Lucrul facut bine naste invidie

[costel]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Părintele Teofil Pîrîian afirma că lumea de azi are nevoie de exemplul faptelor bune.

Asa este Florin, faptele bune sunt cele care ne "largesc" inima. Nu stiu daca este gresit, dar gasesc necesar sa adaugam dupa orice fapta si gandul - Doamne pazeste pe fratii mei sa nu cada din cauza faptelor mele.

[Ekaterina]

În prealabil postat de dobrin7m

Daca cineva a facut un lucru bun si a simtit invidia altora, inseamna ca lucrul acela bun nu este desavarsit. I-a lipsit ce este mai important. Sa il faca in tacere, nestiut.
Prin nerespectarea acestui indemn al Mantuitorului, sa nu stie dreapta ce face stanga, cel mai slab care vede lucrul cel bun devine invidios. Noi suntem pricina lui de invidie. E un inteles adanc aici. Cate se intampla de aici!
Si de cate ori nu ne atinge aceasta invidie!
Drumul e lung. Si greu. Fara Domnul nu il vom strabate.

Cred ca fiecare dintre noi suntem stapaniti de anumite patimi, pe care le constientizam sau nu. Sunt oameni care se lupta cu aceasta cumplita patima, a invidiei. Am vazut ca ce ati scris mai sus este o concluzie la care ati ajuns printr-o experienta personala, dar de multe ori invidiosul nu are circumstante atenuante. Foarte frumos vorbeste Sfantul Ioan Gura de aur despre aceasta patima.

"Diavolul e invidios, dar cu privire la oameni si nu fata de diavol, voi, oamenii, va invidiati semenii, ridicandu-va, astfel, impotriva sangelui si a neamului vostru, ceea ce diavolul nu face.

La ce indurare veti alerga? Care va va fi iertarea cand vederea izbanzii fratelui vostru va face sa tremurati, sa va ingalbeniti, in loc de a va umple de bucurie, incingandu-va fruntea cu o cununa, asa cum se cuvine?

Invidiosul nu cugeta la nimic, nu incearca sa faca ceva ca sa se despovareze de aceasta grea toropeala – dar face tot ce poate ca sa izbeasca si sa doboare la pamant pe cel ce se inalta spre cer. Intru aceasta, este un desavarsit tovaras al diavolului…"

[windorin]

Lucrul facut bine naste invidie sau bucurie, dupa cum este inima celor care il afla.
Cel patimas este cuprins de invidie, dispret si ura, pe cand cel duhovnicesc simte bucurie, liniste si dragoste.
Ne e de folos sa vedem cat mai multe fapte bune in jurul nostru, ca nu cumva duhul invidiei sa se ascunda in inima noastra, iar noi sa nu stim.

Nu ştiu dacă cele ce fac sunt sau nu bune dar mă străduiesc şi pun sufelt în orice fac, în mod deosebit pentru biserică. Uneori primesc laude şi în sufeltul meu mă bucur deşi fără ajutorul lui Dumnezeu nimic nu ar ieşi bine. Multe lucruri le fac împreună cu alte persoane care însă nu sunt lăudate şi de aceia suferă. Sunt convinsă că eu mi-am luat plata pentru cele lucrate iar persaona care nu a primit vorbe bune va avea parte de răsplată mult mai mare. Şi totuşi... de ce ne bucurăm atât de mult când cineva ne apreciază strădania
şi suferim sau ne rode invidia când suntem trataţi de parcă nu am exista (nu suntem băgaţi în seamă)?

[costel]

În prealabil postat de windorin

Lucrul facut bine naste invidie sau bucurie, dupa cum este inima celor care il afla.

Bine spus. Oamenii care traiesc in Hristos nu sunt invidiosi atunci cand se intalnesc cu binele, ei dau slava lui Dumnezeu pentru toate.