Cum pot evita iubirea neimpartasita?

[Andra_07]

Poate nu sunt persoana ta preferata sa-ti raspunda, insa am citit relatarea nelinistii tale si m-am gandit ca te pot ajuta cumva. Ar fi vorba de doua cai.

1) Nu vrei sa te indragostesti de el sub nicio forma.

S-au dat sfaturi peste sfaturi aici. Ca e de vina dorinta, ca ea ne duce la disperare, ca pasiunea indragostirii nu este buna etc. Oarecum poate asa e. Insa niciunul din aceste lucruri pe tine nu te ajuta. Stii ca nu e bine sa-ti doresti aceasta relatie, dar nu poti sa-ti impui chestia asta. Consider ca solutia de baza ar fi "cui pe cui se scoate". De acum ti-a intrat deja in minte, vanzandu-l mereu la consultatii, e foarte posibil ca sentimentul sa tot creasca. Singura metoda valida ca sa-l reprimi este sa-l orientezi catre altcineva. (ar mai fi si sa descoperi ca el nu e barbatul ideal pe care-l crezi, dar ai zis deja ca este un om deosebit). Daca incerci sa-ti orientezi atentia catre altcineva, sau sa incepi sa te gandesti a-ti cauta alt posibil sot, s-ar putea sa se diminueze aceasta stare latenta de indragostire. In schimb daca tu te gandesti continuu la el si-ti orientezi toata energia catre intalnirile profesionale, s-ar putea sa uiti sa mai privesti in jur.

2) Dar pe de alta parte......Si daca ai sanse la el?

De ce nu ai avea? Esti tanara, sunt sigura ca esti o femeie cel putin draguta ca si aspect, esti la doctorat ceea ce demonstreaza ca esti si foarte bine pregatita in domeniul tau. Esti credincioasa, iti doresti o relatie serioasa, iar el este un barbat singur.
Ai toate atuurile pentru a putea initia o frumoasa poveste de dragoste care sa ajunga la o casatorie. Ti s-a oferit sfatul sa astepti pana termini doctoratul in 2015. Mai sunt doi ani pana atunci. Ce te face sa crezi ca el va ramane singur si nu se va casatori?
Nu zic sa ii faci avansuri, dar oarecum poti sa-i dai de inteles ca ai fi interesata de o prietenie cu el. Poti initia in timpul unei consultatii si discutii relationate mai indirect de activitatea profesionala. In acest mod il poti cunoaste mai bine si-ti poti da seama daca se merita sau nu sa mergi mai departe.
Din vorba in vorba, cu siguranta amandoi va veti da seama daca poate fi ceva sau nu se poate.
Nu lua in calcul doar posibilitatea ca el sa nu te placa. Discutand diverse, e posibil sa realizezi si tu ca nu e chiar cum ai crezut. Sau din contra.
Am inteles exact ca ti-e teama de acest sentiment, de aceea am incercat sa-ti expun ambele cai, din punctul meu de vedere.

Stii....In viata daca risti, s-ar putea sa nu castigi. Dar daca nu risti, ai certitudinea ca nu vei castiga niciodata.

[simona_fidela]

Andra_07, multumesc mult pentru mesajul elaborat si bine construit.

În prealabil postat de Andra_07

Poate nu sunt persoana ta preferata sa-ti raspunda, insa am citit relatarea nelinistii tale si m-am gandit ca te pot ajuta cumva. Ar fi vorba de doua cai.

1) Nu vrei sa te indragostesti de el sub nicio forma.

S-au dat sfaturi peste sfaturi aici. Ca e de vina dorinta, ca ea ne duce la disperare, ca pasiunea indragostirii nu este buna etc. Oarecum poate asa e. Insa niciunul din aceste lucruri pe tine nu te ajuta. Stii ca nu e bine sa-ti doresti aceasta relatie, dar nu poti sa-ti impui chestia asta. Consider ca solutia de baza ar fi "cui pe cui se scoate". De acum ti-a intrat deja in minte, vanzandu-l mereu la consultatii, e foarte posibil ca sentimentul sa tot creasca. Singura metoda valida ca sa-l reprimi este sa-l orientezi catre altcineva. (ar mai fi si sa descoperi ca el nu e barbatul ideal pe care-l crezi, dar ai zis deja ca este un om deosebit). Daca incerci sa-ti orientezi atentia catre altcineva, sau sa incepi sa te gandesti a-ti cauta alt posibil sot, s-ar putea sa se diminueze aceasta stare latenta de indragostire. In schimb daca tu te gandesti continuu la el si-ti orientezi toata energia catre intalnirile profesionale, s-ar putea sa uiti sa mai privesti in jur.

2) Dar pe de alta parte......Si daca ai sanse la el?

De ce nu ai avea? Esti tanara, sunt sigura ca esti o femeie cel putin draguta ca si aspect, esti la doctorat ceea ce demonstreaza ca esti si foarte bine pregatita in domeniul tau. Esti credincioasa, iti doresti o relatie serioasa, iar el este un barbat singur.
Ai toate atuurile pentru a putea initia o frumoasa poveste de dragoste care sa ajunga la o casatorie. Ti s-a oferit sfatul sa astepti pana termini doctoratul in 2015. Mai sunt doi ani pana atunci. Ce te face sa crezi ca el va ramane singur si nu se va casatori?
Nu zic sa ii faci avansuri, dar oarecum poti sa-i dai de inteles ca ai fi interesata de o prietenie cu el. Poti initia in timpul unei consultatii si discutii relationate mai indirect de activitatea profesionala. In acest mod il poti cunoaste mai bine si-ti poti da seama daca se merita sau nu sa mergi mai departe.
Din vorba in vorba, cu siguranta amandoi va veti da seama daca poate fi ceva sau nu se poate.
Nu lua in calcul doar posibilitatea ca el sa nu te placa. Discutand diverse, e posibil sa realizezi si tu ca nu e chiar cum ai crezut. Sau din contra.
Am inteles exact ca ti-e teama de acest sentiment, de aceea am incercat sa-ti expun ambele cai, din punctul meu de vedere.

Stii....In viata daca risti, s-ar putea sa nu castigi. Dar daca nu risti, ai certitudinea ca nu vei castiga niciodata.

ok..mesajul meu nu e asa elaborat ...dar sunt total de acord, asta voiam sa zic si eu si nu stiam cum :

"Mai sunt doi ani pana atunci. Ce te face sa crezi ca el va ramane singur si nu se va casatori?
Nu zic sa ii faci avansuri, dar oarecum poti sa-i dai de inteles ca ai fi interesata de o prietenie cu el. Poti initia in timpul unei consultatii si discutii relationate mai indirect de activitatea profesionala. In acest mod il poti cunoaste mai bine si-ti poti da seama daca se merita sau nu sa mergi mai departe. "

[simona_fidela]

Nu am afirmat niciodata ca el va ramane singur pana termin eu doctoratul. Faci niste presupuneri gresite si vii cu sfaturi care nu raspund intrebarii mele. Oricum, din moment ce el ca barbat nu zice nimic extra-profesional, eu ca femeie de ce as face asta? Doar ca sa risc de proasta/fraiera/copilaroasa/etc.?

În prealabil postat de alecsandra_ldc

ok..mesajul meu nu e asa elaborat ...dar sunt total de acord, asta voiam sa zic si eu si nu stiam cum :

"Mai sunt doi ani pana atunci. Ce te face sa crezi ca el va ramane singur si nu se va casatori?
Nu zic sa ii faci avansuri, dar oarecum poti sa-i dai de inteles ca ai fi interesata de o prietenie cu el. Poti initia in timpul unei consultatii si discutii relationate mai indirect de activitatea profesionala. In acest mod il poti cunoaste mai bine si-ti poti da seama daca se merita sau nu sa mergi mai departe. "

În prealabil postat de simona_fidela

Nu am afirmat niciodata ca el va ramane singur pana termin eu doctoratul. Faci niste presupuneri gresite si vii cu sfaturi care nu raspund intrebarii mele. Oricum, din moment ce el ca barbat nu zice nimic extra-profesional, eu ca femeie de ce as face asta? Doar ca sa risc de proasta/fraiera/copilaroasa/etc.?

Eu doar am citat...Plus ca era o intrebare..nu am spus ca ai afirmat asta.Era o intrebare retorica.Cine vine cu sfaturi aiurea..? eu sau citatul?
Pai...se zice ca femeile..dar eu cred ca orice om...e inzestrat cu intuitie..si poti intui cum te vede cel de langa tine..extra-profesional nu inseamna neaparat ceva brutal gen "hai cu mine in oras! " .."te iubesc de cum te-am vazut " etc...cand tii la cineva nu iti doresti sa-l cunosti mai bine? sau maacr cand te intereseaza...de-aia citim biblia, vietile sfintilor...invatam istorie..etc.

Nu.Nu ma refer la flirt sau apropouri languroase.Asta ar fi intr-adevar penibil.Poate nu sunteti apropiati nici cat niste amici. Dar tot ar exista subiecte de discutie..In rest, un compliment sau o apreciere indreptatita nu chiar gratuita e un fel de apropiere si in acelasi timp o impartasire a sentimentelor..Nu zic ca asta e calea de urmat.Si de aici incolo el poate decide daca iti lasa un teren mai apropiat in viata lui sau pastreaza distanta profesionala.

Comunicarea ar fi o cheie..

[Mena59]

În prealabil postat de simona_fidela

Buna seara,

Am si eu o intrebare si sper ca vreunul dintre dumneavoastra imi va putea da un sfat bun. Cum pot evita sa ajung sa iubesc o persoana care nu ma iubeste? De doua zile ma simt cam labila sentimental si mi-e teama sa nu ajung sa iubesc pe un anume cineva care nu ma iubeste. De evitat sa-l vad nu se poate pentru ca el este conducatorul meu de doctorat si in general ne vedem o data pe saptamana la el in birou. Ma aflu intr-o tara straina (Anglia), nu am prieteni, nu am pe nimeni apropiat de sufletul meu cu care sa ma sfatuiesc. El este crestin ortodox grec (eu sunt crestin ortodoxa romanca), cu zece ani mai in varsta ca mine, necasatorit si este un om cu un suflet de aur, cum foarte rar intalnesti care mi-a dat de fiecare data sfaturi foarte bune pe plan profesional. Am vazut clar ca imi apreciaza calitatile intelectuale, seriozitatea in munca, bunul simt si ca doreste ca eu sa raman aici la universitate ca postdoctorand si sa lucrez cu el in continuare dupa ce termin doctoratul. Cu toate astea, mira-m-as extrem de puternic sa simta si altceva pentru mine. Pana acum doua zile nici prin cap nu mi-as fi imaginat sa il vad altfel decat din punct de vedere profesional. Mi-e teama sa nu ajung sa ma indragostesc de el. De aceea, vreau sa previn suferinta si sa o evit din timp, sa fug de ea. Mai mentionez ca de cand sunt eu aici, el a mers in fiecare concediu acasa la parinti, deci presupun ca nu are prietena. (bine, ma rog, daca nu ma place, chiar de e singur si tot n-am sanse, dar...) Si mai mentionez ca e un om extrem de muncitor si implicat in tot felul de proiecte si activitati, deci nu prea are timp liber. (adica timp pentru viata personala as zice eu) Deci cum pot evita sa ajung sa-l iubesc? Cunosc sentimentul de iubire neimpartasita de multi ani, nu mai vreau sa-l am si vis a vis de acest om, mai ales ca mi-ar ingreuna colaborarea cu el. Va rog sa nu veniti cu jigniri si misto-uri, suntem totusi pe un forum crestin ortodox. Multumesc tuturor celor ce ma vor ajuta.

Multumesc

Simona, incerc si eu sa-mi spun parerea in legatura cu problema ta.
Eu sunt destul de matura, ca sa zic asa. Am trecut de 50 de ani, am vazut si am patit multe.
Este stiut, o poate confirma si un psiholog,(daca inca n-a facut-o... pe acest topic.)ca o femeie se ataseaza, chiar se indragosteste de barbatul cu care relationeaza indeaproape. Barbat pe care in alte imprejurari nici nu l-ar fi placut. Acestia pot fi sefii, medicii, profesorii ei. Sau mai sunt cazuri in care femeile se indragostesc chiar de duhovnicii lor. Mai mult de atat, se mai spune ca o femeie rapita poate sa dezvolte o pasiune (bolnava, desigur) si fata de rapitorul ei. Nimic nu e de mirare. Exista explicatii stiintifice, medicale, la astfel de manifestari.
Asa ca, parerea mea este ca si la tine s-a intamplat acelasi lucru. Este posibil ca tu, daca l-ai fi cunoscut in alte imprejurari, in altfel de relatie, de la egal la egal, nu ti-ar fi placut, sau cel mult ti-ar fi fost indiferent. Asa ca nu te grabi sa=i dai de inteles ca-l placi. Sub nici o forma. Ca poate cunoscandu-l mai de aproape (ca iubita a lui) o sa fi dezamagita, o sa-l vezi asa cum este de fapt. Intr-o relatie prof.- student, profesionala, cum s-ar zice, nu observi decat superioritate lui profesionala, restul este in umbra. Si daca constati ca nu-ti place, ca te dezgusta de fapt? Cum o scoti la capat? Avand in vedere ca tu l-ai starnit?.....
Apoi, gandeste-te: are 38 ani (mult), e singur desi este un om minunat, bun la sufelt, destept, aratos, etc... Cum de nu are nici o relatie? sau poate are? si o tine ascunsa? Sau poate nu-i plac femeile? sau poate... sau poate? Tu crezi ca alte femei nu au vazut cat e de minunat? Si cum de e singur? ca nu e prea tanar.
Nu vezi ca "e ceva putred in Danemarca?"...
Sfatul meu este sa te stapanesti, sa gandesti logic si astepti sa se intample apropierea in mod natural, firesc, si sa inceapa el.
Este parerea mea, si iarta-ma daca ceva din cele spuse de mine te-a deranjat.
Iti doresc sa ti se intample ceea ce-ti este de folos!
Doamne ajuta!

[simona_fidela]

Multumesc, doamna, foarte bun comentariu ati lasat si nu m-ati suparat cu nimic prin ceea ce ati scris. Oricum, nu cred ca o sa-mi placa de el pana la urma.

În prealabil postat de Mena59

Simona, incerc si eu sa-mi spun parerea in legatura cu problema ta.
Eu sunt destul de matura, ca sa zic asa. Am trecut de 50 de ani, am vazut si am patit multe.
Este stiut, o poate confirma si un psiholog,(daca inca n-a facut-o... pe acest topic.)ca o femeie se ataseaza, chiar se indragosteste de barbatul cu care relationeaza indeaproape. Barbat pe care in alte imprejurari nici nu l-ar fi placut. Acestia pot fi sefii, medicii, profesorii ei. Sau mai sunt cazuri in care femeile se indragostesc chiar de duhovnicii lor. Mai mult de atat, se mai spune ca o femeie rapita poate sa dezvolte o pasiune (bolnava, desigur) si fata de rapitorul ei. Nimic nu e de mirare. Exista explicatii stiintifice, medicale, la astfel de manifestari.
Asa ca, parerea mea este ca si la tine s-a intamplat acelasi lucru. Este posibil ca tu, daca l-ai fi cunoscut in alte imprejurari, in altfel de relatie, de la egal la egal, nu ti-ar fi placut, sau cel mult ti-ar fi fost indiferent. Asa ca nu te grabi sa=i dai de inteles ca-l placi. Sub nici o forma. Ca poate cunoscandu-l mai de aproape (ca iubita a lui) o sa fi dezamagita, o sa-l vezi asa cum este de fapt. Intr-o relatie prof.- student, profesionala, cum s-ar zice, nu observi decat superioritate lui profesionala, restul este in umbra. Si daca constati ca nu-ti place, ca te dezgusta de fapt? Cum o scoti la capat? Avand in vedere ca tu l-ai starnit?.....
Apoi, gandeste-te: are 38 ani (mult), e singur desi este un om minunat, bun la sufelt, destept, aratos, etc... Cum de nu are nici o relatie? sau poate are? si o tine ascunsa? Sau poate nu-i plac femeile? sau poate... sau poate? Tu crezi ca alte femei nu au vazut cat e de minunat? Si cum de e singur? ca nu e prea tanar.
Nu vezi ca "e ceva putred in Danemarca?"...
Sfatul meu este sa te stapanesti, sa gandesti logic si astepti sa se intample apropierea in mod natural, firesc, si sa inceapa el.
Este parerea mea, si iarta-ma daca ceva din cele spuse de mine te-a deranjat.
Iti doresc sa ti se intample ceea ce-ti este de folos!
Doamne ajuta!

[Mena59]

În prealabil postat de simona_fidela

Multumesc, doamna, foarte bun comentariu ati lasat si nu m-ati suparat cu nimic prin ceea ce ati scris. Oricum, nu cred ca o sa-mi placa de el pana la urma.

Sa fie cum o fi mai bine pentru tine, Simona! Pana una alta, ai de studiat, ai ce face si timpul tau e pretios. Sa nu-l risipesti. O sa vina si vremea suspinelor din dragoste si a lacrimilor de fericire. Toate la timpul lor. N-ai sa scapi :).
Cu Domnul inainte!

[Andra_07]

În prealabil postat de Mena59

Simona, incerc si eu sa-mi spun parerea in legatura cu problema ta.
Eu sunt destul de matura, ca sa zic asa. Am trecut de 50 de ani, am vazut si am patit multe.
Este stiut, o poate confirma si un psiholog,(daca inca n-a facut-o... pe acest topic.)ca o femeie se ataseaza, chiar se indragosteste de barbatul cu care relationeaza indeaproape. Barbat pe care in alte imprejurari nici nu l-ar fi placut. Acestia pot fi sefii, medicii, profesorii ei. Sau mai sunt cazuri in care femeile se indragostesc chiar de duhovnicii lor. Mai mult de atat, se mai spune ca o femeie rapita poate sa dezvolte o pasiune (bolnava, desigur) si fata de rapitorul ei. Nimic nu e de mirare. Exista explicatii stiintifice, medicale, la astfel de manifestari.
Asa ca, parerea mea este ca si la tine s-a intamplat acelasi lucru. Este posibil ca tu, daca l-ai fi cunoscut in alte imprejurari, in altfel de relatie, de la egal la egal, nu ti-ar fi placut, sau cel mult ti-ar fi fost indiferent. Asa ca nu te grabi sa=i dai de inteles ca-l placi. Sub nici o forma. Ca poate cunoscandu-l mai de aproape (ca iubita a lui) o sa fi dezamagita, o sa-l vezi asa cum este de fapt. Intr-o relatie prof.- student, profesionala, cum s-ar zice, nu observi decat superioritate lui profesionala, restul este in umbra. Si daca constati ca nu-ti place, ca te dezgusta de fapt? Cum o scoti la capat? Avand in vedere ca tu l-ai starnit?.....
Apoi, gandeste-te: are 38 ani (mult), e singur desi este un om minunat, bun la sufelt, destept, aratos, etc... Cum de nu are nici o relatie? sau poate are? si o tine ascunsa? Sau poate nu-i plac femeile? sau poate... sau poate? Tu crezi ca alte femei nu au vazut cat e de minunat? Si cum de e singur? ca nu e prea tanar.
Nu vezi ca "e ceva putred in Danemarca?"...
Sfatul meu este sa te stapanesti, sa gandesti logic si astepti sa se intample apropierea in mod natural, firesc, si sa inceapa el.
Este parerea mea, si iarta-ma daca ceva din cele spuse de mine te-a deranjat.
Iti doresc sa ti se intample ceea ce-ti este de folos!
Doamne ajuta!

In principiu, aveti dreptate cu ceea ce spuneti. Teoretic doar. Insa cu tot respectul, nu putem generaliza. Exista un alt topic in care s-a dezbatut zile in sir subiectul: Persoanele de o anumita varsta cu multe calitati, nu-si gasesc pe nimeni. Acolo am incercat sa explic de ce se intampla acest lucru si sunt constienta ca puteti avea dreptate, asa cum am incercat si eu sa spun. Insa, nu e un adevar general valabil.
Simona sta in UK. Domnul este profesor universitar, barbat cu o cariera frumoasa, probabil curtat la viata lui de catre multe femei. Ce vreau sa punctez: Din pacate lumea s-a schimbat. In tarile dezvoltate, casatoria a trecut de mult pe planul doi sau chiar mai jos. Pentru un barbat, cariera este cea mai importanta. Putem lua in considerare si faptul ca domnul a dorit sa-si puna la punct viata profesionala, lasand pe planul secund intemeierea unei familii.

Aprob in totalitate ceea ce spuneti dumneavoastra. Femeile se ataseaza foarte mult de barbatii care ii au aproape. Colegi de munca, profesori, sefi, medici etc. Dar acum vine intrebarea? De ce nu ne-am atasa de ei? (Bineinteles, daca sunt singuri si oameni buni). De cine ne-am putea atasa daca nu, exact de acei barbati care ne sunt cel mai aproape?

Sincer, eu cred ca sunt din ce in ce mai rare iubirile la prima vedere. L-am vazut, m-am indragostit, ma marit. Acum si noi femeile am inceput sa privim in jur. Avem dreptul acum sa ne imprietenim inainte sa ne indragostim. Si mai ales avem dreptul sa alegem si fara a fi alese.

Ce optiuni ai daca nu te uiti la barbatii care ii ai in jurul tau? Ne plimbam singure pe strada si agatam pe cine ni se pare mai frumos?
Repet, cu tot respectul, dar cel mai normal si corect este sa privim intai ce avem in ograda si abia apoi sa cautam in afara.

[Mena59]

În prealabil postat de Andra_07

In principiu, aveti dreptate cu ceea ce spuneti. Teoretic doar. Insa cu tot respectul, nu putem generaliza. Exista un alt topic in care s-a dezbatut zile in sir subiectul: Persoanele de o anumita varsta cu multe calitati, nu-si gasesc pe nimeni. Acolo am incercat sa explic de ce se intampla acest lucru si sunt constienta ca puteti avea dreptate, asa cum am incercat si eu sa spun. Insa, nu e un adevar general valabil.
Simona sta in UK. Domnul este profesor universitar, barbat cu o cariera frumoasa, probabil curtat la viata lui de catre multe femei. Ce vreau sa punctez: Din pacate lumea s-a schimbat. In tarile dezvoltate, casatoria a trecut de mult pe planul doi sau chiar mai jos. Pentru un barbat, cariera este cea mai importanta. Putem lua in considerare si faptul ca domnul a dorit sa-si puna la punct viata profesionala, lasand pe planul secund intemeierea unei familii.

Aprob in totalitate ceea ce spuneti dumneavoastra. Femeile se ataseaza foarte mult de barbatii care ii au aproape. Colegi de munca, profesori, sefi, medici etc. Dar acum vine intrebarea? De ce nu ne-am atasa de ei? (Bineinteles, daca sunt singuri si oameni buni). De cine ne-am putea atasa daca nu, exact de acei barbati care ne sunt cel mai aproape?

Sincer, eu cred ca sunt din ce in ce mai rare iubirile la prima vedere. L-am vazut, m-am indragostit, ma marit. Acum si noi femeile am inceput sa privim in jur. Avem dreptul acum sa ne imprietenim inainte sa ne indragostim. Si mai ales avem dreptul sa alegem si fara a fi alese.

Ce optiuni ai daca nu te uiti la barbatii care ii ai in jurul tau? Ne plimbam singure pe strada si agatam pe cine ni se pare mai frumos?
Repet, cu tot respectul, dar cel mai normal si corect este sa privim intai ce avem in ograda si abia apoi sa cautam in afara.

Sigur ca nu se poate generaliza. Dar este un scenariu foarte des intalnit. Si tocmai de aceea trebuie prudenta in aceste situatii. Si nu numai in astfel de situatii.
Pe de alta parte tinerii vad lucrurile altfel, si, poate, e mai bine asa, caci nu s-ar mai marita si insura nimeni.
Sigur ca noi femeile avem dreptul sa alegem. Dar dintre cei care ni se ofera. Parerea mea e ca nu se face ca o fata sa faca primul pas.. Stiu ca e o conceptie invechita dar si eu sunt veche :). Nu pot gandi altfel.
Ideia cu ograda si cautatul in afara nu am inteles-o…