Experiente luminoase in iubire/casatorie

[Floare alba]

În prealabil postat de AlinB

Hm, poate sunt lipsit de empatie dar cred ca este o fericire cam chinuita...adica fiind casatorita cu cineva (aproape) ateu te poti astepta la multe rele, 14 ani de casatorie in care ati ramas impreuna poate parea o performanta si in raport cu temerile chiar un success demn macar de o vremelnica fericire.

Oricum, tarziu nu este nici acum sa vina si el la Dumnezeu, si nici mai tarziu nu e tarziu daca exista viata constienta, insa ce mi se pare ciudat este ca din ecuatia fericirii se exclude statutul copiilor - ei cum sunt in raport cu Dumnezeu?

Caci o casatorie in care sunt copii nu mai este o "relatie in doi" si nu se mai judeca doar dupa cei doi.

Daca putem spune, in acest caz, in loc de "macar unul din 4", "macar trei din 4" sunt ai Domnului, atunci da, este o situatie fericita, altfel vorbim doar de satisfactii omenesti.

Si una e a astepti ca un adult de care te-ai legat el avand deja handicapuri spirituale sa si le rezolve si alta e ca acel copil care creste sub ochii tai de parinte spiritual si cu frica de Dumnezeu sa vezi ca le dobandeste.

Alin, daca ar fi fost o fericire deplina, cred ca mi s-ar fi urcat la cap si as fi uitat unde vreau sa ajung. Asa, de fiecare data cand plang revin cu picioarele pe pamant, iert si-mi cer iertare, imi revad inceputul si imi reamintesc care vreau sa fie sfarsitul.
In ceea ce priveste copiii, ei bine, ei merg pe un sens unic cu doua benzi, unul al credintei, al rugaciunii de fiecare seara, al cautarii si altul al epocii moderne, mercantile. Trec frecvent de pe o banda pe alta, in functie de situatiile cu care se confrunta. Le sunt alaturi permanent indiferent de banda de mers pe care se afla la un moment dat si-i ajut sa-si croiasca propriul drum prin exemplul personal.
Iar sotul meu, un crestin "aproape ateu", este mai crestin decat multi "imbunatatiti". Are multe calitati pe care un crestin trebuie sa le aiba, iar eu ma rog ca intr-o zi Dumnezeu, prin mare mila Sa, sa-l miluiasca si sa-l mantuiasca.
Fetita, in fiecare seara, pe langa rugaciunile obisnuite, mai spune una speciala, care suna cam asa:

Milostive Dumnezeu,
Tatal meu munceste greu,
Sa aduca-n casa paine
Sa putem trai si maine.

Fii cu el mereu, mereu,
Milostive Dumnezeu.
Caci si eu voi fi cu Tine
Cautand sa fac doar bine.

Mi-ai dat inima in piept
Sa-l iubesc si sa-l respect.
Tine-l Doamne-Dumnezeu
Sanatos pe tatal meu.

O fericire "chinuita" este o fericire care te tine cu "mintea in iad".

[AlinB]

În prealabil postat de mirela.t

Alin,

Am retinut interventia ta de pe alt topic, si am preferat sa mut discutia aici, ca mi se pare un loc mai potrivit. :)

Foarte interesanta mi se pare ultima fraza. Vrei totusi sa fii mai explicit? Prin prisma topicului de fata, pe cat posibil. Multumesc in avans!

Indragosteala tine de o zona nebuloasa a sufletului - una de care multi nu sunt sau nu vor sa fie constienti si de aici multe tragedii.

Tragedii care intervin si din cauza ca nu se adauga la acea decizie mai putin constienta, una deplin constienta: hotararea de a iubi impotriva oricaror (aparente) "evidente" nu tocmai avantajoase.

A iubi pe cineva mai ales cand ai decis ca-l vrei ca jumatate "asignata" (binecuvantata) de Dumnezeu (si asa se nasc de fapt jumatatile, nu prin potrivire aparente si intamplatoare) - este o decizie constienta si presupune sa innoti de multe ori impotriva curentului, indiferent ca acel curent potrivnic izvoraste din tine sau din celalalt sau chiar din amandoi.

Pentru ca de izvorat izvoraste sigur, ca sfinti nu suntem sau mai bine zis nu ne nastem si nici nu ajungem cu una cu doua.

[tabitha]

Da, interesanta ideea asta cu innotatul impotriva curentului care izvoraste din noi. Multumesc inca o data de raspuns!

[quote=Floare alba;459416][quote=Mihailc;431984](...) m-am gândit să inaugurez un subiect cu potențial ziditor despre experiențe pozitive în iubire și/sau căsătorie, mai ales că predominante pe forum, dar și în viață, par să fie mai degrabă exemplele negative.
Nu e vorba aici de laudă, ci de mărturisire întru folosul aproapelui care, poate, și-a împuținat nădejdea că lucrurile pot să meargă și bine între doi oameni uniți la un moment dat de o formă sau alta de iubire.

Mihailc, la recomandarea acestui topic de catre N.Priceputu, voi incerca sa va spun din experienta vietii mele ca si femeie casatorita care iubeste si este iubita. Inainte de orice va rog sa ma iertati pentru indrazneala. Va voi povesti simplu, asa cum traiesc eu si simt.

Nici nu stiu cum sa incep...sa va spun cum ne-am cunoscut, ar lua ceva timp si poate unii s-ar plictisi, desi pentru mine are o importanta deosebita. Voi trece insa peste inceputuri, voi spune doar ca iubirea mea pentru sotul meu nu a fost una fulminanta, ci una care a crescut incet, incet. Am inceput cu increderea in el, apoi respectul si abia dupa aceea a aparut iubirea. La el a fost invers, s-a indragostit pe loc de mine. Eram amandoi studenti, in orase diferite, ne intalneam mai rar, dar abia asteptam sa ne intalnim. Ni se citea pe chip iubirea unul pentru celalalt.
Ne-am casatorit dupa 3 ani de prietenie, dupa multe framantari din parte mea. Stiam ca el nu este dintre cei care merge des la biserica, insa cum mi-a respectat mie acest lucru si mi-a promis ca nu ma va opri de la a merge eu, mi-am pus casatoria in purtarea de grija a lui Dumnezeu. Si nu, nu o spun ca sa fac impresie, chiar asa mi-am spus atunci, cand m-a cerut in casatorie intr-o binecuvantata Noapte de Inviere, dupa ce luasem Lumina. A rupt o crenguta de cires de deasupra capului (eram la tara), a ingenunchiat si m-a cerut de sotie. A fost un moment de o mare emotie pentru amandoi. Acum obisnuim sa le povestim copiilor despre acel frumos moment.
Nici acum sotul meu nu vrea sa mearga la biserica (are ceva contra preotilor, din pacate, si oricat am incercat sa-i spun ca exista si preoti in adevarul sens al cuvantului, nu vrea sa auda, toti cei pe care i-a cunoscut mai indeaproape nu prea s-au dovedit demni de acest nume). Nu s-a spovedit niciodata, nu vede necesitatea. Iar cand eu incerc sa-i vorbesc de aceste lucruri ma roaga sa ma opresc. I-am spus si duhovnicului meu acestea si m-a sfatuit sa fiu rabdatoare cu el si sa ma rog pentru el, lucru pe care il fac de cand ne cunoastem.
Ati putea spune ca sunt in inselare, ca aceasta nu e adevarata fericire. Insa tot ceea ce fac pentru sotul meu fac cu gandul la Dumnezeu. Incerc sa nu fiu cicalitoare si sa-l inteleg cand e obosit, chiar daca si eu sunt. Ii respect familia, ba chiar ma inteleg bine cu soacra si cumnata mea in ciuda diferentelor de opinie dintre noi. Nu l-am mintit niciodata, nu i-am ascuns nimic niciodata. Am cautat sa fiu blanda cu el, atunci cand el isi mai pierde cumpatul. Si mereu, cand pot, ma rog pentru el, sa-l intoarca Dumnezeu la dreapta credinta. Vom face peste cateva zile 14 ani de casatorie binecuvantata de Dumnezeu cu doi copii sanatosi. Am trecut prin multe incercari si ispite de-a lungul acestor ani, care insa ne-au unit si mai mult. Unii spun, dupa un timp, ca se iubesc ca la inceput, eu as spune ca ne iubim mai mult ca la inceput.
Sunt mult mai multe de spus, nu pot cuprinde acum totul, insa nici nu stiu daca am sa mai revin cu vreo postare. Cel rau ne gadila amorul propriu si putem cadea in extrema cealalta daca nu avem grija. Intotdeauna ce e mult strica, asa imi spunea bunica mea. Om de mare valoare!
Vreau doar sa transmit esentialul, ca se poate o casnicie frumoasa atunci cand cel putin unul din soti are dragoste si frica de Dumnezeu. Pana la sfarsitul vietii poate sa-l aduca si pe celalalt alaturi de el. Trebuie sa iubim dezinteresat, fara sa consideram ca ne sacrificam, sau daca consideram sa o facem cu bucurie, nu cu tristete. Si sa lasam mandria deoparte, nu facem decat sa ne otravim sufletul cu ea. Nu teoretizez, eu chiar pun in practica aceste lucruri, pe cat pot.

Inca odata va cer iertare. Dumnezeu sa ne ocroteasca pe toti.

Cu ani in urma, o femeie crestina si indurerata ca fiul ei, un pagan, isi risipeste tineretea ducind o viata stricata, a pornit sa ceara sfatul unui sfant.
Si a ajuns la Milano, unde era episcop Sfantul Ambrozie. Acesta i-a ascultat durerea si a spus:

"Fii cu rabdare, ca vremea intoarcerii fiului tau o va hotari Dumnnezeu. Tu fii statornica in rugaciune si fapte bune. Este oare cu putinta sa se osindeasca acela pentru care ai varsat atatea lacrimi?"

Fragment dintr'un cuvant al protos. Nicodim Mandrita despre Sfanta Monica, maica Sfantului Augustin.

[AlinB]

Fericitului Augustin poate vrei sa zici.

În prealabil postat de AlinB

Fericitului Augustin poate vrei sa zici.

Subiectul era altul... Si duhul mesajului.
In fine, nu te contrazic. Fericit, sigur ca Fericit. De 3 ori Fericit!
(Poate il tragi de maneca si pe protosinghelul ortodox, ca din cartea lui am luat pasajul...)

[fallen]

În prealabil postat de Mihailc

Pentru că suntem în Postul Mare și avem nevoie să ne salubrizăm inimile și începând de-acolo tot restul ființei de toate deșeurile și relele sufletești (printre ele și de angoasa singurătății), m-am gândit să inaugurez un subiect cu potențial ziditor despre experiențe pozitive în iubire și/sau căsătorie, mai ales că predominante pe forum, dar și în viață, par să fie mai degrabă exemplele negative.
Nu e vorba aici de laudă, ci de mărturisire întru folosul aproapelui care, poate, și-a împuținat nădejdea că lucrurile pot să meargă și bine între doi oameni uniți la un moment dat de o formă sau alta de iubire.

Există relații împlinite?
Rezistă ele uzurilor fizice și psihice ale persoanelor implicate?
Cum se pierde dragostea și cum poate fi recuperată?
Care e secretul reușitei voastre?
Povestește-ne experiența ta și acceptă să răspunzi la întrebările celor care n-au avut parte de așa ceva!

Ceea ce nu am reusit sa identific pe acest thread este chiar marturia colegului care l-a initiat. Daca ea totusi exista pe undeva si nu am vazut-o eu, va rog sa mi-o arate si mie cineva. Eu am acces la net destul de limitat. M-ar interesa daca exista pentru ca sa vad un exemplu destul de concret care sa te poata determina sa aduci acest subiect in discutie, sau daca nu cumva lipsa acestui exemplu in viata personala ne face sa cautam raspunsul la altii.
Cat despre concluzia la care am ajuns pana acum despre acest subiect, se poate limita la sintagma "cine are sa-i traiasca, cine n-are sa nu-si doreasca".

[Mihailc]

În prealabil postat de fallen

Ceea ce nu am reusit sa identific pe acest thread este chiar marturia colegului care l-a initiat. Daca ea totusi exista pe undeva si nu am vazut-o eu, va rog sa mi-o arate si mie cineva. Eu am acces la net destul de limitat. M-ar interesa daca exista pentru ca sa vad un exemplu destul de concret care sa te poata determina sa aduci acest subiect in discutie, sau daca nu cumva lipsa acestui exemplu in viata personala ne face sa cautam raspunsul la altii.
Cat despre concluzia la care am ajuns pana acum despre acest subiect, se poate limita la sintagma "cine are sa-i traiasca, cine n-are sa nu-si doreasca".

Cum viaţa " colegului care a iniţiat topicul de faţă" se împarte ca istoria, într-o perioadă "înainte Hristos" şi o alta "după Hristos", probabil că despre prima parte ar putea spune că luminozitatea experienţelor era un pic cam prea artificială pentru a extrage ceva bun şi pentru alţii, iar pentru a doua parte încă n-a prins niciodată răsăritul să vă spună cum e cealaltă lumină, aia adevărată, aşa că se limitează să se bucure pentru alţii.

[fallen]

În prealabil postat de Mihailc

Cum viaţa " colegului care a iniţiat topicul de faţă" se împarte ca istoria, într-o perioadă "înainte Hristos" şi o alta "după Hristos", probabil că despre prima parte ar putea spune că luminozitatea experienţelor era un pic cam prea artificială pentru a extrage ceva bun şi pentru alţii, iar pentru a doua parte încă n-a prins niciodată răsăritul să vă spună cum e cealaltă lumină, aia adevărată, aşa că se limitează să se bucure pentru alţii.

Sa stii ca nu e bucurie mai mare decat sa vezi ca rugaciunea pe care ai facut-o pentru ajutorul sau mantuirea cuiva a fost ascultata.
Cat despre daca "va rasari sau nu soarele pe strada noastra", el a rasarit odata, dar apoi multa vreme a fost innorat, s-a inseninat cand a binevoit Domnul, dar ce va aduce acest nou rasarit, acum depinde de ce-o vrea El in continuare pentru noi. Va fi "o experienta luminoasa in casnicie" sau va fi doar o experienta luminoasa alaturi de El. Oricum vor mai fi si nori si furtuni, dar la urma soarele va rasari din nou, asa ca dragule coleg sa-ti ajute Dumnezeu sa prinzi cat mai multe rasarituri (a nu se intelege neaparat "mai multe casnicii", ci mai multe experiente luminoase in casnicie sau chiar si in singuratate - caci se spune ca niciodata nu suntem singuri cat timp avem pe Domnul cu noi) si sa-i ajute pe toti fratii nostrii crestini, singuri sau casatoriti, sa aiba astfel de expereinte,

[Ekaterina]

Parintele Paisie Aghioritul spunea ca recunostinta este cea care ii uneste cel mai mult pe soti.

"Unul iubeste pe celalalt pentru ceea ce ii daruieste. Femeia ii da barbatului ei increderea, devotamentul si ascultarea sa. Iar barbatul ii da femeii siguranta ca o poate proteja. Femeia este doamna casei, dar si o mare servitoare, iar barbatul este stapanul casei, dar si hamalul ei."