Smerenia

Umilinţa cred că afectează demnitatea, nu orgoliul. Te umileşti atunci când faci ceva nedemn - de un om sau de un creştin, de exemplu - fiind, sau nu, forţat de împrejurări. Sau eşti umilit când eşti batjocorit de cineva, cum au fost trataţi mulţi prin închisori.

În prealabil postat de N.Priceputu

Umilinţa cred că afectează demnitatea, nu orgoliul. Te umileşti atunci când faci ceva nedemn - de un om sau de un creştin, de exemplu - fiind, sau nu, forţat de împrejurări. Sau eşti umilit când eşti batjocorit de cineva, cum au fost trataţi mulţi prin închisori.

Vă mulţumesc pentru răspuns! Totuşi sunt multe exemple de oameni care, chinuiţi şi umiliţi fiind în închisori, au avut puterea să-i ierte pe torţionari, nu? Şi şi-au acceptat crucea...

De-aia mi-a sunat mie puţin a mândrie afirmaţia: "Eu nu accept umilinţa!". Cred că lucrurile sunt mai nuanţate... Dacă "viaţa" te pune într-o situaţie umilitoare, ce faci?

În prealabil postat de Annyta

Vă mulţumesc pentru răspuns! Totuşi sunt multe exemple de oameni care, chinuiţi şi umiliţi fiind în închisori, au avut puterea să-i ierte pe torţionari, nu? Şi şi-au acceptat crucea...

De-aia mi-a sunat mie puţin a mândrie afirmaţia: "Eu nu accept umilinţa!". Cred că lucrurile sunt mai nuanţate... Dacă "viaţa" te pune într-o situaţie umilitoare, ce faci?

Situatiile umilitoare pe care ni le ofera viata pot fi valorificate duhovniceste daca Dumnezeu ne da tarie in momentul respectiv. Insusi Iisus se solidarizeaza cu aceia care sufera umilinte pe plan fizic sau sunt raniti in orgoliul lor, caci si El a suferit din partea celor rai pentru a face posibila mantuirea noastra.Unica nadejde a unui om aflat intr-o astfel de situatie este Dumnezeu.

Exista sfinti care in inchisoare, in ciuda umilintelor de tot felul, s-au facut partasi la fericirea divina. Astfel, au gasit smerenia inaltatoare, prin care ei recunosteau cu cea mai mare sinceritate ca sunt nimic fara Hristos. Insa nu au acceptat sa fie reeducati in spiritul materialismului stiintific, in ciuda faptului ca erau umiliti. Daca nu i-ar fi iertat pe tortionari, nu s-ar fi facut partasi la fericirea divina. Exista o motivatie superioara pentru care iertam.

La fel ca medicamentul de mare pret, iertarea presupune cercetarea minutioasa a situatiei, caci nu oricand este recomandata, ci numai cand suntem afectati noi insine. Daca ne este afectata credinta, atunci iertarea si smerenia sunt dovezi de lasitate.

E foarte important sa putem ierta pe cei care ne fac cel mai mare rau mai ales cand nu avem cum sa luptam impotriva raului sau pur si simplu nu dorim acest lucru. ,,Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac!" - se ruga Mantuitorul pentru rastignitorii Sai. ,,Razbunarea este a Mea." - se spune in Noul Testament.

Scrisoarea Sfântului Ioan Gură de Aur trimisă din exil către episcopul Chiriac, aflat şi el în exil (I)

[glykys]

Cum putem lupta împotriva mândriei?

- Nu poti, decât dacă te smeresti. Adică ti-a dat o palmă, iar tu, din smerenie, dai si obrazul celălalt. Acum nu-i usor să dai si obrazul celălalt, dar este posibil. Pentru că nu e o utopie, nimic nu este neîmplinibil din ce a spus Hristos. A spus un lucru care se poate face. Dar nu a biruit cel care a lovit, ci cel care a primit cu plăcere, cu bucurie. Pentru că ar fi suferit, dacă se putea, chiar pentru Hristos. Bucuria suferintelor noastre din închisori si din lanturi era tocmai asta, că ni s-a dat prilejul să suferim pentru Hristos! Nu eram noi cei înfrânti, care primeam lovituri. Au fost înfrânti cei care ne-au lovit. - par. Papacioc.

http://www.sfaturiortodoxe.ro/prarsenie_smerenie.htm

[glykys]

Despre smerenie M-a întrebat un bătrân odată: "Părinte Paisie, dar ce-i aceea mândrie, părinte, cum vine?" (El umbla iarna cu capul gol si descult, prin zăpadă.) "Frate Gheorghe, mândria este atunci când ai să socotesti că tu esti ceva mai mult decât altul, că esti mai bun, mai frumos ca altul..." "Săracu' de mine, părinte Paisie, eu să am ceva bun? Dar ce am eu bun?" A stat opt ani cu mine... Părintele Ghenadie Avătămănitei. Nu vedea nici el, săracul, ca si mine...
Iaca, asta e mândria: când te socotesti că stii mai mult decât altul, că poti ceva mai bine decât altul. Asta e mândria. Si e foarte periculoasă, că nu-i place lui Dumnezeu mândria asta. Că dacă socotesti că stii mai mult, că poti mai mult, că faci mai mult, să nu pătesti ca acela care socotea că face, că drege, că posteste, iar cel de lângă usă plângea si îsi bătea pieptul că nu are nimic bun. Si a câstigat mai mult decât acela care socotea că are ceva de la el însusi - Vamesul si Fariseul...
Că Mântuitorul a zis: "Când veti împlini vreo poruncă, să spuneti asa: "Rob netrebnic sunt eu, si n-am făcut decât ceea ce eram dator a face".
De câte ori te mânii, mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. Când te mânii, acolo e duhul răzvrătirii, duhul mândriei, duhul slavei desarte, să stii. El te îndeamnă să nu te smeresti - "Ce, eu sunt chiar atâta de lepădat?!"
Că vezi, eu pot să zic asa, singur: "Măi oameni buni, da' păcătos mai sunt, da' prost mai sunt, da' rău mai sunt, măi"... Dar ia să mă facă altul prost si urât, să vezi cum mă umflu si mă mânii asupra lui - "Ce te interesează? Ce te ocupi de mine? Ce cutare...?" Ei, apoi asta-i smerenie? Atunci când altul te ocărăste si te smereste fără voia ta, atunci să vezi dacă poti zice: "Asa mi-a trebuit, asa trebuie, Dumnezeu i-a poruncit să facă asa, pentru că si eu am ocărât pe altul". Asta-i smerenia cea adevărată, nu când zic eu că-s prost. Când te ocărăste celălalt, atunci să faci dovada că esti smerit, atunci să spui iute: "Dumnezeu îi porunceste să mă ocărască". Când îti ia cineva lucrul cu sila: "Dumnezeu îi porunceste să mi-l ia, pentru că si eu am luat de la altul..." Când te mută cineva cu de-a sila, de ici-colo: "Dumnezeu îmi schimbă locul, ca să-mi schimb eu năravul si obiceiul..." Asta ar fi smerenia cea adevărată. Dacă-ti cere cineva haina, dă-i si cămasa. Dacă te loveste peste partea dreaptă, întoarce-i si partea cealaltă. Apoi vezi: poti face treaba asta? Că noi trebuie să urmăm după porunca lui Hristos. Dar noi... Dacă îti dă cineva una peste fată, tu îi dai patru înapoi - îi întorci împătrit. Asadar, noi nu urmăm porunca lui Hristos.
Când eram si eu mai tânăr, mă punea staretul la încercare. Odată m-a scos afară din biserică. Eu cântam la strană si cântam si eu în felul meu, "Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă", si mi se părea că tare cânt frumos, si mă mândream în inima mea. Si o dată intră staretul si, când mă aude, îmi dă un ghiont si - afară! "Iesi afară, măgarule, ce ragi asa?" Mie mi se părea că eu cânt tare frumos si, când colo, uite asa am pătit. Si mă gândesc si acum: săraca mândrie, cum se agată ea de toate tiviturile.
M-am pomenit odată aici cu un om tânăr. Era el asa, cam delicat, venea de la Bucuresti - si m-a întrebat: "Dumneata esti părintele Paisie?" Si i-am răspuns asa: "D'apoi ar mai fi si altii, n-oi fi numai eu". Dar el a zis: "Am auzit de dumneata si am venit să te văd". Si atunci i-am zis eu cuvântul acesta:
Să nu crezi tot ce auzi
Să nu faci tot ce poti
Să nu spui tot ce stii
Să nu dai tot ce ai.
Vai de acel om căruia îi va prisosi mai mult lauda decât viata si faptele.
Din dragoste izvorăste smerenia. Că dacă iubesti pe cineva, nu-l ocărăsti, că se scârbeste; nu-l superi, că tânjeste. Că dacă apuci să superi pe cineva, săracu', nici nu poate mânca, nici nu se poate ruga, nici nu poate dormi. Asadar, faci în toate chipurile să nu superi pe nimeni. Dar nu se poate să nu superi chiar pe nimeni; poate fără să-ti dai seama spui un cuvânt mai tulburător. Dar cum te-ai întâlnit cu cel pe care l-ai supărat, îndată fă-i plecăciune: "Iartă-mă, dragul meu, că te-am supărat". Si când ai zis "iartă-mă", a iesit deodată toată supărarea, s-a spart totul, n-a mai rămas nimic. Si când se uită diavolul într-acolo, vede că a rămas păcălit... nu mai rămâne nimica scris.
Nici prin cap să nu-ti treacă să placi oamenilor... Să fii mai necinstit de oameni, asta da. Si ce dacă spune lumea că ai păcate? Ce, nu ai? Trebuie să răbdăm ocările, tată, pentru că asa ne-a lăudat Mântuitorul Hristos: "Fericiti veti fi când vă vor ocărî si vă vor prigoni si vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mintind pentru Mine". Trebuie să răbdăm toate, cu smerenie, tată; să răbdăm cu smerenie pentru dragostea lui Hristos. Doar vom câstiga si noi - nu tot raiul, ci numai un coltisor, cât de mic.
Ti se pare grea smerenia, tată... Dar încearcă întâi si vezi dacă poti ridica piatra, si după aceea spune "nu pot". Smerenia inimii izvorăste din dragostea cea pentru Dumnezeu, tătucă.






http://www.schituldarvari.ro/index.p...vatatura&id=77

[glykys]

Smerenia - temelia rugaciunii adevarate
http://www.basilica.ro/stiri/ismeren...atei_6494.html

[leonte]

În prealabil postat de glykys

Smerenia - temelia rugaciunii adevarate
http://www.basilica.ro/stiri/ismeren...atei_6494.html

Putin spus, dar foarte bun. Iata un cuvant athonit despre lupta pentru desavarsire.

"Lupta-te cu mandria, fara sa deznadazduiesti dupa fiecare cadere, si restul pacatelor nu se vor mai apropia de tine! Dobandeste smerenia si toate virtutile sadite de Creator in sufletul tau, vor inflori ca iarba dupa seceta! Din lupta neincetata cu mandria se naste trezvia mintii, iar alta ispita nu-si mai gaseste loc. Precum un barbat care este angrenat intr-o lupta crancena, nici o cearta marunta nu-l vor mai interesa, precum un flacau sau o fata indragostita, care nu mai cauta spre altcineva, la fel palesc ispitele poftei in fata mintii ce se lupta neincetat cu mandria. Pana si in somn, si in vis mintea nevoitorului ajunge sa continue aceasta lupta, dupa cativa ani de lupta in timpul zilei. Lupta zic... ca biruinta va fi cand vom sedea de-a dreapta Tatalui." (un monah pe care l-am cunoscut in Athos)

[cristiboss56]

În prealabil postat de leonte

Putin spus, dar foarte bun. Iata un cuvant athonit despre lupta pentru desavarsire.

"Lupta-te cu mandria, fara sa deznadazduiesti dupa fiecare cadere, si restul pacatelor nu se vor mai apropia de tine! Dobandeste smerenia si toate virtutile sadite de Creator in sufletul tau, vor inflori ca iarba dupa seceta! Din lupta neincetata cu mandria se naste trezvia mintii, iar alta ispita nu-si mai gaseste loc. Precum un barbat care este angrenat intr-o lupta crancena, nici o cearta marunta nu-l vor mai interesa, precum un flacau sau o fata indragostita, care nu mai cauta spre altcineva, la fel palesc ispitele poftei in fata mintii ce se lupta neincetat cu mandria. Pana si in somn, si in vis mintea nevoitorului ajunge sa continue aceasta lupta, dupa cativa ani de lupta in timpul zilei. Lupta zic... ca biruinta va fi cand vom sedea de-a dreapta Tatalui." (un monah pe care l-am cunoscut in Athos)

Si foarte valabil , ramane citatul tau care te-a marcat atat de mult :"Sa ne ridicam din ignoranta si sa fim recunoscatori, caci daca nu am invatat astazi multe, macar am invatat putine, iar daca nu am invatat nici putine, macar nu ne-am inbolnavit, iar daca ne-am inbolnavit, macar nu am murit! Deci sa fim recunoscatori!"

[cristiboss56]

”…. Socotesc ca precum mandria este mai mare decat toate patimile, incat a putut de a surpat pe unii si din cer, asa si smerita cugetare este mai mare decat faptele bune, pentru ca poate sa scoata pe om din insusi adancurile iadului, macar de ar fi pacatos ca un, drac. Pentru aceea Domnul mai inainte de toti fericeste pe cei saraci cu duhul”.

Pateric p. 129.-

[Ekaterina]

"Smerenia este si un dar de la Dumnezeu. Ea se dobandeste cu multa osteneala. Trebuie sa te supraveghezi, sa te stapanesti, pentru ca smerenia este dusmanul mandriei. Si pentru ca omul este plin de mandrie, aceasta apare in orice imprejurare, oricat de fina ar fi starea.

Ca sa ajungi smerit trebuie sa te straduiesti mereu. Smerenia este o virtute dumnezeiassca dar, ca si in cazul dragostei, este nevoie si de harul lui Dumnezeu. Nici dragostea nu se poate dobandi usor. Dragostea este Dumnezeu. Dragostea este sfintenie. Dragostea nu se poate dobandi decat cu ajutorul lui Dumnezeu.

Si smerenia si dragostea sunt roadele pocaintei si ale meditatiei asupra realitatilor duhovnicesti care sunt in mijlocul nostru. Smerenia este o mare virtute dumnezeiasca si total diferita de cealalta mare forta din lume, mandria. De o parte este smerenia care este Dumnezeu, iar de cealalta este diavolul care este mandria intruchipata. Ca sa ajungi smerit trebuie sa ajungi sa fii de partea lui Dumnezeu cu adevarat. Il simti pe un om cand face pe smeritul, fara sa fie.

Ca sa ajungi la smerenie trebuie sa te biruiesti pe tine ca om, sa-ti dai seama ca esti neputincios, cu adevarat. Tot ceea ce faci, vine de la Dumnezeu care ne inspira, ne trimite ganduri, sau de la cel care ii este rival si pe care ti l-ai insusit si il porti cu tine, adica diavolul. Este foarte greu sa gasesti un om smerit cu adevarat.

Invatati-va de la Mine, ca eu sunt bland si smerit cu inima, spune Mantuitorul, si veti afla odihna sufletelor voastre. Invatati-va de la Mine – Dumnezeu este izvorul smereniei, al bunatatii si al dragostei…

Cineva spunea ca, daca timp de doi-trei ani de zile s-ar strange de pe piata toate cartile care vorbesc despre Dumnezeu si s-ar lasa numai celelalte carti, lumea ar intra intr-un fel de foame pentru lucruri serioase, adevarate, esentiale. S-ar satura de usuratate, de fals, de lipsa de esenta.

Omul nu poate trai in minciuna prea mult si cauta adevar, cauta lucru pretios, lucru serios. In tot ceea ce este adevarat, omul il vede si pe Dumnezeu, o fateta a acestui izvor al adevarului – caci Dumnezeu este si Adevarul." (Parintele Sofian Boghiu)