Un exercitiu de imaginatie

[sophia]

Of Doamne, trebuie sa apara tot timpul unul si altul care sa strice "jocul" si sufletul, sa se puna invers.

Acum ca Il avem tot timpul in noi, sau ca imaginatia este ceva rau...
Mi se pare chiar rautate.

Mereu uitam sau nu vrem sa stim/intelegem ca suntem oameni, cu tot ceea
ce ne caracterizeaza.

Acum incercam sa ni-L imaginam pe Iisus ca om, asa ca si noi, cu care sa putem vorbi, sa-l putem vedea, auzi. Ce este asa de rau in asta?

Poate ca tocmai asta ne-ar face mai bine. Asa l-am intelege mai bine, decat din carti abstracte.

Toti aceia care au trait atunci, ca oameni sunt niste modele pentru noi. Au fost aievea.
Noi nu putem pricepe filozofii, pilde si lucruri abstracte, ci numai pe cei ca si noi.
Eu nu cred ca exista minte induhovnicita? Adica cum?
Toti cei care au trait/traiesc dupa El, se bazeaza pe imaginatie, pe intelegere mentala/sufleteasca, interpretare, abstract.

EL, alti sfinti, sunt in sufletul nostru tot pentru ca asa ne imaginam si dorim.

Cei din acele vremuri I-au avut printre ei, au trait cu ei si totusi n-au putut percepe si intelege si noi cei de acum care nu i-am cunoscut putem mai bine?

Nu reusesc sa va inteleg si nici nu va cred in ceea ce scrieti. Copiati niste termeni de undeva.

Tocmai de aceea I-A facut atunci ca oameni, sau i-a ales dintre ei, pentru ca oamenii sa-i poata vedea aievea si intelege. Sa le fie un exemplu viu.
Altfel I-AR fi lasat numai ca niste fiinte fara trup, sau cu aripi ca ingerii etc.

In fond si icaonele sunt tot dupa imaginatie facute. Nu? Si ele totusi ne sunt aproape si ne inchinam la ele.

Si toata simbolistica din biserica, tot pe imaginatie se bazeaza, ca nu taiem oameni si ii mancam la sfanta Euharistie. sa ma ierte Dumnezeu, dar incerc numai sa explic niste lucruri.

Suntem oameni si vad ca nu suntem multumiti, nu ne convine.


Legat de modul de viata de pe atunci (ce spunea Pelerinul). Totusi nu inteleg un lucru. Erau multi cei care credeau in El si Ei, care ii urmau si etc. Si totusi unde erau acestia cand El a fost pus pe Cruce, cand trebuiau sa-l apere?
De ce erau acolo numai acei care il sustineau pe Barabas?

Noi astazi suntem mai multi ca cei de atunci, chiar si numai cei care Il urmam.
Si azi l-am fi putut apara si salva.Teoretic. Cei de atunci ai lui Barabas erau tari, curajosi.
Cei ai Lui aveau frica. De ce oare?

Se punea aici intrebarea ce aveau cei de atunci si noi nu avem, sau invers. De ce ei puteau unele lucruri.
1. N-aveau multe. Ce aveau sa lase pentru a-l urma? Casa, lucruri, averi nu aveau, scoala, serviciu, nu aveau.
Ei puteau trai si asa, puteam umbla nomazi.
Noi nu. Noi avem legi, reguli, lucruri, familie, prieteni care ne fac stabili, ne leaga.
2. Aveau: Il aveau pe El, pe apostoli, pe Maica Sa. Ii aveau aievea, ii ascultau. Vedeau minunile Lui/Lor.
Si acceptau asa totul, fara cartire. Si mai ales traiau aievea acele minuni. Aveau ceva "palpabil".
Aveau alta constructie, inclusiv sufleteasca.
Noi suntem mult modificati, prelucrati, scoliti, slabiti trupeste si sufleteste.

[Eugen7]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Domnule Eugen,sa stiti ca acest ,,Acum"este esenta,ma bucur enorm ca ati pronuntat acest cuvant.Am auzit toti despre acea talentata si tanara pianista din Romania care a fost gasita moarta in apartamentul sau din Viena.Un anevrism cerebral,o hemoragie si totul s-a terminat abrupt.Viitorul parea atat de frumos si promitator,avea si o fetita minunata si totusi acum i-a sosit clipa,si tot ce era lumesc a devenit nerelevant.Oamenii au omagiat-o,s-au tras salve,a primit o decoratie pe sicriu.Aceste aspecte insa sunt efemerul lumii.Oare in ce stare a plecat la Dumnezeu?Isi marturisise pacatele,se impartasise,traise o viata curata?Nu stim dar Dumnezeu stie.Totul a venit pe neasteptate,cand nimeni nu ar fi crezut.

Lumea spune: ,,Esti tanar,ai timp".Fals,poti pleca la noapte(Luca 12,20) sau peste cateva momente de acum.Lumea spune ,,Mai este pana la judecata,mai are Dumnezeu rabdare".Fals,momentul doar Tatal il stie si precum este aratat in Sfanta Scriptura clipa va veni pe neasteptate(Matei 24,36-44).Lumea spune: ,,N-ai gija,nu esti mai rau ca altii".Fals,asta nu te mantuieste si nici nu te face mai bun.Uitati-va la spusele Apostolului Pavel,indemnul este pentru toti: ,,În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!"(II Corinteni 5,20).

Nimic nu este mai important decat cum vei fi cand iti va sosi ceasul.Iar acel moment poate fi oricand.S-ar putea sa nu mai ajungi la urmatoarea spovedanie si sa iti para rau ca nu ti-ai marturisit pacatele.S-ar putea sa nu mai ai parte de Impartasanie si cat vei regreta ca nu te-ai straduit mai mult sa fii vrednic de ea.S-ar putea sa nu mai ajungi la urmatoarea slujba si cat iti va parea de rau ca te gandeai la problemele tale efemere cand se inaltau rugaciuni catre Dumnezeu sau ca cele spuse de parinte,in predica,ti-au intrat pe o ureche si ti-au iesit pe alta.Nu este o gluma,totul este foarte serios doar necuratul vrea sa luam totul la un pret derizoriu,platind cu sufletul.

Totul este acum,maine s-ar putea sa fie prea tarziu.Sa luam aminte,cum spuneti dvs,la pilda celor zece fecioare.Timpul este acum.Fiecare clipa care curge va sta in folosul nostru sau spre judecarea noastra,nu este o inclinatie morbida sau apocaliptica,ci un indemn pe care toata Scriptura,toti sfintii,l-au dat.Trebuie sa luam totul foarte in serios,sa curatam din launtru orice s-ar pune intre noi si Dumnezeu.Orice facem trebuie sa fie din acesta perspectiva,a mantuirii sufletului.Orice spunem,orice vorba si orice actiune ne vor sta in fata.Sa luam totul foarte in serios,sa ne ajutam,sa ne sprijinim unii pe altii,Biserica are usile deschise,sa intram in ea,sa nu stam afara,sau singuri sau neglijenti.Este soarta noastra pentru o eternitate,aici si acum se decide si nu stim cat timp avem fiecare.

Fratilor,oameni buni,sa luam totul foarte in serios,este cel mai important lucru pe care il putem face in acesta viata.Este un dar viata,un dar ce iti da timp sa te pregatesti pentru vesnicie.Cu credinta in suflet si sa facem tot ce putem noi pentru mantuire si Dumnezeu ne va sta alaturi in tot timpul pana la sfarsitul veacurilor.Doamne ajuta!+

Domnule Pelerin Spre Rasarit si eu va multumesc si subscriu asertiunii dvs.

In acest sens reamintesc cuvintele Mantuitorului...
"25. Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi ACUM este, când morţii (duhovniceste) vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia.
26. Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine;
27. Şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului.
28. Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte (adormiti, morti) vor auzi glasul Lui,
29. Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii. "(Ioan 5)

Deci una este glasirea Domnului Iisus Hristos ce ne cheama ACUM la pocainta sincera, smerenie sincera, dragoste onesta... in Sfanta Sa Biseirca prin Sfintele Taine dupa invatatura Sfintilor Parinti si alta este glasirea Domnului Iisus Hristos care va fi la a doua Sa venire intru slava, ce va chema pe toti cei adormiti la judecata finala (care asa cum am precizat in numeroase postari nu trebuie vazuta in sens juridic asa cum afirma romano-catolicii si protestatnii, ci judecata trebuie vazuta in sens tamaduitor, conform filocaliei, cand fiecare om - ajutat de Judecatorul drept Hristos Iisus si Sfintii Sai - constientizeaza doar ce a ales: viata sau moartea... duhovniceasca. Dumnezeu nu ia libertatea nici unei fiinte intelectuale, caci dragostea duhovniceasca implica libertatea duhovniceasca. "cel ce VREA sa vine dupa MINE" ACUM... spune Domnul Iisus Hristos si "lasa mortii (duhovniceste) sa isi ingroape pe mortii (fizic, adormiti) lor"... cai "cel ce crede/traieste/vietuieste/cunoste in/cu Mine nu va vedea moartea (duhovniceasca) in veac, ci s-a mutat de la moartea (duhovniceasca) la viata (duhovniceasca) vesnica").

Cei ce au "urechi de auzit" si nu doar asa de "ornament"... urmeaza pe Hristos Iisus, in Sfanta Sa Biserica, in Sfintele Taine dupa modelul Sfintilor Parinti... inceputul fiin evident nastrea din nou prin Tainta Sfantului Botez in numele Sfintei Treimi cand omul incepe viata duhovniceasca prin harul Duhului Sfant... ce este mai apoi potentat prin celelate Sfinte Taine si evident prin "colucrarea cu fica si cutermur a mantuirii personale" (Filip 2,12) impreuna cu Hristos Iisus.

Sfintii Parinti afirma inechivoc: doar nu cadavru nu poate fi constient de harul Duhului Sfant (in Sfanta Biserica prin Sfintele Taine...)!

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[sophia]

Si mie mi-ar fi placut sa-i cunosc pe toti, dar mai ales pe Iisus.
Cineva spunea mai sus ca intr-o zi vom sta totusi in fata Lui si a altor sfinti.
Eu spun ca nu este acelasi lucru.
Mi-ar fi placut sa pot vorbi cu El in timpul vietii (mele), ca sa aflu unele lucruri si sa invat de la El cum doreste sa fiu si sa traiesc si pe ce drum sa o iau, ce este bine pentru mine.
Cand vom sta in fata lui, va fi prea tarziu si probabil ca vom regreta unele
lucruri.

Mi-ar fi placut sa cunosc acei oameni care au suferit transformari majore, de ex. Maria Magdalena, sau Maria Egipteanca, pe parintii Sf. Fecioare.

Dar mi-ar fi placut sa stiu si cum erau oamenii pe atunci si cum si de ce au putut sa-l aleaga pe celalalt spre a fi eliberat si cu cata cruzime trimeteau
la moarte.

E bine totusi sa stim si despre alte parti implicate. Si dupa? Ce s-a intamplat cu acei oameni dupa? Cei de acolo din piata care au cerut sa-l
puna pe cruce, oare s-au lamurit? Cu Sinedriul, cu Pontius Pilatus etc.

Dar mai presus de toate as fi vrut sa-l vad si sa-l aud pe El, sa vorbesc cu El.

Putem vorbi cu El oricind si oriunde. Cata vreme e chiar in inima noastra...

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Putem vorbi cu El oricind si oriunde. Cata vreme e chiar in inima noastra...

si in inima noastra ESTE asa cum ne invata Sfintii Parinti: prin pocainta sincera, smerenie sincera, dragoste sincera, constiinta curata (curatata si functionala)... in Sfintele Taine, Sfanta Biserica... prin harul Duhului Sfant (confirmat inechivoc... dupa cum ne invata Sfintii Parinti.)

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

În prealabil postat de Eugen7

si in inima noastra ESTE asa cum ne invata Sfintii Parinti: prin pocainta sincera, smerenie sincera, dragoste sincera, constiinta curata (curatata si functionala)... in Sfintele Taine, Sfanta Biserica... prin harul Duhului Sfant (confirmat inechivoc... dupa cum ne invata Sfintii Parinti.)

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Desigur, desigur. Caci altfel (tocmai in asta si consta "secretul") nici nu este posibil. Lucru verificat de fiecare, in masura in care a experimentat, catusi de putin, adierea si indepartarea harului, cat s-a daruit fiecaruia.
In ultima vreme s-a intamplat ca m-a preocupat mai mult stihul "Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi." Ma tot gandesc la "jertfa" si la ce trebuie sa inteleg prin "urgisire". Cum e o inima urgisita, ma intrebam...
Si am gasit ca o inima urgisita e totdeauna aceea care nu simte dulceata, mangaierea harului. E ca o pasare speriata, e rece ca un mort , e pustiita. Bolnava, foarte bolnava... E plina de tot intunericul, de toata uscaciunea, de toata pizma si invidia, de toate relele. E iadul pe pamant! Desi omul, luat cu satisfactii efemere, drogindu-se cu bombonele lumesti (putere, bani, "iubire", "pasiuni", ambitii, glorie, munca, diverse alte dependente si impatimiri) nu are constiinta clara a ceea ce i se intampla. Iar adeseori, prin mecanisme de autoprotectie si autoinselare: neaga, deplaseaza, interpreteaza, bagatelizeaza, viseaza, proiecteaza, "spera" etc.
E un ocean de pacate, continuu (constientizate ca atare sau nu). Intrucat omul nu poate suporta ruptura de Dumnezeu si incearca, ranit fiind si parasit, sa isi aline cumva groaza adinca, suferinta... Cum o face? Pai toata lumea pare ca il ajuta, prin variate zadarnicii. Unii ajung la asa deznadejde incat isi ies din minti si chiar isi curma chinul prin pacatul sinuciderii.

Atunci, pentru ce sa ramana omul asa? La ce bun autoinselarea permanenta prin cele lumesti, cand e limpede, la o privire mai atenta in landul "fericirii" , ca acolo drapelul e in berna?...

Si cum sa faca pentru a nu mai trai "urgisirea" aceasta (asa resimte omul taietura de sabie a cordonului ombilical care ii leaga viata de Parintele tuturor)? Solutia e clara: duhul umilit, inima infranta si smerita... Astfel omul se intoarce treptat, cu toate ale lui, Acasa, precum fiul risipitor. Iar mangaierea este mare, inima e plina de bucurie, urgisirea s-a risipit...

Omul e dezvrajit, idolii indepartati, distrusi. Mintea si inima sunt pasarea eliberata din lat. Acum sufletul zboara iarasi liber, precum ciocirlia in inaltul cerului...

Insa aceasta vine cu vremea. Si vine vremelnic, ca o cina frugala. De fapt asa si este, doar o cina, tainica ("vom intra si vom cina cu el")... Ori poate o gustare mica, la pachet in ghiozdanul scolarului...

Exercitii, asta e, exercitii de libertate, deocamdata.

As dori sa va mai pun,daca nu va este cu suparare,o intrebare generala,cumva tot din perspectiva topicului,privind de la imaginea trecutului spre prezent.In Faptele Apostolilor capitolul 2,dupa cuvantarea apostolului Petru,este descrisa comunitatea primilor credinciosi sa spunem.Conform Sfintei Scripturi ea arata cam asa.Dupa predica apostolului starea lor era acesta: ,,Ei auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem?"Apostolul Petru le pune in fata urmatorul indemn: ,,Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru."Consecinta a fost urmatoarea: ,,Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete.Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.Si tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi."Modul de viata determinat de aceste aspecte a fost urmatorul:,,Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte.Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare.Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii."Efectul asupra altora era urmatorul:,,Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul."Iar actiunea lui Dumnezeu era acesta: Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.".

Pare o imagine parca idealizata in comparatie cu prezentul.Parca nu prea mai vezi azi asa ceva.De ce credeti ca aceasta stare de fapt esta atat de rara in ziua de azi?Ce anume aveau ei si nu avem noi?Ce anume face diferenta,ce anume ne desparte de modul lor de viata?V-a indemnat cineva,in viata dvs de credinta,sa traiti asa?Sa fi fost acele clipe doar exceptie sau am pierdut ceva pe drum?Sau ce ne-a schimbat,de ce ne-am schimbat?Am mai putea acum sa traim asa?

Astept cu mare interes opiniile dvs.Multumesc anticipat,Doamne ajuta!+

[Eugen7]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

As dori sa va mai pun,daca nu va este cu suparare,o intrebare generala,cumva tot din perspectiva topicului,privind de la imaginea trecutului spre prezent.In Faptele Apostolilor capitolul 2,dupa cuvantarea apostolului Petru,este descrisa comunitatea primilor credinciosi sa spunem.Conform Sfintei Scripturi ea arata cam asa.Dupa predica apostolului starea lor era acesta: ,,Ei auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem?"Apostolul Petru le pune in fata urmatorul indemn: ,,Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru."Consecinta a fost urmatoarea: ,,Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete.Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.Si tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi."Modul de viata determinat de aceste aspecte a fost urmatorul:,,Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte.Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare.Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii."Efectul asupra altora era urmatorul:,,Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul."Iar actiunea lui Dumnezeu era acesta: Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.".

Pare o imagine parca idealizata in comparatie cu prezentul.Parca nu prea mai vezi azi asa ceva.De ce credeti ca aceasta stare de fapt esta atat de rara in ziua de azi?Ce anume aveau ei si nu avem noi?Ce anume face diferenta,ce anume ne desparte de modul lor de viata?V-a indemnat cineva,in viata dvs de credinta,sa traiti asa?Sa fi fost acele clipe doar exceptie sau am pierdut ceva pe drum?Sau ce ne-a schimbat,de ce ne-am schimbat?Am mai putea acum sa traim asa?

Astept cu mare interes opiniile dvs.Multumesc anticipat,Doamne ajuta!+

Consider ca ei aveau constiinta (mai) functionala, pocainta (mai) sincera, smerenie (mai) onesta, dragoste (mai) curata... disponibilitate (mai) mare de a conlucra cu harul Duhului Sfant, dorinta mai mare de a nimici in persoana noastra egoismul, egocentrismul... pentru ca Hristos sa fie mai MARE si EL sa fie lasat (con)lucreze cu persoana noastra.
Astfel consider ca totul tine de VOINTA persoanei, cat de mult doreste fiecare sa spuna "nu mai traiesc eu (egoist, egocentrist) ci Hristos Iisus traieste in mine"(Galanteni) evident aceasta nelipsit/nedespartit de Sfanta Sa Biserica, Sfintele Taine, Sfintii Parinti.

Asta nu inseamna ca astazi nu mai este posibil o asemnea comuniune a dragostei intru Hristos Iisus in Sfanta Sa Biserica, prin harul Duhului Sfant. (Sunt multe familii, manastiri... unde se traieste asa si in prezent.)
Dovada: Sfintii lui Hristos Iisus sunt aceeasi: Sfantul Luca al Crimeei, Sfantul Simeon Noul Teolog, Sfantul Serafim de Sarov... (ce diferenta temporala este intre ei?)

[glykys]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

As dori sa va mai pun,daca nu va este cu suparare,o intrebare generala,cumva tot din perspectiva topicului,privind de la imaginea trecutului spre prezent.In Faptele Apostolilor capitolul 2,dupa cuvantarea apostolului Petru,este descrisa comunitatea primilor credinciosi sa spunem.Conform Sfintei Scripturi ea arata cam asa.Dupa predica apostolului starea lor era acesta: ,,Ei auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem?"Apostolul Petru le pune in fata urmatorul indemn: ,,Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru."Consecinta a fost urmatoarea: ,,Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete.Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.Si tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi."Modul de viata determinat de aceste aspecte a fost urmatorul:,,Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte.Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare.Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii."Efectul asupra altora era urmatorul:,,Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul."Iar actiunea lui Dumnezeu era acesta: Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.".

Pare o imagine parca idealizata in comparatie cu prezentul.Parca nu prea mai vezi azi asa ceva.De ce credeti ca aceasta stare de fapt esta atat de rara in ziua de azi?Ce anume aveau ei si nu avem noi?Ce anume face diferenta,ce anume ne desparte de modul lor de viata?V-a indemnat cineva,in viata dvs de credinta,sa traiti asa?Sa fi fost acele clipe doar exceptie sau am pierdut ceva pe drum?Sau ce ne-a schimbat,de ce ne-am schimbat?Am mai putea acum sa traim asa?

Astept cu mare interes opiniile dvs.Multumesc anticipat,Doamne ajuta!+

Pelerinule, am stat si eu si am cugetat candva la treaba asta si am ajuns la doua concluzii, care, fireste, imi oglindesc si mai tare neputinta:
1. Treaba aceasta cu renuntatul la avere nu mi se pare cel mai important pentru starea in care erau ei. Pe vremea aceea, a fi crestin insemna mai degraba sa ai zilele nenumarate. Oricand puteai fi lapidat sau dat la lei, asa ca sacrificiul material cred ca era unul infim, in comparatie cu sacrificiul uman, al propriei vieti, la care au ajuns, de voie sau de nevoie, primii crestini.
2. Situatia materiala nu era ca in societatea actuala, capitalista si democrata. Mentalitatile erau si ele altele. In principiu, pe atunci societatea era stratificata in oameni foarte instariti, un procent destul de mic, si in oameni saraci, care traiau de pe o zi pe alta. Un singur om instarit castigat la crestinism era capabil sa intretina cu usurinta o comunitate intreaga de crestini si sa isi puna la dispozitie propria casa, pentru a se aduna acolo cu totii si a savarsi liturghia.

Poate mai revin pe seara...

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

As dori sa va mai pun,daca nu va este cu suparare,o intrebare generala,cumva tot din perspectiva topicului,privind de la imaginea trecutului spre prezent.In Faptele Apostolilor capitolul 2,dupa cuvantarea apostolului Petru,este descrisa comunitatea primilor credinciosi sa spunem.Conform Sfintei Scripturi ea arata cam asa.Dupa predica apostolului starea lor era acesta: ,,Ei auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem?"Apostolul Petru le pune in fata urmatorul indemn: ,,Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru."Consecinta a fost urmatoarea: ,,Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete.Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.Si tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi."Modul de viata determinat de aceste aspecte a fost urmatorul:,,Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte.Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare.Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii."Efectul asupra altora era urmatorul:,,Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul."Iar actiunea lui Dumnezeu era acesta: Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.".

Pare o imagine parca idealizata in comparatie cu prezentul.Parca nu prea mai vezi azi asa ceva.De ce credeti ca aceasta stare de fapt esta atat de rara in ziua de azi?Ce anume aveau ei si nu avem noi?Ce anume face diferenta,ce anume ne desparte de modul lor de viata?V-a indemnat cineva,in viata dvs de credinta,sa traiti asa?Sa fi fost acele clipe doar exceptie sau am pierdut ceva pe drum?Sau ce ne-a schimbat,de ce ne-am schimbat?Am mai putea acum sa traim asa?

Astept cu mare interes opiniile dvs.Multumesc anticipat,Doamne ajuta!+

Foarte frumoasa analiza!
Bune "adnotarile de pe marginea textului" (starea - indemnul - consecinta - modul de viata - efectul asupra altora - actiunea lui Dumnezeu). Ai oferit aici, ispravnice Pelerin, cateva criterii-cheie pentru o erminie complexa, transversala ca o sectiune radiologica, sintetica,
privind relatia de iubire dintre Dumnezeu si om, dintre om si Dumnezeu... O radiografie a vietii Bisericii intr-un moment nu doar genuin, cat mai ales primordial, exemplar si roditor in intrega viata a Bisericii.
Nu sunt in masura sa abordez asa cum as dori "provocarea"ta, insa voi incerca sa exprim o opinie naiva, intrucat nu ma lasa inima sa tac in fata unei asemenea oferte generoase. Iti multumesc pentru prilejul de a medita si de a resimti textul acesta minunat.