Sexualitatea in Credinta Crestina

În prealabil postat de OmuBun

Pe copii mei i-as invata doar atat: "Dragii mei, nu luati credinta in Dumnezeu ca pe o lectie de viata ce se potriveste intotdeauna celorlalti. In masura in care voi il iubiti pe Dumnezeu si faceti voia Lui, la fel va va ajuta si el in viata. Deci, orice-ati face, ganditi-va daca El va va ierta vreodata! Nu-L faceti sa fuga de la voi si sa nu vrea vreodata sa va mai vada! Tot ce avem, Lui ii datoram si nu avem dreptul sa profanam. Dumnezeu sa binecuvinteze toate gandurile voastre!"
Asta le-as spune copiilor mei. Celorlalti... "Intrebati-va parintii, nasii, duhovnicii... Eu sunt mult prea subiectiv si nu vreau sa-mi asum responsabilitatea unor sfaturi care pot fi interpretabile. "

Foarte fromoase gandurile tale si de apreciat. Dar eu ti-am cerut sa raspunzi la intrebarea legata de subiectul topicului. Mai citeste o data intrebarea si te rog sa fii la subiect.

ca sfat general
Incercati va rog sa nu iesiti din subiectul principal al temei topicului, pentru a oferi un material (informativ) cursiv si consistent, usor de pacurs.
Sigur ,. nu poti opri pe nimeni de la a spune si lucruri care nu au legatura cu esenta topicului, Insa Macar , sa ne straduim sa nu raspundem provocarilor.
Unele forumuri au optiunea "Raportare continut inadecvat" , iar aici intra "cuvinte depreciative, provocatoare sau insulte, sau afirmatii care nu au legatura cu suvbiectul etc."

[anna21]

Canon Sf. Timotei al Alexandriei:

Intrebare. Celor insotiti cu impreunarea nuntii, in care zile ale saptamanii trebuie a li se propune sa se fereasca de impreunare unul cu altul, si in care au voie? Raspuns. Cele ce le-am spus mai inainte le spun si acum. Apostolul zice Sa nu va lipsiti unul de altul decat numai prin intelegere la timp numit, ca sa va indeletniciti cu rugaciunea, si iarasi sa va impreunati, ca sa nu va ispiteasca pe voi satana pentru neinfranarea voastra (I Cor. 7, 5). De nevoie insa trebuie a se feri sambata si duminica, pentru ca in acestea se aduce Domnului jertfa cea duhovniceasca.

(Pentru acelasi motiv nu se fac nunti in zile de sarbatoare)


Canonul 69 Apostolic: “Daca vreun episcop, prezbiter, diacon, citet sau cantaret nu posteste Sfantul si Marele Post al Pastilor sau miercurea si vinerea, sa se cateriseasca, afara de cazul cand este impiedicat de slabiciunea trupeasca, iar de va fi laic, sa se afuriseasca”.

(Postul nu este numai de bucate.. )

Laodiceea 52: nu se tin nunti sau zile de nastere in Patruzecime.

etc etc etc...

În prealabil postat de ovidiu b.

Uite aici mai clar din Ridicarea casatoriei la rangul de taina:

• Viaţa curată a căsătoriei, după cinstea ei de Taină, este aceasta:
1. Binecuvântată este numai rodirea de copii. Iar tot ce-i în afară de rostul acesta, în privinţa trupească, este desfrânare şi păcat şi să nu se mai facă.2. Vremi îngăduite pentru chemarea copiilor sunt numai zilele între posturi însă numai dacă soţii amândoi sunt învoiţi la rostul rodirii de copii.
3. Vremi oprite sunt acestea:
a) Cele patru posturi mari
b) Cele trei zile de post pe săptămână (miercuri şi vineri, iar luni numai daca este voinţă)
c) Sărbătorile şi zilele asupra sărbătorilor (inclusiv duminica – ziua Domnului şi sâmbăta)
d) Vremea necurăţiei
e) Vremea de slăbiciune sau de boală a unuia din soţi
f) Vremile de tulburări şi războaie precum şi oarecare vreme după acestea, pentru cei care au luat parte la ele
g) Vremea oprită cu mare asprime este toată vremea sarcinii, precum şi vremea alăptării.

Am citit de curând în "Terapeutica bolilor spirituale" a lui Jean-Claude Larchet, în capitolul despre desfrânare, că procrearea nu este principalul şi nici unicul scop binecuvântat al relaţiilor sexuale dintre soţi, ci aceste relaţii ar avea ca sens împlinirea iubirii dintre cei doi. Afirmaţiile autorului se bazează pe scriptură şi pe scrierile sfinţilor părinţi. Pot să revin mai pe seară cu citate exacte, dacă este cazul.

De ce există astfel de contradicţii referitoare la acest aspect?

Putem vorbi de necumpatare sau, mai precis, de rea folosire, atunci cand omul se foloseste de sexualitatea sa numai pentru dobandirea placerii legate de ea, atunci cand face din placerea sexuala un scop in sine, ceea ce este un lucru pervers si patologic din mai multe motive. Mai intai, se neaga una dintre principalele meniri ale functiei sexuale, cea mai vadita si care este inscrisa in insasi firea ei: procrearea. Astfel, Sfantul Maxim spune ca, indeobste, viciul "este o judecata gresita cu privire la intelesurile lucrurilor, careia ii urmeaza reaua intrebuintare a lucrurilor (abuzul de lucruri)" si, de pilda, "cand este vorba despre femeie, judecata dreapta cu privire la impreunare trebuie sa vada scopul ei in nasterea de prunci. Deci cel care urmareste placerea greseste in judecata socotind ceea ce nu e bine, ca bine. Asadar, unul ca acesta face rea intrebuintare (abuzeaza) de femeie impreunandu-se cu ea".
Aceasta menire, chiar fireasca cum este, nu este nici singura, nici cea mai importanta. Pentru speta umana, procrearea poate aparea mai curand ca un rezultat firesc al unirii sexuale, decat ca scopul ei. Unirea sexuala este in primul rand unul dintre modurile de unire ale barbatului cu femeia, una dintre manifestarile iubirii ce si-o poarta unul altuia, ea exprima aceasta iubire pe un anumit plan al fiintei lor, cel trupesc. Cea dintai tinta a unirii sexuale este iubirea si multele binefaceri de ordin spiritual pe care omul le poate dobandi prin ea, in sanul casatoriei binecuvantate si in legatura cu alte moduri de unire conjugala. Trebuie totusi sa precizam ca iubirea conjugala, in viziunea crestina, este privita ca unire a doua persoane - adica a doua fiinte privite in intregul lor, pe de o parte, si in natura lor spirituala, pe de alta -, in Hristos, in vederea ajungerii in imparatia cerurilor, unire pecetluita in ceea ce priveste natura si menirea ei de harul Duhului Sfant, dat prin taina cununiei. Aceasta conceptie subordoneaza unirea sexuala, ca si toate celelalte moduri de unire dintre soti, dimensiunii spirituale pe care o au fiinta si iubirea lor. Trebuie, de aceea, ca unirea sexuala sa fie precedata in chip fiintial de unirea spirituala, cea care ii confera sens si valoare, numai asa respectandu-se finalitatea ei, si cea a naturii fiintelor pe care le pune in legatura.