Calatoria spre Ortodoxie si dinspre Ortodoxie

[delia31]

În prealabil postat de Laura19

mi-a stârnit îndeajuns interesul pentru a vizita cea mai apropiată mănăstire ortodoxă, care nu era alta decât ctitoria comună a părintelui Roman Braga şi a Principesei Ileana a României (Maica Alexandra).

Eram pentru prima oară într-o biserică ortodoxă şi am simţit dintr-o dată plinătatea păcii şi a gravităţii care domneau aici. Din acel moment am căpătat un mare respect pentru Biserica Ortodoxă şi am constatat, deşi încă neclară în mintea mea, o mare diferenţă între aceasta şi Biserica Catolică.

Încetul cu încetul, în decursul a 2-3 ani, m-am îndrăgostit pur şi simplu de slujbele bisericeşti ortodoxe şi am simţit o dorinţă puternică să experimentez cât de puţin viaţa monahală, pe de o parte pentru că nu eram prea copt în acel moment şi, pe de altă parte, din cauză că toţi apropiaţii mei erau protestanţi ori catolici, în timp ce eu mă simţeam în firea mea ortodox.

Fiind foarte mişcat de viaţa monahală, am mers în Athos, sperând să-mi adâncesc viaţa duhovnicească şi, în acest demers, am fost încurajat de către monahii athoniţi să primesc botezul. Fusesem botezat în tinereţea mea ca protestant, dar când am devenit ortodox în America, mi s-a spus, cu îngăduinţă, să primesc doar Mirungerea.

A fost o cumpănă pentru mine, dar în cele din urmă am hotărât că mă voi boteza. Am locuit la mănăstirea Cutlumuş, unde am stat ca dokimos (încercat şi acceptat), iar părinţii m-au botezat în mare în locul numit Kaliagra, care înseamnă “loc bun de pescuit“.

Ce pot să spun? Părinţii sunt cu adevărat oameni sfinţi. Am fost foarte întristat să-i părăsesc, dar în acelaşi timp nu m-am simţit în stare să devin un monah athonit.

Acum nădăjduiesc şi mă rog ca, atunci când va veni timpul să părăsesc această lume, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfănt să aibă milă de mine şi să-mi mai îngăduie să gust din acel har şi din acea pace.

Vă mărturisesc că, o săptămână după ce am primit botezul la Athos, am fost în cer. Vă rog să vă rugaţi pentru mine, deoarece acum sunt departe cu trăirea de acel har.

Laura, multumiri pentru stradania de a fi postat acest interviu cu Parintele John Lincoln Downie de la Biserica Rusa din Bucuresti!

Pe siteul Bisericii Ortodoxe la care merg eu s-a postat aceasta frumoasa marturie si m-am gandit sa o postez si aici.

"Am venit la ortodoxie in 2006 un om frant. Am fost un practicant sincer si un romano-catolic convins multi ani la rand dar credinta mea a fost zguduita in mare parte de ceea ce am descoperit lucrand ca reporter si investigand scandalul legat de abuzul sexual. Presupunerea mea dintotdeauna a fost ca ale mele convingeri teologice mi-ar proteja miezul credintei de orice incercare, dar informatiile pe care le aveam si care ma chinuiau mi-au diminuat puterea de a crede in pretentiile de adevar ecleziale ale Bisericii Romane. Pentru sotia mea si pentru mine Protestantismul nu era o optiune, dat fiind ceea ce cunosteam despre istoria bisericii si date fiind convingerile noastre despre teologia sacramentala. Ne-a mai ramas Ortodoxia ca singur liman la care putem trage in urma furtunii ce ameninta sa ne darame credinta.

Adevarul este ca tanjeam deja de o vreme dupa Ortodoxie din aceleasi motive pentru care eu, ca tanar, mi-am gasit calea in Catolicism. Mi s-a parut o stanca de stabilitate intr-o marea turbulenta a relativismului si modernismului care acaparau crestinismul apusean. Si in vreme ce Biserica Catolica a dat la o parte atat de mult din mostenirea sa liturgica si artistica in violenta Consiliului al doilea al Vaticanului, cea Ortodoxa si-a pastrat-o. Cu ceva ani inainte de a intra in Ortodoxie, eu si sotia mea am vizitat niste prieteni ortodocsi in parohia lor din Maryland. Ca niste catolici morali si conservatori in ceea ce priveste ritualul liturgic ce eram am fost miscati de ceea ce am vazut acolo si chiar invidiosi. A trebuit sa plecam mai devreme si s-o pornim in graba la drum pentru a ajunge catre cea mai apropiata parohie catolica pentru a ne indeplini indatoririle duminicale. Contrastul dintre dezordonatele proceduri liturgice de la Doamna noastra de la Pizza Hut, biserica la care am reusit sa ajungem, si ceea ce am vazut la parohia ortodoxa ne-a facut sa plangem. Dar uratenia estetica, chiar si un simtamant de dezolare spirituala nu inlatura adevarul si noi stiam ca trebuie sa stam cu adevarul – si prin urmare cu Roma – in ciuda tuturor acestor lucruri.

Daca Catolicismul in America ar fi fost sanatos poate ca am fi putut sta mai tari in timpul proceselor de abuz sexual. Dar sotia mea si cu mine ne ingrijoram deja de ceva vreme cum aveam sa crestem copii crestini data fiind lejeritatea invataturii morale din parohiile catolice. Noi ne consideram „catolici ortodocsi” insemnand ca noi chiar credeam ceea ce Catolicismul spune si ne sarguiam sa traim dupa aceste invataturi. Dadeam gres – toata lumea da gres – dar ideea e ca asteptam de la biserica sa ne dea invataturi morale limpezi si sa ne ajute sa ne traim credinta cu integritate si bucurie. Iata care era problema: este foarte putina ortodoxie in Biserica Catolica din Statele Unite si, la nivel de parohie, aproape nici un fel de recunoastere a conceptului de „credinta dreapta”. Nu era ca si cand as fi vrut sa-i dau afara pe toti cei care nu se ridicau la inaltimea trairii invataturii catolice – ar fi trebuit sa fiu primul caruia sa-i fie aratata usa daca asta era cazul – doar ca nu distingeam nicio directie si nicio convingere reala ca parohiile si comunitatile parohiale exista pentru alt motiv decat acela de a ne complace intr-o paruta stare de bine. Desi atunci nu aveam un termen cu care sa descriu situatia, eram istovit pana la pamant de acea forma artificiala de crestinism pe care sociologul Christian Smith o numeste „Deismul moralist terapeutic”. Eram atat de golit de deznadejde din pricina tuturor acestor lucruri ca si catolic incat atunci cand au batut acele vanturi tari legate de scandalurile privind abuzul sexual, structura credintei mele catolice nu a rezistat."

[nutucutu]

În prealabil postat de ucenic

IDaca are cineva a ma judeca, poate sa o faca, insa va rog, numai cu Biblia in mana...

In primul rind nu va judeca nimeni, doar ne dam cu parerea. In al doi-lea rind, daca totusi am vrea sa o facem, de ce ne impuneti conditiile in care putem face aceasta judecata? "Numai cu biblia in mina...". Sfintul apostol Pavel ne spune ca litera ucide iar duhul da viata.

Eu cred ca ati gresit renuntind la ortodoxie dintr-un motiv simplu: dumneavoastra considerati ca ortodocsii care duc o viata conforma cu invataturile Domnului, urmind traditia si invataturile bisericii ortodoxe, se mintuiesc. Si atunci, de ce ar schimba cineva drumul batatorit si sigur spre viata vesnica cu mersul pe o cararuie necunoscuta? Asta ati facut dumneavoastra, iar pentru mine asta e lipsa de intelpciune.

PS Logica de mai sus a fost spusa de Ioan Bosco in predicile si scrierile sale impotriva protestantilor.

[ucenic]

În prealabil postat de nutucutu

de ce ne impuneti conditiile in care putem face aceasta judecata? "Numai cu biblia in mina...". Sfintul apostol Pavel ne spune ca litera ucide iar duhul da viata.

Aveti dreptate. Argumentul meu "cu Biblia in mana" este incomplet. Mai trebuie adaugat ceva "Duhul Sfant". O formulare completa ar suna asa. Daca vrea sa ma judece cineva sa o faca, dar "cu Biblia in mana si in Duhul". Cum vine una ca asta? Sa privim mai departe in Biblie.

"Dar Mangaietorul, adica Duhul Sfant, pe care-L va trimite Tatal in Numele Meu, va va invata toate lucrurile si va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu." (Ioan.14:26)

Ce invatam de aici? Ca noua, Domnul Iisus nu ne-a adus numai mantuirea in dar ci ne-a dat si invataturi pentru ca, urmandu-le, sa umblam in curatirea data de acest Cuvant al Sau.
"Acum voi sunteti curati, din pricina Cuvantului pe care vi l-am spus." (Ioan.15:3)

Noi stim ca de pacatele cele vechi ne-a curatit Domnul Iisus Hristos prin insusi Sangele Sau, cand am venit cu pocainta si le-am marturisit cu frangere de inima si adanca parere de rau. Dar pentru ca suntem oameni si cadem adesea, avem nevoie de curatirea murdariei adusa de praful lumii acesteia. Aici vine Cuvantul in care, daca ramanem, avem certitudinea curatirii. Adica daca respectam tot ceea ce El nea poruncit, avem siguranta, pacea si linistea data de curatirea facuta de Cuvantul Sau.

Acest "Mangaietor", Duhul Sfant, pe langa rolul de a ne mangaia in umblarea noastra prin lume, mai are si alt rol, acela de a ne invata, de a ne calauzi prin aducerea aminte a Cuvintului scris. "Strang cuvantul Tau in inima mea, ca sa nu pacatuiesc impotriva Ta!" (Ps.119:11) Si anume, daca am Cuvantul Sau, porunca Sa revelata in Sf.Scriptura in inima Mea, Duhul Sfant, imi raporteaza constiinta la acest etalon: Sf.Scriptura. Atunci am confirmarea ca sunt in voia Lui sau nu.

Mentiunea "litera ucide, dar Duhul da viata" este foarte potrivita aici. Fara Duhul Sfant si avand doar texte biblice devenim usor legalisti, dogmatici, seci, partinitori. Insa fiind duhovnicesti, adica "in Duhul" ni se intareste confirmarea ca suntem in voia Lui.
"Voi insa nu mai sunteti pamantesti, ci duhovnicesti, daca Duhul lui Dumnezeu locuieste in adevar in voi. Daca n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui." (Rom.8:9)

Concluzie. Nu numai la aceasta marturie a mea, dar in orice clipa din viata mea accept judecata fratilor daca este facuta in "spiritul si litera legii", altfel spus in "Duhul si litera Legii, a Cuvantului din Sf.Scriptura".

De cand L-am cunoscut pe Hristos, si mi-am daruit toata fiinta mea Lui, cu trup, suflet si duh, si toata viata mea am pus-o la picioarele Rascumparatorului meu, ma conduc dupa acest etalon: Sf.Scriptura in Duhul Sfant. Impreuna sunt un singur etalon.
De aceea zic pot fi judecat oricand dupa ceea ce am ca etalon.

[nutucutu]

În prealabil postat de ucenic

Concluzie. 1.Nu numai la aceasta marturie a mea, dar in orice clipa din viata mea accept judecata fratilor daca este facuta in "spiritul si litera legii", altfel spus in "Duhul si litera Legii, a Cuvantului din Sf.Scriptura".

Concluzie: asta nu-mi place mie la protestanti: la orice lucru ei au un "numai daca...". Asta nu denota o libertate a spiritului. Arata ca traiti intre niste sabloane, in timp ce condamnati dogmele.

PS Domnul nostru a acceptat judecata chiar daca nu a fost facuta in litera si spiritul legii. Si la fel ne invata si sfintii nostri sa facem.

[osutafaraunu]

În prealabil postat de nutucutu

PS Domnul nostru a acceptat judecata chiar daca nu a fost facuta in litera si spiritul legii. Si la fel ne invata si sfintii nostri sa facem.

Puteţi dezvolta ideea aceasta? Căci fără anumite clarificări ea sună deranjant de nelalocul ei!

[Lucian008]

În prealabil postat de nutucutu

Concluzie: asta nu-mi place mie la protestanti: la orice lucru ei au un "numai daca...". Asta nu denota o libertate a spiritului. Arata ca traiti intre niste sabloane, in timp ce condamnati dogmele.

PS Domnul nostru a acceptat judecata chiar daca nu a fost facuta in litera si spiritul legii. Si la fel ne invata si sfintii nostri sa facem.

Cred ca spui majoritatea celor pe pe forum ca nu sunt tocmai cel care ii apara pe protestanti, dar de data asta sunt de acord cu ei. Chiar mai mult "ucenicul" chiar daca nu este ortodox, ca om il respect foarte mult, fara ca acest lucru sa presupun aca nu il voi contrazice cand nu sunt de acord (nu ma refer la parerile mele personale ci la invatatura Bisericii) cu ceea ce crede. Dar e normal sa existe "numai daca". Iar protestantii nu condamna dogmele. De altfel toate confesiunile au propriile dogme. Hristos insusi a spus (chiar daca nu folosit exact aceleasi cuvinte): Va veti mantui "numai daca"... Adica exista un set de reguli.

Iar Hristos chiar daca a acceptat judecata, nu inseamna ca a si fost de acord cu ea. Hristos a spus: „Dacă am vorbit rău, mărturiseşte ce-a fost rău ; dar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?“.

[nutucutu]

În prealabil postat de Lucian008

Dar e normal sa existe "numai daca"...

Pentru mine nu e normal sa existe "numai daca". De la acest "numai daca" incepe vointa mea, iar eu ma rog "faca-se voia Ta". Nu ma rog "faca-se voia Ta numai daca..."

[Lucian008]

În prealabil postat de nutucutu

Pentru mine nu e normal sa existe "numai daca". De la acest "numai daca" incepe vointa mea, iar eu ma rog "faca-se voia Ta". Nu ma rog "faca-se voia Ta numai daca..."

"Numai daca" nu este limitarea pe care i-o impunem noi lui Dumnezeu, ci este reprezentata de Calea noastra spre mantuire. "Va veti mantui numai daca..." Libertarea omului este data spre mantuire. Omul este liber ca sa poata face voia lui Dumnezeu. Dar tocmai pentru ca mantuirea se poate castiga facand voia lui Dumnezeu apar conditionari. Asa ca acest "numai daca" este perfect valabil in Calea spre mantuire.

[Grabriella]

Numele meu de botez este Gabriela, nume pe care l-am primit in urma cu 12 ani cand am primit botezul ortodox.
Viata mea a fost una deosebit de tumultuoasa.Parintii mei nu mi-au dat nici un fel de educatie religioasa, iar in scoala am invatat ca nu exista Dumnezeu.Doar bunicii mei,baptisti,ma mai duceau in copilarie la adunare.Asadar,pentru mine nu exista credinta. Pe la varsta de 17 ani ,in anul 1974,acasa, in urma citirii unui roman, o rugaciune mi-a
strapuns inima; Era rugaciunea unui tata care trebuia sa decida viata sau moartea fiului sau(un criminal).A ales dreptatea, asa cum Dumnezeu a ales ca propriul Fiu sa moara pentru pacatele noastre.Atunci am constientizat ca eu am un Tata in cer si ca Domnul Iisus Hristos,de dragul meu, a acceptat pedeapsa capitala.Am cazut in genunchi si am
plans mult,nu stiu cat am ramas asa,dar stiu ca atunci a fost intalnirea mea cu Domnul care mi-a marcat intraga viata,moment cand am decis sa-i raspund la IMENSA LUI DRAGOSTE cu iubirea mea .Ulterior am cautat o biserica in care sa-l gasesc pe Domnul meu si bineinteles ca m-am dus in adunarea unde erau bunicii mei pe care ii iubeam foarte
mult.Acolo am primit toate notiunile de crestinism,am inceput sa citesc Biblia,sa ma incant de minunatia vietii de credinta,am intalnit niste tineri foarte seriosi cu care ne intalneam si ne rugam,ne marturiseam pacatele si plangeam pentru ele.Totul era minunat! Tatal
meu care era ateu comunist,fusese chiar ofiter de contrainformatii,a inceput o prigoana acerba impotriva mea.Totul a durat 3 ani,dupa care a reusit sa ma rupa din grupul de rugaciune in care eram, prin trimiterea mea la Bucuresti pentru aproape 2 ani.In aceasta perioada n-am mai avut partasie cu nimeni,dar frecventam adunarea baptista din
Bucuresti.M-am intors din nou acasa si am inceput facultatea la Cluj.
Dupa o viata deosebit de tumultoasa care s-a soldat cu o casatorie ratata si multe regrete,am simtit ca numai Dumnezeu va reusi sa rezolve toate problemele mele sufletesti. Unde era sa-L caut decat acolo de unde am plecat,asadar m-am intors,in
1994 ,in adunarea baptista.Aici am gasit un dezastru.O adunare sfasiata de dezbinari si neintelegeri, cu grupuri si grupulete.Adunarea s-a rupt in trei grupari "oficiale".Eu m-am
alaturat asa zisilor "treziti",adica celor ce cautau rugaciunea si pocainta,care s-au rupt de cei superficiali si "lumesti".Doar nu lasam "lumea "ca sa ma amagesc singura intr-o adunare formala .Adevarul este ca m-a deranjat intotdeauna lipsa adunarii baptiste de profunzime si
seriozitate, dar am gasit acel mic grup de oameni seriosi,care,cu adevarat cautau sa traiasca invataturile Bibliei si sa se pocaiasca cu adevarat de faptele intunericului.
Acestia au primit fonduri si ajutoare din strainatate sa-si construiasca o casa de rugaciune noua.Atunci a inceput "razboiul".Pentru a pune mana pe bani,gruparea conservatoare,a inceput cu denigrari,cu reclamatii la adunarile americane care au trimis banii,cum ca nu se face nimic ,ca uni si-au insusit acesti bani,reclamatii la Inspectia in Constructii ca nu au
proiect.Nimic insa nu a oprit lucrarea de constructie a acestei case.Cand au vazut ca este gata au inceput cu presiuni de la Comunitate(conducerea de la Cluj)pentru a-si pune ca si conducator (pastor) persoana dorita de ei. Cel ce a condus toate lucrarile de constructie s-a opus. Si aceasta adunare s-a fragmentat in doua partide:una care il sustinea si cealalta care sustinea persoana numita de sus(de Comunitate).Solutia a fost simpla:acel om,care din nimic a construit totul, cu bani necontabilizati,fara sa fie platit a fost declarat hot si a fost dat afara atat el cat si familia lui cat si toti ce-i ce-l sustineau.Eu am asistat la toate aceste lupte intestine si m-am scarbit,ori cum, nu mai puteam ramane aici caci nu era decat o lupta pentru putere,acei putini,care mai cautau cu adevarat pe Dumnezeu au fost exclusi fara alt motiv, decat acela ca n-au acceptat noul conducator numit de Comunitatea baptista,persoana care,desi avea studii nu avea nimic de a face cu trairea credintei in Dumnezeu decat "vorbe".In aceste conditii am cautat adunarea acelor oameni cu adevarat "seriosi"in credinta lor.Peregrinarea mea a fost pe la foartemulte astfel de adunari.Totul era bine pana la o vreme dupa care descopeream fel de fel de aberatii si limite in intelegerea cuvantului Lui Dumnezeu.

Convertirea mea la ortodoxism s-a facut tarziul,la 43 de ani,dupa ce o viata intreaga am cautat calea cea dreapta si dupa ce indelung m-am rugat Domnului sa-mi arate unde este locul meu in trupul Bisericii Sale.Este greu de povestit o viata intreaga si nu vreau sa va
obosesc,insa esentialul este ca in urma cu 10 ani am primit Sf.Botez la Manastirea Sf.Arhangheli din Remetea de langa Turda unde locuiesc.Marturisesc ca intoarcerea mea s-a facut in mod miraculos,fara sa cunosc aproape nimic despre ortodoxie,cu ajutorul
Maicutei Sfinte prin sf.Icoana de la Nicula,apoi printr-un parinte exorcist la a carui slujbe de dezlegare am participat de 3 ori si apoi cu ajutorul altui parinte exorcist care m-a si botezat.Totul a durat de la postul Craciunului 1999 si pana la Sf. zi de Inviere din 2000.In
aceasta perioada nu pot sa spun ca am primit nici cele mai elementare notiuni teologice de la oameni,deci nu a fost o convertire prin ratiune ci prin simtire si descoperire.Bineinteles ca am incercat sa inteleg si rational daca ceea ce simt este conform Bibliei si am
primit ,incredibil, raspuns la toate intrebarile mele teologice.Am citit primele volume din Filocalie si am simtit ca un voal cade de pe ochii mei.Daca pana atunci aveam impresia ca ortodocsii nu au habar de biblie,am fost uimita sa vad ca in urma cu 1700 de ani Sfintii
Domnului au simtit si au trait cu adevarat crestinismul,iar biserica ortodoxa respecta aceeasi randuiala.Am inteles scrupulozitatea cu care sunt respectate toate valorile biblice.toate cuvintele Mantuitorului,dar am inteles si m-am cutremurat de valoarea Traditiei
adica toate descoperirile pe care Tatal Ceresc le-a lasat alesilor Sai.
Am citit,plangand, Viata Parintelui Cleopa si apoi multe,multe carti.Simt o sete imensa de aceasta APA VIE.Am alergat la Manastirile din Moldova si din tara si nu ma satur sa descopar pe Sfintii Lui Dumnezeu , viata lor si faptele lor. Este ceea ce am cautat
intotdeauna, SFINTIREA, DESAVARSIREA.O Biserica VIE care are toate parghiile pentru desavarsirea fiilor ei.
Am simtit ,pentru prima data, PUTEREA Bisericii luptatoare si puterea nevazuta, dar simtita, a Bisericii biruitoare.
Totul a fost incredibil,tot ce am trait si simtit,dar acesta a fost doar inceputul.
Am ajuns intr-un mare impas!Am inteles, totusi,ca este foarte important sa capat o anume
pricepere,o anumita maturitate in a percepe ortodoxia.Abia acum,citind postarile sectarilor, imi dau seama ca mie mi s-a creat o anumita mentalitate straina de spiritul Adevarului.O mentalitate,o atitudine agresiva, ostila fata de altii,pe care Sf.Parinti nu o au.Un anume
fariseism in a judeca si condamna pe altii.O anumita asa zis "scrupulozitate",in a vedea raul-paiul din ochiul altora-ceea ce ma face dura si nemiloasa cu cei din preajma mea.
Poate Duhul Sfant ingaduie toate acestea pentru a primi o lectie,sau poate am suparat prea tare pe Tatal si am fost lasata de capul meu!
Simt ca tot ceea ce am stiut despre Dumnezeu ,mai bine zis mentalitatea sectara, trebuie sa o uit.Mi-a distrus sufletul atatia ani !Este doar o utopie neverosimila , fara acoperire!
"Zambeste! Isus te iubeste" Chiar daca aceste cuvinte in esenta sunt adevarate, dar rostite ca pe un talisman "mantuitor", pana la paroxism in urale si aclamatii colective nu sunt decat un mod de a-ti amagii constiinta si de a "sarii gardul" adica de a evita sa intri pe poarta cea stramta a adevaratei pocainte.
In comparatie cu Ortodoxia , aceste asa zis "credinte" sunt ca un surogat .Un inlocuitor "identic natural", "colorat sintetic" si "aromat artificial".

Am descoperit o lume minunata,LUMINA CEA ADEVARATA, dar in mine este inca atat de mult intuneric!Am o singura spaima:ca Harul Domnului sa nu fie in zadar pentru mine!
Sunt coplesita de profunzimea Ortodoxiei si de maretia ei si pot spune ca niciodata nu voi putea marturisi ce minuni am trait si niciodata nu voi putea recupera tot ceea ce am pierdut, toti acesti ani!
Ma rog sa fiu primita ca acel fiu risipitor.. ca un simplu argat in casa Tatalui meu iubit!