Marturisirea credintei

„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi si Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor si Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri“ (Matei 10, 32-33).

Ca orice om normal, constient că peste putin timp voi pleca din viata aceasta trecătoare si mă voi muta în cea de veci, am socotit drept, fiind cleric crestin ortodox, mădular al Uneia, Sfinte, Sobornicesti si Apostolesti Biserici, să las scrisă mărturisirea credintei mele.M-am născut din părinti crestini ortodocsi. Am fost botezat cu Botezul ortodox, în numele Sfintei Treimi, al Tatălui, al Fiului si al Sfântului Duh. Am învătat credinta crestin-ortodoxă în primul rând de la părintii mei, în al doilea rând de la părintii, preotii si dascălii ortodocsi si în al treilea rând de la Una, Sfântă, Sobornicească si Apostolească Biserică.M-am născut si am fost hrănit ortodox, am crescut si am trăit ortodox. Am mărturisit si am predicat credinta ortodoxă din tineretile mele până la adânci bătrâneti. Am mărturisit-o si i-am cercetat pe călcătorii si nesocotitorii acesteia, împărati, patriarhi, arhierei si toti ceilalti.

Îi multumesc din suflet Prea Bunului Dumnezeu, Părintele ceresc, că în nesfârsita Lui bunătate si iubire de oameni mi-a dat să mă nasc si să trăiesc până la moarte în sfânta si desăvârsita credintă ortodoxă si mărturisesc că nici o altă credintă nu este asemenea ei, precum de asemenea nici un alt dumnezeu nu este mai mare ca Dumnezeul nostru. Îi multumesc iarăsi iubitorului de oameni Dumnezeu, de nenumărate ori, că m-a luminat să-L cunosc, să cunosc credinta ortodoxă cea adevărată si m-a întărit s-o păstrez până la sfârsit. Căci mărturisesc în fata îngerilor lui Dumnezeu si a oamenilor că dacă Dumnezeu nu m-ar fi ajutat, as fi fost o oaie pierdută si lupul cel viclean m-ar fi sfâsiat.

Repet cu bucurie si fericire că harul Domnului m-a învrednicit să păzesc credinta mea ortodoxă până la sfârsit. Regret doar că nu m-am luptat cum trebuia, până la moarte, să-mi fi jertfit viata si să-mi fi vărsat sângele, cum si L-a vărsat Acela pentru mine păcătosul si pentru toti fratii si semenii mei. Îl rog si Îl implor să-mi ierte, ca un Preamilostiv si Preaîndurător, multele si nenumăratele mele păcate, pe care le-am săvârsit de voie si fără voie, cu cuvântul si cu lucrul, din stiintă si din nestiintă, cu mintea si cu cugetul, si să mă numere cu oile Sale cele alese, învrednicindu-mă să mă înfătisez împreună cu cei de-a dreapta Sa."(Avva Filothei Zervakos, preluare de pe tezaurul-ortodox.com)

Scrisoarea Sfântului Ioan Gură de Aur trimisă din exil către episcopul Chiriac, aflat şi el în exil (I)

“Dacă vrea împărăteasa să mă surghiunească, surghiunească-mă! “Al Domnului este pământul şi plinirea lui“. Dacă vrea să mă fierăstruiască, fierăstruiască-mă! Isaia îmi este pildă. Dacă vrea să mă înece în mare, mi-aduc aminte de Iona. Dacă vrea să mă arunce în cuptor, am pe cei trei tineri care au suferit la fel. Dacă vrea să mă dea fiarelor sălbatice, mi-aduc aminte de Daniel, care a fost aruncat în groapa cu lei. Dacă vrea să mă omoare cu pietre, omoară-mă! Am pe Ştefan, întâiul mucenic. Dacă vrea să-mi ia capul, să mi-l ia! Am pe Ioan Botezătorul! Dacă vrea să-mi ia averile, să mi le ia! “Gol am ieşit din pântecele mamei mele, gol mă voi întoarce“. Pe mine mă îndeamnă Apostolul: “Dumnezeu nu caută la faţa omului“; şi: “Dacă aş plăcea încă oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos“.

[1]Haide să-ţi storc iarăşi buboiul tristeţii, să-ţi împrăştii gândurile care au adus norul acesta! Ce te întristează, ce te amărăşte? Că e cumplită furtuna şi amar prăpădul care a cuprins Biserica? Aceasta o ştiu şi eu, nu te contrazic. Dar, dacă vrei, am să-ţi zugrăvesc o icoană a celor ce se petrec acum. Vedem o mare răvăşită de furtună până în adâncuri, iar corăbierii, în loc să ţină în mâini cârma şi vâslele, îşi strâng în mâini genunchii, neştiind ce să facă în faţa greutăţilor furtunii; nu se mai uită nici la cer, nici la mare, nici la uscat, ci stau întinşi în aşternuturile lor, plângând şi văitându-se. Aşa se întâmplă pe mare. Pe marea noastră, însă, furtuna este mai cumplită, valurile mai primejdioase. Dar roagă-L pe Stăpânul nostru Hristos! El nu biruie furtuna cu tehnica unui maistru corăbier, ci cu un semn potoleşte tulburarea. Dacă L-ai rugat de multe ori şi nu te-a auzit, nu-ţi pierde curajul! Are Bunul Dumnezeu acest obicei. N-ar fi putut oare să-i scape pe cei trei tineri din Babilon ca să nu fie aruncaţi în cuptorul cel de foc? Dar după ce au fost duşi în robie, după ce au fost duşi în ţară barbară, după ce şi-au pierdut patria, după ce pierduseră nădejdea în totul, după ce nu le mai rămăsese nimic, atunci Dumnezeu, Adevăratul nostru Dumnezeu, a făcut minunea şi a împrăştiat focul. Focul neputând suferi virtutea drepţilor, a izbucnit afară şi i-a ars pe cei pe care i-a găsit lângă cuptorul caldeean [2]. Tinerilor însă li s-a prefăcut cuptorul în Biserică; au chemat în jurul lor întreaga fire, şi pe cea văzută, şi pe cea nevăzută, pe îngeri şi puterile; şi astfel, adunându-le pe toate la un loc, tinerii ziceau: “Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul” [3]. Ai văzut că răbdarea drepţilor a prefăcut focul în rouă, l-a ruşinat pe tiran şi l-a făcut pe împărat să trimită scrisori în toată lumea, în care spunea: “Mare este Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Mego” [4]? Şi iată ce pedeapsă dădea celor ce spuneau vreun cuvânt împotriva tinerilor: casa le era confiscată şi averile luate [5].

Aşadar, nu te întrista, nu te nelinişti. Eu, când am fost izgonit din oraş, n-am gândit aşa, ci îmi spuneam: “Dacă vrea împărăteasa să mă surghiunească, surghiunească-mă! “Al Domnului este pământul şi plinirea lui” [6]. Dacă vrea să mă fierăstruiască, fierăstruiască-mă! Isaia îmi este pildă [7]. Dacă vrea să mă înece în mare, mi-aduc aminte de Iona [8]. Dacă vrea să mă arunce în cuptor, am pe cei trei tineri care au suferit la fel [9]. Dacă vrea să mă dea fiarelor sălbatice, mi-aduc aminte de Daniel, care a fost aruncat în groapa cu lei [10]. Dacă vrea să mă omoare cu pietre, omoară-mă! Am pe Ştefan, întâiul mucenic [11]. Dacă vrea să-mi ia capul, să mi-l ia! Am pe Ioan Botezătorul! [12] Dacă vrea să-mi ia averile, să mi le ia! “Gol am ieşit din pântecele mamei mele, gol mă voi întoarce” [13]. Pe mine mă îndeamnă Apostolul: “Dumnezeu nu caută la faţa omului“ [14]; şi: “Dacă aş plăcea încă oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos“ [15]. Iar David mă înarmează când spune: “Şi am grăit întru mărturiile Tale înaintea împăraţilor şi nu m-am ruşinat“ [16].

Multe au ticluit împotriva mea! Spun că am împărtăşit pe unii după ce au mâncat. Dacă am făcut una ca aceasta, să fie şters numele meu din cartea episcopilor, să nu fie scris în cartea credinţei ortodoxe! Dacă am făcut una ca aceasta, să mă scoată Hristos din împărăţia Sa! Iar dacă tot mai susţin aceasta, dacă tot se încăpăţânează, să-l doboare atunci şi pe Pavel, care a botezat o întreagă casă după ce au mâncat [17]. Să-L doboare chiar pe Domnul, Care, după Cină, i-a împărtăşit pe apostoli [18]. Spun că m-am culcat cu femei. Dezbrăcaţi-mi trupul meu, şi veţi găsi mortificarea mădularelor mele. Dar toate acestea le-au făcut din invidie. Negreşit te întristezi, frate Chiriac, că aceia care m-au surghiunit se plimbă cu îndrăzneală prin piaţă, că au suite mari în urma lor! Dar, iarăşi, adu-ţi aminte de bogat şi de Lazăr! Cine s-a chinuit în lumea aceasta şi cine s-a desfătat? Cu ce l-a vătămat pe Lazăr sărăcia? N-a fost urcat atletul şi biruitorul în sânurile lui Avraam? Ce i-a folosit bogatului că s-a desfătat în porfiră şi vizon? Unde sunt lictorii? Unde sunt însoţitorii? Unde sunt caii cu frâiele de aur? Unde sunt paraziţii şi mesele împărăteşti? N-a fost dus ca un hoţ legat în mormânt, plecând din lume cu sufletul gol? Nu striga el zadarnic: “Părinte Avraam, trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă să-mi răcorească limba, căci cumplit mă chinui” [19]? Pentru ce-l numeşti, bogatule, pe Avraam tată, când nu i-ai imitat viaţa? Acela găzduia în casa lui pe orice om, tu nu te-ai îngrijit nici de un sărac. Nu trebuie dar plâns şi tânguit că n-a fost vrednic de o picătură de apă, când a avut atâta bogăţie! N-a primit nici o picătură de apă, pentru că n-a dat săracului nici măcar firimituri. N-a semănat în timpul iernii milostenia. A venit iarna, şi n-a secerat.

[cristiboss56]

[costel]

În prealabil postat de antoniap

Daca am fi pusi in stuatia de a fi impuscati, daca marturisim ca suntem crestini, ce am face?

Numai cel care traieste cu adevarat in Hristos, poate ajunge sa moara pentru Hristos. Numai in astfel de cazuri dragostea ajunge sa biruie. Fara iubirea semenilor, niciodata omul nu va ajunge sa-L cunoasca pe Hristos si cu atat mai mult sa moara pentru El. Sa nu ne laudam ca suntem ortodocsi, ca nu este de ajuns. Parintele Constantin Coman spunea ca nu e de ajuns sa fii, trebuie sa devii ceea ce esti. Deci, nu e de ajuns sa te nasti ortodox, trebuie sa dovedesti si prin fapte si cuvinte ca esti ortodox. Asa ca important este sa ne intrebam daca suntem cu adevarat ortodocsi, ca de vom fi, vom putea muri si pentru Hristos.

[georgeval]

marturisirea credintei nu se face intr-un mod teoretic declarativ. ci prin fapte. Apostolul Pavel ne vorbeste despre credinta lucratoare prin iubire, dar mai simplu ne spune Mantuitorul prin pilda celor doi fii- unul spune ca se duce sa lucreze in vie si nu s-a dus, iar al doilea spune ca nu se duce dar s-a dus, care a implinit voia tatalui?- cred ca multi suntem la nivelul declaratiilor.

Nu putem sustine ca-l iubim pe aproapele nostru daca nu-l atentionam, in caz ca Il huleste pe Dumnezeu, sau daca il incurajam sa pacatuiasca.
Sfântul Ioan Gură de Aur: Dacă auzi pe cineva hulind, izbeşte faţa lui cu palma şi sfinţeşte-ţi mâna ta prin această lovitură

[floricica]

În prealabil postat de antoniap

,,Oricine va marturisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri.
Pornind de la acest citat, poate ca ar fi bine sa ne gandim impreuna cum marturisim credinta noastra crestina ortodoxa. Daca am fi pusi in stuatia de a fi impuscati, daca marturisim ca suntem crestini, ce am face?

De luat exemplu de la sfantul nou marturisitor Evghenie ostasul din Rusia care la 19 ani (in anul 1996) a dat cea mai cutremuratoare marturisire de credinta a vremurilor noastre.
Cautati pe net despre martiriul acestui tanar, daca va tin puterile priviti-i "marturisirea" si apoi fiecare sa-si puna intrebari. DA sau NU?

În prealabil postat de floricica

De luat exemplu de la sfantul nou marturisitor Evghenie ostasul din Rusia care la 19 ani (in anul 1996) a dat cea mai cutremuratoare marturisire de credinta a vremurilor noastre.
Cautati pe net despre martiriul acestui tanar, daca va tin puterile priviti-i "marturisirea" si apoi fiecare sa-si puna intrebari. DA sau NU?

Intr-adevar, este impresionant. Pentru rugaciunile lui, Doamne Iisuse Hristoase, intareste-ne credinta. Amin.
Marturisirea dreptei credinte in zilele noastre

În prealabil postat de antoniap

Intr-adevar, este impresionant. Pentru rugaciunile lui, Doamne Iisuse Hristoase, intareste-ne credinta. Amin.
Marturisirea dreptei credinte in zilele noastre

Cutremurator...
Pentru rugaciunile mucenicului Tau Evghenie, Doamne Iisuse Hristoase imbuneaza-ne inimile. AMIN+

[Tomita]

A fi impuscat nu e mare lucru pentru mine.
Marturisirea credintei implica curatirea de pacate..implica asumarea crucii, respectarea poruncilor, sacrificiu in incercari, prigoana, durere, etc.
Nu pot de multe ori sa duc crucea, nu respect porunci si deci nu marturisesc credinta bine.
O marturisesc asa cum vad eu: "limitat", limitare marginita de neputinta de a ma ridica mai sus.