Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

[fallen]

Ar mai putea fi o explicatie pentru "incapacitatea" femeii de a-si face datoriile conjugale. Daca femeia in casa parintilor a fost obisnuita sa faca numai ce i se spune si sa nu ia decizii cu capul ei, la fel va fii si in casnicie. Va astepta mereu sa ii spuna barbatul ce sa faca, cata sare sa puna la mancare, etc. Ceea ce pe el il va maguli la inceput, dar apoi va deveni o povara pentru el. Iar daca la un moment dat va incerca si ea sa zica ceva, va fi foarte greu sa-si impuna punctul de vedere, dupa ce atat amar de vreme s-a aratat neputincioasa crezand ca asa se va simti sotul mai bine.
Dar asta e cu totul alta poveste. Ideea e ca nu trebuie totusi sa uitam ca, chiar daca formam un cuplu, in fata lui Dumnezeu s-ar putea sa raspundem fiecare, individual, pentru propriul suflet; s-ar putea sa nu ne justifice prea mult faptul ca "ne-am daruit trup si suflet sotului, el sa raspunda pentru pacatele noastre". "Barbatul sa-i e cap femeii asa cum Hristos e cap bisericii" adica asa cum Hristos nu-si va duce niciodata biserica la pierzanie, la fel nici omul care are grija de sufletul sau nu ar trebui sa faca asta, cu alte cuvinte pare sa fie o mare responsabilitate care apasa pe umerii bietului barbat...si totusi, cum spuneam si mai devreme, nu cred ca toata responsabilitatea mantuirii sau pierderii familiei ii poate apartine exclusiv unuia dintre soti...

[adam000]

Fallen, nu trebuie sa-ti faci probleme ca nu esti casatorita si postezi pe acest topic. Dpdv principial, consider ca despre casatorie sint la fel de indreptatiti a discuta si cei care inca nu sint casatoriti dar doresc a se casatori candva in viata - intrucat pregatirea in vederea asumarii responsabilitatilor casatoriei ar trebui sa inceapa inca inainte de casatorie, la fel de indreptatiti principial si cei care au avut un esec in casatorie (au divortat, s-au recasatorit, etc) pt ca pot expune punctul lor de vedere si informatii potential utile pt ceilalti si sa primeasca informatii utile pt ei ca urmare a discutiilor, ca si cei vaduvi, etc.

Pina la urma orice om a trait, desigr dintr-un alt punct de vedere (al copilului) casatoria parintilor sai - iar asta il indreptateste principial sa aiba o opinie pertinenta legata de casatorie macar din punctul de vedere de a vedea potentiale patimi/probleme/interactiuni defectuoase pe care sa le doreasca a le depasi/ corecta in viitoarea sa familie, macar de dragul viitorilor sai copii daca nu de altceva, chiar daca (sau poate cu atat mai bine) daca este vorba de o persoana necasatorita. Asa cum nu este necesar sa fi intre cei care isi bat nevasta sau intre cele care avorteaza pentru a fi indreptatit sa vorbesti despre aceste subiecte (sa ai o opinie critica referitor la asemenea fapte), ci din contra, oricine doreste o familie poate si este indreptatit sa isi exprime opinia ca sint lucruri care nu au ce cauta intr-o casatorie crestina, asa sint indreptatiti a vorbi (despre ce e bine si ce nu intr-o casatorie) si cei ce nu sint casatoriti dar isi doresc o familie pe baze crestine si se pregatesc principial pt aceasta. Cred ca asta face parte din asumarea responsabilitatii unei astfel de decizii si pregatirea necesara.
.

[fallen]

Daca stii sau nu stii sa gatesti, asta e foarte relativa... cu riscul sa iesim din sfera duhovnicescului si sa intram prea adanc in a lumescului. Poate in casa in care ai crescut, ca femeie, gatea preponderent mama (ca doar nu tata), sau bunica, etc, adica tot partea femeiasca, dar pe tine te-au scutit oarecum de la corvoadele cele mai grele zicand ca ai de invatat, ca trebuie sa inveti, sa ajungi o doamna, o intelectuala, apoi ca ai serviciu, unde esti o persoana importanta, etc...Chiar daca gateai in timpul liber o faceai de placere, ca hobby, atunci cand aveai timp si chef. Daca nu lasai perfecta ordine in urma ta, nu te batea nici mama nici tata, nici nu te ameninta ca te da pe strada. Dar, dupa ce te mariti, oare mai poti sa-i spui sotului "am venit obosita de la birou, am gatit ceva repede, dar te-am asteptat pe tine sa spalam vasele impreuna, ca eu nu mai pot"....Si sotul stiti ce ar putea zice? "Cati bani ai adus tu azi? 50 -100 lei?Ei bine, eu am adus 200, sau 700...si tu acum ce vrei, sa spal eu vasele??? Si apoi ce zici ca ai gatit? Orez cu dovlecei? paste cu busuioc? Aia-i mancare pentru un om ca mine, care a produs azi atatia bani?"
Deci, cu alte cuvinte, tu poti sa ai impresii despre tine ca stii si poti si faci, dar atata timp cat ele nu sunt impartasite si de cel de langa tine... degeaba le ai...

PS: aici din pacate vorbesc din experienta proprie de femeie neoficial maritata, care experienta nu e chiar nerelevanta, din moment ce astfel de lucruri chiar se intampla; probabil intr-o casnicie legalizata, sotul si sotia au drepturi egale, pe cand intr-un concubinaj, unul are doar drepturi iar celelalt doar obligatii. Insa din fericire sunt si momente cand truda ti-e rasplatita, cand cel delanga tine apreciaza toate eforturile pe care le faci, atunci cand il asculti, cand ii faci ce iti cere si mancarea iese buna, cand stai cu el si nu pleci in alta parte, la treburile tale, etc.

Desigur ceea ce se intampla aici e regretabil, ar trebui (poate) sau mai bine zis ar fi de dorit sa nu se intample asa, ci sa gatim impreuna (fara sa ne jignim sau insultam chiar si atunci cand facem cate o greseala), sa mancam impreuna (chiar daca unul vrea de frupt si altul de sec, sau daca unul vrea cu muraturi si altul cu mustar), sa spalam vasele impreuna, sa dormim impreuna fara sa ne injuram daca unul se trezeste si il deranjeaza, fara sa vrea, sau il sperie pe celalalt, dar cum am spus, intram prea mult in sfera profanului.
Insa mie totusi mi se pare "schizofrenizant" (dar poate parerea mea e subiectiva) ca un barbat sa-si laude sotia sau partenera atunci cand face lucruri bune, care-i plac (mancare, dragoste, etc) si sa o jigneasca si s-o insulte atunci cand nu-i face pe plac (sau cand greseste sau face lucruri necuvenite); acum ce sa mai creada biata femeie, ca o iubeste sau ca nu? La fel nu mi se pare onest nici din partea femeii sa-si iubeasca barbatul atunci cand o apreciaza si-i vorbeste frumos si ii arata dragostea lui si sa il urasca (sau poate chiar sa-l blesteme) atunci cand ii vorbeste urat si ameninta ca-i face rau. Asta denota din partea ei ori lipsa de caracter, ori o mare incertitudine si confuzie, ori... nu stiu ce sa mai zic. Acum poate femeia nu e chiar atat de proasta si intelege ca toate aceste purtari ale celui de langa ea sunt ori dovada imaturitatii, ori a unei labilitati psihice, si le ia ca atare, dar ce te faci in momentul cand astfel de personaje ajung sa aiba copii, si ei inca nu reusesc sa-si defineasca bine sentimentele si convingerile si ii transmit bietului copil sau copiilor asemenea "mesaje" ...nu mai stiu care era termenul folosit in psihologie, ambivalente parca, sau dis-nu stiu cum, adica generatoare de confuzie (sau chiar sminteala).