Calatoria spre Ortodoxie si dinspre Ortodoxie

Impresionantă mărturie, soră Gabriela. Mă face să mă gândesc că plecarea în lume a fiului risipitor are şi o parte bună: abia depărtându-se de casa părintească, abia când a ajuns singur şi în necazuri a putut înţelege cu adevărat ce a pierdut, iar inima lui s-a aprins de cel mai autentic dor de acasă.

@Gabriella. Foarte frumoasa povestea ta si on-topic. Am o intrebare, daca se poate. Ce ai simtit dupa ce ai primit botezul ortodox? Multumesc. Maica Domnului sa te ocroteasca si spor in credinta.

Si eu am avut parte de o convertire, sa zic asa, desi am fsot botezata ortodoxa de cand eram bebe. Defapt, sunt inca in proces de convertire, caci mai am de lucrat cu patimile mele. Din cate mi-am dat seama, botezul este primul pas catre ortodoxia traita. Am fost crescuta intr-o familie nepracticanta. Nu ma refer numai la parinti, ci si la bunici,unchi,matusi. Pot spune ca fac parte dintr-un lant pacatos pe care incerc sa il rup. La scoala am invatat putin despre ce inseama ortodoxia si de asemenea am facut si excursii prin tara la diverse manastiri, in Ardeal si Oltenia. In clasa a8-a insa, am avut un profesor meditator care mi-a spus sa cred in Dumnezeu, dar nu cred in Biserica. Si am luat-o de buna cativa ani. Am avut o copilarie si adolescenta zbuciumata si plina de apucaturi pacatoase. Nu cred ca am negat vreodata existenta Lui Dumnezeu, insa nu m-a interesat prea mult sa aflu, sa descopar. Dupa ce am plecat din Ro si am ajuns aici, totul a fost ok o perioada, insa apoi, simtindu-ma singura si fiindu-mi dor de tara, am inceput sa citesc. Istoria Romaniei mai exact, si asa am aflat mai multe despre ortodoxie. Primul Parinte roman despre care am citit si mi-a atras atentia, a fost Parintele Arsenie Boca. Citindu-i cartile, m-am regasit pe mine in scrierile sale si am inceput sa ma inteleg pe mine insumi. Si de acolo, am citit mai mult, si mai mult, am inceut sa merg la Biserica etc.. Inca nu stiu totul, inca nu fac totul cum trebuie, insa sper sa fiu tare si profit de colacul de salvare care mi-a fost intins. Intr-un fel, Dumnezeu a venit la mine, nu eu la El.

Doamne ajuta!

[delia31]

În prealabil postat de Grabriella

Numele meu de botez este Gabriela, nume pe care l-am primit in urma cu 12 ani cand am primit botezul ortodox.

Viata mea a fost una deosebit de tumultuoasa.Parintii mei nu mi-au dat nici un fel de educatie religioasa, iar in scoala am invatat ca nu exista Dumnezeu.Doar bunicii mei,baptisti,ma mai duceau in copilarie la adunare.Asadar,pentru mine nu exista credinta.

Pe la varsta de 17 ani ,in anul 1974,acasa, in urma citirii unui roman, o rugaciune mi-a
strapuns inima; Era rugaciunea unui tata care trebuia sa decida viata sau moartea fiului sau(un criminal).A ales dreptatea, asa cum Dumnezeu a ales ca propriul Fiu sa moara pentru pacatele noastre.Atunci am constientizat ca eu am un Tata in cer si ca Domnul Iisus Hristos,de dragul meu, a acceptat pedeapsa capitala.Am cazut in genunchi si am
plans mult,nu stiu cat am ramas asa,dar stiu ca atunci a fost intalnirea mea cu Domnul care mi-a marcat intraga viata,moment cand am decis sa-i raspund la IMENSA LUI DRAGOSTE cu iubirea mea .Ulterior am cautat o biserica in care sa-l gasesc pe Domnul meu si bineinteles ca m-am dus in adunarea unde erau bunicii mei pe care ii iubeam foarte
mult.

Acolo am primit toate notiunile de crestinism,am inceput sa citesc Biblia,sa ma incant de minunatia vietii de credinta,am intalnit niste tineri foarte seriosi cu care ne intalneam si ne rugam,ne marturiseam pacatele si plangeam pentru ele.Totul era minunat!

Tatal meu care era ateu comunist,fusese chiar ofiter de contrainformatii,a inceput o prigoana acerba impotriva mea.Totul a durat 3 ani,dupa care a reusit sa ma rupa din grupul de rugaciune in care eram, prin trimiterea mea la Bucuresti pentru aproape 2 ani.In aceasta perioada n-am mai avut partasie cu nimeni,dar frecventam adunarea baptista din
Bucuresti.M-am intors din nou acasa si am inceput facultatea la Cluj.

Dupa o viata deosebit de tumultoasa care s-a soldat cu o casatorie ratata si multe regrete,am simtit ca numai Dumnezeu va reusi sa rezolve toate problemele mele sufletesti. Unde era sa-L caut decat acolo de unde am plecat,asadar m-am intors,in
1994 ,in adunarea baptista.

Aici am gasit un dezastru.O adunare sfasiata de dezbinari si neintelegeri, cu grupuri si grupulete.Adunarea s-a rupt in trei grupari "oficiale".
Eu m-am alaturat asa zisilor "treziti",adica celor ce cautau rugaciunea si pocainta,care s-au rupt de cei superficiali si "lumesti".Doar nu lasam "lumea "ca sa ma amagesc singura intr-o adunare formala .Adevarul este ca m-a deranjat intotdeauna lipsa adunarii baptiste de profunzime si seriozitate, dar am gasit acel mic grup de oameni seriosi,care,cu adevarat cautau sa traiasca invataturile Bibliei si sa se pocaiasca cu adevarat de faptele intunericului.

Acestia au primit fonduri si ajutoare din strainatate sa-si construiasca o casa de rugaciune noua.Atunci a inceput "razboiul".Pentru a pune mana pe bani,gruparea conservatoare,a inceput cu denigrari,cu reclamatii la adunarile americane care au trimis banii,cum ca nu se face nimic ,ca uni si-au insusit acesti bani,reclamatii la Inspectia in Constructii ca nu au
proiect.Nimic insa nu a oprit lucrarea de constructie a acestei case.Cand au vazut ca este gata au inceput cu presiuni de la Comunitate(conducerea de la Cluj)pentru a-si pune ca si conducator (pastor) persoana dorita de ei. Cel ce a condus toate lucrarile de constructie s-a opus.

Si aceasta adunare s-a fragmentat in doua partide:una care il sustinea si cealalta care sustinea persoana numita de sus(de Comunitate).Solutia a fost simpla:acel om,care din nimic a construit totul, cu bani necontabilizati,fara sa fie platit a fost declarat hot si a fost dat afara atat el cat si familia lui cat si toti ce-i ce-l sustineau.Eu am asistat la toate aceste lupte intestine si m-am scarbit,ori cum, nu mai puteam ramane aici caci nu era decat o lupta pentru putere,acei putini,care mai cautau cu adevarat pe Dumnezeu au fost exclusi fara alt motiv, decat acela ca n-au acceptat noul conducator numit de Comunitatea baptista,persoana care,desi avea studii nu avea nimic de a face cu trairea credintei in Dumnezeu decat "vorbe".

In aceste conditii am cautat adunarea acelor oameni cu adevarat "seriosi"in credinta lor.Peregrinarea mea a fost pe la foartemulte astfel de adunari.Totul era bine pana la o vreme dupa care descopeream fel de fel de aberatii si limite in intelegerea cuvantului Lui Dumnezeu.

Convertirea mea la ortodoxism s-a facut tarziul,la 43 de ani,dupa ce o viata intreaga am cautat calea cea dreapta si dupa ce indelung m-am rugat Domnului sa-mi arate unde este locul meu in trupul Bisericii Sale.
Este greu de povestit o viata intreaga si nu vreau sa va obosesc,insa esentialul este ca in urma cu 10 ani am primit Sf.Botez la Manastirea Sf.Arhangheli din Remetea de langa Turda unde locuiesc.

Marturisesc ca intoarcerea mea s-a facut in mod miraculos,fara sa cunosc aproape nimic despre ortodoxie,cu ajutorul Maicutei Sfinte prin sf.Icoana de la Nicula,apoi printr-un parinte exorcist la a carui slujbe de dezlegare am participat de 3 ori si apoi cu ajutorul altui parinte exorcist care m-a si botezat.Totul a durat de la postul Craciunului 1999 si pana la Sf. zi de Inviere din 2000.

In aceasta perioada nu pot sa spun ca am primit nici cele mai elementare notiuni teologice de la oameni,deci nu a fost o convertire prin ratiune ci prin simtire si descoperire.

Bineinteles ca am incercat sa inteleg si rational daca ceea ce simt este conform Bibliei si am
primit ,incredibil, raspuns la toate intrebarile mele teologice.Am citit primele volume din Filocalie si am simtit ca un voal cade de pe ochii mei.
Daca pana atunci aveam impresia ca ortodocsii nu au habar de biblie,am fost uimita sa vad ca in urma cu 1700 de ani Sfintii Domnului au simtit si au trait cu adevarat crestinismul,iar biserica ortodoxa respecta aceeasi randuiala.Am inteles scrupulozitatea cu care sunt respectate toate valorile biblice.toate cuvintele Mantuitorului,dar am inteles si m-am cutremurat de valoarea Traditiei adica toate descoperirile pe care Tatal Ceresc le-a lasat alesilor Sai.

Am citit,plangand, Viata Parintelui Cleopa si apoi multe,multe carti.Simt o sete imensa de aceasta APA VIE.Am alergat la Manastirile din Moldova si din tara si nu ma satur sa descopar pe Sfintii Lui Dumnezeu , viata lor si faptele lor. Este ceea ce am cautat
intotdeauna, SFINTIREA, DESAVARSIREA.O Biserica VIE care are toate parghiile pentru desavarsirea fiilor ei.

Am simtit ,pentru prima data, PUTEREA Bisericii luptatoare si puterea nevazuta, dar simtita, a Bisericii biruitoare.

Totul a fost incredibil,tot ce am trait si simtit,dar acesta a fost doar inceputul.
Am ajuns intr-un mare impas!Am inteles, totusi,ca este foarte important sa capat o anume
pricepere,o anumita maturitate in a percepe ortodoxia.

Abia acum,citind postarile sectarilor, imi dau seama ca mie mi s-a creat o anumita mentalitate straina de spiritul Adevarului.O mentalitate,o atitudine agresiva, ostila fata de altii,pe care Sf.Parinti nu o au.
Un anume fariseism in a judeca si condamna pe altii.O anumita asa zis "scrupulozitate",in a vedea raul-paiul din ochiul altora-ceea ce ma face dura si nemiloasa cu cei din preajma mea.
Poate Duhul Sfant ingaduie toate acestea pentru a primi o lectie,sau poate am suparat prea tare pe Tatal si am fost lasata de capul meu!

Simt ca tot ceea ce am stiut despre Dumnezeu ,mai bine zis mentalitatea sectara, trebuie sa o uit.Mi-a distrus sufletul atatia ani !

Este doar o utopie neverosimila , fara acoperire! "Zambeste! Isus te iubeste" Chiar daca aceste cuvinte in esenta sunt adevarate, dar rostite ca pe un talisman "mantuitor", pana la paroxism in urale si aclamatii colective nu sunt decat un mod de a-ti amagi constiinta si de a "sarii gardul" adica de a evita sa intri pe poarta cea stramta a adevaratei pocainte.

In comparatie cu Ortodoxia , aceste asa zis "credinte" sunt ca un surogat .
Un inlocuitor "identic natural", "colorat sintetic" si "aromat artificial".

Am descoperit o lume minunata,LUMINA CEA ADEVARATA, dar in mine este inca atat de mult intuneric!Am o singura spaima:ca Harul Domnului sa nu fie in zadar pentru mine!
Sunt coplesita de profunzimea Ortodoxiei si de maretia ei si pot spune ca niciodata nu voi putea marturisi ce minuni am trait si niciodata nu voi putea recupera tot ceea ce am pierdut, toti acesti ani!
Ma rog sa fiu primita ca acel fiu risipitor.. ca un simplu argat in casa Tatalui meu iubit!

Dedicatie speciala pentru toti neoprotestantii!

[delia31]

O problema care revine mereu si mereu din partea neoprotestantilor de pe acest forum, e ca desi au auzit de ortodoxie, desi au trait sau traiesc intr-o tara ortodoxa, incearca sa-si justifice ramanerea in neoprotestantism (pentru unii nu conteaza in ce secta, nu conteaza doctrina, nu conteaza cate erezii are, oricare e buna, doar Biserica ortodoxa sa nu fie ), divagand mereu discutia spre ideea ca daca misionarii ortodocsi nu propovaduiesc adevarul ortodox cu care se tot lauda atata in toate laturile lumii, inseamna ca se poate si fara el.

Ideea ca ortodocsii raspanditi in toate colturile lumii ar tine ortodoxia in mod egoist doar pentru ei, tinand lumina sub obroc, e pur si simplu tendentioasa iar np o folosesc pe post de scuza. Ca sa nu mai zic, ca oriunde exista o cautare sincera plus un cablu tv sau o conexiune la internet (ca sa nu zic si de biblioteci), aproape oricine a vazut ca nimeni nu tine Lumina de la Ierusalim sub nici un obroc. Ca sa dau doar acest exemplu. E in vazul lumii. De fiecare depinde ce face mai departe cu aceasta informatie.

Daca insa, unuia din Burkina Faso, de ex. , care n-a auzit niciodata de ortodoxie, aceasta necunoastere ii poate fi circumstanta atenuanta la Judecata, altuia, care, nu numai ca a auzit de ortodoxie, ba mai mult, traieste intr-o tara cu o traditie ortodoxa de 2000 de ani, cu biserici si manastiri ortodoxe, are acces la carti, la cercetare, i se arata semne si minuni, insa cu toate astea, respinge ortodoxia cu obstinatie, preferand ramanerea in erezie, aici nu mai poate fi vorba de circumstante atenuante, ci agravante.

„De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei”(Matei 21, 43) – valabil si pentru ortodocsii care-si inchipuie ca se pot balaci in pacate multumindu-se doar ca fac parte dintr-o ortodoxie fara vreo fisura sau erezie doctrinara.
Cu alte cuvinte, nici viata morala fara o invatatura dreapta, nici viceversa.



CUM L-AM AFLAT PE HRISTOS ACOLO UNDE NU-L CAUTAM

Marturia unul american, sincer cautator al Adevarului sau cum lucreaza Duhul Sfant in sufletele celor care n-au auzit niciodata de ortodoxie
(Nu am gasit prima etapa a cautarii , ci doar perioada de la neoprotestantism la ortodoxie)


„De la ateism, printr-un ashram hindus, la Dreapta slavire (partea a 2-a)

A doua etapa a „calatoriei” mele a fost cea de neoprotestant „harismatic”. Etapa a inceput cu o spatamana in care m-am incuiat in apartamentul meu, ca sa ma rog si sa postesc.

Am hotarat ca trebuie sa-L „experiez nemijlocit pe Dumnezeu” si sa-L intreb daca Hristos era cu adevarat „Fiul Sau cel unul-nascut” sau doar „unul dintre multii dumnezei”.

Ma luptam inca cu aceasta intrebare. Ca lucrurile sa fie si mai complicate, am fost diagnosticat cu o hipoglicemie severa (si un pre-diabet) si eram predispus la greturi si migrene daca nu mancam regulat.
Dar mi-am zis ca aflarea raspunsului la aceasta intrebare ( este Hristos unul si singurul Dumnezeu adevarat?) era mai importanta decat bunastarea mea trupeasca . Asa ca am postit, am citit Evanghelia dupa Ioan, m-am rugat si am strigat catre Cel ce era atunci inca „Dumnezeu necunoscut”, pentru lamurire si calauzire.

In chip minunat pentru mine, n-am mai avut crize de hipoglicemie. Am simtit o mare pace. Mai important, am primit in inima un raspuns limpede.

Am iesit din recluziunea de o saptamana „stiind” ca Iisus Hristos este Fiul „unul nascut” al lui Dumnezeu si ca ceilalti „dumnezei” erau proiectii ale nevoii omului de Dumnezeu, nu erau cu adevarat Dumnezeu.

Acest lucru a insemnat pentru mine un urias pas duhovnicesc inainte. Acum ma framanta intrebarea: „Ce fac cu aceasta informatie?” (va urma)

[delia31]

continuare

2. In pachetul de informatii care parea sa vina cu „aceasta descoperire personala” (nu stiu cum sa-i spun altfel) se afla o idee care mie nu-mi venise niciodata.
Era un „glas slab si linistit” care ma indemna sa gasesc o Biserica „plina de duh”. Nu prea stiam ce inseamna „plin de duh” (nu erau toate bisercicile crestine „pline de duh”?)

Am cercetat si am intrebat in jurul meu si, fiindca era perioada de explozie a „renasterii harismatice”, expresia „plin de duh” era asociata bisericilor „harismatice” protestante si catolice.

Am fost indrumat catre o biserica „harismatica” presbiteriana (care in curand a fost excomunicata din denominatie). Pastorul era un om minunat, ca si batranii comunitatii (unul dintre ei imi este in continuare prieten).

Am fost trecut prin „Rugaciunea pacatosului”, in care mi-am recunoscut multele mele pacate si mi-am marturisit dorinta ca Hristos sa fie Mantuitorul si Domnul vietii mele si L-am „primit pe Hristos in inima”.

Mi s-a spus ca sunt „mantuit” aici si acum, si voi culege toate rasplatile insirate in Scriptura, pe care Domnul le-a pus deoparte special pentru mine. Mi s-a spus ca cuvintele Bibliei erau scrise anume pentru mine (am presupus ca prin prestiinta lui Dumnezeu) si ca trebuia sa citesc Scriptura in felul acesta.

Ea reprezenta „manualul de utilizare” scris de Dumnezeu pentru mine. Am incercat din rasputeri sa accept toate acestea –in mare masura fiindca nu voia sa „stric formula” mantuirii – dar aveam indoieli.

„Asta-i totul?....” „Ce se intampla cu toate gandurile si purtarile rele cu care ma lupt?...”

„O sa devin de la sine asemenea lui Hristos, printr-o osmoza spirituala?...” „Eu nu trebuie sa fac nimic?...”

„Poate fi atat de usor, ceva de o asemenea importanta?”

Am fost insa incredintat de acesti oameni buni, plini de diplome in teologie, ca in esenta asta era tot ce-i necesar pentru o „mantuire” deplina, intreaga si desavarsita.
Toate au fost facute in locul meu si date mie de dreptatea lui Hristos. Tot ce trebuia sa fac era sa „stau in Cuvant” – adica Biblia. Eram pe calea catre rai, la fel cat era de sigur ca soarele va rasari de la rasarit (oamenii acestia erau sinceri in credinta lor, nu sunt defel ironic”)
(va urma)