Rugaciunea - necesitate sau dorinta?

[Marius22]

În prealabil postat de alecsandra_ldc

Eu cred ca rugaciunea este necesitate, nu dorinta.

Rugaciunea corespunde unei necesitati ontologice a persoanei, in calitate de fiinta creata chemata la indumnezeire. Ea este, mai presus de orice, adevarata vocatie a omului si totodata conditia oricarui dialog liber si constient al acestuia cu Creatorul sau.

Exista insa si o dimensiune esentiala a dorintei in rugaciune. Spre exemplu, diavolii nu doresc sa mai aduca preamarire Ziditorului a toate. Ei cred, dar nu se roaga niciodata.

Aici avem fiecare dintre noi "de lucrat". Sa ne dorim cu adevarat sa comunicam cu Dumnezeu. Daca dorim sa comunicam cu un francez, vom dori - si vom face tot posibilul - sa invatam limba franceza. Daca dorim sa comunicam cu Dumnezeu, trebuie sa invatam de la El, "limba Sa", rugaciunea.

[Ekaterina]

În prealabil postat de alecsandra_ldc

La o intrebare a mea, mi s-a raspuns, de catre o prietena, legat de rugaciune...ca rugaciunea nu trebuie facuta pt ca iti impui, ci pt ca iti doresti.

Dar eu am citit niste cuvinte ale unui parinte cunoscut, nu mai stiu acum unde am citit..si anume. ca si atunci cand nu simti nevoia sa te rogi, sau te simti molesit, plin de lene sau ti-e somn sau crezi ca degeaba te rogi...atunci mai ales rugaciunea iti aduce folos.

Sau ca trebuie mai intai sa te rogi cum poti pentru a ajunge sa te rogi cum trebuie.

Alta parere legata de rugaciune este : În rugăciune ţine-te de regula următoare: "mai bine să spui cinci cuvinte din inimă decât nenumărate cu limba". Chiar dacă nu vei reuşi să citeşti toate rugăciunile, n-o sa fie nici un necaz, iar folosul din rugăciunea nepripită şi caldă va fi mult mai mare decât daca ai citi toate rugăciunile, dar în grabă, fără simţire. Se înţelege, ar fi foarte bine dacă am putea spune cu simţire la rugaciune şi zeci de mii de cuvinte.

(Sfântul Ioan de Kronstadt)


Parerea mea e ca la inceputul inceputurilor si mai ales daca esti un om pacatos foarte, nu o sa poti spune nici cinci cuvinte cu inima..si atunci intentia de a-L cauta pe Dumnezeu in rugaciune este cea care conteaza. Sau de unde poti sti tu, om pacatos, ca ceea ce scoti din inima are vreun folos ca rugaciune? Cred ca ceea ce vrea sa spuna sf.Ioan de Kronstadt, gand la care am ajuns si eu..este ca mai bine te rogi cu cuvinte simple, rugaciuni cu care te identifici, pe care le simti aproape de suflet si de Dumnezeu, decat sa te pierzi in formule pretentioase.

De asemenea, cred ca cel mai bun prieten si cel mai cinstit arbitru la astfel de intrebari, este constiinta. Fiecare stie ce rugaciuni i se potrivesc, etc.

Eu cred ca rugaciunea este necesitate, nu dorinta.

O lunga perioada de timp am avut aceeasi intrebarea ca tine, daca trebuie sa ma rog atunci cand nu am dorinta de a face acest lucru. Dupa mintea mea, am considerat ca mai bine sa nu ma rog, decat sa fac acest lucru cu mintea imprastiata si cu dorinta de a termina mai repede rugaciunea, dar am pierdut mult mergand pe o astfel de gandire.

Parintele duhovnic a facut lumina in aceste ganduri si mi-a spus ca rugaciunea este absolut necesara chiar si atunci cand nu vrei sa te rogi, este un fel de nevointa (ceva ce nu vrei) si in felul acesta, trupul care nu vrea sa se roage se supune prin nevointa. Mi-a mai spus Parintele ca toate in aceasta viata se invata prin exercitiu, si rugaciunea poate fi considerata un exercitiu, o nevointa, dar in cazul rugaciunii nu urmarim sa invatam ceve ci sa dobandim o stare, starea de rugaciune, starea de comuniune cu Dumnezeu prin rugaciune. Dupa nevointa vine si bucuria si dorinta fierbinte de a ne ruga.

Eu am inteles ca mai intai de toate, rugaciunea este necesitate iar apoi aceasta necesitate se transforma in timp, cu nevointa si rabdare, in dorinta.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Ekaterina

O lunga perioada de timp am avut aceeasi intrebarea ca tine, daca trebuie sa ma rog atunci cand nu am dorinta de a face acest lucru.

Rugaciunea, macar o data pe zi, preferabil seara, este aproape o obligatie. Asa cum politetea este o obligatie. Sa gasim mereu timp si resurse ca sa fim politicosi, argumentul "nu am chef azi sa fiu policitos" nu tine. Trebuie sa spunem vecinului nostru "Bunaziua" cand il vedem si ne vede, chiar daca nu avem dorinta de a-l saluta si, in fond, nu-i datoram nimic.

Cu atat mai mult avem aceasta obligatie in raport cu Dumnezeu, care stim ca ne vede neincetat si caruia atatea ii datoram.

Prefer termenul de "necesitate" celui de "obligaţie" şi dacă tot s-a făcut distincţia între "obligaţie" şi "datorie" prefer "datoria" "obligaţiei".

Eu nu cred ne putem ruga din obligaţie. Nu ne poate constrânge nimeni cu ceva, nici nu suntem pedepsiţi dacă nu ne rugăm. Doar ne lipsim de o stare de bine, folositoare.

Nu ştiu nici dacă putem spune că ne rugăm din datorie. Ar fi trist să fie aşa. Am fi nişte cititori ai literii, şi nu ai duhului legii.

Eu am o problemă cu oboseala. Uneori din cauza ei aleg să nici nu mai mănânc, ci să mă culc. Aşa că mi se întâmplă la mă rog mai "pe scurt". Îmi amintesc că a fost postată pe forum o povestioară cu trei copii care s-au rugat să viseze raiul: unii se rugau cu scrupulozitate, iar cel mic, mai obosit, mai pe scurt dar cu sinceritate. În istorioară, rugăciunea celui mic a fost mai bine primită.
E adevărat că eu nu mai sunt mică şi mă apasă gândul ăsta al indisciplinei în rugăciune... sper să vorbesc cât mai curând cu părintele duhovnic, să văd ce am de făcut...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Annyta

Eu nu cred ne putem ruga din obligaţie. Nu ne poate constrânge nimeni cu ceva, nici nu suntem pedepsiţi dacă nu ne rugăm. Doar ne lipsim de o stare de bine, folositoare.

Nu ştiu nici dacă putem spune că ne rugăm din datorie. Ar fi trist să fie aşa. Am fi nişte cititori ai literii, şi nu ai duhului legii.

Eu, unul, ma rog din obligatie. Sau din datorie, daca preferati. E adevarat, daca nu ma rog nu sunt pedepsit cu iadul, asa cum s-ar intampla daca nu as tine postul sau nu as merge Duminica la Liturghie. Totusi, daca nu m-as ruga, cred ca Dumnezeu ar fi mai putin prietenos fata de mine. Sa ai un asemenea prieten, de care sa te distantezi fiindca nu respecti obligatia de a-I spune "Bunaziua", mi se pare o mare pedeapsa.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu, unul, ma rog din obligatie. Sau din datorie, daca preferati. E adevarat, daca nu ma rog nu sunt pedepsit cu iadul, asa cum s-ar intampla daca nu as tine postul sau nu as merge Duminica la Liturghie. Totusi, daca nu m-as ruga, cred ca Dumnezeu ar fi mai putin prietenos fata de mine. Sa ai un asemenea prieten, de care sa te distantezi fiindca nu respecti obligatia de a-I spune "Bunaziua", mi se pare o mare pedeapsa.

Păi da, este un fel de pedeapsă să nu comunici cu un prieten, dacă vreţi să luăm acest exemplu, sau cu Persoana iubită. De aceea avem posibilitatea să I ne adresăm prin rugăciune. Dar este o alegere liberă, nu o obligaţie.

În fine, poate folosesc termenii greşit. Să nu despicăm firul în patru. Mai bine să ne rugăm :-)

[Hartford]

În prealabil postat de Annyta

Prefer termenul de "necesitate" celui de "obligaţie" şi dacă tot s-a făcut distincţia între "obligaţie" şi "datorie" prefer "datoria" "obligaţiei".

Eu nu cred ne putem ruga din obligaţie. Nu ne poate constrânge nimeni cu ceva, nici nu suntem pedepsiţi dacă nu ne rugăm. Doar ne lipsim de o stare de bine, folositoare.

Nu ştiu nici dacă putem spune că ne rugăm din datorie. Ar fi trist să fie aşa. Am fi nişte cititori ai literii, şi nu ai duhului legii.

Eu am o problemă cu oboseala. Uneori din cauza ei aleg să nici nu mai mănânc, ci să mă culc. Aşa că mi se întâmplă la mă rog mai "pe scurt". Îmi amintesc că a fost postată pe forum o povestioară cu trei copii care s-au rugat să viseze raiul: unii se rugau cu scrupulozitate, iar cel mic, mai obosit, mai pe scurt dar cu sinceritate. În istorioară, rugăciunea celui mic a fost mai bine primită.
E adevărat că eu nu mai sunt mică şi mă apasă gândul ăsta al indisciplinei în rugăciune... sper să vorbesc cât mai curând cu părintele duhovnic, să văd ce am de făcut...

Daca nu ne este lene si nu ne simtim obositi cind mancam eu zic sa nu fim lenesi nici la rugaciune. Eu cred ca rugaciunea este o necesitate pentru suflet asa cum si mancarea este o necesitate pt trup.

[Solveig]

În prealabil postat de Annyta

Prefer termenul de "necesitate" celui de "obligaţie" şi dacă tot s-a făcut distincţia între "obligaţie" şi "datorie" prefer "datoria" "obligaţiei".

Eu nu cred ne putem ruga din obligaţie. Nu ne poate constrânge nimeni cu ceva, nici nu suntem pedepsiţi dacă nu ne rugăm. Doar ne lipsim de o stare de bine, folositoare.

Nu ştiu nici dacă putem spune că ne rugăm din datorie. Ar fi trist să fie aşa. Am fi nişte cititori ai literii, şi nu ai duhului legii.

Eu am o problemă cu oboseala. Uneori din cauza ei aleg să nici nu mai mănânc, ci să mă culc. Aşa că mi se întâmplă la mă rog mai "pe scurt". Îmi amintesc că a fost postată pe forum o povestioară cu trei copii care s-au rugat să viseze raiul: unii se rugau cu scrupulozitate, iar cel mic, mai obosit, mai pe scurt dar cu sinceritate. În istorioară, rugăciunea celui mic a fost mai bine primită.
E adevărat că eu nu mai sunt mică şi mă apasă gândul ăsta al indisciplinei în rugăciune... sper să vorbesc cât mai curând cu părintele duhovnic, să văd ce am de făcut...

Si eu gandesc ca tine, nu ma pot ruga din obligatie, dar o simt ca pe o necesitate a sufletului.
O solutie ar fi rugaciunea cu cateva ore inainte de culcare (pe la orele 5-6-7) astfel incat timpul pe care i-L acordam lui Dumnezeu sa fie de calitate.
Dar daca ajungi tarziu acasa de la servici, e complicat totusi..

[Mihnea Dragomir]

Cred ca o solutie pentru cei care nu se pot ruga seara din prea multa oboseala ar putea fi rugaciunea de dimineata.