Casatoria perfecta

[Demetrius]

În prealabil postat de antoniap

Casatoria si calugaria sunt cele doua cai de mantuire...

Lasand la o parte amanuntele, respectiv boli, rugaciuni, ispite, si luand in considerare numai esenta(directiile) celor doua cai(calugaria=dedicare spre Duhul Sfant, casatoria=dedicarea spre trup), cum pot mai multe directii(cai) sa duca spre acelasi rezultat?

În prealabil postat de Demetrius

Lasand la o parte amanuntele, respectiv boli, rugaciuni, ispite, si luand in considerare numai esenta(directiile) celor doua cai(calugaria=dedicare spre Duhul Sfant, casatoria=dedicarea spre trup), cum pot mai multe directii(cai) sa duca spre acelasi rezultat?

Am gasit doua articole foarte bune pe aceasta tema:

,,Masura desavarsirii omului se cunoaste dupa masura smereniei sale. Ma vad cat de bolnav, gol, si ticalos sunt dar cu Dumnezeu smerindu-ma vad cat de mult ma ajuta. El imi da putere sa ma abtin de la manie, El imi da posibilitatea de a arata marinimie si de a ierta pe cel care nu l-as fi iertat in veac, vad ca Dumnezeu ma ajuta si nu eu.

Cred ca pentru zilele care le traim, intelegerea acestor adevaruri este mai mult decat suficienta, atunci cand vorbim de viata duhovniceasca. Nu pot, si ma jenez sa vorbesc la anii mei despre anumite stari duhovnicesti. Cat de important este dobandirea lor o vedem la Sfintii parinti. Atunci cand Sfantul Antonie cel Mare a fost trimis la un cizmar pentru invatatura, ce a dobandit el ? - Ceva pentru care a multumit si laudat pe Dumnezeu. Sfantul Antonie l-a intrebat: Ce faci ? Cizmarul aproape lesinat de emotie a marturisit : parinte nu fac nimic eu doar una stiu si vad toti acestia se vor mantui, Doamne numai eu, nu. Sfantul Antonie s-a cutremurat de raspunsul cizmarului si a multumit lui Dumnezeu pentru aceasta, desi era vazator cu duhul si facator de minuni a plecat in pustie profund invatat ce inseamna smerenia.

Sfantul Macarie Egipteanul a fost trimis la doua femei maritate care i-au marturisit: Crede-ne pe noi, Sfinte Parinte, ca nici in noaptea trecuta de patul barbatilor nostri n-am fost libere, deci, ce fel de lucruri cauti de la noi ? Noi nici un fel de rudenie intre noi nu aveam si s-a intamplat ca s-au insotit cu noi doi frati si, cu dansii, cincisprezece ani petrecand in aceeasi casa, nici un cuvant rau sau spurcat n-am zis una catre alta, nici nu ne-am sfadit candva, ci in pace pana acum vietuim. Si ne sfatuiam cu un gand, ca, lasand pe sotii cei trupesti, sa mergem in ceata sfintelor fecioare, celor ce slujesc lui Dumnezeu, dar n-am putut sa-i induplecam pe barbatii nostri, ca sa ne lase pe noi, macar ca foarte cu multe lacrimi si rugaminti i-am rugat pe dansii. Drept aceea, necastigandu-ne dorirea, am pus asezamant intre Dumnezeu si intre noi ca nici un fel de cuvant nesocotit sa nu zicem pana la moartea noastra. Acestea, auzindu-le, Sfantul Macarie a zis: "Cu adevarat, nici fecioare, nici maritate, nici monah, nici mirean, ci hotararea cea buna o cauta Dumnezeu, primind-o pe ea ca pe insasi fapta, si fiecaruia, dupa alegerea cea de buna voie, ii da pe Duhul Sfant, Cel ce indrepteaza viata tuturor celor ce vor sa se mantuiasca". Deci, sa ne hotaram ce viata vrem sa ducem."

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/diverse...ie-128779.html


,,În timpul vieţii, Sfântul Antonie nu a fost cruţat de cel viclean. Odată, acesta i-a spus:
- Antonie, altul ca tine nu există. Eşti cel mai sfânt de pe pământ.
Sfântul însă nu s-a lăsat înşelat şi l-a gonit îndată. A auzit apoi un glas de la Dumnezeu:
- Vrei să vezi cine este cel mai sfânt? Mergi jos în Alexandria şi acolo îl vei afla pe omul acela.
Şi astfel coborî sfântul în Alexandria. Şi după ce trecu de centrul cetăţii şi de locurile mărginaşe, ajunge la un subsol.
- Aici, îi spuse îngerul Domnului, locuieşte cel mai sfânt om din lume.
Când intră, Sfântul Antonie văzu un cizmar şi îl întrebă:
- Tu ce faci aici? Cum vieţuieşti?
- Mă trezesc dimineaţa şi îmi fac cruce. Îmi chem femeia şi copiii, facem rugăciune şi citim Evanghelia. Apoi vin aici la cizmărie şi muncesc. Din tot ce scot, dau şi la unul mai sărac. Plâng pentru păcatele mele şi cer mila lui Dumnezeu.
- Nu faci nimic altceva?
- Nimic altceva.
Şi Sfântul Antonie se minună tare de lucrarea acestui cizmar şi mulţumi lui Dumnezeu că l-a învrednicit să vadă acestea."


Sursa:

http://www.ziarullumina.ro/articole;...lexandria.html

Pe aceeasi tema:

http://ortodoxia.md/articole-si-publ...rde?format=pdf

[Tomita]

În prealabil postat de Demetrius

Lasand la o parte amanuntele, respectiv boli, rugaciuni, ispite, si luand in considerare numai esenta(directiile) celor doua cai(calugaria=dedicare spre Duhul Sfant, casatoria=dedicarea spre trup), cum pot mai multe directii(cai) sa duca spre acelasi rezultat?

Pot duce la acelasi rezultat asa cum fiecare "viata in Hristos", desi e diferita duce la acelasi rezultat (nu stiu cat de acelasi pt ca sunt diferente in lumea de dincolo dar ideea se intelege)...
Si nu numai casatoria si calugaria sunt cai..si viata in curatie sau in feciorie in societate poate avea acelasi rezultat.

[Noiembrie]

În prealabil postat de Ekaterina

Am primit zilele trecute o carte interesanta, scrisa de Parintele Nicolae Tanase pe care il admir tare mult pentru tot ce a facut pentru mamici si copii la Valea Plopului. Cartea trateaza multe aspecte importante ce privesc viata de familie, sunt opinii de luat in seama. Ma opresc la descrierea casatoriei perfecte, parere cu care sunt intru totul de acord.

"Asadar, cum sa ajungem la casatoria perfecta? Pentru ca exista si carti scrise cu asemenea titlu. S-au aventurat la asemenea teme cand medici, cand psihologi, cand sociologi; fie au fost scrise aceste carti de un colectiv, fie de un scriitor, fie de o scriitoare, insa solutii nu am avut. De ce? Pentru ca asa-zisa casatorie perfecta nu exista decat in Hristos si atunci despre familia crestina poate sa vorbeasca numai Biserica. Ceilalti pot aduce critici. De ce nu merge sau de ce merge prietenia in casatorie la unii si de ce nu, la altii? Sigur ca se pot da raspunsuri rapide sau scurte. Iata care este motivul ascuns". Sotul ideal, sotia ideala, Parintele Nicolae Tanase

In modesta mea opinie, casatorie perfecta practic nu exista.Poate perfectibila dar perfecta...n-am auzit!

[paraschevaiasi]

Daca intr-o familie (cu copii) cei doi soti nu se mai inteleg, nu mai sunt in armonie, nu mai au aceleasi principii de viata, ce este de facut?! Este imoral divortul sau nu? Daca unul dintre soti este mai impulsiv, considera ca numai el are dreptate, mai nerabdator, ii place sa "conduca", nu-l intelege pe cel de langa el, nu-i arata intelegere si nici dragoste, il critica frecvent pe cel de langa el...se mai poate merge pe acelasi drum daca intre ei este o tensiune ascunsa? Intotdeauna trebuie sa tinem cont de copii?
Casatoria inseamna jertfa, dar cand deja unul dintre ei s-a tot jertfit si nu mai are putere, si la un moment dat clacheaza nervos din pricina unor situatii, mai merita sa se mearga pe acelasi drum. mai ales cand copiii simt tensiune intre parinti?!

[iustin10]

Casatoria perfecta este cea in care femeia iubeste pe barbat ca pe capul ei,si barbatul pe femeie ca pe coasta sa.
Doar casniciile care intruchipeaza iubirea dintre Hristos si Biserica ajung sa cunoasca perfectiunea
Aceasta e rostul acestei Taine a casatoriei , de aceea e in randul tainelor , pentru ca arata la nivel micro , taina legaturii universale dintre Hristos si Trupul Sau ,care este Biserica
Taina tinuta in veac ascunsa de Dumnezeu , si aratata la implinirea vremurilor prin intruparea Lui ca om .
De cand Hristos s-a intrupat,casatoria a devenit o taina ,s-a ridicat la un nivel superior celei din VT . In VT se spunea doar sa nu ravnesti la nevasta altuia, dar nu si ce sa faci in casnicia ta ,cum sa iubesti .
In NT se da adevarata masura a iubirii , prin modul in care ne-a iubit Hristos pe noi ca si oameni ,mai ales pe cei care cred in El ("Cine nu este cu Mine ,este impotriva Mea! ")
Iata cum ,dintre toti oamenii,Hristos isi allege doar pe unii, Biserica Sa , cei care aveau credinta in Tatal si au primit cuvintele Sale.
Asa si barbatul isi alege o femeie ,dintre multe , si o iubeste ca pe aceea credincioasa lui
Si ii e sufficient ,nu trebuie sa faca fericite toate femeile din lumea asta. Daca reuseste pe una singura , atunci a reusit sa urce drumul iubirii ,si ar fi reusit probabil cu oricare.
Si analogiile pot continua.
Familia este un adevarat urcus spiritual , doar daca recompune in realitate ,taina lui Hristos in Biserica.





.

[Parascheva16]

În prealabil postat de iustin10

Casatoria perfecta este cea in care femeia iubeste pe barbat ca pe capul ei,si barbatul pe femeie ca pe coasta sa.

Mai exact?

Asa si barbatul isi alege o femeie ,dintre multe , si o iubeste ca pe aceea credincioasa lui
Si ii e sufficient ,nu trebuie sa faca fericite toate femeile din lumea asta. Daca reuseste pe una singura , atunci a reusit sa urce drumul iubirii ,si ar fi reusit probabil cu oricare.

.

Barbatii care multe femei nu le fac fericite, doar le folosesc si atat. Apoi, multora le e greu sa isi faca propria sotie fericita, dapai mai multe.

[iustin10]

Cheia este la barbat ,nu la femeie asa cum se crede
Daca un barbat stie sa iubeasca, atunci si femeia,oricat ar fi de ezitanta ,se va molipsi de dragostea si credinta lui
De aceea se zice ca barbatul e capul familiei.
El trebuie sa stie sa calauzasca dragostea cuplului ,si femeia e cea care ii poate da farmec
Daca barbatul e credincios, altruist, devotat, intelept in gandire si in simtire, si stie sa calauzeasca cuplul spre credinta ,atunci femeia va lasa toate ezitarile ei,si se va lasa calauzita de el
Cat despre mai multe femei ,m-ai intles gresit ,ma refeream doar ca cele mai multe femei au principii commune si asteapta acelasi lucru, nu ca un barbat trebuie sa fie cu mai multe femei
E foarte important sa o ajuti pe femeie sa se regaseasca spiritual,sa gaseasca intelepciuna impreuna cu tine,caci de aici , iti va darui intreaga ei fiinta

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de paraschevaiasi

[font=Arial]Daca intr-o familie (cu copii) cei doi soti nu se mai inteleg, nu mai sunt in armonie, nu mai au aceleasi principii de viata, ce este de facut?!

Ce să facă oare mai bun decât: să pună osul la treabă şi să se înţeleagă!
*
Să îşi construiască armonia, smerindu-se! Măcar unul să se smerească, pentru început.
*
Să înveţe să se iubească în ciuda unor diferenţe între principiile de viaţă. Măcar unul să înveţe, pentru început.

Că doar a fi în armonie şi iubire nu înseamnă a ne fi clone unul altuia. Ci mai degrabă a renunţa la a-l târî pe celălalt în poftele şi patimile mele, în ciuda neplăcerii şi supărării pe care mi-o pot stârni nesatisfacerea nevoilor şi prinţipurilor (pe care le cred, ori poate că şi sunt deplin justificate, uneori).

Dar dacă liniştea, bucuria, puterea şi împlinirea vieţii mele atârnă prea mult de ceea ce face, spune, ori vrea celălalt,
atunci da, e foarte greu de trăit cu aproapele iar jugul căsniciei poate deveni unul foarte greu, de nesuportat.


*
Am descoperit că nu putem ierta pe cel de lângă noi (şi e lângă mine întrucât refuz ori nu ştiu să fiu aşa încât să fie cu mine)
întrucât voim ca el (sau ea) să se conformeze (deîndată!) credinţelor, convingerilor, nevoilor, scopurilor, aspiraţiilor, sensurilor noastre. Rămânem în supărare şi derută pentru că Universul, viaţa toată, nu se conformează nouă.

Nici pe Dumnezeu nu Îl putem ierta, din acelaşi motiv. Că nu voieşte să Se conformeze nouă, când batem din picior ci, parcă spre a ne face în ciudă, cu atât mai mult se îndepărtează (credem noi) şi ne lasă "la greu". Nu-i aşa?....

Nu, nu-i deloc aşa.

*
Pacea şi îmbogăţirea vieţii unei familii nu pică din pom, ci se construiesc, cu migală în şlefuirea de sine şi cu înţelepciune, cu răbdare şi încredere, cu acceptarea faptului că iubirea este un dar iar nu o proprietate a cuiva.
Să învăţăm mereu să ne tăiem voia proprie, mai întâi, de vrem să avem o familie sănătoasă şi frumoasă!
Iar pentru aceasta, musai să ne deprindem a pune în gânduri, la început şi pe parcursul lor, ca întrebare, cerere ori mirare, înălţarea prin cuvântul "Doamne!..."

*

"Doamne, omul ăsta iar a cheltuit banii... Doamne, eu ce mă fac acuma, că am de dat la şcoală banii pentru băiat... Doamne, ce-o să facem cu fetiţa, că e bolnavă iarăşi...Ajută-mi, Doamne, nu ne lăsa!"
"Doamne, nevasta mea iar a luat-o razna, precum îmi pare... Doamne, a făcut iar cutare şi cutare... Doamne, iar nu avem bucurie în casă... Ce să fac, Doamne? Cum să fac? Unde greşesc, unde nu fac bine? Ajută-ne nouă, Doamne, să trecem şi peste necazul ăsta! Doamne, învaţă-mă să fac voia Ta, Doamne smereşte-mă, Doamne nu mă lăsa!"

Când fiecare gând al nostru se împleteşte, umil şi plin de nădejde cu "Doamne!", iată, noi ne îmbisericim încontinuu şi le ducem pe toate, cu pace, în bucuria nădejdii învierii noastre şi a împlinirii ca oameni; păcătoşi cum suntem, nu-i vorbă, însă necontenit ai lui Hristos.
Când am pierdut răbdarea, când ne-au năvălit dracii cu tărăboiul furiei şi al poftelor smintite, când ne-a cuprins acreala ori deznădejdea, sau dimpotrivă, visarea nelegiuirii, când toate cele care ne păreau fireşti şi bune s-au spulberat prin fapta noastră sau prin a omului în care aveam, poate, cea mai mare încredere (soţul, soţia, copilul, părinţii etc.), atunci să ne prindem de Cer şi să spunem "Doamne!..."

Că nu degeaba a înviat Hristos!

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de paraschevaiasi

[font=Arial]
Casatoria inseamna jertfa, dar cand deja unul dintre ei s-a tot jertfit si nu mai are putere, si la un moment dat clacheaza nervos din pricina unor situatii, mai merita sa se mearga pe acelasi drum. mai ales cand copiii simt tensiune intre parinti?!

Am găsit la Stareţul Tadei (de la Mân. Vitovniţa) următoarele cuvinte:

"Este greu a trăi cu aproapele, dacă pornim cu el un război al cugetelor.
Nu ajunge să ne înfrânăm de la război deschis, prin cuvinte şi fapte. Nu vă angajaţi cu el nici măcar într-un război cu gândul!
Din această pricină (a războiului cu gândul împotriva aproapelui) se pierd pacea sufletului şi dragostea faţă de aproapele.
Să nu vă împotriviţi, nici să îl convingeţi pe aproapele vostru. Nu foloseşte la nimic! Puteţi să staţi şi în cap înaintea lui, nu veţi câştiga nimic.
Pe aproapele doar să îl iubiţi, pentru Domnul.
Domnul este şi în ei (în cei necredincioşi), căci dacă n-ar fi într-înşii, ar mai putea fi ei vii?!

Nu mai daţi atâta însemnătate întâmplărilor din afară. Fiţi mai mult înlăuntrul vostru, în inimă, cu Domnul, iar pe celelalte lăsaţi-le!
Trebuie doar să fiţi cuviincioşi, liniştiţi şi buni faţă de toţi.
Nu purtaţi grija altora!"

(Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi viaţa - Stareţul Tadei)