Sfintenia cununiei religioase

[MihaiG]

În prealabil postat de cezar_ioan

Şi cum ai ajuns să constaţi că te simţi împlinit

Eu aş spune aşa: cum ai ajuns să constaţi că ceea ce este important, esenţial, este să te "simţi" ?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de MihaiG

Eu aş spune aşa: cum ai ajuns să constaţi că ceea ce este important, esenţial, este să te "simţi" ?

Başca!...:)

[Kanedel]

În prealabil postat de MihaiG

Eu aş spune aşa: cum ai ajuns să constaţi că ceea ce este important, esenţial, este să te "simţi" ?

"Parerea mea:nu cred ca este om in viata care sa nu greseasca chiar daca este vorba despre o decizie importanta."
Cuvantul "important",mai sus l-am folosit.Tu crezi ca decizia de a te casatori,a iti intemeia o familie, nu este importanta? Nu am scris ca cel mai important,esential,este sa te "simti".Si nici nu sunt de acord cu acest lucru.

[Kanedel]

În prealabil postat de cezar_ioan

Cine a spus că viaţa trebuie trăită în doi?.... Unii o trăiesc în mai mulţi, de pildă în familie numeroasă ori în obşte monahală. Iar alţii o trăiesc singuri, în zăvorâre. (Deşi nu sunt singuri...)

Şi cum ai ajuns să constaţi că te simţi împlinit alături de altă persoană? Cum ai ajuns acolo, "alături"? Şi cum se numeşte asta???....

Hîm... Îmi pare că ştim să ne justificăm foarte frumos păcălelile, înşelîndu-ne cu nonşalanţă conştiinţa... Cred că nu legea duhului conduce astfel de socoteli, ci legea trupului.

Pe Cine ne imaginăm, oare, că păcălim de fapt?...

Multumesc mult pentru raspuns!
Am spus ca viata trebuia traita in doi, in contextul dat de mine,poate ca m-am exprimat gresit cu acest "trebuie",ar fi trebuit sa scriu :"daca ar fi sa alegi sa traiesti in doi",fara "trebuie"ai dreptate, viata poate fi traita si cum ai explicat tu.Corect.
Acelasi lucru si cu acest cuvant"implinit",este poate prea mult spus "implinit"...cum a spus N.Priceputu,implinit poti fi numai in Dumnezeu."Cum ai ajuns acolo,alaturi?"-datorita calitatilor pe care le apreciezi cel mai mult la un om si care crezi tu ca se regasesc in omul de alaturi,insa iti dai seama pe parcurs ca defectele acestui om "umbresc" aceste calitati.
"Si cum se numeste asta??"-tocmai asta este,ca nu sti exact ce este,daca ai facut alegerea corecta.
Nu inteleg cu "justificarea pacalelior",ce inseamna "pacaleli",...acceptarea indoielilor si a nehotararii cu care ne confruntam? Inseamna asta "inselarea constiintei"?
Cred ca Dumnezeu ii raspunde fiecaruia,daca ne rugam Lui...,eu doar am vrut sa aflu si parerea voastra intr-o astfel de situatie.

Când te căsătorești devii una cu celălalt; defectele lui devin ale tale și ale tale devin ale lui. Sunt neputințe, care trebuie purtate cu dragoste, cu milă, cu iertare.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Kanedel

"Cum ai ajuns acolo,alaturi?"-datorita calitatilor pe care le apreciezi cel mai mult la un om si care crezi tu ca se regasesc in omul de alaturi,insa iti dai seama pe parcurs ca defectele acestui om "umbresc" aceste calitati.
"Si cum se numeste asta??"-tocmai asta este,ca nu sti exact ce este,daca ai facut alegerea corecta.
Nu inteleg cu "justificarea pacalelior",ce inseamna "pacaleli",...acceptarea indoielilor si a nehotararii cu care ne confruntam? Inseamna asta "inselarea constiintei"?
Cred ca Dumnezeu ii raspunde fiecaruia,daca ne rugam Lui...,eu doar am vrut sa aflu si parerea voastra intr-o astfel de situatie.

Poate nu am înţeles bine despre ce situaţie e vorba. Repet ce am înţeles eu: un om primeşte Taina Cununiei, este căsătorit şi, de-a lungul căsniciei ajunge la concluzia că:
1) partenerul de viaţă nu e tocmai cum a crezut, nu îi mai place, nu îl mai iubeşte etc.; suferă diverse neajunsuri şi neîmpliniri "din pricina" lui sau a ei;
2) un alt om, altul decât partenerul, are calităţi superioare, pare a fi perechea potrivită, soţul sau soţia ideală, alături de care s-ar împlini, ar fi fericit, etc.

Înţelegînd că despre această situaţie e vorba, am scris că, pe scurt, discutăm de fapt despre păcat şi înşelarea conştiinţei proprii. Şi despre dezastrul adulterului sau al desfacerii căsătoriei, situaţii care îmi aduc aminte acum, prin nu ştiu ce asociere, de două proverbe: "Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard" şi "Rău cu rău, dar mai rău e fără rău".

[Ekaterina]

În prealabil postat de Kanedel

Parerea mea:nu cred ca este om in viata care sa nu greseasca chiar daca este vorba despre o decizie importanta...se intampla(a fost convins,insa constata ca s-a inselat)...nu este vorba de pacaleala...pur si simplu a crezut ca omul este alesul.insa isi da seama ca s-a inselat...nu se simte implinit alaturi de omul ales...sunt intr-adevar situatii mult mai grave pentru a fi ingaduit divortul...,insa ce este de facut totusi: Viata trebuie traita in doi si constati ca alaturi de alta persoana de simti implinit.nu de cea cu care ai facut o cununie religioasa....ce faci?

Ai dreptate, nu este nimeni in aceasta viata care sa ia mereu deciziile bune, sa nu greseasca niciodata. Ne dorim de cele mai multe ori sa indreptam ceea ce nu este bine, sa nu suportam consecintele deciziilor gresite. Uneori se poate, alteori nu. Din experienta mea de pana acum, am vazut ca daca fac ceve in dezacord cu voia lui Dumnezeu (cu poruncile Lui) merg din rau in mai rau. Este greu de spus in asemenea situatie ce trebuie sa faca o anumita persoana, este nevoie de multa luminare (prin rugaciune), de discernamant, de intelepciune. Eu sunt pentru o reimprospatare a relatiei cu celelalt, un fel de o noua sansa cu eforturi de ambele parti. Daca candva lucrurile au mers bine, poate, poate...

[Kanedel]

În prealabil postat de Ekaterina

Ai dreptate, nu este nimeni in aceasta viata care sa ia mereu deciziile bune, sa nu greseasca niciodata. Ne dorim de cele mai multe ori sa indreptam ceea ce nu este bine, sa nu suportam consecintele deciziilor gresite. Uneori se poate, alteori nu. Din experienta mea de pana acum, am vazut ca daca fac ceve in dezacord cu voia lui Dumnezeu (cu poruncile Lui) merg din rau in mai rau. Este greu de spus in asemenea situatie ce trebuie sa faca o anumita persoana, este nevoie de multa luminare (prin rugaciune), de discernamant, de intelepciune. Eu sunt pentru o reimprospatare a relatiei cu celelalt, un fel de o noua sansa cu eforturi de ambele parti. Daca candva lucrurile au mers bine, poate, poate...

"Din experienta mea de pana acum, am vazut ca daca fac ceve in dezacord cu voia lui Dumnezeu (cu poruncile Lui) merg din rau in mai rau"-Da,am constatat si eu acest lucru...chiar daca voia Lui,de multe ori ni se pare prea "grea",prea greu de indeplinit,asta la inceput,...insa cu rugaciune,cu smerenie,...Dumnezeu ne da putere...si parca totul devine usor si placut pe Calea Lui. Eu v-am intrebat si pe voi sa aflu si parerile voastre,...insa stiu ca,...pana la urma raspunsul sau raspunsurile ,sunt tot la DUMNNEZEU.Nu se poate ca Dumnezeu sa nu ne vrea binele,...nu se poate sa ne lase rataciti...,insa trebuie mare incredere in El.Si eu am observat ca daca ne-am indoit de Calea Lui,apar numai probleme,numai zbucium,neliniste,agitatie,chiar si nebunie.Staruinta in rugaciune cred ca este cea mai importanta si increderea deplina in El.Nu este usor,trebuie depus efort,...insa si rezultatele sunt dintre cele mai frumoase,sunt pe masura.
Doamne ajuta!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Kanedel

"Nu se poate ca Dumnezeu sa nu ne vrea binele,...nu se poate sa ne lase rataciti...,insa trebuie mare incredere in El.Si eu am observat ca daca ne-am indoit de Calea Lui,apar numai probleme,numai zbucium,neliniste,agitatie,chiar si nebunie.Staruinta in rugaciune cred ca este cea mai importanta si increderea deplina in El.Nu este usor,trebuie depus efort,...insa si rezultatele sunt dintre cele mai frumoase,sunt pe masura.
Doamne ajuta!

...editat....

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Kanedel

Am si eu o intrebare: Barbatul(sau femeia) nu este sigur/a daca omul ales este inr-adevar cel potrivit pentru comuniunea in doi,insa isi da seama la ceva timp dupa ce au facut cununia religioasa...ce este de facut in cazul acesta?...

Kanedel, nu cunosc vreun cuplu care să nu fi trecut prin experienţa aceasta.
Pot fi aduse în analiză mai multe variabile explicative. Însă, oricâte explicaţii am furniza pentru lămurirea peripeţiei maritale, un lucru rămâne fix: sarcina fiecăruia de a rezolva singur şi împreună cu partenerul de viaţă o puzderie de probleme care apar în căsnicie.
Unele sunt probleme materiale, altele ţin de organizarea timpului, altele de sănătate, altele de oscilaţiile dispoziţiei, altele de grupul de prieteni, altele de viaţa şi moartea unor oameni dragi, altele de variaţiile în trăirea credinţei, altele ţin de politică, altele ţin de job, altele ţin de vreme...
Toate problemele vieţii individuale sunt întâlnite şi în viaaţa căsătoriţilor,
doar că apare o mică diferenţă: le ducem în doi, fie direct fie implicit, indirect, întrucât ceea ce te pasionează şi afectează pe tine are un ecou şi asupra partenerului şi viceversa.

Când ne căsătorim nu devenim cu totul alţi oameni, însă experimentăm alt context şi alte provocări ale omenescului.
Este important să reflectăm cu atenţie la ce ni se întîmplă şi să alegem unele scheme vechi din tiparul vieţuirii noastre individuale, după cum pe altele e potrivit să le lichidăm prompt şi ferm. De exexmplu, păstrăm obiceiul premarital de a ne întâlni când şi când cu prietenii, însă lepădăm obiceiul de a bea de vineri până luni şi de a fluiera după piţipoanece pe stradă... Sau, dacă am primit leafa, păstrăm obiceiul de a ne bucura ...:), însă ne grăbim să ajungem cu ea acasă, la nevastă şi copii. N-o mai punem la bătaie cu prietenii care ne aşteaptă la bere sau la cazinou şi nici măcar la biserică nu mai mergem cu ea... Ci acasă, pentru a hotărî cu familia cum vom folosi banii.

De obicei însă, păstrăm obiceiul narcisist-infantil de a ne măsura partenerul şi relaţia după indicatorul "mă simt bine, e cool" sau dimpotrivă.
Noutatea în căsnicie e că evaluarea trebuie să includă şi pe celălalt: ne simţim bine?, suntem mulţumiţi? este partenerul meu mulumit de viaţa pe care o ducem împreună? sunt copiii mulţumiţi de mine? sunt oare un soţ bun, o soţie bună, un tată bun, o mamă bună? Ce spune familia?
şi, când am avut parte şi de Taina Nunţii: suntem noi bineplăcuţi Domnului prin tot ce facem împreună? Şi mai ales: sunt eu la lucru pentru despătimirea mea cu prilejul tuturor necazurilor şi nemulţumirilor pe care le resimt? Port eu cu smerenie şi nădejde toate ale familiei mele? Sunt eu demn de îndemnul Apostolului pivind viaţa de familie?
Sau storc cu egoism tot "frumosul" dimprejur, visînd că mi-am găsit, o fatalule "prea târziu", taman acum jumătatea. Asta e iluzie a celui care nu izbuteşte să se implice în miezul lucrului destinului personal. E doar un distractor, un abur al vinului care distorsionează simţurile şi gândirea. Iar după ce trece beţia, la vremea mahmurelii, vin şi regretele nenorocite pentru tot ce am comis la beţie, inclusiv atrocele dureri de cap şi sila de sine, şi ruşinea şi sentimentul intens al vinovăţiei şi toate consecinţele păcălelii visării infantile...
Să stăm, aşadar, curajos în picioare, să stăm pe loc!
Şi să lucrăm cu răbdare şi cu nădejde, împlinirea noastră omenească, împreună cu partenerul de viaţă înaintea lui Dumnezeu Milostivul şi Puternicul şi Proniatorul.