foarte bine. Chiar Întruparea Lui a fost un mare sacrificu (teologii, în limbajul lor complicat, au inventat un termen special pentru asta: kenosis). Dar l-a făcut cu bucurie, din iubire pentru creaţia Lui, în care vrea să Se oglindească. Dacă moartea Lui a fost o eliberare ? La fel va fi şi a noastră.

3. Cel mai serios semn de întrebare de ordin rațional este pentru cine anume s-a sacrificat Iisus? Pentru Dumnezeu, adică pentru el însuși? S-a sacrificat pentru a se autoimpresiona? Cine anume i-a solicitat așa ceva, tatăl său care era tot el de fapt? Sau a fost o inițiativă proprie? Cam cum a decurs dialogul, dacă a existat? Dumnezeu-tatăl i-a spus ceva de genul „Sunt șucărit rău pe păcătoșii ăștia de oameni … cred că singurul lucru care m-ar îmbuna ar fi să te naști tu printre ei și să mori ca un criminal de drept comun … apoi cred că i-aș putea ierta”. Are vreun sens? Nu are.

Sens nu găsim decât dacă am căuta. Nu putem şti exact care a fost dialogul intratreimic, probabil că nici îngerii cei mai înalţi nu îl cunosc. Dar o discuţie în Sfatul cel Veşnic trebuie să fi avut loc, desigur nu prin cuvinte.

4. Ce fel de sacrificiu este acela făcut de un individ cu puteri nelimitate (după cum reiese din miracolele săvârșite de el în timpul vieții)? Nu este clar că un individ care poate reînvia morții și restaura vederea, un individ pentru care orice miracol medical este un fleac, poate foarte simplu să-și blocheze căile nervoase astfel încât să nu simtă durerea în timpul torturii? Și atunci în ce constă suferința sa? Chiar presupunând că a ales să nu-și folosească acele capacități magice, ce anume a realizat el prin suportarea unei dureri nenecesare? Vroia să-și demonstreze lui însuși că e un mare stoic? Există oameni care au fost torturați într-un mod incomparabil mai crud, și pe durate mult mai lungi de timp. Inchiziția, provenită tocmai din rândurile celor care cred acest mit, ne-a lăsat ca amintire niște instrumente de tortură de cea mai bună calitate, de un rafinament care ar încânta orice sadic. Dacă Iisus dorea să fie special, putea să se lase omorât într-un mod mult mai spectaculos, deși tot nu văd ce legătură ar avea cu păcatele omenirii.

Aici aveţi iarăşi dreptate. Gradul de tortură la care a fost supus nu era necesar. Nici moartea Lui nu era strict necesară. Ar fi fost suficient să Îi prindă un deget în uşă sau să I se provoace orice fel de rană uşoară. Aşa cum păcatul a fost o ofensă infinită adusă Lui, şi răscumpărarea păcatului s-ar fi putut face printr-o siluire infinit de mică asupra Răscumpărătorului. Dar El a ales această variantă din acelaşi motiv pentru care a ales să învieze a treia zi şi nu imediat: ca să credem. Şi ca să prindem curaj şi tărie să ne purtăm crucea noastră, privind la a Lui.

5. Din ce cauză a trebuit ca tocmai Dumnezeu-încarnat să fie cel care dă un astfel de exemplu? Spun unii teologi că păcatele erau prea multe și prea mari, astfel încât sacrificiul uman nu ar fi fost suficient (suficient cui?!, pentru ce anume?!). Toată povestea este de un absurd sinistru, caz de patologie psihiatrică. Este ca și cum copiii mei ar face niște prostii îngrozitoare, atât de mari încât nu pot găsi o pedeapsă potrivită pentru ei (prețul e prea mare) – și singura modalitate ca să-i iert ar fi să-mi tai propriul meu picior. Are sens? Nu are.

Nu, nu are. Fiindcă tăindu-vă propriul picior daţi satisfacţie numai pentru prostiile dv. Ca să puteţi da satisfacţie infinită, trebuie să nu fi făcut niciodată nici o prostie. Înţelegeţi ? Hai să o luăm altfel: închipuţi-vă că toţi oamenii de pe pământ sunt sclavi. Un sclav este un om care nu mai e stăpân pe el însuşi, aşa cum a fost odată. El nu se mai poate răscumpăra. Nu mai are parale, şi chiar dacă are stăpânul lui îi ia automat. Ca să fie un sclav răscumpărat, trebuie să vină cineva din afară, un om liber, să îl răscumpere. Numai că s-a ajuns într-o situaţie în care nu avea cine să vină, fiindcă toţi oamenii erau sclavi.

6. La urma urmei, despre ce păcate este vorba? Ale stră-stră-stră-bunicilor noștri, familia Adam & Eva? Ale celor care trăiau acum 2000 de ani? Ale tuturor, inclusiv ale mele de astăzi? Există oameni sănătoși la cap care chiar se simt cu musca pe căciulă pentru că o tanti curioasă a mușcat dintr-un fruct, la îndemnul unui șarpe șmecher?! Și, la urma urmei, au fost iertate „păcatele” au ba? Dacă da, ale cui? Un copilaș de 1 an este păcătos, sau dumnezeu l-a „iertat”, încântat de sine pentru că s-a sinucis temporar acum 2000 de ani?

Toţi oamenii se nasc în păcat. În afară de Isus. Şi de Maria, după cum credem unii dintre noi.
Prin urmare, un copil de un an este un păcătos. Pentru ca cineva să iasă din starea căzută în care se află încă de la concepţia sa, este necesar să se unească în mod mistic cu Răscumpărătorul lui. Acest lucru se realizează prin Botez, a cărui urmare este remisiunea păcatului ancestral, al tuturor păcatelor personale dacă au existat, precum şi a urmărilor lor spirituale şi temporale. Aceasta spun creştinii când mărturisesc "cred într-un Botez spre iertarea păcatelor".

7. Întregul concept al răscumpărării propriilor păcate prin pedeapsa suferită de o terță parte este nu doar profund imoral, ci și ilogic. Să ne imaginăm ceva similar. Țiganul Gabor Ronaldinio a spart o casă, a furat tot ce era prin zonă și a violat-o pe bătrânica care locuia acolo. E vinovat, e păcătos. E pedepsit cu închisoare pe viață. Când să se execute sentința, apare Gigi Becali și spune „Preiau eu asupra mea păcatele acestui om, vă rog să-mi aplicați 5 bice pe spinare (după care mă întorc la palat). Tu Gabore, dacă accepți că eu sunt cel mai deștept și mai frumos din țară, vei fi iertat și poți pleca acasă”. Are sens? Merită lăudată o justiție care ar accepta un asemenea târg? Poate pseudo-sacrificiul domnului Becali să-l transforme pe țigan într-un om corect, fără vină? Sau pe urmașii lui? Sau pe toți aceia care acceptă că Gigi e number one?

Dar exemplul dv s-a aplicat pe larg, timp de multe secole, prin instituţia chezăşiei. Azi se foloseşte cauţiunea, probabil din lipsă de chezaşi. Când cineva era arestat, altcineva putea intra în închisoare în locul lui. Exact asta a făcut Isus. Nu a fost nici un pseudo-sacrificiu, ci un sacrificiu real. Dacă are sens ? Pentru mine, cel puţin are sens. M-am transformat dintr-o căzătură într-un om.

8. După interpretarea multora, tot ceea ce ai de făcut este să-l recunoști pe Iisus drept Mântuitor și gata, ești salvat. Chiar dacă ești cel mai mare ticălos, în clipa în care ești sau devii profund credincios, chiar și pe patul de moarte, ai fost iertat. Însă unul cu un comportament ireproșabil, dar al cărui intelect nu îi permite să înghită gogoșile biblice, merită tortura eternă. Logică creștinopată.

Aici e un viciu de logică. Un om cu un comportament ireproşabil este, prin definiţie, un om care "are intelectul necesar ca să înghită gogoşile biblice" (nu NUMAI intelectul e necesar pentru asta, dar aici e altă discuţie).

Așadar, toate bune și frumoase cu teza centrală creștină a iertării păcatelor prin sacrificul mesianic … cu mici excepții: nu a fost un sacrificiu, nu e clar pentru cine a fost făcut și de ce, este profund imoral dacă chiar s-a efectuat cu un scop, nu și-a atins obiectivul propus ș.a.m.d.. Singurul lucru bun în toată povestea asta este că e un basm, și încă unul de proastă calitate. Partea nasoală este că unii îl iau în serios.

Cel mai bine la asta vă răspunde Cristos, în parabola bogatului nemilostiv şi săracului Lazăr. Recitiţi ultima parte în special, aceea cu "dar îi au pe Moise şi pe profeţi !"

[andreicozia]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

M-am transformat dintr-o căzătură într-un om.

Mi se pare o jignire adusa miliardelor de "cazaturi" care nu impartasesc crezul tau.
Puteai folosi o expresia nejignitoare cum ar fi :" Mi-am gasit un drum in viata, o directie pe care mi-am dorit-o" ceva de genul asta, dar sa folosesti cuvinte ca cazatura, lepadatura(cum am mai citit)este cam extrem si exclusivist

[camy_d]

În prealabil postat de wassabi

Am o nelamurire. Cred in Dumnezeu insa nu pot intelege de ce Isus este fiul lui Dumnezeu. De ce a fost nevoie ca Dumnezeu sa-si sacrifice fiul, de ce a facut-o in anul X si nu cu 5, 10, 1000 de ani mai tarziu/mai devreme. De ce Dumnezeu are (a avut) un fiu si nu doi sau mai multi fii/fiice. In fine, sunt un om care gandeste logic, rational, care crede ca exista un Dumnezeu insa nu este de acord cu reguli si dogme impuse. As dori o argumentatie cat se poate de pertinenta.

Probabil că şi-a ales un anumit moment ca să vină, dar mă abţin să interpretez asta. Oricum, ca răspuns la întrebarea de ce nu mai devreme sau mai târziu pot să-ţi zic că tot trebuia să vină odată şi odată şi oricând ar fi venit existau 5, 10, 1000 de ani mai devreme sau târziu.

Pentru neascultarea lui Adam era nevoie de ascultarea desăvârşită a unui om pentru a ridica omenirea din păcat, pentru a obţine iertarea divină. Însă niciun om nu era în stare de asta, fiindcă se întunecase chipul lui Dumnezeu în om. Atunci Iisus a luat corp uman şi a spălat păcatele omenirii El fiind desăvârşit. Aceasta-i explicaţia din manualul de religie (cls. a XI-a).

M-am mai gândit şi la faptul că unii oameni ar fi putut zice că de ce Dumnezeu stă la căldurică şi noi îndurăm tot greul. Dar acum nu pot s-o zică. El ne este exemplu desăvârşit pentru cum să facem faţă necazurilor.

[rasofor]

Credinţa este precum sămânţa de muştar ... Dacă o ai şi te ţii de ea creşte mai mare şi mai mare , în raport cu râvna .
Dacă nu o ai , chiar dacă zici că gândeşti (fie şi raţional) , de fapt te înşeli sau , mai bine zis , te laşi înşelat.

Acum , de ce un ortodox ar întreba (nedumerit !?) , de Sfânta Treime , de persoanele Sfintei Treimi , de legătura dintre ele , de ce aşa şi de ce nu aşa ...?

Pentru că : fie nu este catehizat , dar nici nu merge la biserica şi în consecinţă vorbeşte aiurea şi îşi face păcate pentru neştiinţa lui ; fie este ÎNŞELAT :ADICĂ eretic înşelat sau înşelat de o altă credinţă ( presupun cazul de faţă ) .

Prin urmare fraţi ortodocşi nu-i mai băgaţi în seamă că ăştia nu vor decât să semene neghină. Vor să vină la dreapta credinţă, îi primim cu drag .
Dar nu pe forum se fac catehizările ci la BISERICĂ !

[doctor_faustus]

În prealabil postat de rasofor

Dar nu pe forum se fac catehizările ci la BISERICĂ !

Sunt complet de acord cu tine, ÎNSĂ de ce Biserica face catehizările aşa cum le face sau nu le face ??!?

[rasofor]

În prealabil postat de doctor_faustus

de ce Biserica face catehizările aşa cum le face sau nu le face ??!?

Dacă vii la Biserică ,participi la Sf. Liturghie, ai un duhovnic şi mai citeşti şi un catehism (măcar de curiozitate!!!), găseşti răspuns la aproape toate problemele morale şi dogmatice.

Şi mai ales dacă ai un duhovnic bun , vei fi catehizat mai bine decât ai crede.

Ştiu că prin anii '80 mergeam pe la BCS şi îmi ascundeau cărţile rezervate cu o zi înainte. Aşa că de-aia zic , trebuie să vrei tu mai întâi...

Doamne ajută !