Cugetul si vorba omului

[costel]

Daca am sta de vorba cu oamenii ca si cand am sta de vorba cu Dumnezeu, pe care nu trebuie sa-L mintim niciodata, multa frumusete ar fi in lumea aceasta.

În prealabil postat de costel

Daca am sta de vorba cu oamenii ca si cand am sta de vorba cu Dumnezeu, pe care nu trebuie sa-L mintim niciodata, multa frumusete ar fi in lumea aceasta.

Oooo, asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu, frate Costel!

[AlinB]

În prealabil postat de costel

Daca am sta de vorba cu oamenii ca si cand am sta de vorba cu Dumnezeu, pe care nu trebuie sa-L mintim niciodata, multa frumusete ar fi in lumea aceasta.

Cam dificila comparatia, multi oameni deschid ei primii gura, si e cam greu sa atribui lui Dumnezeu ce spun..

[tabitha]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Eu cred ca de fapt, omul stie a vorbi numai in primii 3-4 ani. Pana atunci isi extrage seva intelepciunii direct de la Dumnezeu. [...]
Prin botez, Dumnezeu ne-a facut sfinti, iar spre deosebire de toate celelalte legi ireversibile, (iti pierzi o mana, un picior etc, el ramane pierdut pentru totdeauna) sfintenia o poti pierde, dar o poti si recastiga. Fie ca puterea rugaciunii din noi sa fie suficient de convingatoare si de smerita, astfel incat diavolul sa nu se mai poata apropia de sufletul nostru care a fost odata pacatos.

Foarte interesantă observație, "omul știe a vorbi numai în primii 3-4 ani"...

[AlinB]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Eu cred ca de fapt, omul stie a vorbi numai in primii 3-4 ani. Pana atunci isi extrage seva intelepciunii direct de la Dumnezeu. Mai apoi se intampla ceva straniu; poate sunt pacate mostenite; poate intervin influentele lumii materiale, desenele animate, mediul social, parintii, etc.
La inceput toti copiii sunt la fel cu foarte rare exceptii. Toti am fost candva copii. De ce n-am ramas pe acea frecventa in care dialogul cu Dumnezeu se facea spontan? Prin ce metode perverse, vrajmasul diavol reuseste sa schimbe sufletul unui copil, putin cate putin in povara fara de inteles si de neiertat? La 5 ani o fetita de aceeasi varsta cu mine ma invata sa "fac prostii", iar la 8 ani eram patruns de pacat, fiindca mi se parea interesant sa incerc si cu alte fete... De ce a ingaduit Dumnezeu asa ceva unor copii atat de mici? Pe-atunci nici televizor nu aveam, eram total naivi, iar parintii erau cu frica de Dumnezeu, cel putin in cazul meu... Cum sa nu pierzi harul pe drum? Ce sanse ai sa te redresezi, cand vlastarul vietii tale, de mic a pornit stramb? Ce vina avea ea, care "m-a invatat", daca avea doar 5 ani? Putem vorbi de responsabilitate? De ce ingerul meu pazitor nu mi-a dat de-atunci putere sa spun: "NU, fiindca e pacat."
Pacatul este in firea noastra, de la Adam incoace. Pacatuim instinctiv, fara macar a constientiza si a face diferenta intre bine si rau, iar daca totusi in subconstient este o incredintare tacita ca savarsim ceva rau, ea nu se raporteaza, inca, la Dumnezeu, ci la parinti, care nu trebuie sa afle cu nici un chip...

Eu vad lucrurile cam asa: copii cand sunt mici sunt relativ neutri moral.
Dar pentru foarte scurt timp: 3-4 ani mi se pare exagerat, gasesti semnele ne-cuminteniei si la copii de 1.5 ani, stiu sa-si santajeze parintii, sa agreseze alti copii pentru a obtine ce vor, etc.

Este povara mostenita de la Adam, partea care ramane dupa botez, ce mostenim si de la parinti + mediul isi spune rapid cuvantul.

De ce Dumnezeu permite? Pentru ca da mana libera parintilor - iar parinti cu frica de Dumnezeu nu inseamna neaparat si parinti atenti cu ce se intampla cu copiii, parinti care dau la timpul potrivit si educatia potrivita copiilor, parinti atenti la mediul in care cresc copiii.

Mai ales cand sunt copiii mici care se joaca cu copii mai mari cu 2-3 ani sau mai mult, la care se observa comportament dubios, la care parintii nu sunt tocmai usa de biserica.

Cei mari profita de naivitatea celor mici stiind ca mai greu ii pacalesc pe cei de varsta lor, incearca cu cei mai mici si de cele mai multe ori reusesc.

De ce nu te-ai opus? Pentru ca nu stiai ce se intampla, ce e bine si ce e rau, de ce e rau, etc. - asta a fost problema parintilor, lupta lor pe care au pierdut-o, nu a ta.

[Marius22]

În prealabil postat de Ekaterina

De multe ori fara sa constientizam, cuvantul ne tradeaza, arata ceea ce nu se vede cu ochiul si se tainuieste cat mai adanc in noi.

De multe ori ma gasesc, fara voia mea, vorbind pe altcineva de rau sau plecand urechea la raul pe care o alta persoana mi-l face cunoscut. Spun fara voia mea pentru ca sunt constient ca acesta este un rau, pe care nu mi-l doresc.

Totusi faptele sunt cele care imi spun, atat mie, cat si celorlalti, ca nu am pus inceput bun pocaintei. Atunci cand gandul si inima nu sunt daruite continuu lui Hristos, ele ni se fac calauzitoare spre pacat.

[costel]

In mintea omului sunt prezente multe ganduri. Ies in fata, adica ajung sa fie fapte cele carora le oferim prioritate. Daca am avea gandul la Dumnezeu precum durerea de dinti dupa cum spunea un parinte, nu am mai avea dezacord intre fapte si cuvinte.

[ana.cozma]

Cel mai bine ar fi sa ne gandim la Dumnezeu in fiecare moment al zilei. Astfel am pacatui mai putin si am face mai multe fapte bune zi de zi.