Catolicismul si ecumenismul

[Decebal]

Numai memoria acestei mari personalităţi a răului este scandaloasă, de neconceput. A aminti numele său este în sine un ,,casus belli”. Cu puţin înainte de ,,sfârşitul său mucenicesc”, care a avut loc pe 12 noiembrie 1623 în Vitebsk, Kuntsevich a ordonat ca ortodocşii morţi să fie exhumaţi şi aruncaţi la câini. În întreaga sa dioceză Polotsky, ca şi în Mogilyov şi Orsha, el i-a jefuit şi i-a terorizat pe ortodocşi, închizându-le şi arzându-le bisericile. Plângeri elocvente au fost trimise judecătorilor şi seimului polonez. Faptul cel mai convingător ce condamnă caracterul lui Kuntsevich se găseşte într-o scrisoare datată 12 martie 1622, cu un an şi jumătate înaintea morţii sale, de la cancelarul lituanian Leo Sapiega, fără îndoială un romano-catolic, reprezentantul regelui polonez însuşi: ,,Prin violenţă necugetată ai oprimat poporul rus şi l-ai îndemnat la revoltă. Eşti conştient de blamarea oamenilor simpli, că ar fi fost mai bine să se afle sub stăpânire turcească decât să îndure astfel de persecuţii pentru credinţă şi cuvioşie. Scrii că de bună voie i-ai înecat pe ortodocşi, le-ai tăiat capetele şi le-ai profanat bisericile. Le-ai sigilat bisericile astfel că oamenii, fără evlavie şi fără obiceiurile creştine, sunt înmormântaţi ca nişte necreştini. În locul bucuriei, uniatismul tău viclean ne-a adus nouă numai nenorocire, nelinişte şi conflicte. Am fi preferat să ne lipsim de el. Acestea sunt roadele uniatismului tău”. Să ne aducem aminte că aceste cuvinte nu sunt fantezii sau defăimările unui ortodox fanatic, ci conţinutul unei scrisori istorice a şefului statului romano-catolic, cancelarul Marelui Ducat al Lituaniei, scrisă din partea regelui polonez către un episcop uniat turbulent. În aceeaşi scrisoare, cu multă precauţie, Leo Sapiega scrie: ,,Ar fi fost mai bine să nu fi avut parte de ceartă şi ură naţională, şi în schimb să ne fi ferit de condamnarea naţiunii”.

Venind la Vitebsk, pe 12 noiembrie 1623, cu un grup din cohortele sale, Kuntsevich a început să dărâme corturile în care ortodocşii îşi ţineau în secret slujbele bisericeşti. Unul dintre diaconii lui Kuntsevich a atacat un preot ortodox. Mulţimea, care îşi pierduse răbdarea, s-a repezit asupra lui Kuntsevich, care conducea personal acest pogrom, şi l-a bătut cu bâte şi cu pietre până la moarte. Trupul său schilodit a fost pus într-un sac şi azvârlit în râul Diva. Acesta a fost sfârşitul neglorios al vieţii pământeşti al acestui presupus ,,apostol al unităţii” aşa cum nimeni altul decât Papa Ioan Paul al II-lea a îndrăznit cu neruşinare să-l numească. Înaintea lui Ioan Paul al II-lea, pe 29 iunie 1867, Pius al IX-lea îl glorificase deja pe Josaphat Kuntsevich ca pe un sfânt. În 1923, cu ocazia celei de-a 300-a aniversări a morţii lui Kuntsevich, Pius al XI-lea a publicat enciclica sa ,,Ecclesiam Dei” (Biserica lui Dumnezeu) în care Kuntsevich este numit ,,mucenic”, o ,,persoană dreaptă”, şi unde se spune că un astfel de exemplu de ,,viaţă sfântă” ar trebui să ajute la unirea tuturor creştinilor.

Pe 25 noiembrie 1963, în timpul domniei lui Paul al VI-lea, rămăşiţele lui Kuntsevich au fost aduse la Roma la Bazilica papală Sfântul Petru, unde se ,,odihnesc” acum, sub altarul Sfântului Vasilie cel Mare, alături de moaştele Sfinţilor Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Fără nici o mustrare de conştiinţă şi batjocorind adevărul istoric în scopul de a-şi satisface interesele sale meschine în lupta împotriva Ortodoxiei, lui Ioan Paul al II-lea nu îi este frică să vorbească despre ,,personalitatea nobilă” a lui Josaphat, ,,al cărui sânge vărsat a întărit pentru totdeauna marea lucrare a luptelor”. În mesajul către turma sa din Ucraina, ,,Magnum Baptismi Donum” (Marele dar al botezului), publicat la 19 aprilie 1988, papa nu aduce nici o modificare acestei false prezentări a uniatismului şi a faptelor lui Kuntsevich.

sursa: Herman Ivanov-Treenadszaty
http://www.catacombeleortodoxiei.ro

[Amistad]

Catalin2: "(...) In schimb arhiepiscopul croat din perioada atrocitatilor croatilor contra sarbilor a fost facut sfant (fericit) de catre BC. Toate acestea nu au importanta, sunt greseli facute de oameni, nu are rost sa le dezbatem acum acuzand ba de colaborare cu comunistii, ba de colaborare cu nazistii."

Care sunt greselile facute de oameni: cele ale "fericitului" cand era in viatza sau cele ale papei care l-a proclamat fericit? Daca e vorba de cardinalul Alojzije Stepinac, chiar am citit destul de mult despre el si este un caz foarte clar de modul cum s-a raspandit catolicismul cam cum a fost si la noi in Transilvania, insa mai dur. Se gasesc pe net articole din ziare din vremea respectiva, fotografii, marturii ale sarbilor etc, inclusiv procesul care i s-a deschis criminalului de razboi Stepinac. Dovezile sunt mai mult decat clare si totusi in presa catolica citim despre Stepinac declarat "fericit" ca a fost un marturisitor, un om cu “zel apostolic şi tărie creştină”; exista chiar o carte "Cardinalul Stepinac, un martor dispretuit". Acest cardinal este un caz graitor de minciuna romano-catolica grosolana. In Serbia in perioada nazista, armata ustashi a torturat si omorat sarbi ortodocsi cu zecile de mii, niste atrocitati inimaginabile, si la acea vreme presa era destul de dezvoltata si s-au pastrat foarte multe date ale crimelor comise, chiar de catre nazisti pentru a-si dovedi "zelul". Asa s-a facut trecerea la catolicism pentru sarbii ortodocsi care au fost mai slabi. Stepinac impreuna cu mai multi preoti romano-catolici au fost implicati sau chiar au condus soldatii ustashi. Sunt curios, se roaga vreun romano-catolic la acest fericit? Acuma se poate spune ca a fost un om si a gresit, dar ca a fost declarat "fericit" deja este mult prea mult. Era mai bine daca BC si-ar fi cerut scuze oficial, dar nu, da-i inainte cu minciuna.

[Mihnea Dragomir]

Primit in vizita de Sanctitatea Sa, patriarhul ortodocsilor copti i-a daruit, cu aceasta ocazie Suveranului Pontif un engolpion. Din aceste fotografii, Sfantul Parinte pare foarte multumit de darul primit:

[Decebal]

Amistad, evenimentele au avut loc în Croaţia, nu în Serbia, şi da, din câte ştiu, am auzit că există "catolici" care se roagă la fericitul Stepinac. Aici nu se mai pune problema de scuze, cred că să mai aştepţi scuze după aşa ceva este mult prea mult; că e vorba şi despre ecumenism aici, cred că în mod normal nu ar mai trebui să se mai pună problema vreunui ecumenism cu papistaşii după aşa ceva, însă având în vedere că astfel de probleme nici nu se iau în calcul în aşa zisul dialog ecumenic, mie îmi este extrem de straniu, de bizar cum ortodocşii continuă aşa zisul dialog ecumenic cu autorităţile catolicismului; s-ar mai putea discuta ecumenic cu catolici, de rând să le zic aşa. Chiar acum am remarcat ceva la Cătălin, anume că pune totul pe seama unor "greşeli omeneşti"; ei bine, în cazul catolicismului nu era vorba despre aşa ceva, era un întreg sistem, o întreagă mentalitate, nu întâmplător a "fuzionat" în mai multe locuri catolicismul cu fascismul; catolicismul însuşi are o mentalitate, în plan religios, de tip fascist, exclusivist, şi de-a lungul istoriei şi-a şi "justificat" doctrinar multe crime pe care fie le-a făcut, fie de pe urma cărora a profitat. Dacă ai citit la un alt thread poate ai văzut cum justifica Inocenţiu III toată agresiunea împotriva creştinilor răsăriteni, în special bizantini: era vorba despre o "hotărâre a divinităţii", iar ei o puneau în practică, arătând prin aceasta că mentalitatea de a se pune în locul lui Dumnezeu şi de a emite astfel de sentinţe în locul Lui este veche în catolicism, şi probabil nu întâmplător s-a tot vorbit de mentalitatea antihristică ce a caracterizat cel puţin în anumite momente papalitatea "catolică" romană. Papistaşii s-au obişnuit de mult să se joace de-a Dumnezeu, asta fiind consecinţa practică a ideologiei eretice a papalismului: papa este "vicarul" lui Dumnezeu, şi prin urmare are "puterea", "dreptul", "legitimitatea" şi "legalitatea" de a face judecăţi, dreptate, etc în numele Lui, ca şi cum ar fi însăşi judecata lui Dumnezeu. Mulţi "catolici" chiar aşa şi gândeau cu ocazia a ceea ce unii istorici numesc genocidul sârbilor ortodocşi din Croaţia celui de-al doilea război mondial. Este "dreptul jurisdicţiei universale" a papalităţii în cele spirituale şi temporale, fascismul clerical (care nu a fost specific doar Croaţiei fasciste) fiind o consecinţă a mentalităţii antihristice a catolicismului pentru care clericii nu sunt doar nişte trimişi ai lui Iisus Hristos, ci acţionează in persona Christi, în locul lui Hristos, ca şi cum ar fi Însuşi Hristos acolo. Altfel spus, spre deosebire de Cătălin, care vede nişte simple greşeli omeneşti (probabil din cauză că nu a experimentat el pe pielea lui ce s-a întâmplat sârbilor ortodocşi) în ceea ce s-a întâmplat, eu cred că este vorba de mult mai mult, de nişte legături mai mult sau mai puţin vizibile între catolicism şi fascism, spiritul exclusivist, revanşard, totalitar al catolicismului inducând anumite predispoziţii "duhovniceşti" la elemente de mentalitate totalitară fascistă exclusivistă. Chiar Stepinac scria la 28 martie 1941: "Schisma (Ortodoxia Răsăriteană) este cel mai mare blestem în Europa, aproape mai mare decât Protestantismul. Aici nu este morală, nici principii, nici adevăr, nici justiţie, nici onestitate"; avea şi el dreptatea lui, dar textul arată foarte clar mentalitatea ostilă ortodoxiei specifică multor clerici "catolici", de la care s-a răspândit la adepţii de rând.

[Amistad]

În prealabil postat de Decebal

Chiar acum am remarcat ceva la Cătălin, anume că pune totul pe seama unor "greşeli omeneşti";

Asta intrebam si eu care sunt acele greseli "omenesti": crimele facute de cardinal sau cea facuta de papa ca l-a facut "fericit"? Deci exact asa cum in ziua de azi catolicii gasesc argumente peste argumente, (mincinoase) pentru a justifica crimele oribile comise chiar in numele credintei romano-catolice asa gaseau si in timpul inchizitiei, torturilor si a arderilor pe rug. Deci chiar daca in ziua de azi ar fi arderi pe rug s-ar gasi argumente care i-ar linisti pe romano-catolici ca ceea ce se face e bine. Si chiar sunt si in ziua de azi romano-catolici bine indoctrinati care gasesc absolut normale si justificate arderile pe rug si torturile comise in vechime. Catolicul de rand insa gaseste ca ceste crime sunt lucruri atat de oribile ca nu au cum sa fie adevarate, pentru ca nu are cum sa se insele atata lume (lumea romano-catolica) si atunci normal ca primeste imediat orice argumente si minciuni fara sa mai caute sa vada daca sunt adevarate sau nu. Degeaba vine cineva si le spune ca Stepinac a fost un criminal si sunt dovezi o multime de genocidul comis in Croatia, pentru ca romano-catolicul a intrat pe pe catholica.ro, a vazut "Fericitul Stepinac, zel apostolic, etc." si gata, nu mai cauta altceva. S-a linstit. Citeste cateva explicatii de acolo ca el de fapt a construit o scoala pentru copiii ortodocsi si a ajutat cu alimente, a fost acuzat in proces "pe nedrept" si gata s-a linistit. Asta era de fapt adevarul. Habotnici astia se leaga degeaba de "fericitul" lor. Iar despre cei care se roaga Stepinac, vai de capul lor, ce pot sa zic. Iata unde duce minciuna si inselarea. O bataie de joc ordinara pe care o suporta saracul om de rand.

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Un răspuns cinstit. Duşmanul ortodoxiei nu este comunismul, ci catolicismul.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu nu m-am referit la ortodocşi în general, ci la episcopii ortodocşi care au murit în închisorile comuniste. Numărul lor este următorul: 0

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

(...) pravoslavnicilor roşii, (...)

<< Biserica ortodoxă rusă în perioada bolşevică

La începutul secolului al XX-lea, Biserica Rusiei a început pregătirile pentru un Sinod al tuturor ruşilor. Dar sinodul s-a ţinut abia după revoluţia din 1917. Printre principalele puncte adoptate de sinod se găsea şi restaurarea scaunului patriarhal în Biserica Rusiei; cel ales pentru a ocupa rangul patriarhal este Mitropolitul Moscovei, Tihon (†1927).

Biserica Ortodoxă Rusă avea să fie din nou reformată, urmărindu-se emanciparea sa măcar relativă faţă de autorităţile laice. Ca urmare a decretului bolşevicilor din anul 1918 privitor la libertatea de conştiinţă şi la separarea Bisericii de stat, Biserica Ortodoxă Rusă dobândeşte dreptul de a-şi desfăşura activităţile de cult, dar spaţiul său de acţiune este limitat exclusiv la acestea, Biserica neavând dreptul de a-şi exercita influenţa asupra cetăţenilor.

Lucrurile au luat însă o altă întorsătură. Iniţial, bolşevicii (una dintre mişcările politice de sorginte comunistă active în Rusia şi care sfârşeşte prin a deveni singura deţinătoare a puterii politice) nu au luat măsuri antibisericeşti sau anticlericale; au adoptat o legislaţie moderată în privinţa Bisericii şi a vieţii religioase în general. După începerea războiului civil însă, profitând de faptul că unii episcopi şi clerici colaboraseră cu Armata Albă (pro-ţaristă, opusă Armatei Roşii conduse de bolşevici), mai ales în teritoriile ocupate de acestea, guvernul bolşevic a început să ia o serie de măsuri restrictive împotriva ierarhiei bisericeşti. Acuzaţiile împotriva clericilor erau cele de participare la lupta împotriva Armatei Roşii, propagandă împotriva regimului bolşevic etc.

Din anul 1919, guvernul bolşevic a trecut la o politică antireligioasă şi antibisericească sistematică, care a constat în propagandă şi acţiuni cu vădit scop antireligios, diversiuni vizând crearea unor grupări dizidente în sânul Bisericii etc. Sunt celebre în acest sens acţiunile de "verificare" a moaştelor din cursul anului 1919, înfiinţarea de reviste cu scopul declarat de a lupta contra religiei şi Bisericii, publicarea unor articole defăimătoare la adresa Bisericii în presa de largă circulaţie, precum şi crearea, cu sprijinul temutei Ceka (poliţia politică), a unei grupări "reformatoare", în sânul Bisericii, care mai târziu se va desprinde de aceasta, formând aşa-numita "Biserică Vie", controlată integral de poliţia politică bolşevică. La aceste acţiuni se adaugă procesele intentate reprezentanţilor Bisericii sub diferite pretexte din anii 1919-1920.

Opoziţia patriarhului Tihon faţă de politicile represive a guvernului bolşevic în timpul războiului civil, precum şi apelurile sale repetate la neimplicarea Bisericii în luptele politice şi încurajarea credincioşilor i-au consolidat autoritatea şi i-au atras respectul milioanelor de creştini pravoslavnici ruşi, precum şi creşterea prestigiului său peste hotare. Statul comunist urmărea însă, prin supunerea Bisericii, distrugerea ei. Astfel, succesorii numiţi de patriarhul Tihon au fost arestaţi si deportaţi - ultimul dintre ei, Petru Poliansky, pe data de 10 decembrie 1925 - după ce îşi reafirmase loialitatea faţă de predecesorul său.

Când, în anii 1921-1922, guvernul a cerut ca averile bisericii să fie donate pentru ajutorarea populaţiei care murea de foame ca urmare a recoltei slabe din 1921, între Biserică şi noile autorităţi a izbucnit un conflict de amploare; autorităţile au decis să folosească această ocazie ca să distrugă biserica, lansând o serie de măsuri represive.

Ameninţată distrugerea completă, Biserica nu şi-a putut continua opoziţia faţă de abuzurile puterii bolşevice. În condiţiile în care, după războiul civil, politica antireligioasă şi anticlerică a luat o amploare nemaivăzută până atunci, patriarhul Tihon a fost nevoit să accepte o serie de compromisuri, în speranţa îmbunătăţirii condiţiilor de existenţă ale Bisericii în statul bolşevic. El a renunţat la opoziţia faţă de guvernul bolşevic, recunoscând legitimitatea acestuia şi acceptând condamnarea publică a acelora dintre ierarhi şi clerici care se alăturaseră rezistenţei antibolşevice. Patriarhia rusă se dezice de grupările din emigraţie potrivnice puterii sovietice şi nu mai ia poziţie în disputele politice. Protoiereul Vladislav Ţîpin explică această schimbare de orientare în atitudinea patriarhului faţă de guvernarea bolşevică prin dorinţa acestuia de a evita scindarea Bisericii Ruse, confruntată la acea dată cu puternice mişcări "reformatoare" sprijinite făţiş de puterea sovietică. >>

sursa: Biserica Ortodoxă Rusă
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_...4%83_Rus%C4%83

[Decebal]

<< Biserica sub stalinism

Datorită situaţiei critice în care se găsea Biserica, locţiitorul de patriarh Serghie îi trimite lui Stalin, în 1927, o scrisoare prin care exprima acceptarea formală de către Biserică a autorităţii regimului bolşevic. Declaraţia acestuia din data de 29 iulie 1927, a fost interpretată de o mare parte a emigraţiei ruse, dar şi de o bună parte a credincioşilor ortodocşi din Rusia, ca un act de capitulare faţă de puterea politică antireligioasă ce urmărea distrugerea Bisericii şi a credinţei; această declaraţie a dus la ruperea intercomuniunii dintre Biserica Rusă din afara graniţelor şi Patriarhia Moscovei.

În această perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă Rusă, a fost interzisă publicarea de literatură religioasă, au fost omorâţi sau încarceraţi o mare parte dintre episcopii şi clericii ortodocşi, Biserica nemaiavând acces la viaţa publică. Arestările de clerici şi măsurile represive împotriva Bisericii s-au intensificat după anul 1935. În perioada 1937-1939 a fost nimicit aproape tot corpul episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse. În preajma anului 1939 mai existau mai puţin de 100 de parohii în funcţiune, doar patru episcopi şi 4 arhierei-vicari, care au continuat să-şi desfăşoare activităţile religioase în clandestinitate. Constituţia sovietică din 1938 prevedea, în privinţa religiei, doar "libertatea cultului şi a propagandei antireligioase" (subl. noastră).

Instituţional, la sfârşitul anilor '30, Biserica Ortodoxă din URSS se afla în pragul lichidării: baza sa materială, structura organizatorică şi activitatea Sfântului Sinod erau la acea dată aproape inexistente; dispăruse posibilitatea pregătirii de noi preoţi, în timp ce mulţi clerici şi credincioşi erau arestaţi şi deportaţi sau executaţi, iar numărul lăcaşurilor bisericeşti scădea continuu. Mai înainte de Revoluţia rusă existau aproximativ 54.000 de parohii şi peste 150 de episcopi. În timpul guvernării staliniste, cea mai mare parte a bisericilor au fost demolate sau au fost profanate şi lăcaşurile au primit alte întrebuinţări, iar peste 50.000 de preoţi au fost executaţi sau trimişi în lagăre de muncă, în special în perioada marilor epurări din 1936-1937.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial însă, situaţia Bisericii Ortodoxe Ruse se îmbunătăţeşte puţin în comparaţie cu perioada precedentă. Dată fiind situaţia militară critică în care se găsea Rusia ca urmare a invaziei germane, Stalin face apel şi la Biserica Ortodoxă pentru a susţine pe cât posibil (mai ales moral) trupele ruseşti şi efortul de război.

În anul 1943, Stalin se întâlneşte cu ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse, şi anume locum tenens patriarhal, mitropolitul Serghie (Stragorodski), mitropolitul de Leningrad şi Novgorod Alexie (Simanski) şi exarhul Ucrainei şi cu mitropolitul de Kiev şi Galiţia, Nicolae (Iaruşevici), întâlnire unde se discută problema relaţiilor dintre Biserică şi Stat. În urma acestei întâlniri, Biserica a obţinut dreptul de a-şi alege un patriarh, de a deschide şcoli teologice proprii şi câteva biserici, precum şi alte câteva libertăţi. Stalin propune chiar un ajutor financiar si logistic pentru organizarea apropiatului Sinod de alegere a patriarhului (de 18 ani nu se mai alesese patriarh). Pe 8 septembrie 1943, la Moscova, în prezenţa a 19 ierarhi, a avut loc Sinodul care l-a ales patriarh pe mitropolitul Serghie, iar ierarhii au adoptat un mesaj de recunoştinţă adresat guvernului sovietic, în care au subliniat în mod deosebit "atitudinea plină de înţelegere" a lui Stalin faţă de nevoile Bisericii ruse şi au promis să-şi înmulţească lucrarea "pentru salvarea patriei". Rezultatele acestei întâlniri au fost făcute publice printr-un comunicat difuzat a doua zi în mass-media, acest act devenind baza juridică pentru relaţiile stat - Biserică în anii ce au urmat războiului până la noul val represiv antireligios din vremea lui Nikita Hruşciov. În anii 1944-1945 s-au redeschis câteva seminarii, dintre cele închise în 1918.

După Stalin

După moartea lui Stalin , relaţiile dintre Biserică şi Stat au început să se deterioreze din nou. Până la Perestroika, exprimarea publică a convingerilor religioase – creştine sau de alt fel, a fost privită cu ochi răi de către autorităţi. Persoanele cu convingeri religioase cunoscute nu puteau deveni membre ale Partidului Comunist, limitându-li-se astfel în mod drastic posibilităţile de afirmare profesională şi socială. În toate universităţile, studenţii trebuiau să urmeze cursuri de "Ateism Ştiinţific". KGB-ul, poliţia politică sovietică, îşi infiltrează un mare număr de agenţi între slujitorii Bisericii Ortodoxe, precum şi în rândul celorlalte culte. >>

sursa: Biserica Ortodoxă Rusă
http://ro.orthodoxwiki.org/Biserica_...4%83_Rus%C4%83

[Decebal]

După cele două postări de pe ortodoxwiki referitoare la istoria BORu din perioada comunistă, trebuie să menţionez că informaţiile din aceste două postări nu le veţi găsi pe wikipedia românească. Pur şi simplu această perioadă cumplită pentru istoria Bisericii Pravoslavnice Ruse (nu Roşii, cum mai debitau nişte papistaşi pe aici) nu există pe wikipedia în varianta românească. Până aici au mers cu cenzura papistaşii maghiaro-"români" care cenzurează mai ceva ca staliniştii varianta românească a enciclopediei "libere" wikipedia. Până aici au putut să meargă liftele papiste în batjocorirea Ortodoxiei şi falsificarea adevărului istoric.

[dobrin7m]

http://www.youtube.com/watch?v=1uENGXD24fI

Adevaruri tulburatoare - Man. Petru Voda

Minutul 21 - Papa este botezat? Biserica catolica are Sfinte Taine? Nu. Papa nu este ortodox, papa nu este botezat, papa nu are har nici de preot. Ceea ce s-a dovedit cu Mihai Viteazu, pentru ca de ce Mihai Viteazu este sfant , din doua considerente, si anume: a fost ortodox si a fost ucis pentru ortodoxie . Papa l-a omorat. Cum? Istoria spune ca de 5 ori papa de la Roma l-a chemat si ia zis: esti intradevar viteaz, comandant de osti dar nu esti in staulul lui Petru. (pentru ca Mihai Viteazu a vrut sa elibereze Constantinopolul de turci.) si atunci de 5 ori Mihai Viteazu a trimis scrisoare si a spus: tu papa esti in erezie, eu de ortodoxie nu ma las. si a dovedit ortodoxia la Alba Iulia , in mod stralucit cand a facut aghiasma si ortodocsii si catolicii si a catolicilor s-a imputit, marturia lui Petru Movila care acum e canonizat. nici acum catolicii nu fac agheasma, sa nu se imputeasca pun in ea sare sau conservant.

[Lady Brightside]

Wow, pe pagina de Wikipedia despre Mihai Viteazul, cuvantul ortodoxie apare o singura data, printre sute de randuri. O data.