Parinte, ce este adevarul?

[grigoras gherase]

În prealabil postat de Tomita

Am cauta pe Net cum e definit adevarul si mi-a placut definitia filozofica care prezinta adevarul ca o "reflectare fidela a realitatii obiective in constiinta omului".
Probabil din acest motiv adevarul este perceput relativ...sunt multe tipuri de oameni cu multe constiinte.
Eu as defini adevarul ca "reflectarea realitatii in Dumnezeu"..cine vede atunci crede, cine nu crede nu are cum sa vada.
Cu cat suntem mai credinciosi, mai crestin ortodocsi, vedem Adevarul mai bine...de aici si termenul de clarvazatori pentru cei induhovniciti.
Si iubirea de aproapele permite o apropiere de Dumnezeu deci o traire in Adevar.

Mai toti incercam sa definim ceva ce este cu mult,infinit cu mult peste noi si sfarsim prin ane impiedica de lucruri marunte si reale.
Cand pui intrebarea de genul:"Parinte,ce este adevarul"nu inteleg,ce cauta aici Aristotel?
Iertati-ma,dar ceva nu se leaga. A,daca spui:"Cicero,sau mai stiu eu ce filosof-tarana,ce este adevarul"?Ei,aceasta este cu totul altceva!Ne intrebam asa,noi intre noi pamantenii, despre adevarul acesta pamantean,cum ar fi,iata cel actual de pe Dambovita.Alta rata in alta traista.
Un preot nu-ti poate vorbi decat despre adevarul suprem,care adevar este Dumnezeu si Dumnezeu este Adevar.In acest context apelam la Sf.Scriptura si discutia are cu totul alt sens.Vorba ceea,intrebam de Ion si aflam totul despre Gheorghe!
Am,asa,o impresie,ca de fapt discutam fecare de ceea ce ne place si cum ne place!
ADEVARUL nu poate fi in nici un fel,el este sau nu este adevar,vorbind chiar despre adevarul acest de care uzam toti asa cum ne convine fiecaruia.
Este minunat sa citesc expuneri de genul celei a lui Alexei,dar este placuta din punct de vedere estetic,prietenul nostru parand a fi un fan Aristotel,ceea ce nu este rau.
La fel as spune ca nici dreptatea nu poate fi de mai multe feluri,chiar daca despre aceasta nu mai intreaba un preot.Dreptatea nu poate fi mai dreapta sau mai putin dreapta decat este.INcercati sa va imaginati o femeie frumoasa pe care o privesc 10 barbati si fiecare o va vedea intr-o nota diferita de frumusete.Este corect?Eu cred ca nu,intrucat ea este la fel de frumoasa,nici mai mult nici mai putin!
Vedetidar,ca perceptia difera si nu felul adevarului sau al dreptatii.
Nu va cer sa fiti de acord cu mine,doar sa meditam la parerile ,altfel destul de diferite (ca si frumusetea).
Daca nu discutam in aceeasi "cheie"va fi greu de ajuns la un punct comun.

În prealabil postat de Ekaterina

"Mi-amintesc un cuvant foarte interesant pe care un parinte l-a spus maicii Maria Comptov, o maica ortodoxa, de origine rusa, plecata in Occident si moarta intr-un lagar - poate la Auschwitz - se pare ca in locul altei persoane.

Aceasta, inainte de a deveni maica, la Paris, a intrebat pe cineva in Rusia: „Parinte, ce este adevarul?”. Si acela i-a raspuns asa: „Adevarul e sa iubesti pe aproapele tau. Cine iubeste pe aproapele sau, acela traieste in adevar”.Si a subliniat: pe aproapele tau, nu pe cel de departe. Ca e foarte usor sa-i iubesti pe cei de departe. E foarte usor sa-ti pui teoretic problema iubirii, ca iubesc pe cei din Brasov, din Bucuresti, din America. Dar pe cel cu care traiesc in casa, pe sot, pe copil, pe cel de pe strada, pe cel de la locul de munca, cu care ma intalnesc in toate zilele si care e adevaratul meu aproape, pe acesta e mai greu sa-l iubesc. Deci, adevarul e sa-l iubesti concret pe aproapele tau, nu pe cel de departe". Un cuvant al Parintelui Rafail Noica, pe care vi-l impartasesc spre folos.

BUCURIA SI SENSUL CREDINTEI

,,Toate ar trebui sa aiba la temelia creatiei si credintei noastre bucuria. Bucuria, daca nu fericirea este scopul, sensul de a trai, fiecare dintre noi dorind sa cunoasca si sa traiasca cat mai multe astfel de bucurii. Aceasta bucurie se transforma intr-o stare, felul nostru de a fi , de a simti, de a visa si a lucra, zidind nu cu mainile, nu cu trupul, ci cu sufletul, plamadind nu materia, nu obiectele efemere, trecatoare, ci din lumina, sufletul, dragostea si credinta noastra. Din inima noastra.A te bucura presupune a simti binecuvantarea divina de a primi si trai viata in cel mai firesc, senin mod cu putinta, in adevar, asa cum a dorit Dumnezeu sa vietuim noi, oamenii.

A trai si a te bucura. Bucuria se naste in inima omului, din sufletul sau si este legata de virtutile crestine ale acestuia : credinta, nadejdea si dragostea. Doar, trebuie sa admitem aceasta, omul este crestin in sufletul sau, structura sa sufleteasca este plamadita din aceasta fericita si mantuitoare stare, iar virtutile si constiinta pe care le primeste in dar sunt crestine. Caci sentimente precum iubirea, mila, bunatatea neconditionata, constiinta morala, lacrimile insele, omul insusi, asa cum este creat, toate acestea sunt dovada vie ca Dumnezeu Cuvantul l-a inzestrat cu aceste calitati crestine.

Credinta inseamna bucurie, o bucurie continua pe care fiecare persoana este fericita sau macar are datoria de a o trai, marturisi, asuma. Marturisirea si trairea credintei se face prin faptele, cugetele, prin inima noastra. Daca aceasta credinta a noastra nu duce la bucurie, la o stare de seninatate, de puritate, sfintenie chiar, daca nu ne zideste in launtrul nostru o inima de copil, inocenta si nobila totodata, inseamna ca ea e zadarnica, inseamna ca nu marturiseste adevarul, ca undeva am gresit. Inseamna ca nu credem sau nu putem crede in invierea noastra, in renasterea noastra spirituala. Poate ca nu iubim destul sau nu iubim deloc, fiind slabi. Poate ca nu acceptam modul de a fi al credintei care nu este alta adevarata, buna, sfanta decat credinta crestina, ortodoxa, asa cum ne-au lasat-o Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti. Aceasta credinta , asumata si marturisita prin viata noastra de zi cu zi presupune o permanenta, continua rastignire: rastignirea patimilor, a egoismului nostru; presupune un urcus greu, sinuos adesea spre inima noastra, spre recladirea noastra, plamadirea noastra din lumina, din cuvant, din dragoste.

Masura ei este data de cat de mult iubim, de cat de mult suntem in stare sa jertfim in numele ei si al iubirii, cat de mult suntem noi in stare sa iertam , sa acoperim din imperfectiunile, greselile, goliciunea (spirituala, morala) celor de langa noi, a celor pe care, poate ii iubim sau ar trebui sa-i iubim. Deasemenea, masura credintei noastre este data de cat de bine intelegem sa purtam haina nobletei, elegantei fara a o confunda cu haina materiala scumpa, dar dobandita adesea din lucrari dezonorante, necinstite si care oricum nu inseamna nimic pentru suflet, fiind trecatoare. In schimb noi trebuie, chiar de am fi sub chipul unor cersetori, sa dobandim haina virtutilor : a iubirii, a milosteniei, a generozitatii, a iertarii aproapelui, a sacrificiului si a jertfei din iubire. Fara a judeca pe nimeni si fara a gandi rau despre nimeni.

Sensul credintei este starea de bucurie pe care ar trebui s-o purtam, s-o pastram in suflet, iar cel mai frumos lucru, gest este acela de a impartasi din bucuria noastra, din credinta noastra, din roadele lucrurilor zidite sau dobandite din suflet tuturor.Hristos inviat le-a spus femeilor mironosite : „Bucurati-va!”. Iar ele s-au bucurat, primind in sufletul lor sensul si implinirea credintei pentru care traiau. Caci daca Hristos n-a inviat, zadarnica este credinta voastra, ne spune si Sfantul Apostol Pavel. Sensul credintei noastre este Hristos Cel inviat, credinta in invierea noastra spirituala, dar si cea trupeasca la timpul stiut doar de Dumnezeu Tatal. Iar invierea trebuie s-o intampinam cu toata bucuria noastra, cu toata fericirea noastra, fiind mai buni, generosi in a darui, a iubi, a impartasi din ceea ce avem, din ceea ce suntem, din credinta noastra.

Multi, foarte multi dintre noi, traiesc luptand, straduindu-se toata viata sa se implineasca, sa se regaseasca in ceva, sa cunoasca poate totul, daca nu cat mai mult, sa fie fericiti. Fie ca au cunoscut sau nu au cunoscut si trait macar o clipa din bucuriile credintei.Masura credintei este data si de faptele noastre, gesturile, cuvintele noastre, zidirea noastra.Fiind plamaditi si din huma, trup care este aplecat spre profan, spre efemer, ne simtim neimpliniti, nemultumiti, nefericiti. Ne izbavesc insa, fericita situatie, gesturi, fapte, cuvinte, uneori doar unul singur, intr-o clipa, prin care daruim celor de langa noi, lumii in ansamblul ei, o picatura de bunatate, de dragoste, de compasiune, daruim o mangaiere, putina bucurie. Ne restauram pe noi ca oameni, marturisind adevarul, dand sens credintei noastre prin astfel de gesturi: daruind lumii din omenia noastra, din hrana noastra, din energia si iubirea noastra.Astfel, simtind ca a cunoaste presupune a faptui si a trai o seama de gesturi banale, marunte, dar omenesti si sfintitoare."(autor:Traian Calistru,preluare de pe crestinortodox.ro)

[Alexey]

Stimate Demetrius, se pare ca atunci cand vi se propune incheierea conflictului, aruncati mai multe paie pe foc, lucru ce spune multe despre dumneavoastra. Inteleg ca nu v-a convenit faptul ca v-am spus si demonstrat ca dreptatea nu este doar retributiva, care nu stiu din ce motiv va obseda. Nu va mai tot agitati atat, nu se sfarseste lumea daca nu ati stiut. Dumneavoastra ati intrebat, iar eu doar v-am raspuns politicos, si am si explicat. Acum ca nu vreti sa intelegeti, si nu ma mira, nu mai are legatura cu mine. Insa, facand abstractie de la subiect, observ ca si argumentarea dumneavoastra este precum cea a acelor copii predicatori americani.
Acum, daca tot ati profitat de politetea mea, o sa mai tocesc putin tastatura, pentru a raspunde "contraargumentului" dat.
Vedeti, stimate domn, este interesant ca ati dat citatul unei persoane, a carei existenta este pusa sub semnul intrebarii de catre istorie. Ironic, pilda este atat de potrivita, incat nici daca regizam dialogul, nu iesea mai bine. Este ironic, deoarece eu doar v-am adus argumente bazate pe logica si chestia numita ratiune, in timp ce dumneavoastra, ma acuzati ca insel dar veniti cu un citat, uitand ca religia a cauzat inchizitia, cruciadele, indulgentele, vanatoarea de vrajitoare, masacrarea evreilor (ca de ce nu, hai sa ii invatam ceva pe cei din secolul XX "smintitii diavoli, care erau uratorii de Hristos evrei."-Episcopul Chiril), discriminarea femeii, distrugerea sau interzicerea anumitor scrieri, precum Evanghelia dupa Iuda (sarmanul om poate nici nu s-a sinucis). A da, inca ceva, in Noul Testament sunt scrise relatari false, adica minciuni. Exact cum ati citit, minciuni in Biblie. Guvernatorul Pilat este descris in felul acela, doar pentru a impresiona Cezarul, doar nu era sa spuna ca trimisul Romei era crud, barbar, si violent. Ca sa spunem asa, era comerciala, pentru a fi acceptata de Imperiul Roman. Dar evident, toate acestea nu se pun, si eu sunt cel care minte.
Apoi am vazut acolo, o invitatie. Nu, multumesc. Ateu cum sunt, cunosc si religia. In liceu, din gloata de elevi, printre care erau si crestini, stiam cel mai bine religie. Dupa care observ, ca ati facut acolo cu mandrie o remarca. Am zis mandrie? Vai mie, a uitat cumva crestinul de VII.Mandria? Sau o sa spuna ca citind "blasfemiile" create de ratiune, i-a intunecat Adramelech mintea? Am vazut si filosofia crestina, filosofie aproape ignora(n)ta. Mi-a luat cam 15-20 de minute sa combat o teorie a sfantului Augustin, apoi 2 secunde, sa o combat pe alta. Tot a lui, folosind argument chiar din religie. Sau sa spun altfel. Epicurienii credeau ca obiectele emana niste atomi mai mici, creand o miniatura fidela a obiectului de provenienta, ca apoi sa intre in contact cu organele noastre de simti, creandu-se imaginea realitatii. Teorie, care face parte din filosofia epicuriana. Dar sa nu credeti ca in modul acesta se creaza imaginea. S-a dovedit ca ochiul este responsabil pentru vaz, el fiind ca un mecanism optic, folosind ceva precum acele lentile optice (stati linistit, n-au fost inventate tot de Mephisto). Daca intelegeti unde bat.
Mai bine luati dumneavoastra o carte de mitologie, o istorie a religiilor, chiar si o carte de istorie ar fi buna, a da, si manualul de Logica si argumentare. Nu cititi doar Biblia si texte crestine, ca se atrofiaza neuronii. Eh, macar bine ca cititi totusi ceva.
Asa ca inainte sa aberati, mai cititi, va mai documentati, invatati sa va argumentati opinia, mai folositi si ratiunea, ca vorba aia, "D-aia ti-a dat-o Dumnezeu.". Cand am venit pe forum, am stiut ca ma arunc in gura de lupoaica, dar avand in vedere ca suntem in 2012, am sperat ca sunt oameni mai ca domnul grigoras gherase, care macar a avut bun simt, sau altii care ne-au ignorat, si au discutat despre subiect, care era "adevarul". Inteleg ca nu va convine atunci cand lucrurile nu sunt cum doriti, dar eu va propun sa mergem fiecare pe calea lui, si sa lasam discutia asta din care nu rezulta nimic, deoarece nu doresc sa mai am de-a face cu dumneavoastra, in special pentru ca sunteti un indoctrinat, o drona ce ignora faptele. Iar daca nu va convine ceva din ce am scris, nu mai veniti cu citate si argumente "relevante", ci mai bine cautati despre ce am vorbit, poate va mai treziti putin la realitate. In concluzie, daca sunteti atat de crestin, incat iradiati mendiul inconjurator cu "crestinatate", poate ma lasati in pace si nu ne mai bagam in seama. Cred ca e o idee perfecta...

[Demetrius]

În prealabil postat de Alexey

Stimate Demetrius,
... afirmatia "Dumnezeu exista." este o speculatie, nu un adevar...

Dacă în mesajul #16 ați afirmat ceea ce am citat mai sus, oare de ce să mai citesc alte ”perle”, care nu sunt nici atrăgătoare?


P.S. Îmi pare rău, dar n-am mai citit #24.