Voi va rugati impreuna in familie?

[anita]

În prealabil postat de glykys

Mai astept parerile voastre si vreau sa citesc si eu despre familii care se roaga impreuna. O idee buna, de pus in practica de catre cine poate, fireste, ar fi sa spunem cu totii Tatal nostru atunci cand ne asezam la masa. Sau macar sa ne inchinam impreuna. Asta functioneaza la mine si cred ca ar functiona si Tatal nostru. De asemenea, imi aduc aminte ca atunci cand mergeam cu totii la cimitir, bunica ne punea sa spunem impreuna Tatal nostru, cu voce tare. I-a pus sa zica si in timpul cutremurului din 1977. Masa si prezenta mortii, acestea doua imi raman pentru mine, asadar, cadrele in care se poate manifesta comuniunea in rugaciune cu familia. La biserica e altceva, fireste.

Sunt de parere si ca rugaciunea creeaza niste punti. Se realizeaza o relatie sufleteasca foarte apropiata cu persoana alaturi de care te rogi, chiar daca nu se regaseste si in sfera sociala. De pilda, mie imi sunt mai apropiate sufleteste persoanele din biserica, desi cu majoritatea nu am schimbat nicio vorba, decat persoanele cu care petrec foarte mult timp si despre care stiu vrute si nevrute. Acelasi lucru pentru persoanele (vii sau moarte) pentru care ma rog ocazional, desi poate ca nu le-am vazut de mult timp sau nu le voi mai vedea niciodata.

Glykys ,daca doi soti se roaga impreuna , puntile sunt deja create.
In general sotii au si acelasi duhovnic si aceleasi preocupari duhovnicesti
Merg impreuna pe drumul mantuirii.
Rugaciunea se poate face in aceeasi camera ,cu candela aprinsa ,fiecare citind din cartea de rugaciuni sau psaltire.
Nu inteleg de ce ar trebui mers in alta incapere .
Efectele rugaciunii se vad in viata de zi cu zi ,normal ca acolo unde e mai multa rugaciune si diavolul are mai putina putere ,dar pot aparea si ispite.
Ana21 spune ca are piedici de la copii ,se poate face o intelegere cu ei ,sa li se dea o ocupatie ,ceva si seara dupa o anumita ora ei dorm.
Eu de ex.ma rog dupa ora 22.30 ,nu pentru ca asa mi-am propus ci pentru ca atunci ma degrevez de anumite responsabilitati.
Si pe mine m-ar interesa efectele rugaciunii comune in viata celor din familie ,daca s-a produs vreo schimbare in bine la copii ,parinti ,etc.

[fallen]

În prealabil postat de Raoul

Sa sparg eu gheata. La mine nu se roaga nimeni,dapai sa ne mai rugam impreuna. Plus ca daca tin si eu post din nevrednicia mea o miercure sau o vinere,sau incerc sa mai tin acolo vreo saptamana dintr-un post,imediat mi se sare in cap,ca n-am de lucru,ca nu am ce manca,ca nu stiu ce etc. Plus ca nu vad cu ce as fi eu mai castigat daca s-ar ruga si altcineva cu mine,cand Hristos ne-a spus clar: cand ne rugam sa intram in odaia noastra si sa inchidem usa! Sa ne rugam in ascuns,ca Tatal nostru care vede in ascuns sa ne rasplateasca noua. Eu zic ca e destul de limpede.

Doamne-ajuta!


EDIT: cand copilul e mic si se roaga altcineva cu el,spre a-l invata,asta e alta poveste. Ca si eu am invatat de la mama prima oara sa ma rog.

Partial, subscriu. In cea mai mare parte.
Dar te si contrazic. In primul rand, rugaciunea colectiva e foarte importanta. Si la biserica e bine sa mergem tocmai pentru a ne ruga impreuna. ("Unde sunt doi sau mai multi adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu" ...stiti voi). Nu cred ca ar fi rau de loc ca o familie unita sa se roage impreuna, macar din cand in cand. Ceea ce a cred ca avrut sa spuna Cristos e sa nu ne rugam in vazul lumii "ca sa ne vada lumea ca ne rugam", si de asemeni a zis acelasi lucru si despre post, sa nu stie nimeni ca postim.
Concluzionez: daca ai o familie credincioasa, e foarte bine sa va rugati, sa postiti, sa mergeti la biserica impreuna. (normal, copii mici dupa un anume tipar, oamenii mari si copii mai mari, dupa randuiala hotarata impreuna cu duhovnicul lor). Daca insa traiesti intr-o comunitate sau o familie mai putin credincioasa, decat sa te certi cu toata lumea, mai bine te rogi (si pentru ei, desigur) si postesti in ascuns.

În prealabil postat de glykys

Voi va rugati impreuna in familie - sot, sotie, copii - sau fiecare separat isi face rugaciunea, independent de celalalt? Cum vedeti acest aspect?
Va invit la un dialog constructiv, in care sa facem schimb de experiente si sa vedem ce solutii putem gasi.

Pentru inceput, voi spune ca ideea infiintarii acestui topic mi-a fost data de un raspuns al parintelui Teofil Paraian:


- Ce trebuie să-i ofere un părinte copilului său, pentru ca acesta să fie crescut în frica de Dumnezeu?
- Exemple. Exemple bune, exemple de religiozitate. În viaţa de familie, în general, sunt nişte lipsuri, în sensul că cei mai mulţi cred că viaţa religioasă este o chestiune particulară. Or în viaţa de familie nu există nimic particular. Nici gândurile ai putea să zici că nu-s particulare. Totul trebuie să fie împreună, al tuturor, aşa încât în familie trebuie pusă în valoare şi credinţa religioasă. Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh cerând, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. sunt cuvinte care se spun la Liturghie şi la Cununie. De ce şi la Cununie? Pentru că sunt importante pentru cei care se cunună şi pentru că şi viaţa creştină trebuie să fie un fel de Liturghie. Nu se poate socoti că omul îşi îndeplineşte datoria atunci când, pentru a se ruga, se separă de celălalt, ci trebuie să se roage împreună (dacă nu se poate totdeauna, cel puţin din când în când, dar cât se poate mai des) şi să le dea şi copiilor exemple de rugăciune împreună.

Ca sa impartasesc cate ceva din experienta mea in acest sens, realizez ca au contat destul de mult rugaciunile pe care le faceam impreuna cu bunica mea, de mic copil, vineri seara (bine, vorba vine, ca eu mai mult o asistam decat ma rugam) si tin minte foarte bine ca se ruga cu voce tare pentru toti ai casei, chiar daca ei erau in camera alaturata si se uitau la TV sau dormeau. Dar in rest, fiecare se roaga singur, pentru ceilalti, dar independent de ceilalti, ca sa zic asa. Bine, eu sunt multumita ca se roaga si asa si nu cred ca am simtit nevoia sa se roage si ai mei cu mine in casa, desi comuniune si intelegere exista.

La voi cum este?

Ma rog individual si eu si sotul meu, din cand in cand si impreuna, rugaciunea individuala mi se pare mai buna, pentru cea colectiva exista biserica

[candles in the wind]

Sunt momente in care simtim sa ne rugam in liniste si singuratate..dar parca rugaciunea de seara spusa de soti,impreuna,e atat de puternica..de calda..parca aduce implinire..

[anna21]

Eu nu ma rog cu copiii. Am incercat, nu merge.
Ba mai mult, nu sta atent, ma intrerupe cu intrebari aiurea .. Pana la urma imi induce o stare de nervozitate.

Chiar si el prefera sa spuna rugaciunile singur.
In plus, copiii mei se mai incaiera in fata icoanelor ca fiecare vrea sa fie "primul" care se inchina. In exces de zel, cel mic ia cate o icoana si fuge tipand (ca sa nu ajunga cel mare sa o sarute inaintea lui).. In asa harmalaie nu-mi doresc in nici un caz rugaciune comuna. Vreau timpul meu.

Ma regasesc in postarea lui Lore.. Abia reusesc sa adorm copiii si cand ma pun la rugaciune simt in ceafa vreunul care s-a dat jos din pat si-a venit tiptil dupa mami. Pana ii adorm sunt zile in care adorm eu inaintea lor...(copiii mei adorm dupa 10 seara, chiar de-i pun la 7 in pat). Uneori ma trezesc "fresh" la 12 noaptea, dar nu intotdeauna..

În prealabil postat de glykys

Voi va rugati impreuna in familie - sot, sotie, copii - sau fiecare separat isi face rugaciunea, independent de celalalt? Cum vedeti acest aspect?
Va invit la un dialog constructiv, in care sa facem schimb de experiente si sa vedem ce solutii putem gasi.

Pentru inceput, voi spune ca ideea infiintarii acestui topic mi-a fost data de un raspuns al parintelui Teofil Paraian:


- Ce trebuie să-i ofere un părinte copilului său, pentru ca acesta să fie crescut în frica de Dumnezeu?
- Exemple. Exemple bune, exemple de religiozitate. În viaţa de familie, în general, sunt nişte lipsuri, în sensul că cei mai mulţi cred că viaţa religioasă este o chestiune particulară. Or în viaţa de familie nu există nimic particular. Nici gândurile ai putea să zici că nu-s particulare. Totul trebuie să fie împreună, al tuturor, aşa încât în familie trebuie pusă în valoare şi credinţa religioasă. „Unirea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh cerând, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.”sunt cuvinte care se spun la Liturghie şi la Cununie. De ce şi la Cununie? Pentru că sunt importante pentru cei care se cunună şi pentru că şi viaţa creştină trebuie să fie un fel de Liturghie. Nu se poate socoti că omul îşi îndeplineşte datoria atunci când, pentru a se ruga, se separă de celălalt, ci trebuie să se roage împreună (dacă nu se poate totdeauna, cel puţin din când în când, dar cât se poate mai des) şi să le dea şi copiilor exemple de rugăciune împreună.

Ca sa impartasesc cate ceva din experienta mea in acest sens, realizez ca au contat destul de mult rugaciunile pe care le faceam impreuna cu bunica mea, de mic copil, vineri seara (bine, vorba vine, ca eu mai mult o asistam decat ma rugam) si tin minte foarte bine ca se ruga cu voce tare pentru toti ai casei, chiar daca ei erau in camera alaturata si se uitau la TV sau dormeau. Dar in rest, fiecare se roaga singur, pentru ceilalti, dar independent de ceilalti, ca sa zic asa. Bine, eu sunt multumita ca se roaga si asa si nu cred ca am simtit nevoia sa se roage si ai mei cu mine in casa, desi comuniune si intelegere exista.

La voi cum este?

În prealabil postat de anna21

Eu nu ma rog cu copiii. Am incercat, nu merge.
Ba mai mult, nu sta atent, ma intrerupe cu intrebari aiurea .. Pana la urma imi induce o stare de nervozitate..

Mai multa rabdare cu propii copii nu ar strica. Pai daca nu ai rabdare tu ca parinte cu copii tai, cine o sa aiba mai incolo? Imi vin in minte cuvintele "Fa pace in sufletul tau si multi isi vor gasi linistea langa tine". Asadar nu putem cere copiilor ceea ce noi nu facem.

[anna21]

În prealabil postat de ovidiu b.

Mai multa rabdare cu propii copii nu ar strica. Pai daca nu ai rabdare tu ca parinte cu copii tai, cine o sa aiba mai incolo? Imi vin in minte cuvintele "Fa pace in sufletul tau si multi isi vor gasi linistea langa tine". Asadar nu putem cere copiilor ceea ce noi nu facem.

Ai copii?

In general cei fara copiii nu prea inteleg cum vine treaba..
Cand te pui la rugaciune copilul isi aduce aminte ca ii este sete (sau are alte nevoi), ca nu mai stie unde a pus cartea favorita, ca vine ziua lui x si trebuie sa deseneze o felicitare, ii vine sa se scarpine, ii vine sa rupa un colt din cartea de rugaciuni sau sa deseneze ceva pe ea, ii se pare ca icoana nu sta dreapta (si o "indreapta" pana cade), isi roade o unghie, vrea sa vada cate pagini mai am de citit (sau cate pagini are cartea).. Etc etc..

Cel mic prinde ocazia sa faca ceva ce nu are voie cat timp mama nu e atenta (aud uneori scartaitul unui scaun impins in bucatarie pana un locul unde vrea el sa ajunga sus undeva..).. Evident trebuie sa intrerup rugaciunea.
Cine are copii, stie.

În prealabil postat de anna21

Cine are copii, stie.

De acod, eu am vrut doar sa iti inspir putin mai mult duhul rabdarii si al jertfei. Mai ales cu proprii copii. Sa fii fericita ca ai ocazia sa te rogi si asa mai pe intrerupte - putina jertfa nu strica. La un moment vorbesti de tulburare provocata de copii - asta am vrut sa o corectez putin si nimic mai mult.
Dumenzeu sa va lumineze si sa va ajute sa staruiti mai mult in rugacine!

În prealabil postat de anna21

Cine are copii, stie.

Uitasem de un aspect important si anume rugaciunea pentru copii sa o alegi in functie de varsta copiilor. Exista carti de rugaciuni pentru copii.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de glykys

Voi va rugati impreuna in familie - sot, sotie, copii - sau fiecare separat isi face rugaciunea, independent de celalalt? Cum vedeti acest aspect?
(...)
La voi cum este?

Rugăciunea de seară, ca şi rugăciunile de la masă, le facem împreună: adulţi şi copii. Pentru rugăciunea de seară, folosim cel mai des "Tatăl nostru", "Bucură-te, Marie !", "Împărate Ceresc", "Înger, îngeraşul meu" şi Doxologia mică. Ceva mai rar folosim "Cuvine-se cu adevărat", "Regina Cerului" sau "Crezul". La rugăciunile în formă fixă (cu care începem) adăugăm rugăciune în formulare liberă când există o intenţie specială pentru a doua zi, spre exemplu înainte de participare la o olimpiadă, sau când cineva este bolnav. Sâmbăta, după examinarea conştiinţei (adesea asistată de părinţi) spunem "Actul de Căinţă". În zile obişnuite, ne rugăm în picioare, la icoană. Determinăm direcţia răsăritului dacă suntem în deplasare, într-o încăpere fără icoane. Ca poziţie a corpului, stăm în zile obişnuite în picioare. Sâmbăta sau înainte de zile de poruncă non-duminicale, spunem "Actul de Căinţă" în genunchi. Tot în genunchi de rugăm în Postul Paştelui, în orice seară.

Pentru masă, folosim, când suntem doar noi, în familie, un fragment dintr-un psalm "Mânca-vor săracii...". Dacă avem invitaţi, spunem "Tatăl nostru", rugăciune pe care o ştie oricine. Dacă avem invitate persoane care nu cunosc limba noastră, spunem "Pater noster".

Rugăciunule penitenţiale, adică acelea pe care le facem pentru ca Dumnezeu să ne ierte de rămăşiţa păcatelor după ce ne-am spovedit, le facem în genunchi şi în singurătate, fiecare în camera lui.

Copiii mari merg la biserică cu mine, ei sunt la vârsta la care acest lucru este obligatoriu. Copilul mic (de trei ani) merge cu noi cam o Duminică din două. Pentru el, participarea la Sf Liturghie nu este, deocamdată, materie de poruncă.

Copiii m-au însoţit numai în unele pelerinaje, spre exemplu la Blaj cu ocazia hirotoniei arhipăstorului nostru, sau la Roma, cu ocazia primei Liturghii Tridentine oficiate acolo după 40 de ani. La alte pelerinaje, mai ales unde ştiu că e mai greu, prefer să merg singur sau asociat numai fraţilor mei de credinţă. La rândul lor, copiii mari merg fără mine, cu cei de vârsta lor, în acţiuni catolice cercetăşeşti.