Spuneti NU vaccinurilor-VACCINAREA: EROAREA MEDICALA A SECOLULUI

În prealabil postat de cezar_ioan

Frate Florine, iartă-mă dar eu cred că Medicina nu e un domeniu al filosofării populare ci o ştiinţă veche şi complexă, cu mii de subtilităţi care scapă omului de rând.
E ca şi Teologia.
Mulţi au impresia că se pricep să înţeleagă corect actul medical, respectiv chestiunile teologice. Mai rău e când, seduşi de aparenţe, oamenii încep să şi pledeze, să militeze fierbinte, să preseze şi să pună ordine în domeniile unde nici măcar amatori cumsecade nu pot fi consideraţi.

Nu, nu cred că aşa se gândeşte subiectul medicamentelor şi al vaccinurilor.
Eu, mă rog, văd lucrurile în cu totul perspective, am alte ancore.
Am convingerea că spuneţi multe enormităţi dar nu e treaba mea să mă cert la infinit cu voi. Pierd vremea şi îmi risipesc inutil pacea sufletească, ba, mai mult, vă dau şi vouă dureri de cap şi, mai ales, vă hrănesc iluzia că spuneţi lucruri vrednice, care se cer apărate viril...

Faceţi cum voiţi. În definitiv, la câte se exprimă azi în public, naivităţile de pe topicul ăsta sunt un mizilic.

Înainte de mai scrie enormități adică de a te face avocatul celui rău îți recomand cu căldură să consulți un duhovnic îmbunătățit (de preferat starețul unei mănăstiri) pe tema vaccinurilor. Ai discutat cu un duhovnic pe acestă temă?
Te rog explică-mi care este rostul vaccinului anti hepatita B la un copil de 2-3 zile? Hepatita B este o boala virala cu transmitere sanguină şi sexuală. Dacă tu îi găsești rostul la un copil abia născut înseamnă că vorbim limbi diferite. Fiecare e liber să aleagă, de ce nu dați această libertate celor care împărtășesc acest gând de a nu-și vaccina copilul? De pseudoargumente, pardon, atotștiința vostră cei antivaccin sunt străini.

[dobrin7m]

În prealabil postat de cezar_ioan

Să ne obişnuim de pe acum cu avocaţii diavolului. Va trebui să îi înfruntăm personal, pe viaţă şi pe moarte, la cel mai propriu mod posibil.
O facem deja, în războiul nostru individual şi frăţesc, colectiv, cu patimile.
Răbdare, aşadar. Şi milă, multă milă pentru cei care şi-au ales deja întunericul, din raţiuni numai de Dumnezeu ştiute.

"Acum insa se gasesc oameni printre noi care se tarasc pe jos, care nu duc o viata ingereasca asemana*toare puterilor netrupesti, ci una pentru care ar putea sa fie trasi la raspundere si de care sa-ti bati joc; si tocmai acesti oameni judeca pe semenii lor cu asprime si-i condamna cu puteri absolute, incat eu, inabusit de mandria si ingamfarea lor, le spun cuvintele evanghelice:

„Nu vedeti barnele din proprii vostri ochi, dar vreti sa scoateti paiul din ochii altora, legati in spatele altora sarcini foarte grele; umblati de colo, colo cu priviri severe de aspri judecatori, dar neputinciosi sa va purtati propriile voastre poveri; v-ati asezat mai dinainte in scaunul de judecata al lui Hristos si ati rapit dreptul de sentinta al Judecatorului tuturor; sunteti niste robi vrednici de dispret:, dar judecatori neinduplecati ai semenilor vostri. Daca spuneti ca aveti ravna pentru Dumnezeu, imitati pe Dumnezeu, originalul chipului vostru, caci sunteti facuti dupa chipul lui Dum*nezeu!”

"Aflati, oameni aspri si neinduplecati, buna*tatea Celui ce ne-a creat pe noi si imitati-o! Nu fiti judecatori aspri si neinduratori ai semenilor vostri! Asteptati pana ce va veni Cel care desco*pera cele ascunse ale inimilor si va da fiecaruia, in viata ce-o asteptam, in virtutea puterii Sale de Stapan, starea ce i se cuvine. Nu pronuntati hotarari neomenoase, ca nu cumva sa aveti parte de aceleasi sentinte si sa fiti sfasiati, ca de niste dinti foarte ascutiti, de cuvintele propriilor voas*tre guri. Sunt de parere ca spusele evanghelice:

„Nu judecati, ca sa nu fiti judecati”.

au tocmai sensul de a ne feri de acest pacat. Prin aceste cuvinte nu ni se ia dreptul de a judeca cu mila si iubire de oameni, ci ni se interzice de a osandi cu mai multa asprime decat insusi Judecatorul. Usureaza asadar balanta judecatii tale, daca vrei sa nu fie atrase si faptele tale spre talgerul de osandire al balantei, cand judecata lui Dumnezeu va cantari, ca intr-o balanta, viata noastra."

din Episcopul Asterie al Amasiei, “Omilii si predici“, Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2008

http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...ei/#more-60893

[dobrin7m]

"Te înverşunezi cu răutate împotriva aproapelui tău, a confratelui tău, zicând că este aşa şi pe dincolo, un cărpănos, un rău, un înfumurat, că a făcut una sau alta.

Ce treabă ai tu cu el? Dacă a greşit, a greşit înaintea lui Dumnezeu, nu a ta. Dumnezeu să-l judece, nu tu. Va răspunde pentru faptele sale înaintea lui Dumnezeu, nu a ta.

Ştii prea bine cât eşti de păcătos şi ce bârnă mare îţi stă în ochi, cât de greu îţi este să ţii piept păcatelor şi să le învingi, că boleşti tu însuţi de ele fiindcă te-au prins în plasa lor, că pentru aceste păcate îţi este ţie însuţi necesară îngăduinţa altora.

Fratele pe care îl osândeşti este om ca şi tine. Fii îngăduitor cu el, ca faţă de un om supus păcatului, întru totul asemenea ţie. Iubeşte-l ca pe tine însuţi, ţinând seama de cuvintele Domnului: „Aceasta vă poruncesc; să vă iubiţi unul pe altul“ (Ioan 15,17).

Şi aşa cum te rogi Domnului pentru tine ca să te ajute să-ţi dezrădăcinezi patimile rebele, greu de vindecat, tot aşa roagă-te şi pentru acel frate al tău, să-l elibereze Domnul de ispită şi de boala păcatului, a patimilor, de întunericul şi povara lor.

Să ţinem seama că suntem trup supus păcatului şi că mădularele ne sunt infectate, mai mult sau mai puţin, de suflarea vrăjmaşului comun - diavolul şi că, fără dar dumnezeiesc, singuri nu suntem în stare să risipim această suflare dătătoare de moarte şi de întuneric."

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, 2005, p. 226)

[dobrin7m]

"Judecata şi osândirea aproapelui

Odată Cuv. Paisie Aghiorâtul a fost intrebat: "Gheronda, atunci când văd la cineva o patimă, ce să fac? Să încerc să o văd cu un gând bun ca pe o virtute, ca să nu judec?", iar el a răspuns:" Nu, ci să spui că omul cutare este aşa şi aşa, dar să-i dai circumstanţe atenuante. Să spui că eu sunt mai rău decât acesta, deoarece acesta nu a fost ajutat. Căci dacă ar fi fost ajutat, ar fi făcut minuni.

Osândirea este plină de nedreptate

- Gheronda, judec şi osândesc cu uşurinţă.
- Puterea de a judeca pe care o ai este un dar pe care ţi l-a dat Dumnezeu, dar îl exploatează şi aghiuţă ca să te facă să judeci şi să păcătuieşti. De aceea, până nu ţi se curăţă judecata şi până nu vine dumnezeiasca luminare, să nu te încrezi în ea. Atunci când cineva se ocupă de ceilalţi şi îi judecă, fără a-şi fi curăţat propria judecată, cade neîncetat în osândire.


- Şi cum mi se va curăţi judecata?

- Trebuie să o purifici. Poate că înlăuntrul tău ai intenţie bună şi o anumită putere de a judeca, şi crezi că judeci întotdeauna corect. însă judecata ta este omenească, lumească. Străduieşte-te să te eliberezi de ceea ce este omenesc, să devii dezinteresată, ca să vină dumnezeiasca luminare şi judecata ta să devină duhovnicească, dumnezeiască. Atunci judecata ta va fi după dreptatea lui Dumnezeu şi nu după dreptatea omenească, după dragostea şi milostivirea lui Dumnezeu şi nu după logica omenească.

Numai Dumnezeu judecă drept, fiindcă numai El cunoaşte inimile oamenilor. Noi, deoarece nu cunoaştem judecata dreaptă a lui Dumnezeu, judecăm „după înfăţişare", din afară, şi de aceea greşim în judecata noastră şi-l nedreptăţim pe celălalt. Judecata noastră omenească este o mare nedreptate. Ai văzut ce a spus Hristos? „Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi judecată dreaptă"( Ioan 7, 24.)

Cât de mult trebuie să luăm aminte la osândire! Cât de mult îl nedreptăţim pe aproapele nostru atunci când îl osândim! De fapt, prin osândire ne nedreptăţim pe noi înşine, iar nu pe ceilalţi, deoarece Dumnezeu îşi întoarce faţa de la noi. De nimic altceva nu Se scârbeşte atât de mult Dumnezeu ca de osândire, fiindcă Dumnezeu este drept, iar osândirea este plină de nedreptate.

Cum ajungem la osândire

- Gheronda, de ce cad adeseori în osândire?

- Pentru că te preocupi mai mult de ceilalţi. Le urmăreşti pe maici şi eşti curioasă să afli ce face una sau alta. în felul acesta îi aduni lui aghiuţă material de lucru ca să te arunce în osândire.

- De ce, Gheronda, în timp ce la început nu vedeam neajunsurile celorlalţi, acum le văd şi îi osândesc?

- Acum vezi neajunsurile celorlalţi, fiindcă nu le vezi pe ale tale.

- De unde provin, Gheronda, gândurile de osândire?

- Din părerea înaltă pe care o avem despre noi înşine, adică din mândrie, şi din tendinţa de a ne îndreptăţi.

- Gheronda, osândirea provine din lipsa dragostei?

- Păi din ce altceva? Din lipsa dragostei şi a ruşinii. Dacă nu ai dragoste, nu vezi greşelile celorlalţi cu îngăduinţă. Şi aşa îi umileşti în sinea ta şi îi osândeşti. După aceea merge aghiuţă şi îi pune să facă şi altă greşeală, iar tu o vezi, îi osândeşti din nou, după care te porţi fără ruşine.

Cel care îi osândeşte pe ceilalţi cade în aceleaşi greşeli

- Gheronda, cum se face că, atunci când judec o maică pentru o oarecare greşeală de-a ei, peste puţin timp fac şi eu aceeaşi greşeală?

- Dacă cineva osândeşte pe un altul pentru o greşeală pe care o face şi nu îşi dă seama de căderea sa, ca să se pocăiască, de obicei cade în aceeaşi greşeală, ca să-şi înţeleagă greşeala. Adică Dumnezeu, din dragoste, îngăduie ca el să ajungă în starea celui pe care l-a osândit. Dacă spui, de pildă, că cineva este avar şi nu-ţi dai seama că ai osândit, Dumnezeu îşi retrage Harul Său şi îngăduie să cazi şi tu în avariţie; şi atunci te pui şi tu pe adunat. Până îţi vei da seama de căderea ta şi vei cere iertare de la Dumnezeu, vor acţiona legile duhovniceşti. " Par. Paisie Aghioratul

http://www.ortodoxia.md/articole-pre...rea-aproapelui