|
#21
|
|||
|
|||
Citat:
Last edited by ingerul_pazitor; 15.09.2010 at 00:44:56. |
#22
|
|||
|
|||
Doamne ajută.
Acesta e primul meu post. Căutând un topic unde să facem cunoștiință și negăsind unul, l-am găsit pe acesta. Penticostalii sunt un cult declarat creștin, acceptat de statul român prin Legea Cultelor drept o confesiune religioasă creștină. Deci nu sunt sectanți. Biserica Creștină (ortodoxă) îi recunoaște ca un cult din ereziile neo-protestante. Mișcarea penticostală a apărut în America în anul 1901 (a treia ca importanță în neo-protestantism, după baptiști -America 1882- și adventiștii de ziua a șaptea -1890, tot în America-) și îi consideră în înșelare și erezie, lepădați de învățăturile Bisericii Creștine. Biserica Creștină (ortodoxă) prin sfatul Sfinților Părinți, ne învață să nu stăm de vorbă cu ei despre credința creștină, câtă vreme nu avem cunoștiințele necesare să apărăm credința și Biserica Creștină. O erezie a mișcării penticostale (ca exemplu) este că ei nu se roagă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, nu îi aduc mărire în nici un fel. Însuși Dumnezeu i-a adus mărire, iar ei, în înșelarea minții lor, sărăcuții, refuză cu înverșunare să se smerească. "Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic și sfânt este numele Lui." (Luca 1, 48-49) Și nu se opresc aici, prin lepădarea lor de Biserica Creștină, ca o mlădiță ruptă ce nu mai aduce rod, o ponegresc, răzvrătiți pe Preacurată, spunând despre ea că a mai avut nașteri cu Dreptul Iosif, după nașterea lui Hristos Dumnezeu, contrazicând sărăcuții de ei cuvântul lui Dumnezeu din Proorocia care zice : "Și mi-a zis Domnul: "Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide și nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă." (Iezechiel 44, 2) Iată poarta este pântecul Născătoarei de Dumnezeu. Cum să mai intre spurcăciune omenească acolo de unde a ieșit slava Dumnezeiască Hristos? Ei spun săracii, de versetul cu mama și frații de la Matei 12, 46, dar traducerea autentică (o altă erezie, locală, la nivel național, mișcarea penticostală prin apostatul Cornilescu, a schimbat Biblia după bunul lor plac, sub pretextul "traducerea Bibliei din prezent nu e bună, noi vă oferim adevărata traducere". Nemulțumirea lor de traducerea de până atunci a Bibliei, autentică, a avut ca scop susținerei inovațiilor noii erezii) din originalele grecești ale Septuagintei ne spune că cuvântul frați - referitor la frații Domnului - redă cuvântul grecesc adelfoi (în ebraică: ah), având sensurile de frați, veri, rude apropiate. În toate aceste cazuri nu este vorba de frați, propriu-zis, după trup, ci de rude apropiate, veri. În alte cazuri: Matei 28, 18; Ioan 20, 17-18, prin cuvântul -frații Mei- se înțeleg apostolii, ucenicii Mântuitorului. Aceste sensuri multiple ale cuvântului frate sunt cunoscute încă din Vechiul Testament. Limba ebraică având un vocabular redus, unele cuvinte prezintă mai multe sensuri, iar între acestea este și cuvântul frate. Dar nici dacă le vom spune adevărul la toate inovațiile susținerii ereziilor lor, tot nu vor lepăda înșelarea. Nădăjduiesc însă ca Dumnezeu să mântuiască cât mai mulți dintre ei. Last edited by Daniel_Ortodox; 02.01.2013 at 16:48:10. |
#23
|
|||
|
|||
Citat:
Și noi ne rugăm Lui Dumnezeu să mântuiască sufletul dumneavoastră și a câtor mai mulți ortodocși. |
#24
|
||||
|
||||
n-or fi, daca ziceti, dar rupti de Biserica lui Hristos evident ca sunt!
|
#25
|
|||
|
|||
Așa e, sunt rupți de Biserica lui Hristos. Mlădiță fără rod. (Ioan 15, 1)
Am spus ce am avut de spus, să îmi fie și să ne fie spre smerenie, nu voi mai răspunde nimănui pe acest topic. Iertați. Bucurii. "Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri." (Matei 7, 21) Care e voia Tatălui dacă nu creștinismul primar, al primelor veacuri creștine, așa cum l-a stabilit prin Fiul Său, prin Sfinții Apostoli și prin urmașii și ucenicii Sfinților Apostoli? E oare voia Tatălui să schimbe creștinismul cel vechi, cu unul nou, pentru că cel vechi nu mai e bun? Nu. Cei-fără-rușine ei cred că fac bine prin inovațiile și ereziile lor. Zice Cuvântul: "Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!" (Galateni 1, 8) Au vestit ei altă Evanghelie? Da! O evanghelie în care Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a mai avut copii cu dreptul Iosif. Vai lor și ereziei la care se închină. hristoșii mincinoși zac în sânul minții lor. Ei săracii, nu știu ce-i aia anatema. Se rătăcesc neștiind scripturile. (Matei 22, 29) Dacă nu îl înțeleg (creștinismul autentic) și sunt nemulțumiți de el, și se smintesc, să se smerească, să caute și vor găsi, răspunsuri există la orice întrebare, când e smerenie și limpezimea minții, discernământ. Of... vai lumii ăsteia. Bucurii. |
#26
|
||||
|
||||
Citat:
De aia si vorbesc in acele limbi bizare, pentru ca sunt invadati de duhuri dracesti ! |
#27
|
||||
|
||||
Bine ai venit pe forum Daniel. La multi ani cu multa sanatate si Domnul sa ne miluiasca!
Cu drag un citata din Sfantul Teofan Zavoratul: "Oare sunt o sută de adevăruri? Există un singur adevăr. Oare există o sută de căi? Există o singură cale. Oare sunt o sută de dumnezei? Există Unicul Dumnezeu, o singură credință, un singur botez. Și cum să fie asta totuna?... Acelea ne sunt oare nouă egale, care nu au nici preoțime, nici sfânta împărtășanie și nici pocăință? Cum ni se vor ierta păcatele?... Și cu ce ni se va hrăni duhul? Cu nimic nu se aseamănă toată această filantropie. Ei nu pot rezolva problema: dar ce înseamnă alte confesiuni? Dar, dacă nu o putem rezolva cum se cuvine, nu trebuie să o tălmăcim greșit, ci să înțelegem lămurit adevărul. Vedeți ce se întâmplă într-o fotografie? Figura naturală a omului este cea mai fidelă imagine a lui. Se fac poze, apoi se tipăresc fotografiile. La unul a ieșit prea întunecoasă, la altul, prea luminoasă, unul nu a nimerit focala, la altul a pozat într-o atitudine nefirească. Dar există și fotografii destul de fidele originalului. Iar retușul cu cât schimbă caracterul trăsăturilor? Examinând acum toate aceste fotografii, putem spune, oare, că toate sunt egale, când printre ele sunt unele în care nu se recunoaște nici cel care a fost imortalizat. Lui Moise așa i-a spus Dumnezeu: „Vezi să faci acestea toate (cortul) după modelul ce ți s-a arătat în munte” (Ieș. 25, 40). Și așa a fost până la pogorârea lui Hristos. Domnul, când a venit, ne-a adus din ceruri un alt cort - sfânta credință și Biserica, chivernisită după cum a văzut și a auzit El de la Tatăl, în sfătuirea dinainte de veci a Dumnezeului Triipostatic. Dar au apărut fotografi samavolnici... ca să retușeze, să facă alte fotografii, și au acoperit imaginea... Chipul Bisericii este unul; dar în fotografiile amatorilor, la unul au ieșit două capete, la altul au dispărut mâinile și picioarele, colo ochii au ieșit schimbați, dincolo veșmintele sunt cu totul altele și așa mai departe... Dar la toți apare una și aceeași inscripție: „Biserica”... Te tot uiți și te uiți și ești obligat să recunoști: „Nu, nu este ea”. S-ar mai cuveni oare ca după toate acestea noi, cei ce păstrăm chipul originar al Bisericii, să ne așezăm alături de ceilalți? Dar ce să mai vorbim de alții? Îl lăsăm pe Atotțiitorul să Se îngrijească de ei. El ne oferă mărturia palpabilă că originalul este la noi: acestea sunt darurile facerii de minuni, pe care le poate vedea oricine, ale clarviziunii, ale neputrezirii moaștelor, ale fenomenelor extraordinare - pe toate acestea le vedem în zilele noastre. Ce să mai vrem? Dumnezeu nu va fi îngăduitor cu mincinoșii. Domnul e cu noi și Duhul Său sălășluiește în Biserica noastră..Acest lucru îl simțim fiecare ... așadar, Biserica noastră este adevărată, este din ceruri pogorâtă și statornicită pe pământ. Iar aceia? Știe Domnul de ei. El nu-și dezvăluie judecățile... Va veni și ziua în care va aduce la lumină cele tăinuite... Dar deocamdată să ne mulțumim și cu această rază de lumină, mărturia de netăgăduit a adevărului." Invataturi si scrisori despre viata crestina Noi trebuie sa intelegem oamenii , sa fim buni cu ei indiferent din ce cult fac parte. Sa uram pacatul si sa iubim pacatosii. Un om care a ajuns in sanul unei secte , poate este pe o scara, pe un drum, Domnul a ingaduit, poate va ajunge candva totusi si la Domnul cu adevarat, pe calea cea buna, sau poate nu. Sa ne rugam pentru toti si pentru noi.
__________________
"De carma mintii atarna incotro pornim si unde mergem. Adevarul este fiinta vie. Gandurile omului nu sunt ca si gandurile Domnului. Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului. Nu sunteti voi cautand pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri dar nu il stiti pe El. Si pana nu Il gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau nici sensul lumii." Cuv. Arsenie Boca |
#28
|
|||
|
|||
Despre penticostali
Nu voi spune de ce confesiune apartin.Eu sunt de partea Adevarului.Important e de precizat ca, cultele protestante si neoprotestante n-au nici o noima.Ganditi-va numai ca sunt mii de culte protestante si neoprotestante deoarece au interpretat fiecare Biblia diferit cu alte cuvinte ei au faramitat Biserica adevarata a lui Hristos.E clar ca nu au dreptate caci Adevarul e unul singur in timp ce baptistii , penticostalii , crestinii dupa evanghelie, luteranii considera ca sunt toti adevarati desi au doctrine diferite.Fiindca au doctrine diferite inseamna ca Adevarul nu e la ei,interpretarea a fost facuta gresit iar cei care interpreteaza gresit Scriptura ajung in focul vesnic.Nu o sa inteleg niciodata cum de aleg atatia oameni aleg sa se boteze in astfel de culte cand la ei nu vezi pic de unitate din moment ce exista mii de culte ca ei.In fine fiecare are dreptul de a alege.Nu pot intelege cum aleg multi sa devina adepti ai unor culte care au o vechime de 100-500 de ani cand numai prin istoria lor se dovedeste ca nu reprezinta adevarata Biserica a lui Hristos.De fapt cred ca stiu despre ce este vorba:multi pun mai mult pret pe valorile morale decat pe adevar caci in cultele mentionate mai sus intalnesti foarte putine persoane care dracuie,beau alcool ,fumeaza sau sa duca o viata destrabalata.Insa degeaba faci parte dintr-o astfel de 'biserica' unde valorile morale sunt mai ridicate(si e si mai mult tineret ceea ce reprezinta o incantare pt multi) din moment ce Mantuitorul nostru Iisus Hristos sta numai in adevar.N-o sa uit niciodata un clip postat pe youtube in care un membru din grupul Illuminati afirma fara nici o jena ca ei au sponsorizat si creat toate aceste 'biserici' de-alungul timpului pentru ca mai apoi acestea sa devina calul troian care sa sparga unitatea oamenilor(unitatea natiunilor) care se bazeaza cel mai mult pe credinta iar apoi acesti Illuminati sa spuna peste cativa ani(in jurul anului 2020) ca sunt prea multe religii,biserici pe pamant, caci astfel nu ai de unde sa stii pe care sa o alegi si oricum nici una nu si-a atins scopul suprem si or sa ne bage pe gat pe-a lor care nu o sa aiba nici o treaba cu Iisus Hristos si or sa vina ei cu Mesia lor.Asa ca toti cei care faceti parte din cultele astea protestante si neo protestante mai aveti timp sa va reintoarceti la Biserica-Mama si sa va spovediti pentru greselile facute.Sunt sigur ca nu o sa credeti ce v-am scris insa timpul o sa va demostreze ca e adevarat tot ce am relatat aici.Doamne ajuta
|
#29
|
|||
|
|||
Nici nu e cazul. Se vede de la mare depărtare: confesiunea trolilor.
Vezi că regulamentul nu permite postarea aceluiași mesaj pe threaduri diferite. Iar trolii sunt mai inventivi de fel. Ține și tu ștacheta sus! |
#30
|
||||
|
||||
Nu stiu daca penticostalii, baptistii, adventistii sunt ori nu secte. Cert este ca ei sunt oameni.In rest judecata este a lui Dumnezeu !Daca nu sunt de acord cu preceptele lor, nu ii judec ci numai ma retrag. eu judec asa: daca ei nu sunt gasiti in ziua judecatii pe placul lui Dumnezeu, am facut bine ca fara sa judec am ramas deoparte.Daca insa in ziua marii judecati Dumnezeu Tatal, slavit sa-i fie numele, va arata ca ii pretuieste si pe ei, nu am gresit cu nimic deoarece am stat deoparte. Daca gresesc, iertat va rog sa-mi fie !
|
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Penticostalii si botezul | Templier Knight | Secte si culte | 363 | 24.07.2013 17:36:08 |
penticostalii | redandrei90 | Intrebari utilizatori | 162 | 08.01.2013 12:08:26 |
Cum sa vorbim cu penticostalii ? | IonutS | Secte si culte | 282 | 28.03.2012 20:48:00 |
Preot trecut la sectari? | ancadumitru | Secte si culte | 180 | 27.09.2010 09:37:52 |
|