Care este credinta adevarata?

[catalin2]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

2. Criteriul scripturistic pentru identificarea credinţei adevărate este că acea credinţă este adevărată care nu contravine niciunei idei din Scriptură. Este principiul non-contradicţiei. Dacă plecăm de la ideea că Scriptura este revelată de Dumnezeu (şi sunt prea multe argumente, chiar în Scriptură, pentru a nu accepta această idee) înseamnă că ea este adevărată fiindcă Dumnezeu nu ar putea minţi, prin cuvântul Său. Prin urmare, dacă o credinţă contravine chiar şi unei singure idei din Scriptură, înseamnă că ea contravine adevărului, deci nu poate fi o credinţă adevărată.
-

Si cultele neoprotestante spun ca respecta strict Sfanta Scriptura si sunt si gata sa arate oricui cu citate din ea. Problema e ca fiecare interpreteaza in functie de doctrina propriului cult.
Adevarul in general il arata Dumnezeu, nu omul, care poate sa fie subiectiv. Cineva care nu stie si va dori sa afle raspunsul, pe oricine din orice cult va intreba i se va raspunde ca in acel cult e adevarul.
E adevarat, revelatia e nemincinoasa, nu se poate contrazice, dar in plus fata de asta minunile arata adevarul. Asa s-a intamplat intotdeauna, egiptenilor prin minuni li s-a aratat adevarul, Sfantul Ilie cu ajutorul unei minuni a aratat adevarul, la sinoade de multe ori s-a facut si o minune spre adevarirea adevarului.

[Eugen7]

În prealabil postat de gpalama

Care este credinta adevarata?

CREDINTA adevarata (este o actiune care nu are un scop in sine, ci credinta) este aceea care asigura omului cunoasterea (comunicarea) inechivoca a Domnului Iisus Hristos... caci "Hristos Iisus si iersi si astazi si in veci este acelasi" (Evrei 13,8)

De aceea in Sfanta Biserica, prin Sfintele Taine, crestinul ortodox este chemat la hristificarea inechvioca, care implica conlucrarea clara cu Iisus Hristos, cu harul Duhului Sfant caci toti suntem chemati sa ajungem la nivelul duhovnicesc in care sa spunem: "noi am crezut si am CUNOSCUT ca TU este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 6). Iar cei ce nu cunosc inca... sunt ajutati de Sfintii Parinti...

Asadar hristificarea nu este un proces pur intelectual in care doar vorbim, discutam despre Hristos, Sfanta Scriptura... ci hristificarea implica: teologiea, teognisia, teopraxia intr-o egala masura... evident toate acesta nu pot fi separate de ecleziologie si implicit de Sfintele Taine.

Nu cel ce stie multe cuvinte despre Hristos este credincios si "mai iubit" de Dumnezeu (caci si dracii cred, stiu multe despre Hristos insa ei nu fac nimic din voia lui Dumnezeu ci doar "se cutremura" Iacov cap 2)... ci cel ce cunoaste pe Hristos din ce in ce mai mult (in Evanghelie, in Sfanta Biserica, prin Sfintele Taine, prin Sfanta Traditie, Sfintii Parinti) si face voia lui Dumnezeu este iubit de Dumnezeu, insa voia lui Dumnezeu nu poate fi facuta fara conlucrarea cu harul Duhului Sfant, deci fara Hristos Iisus, fara Biserica Sa, fara Sfintele Taine.

În prealabil postat de gpalama

Care sunt criteriile Scripturistice pentru "identificarea credintei adevarate"?

Consider pertinent sa (re)formulam intrebarea, schimband cauza si efectul. Astfel: care sunt criteriile credintei adevarate care fac posibil canonul Sfintei Scripturi (atat noul cat si vechiul testament)?

Evident ca raspunsul este: Sfanta Biserica. Avand in vedere ca Sfanta Biserica "face" Sfanta Euharistie si Sfanta Euharistie face Biserica, este inechvoca importanta Sfintelor Taine si a Sfintei Traditii care fac posibila existenta Sfintei Scripturi (canonul VT si NT).

Astfel pretentia "Sola Scriptura" este ilara si inadecvata...

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos. Amin.

[gpalama]

În prealabil postat de gpalama

Intrebari pentru protestanti:

1. Care este credinta adevarata?
2. Care sunt criteriile Scripturistice pentru "identificarea credintei adevarate"?

As prefera raspunsuri critice, cu argumente, si nu de tipul "eu stiu mai bine".
Un citat izolat din Scriptura NU este un argument. Este doar un citat izolat. Scriptura are 1400 e pagini iar aceeasi tema e tratata cumulativ in zeci de locuri. Va rog daca raspundeti sa dati raspunsuri pertinente.

Am sa dau si raspunsul la aceasta intrebare pe care am pus-o destul de demult.

"Credinta adevarata este cea pentru care Dumnezeu Insusi marturiseste ca este adevarata."


Prostii sectare de tipul: "am gasit 3 cuvinte in Scriptura", sau alte abureli sunt de un infantilism teologic maxim.
Argumente de tipul: manifestarile harului arata prezenta Duhului Sfant sunt un tip de argument destul de bun; problema este ca si sectarii spun despre "harismele" si proorocii lor.

Ce ne mai ramane: marturisirea lui Hristos: "nu eu marturisesc despre Mine, ci Tatal marturiseste despre Mine".


Credinta adevarata este cea despre care Iisus Hristos marturiseste ca este adevarata.
Daca pana acum nu L-ai vazut pe Hristos ca marturiseste CU PUTERE confesiunea ta, atunci sa stii ca nu este acolo.


Asa cum proorocul Daniel i-a cerut lui Dumnezeu sa-i talcuiasca visul lui Nabucodonosor, la fel fiecare "crestin" este dator sa-i ceara lui Dumnezeu cu putere sa-i arate care este "credinta adevarata".
Dumnezeu este criteriul unic si suprem in ziua de astazi, care ne poate duce la Adevar.

Cred ca toti cei care spun: "Dumnezeule, du-ma la Adevarul Tau, tine-ma in Adevar, si daruieste-mi mantuire", si spun asta cu un gand si cu o inima buna, vor primi de la Hristos ce cauta.


Cautatul in Scriptura i-a dus pe multi in diverse directii: baptisti, adventisti, iehovisti, mormoni.... etc.
Mai bine sa cauti la Dumnezeu decat sa inveti pe de rost cuvinte si sa nu stii ce inseamna.

[centesimus]

În prealabil postat de gpalama

Prostii sectare de tipul: "am gasit 3 cuvinte in Scriptura", sau alte abureli sunt de un infantilism teologic maxim.

Deci recunoașteți că o dogmă bazată doar pe "3 cuvinte în Scriptură" respectiv pe 2-3 versete (ori chiar unul) scoase din context, este "abureală"; iar o atare credinţă cu pretenţii de "adevărată" este de fapt de un "infantilism teologic maxim"?

[gpalama]

În prealabil postat de centesimus

Deci recunoașteți că o dogmă bazată doar pe "3 cuvinte în Scriptură" respectiv pe 2-3 versete (ori chiar unul) scoase din context, este "abureală"; iar o atare credinţă cu pretenţii de "adevărată" este de fapt de un "infantilism teologic maxim"?

Tu uiti un lucru elementar:
"Eu voi trimite Duhul Sfant la voi, si El va va invata toate".

Hristos a spus foarte putine cuvinte, cu maxim efect.
Duhul Sfant este CEL CARE NE ADANCESTE in invatatura lui Hristos.

Infantilismul teologic este sa repeti ca papagalul 2-3 cuvinte pe care NU le-ai inteles si sa numestsi asta "invatatura din Scriptura". Este total absurd sa faci afirmatii "complet bune", luand 2 cuvinte si punandu-le o explicatie puerila.

Daca in decalog scrie "Sa nu omori", iar contextul decalogului este ca e porunca lui Dumnezeu pentru om, atunci invatatura este foarte clar definita ca si context, si public tinta, si continut.

Dar sunt urias de multe situatii in care nu poti sa faci acest tip de afirmatii.

Nu inteleg unde bati....

[laurastifter]

În prealabil postat de gpalama

Intrebari pentru protestanti:

1. Care este credinta adevarata?
2. Care sunt criteriile Scripturistice pentru "identificarea credintei adevarate"?

As prefera raspunsuri critice, cu argumente, si nu de tipul "eu stiu mai bine".
Un citat izolat din Scriptura NU este un argument. Este doar un citat izolat. Scriptura are 1400 e pagini iar aceeasi tema e tratata cumulativ in zeci de locuri. Va rog daca raspundeti sa dati raspunsuri pertinente.

Credinţa cea adevărată... Ce este adevărul?... Ce este credinţa?... Cine este Dumnezeu?... Ce este viaţa şi care este sensul ei?... Ce este moartea şi... şi... de ce oare sufletul nostru tânjeşte după viaţa eternă, deşi conştientizăm atât de clar că suntem muritori?... Cine a aruncat în inimile noastre acest dor de viaţă, de iubire, de adevăr şi cum de este cu putinţă să formulăm astfel de noţiuni, asemenea întrebări existenţiale? Cu ce scop acel ceva/ Cineva a pus în noi dorul de viaţă veşnică, de "devenire întru fiinţă"? Cine "a pus în noi şi gândul veşniciei", lăsându-ne să-L căutăm într-o lume limitată şi supusă, parcă, doar hazardului?
Tuturor acestor întrebări complexe, fundamentale, tuturor acestor căutări spirituale atât de proprii naturii omeneşti le-a răspuns... Cineva... un Om asemenea nouă, un Om Care n-a urmat nicio şcoală filosofică, n-a scris nici măcar o singură carte (a scris doar pe nisip), un Om adevărat Care, aşa cum se exprima profund părintele Steinhardt, a făcut, parcă, tot posibilul ca nu cumva să fie încadrat în rândul personalităţilor istorice, a făcut tot posibilul ca noi să-L putem accepta doar în mod liber. Acest Cineva, venind în lumea noastră, nu ne-a enumerat definiţii despre adevăr, ci ne-a spus poveşti (parabole), ne-a invitat să căutăm... şi, la sfârşitul vieţii Sale pământeşti, în mod neaşteptat, a formulat răspunsul... răspunsul tuturor întrebărilor şi nedumeririlor existenţiale pe care le-ar fi putut gândi vreodată mintea omenească: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (In14, 6). El nu ne-a adus vreo doctrină filosofică şi/ sau religioasă, ci ni S-a dăruit pe Sine ca Răspuns suprem al oricărei căutări duhovniceşti! El ni S-a revelat ca Adevăr absolut şi Iubire desăvârşită şi, aşa cum remarca Pascal, Hristos a devenit şi mai tainic prin însuşi actul revelării Sale supreme. Cine ar putea crede că un Om este Dumnezeu? Cine ar putea crede că Divinitatea, Fiinţa absolută, a venit până la noi, în planul existenţei noastre, S-a făcut în mod real Om şi Şi-a asumat moartea din iubire pentru cei muritori? "Cine ar putea crede o asemenea nebunie?" - se întreabă, revoltaţi, de două mii de ani, cei ce nu îndrăznesc să creadă că Adevărul este atât de aproape de ei? Cine ar putea crede că Adevărul a fost pipăit, văzut, auzit, că Adevărul întrupat a locuit printre oameni fiind Om ca şi ei? Şi cine ar fi capabil vreodată să explice această "taină din veci ascunsă şi de Îngeri neştiută"? Ce teolog, ce filosof, care înţelept al acestei lumi ne-ar putea lămuri vreodată din ce motiv El, Adevărul, "iubind pe ai Săi, cei din lume, i-a iubit până la sfârşit" (In13, 1), adică până la "nebunia" de a Se sacrifica El Însuşi pentru ei? Cum se face că Izvorul nesfârşit al adevărului, al iubirii, al existenţei, Dumnezeul Cel adevărat şi unic este, totodată, Om adevărat, asumându-Şi în Persoana Sa divină toate ale noastre cu excepţia păcatului?
"Conceptele creează idoli despre Dumnezeu; doar uimirea pricepe ceva despre El" - observa, în acest sens, Sfântul Grigorie al Nyssei, iar teologul ortodox contemporan Paul Evdokimov nota, în lucrarea sa "Cunoaşterea lui Dumnezeu în Tradiţia răsăriteană": "Cuvântul "Dumnezeu" este, pentru Sfinţii Părinţi, vocativul prin care-L chemăm pe Cel negrăit".
Pentru noi, cei care acceptăm în mod liber că Iisus Hristos este Adevărul, credinţa cea adevărată este, în mod evident, credinţa că există un Dumnezeu unic în Fiinţă şi întreit în Persoane şi că Iisus, Una dintre Aceste Ipostasuri/ Persoane, S-a făcut şi Om pentru noi, S-a sacrificat şi a înviat, S-a înălţat la ceruri, făgăduind să rămână în veci cu noi şi-n inimile noastre.
Noi nu deţinem Adevărul, ci Îl mărturisim şi-L iubim, căci Adevărul este Iisus Hristos! De aceea, mărturisirea adevărului implică respectarea libertăţii celuilalt, dragostea şi respectul pentru fiecare persoană creată după chipul acestui Adevăr veşnic şi ipostatic Care este Dumnezeu. Dacă sperăm să trăim în Adevăr, Care este şi Iubire, atunci datori suntem să recunoaştem în oricine un potenţial mărturisitor al Adevărului, un suflet pentru care Adevărul a venit în trup.
Care dintre confesiunile creştine este cea adevărată?...
Păi, eu cred că Ortodoxia, confraţii catolici vor spune că sunt mai ortodocşi decât noi, protestanţii... ne vor excomunica pe toţi, ca fiind nişte eretici ce ne-am îndepărtat de la sensul autentic al Scripturii şi de la credinţa vie a Bisericii primare.
Şi ce se-ntâmplă atunci?
Există două posibilităţi:
a. rămânem în iubire (deci şi în Adevăr) şi, smerit, ne recunoaştem a fi noi înşine la începutul drumului căutării lui Hristos, într-un proces de "conversio continua" şi rămânem, în acelaşi timp, consecvenţi dogmelor sfintei noastre Ortodoxii;
b. ne lăsăm cuprinşi de duhul mândriei, de vechea ispită de a ne crede drept unicul popor ales şi, în acest caz... căzând din dragoste, pierdem înţelegerea autentică a adevărului, orizontul nostru spiritual se limitează la repetarea unor formule şi Ortodoxia noastră se transformă în ortodoxism.
Noi nu suntem nici avocaţii, nici propagandiştii Adevărului, ci martorii Acestuia. Nu noi apărăm Adevărul, ci Adevărul ne apără pe noi!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

[leonte]

Credinta fiecarui cleric este ca el detine adevarul; iar daca ar fi ca toti ceilalti sa fie gasiti vinovati de IAD, apoi e clar ca el va fi singurul mantuit dintre contemporanii sai. Orice om(mirean sau cleric) care chiar gandeste despre sine ca are toate sansele sa mearga in iad, nu indeamna pe altii sa urmeze lui, nici nu da din coate sa spuna "un cuvant de folos". Eu in felul acesta caut sa ma feresc de popii mincinosi ai vremurilor de pe urma.
Astfel de discernamant am.
O fi bun, o fi rau?...
Multumesc lui Dumnezeu pentru cat am.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de leonte

Credinta fiecarui cleric este ca el detine adevarul

Patruns-ai in rarunchii fiecaruia, bunule?
Fie si asa: sub ce inriurire? Ce lumina? Ce nadajduire?

Ia seama ce vorbesti, frate Leonte, dragule frate drag.............................................. .....!
Generalizarile noastre libertine si pripite, frate, sunt desertaciune si hula...

Smereste-ti inima ranita, frate necajit (macar ca si noi, multi, suntem asemenea tie, frati si surori in boala si dureri, precum si in nadejde mare spre Lumina)!
Hai, mai degraba, curaj!
Spre lauda lui Hristos si spre sfintirea voastra si a noastra...
Nu suntem singuri,
nu suntem
orfani.

[leonte]

În prealabil postat de cezar_ioan

Patruns-ai in rarunchii fiecaruia, bunule?
Fie si asa: sub ce inriurire? Ce lumina? Ce nadajduire?

Corecta observatie. Iata si rectificarea: Credinta multor clerici este ca ei detin adevarul.

Cat despre inraurire, din pacate pentru mine este aceeasi cu a lor: mandria. Si tot pentru ca sunt asemeni lor, nesimtirea nu ma lasa sa ma rusinez si sa pun hotar comportamentului meu besmetic, ci voi continua, ca si ei, la fel de sfidator fata de virtutile trambitate de Hristos si Sfintii Parinti. Adica asa: "Invatati-va de la noi ca suntem vicleni si trufasi cu inima; botezati doar la trup, iar cu duhul murdarit de ambitiile madriei si lacomiei noastre!"

Ce pot sa mai zic? Mi s-a blocat discul! Asta e nivelul la care am ajuns, pana in prezent.

[dobrin7m]

Pune Doamne straja gurii mele,
Si usa de ingradire imprejurul buzelor mele.
Sa nu abati inima mea
Spre cuvinte de viclesug,
Ca sa-mi dezvinovatesc pacatele mele.
Cu oamenii cei ce imi fac faradelege
Si nu ma voi insotii cu alesii lor.
Certa-ma-va dreptul
Cu mila si ma va mustra,
Iar untuldelemn al pacatosului
Sa nu unga capul meu.

cantarea de la minutul 20:46

https://www.youtube.com/watch?featur...puWwbiJ38&t=10