Metode contraceptive

În prealabil postat de N.Priceputu

Înţeleg grija pentru suprapopulare a celor care chiar sunt suprapopulaţi (China, India ş.a.), dar nu la noi, unde e o depopulare accelerată din '90 încoace. Se nasc mai puţin de jumătate din copiii care se năşteau atunci, iar când ajung la maturitate cei mai mulţi pleacă, Europa fiind avidă de tineri. Deci loc este, fără doar şi poate.
Apoi, nu cred că trebuie să se nască copii nedoriţi, ci este de bine să fie doriţi. Dar asta nu se poate din cauză că am ajuns să vrem altceva de la viaţă: confort, în primul rând, statut social, carieră, plăceri; cu alte cuvinte, ne-am obişnuit să fim egoişti şi ne place aşa. Ne ocupăm mult mai mult de noi înşine, vrem să arătăm mereu bine, eventual să fim educaţi şi bine plătiţi. De aceea serviciul ne ocupă acum aproape tot timpul zilei, de aceea nu ne mai descurcăm cu un singur salariu - pentru că nu ne mai mulţumim cu cele strict necesare.

Subscriu aproape in totalitate la ceea ce sustineti dar sunt sceptic ca argumentele religioase pro reproducere vor avea vreun efect intr-o lume secularizata! Alte argumente cu caracter nereligios nu pot fi aduse?

În prealabil postat de UNNOOM

Alte argumente cu caracter nereligios nu pot fi aduse?

Un argument care poate fi acceptat de toată lumea este nevoia de sens. Iar cei care au găsit sens în viaţă sunt cei care au trăit (trăiesc) pentru ceva (cineva).
Îmi amintesc o vorbă a lui Al. Paleologu: „Viaţa nu merită trăită dacă nu crezi în ceva pentru care eşti gata să mori”.
Acest ceva poate fi diferit de la om la om, dar în tot cazul trebuie să fie ceva generos ca să dea sens, ca să te scape, adică, de tine şi de preocuparea de tine însuţi, transpunându-te în altc(in)eva. Iar asta se cheamă iubire dăruitoare (jertfelnică).

Viktor Frankl a fost un psihiatru vienez care a trecut prin lagărele naziste. Şi-a pierdut atunci, mi se pare, soţia (sau logodnica), cred că şi părinţii. În tragediile cumplite pe care le trăiau tovarăşii săi mulţi deznădăjduiau (şi atunci se prăbuşeau, clacau, mureau) pentru că nu mai găseau sens în viaţă. Nu mai aveau pentru ce să trăiască. La întrebarea lor: „Ce să mai aştept de la viaţă?”, Frankl le spunea: „Nu te întreba ce să aştepţi tu de la viaţă, ci ce aşteaptă viaţa de la tine”. Dacă trăieşti înseamnă că ai un rost, că exişti pentru ceva, că eşti dator să faci ceva: pentru opera pe care ai început-o, pentru copilul care are nevoie de tine...

Revenind: pentru cei ce se căsătoresc sensul cel mai firesc, cel mai la îndemână al căsătoriei lor îl dau copiii, în vieţile cărora se transpun împreună. Şi cred că pentru a se elibera de toate rezervele de egoism (care ucide sufletul) e nevoie de mai mulţi copii. Cred că zâmbetul care-l au mereu pe chip cei cu mulţi copii vine din libertatea lăuntrică pe care au câştigat-o prin ei, eliberaţi de lanţurile iubirii de sine care ne încătuşează tuturor inimile.
Cei care refuză copiii îşi refuză propria libertate.